BusinessMagazin

Tag: Cariera

  • Cine sunt „ăştia”: Un român este CFO-ul Mars Italia, un business de 260 mil. euro: Noi nu am părăsit România, ci doar am decis să descoperim Italia

    Executivul român Adrian Comăneci şi-a construit cariera în multinaţionale şi, deşi a cochetat o vreme cu consultanţa, a preferat să se întoarcă în cadrul unor companii internaţionale gigant care i-au fost şi şcoală de business, şi de leadership. Acum el este CFO al grupului american Mars pe piaţa din Italia, una dintre cele mai dezvoltate economii din Europa, unde producătorul brandurilor
    M & M, Snickers, Orbit sau Whiskas are vânzări de 260 de milioane de euro anual.

    “Cariera mea de până acum reprezintă o călătorie foarte interesantă pe parcusul căreia am întâlnit oameni frumoşi, am trăit experienţe diverse şi am evoluat atât ca om de business, dar mai ales ca om”, spune executivul de 37 de ani.

    Uitându-se în urmă, afirmă că primul său rol transformaţional a fost cel de membru al asociaţiei studenţeşti Voluntari pentru Idei şi Proiecte din cadrul ASE. Descrie acea perioadă ca doi ani intenşi în care a avut ocazia să înveţe ce înseamă managementul de proiect, un business plan, ce presupune lucrul în echipă şi cum poţi obţine finanţare comunicând o viziune şi nu doar beneficii materiale.

    Au trecut nu mai puţin de 16 ani de atunci, cu diverse roluri şi proiecte interesante – la nivel operaţional şi strategic – pentru mai multe companii din industrii diverse, de la FMCG, oil & gas, logistică & transporturi sau banking.

    „În cariera mea am îmbinat perspectiva de consultant extern cu cea de angajat, iar acest lucru s-a dovedit a fi un factor important pentru rezultatele mele de până acum.”

    Celelalte ingrediente esenţiale ale carierei sale sunt ambiţia şi respectul pentru muncă – preluate de la părinţii săi –, o şcoală extraordinară de business (Procter & Gamble) şi o şcoală unică de people leadership (Mars), după cum spune chiar el.
    „La sfârşitul anului 2016 am început prima experienţă pe termen lung în afară ţării, preluând rolul de CFO pentru businessul Mars din Italia.” A văzut în această mutare două mari oportunităţi.

    Pe de-o parte este vorba de o oportunitate profesională dat fiind că businessul gigantului american pe piaţa din Italia este de câteva ori mai mare cât cel din România, fiind una dintre cele mai complexe pieţe din Europa, unde coordonează o echipă de 18 persoane. Pe de altă parte, a fost vorba de o oportunitate personală, „aceea de a experimenta împreună cu familia mea viaţa într-o altă ţară, cu tot ceea ce aduce ea – descoperire, adaptare, învăţare şi schimbare. Noi nu am părăsit România, ci doar am decis să descoperim Italia.” Acum locuieşte în Milano, centrul financiar şi industrial al Cizmei, un oraş de unde se mişcă mare parte din economia Italiei.

    Jobul său actual are trei componente principale, potrivit lui Adrian Comăneci. Este vorba despre definirea strategiei de portofoliu (produse şi clienţi) şi a proiectelor pe termen lung care vor genera valoare adăugată atât pentru companie, cât şi pentru consumatorii, clienţii şi partenerii Mars. În al doilea rând este vorba de urmărirea implementării acestor proiecte, ca responsabil direct pentru unele dintre ele şi prin monitorizarea progresului şi impactului în business pentru celelalte – atât din punct de vedere financiar, cât şi operaţional. Şi poate cel mai important aspect este cel legat de dezvoltarea organizaţiei şi a persoanelor care vor pune umărul la creşterea Mars în anii ce vor urma – prin coaching, mentoring, training şi nu în ultimul rând selecţie şi recrutare.

    „O zi obişnuită la birou presupune o comunicare continuă cu colegii mei, pentru a înţelege ce funcţionează şi ce poate fi îmbunătăţit, pentru a învăţa unii de la alţii (…).” În acest rol, de CFO al Mars Italia, Adrian Comăneci spune că 80% din ceea ce realizează este prin alţi oameni şi mai puţin de 20% doar prin efortul său individual. 

    În prezent coordonează o echipă formată din 18 persoane, echipă pe care o descrie ca fiind foarte interesantă prin diversitatea ei – din punctul de vedere al experienţei, competenţelor şi aspiraţiilor personale şi profesionale.

    Înainte de a prelua poziţia actuală, Adrian Comăneci a ocupat timp de trei ani funcţia de CFO al Mars România, subsidiara locală a unui gigant care are în portofoliu branduri prezente în toată lumea, precum Twix, Snickers, Mars, M&M (ciocolată), Whiskas (mâncare pentru animale) sau Uncle Ben’s (orez). De circa doi ani, din portofoliu Mars fac parte şi brandurile de gumă de mestecat ale Wrigley. Tranzacţia dintre cei doi giganţi – Mars şi Wrigley – a debutat acum un deceniu, având o valoare de 23 mld. dolari.

    Mutarea a creat la momentul acela cel mai mare jucător din industria dulciurilor la nivel mondial. Mars deţinea 81% din Wrigley, producătorul gumelor Orbit, în timp ce restul de acţiuni erau controlate de miliardarul Warren Buffett prin fondul Berkshire Hathaway. În 2016, Mars a preluat şi restul de acţiuni şi a început integrarea businessurilor.

    Înainte de „era” Mars, care a debutat în 2014 în România, Adrian Comăneci a lucrat pentru compania din sectorul bunurilor de larg consum P&G, în cadrul companiei din domeniul petrolului Rompetrol, dar şi în sectorul de audit şi consultanţă.
    Se gândeşte să se întoarcă în România?

    „Întoarcerea în România a fost şi va fi mereu una dintre variante. Momentan nu există un moment bine definit deoarece dorim să luăm lucrurile pas cu pas şi să ne bucurăm de experienţa de familie pe care o trăim acum în afara ţării.” Executivul spune că există o vorbă în popor, „Nu aduce anul ce aduce ceasul”, aşa că revenirea ar putea fi peste o lună sau la fel de bine peste câţiva ani.

    „Un aspect important este că atât eu, cât şi soţia mea ne dorim ca la un moment dat să jucăm un rol activ în realizarea unui viitor mai bun pentru ţara noastră (nu mă refer la politică) şi probabil că întoarcerea noastră va fi mai uşoară atunci când vom identifica exact acest rol.”
    Cel mai dor le este de prieteni şi familie. Chiar la final de septembrie au fost în ţară şi au avut ocazia să se întâlnească cu persoane dragi. „Un moment special a fost duminică dimineaţa, înainte de a pleca spre aeroport, când patru familii şi trei generaţii s-au reunit într-o sufragerie primitoare din Pantelimon pentru a savura o cafea şi/sau o porţie de râsete şi voie bună.”  

    Cel mai puţin dor le este de lipsa spiritului civic şi a respectului reciproc care se poate observa zilnic la foarte mulţi dintre români. „Pare că în ADN-ul poporului român încă există o mutaţie care activează individualismul şi nepăsarea, şi doar printr-o educaţie de calitate vom găsi antidotul care să ne salveze.” O educaţie care începe de acasă, se cultivă la şcoală şi se defineşte de-a lungul întregii vieţi.

    Spuneţi-mi trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România.
    Din punctul meu de vedere, educaţia reprezintă punctul de pornire pentru rezolvarea tuturor problemelor fundamentale cu care ne confruntăm. Şi nu mă refer doar la educaţia academică, ci şi la autocunoaştere şi dezvoltare personală, la acel proces prin care descoperim cine suntem cu adevărat, învăţam să ne iubim şi să ne respectăm pe noi înşine, pentru ca apoi să putem să-i iubim şi să-i respectăm pe cei din jurul nostru. Oamenii conştienţi respectă, iubesc şi schimbă în bine lumea din jurul lor.

