Tag: avansare

  • De ce a crescut profitul net al Agricover Credit IFN cu 46% în 2012

    ”Faptul că facem parte dintr-un grup puternic, Agricover, care oferă soluţii complete pentru agricultură, ne ajută să înţelegem mai bine decât alţi finanţatori care sunt problemele fermierilor. Aceştia au nevoie de capital de lucru şi resurse pentru investiţii, iar noi dispunem de lichidităţile necesare datorită fondurilor proprii, a parteneriatelor cu băncile şi cu fondurile internaţionale”, a declarat Robert Rekkers, directorul general al Agricover Credit IFN.
    Informaţii financiare la 31.12.2012
    Profit net: 11,2 milioane de lei, în creştere cu 46% faţă de 31.12.2011
    Fonduri proprii: 80. 282.073 lei
    Solvabilitate: 28,4%
    Valoarea creditelor acordate: 413 milioane lei

    Credite neperformante cu restanţe mai mari de 90 de zile: 1,3% din total credite
    în 2012, Agricover Credit IFN a atras 12,5 milioane de euro de la International Finance Corporation – divizia de investiţii a Băncii Mondiale şi 8 milioane de euro de la fondul german EFSE, precum şi peste 147 de milioane de lei de la băncile locale. Numărul fermierilor care au primit credite a crescut cu 48% faţă de  2011.
    Agricover Credit IFN îşi va continua dezvoltarea, propunându-şi să devină, pe termen lung, unul dintre liderii din agrifinance.

    Societatea mizează pe cunoaşterea foarte bună a agricultorilor şi pe relaţia cu ei. În 2013, compania estimează o creştere a plasamentelor cu 33% faţă de anul precedent şi atragerea a cel puţin 400 de clienţi noi. ”Creditul pentru utilaje second hand lansat în luna martie se bucură deja de un mare succes printre fermieri”, a spus Robert Rekkers, care a precizat că alte produse destinate agricultorilor vor fi lansate în mai şi la toamnă.

    Agricover Credit IFN are o echipă mobilă de specialişti, care tratează cererile de finanţare în mod operativ şi flexibil. Astfel, evaluarea dosarului de creditare se face rapid, în maximum  şapte zile, iar obţinerea finanţării depinde de o serie de condiţii precum suprafaţa terenului deţinut, experienţa şi vârsta fermierului, dar şi dotarea de care dispune ferma.

    Robert Rekkers susţine că modelul de business al Agricover Credit IFN este bazat pe experienţa relaţiilor cu agricultorii pe care o are grupul Agricover, pe sinergiile care se construiesc în cooperarea interdivizionară, acestea fiind câteva dintre avantajele faţă de ceilalţi finanţatori care se adresează domeniului agricol. „în ceea ce priveşte finanţarea agriculturii vedem o creştere importantă de cerere în 2013 şi sperăm că va fi chiar un an bun în termeni de plasamente, deşi contextul economic în România rămâne fragil”, a mai declarat Robert Rekkers.
    Înfiinţată în 2008, Agricover Credit IFN este singura instituţie financiară non-bancară din România care oferă produse financiare exclusiv fermierilor din sectoarele vegetal şi zootehnic.

    Agricover Credit IFN a înregistrat o creştere rapidă ajungând, în numai câţiva ani, să fie unul dintre jucătorii importanţi în finanţarea producătorilor agricoli. Societatea este condusă din ianuarie 2013 de Robert Rekkers, în calitate de director general, şi Liviu Dobre, director general adjunct.
    Agricover Credit IFN face parte din grupul Agricover, cel mai important furnizor de soluţii complete pentru agricultură din România.
     

  • Deficitul comercial a ajuns în februarie la cel mai redus nivel din ultimii 10 ani

     Exporturile FOB au însumat 16,96 miliarde lei (3,87 miliarde euro), iar importurile CIF 17,88 miliarde lei (4,08 miliarde euro), potrivit estimărilor Institutului Naţional de Statistică (INS).

    Comparativ cu februarie 2012, exporturile au crescut cu 10,8% la valori exprimate în lei (10% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 2% la valori exprimate în lei (1,3% în euro).

