Tag: complex

  • Terasa construită pe un vârf de munte, un loc magic situat deasupra norilor – GALERIE FOTO

    Situată pe insula japoneză Hokkaido, terasa Unkai face parte din complexul turistic Tomamu Resort şi este una dintre cele mai populare destinaţii de vacanţă pentru japonezii din clasa medie. Terasa construită pe un vârf de munte este adesea deasupra norilor, oferind turiştilor un peisaj impresionant.

    „Unkai”înseamnă în traducere „marea de nori”, iar pentru a sta pe terasă fiecare turist trebuie să scoată din buzunar 20 de dolari. Izvoarele naturale termale din zonă şi diferenţele de temperatură din timpul celor câteva ore când noaptea se transformă în zi, determină formarea unei pături albe imaculate de nori, deasupra regiunii muntoase.

    Puţini oameni au avut şansa să vadă de sus efectul mirific, asta până când a fost amenajat un sistem cu telegondolă care îi urcă pe turişti sus în munţi, până la Terasa Unkai, deasupra mării de nori, de unde pot privi răsăritul, pot face poze celor doi munţi care străpung marea albă, Hidaka şi Tokachi, şi pot să se bucure de o ceaşcă de cafea sau un bol de supă.

     

  • Terasa construită pe un vârf de munte, un loc magic situat deasupra norilor – GALERIE FOTO

    Situată pe insula japoneză Hokkaido, terasa Unkai face parte din complexul turistic Tomamu Resort şi este una dintre cele mai populare destinaţii de vacanţă pentru japonezii din clasa medie. Terasa construită pe un vârf de munte este adesea deasupra norilor, oferind turiştilor un peisaj impresionant.

    „Unkai”înseamnă în traducere „marea de nori”, iar pentru a sta pe terasă fiecare turist trebuie să scoată din buzunar 20 de dolari. Izvoarele naturale termale din zonă şi diferenţele de temperatură din timpul celor câteva ore când noaptea se transformă în zi, determină formarea unei pături albe imaculate de nori, deasupra regiunii muntoase.

    Puţini oameni au avut şansa să vadă de sus efectul mirific, asta până când a fost amenajat un sistem cu telegondolă care îi urcă pe turişti sus în munţi, până la Terasa Unkai, deasupra mării de nori, de unde pot privi răsăritul, pot face poze celor doi munţi care străpung marea albă, Hidaka şi Tokachi, şi pot să se bucure de o ceaşcă de cafea sau un bol de supă.

     

  • Complexul Veranda din zona Obor a atras C&A şi Altex şi a ajuns la o ocupare de peste 80%

    Centrul comercial Veranda, dezvoltat de compania Prodplast Imobiliare în zona Obor, a atins un grad de ocupare de peste 80% prin semnarea contractelor de închiriere cu alţi doi retaileri, C&A şi Altex, pentru o suprafaţă de aproximativ 2.200 de metri pătraţi.

    ”Cele două branduri se vor alătura listei de chiriaşi pe care vizitatorii îi vor putea găsi în centrul comercial Veranda, cu care am semnat deja contracte pentru peste 80% din suprafaţa închiriabilă, pentru aproximativ 24.000 metri pătraţi. De asemenea, având în vedere faptul că suntem în discuţii avansate pentru alte încă 10 procente din suprafaţă, suntem convinşi că, până la inaugurarea proiectului, acesta va fi ocupat în totalitate”, a declarat Andrei Pogonaru, dezvoltator al centrului comercial Veranda.

    Printre brandurile de fashion ce vor fi prezente în Veranda se numără H&M, CCC, Deichmann, Piazza Italia sau Pimkie, alături de care se va afla şi retailerul german C&A, care va ocupa o suprafaţă de peste 1.600 de metri pătraţi. Altex, reţeaua naţională de electronice, electrocasnice şi IT&C, va deschide în centrul comercial un magazin de 600 de metri pătraţi.