    Când aţi venit ultima dată acasă? Ce s-a schimbat de când aţi plecat?
    Venim acasă cel puţin o dată la trei luni de zile, mai ales pentru a petrece împreună cu familia şi prietenii sărbătorile şi evenimentele importante. În “bula” în care trăim noi nu s-au schimbat foarte multe, însă la nivelul ţării se poate observa, din păcate, o segregare şi mai mare a categoriilor sociale, iar acest lucru nu cred că este benefic nimănui.

    Cum e traficul în România faţă de unde locuiţi? Dar cafeaua şi scena culinară?

    Suntem foarte norocoşi să trăim în Italia, o ţară extraordinar de frumoasă şi recunoscută pentru tradiţia şi calitatea culinară. Există multe zboruri din România (către Italia – n.red.) la preţuri accesibile, iar infrastrucura este foarte bună, aşa că vă invit cu toată căldura să descoperiţi Italia în mod direct. Noi locuim la 15 minute de Milano, într-o zonă verde şi liniştită (Milano 3), perfectă pentru familiile cu copii mici.

  • Cine sunt „ăştia”: Povestea românului care şi-a construit o carieră în arhitectură la New York

    Arhitectul Mihai Radu a plecat din România acum aproape patru decenii, cu destinaţia New York. Cu multă muncă şi un dram de noroc, a reuşit să îşi construiască în oraşul care nu doarme niciodată o carieră în arhitectură, deşi atunci când plecase din ţară era abia anul II la facultate.

    Mihai Radu a lucrat alături de unul dintre cei mai mari arhitecţi ai lumii – I.M. Pei –, dar şi în cadrul unor birouri care au pus pe scena mondială proiecte comerciale, de office sau rezidenţiale menite să schimbe faţa locurilor care le găzduiesc. După o vreme însă, a decis că nu e suficient, aşa că şi-a deschis propriul lui birou de arhitectură în Marele Măr. Acum, amprenta sa stă pe clădiri desenate pentru ONU, universitatea NYU sau Banca Mondială, biroul de arhitectură ce poartă numele fondatorului având an de an circa 40 de proiecte. Deşi îşi promisese că nu o va face, mai târziu s-a întors – parţial – acasă, la Bucureşti, unde a deschis un alt birou. Ia în calcul să revină definitiv în România?

    „Soţia şi copiii mei locuiesc în SUA, aşa că nu ar fi un gând realist să mă întorc definitiv în România.” Totuşi, vine aici frecvent, o dată la câteva luni vizitează biroul de la Bucureşti. „Sunt în contact permanent cu România. Planurile mele de viitor arată cam aşa: după ce copiii mei vor fi terminat studiile universitare vom veni să petrecem câteva luni pe an în România.”

    Mihai Radu a plecat din ţară în 1981, când era student în anul II la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu. A petrecut patru luni la Roma, perioadă în care a aşteptat viza de Statele Unite, iar următoarea oprire a fost New York.

    „În primele luni am făcut tot felul de joburi, timp în care, în paralel, îmi pregăteam portofoliul şi îmi căutam de lucru în domeniul arhitecturii.” Ca în orice în viaţă, norocul a jucat un rol important pentru el. Nu la multă vreme după ce a ajuns în SUA, un prieten i-a spus să meargă la etajul al 9-lea al clădirii de la adresa Madison Avenue 600, unde urma să aibă interviu cu un arhitect.

    „Când uşile s-au deschis, am văzut că în faţa mea stătea înscris logo-ul I.M. Pei Architects. Nu am găsit curajul să cobor din lift, aşa că uşile s-au închis şi am plecat mai departe către etajele superioare.” A verificat încă o dată adresa şi a văzut că de fapt ajunsese bine, acolo unde trebuia.

    „Nu-mi venea însă să cred că urma să mă întâlnesc şi să am interviu cu I.M. Pei, un arhitect cunoscut la nivel internaţional.” Şi totuşi, interviul a decurs bine şi l-au angajat.

    Arhitectul chinezo-american – care a decedat în primăvara acestui an la vârsta de 98 de ani – este cunoscut pentru că a creionat piramida de sticlă din faţa muzeului Luvru (o lucrare controversată la vremea respectivă, în anii ’80), dar şi Muzeul de Artă Islamică din Qatar şi multe altele. De altfel, în 1983 el a câştigat premiul Pritzker, echivalentul Nobelului în arhitectură.

    „Am lucrat pentru el timp de şapte ani, am lucrat pentru proiecte precum Muzeul Luvru (piramida de sticlă – n.red.), New York City Convention Center şi câteva clădiri de birouri din New York şi Los Angeles. În perioada aceea mi-am şi finalizat studiile de arhitectură la Institutul Pratt.”

    După anii pe care i-a petrecut alături de Pei, Mihai Radu a decis că e momentul să câştige mai mulţi bani, aşa că a ales să se mute la un birou corporate de mari dimensiuni, mai exact SHC Architects, unde a devenit associate partner şi unde a lucrat la un proiect major din Londra, numit Spitalfields Market (o piaţă de mari dimensiuni). După aproximativ patru ani a făcut o nouă mutare în carieră, a schimbat biroul cu Richard Meier Architects şi astfel a revenit la Paris pentru a lucra la sediul central al televiziunii Canal+. A urmat apoi un proiect la Haga. „Ajunsesem într-un moment al carierei în care am cosiderat că am lucrat prea mult pentru alte birouri de arhitectură – faimoase sau nu – aşa că mi-am deschis propriul meu business. Am creionat proiecte majore, dar am făcut şi renovări de apartamente.” Încet, dar sigur, biroul a crescut şi a ajuns să fie implicat în lucrări de top, spune fondatorul său. „În ultimii 20 de ani am construit proiecte în America de Nord şi de Sud, în Europa sau Africa.”

    În 1997, Mihai Radu a deschis propriul birou de arhitectură, împreună cu un partener. Îşi pierduse entuziasmul şi interesul să lucreze pentru marii jucători din domeniu, spune el. Simţea la momentul acela că meseria de arhitect presupune să te implici în toate aspectele profesiei şi nu doar să faci design. „Aveam nevoie de ceva captivant şi care să mă stimuleze ca arhitect şi cred că nimic nu e mai potrivit decât să îţi deschizi un business în domeniu atunci când nu ai nicio pregătire să faci asta.”

    Din păcate, munca în birourile de arhitectură de renume nu e suficientă pentru a te pregăti pentru ce urmează când îţi lansezi propriul business, povesteşte românul.

    La început a fost dificil, dar ca orice în viaţă, cu cât exersezi şi cu cât faci lucrurile mai bine, cu atât începi să te pricepi mai bine. „Pentru noi, lucrurile au început să funcţioneze când am început să câştigăm proiecte mai mari, mai interesante.”

    De-a lungul anilor biroul de arhitectură Mihai Radu Architects a reuşit să adune în portofoliu proiecte variate, de la construcţii noi la design de interior.

    „Realizăm mai bine de 40 de lucrări pe an. În Statele Unite am lucrat pentru Dow Jones, ONU, Coca-Cola/Vitamin Water, universitatea NYU, World Monuments Fund, Banca Mondială şi alţii.”

    În România, printre cele mai importante proiecte se numără complexul Băneasa din nordul Capitalei, Muzeul Brâncuşi (casa-muzeu), lucrarea de restaurare a monumentelor lui Brâncuşi de la Târgu-Jiu, Piteşti Business Center şi Ştefan Cel Mare Building (a dezvoltatorului imobiliar Forte Partners). „Tot noi ne-am ocupat de realizarea planului pentru centrul oraşului Sibiu.”

