Tag: avocat

  • A renunţat la profesia de avocat ca să îşi urmeze pasiunea, iar acum brandul său participă la cele mai importante târguri de fashion din Europa

    Maria Dermengiu, antreprenoarea ce a pus bazele mărcii de eşarfe Marie Nouvelle în urma unei investiţii de 1.500 de euro, a participat la mijlocul lunii februarie la unul dintre cele mai cunoscute târguri de fashion din Europa, Pure London, unde şi-a expus cea mai nouă colecţie de eşarfe din mătase naturală supradimensionate.

    Potrivit unui interviu anterior acordat Business Magazin, Maria Dermengiu a studiat Dreptul şi a profesat câţiva ani pentru ca, în 2010, când avea 28 de ani, să lase totul în urmă şi să devină pictoriţă. A găsit o modalitate de a transforma arta în business şi a început să îşi imprime elemente din propriile tablouri pe eşarfe, bluze şi mai nou pe rochii. Până în prezent, a investit în afacere circa 15.000 de euro.

    Pe parcursul anului 2015, brandul Marie Nouvelle a înregistrat o dezvoltare accentuată pe plan local. Povestea Marie Nouvelle alături de parteneriatele strategice încheiate i-au adus artistei Maria Dermengiu notorietate şi un capital care i-au asigurat trecerea la un alt nivel al business-ului, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii antreprenoarei.

    ”Participarea la Pure London de la începutul acestui an este o consecinţă firească a creşterii brandului Marie Nouvelle. Am planificat acest eveniment încă de la jumătatea anului trecut când am făcut demersuri şi pentru a face parte din incubatorul internaţional de branduri 1MiSHAP. Noua colecţie pe care am prezentat-o la târg este produsă exclusiv în Marea Britanie, iar acest lucru a adus produselor Marie Nouvelle plus valoarea necesară participării la un astfel de eveniment. Sunt bucuroasă pentru această nouă etapă în dezvoltarea business-ului pe care îl conduc”, a declarat Maria Dermengiu, fondatoarea Marie Nouvelle.

     

  • Prima întâlnire a lui Barack cu Michelle, subiect de film. Premiera va fi peste câteva zile – VIDEO

    Povestea de dragoste dintre Barack Obama şi Michelle Robinson, o tânără avocat din Chicago, este subiectul filmului “Southside With You”, o producţie independentă realizată de regizorul Richard Tanne şi care va avea premiera la Sundance Film Festival pe 24 ianuarie. Filmul prezintă, într-o manieră idealizată, prima întâlnire a cuplului prezidenţial american: avocata Michelle a fost desemnată drept consiliera lui Obama, cei doi se întâlnesc la Chicago, iau prânzul la Art Institute şi apoi merg la cinema, unde văd “Do the Right Thing” de Spike Lee. Ziua se încheie cu un sărut.

    În rolurile principale sunt Parker Sawyers şi Tika Sumpter.

     

  • Glumele zilei. “Avocat: aveti copii sau ceva de genul asta?”

    Procesele reprezintă, teoretic, contexte caracterizate de maximă seriozitate. Nu de puţine ori însă, lucrurile spuse de participanţii la acestea au stârnit amuzamentul. Vă prezentăm câteva exemple, extrase dintr-un articol distribuit în social media:

    avocat: care e data dvs de nastere?
    martor: 15 iulie.
    avocat: in ce an?
    martor: in fiecare an.

    avocat: puteti descrie persoana care v-a atacat?
    martor: nu. purta o masca.
    avocat: si ce purta sub masca?
    martor: …faţa..

    avocat: care este IQ-ul dvs?
    martor: pai..vad destul de bine.

    avocat: domnule doctor, inainte sa faceti autopsia, ati verificat pulsul?
    martor: nu.
    avocat: ati verificat presiunea sangelui?
    martor: nu.
    avocat: ati verificat respiratia?
    martor: nu.
    avocat: si nu este posibil ca pacientul sa fi fost inca in viata cand ati facut autopsia?
    martor: nu.
    avocat: cum puteti fi atat de sigur?
    martor: creierul lui era intr-un borcan pe masa mea.
    avocat: si totusi, nu se poate ca pacientul sa fi fost inca in viata?
    martor: ba da. si practică avocatura pe undeva.

    avocat: si-ati fost plecat pana v-ati intors?

    avocat: va arat proba nr3 si va intreb daca recunoasteti poza.
    martor: da, eu sunt in poza.
    avocat: si ati fost prezent ca s-a facut poza?

    avocat: de cate ori v-ati sinucis?
    martor: de patru ori.

    avocat: aveti copii sau ceva de genul asta?

    avocat: si ati trait toata viata in acest oras?
    martor: nu inca.

    avocat: domnule doctor, ati spus ca victima a fost impuscata in padure?
    martor: nu, am spus ca a fost impuscata-n piept.

    avocat: l-ati cunoscut pe decedat?
    martor: da.
    avocat: inainte sau dupa ce-a murit?