    Veranda va avea o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 30.000 de metri pătraţi şi va fi inaugurat în ultimul trimestru al acestui an. Principalele ancore vor fi hipermarketul Carrefour (10.000 mp) şi magazinul H&M (2.200 mp), alături de care se vor găsi peste 100 de magazine, restaurante şi cafenele. Centrul comercial va avea o parcare de 1.200 de locuri şi un spaţiu verde de 15.000 de metri pătraţi, care iarna va găzdui un patinoar şi un târg de sărbători, iar vara este destinat relaxării şi petrecerii timpului liber, inclusiv activităţi pentru copii.

    De asemenea, odată cu deschiderea centrului comercial vor fi încheiate şi lucrările la infrastructura zonei Obor, în valoare de 2 milioane de euro, care presupun lărgirea străzii Ziduri Moşi cu câte o bandă pe sens, precum şi a trotuarului, dar şi modernizarea staţiei de tramvai şi construirea unui refugiu.

  • Cum arată cel mai frumos aquapark din ţară – GALERIE FOTO

    Complexul Wellness Termal Nymphaea din Oradea va fi deschis pentru vizitatori sâmbătă 28 mai între orele 9-19, potrivit infooradea.ro

    Lucrările la Complexul Wellness Termal Nymphaea au început în luna februarie 2015. Obiectiv de investiţie finanţat prin fonduri europene, respectiv prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, lucrările au fost executate de KESZ EPITO ES SZERELO Zrs Szeged – Sucursala Cluj Napoca. Valoarea totală a proiectului este de 88.342.934 lei.

    Totuşi aquaparkul va fi deschis cu adevărat undeva în luna iulie. „Estimăm că aquapark-ul se va deschide pentru public în cursul lunii iulie. Pentru toţi cei interesaţi să vadă cum arată aquaparkul construit la Oradea, sâmbătă, 28 mai 2016, se va organiza Ziua porţilor deschise, aquaparkul fiind deschis pentru vizitatori între orele 9-19”, anunţă Primăria Oradea, într-un comunicat.

    „După remedierea eventualelor neconformităţi constatate, se va trece la obţinerea autorizaţiilor de punere în funcţiune”, se mai arată în comunicatul Primăriei.

  • Staţiunea din România care s-a transformat în 5 ani dintr-o baltă de nămol în care se scăldau bivolii într-o atracţie turistică de top

    În doar cinci ani de când şi-a deschis porţile, o staţiune din România a reuşit să atragă sute de mii de turişti. Anul trecut peste 200.000 de turişti din Ardeal dar şi din Moldova au trecut pragul complexului balnear. Cum a reuşit unul dintre cei mai apreciaţi primari din ţară să transforme în mai puţin de cinci ani, o baltă de nămol unde se scădau bivolii în una dintre cele mai apreciate şi de succes staţiuni din România? Simplu! „Cu încredere şi viziune”, spune edilul. Istoria staţiunii a început 2008 când zona a fost inclusă într-un proiect, finanţat din fonduri PHARE – „Creşterea valorii potenţialului balnear al lacurilor sărate din regiunea de Nord-Vest”, proiectul în valoare de 4,2 milioane de euro vizând amenajarea a trei staţiuni unde au existat resurse de apă sărată. 

    Află aici care este staţiunea din România care s-a transformat în doar 5 ani dintr-o dintr-o baltă de nămol într-o locaţie de top

     

     

     

    Vezi aici cum arată actorii din serialul Game of Thrones în realitate – GALERIE FOTO

     

  • A transformat criza în cel mai bun moment pentru afacerea pe care o conduce – a crescut în timp ce alţii nu puteau opri căderea

    Ce a făcut Manuela Plăpcianu în ultimii şase ani a avut ca rezultat o piaţă de artă mai prietenoasă, dar şi o creştere de peste o treime a numărului de cumpărători (şi de pasionaţi) dintr-un domeniu care a simţit criza într-un mod pozitiv.

