BusinessMagazin

Tag: castigare

  • În ce domenii s-au înregistrat cele mai mari creşteri salariale de la criza precedentă pană acum? Cine este câştigătorul surpriză? Care vor fi câştigătorii după criza de acum?

    În criza de acum 10 ani şi în anii de creştere care au urmat din 2012, IT-iştii au fost marii câştigători ai creşterilor salariale.

    De la un câştig mediu net de 2.583 lei (720 euro) în septembrie 2008, când a început oficial criza, IT-iştii au ajuns la 8.289 lei (1730 euro) în martie 2020, adică au avut o creştere de 321%.

    Alături de ei se află angajaţii din asigurări şi reasigurări, care au avut o creştere de 330%, respectiv de la 2.020 lei la 6.672 lei. În valoare nominală, IT-iştii au câştigat cel mai mult.

    Cine s-a reconvertit profesional spre IT în 2008 a dat lovitura.

    În septembrie 2008, cele mai mari câştiguri salariale erau la angajaţii care lucrau în industria petrolieră şi de gaze, cu 3.501 lei net, în industria siderurgică, cu 3.002 lei, şi în bănci, cu 3.052 lei.

    Zece ani de restructurare în sectorul bancar s-au văzut, salariile bancherilor majorându-se  în această perioadă cu 195%, de la 3.052 lei net la 5.938 lei.

    Cei din industria petrolului şi a gazelor, care s-au confruntat cu perioade de restructurare, au marcat o creştere salarială de numai 165%, de la 3.501 lei la 5.789 lei. În creşteri procentuale, avem un plus de 324% în activităţile de servicii administrative, de la 794 lei la 2.570 lei. Cei care lucrează în sănătate au avut o creştere salarială de 316%, de la 1.223 lei la 3.862 lei.

    Dacă ne uităm la salariul mediu pe economie, creşterea între septembrie 2008 şi martie 2020 este de 254%, de la 1.296 lei la 3.294 lei. La polul opus, cei care lucrează în hoteluri şi restaurante, deşi au avut o creştere de 217%, au fost şi au rămas cel mai prost plătiţi din economie, respectiv de la 741 lei în 2008 la 1.605 lei în martie 2020. Dacă s-ar fiscaliza şi bacşişul, câştigul real ar fi mult mai mare.

    Să vedem în următorii zece ani care vor fi câştigătorii.

    Această opinie a apărut prima dată în Business Magazin.

  • Acceleraţie când competitorii pun frână

    Bolt a spus că finanţarea îi va permite să câştige cotă de piaţă într-un sector afectat de COVID-19, deoarece restricţiile au ţinut clienţii acasă, iar rivalii Uber, Lyft şi Ola au redus mii de locuri de muncă.
    După debutul pandemiei, estonienii de la Bolt au anunţat că nu vor concedia oameni, în ciuda impactului crizei medicale asupra businessului, o altă abordare diferită în criză în raport cu competitorii.
    Compania Bolt a fost afectată puternic de măsurile de carantină impuse în Europa, precum şi rivalii de la Uber, întrucât vânzările estonienilor au scăzut cu 75% în luna martie, în comparaţie cu nivelul mediu din februarie.
    Spre exemplu, activitatea din Slovacia s-a prăbuşit total, după ce guvernul ţării a impus restricţii pentru serviciile de taxi în luna martie – acestea fiind ridicate astăzi.
    Bolt a fost înfiinţată în 2013 şi are peste 30 de milioane de utilizatori în 35 de ţări.

  • Care vor fi câştigătorii crizei de acum?

    De la un câştig mediu net de 2.583 lei (720 euro) în septembrie 2008, când a început oficial criza, IT-iştii au ajuns la 8.289 lei (1730 euro) în martie 2020, adică au avut o creştere de 321%.
    Alături de ei se află angajaţii din asigurări şi reasigurări, care au avut o creştere de 330%, respectiv de la 2.020 lei la 6.672 lei. În valoare nominală, IT-iştii au câştigat cel mai mult.

