Tag: bataie

  • Lactalis preia Albalact. A căzut ultima redută românească din industria laptelui

    Cel mai puternic antreprenor român din producţia de bunuri de larg consum, Raul Ciurtin, a hotărât să vândă Albalact, fostul producător falimentar ajuns lider pe piaţa lactatelor, după un parcurs spectaculos. Un rol esenţial l-au jucat mărcile pe care le-a construit, investiţiile în producţie şi diversificarea portofoliului. După ce doritorii au bătut ani în şir la uşa familiei Ciurtin, proprietarii majoritari, înaintea crizei, a urmat o perioadă de linişte, o perioadă în care investitorii nu mai aveau elan. 2016 se dovedeşte a fi momentul în care antreprenorul a primit o ofertă pe gustul său, iar compania va intra în proprietatea grupului francez Lactalis, care a mai cumpărat, în 2008, afacerea Dorna lactate de la Jean Valvis.

    De-a lungul anilor, Raul Ciurtin nu a negat niciodată că nu ar vrea să-şi vândă afacerea. Ba chiar a povestit că a în 2005 s-a aflat în discuţii avansate cu un fond de investiţii dar „nu ne-am înţeles asupra valorii companiei la acea vreme, pentru că Albalact avea un mare potenţial şi ei nu au dat dimensiunea corectă a oportunităţilor“. La acea vreme, discuţiile se purtau în jurul unei valori de 10 milioane de euro, iar capitalizarea bursieră a companiei se plasa la aproape 100 de milioane de euro. În 2006, la numai un an după abandonarea negocierilor cu fondul de investiţii, acţiunile Albalact, listate la RASDAQ, au ajuns să fie dintre cele mai lichide de pe bursă. Înaintea crizei, la uşa omului de afaceri din Alba Iulia băteau, cel puţin o dată la câteva luni, mai ales firme internaţionale care voiau să intre pe piaţă. Apoi a venit criza, pofta de expansiune a multinaţionalelor s-a domolit, iar Ciurtin spunea că nu era un moment potrivit pentru ca un posibil vânzător să intre în negocieri. L-ar fi putut convinge să renunţe la afacere doar o ofertă (pe care o considera puţin probabilă) care ar fi fost de câteva ori mai mare decât capitalizarea bursieră a companiei. Oricum Raul Ciurtin se vedea la cârma companiei pe termen lung.

    În aceste condiţii, anunţul de săptămâna trecută despre acordul asupra vânzării Albalact către Lactalis a fost surprinzător, mai cu seamă că nu apăruse niciun fel de zvon în piaţă pe marginea acestui subiect. „Lactalis a încheiat un contract cu acţionarii vânzători care deţin cumulat 70,3% din capitalul social al Albalact – unul dintre liderii pieţei de lactate din România – având drept obiect dobândirea tuturor acţiunilor deţinute de acţionarii vânzători“, se arată în comunicatul de presă. Vânzătorii, care deţin cele peste 70 de procente ale companiei, sunt Raul Ciurtin, Lorena Beatrice Ciurtin, Crisware Holdings Limited, Croniar Holdings Limited şi RC2 (Cyprus) Limited.
    „Eram deja prezenţi în România prin intermediul Dorna Lactate şi prin această mişcare vrem să ajungem în poziţia de lider de piaţă. Lactalis este numărul unu la nivel mondial şi vrem să ne întărim cât mai mult poziţiile în pieţele în care suntem prezenţi“, declară pentru Business Magazin Michel Nalet, purtătorul de cuvânt al Lactalis Group. Dincolo de această declaraţie însă, rămân mai multe întrebări, pentru că vânzătorii au preferat să nu răspundă la nicio întrebare, invocând condiţiile contractuale.

    Ce va face în continuare Lactalis, o companie care are nu mai puţin de 200 de fabrici în 70 de ţări, pe piaţa din România? Vor fi brandurile româneşti scoase peste hotare sau poate Lactalis vrea să-şi impună mărcile internaţionale – cum e President – şi pe rafturile din România, printr-un viitor rebranding? Ce l-a convins pe Raul Ciurtin să vândă acum? Cât de mare este suma pe care o va primi din această vânzare? În comunicatul oficial este specificat că tranzacţia trebuie aprobată de Consiliul Concurenţei, iar preţul nu a fost bătut în cuie.