    Din biroul său de la etajul 1 al palatului Cesianu-Racoviţă, care adăposteşte Galeriile Artmark, Manuela Plăpcianu teoretizează cu seninătate despre antreprenoriat, la distanţă de peste şase ani de momentul când s-a retras din banking şi a intrat ca CEO şi acţionar în zona artei. Recunoaşte că a avut şase ani intenşi, că noul statut a venit la pachet cu dificultăţi pe care intraprenoriatul nu ţi le oferă şi exemplifică printr-o paralelă între viaţa unui antreprenor şi cea a personajului principal din trilogia „Stăpânul inelelor“: „Frodo nu s-a născut erou. Frodo nu are nicio calitate ieşită din comun, nu este mai deştept sau mai talentat decât alţi hobbiţi, nu a absolvit mastere de supravieţuire şi cu siguranţă Frodo nu s-a născut învingător.

    Doar că, la un moment dat, ajunge într-un complex de situaţii de unde nu mai poate da înapoi. Se comite. Cam aşa este şi cu antreprenorul. Nici antreprenorul nu s-a născut antreprenor. Nu are cum să prevadă complexul situaţiilor (care în limbajul colocvial se numesc încurcături) în care se va afla. La fel ca Frodo, te-ai comis şi, indiferent de cât de mult se complică lucrurile şi indiferent cât de departe de planul iniţial ai fi, trebuie să mergi mai departe. Nu există drum înapoi“.

    De fapt, uitându-se înapoi, Manuela Plăpcianu este mulţumită: a lansat şase companii noi, pe care le-a gândit ca să diversifice si să complementarizeze oferta culturală a Artmark, şi a lucrat intensiv la ceea ce ea numeşte „profesionalizarea şi accesibilizarea pieţei de artă din România“. Manuela Plăpcianu deţine acum 20% din Artmark, 80% fiind deţinut de Alexandru Bâldea, care a fondat Artmark în 2008 alături de Radu Boroianu, regizor de teatru şi fost ambasador al României în Elveţia.

    Îi place să creadă că motivul pentru care piaţa de artă a tot crescut în ultimii ani (până la o valoare de 20 de milioane de euro de la o valoare de aproximativ 8 milioane de euro în 2008, când a fost lansată Galeria Artmark) este legat de vectorul de profesionalizare pe care Artmark l-a adus, prin instrumentele create pentru a transparentiza şi a credibiliza piaţa. Indexul Pieţei de Artă, un catalog care se actualizează în fiecare an şi care este auditat de PricewaterhouseCoopers, face o radiografie a tuturor tranzacţiilor publice pentru peste 1.000 de artişti români tranzacţionaţi public în România în ultimii 20 de ani.

    La o răsfoire scurtă a Indexului de Artă, oricine poate înţelege de ce criza a fost o oportunitate pentru zona de artă, randamentele de doi digiţi devenind o raritate în alte domenii în ultimii ani. „Criza financiară a fost o oportunitate pentru piaţa de artă, a fost o alternativă investiţională pentru toţi cei care înainte preferau un alt tip de plasament“, spune şi Manuela Plăpcianu, care a văzut clienţii venind în galerii dinspre piaţa imobiliară sau dinspre bursă, deoarece randamentele în artă erau mult mai ademenitoare. „Investitorii s-au îndreptat către artă şi pentru că, în scenariul cel mai pesimist posibil, rămâi cu un Ţuculescu. Achiziţiile însă nu au niciodată în spate doar o raţiune investiţională ori monetară, ci există un complex de factori care determină încheierea unei tranzacţii. Prin oferta tematică diversă, prin programe educaţionale, dar şi prin varietatea lucrărilor şi propunerea unor preţuri de pornire încurajatoare am vrut să arătăm oamenilor că arta nu este un lux. Luxul este timpul pe care îl aloci pentru artă, nu potenţa financiară“, explică Manuela Plăpcianu strategia prin care a ajuns la o creştere de 34% a numărului de clienţi noi în 2014.