    Cine s-a reconvertit profesional spre IT în 2008 a dat lovitura.
    În septembrie 2008, cele mai mari câştiguri salariale erau la angajaţii care lucrau în industria petrolieră şi de gaze, cu 3.501 lei net, în industria siderurgică, cu 3.002 lei, şi în bănci, cu 3.052 lei.
    Zece ani de restructurare în sectorul bancar s-au văzut, salariile bancherilor majorându-se  în această perioadă cu 195%, de la 3.052 lei net la 5.938 lei.
    Cei din industria petrolului şi a gazelor, care s-au confruntat cu perioade de restructurare, au marcat o creştere salarială de numai 165%, de la 3.501 lei la 5.789 lei. În creşteri procentuale, avem un plus de 324% în activităţile de servicii administrative, de la 794 lei la 2.570 lei. Cei care lucrează în sănătate au avut o creştere salarială de 316%, de la 1.223 lei la 3.862 lei.
    Dacă ne uităm la salariul mediu pe economie, creşterea între septembrie 2008 şi martie 2020 este de 254%, de la 1.296 lei la 3.294 lei. La polul opus, cei care lucrează în hoteluri şi restaurante, deşi au avut o creştere de 217%, au fost şi au rămas cel mai prost plătiţi din economie, respectiv de la 741 lei în 2008 la 1.605 lei în martie 2020. Dacă s-ar fiscaliza şi bacşişul, câştigul real ar fi mult mai mare.
    Să vedem în următorii zece ani care vor fi câştigătorii.

  • Care vor fi temele de discuţie după această criză în ţările occidentale: venitul universal, salariul minim, investiţii în sănătate şi în educaţie, protecţionismul naţional şi intervenţia statului pentru salvarea marilor companii. Dar pentru toate acestea trebuie bani, aşa că creşterea taxelor şi impozitarea marilor averi vor câştiga teren ca retorică

    Această nouă criză economică, pe care lumea o aştepta de mai mult timp, dar nu ştia sub ce formă va veni, va scoate în faţă câteva probleme, idei şi, în final, poate soluţii, bune sau rele, care vor câştiga adepţi şi teren în următorii ani.

    Cele mai multe idei vor fi catalogate ca fiind socialiste, pentru că vor implica o mult mai mare intervenţie a statului în economiile capitaliste, în sectorul privat, care are limitele lui.

    Fără stat, niciun capitalist nu poate rezista unei crize majore şi mai ales urmărilor pe care le aduce.

    Sutele de milioane de şomeri care vor rezulta pe termen scurt din această criză – 40 de milioane în SUA, 60 de milioane în Europa, de exemplu vor avea un cuvânt greu de spus în privinţa viitorului, în privinţa modului de reconfigurare a lumii, a economiilor, a priorităţilor naţionale şi individuale.

    Naţionaliştii vor câştiga teren, pe ideea că trebuie să ne apărăm ţara din punct de vedere economic şi politic în faţa unor crize mondiale, unde deciziile se iau în altă parte. Chiar şi în ţările occidentale se discută tot mai mult despre problema naţională şi mai puţin despre problemele globale.

    Vechile sisteme, administrate de instituţii mondiale, vor fi contestate, mai ales când se va pune problema unor restructurări, unor noi reforme care încep şi nu ştii când se sfârşesc.

    Establishmentul, adică liderii politici, economici, va fi zguduit, mai ales dacă economiile nu-şi vor reveni rapid.

    1. La nivel mondial, se vorbeşte despre introducerea unui venit minim garantat pentru fiecare locuitor al unei ţări, pentru a asigura o plasă de siguranţă în cazul în care apar crize economice majore. În această criză a COVID-19, deşi este sanitară, impactul cel mai mare va fi la nivel economic şi de aceea se discută această soluţie, pentru a asigura un venit minim în cazul apariţiei unor crize, indiferent de natura lor.

    Nu toată lumea agreează această idee, dar cei aflaţi la putere ar putea să fie nevoiţi să apeleze la această soluţie, mai ales dacă vor reveni crizele.

    2. La nivelul economiilor puternice, Uniunea Europeană şi chiar SUA, se va repune în discuţie introducerea salariului minim pentru angajaţi, pentru a da satisfacţii şi a asigura liniştea pe piaţa muncii.

    În SUA, Jeff Bezos, cel care a creat Amazon şi a ajuns cel mai bogat om din lume, pledează pentru introducerea şi creşterea salariului minim în SUA, peste nivelul actual. La nivelul companiei pe care o conduce, a introdus un salariu minim care este peste salariul federal, iar Jeff Bezos pledează ca şi statele americane fie să introducă, fie să majoreze salariul minim. Dacă şi cel mai bogat capitalist discută acest lucru, înseamnă că este o problemă care trebuie rezolvată cândva, şi cât mai repede.

