Tag: august

  • ONU, sesizat cu referire la posibile nereguli ale Jandarmeriei la mitingul din 10 august

    Raportul, realizat la solicitarea Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului, prezintă, potrivit Declic, dovezi privind abuzurile şi încălcările flagrante ale drepturilor omului într-o ţară membră UE şi NATO, reprezentând şi un semnal de alarmă în privinţa folosirii unor gaze şi substanţe lacrimogene împotriva populaţiei civile paşnice.

    ”Privim ONU ca pe un organism imparţial şi independent, care poate determina autorităţile de la Bucureşti să finalizeze ancheta, să-şi asume responsabilitatea pentru încălcarea drepturilor omului la manifestările de protest din România şi să dea publicităţii un raport complet şi exact privind condiţiile în care au fost asigurate ordinea şi liniştea publică în data de 10 august. Considerăm că numai astfel poate fi restabilită încrederea socială în instituţiile statului şi în mecanismele sale de justiţie”, se arată în raportul întocmit de Marius Stan, director de cercetare la Centrul Hannah Arendt pentru studierea totalitarismelor – Universitatea din Bucureşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dragnea şi guvernul au primit LOVITURA de graţie: EXPLOZIE fără precedent în această dimineaţă. Sute de mii de români sunt furibunzi

    Acesta este cel mai ridicat nivel din ultimele aproape două luni. Indicele ROBOR a mai atins un nivel apropiat la 27 august, când a fost 3,27%, iar atunci era în scădere de la 3,30% la data de 24 august.

    În plus, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare lei cu dobândă variabilă, a crescut vineri la 3,50%, de la 3,44% joi. Acesta este cel mai ridicat nivel de la începutul lunii august până în prezent. La data de 6 august, ROBOR-ul la 6 luni era de 3,49%, în creştere de la 3,53% la data de 3 august.
     
    De asemenea, indicele ROBOR la 9 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de nouă luni, a crescut vineri la 3,57%, de la 3,51% joi, nemaifiind la acest nivel din data de 30 iulie.
     
  • Eurostat: România, cea mai mare scădere anuală din UE în august la producţia în construcţii

    Statistica europeană arată că la polul opus, ţările cu cele mai mari creşteri ale indicatorului în luna august 2018, comparativ cu august 2017, au fost Slovenia (33,5%), Ungaria (24,3%) şi Polonia (19,2%).

    „În august 2018, comparativ cu august 2017, construcţia de clădiri din zona euro a crescut cu 2,5% şi construcţia în ingineria civilă cu 2,4%, în timp ce în UE28, construcţia de clădiri s-a majorat cu 1,6%, iar ingineria civilă cu 4%”, anunţă Eurostat.

    Producţia ajustată sezonier în sectorul construcţiilor din august 2018, comparativ cu luna precedentă a scăzut cu 0,5% atât în zona euro (EA19), cât şi în UE28, iar în august 2018 faţă de august 2017, producţia în construcţii a crescut cu 2,5% în zona euro şi cu 2,3% în UE28.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Eurostat: România, cea mai mare scădere anuală din UE în august la producţia în construcţii

    Statistica europeană arată că la polul opus, ţările cu cele mai mari creşteri ale indicatorului în luna august 2018, comparativ cu august 2017, au fost Slovenia (33,5%), Ungaria (24,3%) şi Polonia (19,2%).

    „În august 2018, comparativ cu august 2017, construcţia de clădiri din zona euro a crescut cu 2,5% şi construcţia în ingineria civilă cu 2,4%, în timp ce în UE28, construcţia de clădiri s-a majorat cu 1,6%, iar ingineria civilă cu 4%”, anunţă Eurostat.

    Producţia ajustată sezonier în sectorul construcţiilor din august 2018, comparativ cu luna precedentă a scăzut cu 0,5% atât în zona euro (EA19), cât şi în UE28, iar în august 2018 faţă de august 2017, producţia în construcţii a crescut cu 2,5% în zona euro şi cu 2,3% în UE28.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Decizie incredibilă! Celebra prezentatoare româncă, scoasă de pe post în cel mai urât mod posibil. Răzbunarea e totală

    TVR a luat decizia de a o retrograda pe Alin Alexoi din postura de comentatoare, iar interdicţia se va aplica şi pentru Campionatele Mondiale de Gimnastică de la Doha, care vor avea loc între 25 octombrie şi 3 noiembrie şi care vor fi transmise pe canalul TVR 2, conform GSP.ro.

    În august, prezentă la Campionatele Europene de Gimnastică de la Glasgow, Scoţia, comentatoarea TVR Alina Alexoi a răbufnit în direct şi s-a îndreptat spre şefii televiziunii publice.

    Dacă ceilalţi comentatori prezenţi în Scoţia au avut parte de tot sprijinul televiziunilor şi de echipamentele necesare pentru a asigura un comentariu profesionist, Alina Alexoi nu a primit niciun fel de ajutor din partea şefilor săi. Trimisă să comenteze de pe telefonul mobil propriu, jurnalista i-a ţinut la curent pe telespectatori cu tot ceea ce se întâmplă în finalele pe aparate, dar, la un moment dat, a decis că e momentul ca opinia publică să afle adevărul despre condiţiile precare cu care se confruntă la locul de muncă.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru agresarea unor jandarmi la mitingul din 10 august

    Cei doi au agresat jandarmii prezenţi în Piaţa Victoriei pe data de 10 august, susţin procurorii.