     

  • Cine este Raluca Prună, noua propunere pentru Ministerul Justiţiei

    Raluca Alexandra Prună este licenţiată în drept şi  filosofie, are un master în ştiinţe politice şi burse la universităţile „Paris VII” şi „Central European University”, Budapesta.

    Ea a fost membru fondator al Asociaţiei „Societatea pentru Justiţie” şi al „Transparency International” Romania, unde a deţinut şi funcţia de preşedinte.

    Prună a fost coordonator de programe pentru sectorul Justiţie şi Afaceri Interne la Delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti, în prezent fiind jurist lingvist în cadrul serviciului juridic al Consiliului Uniunii Europene.

    Ea este avocat, membru al Baroului Bucureşti. Ea va fi audiată în jurul orei 11.30 de Comisiile juridice ale Parlamentului.

  • La 38 de ani, Robert Roşu este coordonator al departamentului de litigii şi arbitraje interne în cadrul Ţuca Zbârcea & Asociaţii

    La 38 de ani, Robert Roşu este coordonator al departamentului de litigii şi arbitraje interne în cadrul Ţuca Zbârcea & Asociaţii. Avocat pledant cu o experienţă de 16 ani, s-a specializat în litigii şi arbitraje de drept comercial, contencios administrativ, concurenţă, proceduri de executare silită, contencios fiscal, achiziţii publice. A reprezentat investitori străini în dosare de arbitraj în faţa curţilor domestice şi internaţionale. El coordonează şi TZA Insolvenţă, divizia de specialitate care derulează proiecte în domeniul insolvenţei.

    Coordonează activitatea a 43 de oameni, iar anul trecut avocaţii departamentului de litigii şi arbitraje interne din cadrul Ţuca Zbârcea & Asociaţii au asistat clienţi în peste 3.000 dosare litigioase. Numărul clienţilor reprezentaţi în prezent depăşeşte 800.
    „Am început avocatura la o altă firmă, dar cred că momentul cheie al carierei mele a fost înfiinţarea, alături de prieteni avocaţi, a Ţuca Zbârcea & Asociaţii, în urmă cu 10 ani.“

    Povesteşte că a înţeles devreme că în această profesie, pe lângă cunoştinţele juridice solide, sunt necesare calităţi de „detectiv“, trebuie cercetate cu atenţie un dosar sau o problemă juridică, un avocat trebuie „să fie dedicat profesiei şi, foarte important, să aibă abilitatea de a înţelege speţa juridică şi doleanţa clientului. Un bun bagaj de cunoştinţe teoretice nu este suficient. Am văzut tineri absolvenţi sau chiar avocaţi care identifică problemele de drept, găsesc soluţii, sunt şi foarte buni în scris, dar în faţa judecătorului sau la o discuţie cu clientul se pierd, nu ştiu să-şi structureze un discurs, o analiză.

    Pe de altă parte, am cunoscut avocaţi care au pledoarii extrem de zgomotoase, agresive, dar dacă ai ca răspuns o pledoarie concisă, la obiect şi eşti calm şi serios în abordarea ecuaţiei juridice, vei câştiga de fiecare dată simpatia şi admiraţia clientului, dar şi a judecătorilor“. Adaugă că, în mod evident, oricine doreşte să câştige dosarele litigioase în care este implicat. „Dar am constatat că, mai ales în cazul clienţilor persoane juridice nu este important întotdeauna dacă câştigi sau pierzi. Atunci când clientul înţelege că ai făcut tot ce se putea, că ai adus toate argumentele de fapt şi de drept necesare, că ai avut o prezenţă foarte bună în faţa judecătorului, atunci ai avut un mandat de succes.“

    Pe termen lung se vede tot în postura de avocat. „Şi voi face tot litigii. Sunt norocos să am o profesie care îmi place. Rămân un avocat de civil, comercial, îmi plac disputele contractuale foarte mult.“

  • Avocat: Oprescu este pregătit să dea o declaraţie în faţa anchetatorilor. Anticipăm extinderea cercetărilor

    Avocatul lui Sorin Oprescu a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că a fost la Arestul Capitalei pentru a discuta cu clientul său pe două teme.