    La nivelul Uniunii Europene, se va relua discuţia introducerii unui salariu minim, o variantă pe care nu toate statele o agreează, dar probabil se va ajunge la un consens, pentru că presiunea de pe piaţa muncii va cere acest lucru.

    În România, salariul minim ar trebui să crească de la 1.286 de lei spre 2.000 de lei net, dacă s-ar introduce un nivel european.

    3. Criza a scos la iveală faptul că sistemul privat, acest capitalism privat are limite şi nu poate sta în picioare când vin crize majore.

    Mari companii, cum ar fi Lufthansa, au implorat intervenţia statului pentru a nu intra în insolvenţă, întrucât grupul nu are suficiente resurse pentru a supravieţui.

    În astfel de crize, sistemul bancar, care este în mare majoritate privat, nu a fost dispus să intervină cu linii de finanţare fără să aibă susţinerea şi garanţia unui stat.

    În Franţa, Renault discută o linie de finanţare de 5 miliarde de euro cu statul, pentru a nu avea probleme de lichidităţi.

    De asemenea, Airbus, mândria Uniunii Europene în războiul cu americanii de la Boeing, sunt în aceeaşi situaţie, de a avea nevoie de linii de finanţare de miliarde de euro de la stat, întrucât nu pot accesa pieţele financiare private.

    Niciun stat puternic nu-şi poate permite să lase companiile naţionale, care sunt private, să intre în faliment.

    Capitalismul privat este bun până vine criza. Când vine criza, pierderile se naţionalizează, iar profiturile se privatizează.

    4. Situaţia sistemului medical, ca infrastructură, va câştiga teren în opinia publică, iar guvernele vor fi nevoite să investească mult mai mulţi bani pentru a da confort populaţiei când apar astfel de crize.

    În România sistemul medical privat are limitele lui, iar acest lucru s-a văzut.

    5. Sistemul de educaţie se va digitaliza tot mai mult, mai repede sau mai târziu, iar profesorii şi programele şcolare va trebui să se reformeze şi să se adapteze tehnologiilor prezente.

    6. Globalizarea, care a fost trendul în ultimii 30 de ani, va intra într-un trend de deglobalizare, mai ales că opinia publică se va adapta sloganurilor şi lozincilor de genul „Trebuie să ne apărăm ţara, pentru că în criză nu ne ajută nimeni!”.

    Deglobalizarea va fi economică şi politică, iar cei care vor ridica steagul naţionalismului vor câştiga teren. Nu va mai conta dacă în spatele acestei lozinci se va afla ceva real.

    La nivelul marilor puteri, SUA şi Uniunea Europeană, se pune deja problema delocalizării capacităţilor de producţie, din China cel puţin, pentru a da satisfacţie locuitorilor că ţara de la care a pornit virusul SARS-CoV-2 este pedepsită.

    Dar această deglobalizare va pune statele şi guvernele în situaţia de a vedea dacă pot produce local tot ce au nevoie, dacă au oameni şi know-how.

    Globalizarea a şters multe cunoştinţe şi statele au pierdut ramuri întregi din economie, pe care acum nu pot să le reconstruiască chiar atât de uşor.

    Toate aceste idei şi teme care vor câştiga adepţi şi teren în următorul deceniu trebuie finanţate, au un cost foarte mare, pe care cineva trebuie să-l plătească.

    Acest cost va fi plătit de state, bănci centrale, prin printarea de bani în prima fază, apoi vor urma taxarea bogaţilor, fie că sunt companii, fie că vor fi persoane fizice, iar apoi vor veni inflaţia, deprecierea monedelor naţionale şi schimbări de regim la nivel politic. 

    Această opinie a apărut prima dată în Business Magazin.

  • Cât câştigă un român care munceşte într-un abator din România

    Un român munceşte într-un abator din România câştigă între 2.500-4.000 de lei net, spun reprezentanţii businessurilor de profil din România. În Anglia, în schimb, un angajat dintr-un abator poate ajunge la un venit lunar de 1.500-2.000 de lire, dublu sau chiar triplu faţă de România, dar şi productivitatea per angajat este mai mare.