    Faţă de ianuarie, exporturile au crescut cu 4% în lei (4,6% în euro), iar importurile au avansat cu 1,5% la valori exprimate în lei (2% în euro).

    Astfel, în primele două luni ale anului deficitul comercial s-a plasat la 2,22 miliarde lei (508,4 milioane euro), mai mic cu 1,98 miliarde lei (461,1 milioane euro) decât cel raporat în aceeaşi perioadă a anului trecut, arată INS, într-un comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comisia Europeană: Nu abandonăm opinia privind procedura selecţiei procurorilor şefi, dar aşteptăm reacţia CSM

     “Am luat notă de evoluţiile din ultimele două zile de la Bucureşti cu privire la procesul de ocupare a funcţiilor de procuror general şi procuror-şef al DNA. Sunt funcţii de cea mai mare importanţă şi am luat notă de numele avansate. Evident este un proces care este în desfăşurare şi trebuie să vedem cum reacţionează şi CSM şi cum vor evolua lucrurile. Subliniez că Comisia Europeană nu a renunţat la opiniile sale privind desfăşurarea unei proceduri de selecţie a candidaţilor, exprimată şi în rapoartele MCV şi în discuţiile cu oficialii români”, a afirmat Gray, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

    El a subliniat că nu vrea să caracterizeze situaţia politică creată în România cu privire la cele două funcţii de conducere ale Parchetelor.

    “Este o responsabilitate pe care autorităţile române trebuie să şi-o asume. Noi ne vom duce mai departe responsabilităţile care ne revin în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) pe justiţie”, a mai spus oficialul Comisiei Europene.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Studiu: Ce legătură au aplicaţiile complexe de proiectare cu redresarea din criză?

    Dacă, în medie, toţi producătorii mondiali de echipamente industriale au reuşit să-şi rotunjească veniturile şi profitul în ultimii doi ani, cele care au folosit tehnologii de proiectare  şi-au crescut veniturile de 2,2 ori mai mult decât media şi profiturile de 2,4 ori mai mult comparativ cu nivelul mediu.

    “A creşte de două ori mai repede decât competiţia este un obiectiv suficient de puternic pe care şi companiile româneşti din domeniul producţiei au început să îl evalueze în anii de criză. Cele care au implementat soluţii precum Autodesk Product Design Suite sau Plant Design Suite, au obţinut un grad ridicat de eficientizare a fluxului de lucru, o creştere de productivitate chiar şi cu 40%, fiind capabile totodată să îşi planifice mult mai bine producţia”, spune Cristina Anton, Autodesk Business Manager în cadrul Gecad Net.

    Studiul mai arată că, pentru a creşte performanţele, majoritatea companiilor din vârful topului au apelat la procese şi instrumente tehnologice avansate, ceea ce poate fi un ghid foarte bun pentru alţi producători industriali, inclusiv din România, care vor să îşi vadă veniturile şi profitabilitatea crescând mai accelerat.

    Dacă majoritatea companiilor participante la studiu folosesc soluţii de proiectate asistată 3D  (84%) şi 2D (63%), cele din vârful clasamentului au investit în aplicaţii mai avansate de simulare şi automatizare. Mai mult, aceste companii utilizează instrumente avansate de sporire a productivităţii într-un ritm mai mare decât companiile din partea de jos a clasamentului. Spre exemplu, 49% din companiile din top folosesc aplicaţiile de simulare, faţă de numai 27% dintre companiile situate mai jos în clasament. Aceste aplicaţii avansate le ajută să evalueze mai bine, într-un mediu simulat, performanţele unui produs proiectat. Astfel au şansa de a obţine un produs cu performanţe optime din prima încercare, fără să mai fie nevoie de ajustări.

    32% dintre companiile cele mai performante din studiul menţionat sunt dornice sau au utilizat aplicaţii pentru automatizarea proiectării şi cele de tip configurator, versus 22% în cazul celor mai puţin performante. Aplicaţiile de automatizare le-au ajutat pe unele dintre ele sa ajungă la performanţe de tipul “6000 de părţi componente, nou proiectate, pe săptamâna, fără intervenţie umană”, după cum declară un producător de echipamente pentru industria alimentară şi de băuturi.

