Tag: aruncare

  • BREAKING NEWS! ATAC în inima Parisului. Flăcările după explozie ajung la zeci de metri. Bilanţul până la această oră

    Cel puţin patru persoane au fost rănite, dintre care trei extrem de grav, după ce un cocktail molotov a fost aruncat într-un restaurant din Paris. Trei dintre victime sunt în stare critică după ce au suferit arsuri puternice, potrivit presei franceze.

    Victimele au fost trimise la spital de urgenţă. Flăcările generate de explozia cocktail-ului molotov erau cât o clădire de cinci etaje, potrivit pompierilor. 

    BREAKING NEWS! ATAC în inima Parisului. Flăcările după explozie ajung la 5 metri. Bilanţul până la această oră 

  • Galeria unde cei care vin pot să calce operele de artă

    Vizitatorilor unei expoziţii de artă li se atrage, în general, atenţia să nu cumva să pună mâna pe piesele expuse, dar există şi artişti care recomandă exact contrariul, ca Jeff Gillette, care-şi denumeşte expoziţia recentă din Chinatown, Los Angeles, ”groapa de gunoi a artei“.

    Cei care vin să vadă piesele expuse au toată libertatea să calce pe ele, să le tragă un şut şi să se plimbe printre sute de desene şi gravuri aruncate pe jos, scrie LA Times.

    Lucrările aruncate pe jos pe care vizitatorii trebuie să calce în timp ce le admiră pe cele de pe pereţi sunt ieftine, costând cinci dolari fiecare, în timp ce celelalte sunt scumpe, ideea alăturării de opere de artă şi piese considerate bune de dat la gunoi fiind, susţine Gillette, de a atrage atenţia asupra subiectivităţii pieţei operelor de artă.

  • Acest tânăr a luat lucrurile aruncate de alţii şi le-a transformat într-o super afacere – FOTO şi VIDEO

    Mai exact, el a folosit pentru decoraţiuni ţevi vechi, motoare de maşini sau pompe pe care muncitorii le lăsaseră într-o fabrică abandonată. “Pentru mine a fost important ca decorul să arate cât mai realist”, a povestit tânărul designer. “Am vrut ca cei care intră în cameră să aibă impresia că trăiesc într-o lume postapocaliptică.”

     Ideea din spatele Escape este una destul de simplă: eşti într-o cameră încuiată, înconjurat de indicii, şi ai la dispoziţie 60 de minute pentru a găsi cheia. Pare simplu? În realitate, nu e chiar aşa.

    Primul joc de acest tip datează încă din 1988, atunci când John Wilson a lansat „Behind Closed Doors“, o aplicaţie de tip text adventure, prin comenzi scrise, în care jucătorul trebuia să evadeze dintr-o cameră folosind diverse obiecte. Termenul „Escape the Room“ a fost lansat în 2001, odată cu jocul „Mystery of Time and Space“ (MOTAS). Succesul a fost atât de mare, încât în următorii ani s-au dezvoltat sute de mii de programe similare.

    Primul Escape the Room „în mărime naturală“ a fost deschis la Budapesta, în cadrul Parapark. Reacţia publicului a fost neaşteptat de bună, determinând apariţia a zeci de alte locaţii. Cea mai cunoscută este cea din Silicon Valley, amenajată de un grup de studenţi, celebră pentru faptul că, de-a lungul celor opt ani de existenţă, doar 23 de oameni au reuşit să elucideze misterele camerei în cele 60 de minute.

    România a apărut pe harta mondială a jocurilor de tip Escape the Room în 2013, atunci când mai mulţi antreprenori din Cluj şi Timişoara au decis să-şi încerce norocul, amenajând locaţii. A urmat Bucureşti, unde, fără bugete de promovare, Escape the Room a început să atragă tot mai mulţi clienţi.

  • Cinci moduri în care oamenii risipesc banii şi cinci sfaturi pentru economisire

    Dacă am sta câteva minute să ne gândim la toate momentele în care plătim pe lucruri mai mult decât valoarea lor reală sau la zilele în care cumpărăm obiecte de care nu avem nevoie, putem ajunge la concluzia că trebuie să ne schimbăm radical obiceiurile.

    Cumperi lucruri noi doar pentru că sunt noi

    Dacă eşti printre cei care au făcut precomandă la ultimul model de Samsung sau iPhone, adu-ţi aminte că modele noi apar în fiecare an. Nu are rost să schimbi telefonul o dată la câteva luni, pentru că risipeşti o groază de bani.