    “Prima temă este legată de contestaţia la cererea noastră de înlocuire (a arestului preventiv, n.r.) şi a doua temă este legată de fondul cauzei, existând anticiparea apărării că procurorii vor solicita, în perioada următoare, o extindere a cercetărilor faţă de domnia sa. Repet, este o anticipare şi nu o informaţie concretă. Anticiparea este dată de faptul că, analizând evoluţia cauzei, am constatat o serie de acte pe care ei (anchetatorii, n.r.) le-au făcut, paralele de acuzaţiile iniţiale. Nu ştim exact infracţiunea, dar actele făcute în cazul celorlalţi au fost pe linia evaziunii fiscale”, a spus Alexandru Chiciu.

    Avocatul a explicat că anticipează o posibilă extindere a cercetărilor în cazul lui Oprescu pe baza faptului că procurorii anticorupţie verifică celelalte persoane din dosar cu privire la fapte de evaziune fiscală. Astfel, potrivit lui Chiciu, raportat la mersul anchetei, este posibil ca şi în cazul lui Sorin Oprescu să se facă o extindere a acuzaţiilor, menţionând că anchetatorii nu i-au anunţat despre vreun demers în acest sens.

    “În toate dosarele mari, s-a mers iniţial cu o acuzaţie şi, după 30, 40, 50 de zile, procurorii au procedat la extinderi ale acuzaţiilor, în preajma momentelor în care au prelungit arestarea. Miercuri, în mod normal, ar trebui să se facă o nouă cerere de prelungire şi atunci, având în vedere practica procurorilor anticorupţie, la rândul meu, intuiesc faptul că vor proceda în acest sens”, a arătat Chiciu.

    Avocatul a mai spus că Sorin Oprescu este pregătit să dea prima declaraţie în faţa anchetatorilor DNA în acest dosar, iar o solicitare în acest sens va fi făcut săptămâna viitoare la DNA.

    “Voi solicita procurorilor, săptămâna viitoare, audierea lui Sorin Oprescu în legătură cu elementele şi acuzaţiile aduse de DNA până în acest moment, audiere ce nu a avut loc până acum la procuror, ci doar în faţa judecătorilor de depturi şi libertăţi. Este stabilizat medical din acest punct de vedere şi suntem pregătiţi pentru această chestiune”, a adăugat Chiciu.

    Avocatul a mai arătat că, din punctul de vedere al apărării lui Sorin Oprescu, “ancheta are un curs unidirecţional”, în sensul în care, deşi s-au solicitat patru martori ce puteau confirma teza apărării, aceştia au fost respinşi, la fel fiind respinsă şi confruntarea cu denunţătorul. În acest context, apărarea vrea să trimită o sesizare la CEDO.

    “Este vorba de cei patru martori care confirmă că este vorba de un împrumut, iar aceştia au fost respinşi de procuror. Procurorul a respins, totodată, şi cererea de confruntare cu denunţătorul. Aceste elemente arată caracterul unidirecţional al anchetei, în sensul exclusiv al strîngerii probelor în acuzare, fapt care contravine deciziei Curţii Europene în cauza “Tărău contra România”. Din acest punct de vedere, săptămâna viitoare, având în vedere intuiţia noastră şi practica din alte dosare, precum şi din cauza elementelor de tratament pe care le-a avut în arest, vom trimite CEDO o sesizare”, a mai arătat Chiciu.

    Avocatul a arătat că pare că practica DNA de aduce la lumină noi acuzaţii chiar înaintea prelungirilor măsurilor preventive se transformă într-o cutumă, dând ca exemple de situaţii de acest gen cazul lui Radu Mazăre şi cel al Elena Udrea. “La Mazăre, înainte de prelungire au scos chestia cu conturile, la Udrea, au scos chestia cu finanţarea partidelor”, a adăugat Chiciu.

    Avocatul a precizat că, din punctul său de vedere, această modalitate în care procedează anchetatorii DNA ar fi ilegală.

    Tribunalul Bucureşti a respins, în 21 octombrie, cereera lui Sorin Oprescu de înlocuire a măsurii arestului preventiv, luată în 6 septembrie, cu arestul la domiciliu sau cu controlul judiciar, în dosarul în care este acuzat de luare de mită, după ce ar fi primit 25.000 de euro. Decizia a fost contestată de Sorin Oprescu şi se va judeca la Curtea de Apel Bucureşti.