    „Este o diferenţă de venit între România şi alte ţări, dar cred că România nici nu ar putea angaja toţi măcelării, pentru că nu are capacitate. La noi un măcelar câştigă 3.500-4.000 de lei la un program de 8 ore. În străinătate venitul salarial e mai mare, dar apar şi costurile cu masa şi cazarea. Este mirajul banilor, dar dacă faci calculele complete, diferenţele dintre ce câştigi în România şi în străinătate sunt mici”, spune Călin Muscă, proprietarul Pork Prod, companie ce creşte şi abatorizează anual 85.000 de porci.

    Pe de altă parte, Ion Udrişte, un antreprenor cu experienţă de peste 40 de ani în industria cărnii, care realizează preparate din carne într-o fabrică din localitatea Bascov, judeţul Argeş, spune că un român care într-un abator din zona sa câştigă până în 3.000 de lei net.

    „Un om care lucrează în abator câştigă 2.500-2.900 de lei, dar trebuie să ştie meserie, pentru că încă nu e totul mecanizat. Ce face aici nu se compară cu ce face în afară, pentru că acolo există roboţi. Dar şi volumul de muncă e diferit. Dacă aici abatorizăm 100 de porci, acolo se abatorizează 10.000-15.000 de porci în acelaşi timp. Ia bani mai mulţi românul în străinătate, dar şi munceşte mai mult”, explică antreprenorul.

    Un măcelar din Anglia, cu 30 de ani de experienţă în domeniu, spune că are un venit lunar de 1.500-2.000 de lire (8.100-10.800 lei), dar volumul de muncă este foarte mare.

     