    Cumperi lucruri de care nu ai nevoie doar pentru că sunt la reducere

    Dacă Black Friday, reduceri de vară sau reduceri de iarnă sunt pentru tine momentele ideale de mers la cumpărături, s-ar putea să ai o mică problemă. Nu e nimic rău în a cumpăra produse la reducere, dar încearcă să te limitezi la cele de care chiar ai nevoie.

    Plăteşti diverse taxe de administrare a contului tău bancar

    Află care sunt taxele percepute de banca ta pentru administrarea contului şi compară-le cu cele oferite de alte instituţii. S-ar putea să găseşti o ofertă mult mai bună.

    Nu foloseşti carduri de loialitate la magazinele pe care le frecventezi în mod regulat

    Aşa cum mai toate farmaciile oferă astăzi carduri de fidelitate, şi magazinele au beneficii pentru clienţii loiali. Trebuie doar să întrebi care sunt acestea.

    Mănânci în oraş mai des decât o faci acasă

    E o problemă pe care o au, în general, cei din oraşele mari; dacă ai sta să calculezi câţi bani ai aruncat pe mesele în oraş, s-ar putea să te gândeşti de mai multe ori înainte de următoarea rezervare.

  • Cum arată viaţa copiilor super bogaţi din Elveţia – GALERIE FOTO

    Precum majoritatea copiilor bogaţi, elveţieni postează, în principiu, fotografii cu vehiculele de lux – indiferent dacă este vorba de un Lamborghini sau cu un avion privat. De asemenea, îi vedem aruncând cu banii pe băi cu şampanie sau obiecte încrustate cu pietre preţioase.

    De exemplu, cu atât de multe maşini scumpe la dispoziţie, această tânără „se chinuie” să decidă asupra unui mijloc de transport

    Când nu mai ai pe ce să cheltuieşti, inventezi o utilizare alternativă pentru şampanie 

    Cu 1000 de fraci elveţieni, acest tânăr a ridicat ştacheta pentru „banii de buzunar” 

    Tânăra norocoasă ce se bucură de o privelişte uimitoare la cârma propriului iaht

    Şampania se foloseşte, de obicei, la evenimente speciale, însă pentru acest om nu valorează mai mult decât apa de duş 

    Un grup de tinere pozează înainte  de îmbarcarea în avionul lor privat 

    Aflat într-o vacanţă în Mexic, acest tânăr a găsit leacul perfect pentru mahmureală

    O masă de fotbal nu e suficient de utilă dacă nu are încrustate pietre preţioase 

    Cel mai bun loc pentru a-ţi afişa colecţia de ceasuri scumpe este pe volanul maşinii, la fel de scumpă

    O adolescentă răsfăţată prezintă urmăritorilor de pe Instagram portbagajul său plin de cadouri scumpe

    Poate că aceste cizme nu sunt ideale pentru condus, dar cu siguranţă sunt bune pentru o postare pe Instagram 

    Acest cuplu sărbătoreşte aniversarea la un pahar de şampanie, dar nu uită să-şi afişeze podoabele scumpe de la încheietura mâinii 

  • Cronică de film: Fate of the furious (Fast and Furious 8)

    Rar mi-a fost dat să văd atât de mulţi actori buni (sau cel puţin decenţi) într-un film lipsit de orice fel de logică. Sigur, când te duci să vezi un nou episod din franciza Fast and Furious nu ai aşteptări foarte mari în ceea ce priveşte credibilitatea scenelor; dar acum parcă au dus totul prea departe.

    |nainte de a demonta filmul, trebuie să recunosc că scenele de acţiune sunt spectaculoase – total nerealiste şi destul de stupide, dar spectaculoase. Dacă asta căutaţi, atunci poate că Fate of the Furious nu va fi o experienţă atât de dezamăgitoare. Dar trebuie să vă avertizez că al optulea episod se îndepărtează destul de mult de ideea de bază, şi anume cursele de maşini: nu cred că maşinile apar mai mult de 20-25 de minute în film.

    Revenind la soarta furioşilor, regizorul F. Gary Gray ne aruncă de la început pe străzile din Cuba, acolo unde Dom Toretto (Vin Diesel) a devenit un fel de vedetă în lumea ilegală a maşinilor tunate. Consumăm 5 minute din cele 25 alocate curselor.

    O întâlnire cu Cypher (Charlize Theron) îl face pe Dom să se întoarcă brusc împotriva tuturor celor pe care îi cunoaşte şi să înceapă să fure diverse arme care mai de care mai letale.