    Avocatul Viorel Mocanu spunea că a trimis, în 15 octombrie, o sesizare conducerii Ministerului Afacerilor Interne, în care a acuzat conducerea Arestului Central şi pe şefa cabinetului medical al unităţii că nu respectă măsurile stabilite de medici pentru Sorin Oprescu.

    Avocaţii lui Sorin Oprescu au reclamat şi la Ministerul Sănătăţii comportamentul personalului medico-sanitar de la Arestul Capitalei, arătând, într-o sesizare înregistrată în 9 octombrie, că nu se respectă drepturile edilului şi nu i se acordă tratament şi hrană adecvate bolilor de care suferă. Viorel Mocanu preciza că sesizarea făcută la Ministerul Sănătăţii a fost transmisă la Colegiul Medicilor, care urmează să o soluţioneze.

    Într-un document transmis în 14 octombrie de Ministerul Sănătăţi avocatului Viorel Mocanu se arată că petiţia din 9 octombrie a fost redirecţionată Ministerului Afacerilor Interne, cu solicitarea informării petentului asupra rezultatelor măsurilor. Petiţia a fost redirecţionată întrucât legea prevede că asigurarea sănătăţii publice în unităţile MAI, în speţă Arestul Central al Poliţiei Capitalei, se face prin reţeaua sanitară a acestei instituţii.

    Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost arestat preventiv în 6 septembrie, de Tribunalul Bucureşti, la cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care îl acuză de luare de mită. Curtea de Apel Bucureşti a menţinut, în 14 septembrie, decizia Tribunalului Bucureşti, Sorin Oprescu rămânând în arest preventiv şi fiind suspendat din funcţie, din 15 septembrie.

    Procurorii DNA îl acuză pe Sorin Oprescu de luare de mită, susţinând că în 5 septembrie, în baza unei înţelegeri prealabile cu şeful Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU), Cornel Bogdan Popa, şi cu fostul său şofer Cristian Stanca, zis “Grenadă”, a primit de la Popa suma de 25.000 de euro din 60.000 de euro ceruţi de cei doi pentru edil, de la SC Green Line Construct SRL, prin Cristina Giorgiana Gogonea, Teodor Gogonea şi Octavian Alin Petroi, denunţători în dosar. Firma efectua lucrări la Palatul de la Mogoşoaia, iar Oprescu ar fi validat astfel activitatea infracţională a lui Popa şi l-ar fi menţinut în funcţie, susţin anchetatorii.

    Sorin Oprescu a fost dus, în 14 octombrie, înapoi în Arestul Poliţiei Capitalei, după ce i-au fost făcute investigaţii medicale la Centrul Oncologic Fundeni, cerute de avocaţii edilului, care arătau că i-ar fi fost depistat un nodul la un plămân, existând suspiciuni că ar avea cancer.

    Primarul suspendat al Capitalei fusese transferta în 8 octombrie, sub pază, din Arestul Capitalei, mai întâi la Institutul Oncologic Bucureşti, apoi la Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice “N. Paulescu”, unde a stat cinci zile, din 9 până în 14 octombrie.

    Apărătorii lui Sorin Oprescu arătau, în cererea de transfer într-un spital, că, în urma investigaţiilor medicale la care primarul suspendat al Capitalei a fost supus la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, s-ar fi stabilit că ar suferi de 12 afecţiuni, unele grave, fiindu-i depistat şi un nodul la un plămân, care ridică suspiciuni privind un posibil cancer. Potrivit raportului medicilor, lui Sorin Oprescu i-ar fi fost depistat “un nodul pulmonar segment 10 posterior, lob inferior drept”, fiind recomandată efectuarea unor investigaţii suplimentare.

    Sorin Oprescu a fost transferat şi în 26 septembrie, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a stat internat într-o rezervă la Secţia de Cardiologie, sub pază, până în 29 septembrie. Medicii de la SUUB i-au făcut mai multe investigaţii, printre care şi o coronarografie.

  • Emanuela Mazilu-Merer, director juridic filialele grupului Mol în România

    Emanuela Mazilu-Merer are o experienţă în domeniul juridic de peste 13 ani, timp în care a ocupat diferite poziţii în mai multe companii din industrii precum petrol şi gaze, domeniul imobiliar, sectorul financiar-bancar, dar s-a ocupat şi de fuziuni şi achiziţii şi guvernanţă corporatistă.