    Jobul actual al lui Mihai Radu e divizat astfel: 60% reprezintă activităţile de marketing şi zona administrativă şi doar 40% este partea de design. „De regulă ajung la birou în jurul orei 10 şi încep să ţip la angajaţi. Glumesc!” Dimineaţa are de regulă întâlniri cu diferiţi clienţi. Apoi, după prânz discută cu angajaţii despre design sau alte probleme legate de birou. Abia apoi începe munca de arhitect. „După ora 6 continui să fac design, dar în compania unui trabuc şi a unei licori aromate cu multe grade.”

    În prezent arhitectul român are birouri la New York şi la Bucureşti, iar numărul de angajaţi variază între 15 şi 30 în funcţie de mediul economic de la un moment dat. Astfel, Mihai Radu s-a întors în ţară deşi jurase că nu o va face. „Am plecat din România în 1981 pentru că mă săturasem să îngheţ de frig în apartamentul unde locuiam şi mă săturasem să fac muncă de voluntariat. Glumesc (parţial – n.red.). De fapt am plecat pentru că nu vedeam un viitor în România lui Ceauşescu.” Dacă cineva i-ar fi spus că în nici zece ani liderii de atunci urma să fie împuşcaţi i-ar fi replicat că e nebun. Un alt motiv pentru care a plecat a fost acela că acasă, zilnic, familia sa primea în vizită artişti care veneau să stea la un pahar de vorbă cu tatăl său şi care se plângeau de faptul că geniul lor nu era recunoscut din cauza regimului. Ironia face că mulţi dintre acei artişti au avut ocazia să plece şi totuşi mereu s-au întors, explică el. „Eu nu puteam înţelege acest raţionament, aşa că mi-am spus că trebuie să plec şi să nu mă mai întorc. Am vrut să pot să spun – pe patul morţii – că am făcut tot ce am putut fără să încerc să găsesc scuze pentru eşecurile mele. Pentru a sumariza totul într-un mod mai puţin poetic, voiam să pot fi liber să fac tot ce îmi doream.”

    Acum însă, vine în România frecvent, chiar la fiecare lună şi jumătate sau la două luni. „Aşa că nu pot spune că s-au schimbat multe de la ultima mea vizită. Dacă ne gândim la cât s-a schimbat România de când am plecat prima dată, atunci răspunsul meu este mult şi în bine.”
    Când vine vorba de acasă, cel mai dor din România îi e de sarmale, zice el râzând. De fapt îi e dor de bucuria de a trăi a românilor, de simţul umorului şi de creativitatea oamenilor de aici. Plus că de fiecare dată când îi e dor de sarmale le mănâncă chiar la New York.

    „Pentru iubitorii de gastronomie, New Yorkul este tărâmul tuturor posibilităţilor. Poţi mânca orice îţi doreşti, de la hotdogi Nathan la o cină într-un restaurant cu 3 stele Michelin (maximul posibil – n.red.).” Poţi mânca ceva diferit în fiecare zi la New York, de la preparatele gastronomiei franţuzeşti la mâncare etiopiană.

    „O dată pe lună, când merg la masă cu câţiva colegi expaţi, alegem un local românesc – Romanian Garden – unde ne delectăm cu sarmale, ardei umpluţi şi papanaşi cu dulceaţă de vişine.”

    Când vine vorba de cafea, New Yorkul nu stă la fel de bine ca în cazul gastronomiei. Oraşul este acasă pentru Starbucks, care este a doua cea mai supraevaluată şi scumpă cafea din lume, după Kopi Luwak (în cazul acesteia din urmă, boabele de cafea sunt înghiţite şi digerate de un civet – un animal care a fost asemănat cu o pisică –, iar apoi sunt pregătite de cunoscători), în opinia arhitectului român. „Eu personal prefer localurile intime din Little Italy sau dinerurile tradiţionale care oferă cafea la pachet. Nu cred că am mai băut de ani de zile o cafea de la Starbucks.” Pe piaţa din România Starbucks este lider cu câteva zeci de cafenele. Numărul brandurilor internaţionale nu este foarte mare pe acest segment de piaţă pe plan local, însă pofta pentru cafea şi pentru ieşit în oraş a românilor din marile urbe i-a convins pe mulţi antreprenori tineri să deschidă în ultimii ani zeci de mici cafenele de specialitate, aşa că piaţa se diversifică.

    Există totuşi şi un aspect în privinţa căruia New Yorkul şi Bucureştiul se aseamănă, în opinia lui Mihai Radu: traficul este la fel de aglomerat. Avantajul este că peste ocean transportul public este bine pus la punct şi ai opţiuni pentru a evita traficul.

    „Dacă ar fi să aleg trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România aş începe clar cu birocraţia. Ar trebui să se renunţe la sisteme complicate de PUZ, PUD sau CU. Departamentele locale de planificare urbană trebuie să aibă o coerenţă în gândire.” Numărul de aprobări şi avize necesare pentru clădiri ar trebui redus sau procesul ar trebui centralizat pentru a putea obţine mai multe documente mai repede. În unele cazuri trebuie să aştepţi luni de zile pentru unele avize şi nici nu le poţi primi pe toate odată, adaugă el. Opinia sa este împărtăşită de altfel de mai mulţi investitori din imobiliare, retail şi nu numai, care afirmă că de multe ori termenul anunţat pentru un proiect este dat peste cap de întârzierea aprobărilor.

    „Construcţia oricărui nou proiect presupune mult timp pierdut cu birocraţia. E ridicol să dureze la fel de mult timp să iei aprobările şi să construieşti. E ceva fundamental greşit aici. A, şi încă ceva de care nu mi-e dor este văicăreala, românii se plâng mult şi sunt cunoscuţi pentru asta.”

    Totuşi, arhitectul Mihai Radu consideră că România are un potenţial uriaş ce poate fi exploatat, dar pentru asta trebuie să reuşim să ţinem acasă talentele, trebuie ca economia să le ofere oamenilor buni mai multe oportunităţi pentru a avea succes la ei acasă. Atunci nu ar mai avea motive să plece în Europa de Vest. „Eu personal nu văd că Europa de Vest se îndreaptă într-o direcţie îmbucurătoare. Pentru generaţia tânără, viitorul este acasă”, conchide el.

  • Un lider îşi iubeşte oamenii, chiar şi pe cei care nu îl iubesc

    „Am 50 de ani, am trăit şapte ani în Elveţia, apoi în Franţa, Marea Britanie, Germania şi mă aflu în România de cinci ani”, povestea Dimitrios Drisis la începutul evenimentului Meet the CEO, adăugând că a luat în 2014 decizia de a veni pe piaţa locală. „E un loc minunat în care să trăieşti, simt că România e acum prima mea casă, singurul lucru cu care trebuie să mă mai pun la punct e limba”, spune grecul râzând.

    Dimitrios Drisis ocupă de aproape şase ani postul de director general al Adama Agricultural Solutions pentru România şi Republica Moldova, iar recent a preluat afacerile companiei şi în Polonia, ajungând astfel să coordoneze un business de peste 110 milioane de euro. Cu o experienţă de peste 25 de ani în domeniul agriculturii, chimiei şi biotehnologiei, el şi-a petrecut întreaga carieră în agribusiness în funcţii de top management. Odată cu preluarea funcţiei de director general al Adama Polonia, grecul a ajuns să coordoneze un business de trei ori mai mare, Polonia fiind o piaţă de două ori mai mare decât România.

    Cota de piaţă de 13% deţinută de Adama România şi Republica Moldova este una dintre cele mai bune pentru companie la nivel mondial şi cea mai bună la nivel european.