  • Câteva idei care vor răsări după această criză

    Cele mai multe idei vor fi catalogate ca fiind socialiste, pentru că vor implica o mult mai mare intervenţie a statului în economiile capitaliste, în sectorul privat, care are limitele lui.
    Fără stat, niciun capitalist nu poate rezista unei crize majore şi mai ales urmărilor pe care le aduce.
    Sutele de milioane de şomeri care vor rezulta pe termen scurt din această criză – 40 de milioane în SUA, 60 de milioane în Europa, de exemplu vor avea un cuvânt greu de spus în privinţa viitorului, în privinţa modului de reconfigurare a lumii, a economiilor, a priorităţilor naţionale şi individuale.
    Naţionaliştii vor câştiga teren, pe ideea că trebuie să ne apărăm ţara din punct de vedere economic şi politic în faţa unor crize mondiale, unde deciziile se iau în altă parte. Chiar şi în ţările occidentale se discută tot mai mult despre problema naţională şi mai puţin despre problemele globale.
    Vechile sisteme, administrate de instituţii mondiale, vor fi contestate, mai ales când se va pune problema unor restructurări, unor noi reforme care încep şi nu ştii când se sfârşesc.
    Establishmentul, adică liderii politici, economici, va fi zguduit, mai ales dacă economiile nu-şi vor reveni rapid.
    1. La nivel mondial, se vorbeşte despre introducerea unui venit minim garantat pentru fiecare locuitor al unei ţări, pentru a asigura o plasă de siguranţă în cazul în care apar crize economice majore. În această criză a COVID-19, deşi este sanitară, impactul cel mai mare va fi la nivel economic şi de aceea se discută această soluţie, pentru a asigura un venit minim în cazul apariţiei unor crize, indiferent de natura lor.
    Nu toată lumea agreează această idee, dar cei aflaţi la putere ar putea să fie nevoiţi să apeleze la această soluţie, mai ales dacă vor reveni crizele.
    2. La nivelul economiilor puternice, Uniunea Europeană şi chiar SUA, se va repune în discuţie introducerea salariului minim pentru angajaţi, pentru a da satisfacţii şi a asigura liniştea pe piaţa muncii.
    În SUA, Jeff Bezos, cel care a creat Amazon şi a ajuns cel mai bogat om din lume, pledează pentru introducerea şi creşterea salariului minim în SUA, peste nivelul actual. La nivelul companiei pe care o conduce, a introdus un salariu minim care este peste salariul federal, iar Jeff Bezos pledează ca şi statele americane fie să introducă, fie să majoreze salariul minim. Dacă şi cel mai bogat capitalist discută acest lucru, înseamnă că este o problemă care trebuie rezolvată cândva, şi cât mai repede.
    La nivelul Uniunii Europene, se va relua discuţia introducerii unui salariu minim, o variantă pe care nu toate statele o agreează, dar probabil se va ajunge la un consens, pentru că presiunea de pe piaţa muncii va cere acest lucru.
    În România, salariul minim ar trebui să crească de la 1.286 de lei spre 2.000 de lei net, dacă s-ar introduce un nivel european.
    3. Criza a scos la iveală faptul că sistemul privat, acest capitalism privat are limite şi nu poate sta în picioare când vin crize majore.
    Mari companii, cum ar fi Lufthansa, au implorat intervenţia statului pentru a nu intra în insolvenţă, întrucât grupul nu are suficiente resurse pentru a supravieţui.
    În astfel de crize, sistemul bancar, care este în mare majoritate privat, nu a fost dispus să intervină cu linii de finanţare fără să aibă susţinerea şi garanţia unui stat.
    În Franţa, Renault discută o linie de finanţare de 5 miliarde de euro cu statul, pentru a nu avea probleme de lichidităţi.
    De asemenea, Airbus, mândria Uniunii Europene în războiul cu americanii de la Boeing, sunt în aceeaşi situaţie, de a avea nevoie de linii de finanţare de miliarde de euro de la stat, întrucât nu pot accesa pieţele financiare private.
    Niciun stat puternic nu-şi poate permite să lase companiile naţionale, care sunt private, să intre în faliment.
    Capitalismul privat este bun până vine criza. Când vine criza, pierderile se naţionalizează, iar profiturile se privatizează.
    4. Situaţia sistemului medical, ca infrastructură, va câştiga teren în opinia publică, iar guvernele vor fi nevoite să investească mult mai mulţi bani pentru a da confort populaţiei când apar astfel de crize.
    În România sistemul medical privat are limitele lui, iar acest lucru s-a văzut.
    5. Sistemul de educaţie se va digitaliza tot mai mult, mai repede sau mai târziu, iar profesorii şi programele şcolare va trebui să se reformeze şi să se adapteze tehnologiilor prezente.
    6. Globalizarea, care a fost trendul în ultimii 30 de ani, va intra într-un trend de deglobalizare, mai ales că opinia publică se va adapta sloganurilor şi lozincilor de genul „Trebuie să ne apărăm ţara, pentru că în criză nu ne ajută nimeni!”.
    Deglobalizarea va fi economică şi politică, iar cei care vor ridica steagul naţionalismului vor câştiga teren. Nu va mai conta dacă în spatele acestei lozinci se va afla ceva real.
    La nivelul marilor puteri, SUA şi Uniunea Europeană, se pune deja problema delocalizării capacităţilor de producţie, din China cel puţin, pentru a da satisfacţie locuitorilor că ţara de la care a pornit virusul SARS-CoV-2 este pedepsită.
    Dar această deglobalizare va pune statele şi guvernele în situaţia de a vedea dacă pot produce local tot ce au nevoie, dacă au oameni şi know-how.
    Globalizarea a şters multe cunoştinţe şi statele au pierdut ramuri întregi din economie, pe care acum nu pot să le reconstruiască chiar atât de uşor.
    Toate aceste idei şi teme care vor câştiga adepţi şi teren în următorul deceniu trebuie finanţate, au un cost foarte mare, pe care cineva trebuie să-l plătească.
    Acest cost va fi plătit de state, bănci centrale, prin printarea de bani în prima fază, apoi vor urma taxarea bogaţilor, fie că sunt companii, fie că vor fi persoane fizice, iar apoi vor veni inflaţia, deprecierea monedelor naţionale şi schimbări de regim la nivel politic. 

  • Record în lumea sportului: Naomi Osaka a devenit cel mai bine plătită sportivă din lume. Ce sumă fabuloasă a câştigat în ultimul an

    Celebra jucătoare de tenis Naomi Osaka a devenit cel mai bine plătită femeie din istorie după ce a câştigat 37,4 milioane de dolari în ultimul an, potrivit Forbes. Anterior, Serena Williams, care a câştigat 23 de turnee de grand slam, a fost cel mai bine plătit sportiv de sex feminin din ultimii patru ani – câştigând între 18 milioane şi 29 de milioane de dolari, scrie CNN.

    Osaka a doborât acum recordul deţinut anterior de Maria Sharapova, care primise acest titlu în 2015, când a câştigat 29,7 milioane de dolari. Osaka a câştigat două mari turnee de grand slamu până în prezent, fiind drept una dintre cele mai strălucite vedete din turul WTA. Ea a câştigat turneul Williams la US Open în 2018, urmat de victoria din 2019 la Australian Open.