    După câţiva ani de experienţă ca avocat în cabinet individual, a decis să îşi continue cariera ca avocat in house (şi ulterior ca şef de departament juridic) al Anchor Group, dezvoltatorul centrelor comerciale Bucureşti Mall şi Plaza România. În perioada 2010-2013 a condus departamentul Juridic al BCR Real Estate Management – parte a Erste Group.

    În mai 2013 s-a alăturat echipei MOL România, preluând conducerea departamentului juridic. Emanuela Mazilu-Merer coordonează activităţile juridice pentru cele trei companii ale Grupului MOL în România – MOL România Petroleum Products, MOL Retail Comerţ (fosta Eni România) şi Panfora Oil & Gas (compania de upstream) – coordonând atât echipele interne, cât şi pe cele ale furnizorilor de servicii juridice. Una dintre realizările notabile este coordonarea din punct de vedere juridic a tranzacţiei de preluare a Eni România, inclusiv a reţelei de benzinării, proces care a presupus, printre altele, realizarea analizei de risc, analiza due diligence, pregătirea integrării de business şi a fuziunii juridice.

    De asemenea, este membru al Echipei de Coordonare de Ţară, având ca scop dezvoltarea sustenabilă a companiei pe piaţa românească şi implementarea de înalte standarde profesionale şi etice. 

  • Instanţa a încheiat judecarea cererii lui Oprescu şi urmează să decidă dacă va fi eliberat din arest

    Discuţiile în cazul cererii lui Sorin Oprescu au durat aproximativ două ore, timp în care instanţa a ascultat pledoariile apărării şi acuzării.

    Avocaţii lui Sorin Oprescu au cerut înlocuirea arestului preventiv cu controlul judiciar sau cu arestul la domiciliu, contestând decizia luată în 25 septembrie, la Tribunalul Bucureşti. Apărarea a solicitat instanţei să ţină cont şi de afecţiunile grave de care suferă Sorin Oprescu şi a făcut apel în susţinerea cererii la decizii ale ICCJ şi ale Curţii Europene.

    Procurorii au solicitat respingerea cererii de înlocuire a arestului preventiv, în condiţiile în care recent Tribunalul Bucureşti a admis prelungirea cu 30 de zile a mandatului de arestare preventivă emis în 6 septembrie pe numele lui Oprescu.

    Curtea de Apel Bucureşti urmează să decidă, definitiv, dacă admite contestaţia formulată de Sorin Oprescu, după ce, în 25 septembrie, Tribunalul Capitalei i-a respins cererea de înlocuire a arestului preventiv.

    Sorin Oprescu a fost adus la Curtea de Apel Bucureşti în jurul orei 12.00, fără a avea cătuşe la mâini şi la fel a fost dus înapoi în arest, la finalul judecării cererii sale.

    Măsura de a nu mai fi încătuşat a fost luată după ce avocaţii au reclamat că Sorin Oprescu a fost scos cu cătuşe la mâini din Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB). Sorin Oprescu a cerut să fie dus de la SUUB în Arestul Central fără a i se pune cătuşe la mâini, întrucât a suferit o intervenţie chirurgicală la o mână, însă solicitarea i-a fost atunci respinsă.

    Alexandru Chiciu, unul dintre avocaţii lui Sorin Oprescu, a declarat că acesta poate fi cercetat şi trimis în judecată cu o măsură preventivă alternativă, ţinând cont şi de afecţiunile grave de care suferă, care au fost atestate şi în motivarea deciziei judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti.

    Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti a arătat, în motivarea deciziei din 25 septembrie, că Sorin Oprescu a depus la dosar o serie de înscrisuri din care rezultă că prezintă, la momentul încarcerării, diabet zaharat tip II cu necesar de insulină, arterită, retinopatie incipientă, stent în 2005. Sorin Oprescu a declarat că primeşte tratamentul medical de care are nevoie în arest, “dar nu vrea să moară în arest”, întrucât glicemia sa este foarte mare, neputând ţine sub control strict alimentaţia pe care o primeşte prin cântărire, lucru pe care îl făcea atunci când se afla în stare de libertate.