    Fără alte explicaţii, trecem apoi în Statele Unite, unde Hobbs (The Rock) antrenează o echipă de fotbal de copii. O altă întâlnire, de data asta cu un agent guvernamental pe care îl cheamă dl Nimeni (serios, nu e o glumă), îl convinge pe Hobbs să plece în Germania, la Berlin, pentru a recupera de la terorişti o armă de distrugere în masă.

    Probabil vă gândiţi acum: ”Ia uite şi la ăsta, ne-a povestit tot filmul“; nu vă temeţi, pentru că nu am dezvăluit decât primele 10 minute ale filmului. Celelalte 2 ore şi 5 minute aduc un fel de alergătură prin tot felul de ţări, culminând cu o confruntare undeva prin Rusia.

    Franciza Fast and Furious a început în 2001, atunci când filmul cu acelaşi nume a făcut o radiografie cel puţin interesantă a curselor ilegale de maşini de pe străzile din Los Angeles. Nu a fost un film cu buget mare, dar reacţia publicului a făcut ca studioul de producţie să dea undă verde unei continuări. Din păcate însă pentru fani, franciza s-a transformat uşor-uşor într-una de acţiune fără prea mare legătură cu maşinile.

    Furious 7 s-a întors puţin spre tema centrală, poate şi pentru a găsi o formulă acceptabilă de a-l scoate din poveste pe Paul Walker (care şi-a pierdut viaţa într-un accident de maşină, în timpul filmărilor); a fost un film primit bine atât de critici, cât şi de fani şi mi-e greu să înţeleg de ce producţia de anul acesta a luat-o pe alt drum. Dincolo de dilemele mele, sunt convins că banii vor curge şi de data asta.

    Revin la concluzie: Fate of the Furious e un film lipsit de orice fel de logică, pe care nu l-aş recomanda decât în locul unui show prezentat de Dan Negru.

    Notă: 4/10

  • Ţara unde trecerile de pietoni sunt pavate cu cristale Swarovski, iar bogataşii merg cu autobuzul

    În ciuda faptului că se află în inima Europei, Elveţia a avut dintotdeauna un aer misterios. Atât localnicii, cât şi turiştii, au împărtăşit aspecte pe care nu le crezi până nu le vezi cu ochii tăi, cum ar fi apa impresionant de limpede şi curată, încrederea şi siguranţa în transportul public sau regulile stricte în ceea ce priveşte procesul de reciclare.

    Dat fiind faptul că unul dintre cele mai populare produse de export ale olandezilor sunt ceasurile, nu e surprinzător faptul că punctualitatea reprezintă o caracteristică de bază a acestei naţiuni, la un mod care îi uimeşte plăcut pe turişti. „Poţi să-ţi plănuieşti un întreg itinerariu bazat pe transportul public şi poţi fi sigur că se va respecta întru totul”, spune Thierry Blancpain, un turist în cadrul unui forum cu impresii despre Elveţia. „Am avut un plan ce includea o schimbare de tren, intervalul fiind de două minute, şi totul a decurs conform orarului.

    Am călătorit în multe ţări de-a lungul Europei sau SUA, dar nu am întâlnit nicăieri o asemenea acurateţe”, a adăugat acesta. De fapt, transportul public este atât de sigur şi curat, încât este folosit uneori şi de vedete. „Politicienii cu funcţii înalte folosesc de multe ori transportul public” spune Thierry Blancpain. „Cu câţiva ani în urmă am stat în tren lângă unul dintre cei şapte membri ai consiliului federal al Elveţia, o funcţie apropiată de cea a unui ministru”, adaugă el.

    Pe de altă parte, aici, chiar şi mersul pe jos are un statut special. De exemplu, în oraşul Berna trecerile de pietoni sunt împodobite cu un element deosebit –  pietre Swarovski. Confrorm unui membru al aceluiaşi forum, „trecerile de pietoni din Berna care au fost create până în 2012 sunt împrejmuite cu cristale Swarovski pentru a îmbunătăţi vizibilitatea din timpul nopţii”.  „Oficialii de la Berna au decis amestecarea vopselei galbene a trecerii de pietoni cu mici granule de cristal Swarovski, care sunt de zece ori mai scumpe granulele folosite în mod obişnuit”, explică el.