    Născută în Japonia, tânăra în vârstă de 22 de ani a crescut în SUA şi a devenit populară printre sponsori şi a semnat un contract cu Nike. Osaka se află pe locul 29 în topul celor mai bine plătiţi 100 de sportivi, în faţa Serenei Williams, care ocupă locul 33. Lista completă a Forbes pentru 2020 urmează să fie publicată săptămâna viitoare.

     

  • Cine sunt cei 400.000 de români care sunt plătiţi mai prost decât restul ţării şi de ce

    „În cel mai fericit caz, anul acesta salariile vor rămâne la fel. Un muncitor din România nu va putea fi plătit la fel ca unul din Germania sau Austria atâta timp cât productivitatea este mai scăzută pentru că lucrează cu utilaje învechite.“

    Mai mult de 403.000 de români care muncesc în hoteluri şi restaurante, în fabrici de îmbrăcăminte şi de mobilă şi în industria tăbăcirii şi finisării pieilor, fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie au câştigat un salariu mediu net mai mic de 2.000 de lei, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică. Salariul mediu net pe economie a fost de 3.294 de lei în luna martie, ceea ce înseamnă că angajaţii din aceste patru industrii câştigă cu aproximativ 40% sub media na­ţională.

    „Motivele variază de la un domeniu la altul, dar principalul motiv este legat de lipsa calificărilor. Nivelul salarial din aceste industrii este mai mic deoarece majoritatea angajaţilor sunt muncitori necalifi­caţi. Angajaţii blue-collar din pro­ducţie câştigă destul de puţin compa­rativ cu alte domenii dacă nu au anu­mite cursuri la activ sau specializări“, spune Sorina Faier, managing partner în cadrul companiei de executive search Elite Search.

    Cele mai mici salarii le-au avut angajaţii din hoteluri şi restaurante – 1.605 lei mediu net în martie 2020, chiar mai mic decât cel câştigat în aceeaşi perioadă a anului trecut. Salariul mediu net din HoReCa a fost cu aproape 150 de lei mai mic în martie 2020 decât în aceeaşi lună a anului 2019.

    „Veniturile sunt mici şi în HoReCa, dar aici se adaugă şi câştigurile din bacşiş, pe lângă salariul de bază. Cu toate acestea, angajatorii din domeniu ar trebui să aibă politica salarială adaptată la experienţa angajaţilor, lucru care nu se prea întâmplă. Nu este în regulă să plăteşti acelaşi salariu şi pentru un angajat cu experienţă, şi pentru unul fără experienţă şi să spui că oricum îşi cresc veniturile din bacşiş“, spune expertul în resurse umane.

    În hoteluri şi restaurante lucrau 213.700 de persoane în luna martie a acestui an, cu 5.000 mai mulţi decât în aceeaşi lună a anului trecut. De altfel, industria HoReCa a fost prin­tre cele mai afectate de criza creată de pandemia de COVID-19. Dintre cei 213.700 de angajaţi, 87.686 erau în şomaj tehnic pe 15 mai, la sfârşitul stării de urgenţă, conform datelor de la Ministerul Muncii.

    Al doilea cel mai mic salariu de pe piaţa muncii din România este câştigat de angajaţii din fabricile de îmbrăcăminte. Aici, în martie 2020, salariul mediu net a fost de 1.813 lei, în creştere cu doar 57 de lei com­parativ cu luna martie a anului trecut. În industria fabricării artico­lelor de îmbrăcăminte din România lucrau 96.300 de angajaţi în luna martie, cu 11.700 mai puţini decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

    Sorina Faier afirmă că în multe domenii din România firmele au costuri mai mari din cauza lipsei unei infrastructuri performante şi, astfel, le rămân mai puţini bani pentru modernizarea şi dezvoltarea capacităţii de producţie, crearea de noi locuri de muncă şi măriri de salarii.  Costurile suplimentare reprezintă un dezavantaj competitiv, iar companiile urmăresc obţinerea producţiei la costuri cât mai mici.

    „Un muncitor din România nu va putea fi plătit la fel ca unul din Germania sau Austria atâta timp cât productivitatea este mai scăzută pentru că lucrează cu utilaje înve­chite sau firma are costuri suplimen­tare. Spre exemplu, o firmă de producţie de mobilier sau articole vestimentare din România are costuri mai mari cu transportul produselor pe o distanţă de 300 km pe drumurile din România faţă de o firmă din Germania, unde infra­structura este mai dezvoltată şi livrările se pot face mai rapid şi cu costuri mai mici pe aceeaşi distanţă“, explică ea.