    Modul cum a fost materializată democratizarea artei a început cu „preţurile neintimidante“ (în jurul câtorva sute de euro) şi cu oferta care a pornit de la artă plastică şi a ajuns la cabinetul de curiozităţi, la iluminism, la erotică, la ezoterică, la România Regală, la benzi desenate, la fotografie, la lucrări în alb şi negru, la artă decorativă, la vinuri de colecţie, la ceramică, la ceasuri vechi, la carte veche şi obiecte de scris, la whisky-uri japoneze, la şampanii de colecţie, la obiecte din epoca de aur, la afişe, la jucării de colecţie şi până la maşini vechi, mobilier de grădină sau bijuterii.

    Aşa că Manuela Plăpcianu spune că a avut un 2014 excepţional: „Intens, dinamic, fertil, scurt. A fost un an de diversificare şi de complementarizare a ofertei Artmark, cu câte 4-5 licitaţii în fiecare lună, cu primele cursuri de management al artei în ţară şi cu primele licitaţii caritabile“. Practic, Artmark înseamnă în acest moment şapte companii: Casa de Licitaţii Artmark, Lavacow – Casa de licitaţii virtuală care comercializează cu precădere artă contemporană din Europa Centrală şi de Est, Art Games – o companie care dezvoltă şi vinde softuri dedicate pieţei de artă, Artmark Historical Estate – care tranzacţionează imobile istorice & identităţi culturale, ArtSociety, Institutul de Management al Artei Artmark, ArtSafari.

  • Managerul Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciobotărică, a fost reţinut pentru 24 de ore

    Managerul general interimar al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciobotărică, este acuzat de către poliţişti că i-ar fi oferit, prin hotărâre de directorat, 120.000 de lei directorului Diviziei Energetice a companiei, pentru a renunţa la această funcţie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Topul companiilor cu datorii la stat mai mari de 10 milioane de lei

    186 de mari contribuabili, cu restanţe mai mari de 100.000 lei, înregistrează obligaţii fiscale totale de 2,60 miliarde de lei, din care 1,92 miliarde de lei obligaţii de plată principale şi 684 milioane de lei obligaţii accesorii. Din total, 417 milioane de lei reprezintă obligaţii de plată contestate, se arată în comunicatul ANAF.

    European Food, Societatea Română de Televiziune şi Complexul Energetic Hunedoara  sunt primii trei cei mai mari datornici la bugetul de stat. European Food figurează cu o sumă de 400,8 milioane lei (unde 400,1 milioane lei reprezintă obligaţii fiscale contestate), deţinând prima poziţie în topul datornicilor.

    Pe locul doi se află Complexul Energetic Hunedoara, cu 174,7 milioane lei, iar pe trei Societatea Română de Televiziune, cu 170,3 milioane lei.

    Poziţia a patra este deţinută de firma Doly-Com cu obligaţii fiscale de 101,7 milioane lei, din care suma 96,4 milioane lei este contestată. Public Games se află pe locul al cincilea cu datorii de 89,4 milioane lei.

    La categoria contribuabili mijloci, compania Oana Management SRL, ce oferă consultanţă, este cea mai datornică şi are de plată peste 363 milioane de lei. Birda Group Internaţional (comerţ cu amănuntul) şi Fresh Plaza SRL (organizare de târguri şi expoziţii) cu peste 90, respectiv 84 milioane de lei datorie. 

    2.486 de contribuabili mijlocii, cu restanţe mai mari de 50.000 lei, au obligaţii fiscale restante în cuantum total de 3,80 miliarde de lei, din care obligaţii de plată principale în sumă de 2,85 miliarde de lei şi obligaţii fiscale accesorii în sumă de 950 milioane de lei. Din total, suma de 316 milioane de lei reprezintă obligaţii de plată contestate.

    Deoarece în săptămâna 25-29.04.2016 a crescut foarte mult numărul contribuabililor care au decis să îşi stingă datoriile, sau să îşi clarifice situaţia fiscală, şi pentru a asigura publicarea unor informaţii cât mai corecte, în zilele imediat următoare va fi publicată lista debitorilor mici contribuabili, instituţii publice, persoane fizice cu obligaţii fiscale restante rezultate şi din activităţi economice independente sau profesii libere, cu restanţe mai mari de 10.000 lei şi persoane fizice cu restanţe mai mari de 1.500 lei.