    Grupul Adama Agricultural Solutions a fost fondat în 1945 în Tel Aviv, Israel. Adama Agricultural Solutions este unul dintre cei mai importanţi jucători din industria de protecţia plantelor la nivel mondial. Compania se concentrează pe crearea unor soluţii simple pentru agricultură, oferind fermierilor din peste 100 de ţări soluţii pentru controlul buruienilor, dăunătorilor şi bolilor şi pentru creşterea recoltelor, precum şi alte produse şi servicii care să îi ajute să se dezvolte.

    Produsele comercializate de Adama sunt fabricate în mare parte în China, Israel şi Polonia, dar şi în alte ţări. Afacerea grupului se bazează mai mult pe producţia proprie decât pe produsele cumpărate pentru revânzare.  Adama Ltd este listată la bursa din Shenzhen, iar acţionarul majoritar al companiei este China National Agrochemical Co Ltd, cu 78,9%. La rândul ei, China National Agrochemical este deţinută integral de ChemChina, una dintre cele mai mari corporaţii din Asia, cu vânzări de 58 mld. dolari şi 140.000 de angajaţi. În prezent, echipa Adama este formată din peste 7.000 de persoane.

    Potrivit reprezentanţilor companiei, în prezent, valoarea pieţei de soluţii de protecţie a plantelor (erbicide, fungicide, insecticide) din România este de aproximativ 400 milioane euro, iar cea din Polonia are o valoare de peste 700 milioane euro. În momentul de faţă, în Polonia, Adama se situează pe locul 4 pe o piaţă extrem de competitivă şi fragmentată, cu multe companii locale.

    O alegere neaşteptată

    Dimitrios Drisis a absolvit în 1992 Facultatea de Agricultură a Universităţii din Atena şi are un MBA pe care l-a obţinut în 1997 în Marea Britanie. „A fost o mare surpriză că am ales Facultatea de Agricultură, atât pentru familie, cât şi pentru colegii de liceu. A fost neobişnuit, pentru că majoritatea celor din jurul meu lucrau în finanţe”, îşi aminteşte grecul. Există însă o poveste personală frumoasă în spatele deciziei. „Tatăl meu este economist şi credea că teoria lui Malthus este corectă (populaţia creşte în progresie geometrică, în timp ce mijloacele de subzistenţă cresc în progresie aritmetică – n.red.), anume că Pământul nu va putea să hrănească populaţia în creştere. Prin urmare, doar războiul, foametea sau bolile ar putea să modereze populaţia. Când aveam 12 sau 13 ani, încercam să îi demonstrez că nu are dreptate şi că ştiinţa poate rezolva problema creşterii populaţiei.” Spune că 37 de ani mai târziu încearcă să facă acelaşi lucru, iar asta e ceea ce l-a adus în postura de a lucra în agricultură, deşi nu este persoana „pe care o vezi la o fermă. Sunt însă persoana aflată în spatele a ceea ce numim siguranţă alimentară şi securitate alimentară”.

    În Grecia, toţi băieţii trebuie să urmeze serviciul militar; prin urmare, din 1993 până în 1995 a fost în armată. Ulterior, a decis că cea mai bună variantă pentru el în ceea ce priveşte cariera e cercetarea în cadrul universităţii. „La un moment dat, un profesor m-a chemat la el în birou şi mi-a explicat că am o serie de talente care pot fi extrem de utile în alte domenii. Am crezut iniţial că făcusem ceva greşit, mi-a spus că nu e cazul, dar că ceea ce ştiu să fac s-ar aplica mai bine în alte zone.” Trei luni mai târziu a demisionat şi a plecat în domeniul vânzărilor, într-o companie mică din Grecia.

    După alţi doi ani a luat o pauză şi a urmat un curs de MBA în Marea Britanie, pentru că îşi dorea să avanseze în carieră; s-a întors apoi la aceeaşi companie în Grecia, preluând un post cu mai multe atribuţii pe zona de marketing şi pe cea de exporturi.

    Al doilea job al său a fost în cadrul unei companii din sectorul chimiei, aflată în Salonic. A fost o provocare diferită, pentru că nu mai era responsabil de vânzări, ci de dezvoltarea unui proiect. Dincolo de salariul mai bun şi poziţia superioară, spune grecul, a fost şi o bună ocazie de a testa abilităţi diferite. „E foarte greu să porneşti ceva de la zero, pentru că atunci când există o dovadă că modelul de business e unul eficient, trebuie doar să generezi creştere; dacă nu există o confirmare a businessului, atunci trebuie să convingi pe toată lumea: managementul, potenţialii investitori şi oamenii pe care îi angajezi“, spune Dimitrios Drisis. „Imaginaţi-vă că aveţi doar o hârtie cu nişte calcule şi ar trebui să convingeţi pe toată lumea că afacerea va merge. A fost o provocare pe care nu o mai întâlnisem.“

    Dimitrios Drisis îşi aminteşte că primul său salariu, în 1995, a fost de 250.000 de drahme (aproximativ 700 de euro), dar şi că a primit cărţi de vizită, „ceea ce era extraordinar pentru un tânăr de 25 de ani”. El mai spune că e un calcul simplu pe care toată lumea ar trebui să îl aibă în minte: atunci când nu mai eşti mulţumit de salariul actual, e timpul să faci o schimbare. „În prezent, sunt mulţumit cu ceea ce primesc. Pentru ceea ce fac, pentru viaţa pe care o duc, nu am de ce să mă plâng.” Dincolo de bani, însă, Drisis spune că nu ar putea accepta un job care nu ar fi pe placul său: „Trebuie să simţi ceva, trebuie să ai pasiune, să crezi în ceea ce faci”.

    E foarte uşor să îţi dai seama ce valori au tinerii care vin la un interviu, spune CEO-ul Adama. „Unii vor să câştige bani foarte repede, vor doar să aibă maşină de serviciu; alţii sunt dedicaţi şi poţi să îţi dai seama de asta încă din primele zile de muncă. Unii cred că e important să te dezvolţi, să îţi îmbunătăţeşti constant abilităţile, în vreme ce alţii cred că e suficient să ai relaţii. Eu consider că dezvoltarea personală este extrem de importantă. Trebuie să înveţi tot timpul lucruri noi –, şi poţi face asta fie prin educaţia formală, fie prin experienţă în muncă.”

    Un alt lucru important pe care îl menţionează Drisis este faptul că „nu poţi fi diferit în viaţa personală faţă de cum eşti în cea profesională, iar asta înseamnă că atunci când vii la muncă, aduci cu tine valorile în care crezi.”

    Îşi aminteşte că unul dintre managerii cu care a lucrat i-a spus că un angajat trebuie să petreacă cel puţin trei ani într-o companie – în primul an înţelege businessul, în al doilea an face schimbările pe care le consideră necesare, iar în cel de-al treilea an trăieşte cu haosul pe care l-a creat. „În România sunt în cel de-al şaselea an la conducere, e cea mai lungă perioadă în care am ocupat aceeaşi poziţie. În mod normal, între anii 3 şi 4 trebuie să reflectezi, să vezi dacă mai poţi să adaugi ceva sau să faci pasul înainte”, spune grecul. „Dacă se întâmplă să accepţi jobul greşit, jumătate din vină e a ta şi jumătate a managerului care te-a recrutat. Perioada dintre 28 şi 35 de ani e cea a disponibilităţii, e perioada în care majoritatea managerilor tineri fac paşii importanţi.”

    Managerul pe care îl suni când ai probleme

    După alţi trei ani, a plecat la Monsanto (companie internaţională, actual „concurent” al Adama, cumpărată recent de Bayer), unde a petrecut o perioadă mai lungă, respectiv opt ani. A început iniţial ca manager pe zona comercială şi a ajuns să preia, la 33 de ani, funcţia de general manager pentru Grecia, Israel, Cipru şi Malta. „În Lyon m-am distrat de minune, dacă aş putea să călătoresc în timp m-aş întoarce la acea perioadă”, râde CEO-ul Adama. „Eram mai tânăr, ambiţios, îmi plăcea viaţa bună – şi cred şi acum că Lyon e unul dintre cele mai bune oraşe din lume în care poţi trăi. Am locuit doar un an şi jumătate acolo, pentru că sediul s-a mutat apoi într-un mic oraş de lângă Lausanne, în Elveţia.” Cea mai înaltă poziţie pe care Drisis a ocupat-o în cadrul Monsanto a fost cea de marketing manager pentru Europa.