    Folosirea acestor aplicaţii avansate pentru automatizarea proiectării produselor au ajutat companiile să îşi configureze mult mai corect preţurile.  Astfel, dacă firmele din partea medie şi de jos a clasamentului au raportat în medie o acurateţe de 13% a preţurilor, cele din top au avut o acurateţe de 7% datorită proceselor de proiectare a producţiei mult mai bine reglate.
     

  • Samsung pregăteşte un “ceas inteligent”, în replică la modelul care ar fi dezvoltat de Apple

     “Pregătim ceasul de mai mult timp. Lucrăm din greu pentru a fi gata de lansare. Dezvoltăm produse pentru viitor, iar ceasul este cu siguranţă unul dintre ele”, a declarat Lee Young Hee, vicepreşedinte executiv al diviziei mobile a Samsung, citat de Bloomberg.

    Lee a refuzat să precizeze ce funcţii va avea ceasul, cât va costa sau când va fi disponibil pe piaţă.

    Compania are 3 lansări importante de smartphone-uri în acest an, respectiv Galaxy S 4, prezentat săptămâna trecută, urmat de un nou model Note şi un telefon echipat cu sistemul de operare Tizen.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şeful Heineken România va deveni preşedinte al grupului în Europa Centrală şi de Est

    Van Karnebeek va face parte din comitetul executiv al Heineken, cu sediul la Viena, şi va fi subordonat directorului general Jean-François van Boxmeer. “Jan Derck a demonstrat de-a lungul carierei sale capacitatea de a conduce echipe şi a genera creştere. Calităţile de lider şi de înţelegere a afacerilor vor fi importante pentru dezvoltarea regională din anii următori”, a declarat van Boxmeer.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cornelia Coman a fost numita membru in Consiliul de management al ING Group

    “Numirea Corneliei Coman in Consiliul de Management al ING
    Group, la doar un an de la ocuparea pozitiei de Director General al
    diviziei de asigurari din Romania, arata interesul ING de a oferi
    oportunitati de cariera tinerilor talentati, chiar si la nivel de
    top management”, a spus Tom Kliphuis, CEO ING Asigurari Europa
    Centrala.

    Consiliul de Management are o contributie importanta in
    stabilirea directiilor strategice ale ING Group, membrii
    Consiliului fiind invitati sa participe activ la intalniri
    trimestriale, la Conferinta internationala anuala a Grupului si
    alte forumuri pe probleme de strategie si leaderhip.

    “Includerea in acest grup de experti ai ING Group ma onoreaza si
    reprezinta o recunoastere a importantei acordate activitatii din
    Romania, dar si a performantelor obtinute pe plan local”, a spus
    Cornelia Coman, director general ING Asigurari de Viata si
    Presedintele Consiliului de Administratie al ING Fond de
    Pensii.

    Cornelia Coman este director general al ING Asigurari de Viata
    si presedinte al Consiliului de Administratie al ING Fond de Pensii
    incepand cu 1 octombrie 2008, anterior detinand functia de director
    general adjunct al ING Asigurari de Viata, din august 2006. Din
    anul 2001 pana in 2006, a condus divizia de Actuariat si Management
    al Investiilor din cadrul ING Asigurari de Viata.

    Totodata, Cornelia Coman este Vicepresedinte UNSAR si Presedinte
    al sectiunii de Asigurari de Viata din octombrie 2008,
    Vicepresedinte APAPR din 2008, membru fondator al Asociatiei Romane
    de Actuariat si presedinte al acestei institutii in perioada 2000 –
    2003.

  • Unde poti ajunge sef de tanar

    Mircea C. are 22 de ani si lucreaza de trei luni intr-un hipermarket din Capitala, pe un post de lucrator comercial. Foarte multi bani nu castiga, dar este multumit ca poate suplimenta banii de buzunar pe care ii primeste de la parinti, pentru ca in acelasi timp este si student la Facultatea de Medicina.

    “Reusesc sa impac si scoala si lucrul, pentru ca sunt angajat part-time. Am colegi aici care au avansat foarte mult intr-un an de zile. Evident, le-a crescut si salariul. Eu nu vreau sa raman in retail, dar daca am sansa sa avansez… cine stie”, spune el.