    Sunt exceptate de la publicare obligaţiile fiscale pentru care s-au acordat şi sunt în derulare înlesniri la plată, cele a căror executare este suspendată şi cele care au termene de plată stabilite în planul de reorganizare judiciară.

    în aplicarea iniţiativei europene Open Data, şi pentru a facilita accesul publicului larg, lista este publicată pe date.gov.ro în format accesibil, reutilizabil şi redistribuibil, fără restricţii de tipul drepturi de autor (copyright), patente sau alte mecanisme de control (open data).

    Utilizarea datelor deschise (open data), permite cetăţenilor să identifice, să descarce şi să utilizeze seturi de date publice generate sau deţinute de către administraţia publică. Fondat pe principiile transparenţei, participării şi colaborării, portalul urmăreşte modelele similare întreprinse în Statele Unite ale Americii şi în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord.

    Lista debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante se publică în baza art. 162 din Codul de procedură fiscală, aprobat prin Legea nr. 207/2015. Cuantumurile de la care obligaţiile fiscale restante fac obiectul publicării pe pagina de internet a ANAF şi Procedura de publicare a listelor debitorilor şi cuantumul obligaţii fiscale restante înregistrate au fost aprobate prin OPANAF nr. 558/2016. Contribuabilii cu restanţe fiscale înregistrate au primit notificări prealabile şi li s-a oferit astfel posibilitatea stingerii datoriilor sau clarificării situaţiei fiscale.

  • Carne aruncată pe jos şi pusă la vânzare în vitrină într-un magazin din Craiova – VIDEO

    În clipul video se poate observa o practică neorthodoxă în Complexul Big Nou din cartierul craiovean Craioviţa Nouă, la un stand unde sunt vândute produse din carne. O vânzătoare a fost filmată când arunca pe jos carnea, care pare congelată, apoi a pus-o la vânzare, în vitrine, potrivit site-ului CraiovaForum

    Un bărbat a filmat incidentul (n.r din păcate a filmat pe verticală) şi a trimis clipul la mai multe instituţii de presă. ”Multă lume, care a reproşat în nenumărate rânduri vânzătoarelor din complex, au plecat şi bătute de acolo de către diferite persoane sau patronii acelor magazine”, a declarat el.

    ”În primul rând, vânzătoarea nu are voie să spargă pulpele, pentru că ele sunt produse pentru consum colectiv şi sunt deja ambalate şi trebuie vândute ca atare. Vom trimite un inspector acolo pentru a verifica cele sesizate”, a declarat, pentru Craiova Forum, Gheorghe Marinescu, director Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorului (OJPC) Dolj

     

  • Cea mai fericită adolescentă din lume: tatăl său i-a organizat o petrecere de 6 milioane de dolari – GALERIE FOTO

    Aniversarea de 15 ani a adolescentei Maya Henry nu a fost una obişnuită: organizată într-un complex de 20.000 de metri pătraţi în San Antonio, Texas, petrecerea a costat nu mai puţin de 6 milioane de dolari. Spaţiul a fost decorat cu cireşi înfloriţi, pereţi de trandafiri şi fântâni.

    Tatăl fetei, avocatul Thomas J. Henry, a contractat serviciile unei companii de organizări evenimente din New York. Firma a pus la dispoziţie 150 de oameni pentru a asigura desfăşurarea fără cusur a petrecerii.

    Lista de invitaţi a numărat 600 de persoane, iar sărbătorita şi-a exprimat satisfacţia pe reţelele sociale: “A fost o noapte minunată, pe care nu o să o uit niciodată. Le mulţumesc celor care au participat dar mai ales părinţilor mei, care mi-au împlinit toate dorinţele.”

    Sursă foto: Daily Mail