    A urmat un moment de cumpănă, când Monsanto i-a propus să se mute în Statele Unite, în St. Louis, Missouri, în Brazilia, la Sao Paolo, sau în India. Din motive personale, şi-a dorit să rămână aproape de Grecia, aşa că a luat decizia de a trece la echipa de marketing global din Basel. „Mulţi m-au întrebat ce ar fi bine pentru cariera mea, dar eu cred că nu poţi separa complet cariera de viaţa personală. Lucrurile trebuie să aibă sens, să se lege de ceea ce crezi în sinea ta.”

    În 2009, un telefon din partea unui manager avea să îl aducă, pentru prima oară, în România. Îşi aminteşte că acesta i-a spus: Avem probleme mari în România: pierdem bani, pierdem oameni, nu ştim ce se întâmplă. Vreau să mergi acolo. Grecul spune că avea deja „reputaţia unui manager pe care îl suni atunci când există o problemă, după care îl trimiţi să repare următoarea problemă”; prin urmare, a acceptat provocarea.

    „Atunci când am venit în România, cei de aici m-au întrebat dacă mă mut singur; le-am spus că da, iar ei m-au întrebat dacă vreau un apartament mic sau unul mare. Am spus că vreau unul mic, dar ei au insistat să îl iau pe cel mare. Am început să râd, dar ei au continuat: «Cu tot respectul, aveţi grijă la fetele din Moldova». Un an mai târziu, eram căsătorit cu o fată din Moldova, probabil că nu am luat în serios avertismentul.”

    A revenit apoi în Basel pentru o perioadă, după care a preluat un alt job în Germania, pentru ca în 2014 să primească un telefon de la un headhunter care l-a întrebat dacă vrea să revină în România. „I-am spus că pentru mine nu e atât de important, dar soţia mea, Iulia, va accepta cu siguranţă în locul meu”, îşi aminteşte el amuzat. Ca business, revenirea în România părea de asemenea alegerea corectă – „compania era una cunoscută, o companie israeliană numită Makhteshim Agan (denumirea anterioară a Adama – n.red.), cumpărată ulterior de ChemChina”.

    În prezent, veniturile globale ale Adama se ridică la aproximativ 4 miliarde dolari, iar cele din România la circa 50 de milioane de euro.

    Mişcare pe piaţa de agribusiness

    La începutul lunii octombrie, Adama a cumpărat 10% din acţiunile companiei Agricover, principalul distribuitor de inputuri agricole din România. Compania Agricover, subsidiară a Agricover Holding, un grup controlat de omul de afaceri Jabbar Kanani, a ajuns în 2018 la afaceri de peste 1,64 miliarde de lei şi un profit de 13,2 mil. lei din distribuţia de inputuri pentru agricultură, servicii de însilozare şi comerţ cu cereale şi oleaginoase şi activităţi de abatorizare, procesare şi comercializare a cărnii de porc. Grupul Agricover Holding  este format din companii precum Agricover SA, Agricover Credit IFN SA, Agricover Broker de Asigurare SRL şi Abatorul Periş SA, înfiinţată în acest an. Jabbar Kanani nu este la prima tranzacţie cu un investitor de calibru, el a mai semnat un acord de vânzare a 13% din Agricover Holding SA către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în 2017, acţiuni în valoare de 32 de milioane de lei (7 mil. euro), potrivit ZF.

    În urma tranzacţiei cu Adama, structura acţionariatului companiei Agricover SA este următoarea: Agricover Holding SA (86,75%), Adama (10%), acţionari minoritari (3,25%). Înaintea acestei tranzacţii Agricover SA era controlată integral de Agricover Holding, firmă în care Jabbar Kanani deţine 87% din titluri, iar BERD are o deţinere de 13%, potrivit datelor de pe platforma confidas.ro. Tranzacţia reprezintă al doilea pas important pe care investitori care au în spate capital din China îl fac pe piaţa locală, după ce fondul de investiţii chinez CEE Equity Partners a semnat un parteneriat strategic cu Brise Group (Marius Bucur).

    „Cu Agricover avem ceea ce se numeşte o alianţă strategică, una care are de-a face cu transferul de cunoştinţe. Susţinem proiectele pe care le au cei de la Agricover”, spune Dimitrios Drisis.

    A doua venire în România

    „Cred că mediul de afaceri local e mult mai sănătos astăzi decât era în trecut, pot să fac o comparaţie cu anul 2009, când era mult mai dificil”, spune grecul. „Astăzi, mediul de business e mult mai stabil, mult mai predictibil, există mai multe surse de finanţare. Văd foarte mult progres în ultimii 10 ani, dar şi extrem de multe oportunităţi pentru viitor. Generaţia tânără joacă un rol foarte important, pentru că vezi că sunt ambiţioşi, vor să creeze lucruri – aceştia sunt oamenii care vor duce ţara la un nivel superior.”

    Care sunt, din punctul său de vedere, calităţile agriculturii româneşti? „În primul rând, aveţi un soi de calitate; pe vremuri, România era «grânarul Europei». În al doilea rând, aş spune apropierea de porturi, şi în al treilea rând, calitatea superioară a produselor faţă de cele ale altor state, nu doar din Uniunea Europeană, ci chiar din zona Mării Negre. Principala provocare, în prezent, este că agricultura din România nu e considerată ca fiind parte a sectorului agricol din Uniunea Europeană, ci a sectorului agricol din zona Mării Negre. Prin urmare, competitorii sunt Ucraina sau Rusia; Rusia are 132 milioane de hectare, Ucraina are 32 milioane de hectare, iar România are 9 milioane de hectare.“ Diferenţa este foarte mare, dar stabilitatea politică şi economică din România, faţă de ceea ce se întâmplă în celelalte două state, este extrem de importantă, explică Dimitrios Drisis. Mai mult, apartenenţa la Uniunea Europeană şi accesul pe piaţa europeană, pe lângă stabilitatea politică faţă de restul statelor din zona Mării Negre, reprezintă un avantaj important pentru România.

    Preţul unui hectar de teren arabil a sărit în 2019 de pragul de 10.000 de euro, însă rămâne departe de celelalte state din UE, motiv pentru care investitorii străini vin în număr tot mai mare în România să facă achiziţii, scriu cei de la ZF. Ei se orientează către piaţa locală în contextul în care în Olanda, spre exemplu, preţul unui hectar este de şase ori mai mare, adică 60.000 de euro, potrivit biroului european de statististică, Eurostat. Tot despre Olanda există informaţii că ar avea cea mai bună productivitate la hectar, acesta fiind de altfel motivul pentru care preţurile sunt atât de mari. Prin comparaţie, agricultura românească este puternic fragmentată, cu mulţi proprietari care operează ferme de subzistenţă, de sub 50 de hectare. Investitorii mari care vin să cumpere caută terenuri comasate, cu suprafeţe ce sar de 1.000 de hectare. România este însă un mare producător agricol – numărul 1 la producţia de porumb şi floarea-soarelui în UE şi pe locul 4 la grâu – şi totodată unul dintre principalii exportatori de cereale, acestea fiind câteva dintre motivele datorită cărora există interes pentru tranzacţii în domeniu, mai notează ZF.