    În fabricile de mobilă din România, salariul mediu net era de 1.978 de lei în luna martie a acestui an, cu doar 58 de lei mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2019. În aceste fabrici lucrează 55.700 de angajaţi, în scădere cu 2.200 de persoane faţă de luna martie a anului trecut, conform datelor de la INS.

    Cei circa 37.700 de români care lucrează în tăbăcirea şi finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnasamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor câştigau un salariu mediu net de 1.989 de lei în martie, un salariu cu 8 lei mai mic decât cel pe care îl primeau în aceeaşi lună din 2019. Numărul de angajaţi din această industrie a scăzut cu 5.400, de la 43.100 în martie 2019, la 37.700 în aceeaşi lună a acestui an.

    Sorina Faier crede că aceste patru industrii nu vor beneficia de creşteri salariale anul acesta, ci este posibil chiar ca salariile angajaţilor să scadă.

    „În cel mai fericit caz, anul acesta salariile vor rămâne la fel. Scăderi salariale vor exista în multe industrii, depinde de fiecare companie cum va gestiona criza şi resursele. Din păcate, în continuare mulţi angajaţi riscă să rămână fără locuri de muncă după revenirea din şomajul tehnic deoarece multe firme vor intra în insolvenţă. Este posibil ca, din cei 400.000 de angajaţi în cele patru industrii menţionate, să rămână numai 350.000, cel puţin pe timpul crizei“, adaugă ea.

     

  • Iulian Stanciu, CEO, eMAG: Economia digitală a contribuit cu peste 6% la PIB, iar în câţiva ani acest segment poate fi principalul contribuitor la economie. Ţările care pariază pe acest domeniu vor avea de câştigat

    Economia digitală, de la comerţ online şi până la plăţi mobile, contribuie la PIB-ul ţării cu peste 6% din produsul intern brut, însă investiţiile direcţionate inteligent ar putea duce la creşterea acestei ponderi şi la transformarea economiei digitale în locomotiva dezvoltării economice din România, a explicat Iulian Stanciu, CEO al eMAG, în cadrul Videoconferinţei ZF „Restart România. Cum va arăta noua eră economică”.

    „Economia digitală va creşte accelerat ca ramură a economiei. Când eram mic se discuta mult despre industrie şi agricultură, că sunt cei doi piloni principali ai economiei. Eu cred că ar trebui să facem loc la masă şi economiei digitale. A contribuit cu 6% din PIB la economie. Nu este de peste 20% cum e în cazul industriei şi agriculturii, dar sigur va creşte şi poate deveni principalul contribuitor la PIB-ul ţării în câţiva ani. Ţările care pariază pe acest domeniu vor avea de câştigat”, a spus Iulian Stanciu, CEO-ul eMAG, cel mai mare retailer online din România.

    El a subliniat modul în care verticala comerţului online poate ajuta în acest moment orice producător român, oricât de mic sau de mare, din orice colţ al ţării, să ajungă la client.

    „O verticală a economiei digitale este şi comerţul online, unde orice antreprenor de orunde din ţară, că e la ţară sau oraş, mai mic sau mai mare, poate produce sau comercializa bunuri la nivel naţional sau chiar internaţional prin diverse modele, iar cel mai simplu pus de noi la dispoziţie este modelul de tip marketplace – poţi vinde, oriunde, orice, cu costuri foarte mici de dezvoltare şi plăteşti un comision. Vom lansa un pachet mare de transformare a comerţului dinspre offline spre online, pentru a ajuta companiile să se digitalizeze”, adaugă Stanciu.

    Şeful eMAG spune că România ar trebui să profite de oportunitatea de digitalizare accelerată  – uitându-ne spre ce a făcut China după epidemia de SARS.

    „În 2002-2003 SARS a iniţiat o transformare puternică a economiei şi a schimbat modul în care societate s-a comportat. China a ajuns numărul 1 pe plan global în ceea ce priveşte plăţi mobile pentru că au avut la bază această transformare accelerată venită din cauza SARS. La fel, companiile mari şi administraţia publică au luat un start puternic în digitalizare. Acela a fost momentul în care Alibaba sau Tencent s-au dezvoltat”, a spus Iulian Stanciu.