    De asemenea, elveţienii sunt obsedaţi de reguli şi foarte atenţi în ceea ce priveşte protejarea mediului înconjurător, de unde rezultă unul dintre cele mai elaborate sisteme de reciclare din lume. „Pentru a arunca hârtie sau carton trebuie să le laşi pe bordură în dimineaţa zilei destinate hârtiei, dar trebuie neapărat strânse într-o formă dreptunghiulară şi legate cu o sfoară specială”, explică Gabriel Gambetta. „Dacă greşeşti ceva din toate procedurile, nu îţi va lua gunoiul, ci îţi va lăsa o notă explicativă cu ceea ce nu ai făcut bine. Dacă arunci sticlă în gunoiul obişnuit sau comiţi o ofensă similară, poliţia va controla obiectele aruncate de tine, te va identifica şi te va chema la secţia de poliţie unde vei fi amendat”, mai adaugă Gambetta.

    Obsesia legată de curăţenie şi mediul înconjurăror are şi părţile sale bune. De exemplu, este acceptat şi normal să bei apă din aproape toate fântânile exterioare din ţară – lucru pe care nu îl auzi în niciun caz în alte ţări. „Dacă nu este potabilă apa din fântână, va fi foarte clar semnalizat, însă nu am văzut mai multe de cinci astfel de locuri în toată viaţa mea”, spune Thierry Blancpain.

    Deşi majoritatea ridică în slăvi punctele tari ale Elveţiei, există, totuşi, şi câteva minusuri. Unul şi probabil cel mai mare este costul de trai ridicat. „Da, se ştia faptul că e o ţară scumpă, dar nivelul despre care vorbim este cu multe peste cât te-ai aştepta”, spune Craig Arthur, un britanic care s-a mutat în Elveţia. „Plăteşti 20 de lire pentru o călătorie de 15 minute cu trenul. Într-adevar, salariile sunt la nivelul cheltuielilor. Odată cu primul fluturaş de salariu te adaptezi rapid la noile realităţi. Dar probabil pentru turişti e groaznic”, spune britanicul.

  • Se măresc amenzile pentru bucureşteni! Cât poţi primi dacă arunci un ambalaj pe stradă

    În baza acestui proiect, consilierii generali ar urma să aducă modificări HCGMB nr. 120/2010 privind aprobarea normelor de salubrizare şi igienizare ale Capitalei, potrivit Agerpres.

    Pentru o serie de contravenţii, amenda ar urma să fie majorată de la 200 — 500 de lei, cât este în prezent, la 2.000 — 5.000 de lei. Sancţiunile vizează nerespectarea următoarelor obligaţii, de către persoanele fizice şi juridice:

    —să păstreze curăţenia trotuarelor, arterelor de circulaţie, cât şi a parcurilor, a locurilor de joacă pentru copii, pieţelor, oboarelor şi altor locuri publice, fiind interzisă aruncarea sau depozitarea deşeurilor menajere sau de altă natură în aceste zone;

    —să nu arunce zăpada din curţi pe trotuare, carosabil, în intersecţii, spaţii verzi, terenuri virane, în canale;

    —să efectueze şi să asigure zilnic curăţenia şi săptămânal spălarea trotuarelor şi a zonelor de acces pietonal adiacente (ganguri, pasaje, alei);

    —să asigure menţinerea stării de salubritate a locurilor de parcare pe care la au în folosinţă din domeniul public;

    —este interzisă depozitarea pe domeniul public (în zona intersecţiilor, în jurul stâlpilor de iluminat, pe spaţii verzi) a sacilor cu deşeuri în vederea colectării acestora de către operatorii de salubritate;

    —este interzisă depunerea deşeurilor rezultate din îngrijiri medicale acordate la domiciliul pacientului în containerele de colectare a deşeurilor municipale;

    —este interzisă răspândirea sau deversarea directă pe sol (domeniul public ori în locuri publice, terenuri virane, spaţii verzi) a apelor uzate menajere, a celor rezultate din spălarea balcoanelor şi teraselor, de la cişmelele imobilelor, precum şi a celor rezultate din spălatul maşinilor de orice tip;

    —este interzisă deteriorarea mobilierului stradal şi urban, a recipientelor de colectare a deşeurilor stradale montate pe căile publice şi în locurile publice;

    —este interzisă aruncarea biletelor de călătorie, a resturilor de ţigări, a hârtiilor şi a altor tipuri de deşeuri pe domeniul public ori în locuri publice;

    —este interzisă aruncarea pe domeniul public, din autovehicule, a deşeurilor de orice natură.

    – See more at: https://www.realitatea.net/e-oficial-se-maresc-amenzile-pentru-bucure-teni-cat-po-i-primi-daca-arunci-un-ambalaj-pe-jos_2063821.html#sthash.ZDX0KzRY.dpuf