    CEO-ul Adama opinează că piaţa muncii va reprezenta o problemă în România peste 5 sau 10 ani. Veţi avea tot mai puţini oameni care să lucreze în agricultură, tot mai puţini oameni în mediul rural, iar asta înseamnă că sectorul va trebui modernizat prin aducerea de noi tehnologii. O altă provocare pe care o vedem este cea a lanţului valoric, care este extrem de instabil. O să vă dau un exemplu simplu: porumbul românesc trebuie exportat în Belgia, porcii belgieni trebuie hrăniţi cu acel porumb şi apoi exportaţi către România. Lanţul valoric din interiorul ţării nu e cu totul operaţional: acest lanţ înseamnă să ai materie primă, adică ceea ce obţinem din agricultură, apoi o serie de produse cu valoare adăugată, cum ar fi animalele sau laptele, iar apoi produse procesate.“ Acest lanţ valoric nu funcţionează aşa cum ar trebui, explică grecul, unul dintre motive fiind sistemul tradiţional de a obţine produse de valoare scăzută care să fie apoi trimise către porturi. Pentru a schimba acest sistem, Drisis crede că trebuie implementate noi politici, noi tipuri de investiţii şi chiar o nouă cultură.
    Dimitris Drisis spune că echipa sau subordonaţii nu sunt acolo pentru a te servi, ci pentru a te ajuta să ai succes şi pentru a avea ei înşişi succes. „E un mod de gândire foarte comun – «tu îmi raportezi mie», «tu trebuie să faci asta pentru mine» – vei putea să faci asta o dată, dar nu mereu. Nu vei ajunge niciodată singur într-un anumit loc, trebuie să fie şi alţii care să te ajute.” Pe de altă parte, nu ştie dacă a concediat mai mulţi oameni decât a angajat, „dar eu nu consider că se pune problema concedierii unui om; mai curând, cred că îi prezinţi o altă perspectivă a carierei. Nu sunt ironic, aceasta este realitatea. Îi întrebi: «Chiar vrei să faci asta? Este acesta jobul potrivit pentru tine? Crezi că poţi face altceva mai bine?» Am avut doar doi oameni pe care i-am pierdut, după ce am discutat cu fiecare dintre ei, pentru că aveam relaţii foarte bune. Nu cred că poate spune nimeni dacă am concediat sau am angajat mai mulţi oameni”, încheie CEO-ul Adama.

    Dimitrios Drisis este CEO al companiei Adama Agricultural Solutions din România din iunie 2014, după ce anterior a lucrat la compania Dow Agrosciences în Germania (doi ani), la Syngenta şi la Monsanto, ocupând diverse funcţii de conducere în companii. Astfel, cu o experienţă de peste 25 de ani în domeniul agriculturii, chimiei şi biotehnologiei, Dimitrios Drisis şi-a petrecut întreaga carieră în agribusiness în funcţii de top management. CEO-ul Adama este licenţiat în ştiinţe agronomice la Universitatea Agricolă din Atena, Grecia, şi a efectuat un MBA (program de tip masterat în administrarea afacerilor) şi un DBA (doctorat în administrarea afacerilor) la Universitatea Notthingham din Marea Britanie. La începutul lunii octombrie, Dimitrios Drisis a preluat afacerile companiei şi în Polonia, ajungând astfel să coordoneze un business de peste 110 milioane de euro. Odată cu preluarea funcţiei de director general al Adama Polonia, grecul ajunge să coordoneze un business de trei ori mai mare, Polonia fiind o piaţă de două ori mai mare decât România. În momentul de faţă, valoarea pieţei de soluţii de protecţie a plantelor (erbicide, fungicide, insecticide etc.) din România este de aproximativ 400 milioane euro, iar a celei din Polonia de peste 700 milioane euro.

    Sfaturi pentru tinerii manageri
    1. Nimeni, în afară de tine, nu va fi preocupat de cariera ta. Tu faci singur alegerile, tu decizi cine îţi va fi mentor, tu alegi când vrei să pleci şi ceea ce vrei să faci în continuare.
    2. „Să nu pui niciodată şefului întrebări legate de cariera ta, pentru că el nu ştie ce va fi în a lui“ – este un sfat pe care l-a primit, la rândul său, de la un şef.
    3. Abilitatea de a avea încredere în alţii şi de a colabora cu ei înseamnă totul în business.
    4. Echipa sau subordonaţii nu sunt acolo pentru a te servi, ci pentru a te ajuta să ai succes şi pentru a avea ei înşişi succes. E un mod de gândire foarte comun – „tu îmi raportezi mie“, „tu trebuie să faci a. sta pentru mine“ – vei putea să faci asta o dată, dar nu mereu. Nu vei ajunge niciodată singur într-un anumit loc, trebuie să fie şi alţii care să te ajute.
    5Toate relaţiile de afaceri funcţionează pe baza quid pro quo – dacă oferi ceva, aştepţi ceva la schimb. Şi nu e vorba doar de relaţiile de afaceri, ci şi de cele personale; dacă doar oferi şi nu primeşti nimic, nu poate funcţiona foarte mult timp. Trebuie să ştii ce să oferi astfel încât să obţii loialitatea celuilalt.
    6. Începe având în minte finalitatea. Cred că aceasta este una dintre cele mai importante calităţi ale unui lider.
    7. Dacă nu vei reuşi să echilibrezi viaţa personală şi cea profesională, la un moment dat asta te va afecta. Viaţa personală este extrem de importantă pentru modul în care oamenii vin la serviciu.
    8. Fii autentic – oamenii te urmează pentru cine eşti, nu pentru ceea ce pretinzi că ai fi.
    9. Încearcă să fii din ce în ce mai bun. Mediul se schimbă, viaţa se schimbă, competiţia se schimbă – trebuie să găseşti moduri de te schimba în bine, altfel vei deveni irelevant.
    10. Nu poţi fi manager dacă nu îţi pasă de oameni, chiar de cei care nu te iubesc sau de cei cărora le eşti indiferent. Oamenii trebuie să se simtă protejaţi, să simtă că eşti acolo. Totul se rezumă la oameni.

  • Doi din trei români sunt dispuşi să o ia de la zero în carieră. Cine sunt cei care ar fi dispuşi să o ia oricând de la capăt

    Doi din trei români (66,8%) sunt dispuşi să facă o schimbare totală în ceea ce priveşte cariera lor şi să opteze pentru reconversie profesională, iar şapte din zece dedică timp semnificativ într-un an învăţării pentru a-şi perfecţiona aptitudinile, astfel încât să facă faţă provocărilor aduse pe piaţa muncii de tendinţe majore precum avansul tehnologic şi globalizarea. La polul opus, 33,2% dintre români nu sunt dispuşi să dobândească aptitudini şi cunoştinţe pentru un job diferit şi ar face acest lucru doar dacă ar întâmpina probleme serioase pe piaţa muncii, iar 26% petrec puţin timp pe an pentru a-şi dezvolta competenţele, potrivit unui studiu realizat în 197 de ţări, printre care şi România, de către BestJobs şi Boston Consulting Group, unul dintre cei mai mari consultanţi de business din lume.

    Studiul „Decoding Global Trends in Upskilling and Reskilling” evaluează modul în care 366.000 de angajaţi din întreaga lume percep schimbările aduse pe piaţa muncii de două tendinţe majore: avansul tehnologic – automatizare, inteligenţă artificială, robotică – şi globalizare. De asemenea, studiul a evaluat dorinţa angajaţilor de a se adapta acestor modificări, învăţând abilităţi noi pentru profesia lor curentă (upskilling) sau dobândind, prin training, abilităţi pentru o profesie diferită (reskilling). Astfel, la nivel global, angajaţii sunt conştienţi de avansul tehnologic şi de automatizare, 61% dintre aceştia spunând că joburile lor vor fi afectate într-o mare măsură de aceste trenduri. Respondenţii care se simt cel mai puţin afectaţi vin din ţări din America Centrală, din Marea Britanie, din China şi din România, în timp ce angajaţii cei mai speriaţi de aceste trenduri sunt din ţări precum Grecia, Portugalia, Nigeria, Brazilia sau Japonia.