    “Judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine că, indubitabil inculpatul prezintă boli grave, fiind posibil ca starea de arest preventiv în care se găseşte de 20 de zile să-i fi cauzat un stres emoţional puternic, care poate duce la agravarea stării de sănătate în viitor. Din modul în care inculpatul şi-a prezentat cauza, se constată că acesta arată că prin luarea măsurii arestării preventive, din cauza bolilor de care suferă, îi este pusă în pericol viaţa. Judecătorul de drepturi  şi libertăţi constată că la acest moment procesual, din datele dosarului rezultă că inculpatul primeşte tratamentul medical de care are nevoie, chiar inculpatul afirmând că îşi administrează singur insulina. Trebuie precizat că nu există o expertiză medicală din care să rezulte că viaţa inculpatului este în pericol din cauza condiţiilor de detenţie pe durata măsurii arestării preventive sau că afecţiunile de care suferă inculpatul l-ar supune unui pericol sau unei încercări de o intensitate care să depăşească nivelul de suferinţă inerent detenţiei”, a notat judecătorul în motivare.

    De asemenea, instanţa a constatat că nu există înscrisuri medicale din care să rezulte că bolile de care suferă Sorin Oprescu nu ar putea fi tratate în sistemul penitenciar al reţelei medicale a Administraţiei Penitenciarelor ori că nu ar avea posibilitatea efectuării unui tratament sub pază în reţeaua medicală de specialitate a Ministerului Sănătăţii.

    “Totodată, se observă că nu există înscrisuri ori alte informaţii din care să rezulte că inculpatului nu îi este asigurată alimentaţia corespunzătoare în arest, astfel că se constată că este neîntemeiată susţinerea inculpatului în sensul că îi este pusă în pericol viaţa”, a menţionat judecătorul.

    Instanţa a apreciat că urmărirea penală faţă de Sorin Oprescu nu este finalizată, iar pentru că este posibil ca acesta să influenţeze ancheta, nu este oportună, la acest moment procesual, măsura arestului la domiciliu sau controlul judiciar.

    Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost arestat preventiv în 6 septembrie, de Tribunalul Bucureşti, la cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care îl acuză de luare de mită. Curtea de Apel Bucureşti a menţinut, în 14 septembrie, decizia Tribunalului Bucureşti, Sorin Oprescu rămânând în arest preventiv şi fiind suspendat din funcţie, din 15 septembrie.

    Recent, procurorii au cerut instanţei prelungirea arestului preventiv în cazul lui Sorin Oprescvu, solicitare care a fost admisă în 30 seotembrie de Tribunalul Bucureşti. Decizia de prelungire cu încă 30 de zile a arestului a fost contestată şi se va judeca tot la Curtea de Apel Bucureşti.

    Procurorii DNA îl acuză pe Sorin Oprescu de luare de mită, susţinând că în 5 septembrie, în baza unei înţelegeri prealabile cu şeful Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU), Cornel Bogdan Popa, şi cu fostul său şofer Cristian Stanca, zis “Grenadă”, a primit de la Popa suma de 25.000 de euro din 60.000 de euro ceruţi de cei doi pentru edil, de la SC Green Line Construct SRL, prin Cristina Giorgiana Gogonea, Teodor Gogonea şi Octavian Alin Petroi, denunţători în dosar. Firma efectua lucrări la Palatul de la Mogoşoaia, iar Oprescu ar fi validat astfel activitatea infracţională a lui Popa şi l-ar fi menţinut în funcţie, susţin anchetatorii.

    Avocatul Alexandru Chiciu a depus, în 3 octombrie, la Arestul Central al Poliţiei Capitalei, o nouă cere de internare a lui Sorin Oprescu, după ce, în urma investigaţiilor medicale la care a fost supus, s-ar fi stabilit că ar suferi de 12 afecţiuni, unele grave, fiindu-i depistat şi un nodul la un plămân, care ridică suspiciuni privind un posibil cancer.

    Potrivit avocaţilor, din raportul medicilor care au evaluat starea de sănătate a lui Sorin Oprescu rezultă că primarul suspendat al Capitalei ar avea 12 afecţiuni, fiind stabilite 12 diagnostice.

    În urma investigaţiilor medicale amănunţite, medicii ar fi constatat că Sorin Oprescu ar avea un nodul la un plămân, despre care susţin că ar ridica risc oncologic moderat şi recomandarea ar fi evaluarea funcţionalităţii pulmonare. Potrivit raportului medicilor, lui Sorin Oprescu i-ar fi fost depistat “un nodul pulmonar segment 10 posterior, lob inferior drept”, fiind recomandată efectuarea unei spirometrii. Avocaţii susşin că această evaluare ar trebui făcută la un spital specializat în tratarea afecţiunilor pulmonare.