    Unul din următorii paşi ai Lactalis ar fi să iniţieze o acţiune pentru preluarea integrală a companiei tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti. La cotaţia dinaintea închiderii ediţiei, întreaga companie era evaluată la 248 milioane de lei, dar unele calcule – tot pe baza valorilor de tranzacţionare – o preţuiau la peste 400 de milioane de lei. Cum familia Ciurtin deţine cea mai mare parte a pachetului de acţiuni, în mod evident antreprenorul va deveni milionar de facto. Pentru a ajunge însă aici a avut de luat multe decizii şi de depăşit mai multe momente dificile, indiferent că a fost vorba de schimbarea consumului, piaţa neagră sau pierderi de tot felul (mai cu seamă la începuturile afacerii).

     

  • Parlamentarii din Ucraina s-au luat din nou la bătaie – VIDEO

    O nouă încăierare a avut loc vineri în Rada Supremă de la Kiev (parlamentul unicameral ucrainean) între câţiva deputaţi din grupul Frontului Popular (desprins din formaţiunea Batkivşcina a fostului premier Iulia Timoşenko) şi ai partidului proprezidenţial Blocul Petro Poroşenko (BPP), imediat după discursul premierului Arseni Iaţeniuk, relatează Unian şi RIA Novosti.

     

  • Ai chef de bătaie? Există o aplicaţie pentru asta

    Prin intermediul aplicaţiei Rumblr, luptătorii amatori pot căuta parteneri de luptă şi pot aranja meciuri, informează Daily Mail.

    Dacă în anii 90, Brad Pitt, în filmul “Fight Club”, aranja meciuri ilegale de bătaie în pivniţele unor localuri, această practică s-a mutat pe internet. Rumblr, dezvoltată de doi luptători amatori din New York, funcţionează exact ca Tinder, aplicaţia de dating, doar că în loc de o cină romantică utilizatorii aranjează o luptă. Aplicaţia nu se adresează doar entuziaştilor de lupte, ci şi fanilor. Utilizatorii pot vedea ce lupte sunt programate în zonă şi pot asista la meciuri.

    Aplicaţia a fost refuzată de Apple, dar a atras interesul a peste 300.000 de oameni. Astfel Rumblr va fi lansată ca o aplicaţie web. Dezvoltatorii aplicaţiei au avertizat utilizatorii că s-ar putea să aibă probleme cu legea dacă aranjează o luptă.

    De asemenea, ei au mai spus despre cei care critică aplicaţia şi care spun că incită la violentă că nu sunt suficient de deschişi la minte.

  • Forme animaliere realizate cu cartuşe folosite

    Nu toţi artiştii se dau bătuţi atunci când nu au succesul scontat în cariera aleasă, ci caută soluţii pentru a reuşi, chiar dacă acest lucru înseamnă să-şi schimbe tehnica. Aşa a procedat columbianul Federico Uribe.

    Acesta, după ce a încercat să se impună ca pictor, şi-a dat seama că adevărata lui chemare nu este să picteze pe pânză sau să deseneze, ci să creeze imagini vii din diverse obiecte. În mâinile lui, şireturi, ace cu gămălie, tacâmuri de plastic, cărţi şi bucăţi de creioane colorate, dar nu numai, se transformă în portrete şi scene diverse.

    Mai nou, artistul realizează sculpturi cu cartuşe folosite pentru diverse arme de foc, pe care le modelează în forme animaliere, o parte din creaţiile sale putând fi admirate la o expoziţie de la Adelson Galleries din Boston.

  • 1.700 de locuri de muncă, scoase la bătaie în Europa. Vedeţi pe ce poziţii şi unde puteţi merge

    Aproape 1.700 de locuri de muncă sunt disponibile în Spaţiul Economic European, prin intermediul reţelei europene de ocupare Eures, iar jumătate dintre ele sunt în Spania, ţară care caută muncitori necalificaţi în agricultură, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

    1.700 de locuri de muncă, scoase la bătaie în Europa. Vedeţi pe ce poziţii şi unde puteţi merge

  • REVOLTĂ în stradă la Londra: Peste 200 de tineri s-au luat la bătaie. 100 de polişti au fost chemaţi să calmeze spiritele – FOTO, VIDEO

    Potrivit publicaţiei Daily Mail, scandalul dintre cele două fete a stârnit o revoltă de stradă şi a dus la închiderea unei staţii de metrou. Tinerii s-au bătut cu pumnii şi bâtele de baseball.