    În România, cei mai mulţi respondenţi care cred că jobul lor va fi afectat de schimbările tehnologice lucrează în domenii precum digital & analiză şi automatizare (59%), IT şi tehnologie (52%), finanţe şi audit (45,6%). La polul opus, cel mai puţin îngrijoraţi din acest punct de vedere sunt cei care lucrează în vânzări (31%), juridic (24%) şi asistenţă socială (23%).

    În privinţa efectelor globalizării, cei mai mulţi respondenţi care cred că jobul lor va fi afectat de această tendinţă sunt angajaţii din ştiinţă şi cercetare (41,7%), IT & tehnologie (41%), digital & analiză şi automatizare (40,3%). De partea cealaltă, cei care se consideră mai puţin afectaţi de globalizare lucrează în administraţie şi secretariat (26,4%), media şi informaţii (25,4%) şi juridic (23%).

    67% dintre angajaţii la nivel global se arată deschişi la ideea de reconversie profesională, ca urmare a schimbărilor aduse de tehnologie şi globalizare

    Ţări precum Mexic, Panama şi Republica Dominicană se află pe primele trei locuri în privinţa disponibilităţii angajaţilor să treacă printr-un proces de reconversie profesională, cu un procent de circa 90% dintre angajaţi. La polul opus, se află angajaţii din ţări precum Iran, Bulgaria, Polonia sau Germania, care sunt cei mai puţin deschişi la această idee, într-un procent de până la 53% pentru fiecare dintre aceste ţări. De altfel, în Europa de Vest atitudinea angajaţilor este mai degrabă una pasivă, în care aceştia se gândesc la reconversie profesională doar în cazuri extreme, atunci când sunt pe punctul de a-şi pierde jobul.

    În România, 66,8% dintre respondenţi se arată dispuşi să apeleze la reconversie profesională, iar cei mai deschişi la o astfel de idee sunt angajaţii cu vârste cuprinse între 31 şi 50 de ani şi al căror nivel de educaţie este doar liceul (70%).

    Din punct de vedere al joburilor deţinute în prezent, cea mai mare deschidere pentru reconversie profesională o au angajaţii din domenii precum vânzări (78,3%), media şi informaţii (78%), achiziţii şi logistică (74,4%). La polul opus, se află cei din IT (54%), ştiinţă şi cercetare (53,9%) şi juridic (53,6%).

    În privinţa timpului petrecut cu învăţarea pentru creşterea aptitudinilor profesionale, diferenţele la nivel global sunt semnificative: dacă în China peste 80% dintre respondenţi dedică până la câteva luni pe an pentru dezvoltarea lor profesională, în Germania procentul este de doar 38% dintre respondenţi.

    România se situează pe locul 31 în rândul ţărilor analizate în ceea ce priveşte timpul alocat de către angajaţi pentru învăţare şi dezvoltare profesională, cu aproximativ 71% dintre respondenţi menţionând că alocă săptămâni sau chiar câteva luni pe an pentru astfel de activităţi, cei mai mulţi dintre aceştia venind din domenii precum ştiinţă şi cercetare, IT şi sănătate.

    În ceea ce priveşte resursele folosite pentru învăţare, cei mai mulţi angajaţi români (69,3%) preferă să înveţe singuri (self-learning), ori se bazează pe trainingul la job (66,8%) pentru a dobândi noi aptitudini profesionale. De asemenea, o pondere importantă în instrumentele de învăţare o au aplicaţiile mobile (24%) şi cursurile online (20%).

    Studiul a fost realizat pe un eşantion de 366.000 de oameni din 197 ţări din întreaga lume. La sondaj au răspuns 19.099 de români, din care 37% cu vârsta cuprinsă între 21 şi 30 de ani, 34% cu vârsta cuprinsă între 31 şi 40 de ani şi circa 19%, cu vârsta între 41 şi 50 de ani. În ceea ce priveşte ultimul nivel al studiilor absolvite, 46,2% sunt absolvenţi de facultate, 30,2% au studii de master, 20,7% au terminat doar liceul, în timp ce 1,2% au doctorat.

     

  • Antreprenorul care, pornind de la repararea de televizioare şi radiouri, a fondat o companie de miliarde de dolari

    Cu toate că şi-a dorit să devină un atlet de renume, Ken Xie Şi-A conturat cariera într-un domeniu total diferit de lumea sportului şi anume antreprenoriatul în industria securităţii cibernetice. Astfel, în urmă cu aproape două decenii, el a pus bazele Fortinet, o companie cu venituri anuale de 1,8 miliarde de dolari.

    Ken Xie s-a născut şi a crescut în China. Dintotdeauna a fost pasionat de sport, dar şi de inginerie electrică, aşa că, ori de câte ori avea ocazia, repara televizoare şi radiouri. Cu toate că a vrut să urmeze o carieră în atletism, părinţii săi, profesori la universitatea Tsinghua, au insistat să urmeze un master la o facultate de renume. Astfel, după ce a absolvit cursurile de licenţă şi master ale Universitatăţii Tsinghua în inginerie electrică, ulterior s-a înscris la cursurile unui program de master în acelaşi domeniu, în cadrul Universitatăţii Stanford.
    În 1993, Xie a fondat o companie de securitate cibernetică, Systems Integration Solutions (SIS). Trei ani mai târziu a construit prima aplicaţie de reţele virtuale (VPN), bazată pe limbajul de programare ASIC. În acelaşi an, dându-şi seama de limitările serviciilor de firewall instalate pe cele mai multe calculatoare şi servere, a dezvoltat NetScreen Technologies, o altă firmă de securitate online, alături de Yan Ke şi Feng Deng. Compania avea să fie achiziţionată în 2004 de multinaţionala Juniper Networks Inc. pentru 4 miliarde de dolari.
    În 2000, Xie a părăsit NetScreen pentru a fonda, alături de fratele său, Michael Xie, care profesa ca inginer electric, compania Fortinet. Cei doi au lansat primele produse în mai 2002 şi, până în 2005, businessul înregistrase vânzări de 100 de milioane de dolari, oferindu-şi serviciile pentru birouri din SUA, Canada, Europa şi Asia.
    În 2016, Ken Xie a deschis, în cadrul companiei
    Academia de Securitate Cibernetică, pentru a veni în întâmpinarea celor interesaţi să se specializeze pe acest domeniu. În iunie 2018, el a achiziţionat Bradford Networks, o firmă de securitate.
    Printre titlurile şi recunoaşterile pe care antreprenorul le-a câştigat de-a lungul anilor se numără cel de antreprenorul anului (2006), acordat de EY pentru regiunea Californiei de Nord, şi alegerea sa în 2013 ca membru al Academiei Naţionale de Inginerie. În ianuarie 2019, Xie a participat la discuţiile din cadrul Forumului Economic Mondial (WEF) de la Davos, unde a vorbit despre forţa de muncă din domeniul securităţii cibernetice. În prezent, Ken Xie deţine funcţia de director general al Fortinet, iar fratele său, Michael, este preşedinte şi şef de tehnologie.
    Anul trecut, Fortinet a înregistrat venituri de 1,8 miliarde de dolari. În prezent, compania cu sediul în Sunnyvale, California, are peste 6.000 de angajaţi; începând cu 2019, valoarea acţiunilor Fortinet a crescut la 86,79 de dolari, faţă de 17 dolari, valoarea stabilită la oferta publică iniţială din 2009.
    Compania a ajuns şi în piaţa locală, în urmă cu 14 ani, prin intermediul antreprenorului Adrian Danciu, care a dezvoltat prezenţa businessului şi în Balcani şi în regiunea adriatică, preluând ulterior administrarea afacerile Fortinet în Europa de Sud-Est.