    Sorin Oprescu, încarcerat din 6 septembrie în Arestul Central al Poliţiei Capitalei, a fost transferat, în 26 septembrie, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a stat internat într-o rezervă la Secţia de Cardiologie, sub pază, până în 29 septembrie. Medicii de la SUUB i-au făcut mai multe investigaţii, printre care şi o coronarografie.

    Oprescu a fost dus în 26 septembrie la spital, după ce avocaţii acestuia au solicitat să fie supus unor investigaţii întrucât suferă de diabet şi are probleme cardiace, care s-au accentuat în urma arestării acestuia.

  • PRIMA REACŢIE a lui Oprescu după reţinerea sa de către DNA – Avocat: Primarul Capitalei nu a cerut niciodată bani nimănui, nici direct, nici prin intermediari

    “Noi avocaţii încercăm să tratam cu echilibru acest caz şi să nu cădem în plasa afirmaţiilor nefondate. La o primă analiză a dosarului, pot spune că acuzaţiile DNA sunt nefondate. Ele se bazează pe “deducţii” ale unor persoane, fapt inacceptabil într-o asemenea situaţie. Clientul meu m-a mandatat să vă spun că niciodata nu a cerut bani, direct sau indirect, prin intermediari, de la nimeni. Banii nu au fost primiţi de la denunţători, iar domnul Oprescu nu ştia provenienţa lor. Era de datoria DNA să clarifice mai bine acest dosar, nu să arunce în arest un om, doar pe vorbele aruncate de alţi inculpaţi”, a declarat avocatul Alexandru Chiciu pentru MEDAFAX.

    El a mai precizat că nu este momentan în ţară, dar de apărarea primarului general al Capitalei se ocupă trei avocaţi din echipa sa.

    La ora transmiterii acestei ştiri, Sorin Oprescu asistă la percheziţiile care au loc la casa lui de la Ciolpani, judeţul Ilfov, alte percheziţii derulându-se la primărie, instituţii din subordine şi sediile unor firme, potrivit unor surse judiciare.

    La Primăria Capitalei se fac percheziţii la departamentele de licitaţii, economic şi tehnic. Alte percheziţii au loc la instituţii din subordinea primăriei, respectiv la Administraţia Cimitirelor şi la Centrul Cultural “Palatele Brâncoveneşti” de la Mogoşoaia.

    În total, în acest dosar sunt efectuate duminică percheziţii în 13 locuri din municipiul Bucureşti şi judeţele Bacău, Călăraşi şi Ilfov, din care trei sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice, precizează DNA.

    La sediul DNA, au început să fie aduse la audieri mai multe persoane, printre care angajaţi ai primăriei.

    Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reţinut de DNA, sâmbătă noapte, pentru luare de mită, după ce ar fi primit 25.000 de euro de la patru denunţători.

    Primarul ar fi primit cei 25.000 de euro sâmbătă de la şeful unei instituţii din primărie, care ar fi intermediat mita.

    “În perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a înfiinţat în administraţia locală din municipiul Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuţia acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului primarului municipiului Bucureşti”, se arată în ordonanţa de reţinere a procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

    Conform documentului citat, executantul păstra pentru sine între 30% şi 33% din profitul brut, iar diferenţa era remisă funcţionarilor din cadrul aparatului primarului municipiului Bucureşti, cu titlul de mită. Un procent de 10 din valoarea contractului ar fi fost cerut pentru Sorin Oprescu.

    “Concret, membrii grupului, persoane cu funcţii de conducere din cadrul a două instituţii publice din subordinea primarului municipiului Bucureşti facilitau câştigarea contractului, vorbeau cu angajaţii din subordine să accepte documentaţia de atribuire, precum şi să aprobe şi dispună efectuarea plăţii facturilor emise de firmele respective, foarte repede faţă de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcţii de conducere în aparatul primarului municipiului Bucureşti, precum şi pentru primar”, mai arată anchetatorii.

    Potrivit procurorilor anticorupţie, sâmbătă, în baza în baza unei înţelegeri prealabile cu şeful unei instituţii publice din subordinea Primăriei şi o persoană de încredere a primarului, Oprescu ar fi primit de la primul 25.000 de euro din 60.000 de euro pretinşi de cei doi de la patru denunţători pentru Oprescu.