  • Romulus Oprica, sociolog: „Spaţiul privat a câştigat teren în această perioadă de izolare, pentru că acesta este spaţiul care oferă siguranţă emoţională”

    În contextul în care se vorbeşte tot mai multe despre o întoarcere la birou, dar cu un program de muncă flexibil, una dintre întrebările care îi preocupă pe mulţi dintre angajaţi în prezent este dacă programul lor de muncă va trece prin schimbări majore. Sociologul Romulus Oprica, managing partner al firmei BrandBerry este de părere că programul „clasic” nu se va schimba pentru majoritatea angajaţilor din România, iar din această perioadă de izolare va avea de câştigat spaţiul privat, care ne poate oferi siguranţă emoţională.

    „Experimentul de Work From Home trăit în mod forţat în această perioadă este, în realitate, valabil pentru o categorie restrânsă de cetăţeni şi anume cei care pot livra produsul muncii lor independent de un spaţiu anume. Am putea crede că, de exemplu, toţi programatorii şi analiştii intră în această categorie, dar nici măcar ei nu pot fi incluşi în totalitate în grupul celor care pot lucra independent de organizaţia care le plăteşte salariul. În foarte multe cazuri sunt atât de importante criteriile de securitate sau capacităţile tehnice oferite de birou încât nu putem crede că, cel puţin momentan, se va modifica foarte mult programul şi stilul de muncă”, spune Romulus Oprica.

    De asemenea, el observă că în majoritatea largă a industriilor programul este stabilit de interdependenţele existente în societate, motiv pentru care nu putem funcţiona independeţi unii faţă de ceilalţi. „Copiii merg la şcoală într-un anumit interval, acesta fiind intervalul propice şi pentru majoritatea părinţilor de a fi productivi. Industria alimentară trebuie să producă mai ales într-un inteval care să permită livrarea produselor la prima oră a zilei iar serviciile de salubritate şi transport, ca să oferim doar două exemple, trebuie să fie active aproape non-stop. Cu alte cuvinte, trăim cu toţii într-o reţea, nu într-o bulă specială care să ne facă independenţi unii de ceilalţi. Şi, până la urmă, tocmai această interdependenţă şi negociere constantă cu ceilalţi face această societate atât de frumoasă!”

    Cu siguranţă însă, subliniază sociologul, în această perioadă am fost forţaţi să vedem şi alte opţiuni de a rezolva sarcinile zilnice, indiferent că sunt sarcini de muncă sau banale activităţi zilnice. „Această perioadă de criză ne-a determinat să fim mai deschişi, mai creativi, ceea ce în mod cert va influenţa modul în care lucrăm şi trăim. Tehnologiile, mai ales cele de comunicare, au cunoscut un salt cantitativ şi calitativ semnificativ în aceste ultime luni şi ritmul evoluţiei lor nu se va diminua pentru că nici riscul nu a trecut. Atât timp cât avem activă această ameninţare la adresa unei nevoi de bază, a sănătăţii noastre, vom fi mult mai atenţi şi mai deschişi la toate instrumentele care ne pot aduce un plus de securitate”, spune Romulus Oprica.  

    El consideră că după această perioadă, nevoia spaţiului privat va creşte. „Dacă ne uităm pe stradă, în magazine, la cozi, vedem că majoritatea covârşitoare a cetăţenilor respectă regulile de distanţare fizică. De ce? Pentru că pe oamenii de afară nu-i cunoaştem, nu sunt cei din cercul nostru social apropiat, cei în care avem încredere şi faţă de care nu simţim nevoia să păstrăm distanţa de siguranţă, de 2 metri. Este aproape imposibil ca această distanţă fizică să nu se manifeste şi în relaţia spaţiu privat social – spaţiul public profesional. Toţi cei care am experimentat această izolare, dacă suntem persoane foarte sociabile, vom dori să ne revedem în apropiere fizică mai ales cu cei care ne sunt dragi şi nu vom aloca resurse semnificative de timp celor cu care nu aveam şi înainte o relaţie apropiată; cei care sunt mai puţin sociabili vor fi cu atât mai puţin interesaţi de intensificarea relaţiilor profesionale. Cu alte cuvinte, consider că spaţiul privat a câştigat teren în această perioadă de izolare, pentru că acesta este spaţiul care oferă siguranţă emoţională”.