  • O tânără de 34 de ani povesteşte care au fost paşii prin care a ajuns partener la una dintre cele mai mari companii de consultanţă şi audit fiscal din România: „Un astfel de pas în carieră presupune parcurgerea unui proces intens şi foarte solicitant de confirmare”

    Ruxandra Târlescu coordonează o echipă de aproximativ 20 de persoane, o parte fiind membri ai echipei de corporate tax, iar ceilalţi ai echipei de pharma & healthcare în cadrul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică al PwC România.

    Ea a absolvit Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori (Academia de Studii Economice) şi a urmat un master în managementul financiar şi pieţe de capital (Academia de Studii Economice). Îşi aminteşte cu plăcere de două momente cheie din cariera sa: „Primul a fost atunci când am fost promovată în poziţia de manager în cadrul al PwC România, în anul 2011. A fost o surpriză pentru că această oportunitate a apărut relativ la puţin timp după ce venisem în companie”.

    Cel de-al doilea a avut loc la începutul acestui an, când a fost propusă pentru promovare în poziţia de partener PwC, la scurt timp după ce aflase că este însărcinată. „Bineînţeles că un astfel de pas în carieră presupune parcurgerea unui proces intens şi foarte solicitant de confirmare. Din fericire, l-am finalizat cu succes cu doar câteva zile înainte să devin mamă, un alt moment extraordinar şi definitoriu în viaţa mea”. Ruxandra Târlescu spune că cea mai importantă experienţă este cea pe care a avut-o în cadrul unui secondment (detaşare temporară) pe care l-a avut într-unul dintre birourile PwC din Londra; timp de trei luni, ea a fost implicată în proiectul Paying Taxes, derulat de PwC în parteneriat cu Banca Mondială.

    „A fost un prilej să cunosc mulţi oameni, să leg prietenii, să mă bucur de atmosfera londoneză şi să învăţ multe lucruri care mă ajută şi astăzi în profesie”, îşi aminteşte Ruxandra Târlescu.

  • Cine este tânărul manager care furnizează cele mai importante date pentru luarea deciziilor în cadrul Garanti Bank

    Cihan Ozturk este director al Direcţiei de Raportări şi Analiză a Performanţei a Garanti Bank, poziţie pe care o deţine de la începutul anului 2018. În actuala funcţie, împreună cu echipa sa formată din şase persoane specializate în managementul şi analiza datelor, Cihan Ozturk furnizează date financiare  relevante şi analize fiecărui nivel de management, ca parte a procesului de luare a deciziilor strategice şi operaţionale ale băncii.
    După absolvirea Universităţii Tehnice din Ankara, cu diplomă de licenţă în administrarea afacerilor, Cihan Ozturk a devenit membru al Turkiye Garanti Bankasi A.S. (TGB, din care face parte şi Garanti Bank România) în 2005, ca parte a departamentului de audit intern. De asemenea, a absolvit un program de masterat în sistemele informatice de afaceri de la Universitatea Bogazici şi un program de EMBA la Universitatea Sabanci din Istanbul. În 2012, Cihan Ozturk s-a alăturat echipei Garanti Bank din România în calitate de şef al auditului intern, rol pe care l-a avut până în  2017.

  • Cum este să lucrezi ca director de sucursală pentru una dintre băncile cu cea mai multă istorie din România

    Mihaela Aurelia Bran are în responsabilitate activitatea celor 25 de agenţii CEC Bank din Baia Mare, în cadrul cărora lucrează peste 100 de angajaţi. La 26 de ani, a fost numită director al sucursalei OTP Bank Baia Mare. Un al doilea punct important din evoluţia sa profesională a fost în urmă cu trei ani, când s-a alăturat CEC Bank în rolul său actual.
    Ea spune că nu exclude posibilitatea unei eventuale experienţe internaţionale pentru viitor; însă „momentan, intenţiile mele sunt să îmi continuu cariera în România, în cadrul CEC Bank, o instituţie 100% românească”. 

  • Managerul care a renunţat la o carieră în „cea mai bună ţară din lume” pentru a se întoarce în România: „Piaţa din România este o adevărată şcoală

    Alexandru Moldovan a absolvit Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Facultatea de Calculatoare, urmând de-a lungul carierei mai multe sesiuni de training şi cursuri intensive pe teme cum ar fi „Leadership situaţional” sau „Business simulation”, cursuri de pricing, data science, marketing automation, decision making sau design thinking.
    În calitate de chief data officer al Vodafone România, el răspunde de coordonarea strategiei pentru activitatea de personalizare a experienţei clienţilor pe baza metodelor de analiză avansată a datelor. Rolul său acoperă două arii majore care se completează reciproc, asigurând susţinerea necesară în luarea deciziilor de business bazate pe date: customer value management (CVM) şi advanced analytics.

    Timp de doi ani, Alexandru Moldovan a lucrat pentru o companie de telecomunicaţii din Elveţia. „Am găsit acolo o piaţă matură, saturată, complet diferită de frenezia din România. Procesul decizional era bine documentat, dar lent, iar atitudinea orientată mai puţin pe inovaţie.“

    (Anul acesta, pentru a treia oară consecutiv, Elveţia a fost aleasă cea mai bună a ţară a lumii, potrivit unui clasament în care s-au luat în calcul mai mulţi factori. Vorbim despre calitatea vieţii, nivelul economiei, influenţa statului pe Glob, dar şi educaţia sau cât de prietenoasă este ţara cu mediul.)

    Moldovan spune că decizia de a reveni în România a venit fără nicio ezitare: „Îmi lipseau dinamismul şi energia de aici, deciziile luate rapid, reacţia clienţilor şi feedbackul aproape instantaneu. Raportându-mă la această perioadă şi la ceea ce se întâmpla în marile grupuri de telecomunicaţii din Europa, pot să afirm că piaţa din România este o adevărată şcoală. Îţi permite să experimentezi mult. Este mediul perfect pentru inovaţie“. Pentru perioada următoare, Alexandru Moldovan intenţionează să-şi dezvolte cariera în România, „în contextul pe care îl poate oferi o astfel de piaţă vibrantă ca a noastră, cu toate obstacolele şi oportunităţile ei“.

  • Cine este tânărul care vinde cele mai multe televizoare din România

    „Legat de parcursul internaţional, pentru moment mă concentrez pe dezvoltarea carierei mele la nivel local, dar nu exclud pe viitor explorarea unor altor oportunităţi”, a spus Ciprian State într-un interviu pentru realizarea profilului său din catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, ediţia 2019.

    Ciprian State ocupă funcţia de head of product for TV, AV&IT categories la Samsung, companie ce a avut în 2018 o cotă de peste 40% pe piaţa locală de televizoare.

    Un moment-cheie al carierei sale a fost orientarea spre marketingul de produs, în anul 2005, după o experienţă iniţială în servicii clienţi şi suport vânzări. „Un alt moment cheie a fost perioada din Romtelecom/Telekom România, unde am învăţat foarte multe despre modul în care decizii strategice importante legate de infrastructură sunt transpuse în realitate şi mi-am dezvoltat şi completat perspectiva asupra pieţei de telecomunicaţii prin focusul pe serviciile TV, o componentă cheie a pachetelor de servicii consumer.”

    Experienţa sa internaţională constă într-un stagiu de consultanţă de patru luni în Kenya, în cadrul grupului Orange, precum şi experienţa educaţională a programului de MBA al Sheffield University. „Lucrând mult timp în grupuri internaţionale şi fiind implicat în zona de strategie de business, am experienţă în a gândi din perspectivă internaţională şi regională, datorită imperativului de a fi la curent cu bunele practici internaţionale din industrie şi de a le implementa local sau, uneori, de a le exporta pe cele locale la nivel internaţional.”