    GALERIE FOTO

    Imagini tulburătoare cu grupurile adolescenţi care se băteau în apropiere de staţia de metrou Walthamstow Central au inundat reţele de socializare.

    Potrivit oficialilor de la poliţia londoneză, forţele de ordine au depus un efort considerabil pentru a dispersa mulţimea violentă.

  • Un şmecher cu BMW a SĂRIT LA BĂTAIE cu doi poliţişti, pentru că nu a fost lăsat să parcheze într-o zonă interzisă. Pedeapsa primită este uimitoare

    Un şofer din Craiova s-a luat la bătaie cu doi agenţi de la Poliţia Locală, după ce nu a fost lăsat să parcheze într-o zonă unde circulaţia era închisă pentru desfăşurarea unui spectacol. Ceea ce este surprinzător, însă, de abia acum urmează.

    Un şmecher cu BMW a SĂRIT LA BĂTAIE cu doi poliţişti, pentru că nu a fost lăsat să parcheze într-o zonă interzisă. Pedeapsa primită este uimitoare

  • Un şmecher cu BMW a SĂRIT LA BĂTAIE cu doi poliţişti, pentru că nu a fost lăsat să parcheze într-o zonă interzisă. Pedeapsa primită este uimitoare

    Un şofer din Craiova s-a luat la bătaie cu doi agenţi de la Poliţia Locală, după ce nu a fost lăsat să parcheze într-o zonă unde circulaţia era închisă pentru desfăşurarea unui spectacol. Ceea ce este surprinzător, însă, de abia acum urmează.

    Un şmecher cu BMW a SĂRIT LA BĂTAIE cu doi poliţişti, pentru că nu a fost lăsat să parcheze într-o zonă interzisă. Pedeapsa primită este uimitoare

  • Vreţi să deschideţi o afacere? Statul pune la bătaie 4 milioane de euro! Vedeţi cum puteţi lua banii

    Cei care vor să renunţe la job pentru a-şi deschide propria afacere sau tinerii absolvenţi care preferă să lucreze pentru ei decât să fie angajaţi pot aplica de astăzi la programul pentru „afaceri de la zero“. 

    Vreţi să deschideţi o afacere? Statul pune la bătaie 4 milioane de euro! Vedeţi cum puteţi lua banii

  • Şi-au vândut casa şi maşinile ca să se plimbe timp de un an în jurul lumii

    Unele familii strâng bani pentru o călătorie la Disneyland sau pentru un concediu la mare. Nu este însă cazul familiei Rivenbark; aceştia au petrecut ani de zile economisind pentru a călători în jurul lumii.  

    Nu a fost însă suficient, aşa că familia din Maryland, Statele Unite a pus la bătaie tot ce avea pentru o vacanţă de un an. Soţii Rivenbark şi-au vândut casa şi maşinile ca să-şi finanţeze aventura. Au decis să le predea ei carte copiilor, ca să nu rămână în urmă. Iar cei mici spun că au învaţat enorm umblând prin lume. Tatăl, mama şi cei doi copii au vizitat 60 de ţări şi teritorii din toată lumea şi nu s-au dat înapoi nici de la experienţe extreme, scriu cei de la Ştirile Pro TV. În total, cei patru au parcurs peste 140.000 de kilometri.

    Membri familiei Rivenbark se pot lăuda că au plimbat gheparzi în lesă în Africa ori că s-au împrietenit cu elefanţi în India şi au făcut bungee jumping în Noua Zeelandă.  În tot acest timp, şi-au împărtăşit aventurile cu publicul, scriind şi publicând imagini pe blog.

    “La sfârşitul vieţii, vrem să ştim că am avut parte de experienţe superbe împreună, în familie. Ce mod mai bun de a face asta decât să te duci să explorezi lumea?”, spune Tim Rivenbark. “Am fost incantata. Ideea de a calatori in jurul lumii era incredibila”, marturiseste Kara Rivenbark, notează sursa citată.

    Familia Rivenbark s-a întors de curând din călătorie şi încearcă să se readapteze la viaţa din Maryland.