    Exemplul sau nu este singular, mai ales ca, indiferent de domeniu, pentru a rezolva criza de personal companiile au inceput sa isi caute oameni in universitati si scoli de meserii. Avantaje sunt clare: gasesc astfel personal care sa le ocupe locurile vacante, tinerii pot fi modelati profesional cu usurinta, iar salariile pe care le primesc ei sunt mai mici decat daca pe acelasi post ar veni o persoana cu experienta.

    Specialistii in resurse umane spun ca domeniile care ofera posibilitati rapide de avansare sunt comertul, serviciile, recrutarea, vanzarile sau IT-ul – domenii cu un ritm alert de activitate si la care trainingul care conteaza este mai mult cel care se face la locul de munca, “vazand si facand”.

    “Bineinteles ca se face si training normal, dar cel care conteaza este cel la locul de munca. La noi, in recrutare, de exemplu, se face intai trainingul de introducere, apoi, saptamanal sau la doua saptamani, organizam cate un workshop de instruire, ceea ce face sa fie usor pentru un junior recruiter bun si care are si un pic de experienta sa arda etapele de cariera mai repede”, explica Florin Ochiana, country manager al companiei de recrutare Grafton Recruitment.

    Studiul “Employer of Choice”, realizat in luna octombrie a anului trecut de firma de cercetare Daedalus Consulting si de Catalyst Recruitment Services, arata ca aproximativ 39% dintre tinerii care au un loc de munca nu lucreaza in domeniul pentru care au fost pregatiti. Procentul este insa in scadere comparativ cu anul 2006, cand 48,4% lucrau in alte domenii decat cele pe care le studiasera in facultate.

    De asemenea, 15,4% dintre respondenti considera ca pregatirea teoretica din timpul facultatii nu este deloc relevanta pentru cariera pe care o urmeaza in prezent, iar 45,4% apreciaza ca practicarea unui job inca din timpul facultatii are o contributie in cariera lor ulterioara. Din perspectiva celor ce ii angajeaza insa, tot mai multi specialisti in recrutare, dar si companii angajatoare spun ca tinerii de astazi nu mai sunt atat de bine pregatiti ca generatiile trecute si ca au pretentii salariale mult prea mari raportat la experienta si pregatirea lor.

    Constantin Stroe, vicepresedintele Dacia, a declarat recent ca procesul de recrutare pentru cei 2.200 de absolventi de invatamant superior de care are nevoie pentru centrul de cercetare pe care Renault il va face la Titu este foarte dificil.

    “Gradul de pregatire a tinerilor este din ce in ce mai scazut si de aceea la angajare au nevoie de mai mult timp pentru adaptare. Am avut ocazia sa vad cum pornesc intr-un loc de munca si un tanar francez, si un roman. La start, francezul porneste ca din pusca. Romanul porneste mai greu. Ce-i drept, romanul recupereaza pe drum”, a precizat Stroe in cadrul unui seminar pe resurse umane organizat de Ziarul Financiar.

    Reprezentantul Dacia apreciaza, in orice caz, ca nivelul salarial al angajatului trebuie corelat cu productivitatea sa. Compania auto de la Pitesti este un exemplu in acest sens – in urma cu zece ani realiza anual 106.000 de masini cu 27.500 de salariati, iar in acest an, cu doar 12.000 de angajati, va produce 330.000 de masini. Pretentiile salariale ale tinerilor nu tin insa deloc cont de astfel de criterii.

    Conform studiului realizat de Daedalus Consulting si de Catalyst Recruitment Services, pretentiile lor salariale sunt in crestere fata de anul trecut, fiind cu aproximativ 51% mai mari decat ceea ce li se oferea la data realizarii studiului. Pentru un post de entry level, tinerii vor salarii de pornire de la 380 de euro, in timp ce dupa trei ani de experienta considera ca ar trebui sa primeasca aproximativ 660 de euro.