    Primarul Capitalei va fi dus, duminică, la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

    Sorin Oprescu, născut în 1951, este primar al Capitalei din iunie 2008. El a absolvit Facultatea de Medicină Generală Bucureşti, fiind medic specialist chirurg. Membru al PDSR şi apoi al PSD, el a fost, din iulie 2006, preşedintele PSD Bucureşti, funcţie din care a demisionat după câteva luni, după ce a pierdut în faţa lui Mircea Geoană competiţia pentru funcţia de preşedinte al partidului.

    În aprilie 2008 a demisionat din PSD pentru a candida ca independent pentru funcţia de primar general al municipiului Bucureşti, iar din iunie 2008 este primar general al Capitalei.

  • Un avocat şi un fost inginer zootehnist au dezvoltat un business în panificaţie, patiserie şi cofetărie de peste 1,6 milioane de euro

    Alexandru Dimofte şi Claudia Nicolae, respectiv un avocat şi un fost inginer zootehnist, au dezvoltat o afacere de producţie de produse de panificaţie, patiserie şi cofetărie de peste 1,6 milioane de euro, iar acum încearcă să o ducă la nivelul următor.

    “Scopul nostru este să devenim un brand naţional în producţia de produse de patiserie şi cofetărie“, descriu Alexandru Dimofte şi Claudia Nicolae pe site-ul Doi Pitici unul dintre obiectivele pe termen lung ale firmei Golf Trade, sub care operează acest brand.

    Firma are o unitate de producţie în Brăila, axată pe producţia şi comercializarea de produse de panificaţie, patiserie şi cofetărie, iar produsele sunt distribuite în toată ţara, atât în reţelele de hipermarketuri şi supermarketuri, cât şi în cadrul unor instituţii publice, precum spitalele şi închisorile din zona Brăilei. O parte dintre produsele comercializate au ca destinaţie şi pieţele din Spania şi Italia, unde sunt vândute  comunităţilor de români.

    Toate aceste activităţi au generat anul trecut venituri de 7,5 milioane de lei (circa 1,68 milioane de euro), iar estimările pentru următorii trei-patru ani vorbesc despre afaceri de circa 4 milioane de euro, potrivit lui Alexandru Dimofte. Dacă partenera sa, Claudia Nicolae, este de profesie avocat şi este implicată mai ales în aspectele legale ale firmei, Dimofte este cel care conduce operaţiunile de zi cu zi ale firmei.

    Antreprenorul a demarat afacerea Golf Trade în 2005, prin producţia de eclere şi amandine în piaţa Concordia din Brăila: „Aveam un prieten care mi-a spus: «Hai să facem o cofetărie» şi aşa am intrat în această industrie“. De profesie inginer zootehnist, nu mai lucrase anterior în acest domeniu: şi-a început cariera în cadrul unei ferme zootehnice din Brăila, unde a lucrat vreme de 10 ani, ulterior a lucrat doi ani în cadrul Campofrio ca director de aprovizionare, după care au urmat încă doi ani pe care i-a petrecut la firma de instruire managerială Codex. După aceste experienţe, a hotărât să se întoarcă acasă, unde a trecut de la producţia de eclere şi amandine proaspete la livrarea ambalată a acestora şi apoi la acoperirea întregii game de cofetărie şi patiserie.

    Concomitent cu diversificarea gamelor, Golf Trade s-a mutat din spaţiul iniţial, din piaţa din Brăila, mai întâi într-o fostă fabrică de pâine, iar ulterior într-o clădire ce găzduise anterior laboratoare de alimentaţie publică. Dimofte spune că au investit 1,6 milioane de euro, bani europeni, într-un proiect aflat în derulare pentru o hală de producţie, construită în proporţie de 90% şi pentru care estimează să finalizeze implementarea proiectului până la sfârşitul anului. „Căutăm un partener astfel încât să ducem mai departe proiectul“, explică antreprenorul, menţionând că mai are planuri în ce priveşte dezvoltarea Golf Trade.

    Prezenţa în reţelele de hipermarketuri este printre cele mai importante aspecte pe care le-a luat în calcul de la lansarea afacerii, aproximativ 300.000 de euro fiind investiţi doar în această direcţie. „Cred că la nivel naţional sunt jucătorul cu cele mai multe listări, am cele mai multe conturi în retail“, spune Dimofte. Antreprenorii brăileni şi-au direcţionat strategia spre creşterea prezenţei în reţelele de retail şi în creşterea volumelor de vânzări, dar şi în întărirea cotei de piaţă prin prezenţa în canale alternative – cum ar fi participarea la licitaţii publice, cu scopul de a livra produsele realizate în spitale şi închisori, prin distribuţie proprie.