    Mnaifestanţii urmează să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

    Joi dimineaţă, poliţia Capitalei informa că procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au făcut mai multe percheziţii la domiciliul unor protestatari acuzaţi că la mitingul din 10 august au lovit jandarmii.Pe 5 octombrie, magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au decis arestarea preventivă a altui protestatar, care ar fi lovit cu piciorul un jandarm.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BREAKING NEWS: Doi dintre cei mai cunoscuţi oameni de televiziune din România, puşi sub acuzare pentru deţinere şi consum de droguri! Decizia extremă luată imediat de celebra prezentatoare

    Conform Libertatea, care citează surse judiciare, cei doi au fost prinşi având asupra lor ţigări artizanale din cannabis pe 11 august, în a doua zi a festivalului Summer Well. Deşi Claudiu Popa, tatăl copilului Emmei Zeicescu, a negat iniţial informaţia, procurorii au decis că cei doi trebuie să se prezinte în faţa unui judecător pentru a da explicaţii: „Declar acum că nu posed, nu comercializez, nu trafichez, nu cumpăr şi nu vând, nu consum substanţe interzise de lege. Avocatul meu, la începutul acestei săptămâni, a început demersul cu privire la orice fel de tentativă de a fi calomniat sau imaginea mea să fie denigrată. Asta s-a întâmplat tot luni, din partea avocatului meu. Declar acum că nu aş accepta nicio clipă ca instituţia la care lucrez să fie târâtă în mizerie şi nici familia mea”, spunea, în august, prezentatorul Realitatea TV.

    Potrivit articolului 4 din Legea 143/2000, pedeapsa maximă pentru deţinerea drogurilor de risc în vederea consumului ajunge la doi ani de închisoare, dar, cel mai probabil, cei doi se vor alege cu o amendă sau ar putea fi obligaţi să facă ore de muncă în folosul comunităţii. Conform ultimului raport al Agenţiei Naţionale Antidrog, cannabisul este de departe cel mai consumat drog în România, urmat de cocaină, LSD, ecstasy, ciuperci halucinogene şi heroină.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • INS confirmă un nou record negativ: Deficitul comercial a crescut cu 14%, în primele opt luni, la 8,97 miliarde de euro

    În aceeaşi perioadă, exporturile FOB (Free on Board/Liber la bord, preţul la frontiera ţării exportatoare) au însumat 45 de miliarde de euro, o majorare de 9,7%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, se detaliază într-un comunicat de presă al INS.
     
    În acelaşi timp, importurile CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu, preţul la frontiera ţării importatoare) au crescut cu 10,4%, până la 53,98 de miliarde de euro.
     
    În luna august 2018, exporturile FOB au însumat 5,13 miliarde de euro, o majorare de 4,3%, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, iar importurile CIF au însumat 6,52 miliarde de euro, o creştere cu 9%. Astfel, deficitul comercial al lunii august s-a ridicat la 1,39 miliarde de euro, reprezentând 15,5% din totalul acestui an şi crescând cu 9,44% faţă de luna precedentă.
     
    „În perioada 1.I-31.VIII 2018, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (47,6% la export şi 37,8% la import) şi alte produse manufacturate (32,4% la export şi respectiv 30,6% la import)”, se scrie într-un comunicat de presă al Statisticii. Categoria alte produse manufacturate cuprinde mărfuri manufacturate, clasificate în principal după materia primă (fier, oţel, cauciuc, metal, etc.) şi articole manufacturate diverse (îmbrăcăminte şi accesorii, încălţăminte, etc.).
     
  • Legea Pensiilor a fost modificată. O schimbare importantă se referă la Valoarea Punctului de Referinţă

    Surse din cadrul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale (MMJS) au precizat, pentru MEDIAFAX, care sunt principalele modificări care s-au făcut la Legea Pensiilor – act normativ care a intrat în dezbatere publică în luna august.

    Astfel, în urma şedinţei care a avut loc recent în cadrul CNT, reprezentanţii MMJS şi cei ai sindicatelor au convenit să facă mai multe modificări.

    Una dintre acestea se referă la Valoarea Punctului de Referinţă (VPR) care se va majora şi în funcţie de „creşterea reală a câştigului salarial brut realizat”.

    Potrivit surselor MEDIAFAX, propunerea a fost preluată astfel: „Începând cu anul 2022, valoarea punctului de referinţă se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

     

  • Începe prăbuşirea sectorului imobiliar? Numărul creditelor luate de români s-a PRĂBUŞIT

    Creşterea soldului credi­telor ipotecare în lei a încetinit în luna august 2018, atât faţă de luna anterioară, cât şi faţă de luna august a anului trecut, datele BNR indicând că în bilanţurile băncilor s-au mai adăugat împrumuturi pentru achiziţia unei locuinţe în valoare de 740 milioane de lei. 

    De exemplu, în luna iulie 2018 stocul de credite a urcat cu 890 milioane de lei, în timp ce în august 2017 majorarea a fost de 840 milioane de lei. 

    Brokerii anticipau o încetinire a creşterii pe fondul epuizării garanţiilor Prima casă, dar şi al unui apetit mai mic pentru accesarea unui credit ipotecar în luniile de vară. Temperarea nu va dura mult, estimează aceştia, iar noi vârfuri ale volumului de credite vor fi înregistrate în special în lunile octombrie şi noiembrie. 

    Citeşte continuarea pe zf.ro