    Tinerii din Bucuresti au salarii cu 37,5% mai mari decat cei din provincie, iar asteptarile salariale cele mai mari le au tinerii cu background in IT&C. Aparitia unei noi oportunitati in alte companii si nu nemultumirea fata de actualul loc de munca este determinanta pentru 80,6% dintre tinerii respondenti la studiu in decizia de schimbare a locului de munca. Un procent semnificativ, de 52,7%, spun ca aleg alta companie gratie pachetului salarial mai mare oferit.

    Tinerii care aleg sa se angajeze in comert pe posturi inferioare, care sunt si foarte prost platite, sunt cei ce spera sa avanseze cu usurinta. “Un tanar poate ajunge intr-un an de la a matura in magazin la manager de departament. Iar odata ajunsi intr-un nivel de management, salariile sunt mai mari decat media”, considera Madalina Popescu, director general al Pluri Consultants.

    Companiile din retail se afla printre cei mai mari angajatori din acest an, avand in vedere planurile de extindere pe care le-au anuntat. Si ele sunt afectate insa de deficitul de personal de pe piata si trebuie sa gaseasca metode de a atrage toate categoriile de posibili angajati.

    Metro, spre exemplu, are in vizor si studentii, pentru care a creat pachetul “Part Time”, care le ofera acestora posibilitatea de a-si urma cursurile in timp ce lucreaza. Si in IT tinerii pot avansa foarte repede. “De la programator se poate ajunge in foarte scurt timp la project manager sau la manager de echipa”, spune Liviu Constantinescu, manager al diviziei de executive search al Hart Human Resource Consulting. In opinia acestuia, la polul opus, ca domenii rigide din punctul de vedere al dezvoltarii carierei, sunt finantele sau resursele umane.

    “In zona de finante, sa ajungi director financiar, de exemplu, este mai greu, pentru ca este destul de difi cil sa gestionezi bugete, trebuie sa ai de-a face cu tot ce inseamna investitii, sa consiliezi toti managerii atunci cand vine vorba de investitii, iar aceasta presupune credibilitate mare”, afirma Constantinescu.

    In cazul analistilor financiari si al controllerilor financiari, care se specializeaza mai mult la locul de munca, avansarea este mai rapida insa, pentru ca firmele sunt nevoite sa ii promoveze repede daca vor sa-i pastreze. “CFO ajungi dupa 30 de ani, trebuie sa ai minimum 6-7 ani de experienta – am intalnit un singur caz de persoana care avea 28 de ani si a ajuns director financiar. Finance controller, in schimb, ajungi si pe la 26-27 de ani”, spune reprezentantul Hart.

    Florin Ochiana crede ca de fapt nu e vorba atat de rigiditatea domeniului cand e vorba de promovari, ci mai degraba de rigiditatea unor companii. Este vorba in special de multinationale, care au structuri corporatiste foarte bine puse la punct si la care si procesul de recrutare este indelungat.

    “Sunt astfel de companii din domeniul bunurilor de larg consum, dar la fel gasim unele si in domeniul resurselor umane sau al recrutarii, mai ales in executive search”, spune country managerul Grafton Recruitment.

    Rapiditatea cu care un tanar traverseaza etapele in cariera are insa si dezavantaje firesti. “Nu intotdeauna viteza de promovare in cariera poate sa compenseze lipsa de experienta, ceea ce ulterior are consecinte in plan profesional. In plus, face ca asteptarile absolventilor, care si asa sunt mari, sa creasca atunci cand vad ca au colegi care in cativa ani au avansat repede”, spune Florin Ochiana.

    Media de varsta mai redusa a managerilor romani nu este insa doar o caracteristica a Romaniei, ci a tarilor din Europa Centrala si de Sud-Est in general. Daniela Necefor, managing partner al companiei Total Business Solutions, considera insa ca modul cum un manager tanar gestioneaza diversele probleme care apar depinde de potentialul fiecaruia.

    “Sunt oameni care pot asimila repede pasii respectivi, din punctul de vedere strict al experientei profesionale. Din punctul de vedere al experientei sociale (felul cum se comporta in organizatie, cu oamenii), lipsurile nu ai cum sa le recuperezi, asta e clar. Este o contradictie care este impusa de catre societate asa cum este ea acum.”