Tag: aplicatii

  • Uberizarea frumuseţii

    Cei care solicită servicii de înfrumuseţare pot astfel să evite vizita la un salon specializat, iar cei care le oferă pot să câştige mai mult decât în mod obişnuit. Se pot astfel rezerva servicii de coafură, masaj, manichiură şi pedichiură şi tot felul de tratamente cosmetice prin intermediul unor aplicaţii ca Soothe, Blow, Ruuby ori DryBy şi nu numai, iar unele dintre acestea au în lista celor care pot oferi asemenea servicii specialişti care au lucrat sau lucrează cu diverse vedete. 

    Noul model de servicii de înfrumuseţare pare să atragă şi producătorii de cosmetice, care îşi pot promova produsele la domiciliul clientelor prin intermediul specialiştilor care le oferă serviciile solicitate.

  • Care sunt pericolele dezordinii digitale şi cum pot fi acestea oprite

    Studiul relevă faptul că, în mod tipic, utilizatorii instalează 12 aplicaţii Android în fiecare lună, dar şterg doar 10 dintre ele, prin urmare adaugă lunar două aplicaţii pe dispozitivul lor. Cu cât mai multe aplicaţii sunt instalate, cu atât organizarea lor este mai importantă pentru a preveni dezordinea digitală. Kaspersky Lab a descoperit, însă, că doar în jumătate dintre cazuri (55%), utilizatorii revizuiesc conţinutul dispozitivelor şi şterg documentele şi aplicaţiile inutile.

    Descoperirile sunt parte dintr-un nou raport alcătuit de Kaspersky Lab si denumit ”Dezordinea digitală şi pericolele sale”. Studiul este bazat pe informaţiile dintr-un sondaj online realizat în 17 ţări, o analiză statistică din Kaspersky Security Network (KSN) şi un experiment despre performanţele aplicaţiilor, realizat de Kaspersky Lab prin testări interne.

    Dezordinea digitală creată înseamnă că actualizarea şi trierea aplicaţiilor sunt mai importante ca oricând, pentru a combate programele malware care folosesc vulnerabilităţile aplicaţiilor ca să pătrundă în dispozitive. Dar studiul a arătat că, într-un sfert dintre cazuri (28%), utilizatorii îşi actualizează aplicaţiile de pe dispozitivele lor doar atunci când sunt forţaţi să o facă, iar în 10% dintre cazuri, ei încearcă să evite total acest lucru.

    Unul dintre principalele pericole este acela că aplicaţiile însele pot pune informaţiile utilizatorului şi dispozitivele în pericol din cauza activităţii de zi cu zi. Datele tehnice ale Kaspersky Lab arată că, din 100 de aplicaţii Android pe care utilizatorii le pot administra (de exemplu, instala şi şterge), 83 au acces la date sensibile despre utilizator, cum ar fi contactele din agendă, mesaje, informaţii şi pot chiar realiza apeluri şi trimite SMS-uri.

    Alte descoperiri din cadrul KSN arată cum aplicaţiile pot să opereze fără permisiunea utilizatorului. În medie, utilizatorii au 66 de aplicaţii pe dispozitivele Android. Atunci când a fost testat un eşantion reprezentativ dintre 66 cele mai populare aplicaţii Android, 54 au fost lansate în background fără ca utilizatorii să le fi atins măcar, consumând, în medie, 22 Mb trafic pe zi fară nicio interacţiune cu utilizatorul.

    ”Utilizatorii îşi expun dispozitivele şi datele personale la ameninţări de securitate pentru că nu iau câteva măsuri simple, dar esenţiale pentru dispozitivul lor, care presupun să curăţe şi să actualizeze software-ul şi aplicaţiile, să regleze setările şi să dezinstaleze aplicaţiile care nu mai sunt folosite”, spune Andrei Mochola, Head of Consumer Business la Kaspersky Lab. “Dezordinea digitală de pe dispozitivele noastre este un semn că nu ne ocupăm deloc de aceste aplicaţii. Riscul este însă să ne confruntăm cu erori ale dispozitivelor, probleme privind durata de viaţă a bateriilor sau infectarea cu malware. Aplicaţiile au acces la cele mai sensibile şi personale date de pe dispozitivele noastre, iar utilizatorii adesea nu sunt conştienţi de faptul că aceste informaţii sunt împărtăşite cu terţi. Le recomandăm utilizatorilor să facă ordine în ”casele” lor digitale. La fel cum o cameră curată şi ordonată aduce o nouă energie în casă, în acelaşi fel, un computer sau un smartphone ordonat este folosit cu mai multă plăcere şi, cel mai important, în siguranţă. ”

    Pentru a combate dezordinea şi a proteja datele personale, utilizatorii ar trebui să respecte câteva măsuri:

    • Înţelegeţi ce şi unde este stocat – faceţi-vă timp să vă monitorizaţi dispozitivele şi să revizuiţi ce informaţii sunt stocate, în ce aplicaţii şi fişiere;
    • Faceţi o ”curăţenie de primăvară” a dispozitivului – rezervaţi-vă timp pentru a face ordine în ”casa” digitală şi a elibera informaţiile păstrate pe dispozitive;
    • Actualizaţi software-ul aplicaţiilor – actualizările trebuie să fie făcute imediat ce sunt lansate noile versiuni;
    • Folosiţi software specializat

     

     

  • Aspire Academy, program de leadership şi antreprenoriat din România cu profesori de la Harvard şi Stanford, a deschis aplicaţiile

    Programul Aspire Academy se află anul acesta la cea de-a 7-a ediţie şi va avea loc în perioada 14-22 iulie, la ANA Hotels în Poiana Braşov. Co-preşedintele Aspire, Luca Mateescu, spune că experienţă Aspire l-a schimbat: “În calitate de participant la primele ediţii, pot spune că programele Aspire m-au ajutat să-mi descopăr pasiunile şi să ajung unde sunt astăzi! Mulţi dintre participanţi au parte de o experienţă cu adevărat formatoare în cadrul programelor noastre. Cursurile sunt special create pentru acei elevi, studenţi şi tineri profesionişti cu rezultate deosebite care au nevoie de o direcţie profesională şi de un imbold. Participanţii sunt încurajaţi să lucreze şi să interacţioneze cu unii dintre cei mai buni profesionişti, oameni de afaceri şi profesori. Studenţii programelor Aspire învaţă despre leadership şi business prin muncă în echipă pentru diverse proiecte la care nu ar avea acces în altă parte. Dacă eşti un tânăr ambiţios şi vrei să îţi valorifici capacităţile alături de un colectiv remarcabil, atunci programele Aspire sunt pentru tine.”      

    Aspire răspunde nevoii tinerilor români de îndrumare profesională la standarde superioare. Programele le oferă tuturor participanţilor acces la informaţii esenţiale pentru succes în carieră într-un mod profesionist alături de lideri ai mediului de afaceri şi profesori internaţionali de renume.

    După terminarea programului, participanţii vor face parte din reţeaua de job-uri, oportunităţi şi internship-uri din cadrul organizaţiei Aspire. Multe companii de top din România şi din străinătate decid să recruteze direct prin intermediul organizaţiei. Comunitatea reuneşte astăzi peste 500 de elevi, studenţi şi profesionişti care împărtăşesc constant resurse şi oportunităţi cu toţi membrii Aspire. 

    Proiectul a fost fondat în anul 2011 de către un grup de absolvenţi români de la universităţi de top din Statele Unite şi Europa, precum: Harvard, Wharton, Princeton, IE şi Georgetown. Misiunea lor a fost şi este să le ofere tinerilor români acces la educaţia din Occident de care ei au avut parte. 

    Procesul de selecţie este unul foarte riguros, aşa că numai cei mai buni ajung să facă parte din comunitatea Aspire. “Viziunea noastră este să creăm o reţea internaţională de tineri lideri de success, din Europa şi alte continente.”  a declarat Luca Mateescu.

    Elevii, studenţii şi tinerii profesionişti sunt invitaţi să îşi trimită aplicaţia pană la data de 3 Aprilie la adresa www.aspireacademy.ro .

  • Doctorul din buzunar revoluţionează medicina

    Pentru Babylon nu este greu să diagnosticheze cu precizie, spre exemplu, o indigestie. La fel de uşor poate da şi recomandări de tratament. Pe Madhumita Murgia, corespondent pe tehnologie al Financial Times, sistemul Babylon l-a scutit de un drum scump la medic când s-a confruntat cu o astfel de problemă. Dignosticul şi tratamentul, care a dat rezultate, i-au venit printr-o aplicaţie de smartphone de la un robot-consilier medical – Babylon. Sistemul nu se vrea doar o culegere de simptome şi de boli. Firma londoneză, cu 100 de cercetători specializaţi în inteligenţă artificială, încearcă să creeze cel mai mare depozit de informaţii medicale, un doctor suprauman care poate tria, diagnostica şi chiar vindeca prin intermediul telefonului mobul. Compania speră că noua versiune a aplicaţiei sale, care va fi lansată în aprilie, va fi primul robot certificat clinic de Agenţia de Reglementare a Medicamentelor din Marea Britanie pentru furnizarea de diagnostice medicale. „Verdictul” dat de Babylon în ce priveşte starea de sănătate a jurnalistului a avut la bază miliarde de informaţii colectate prin mii de consultaţii-test care au avut loc în fiecare zi de la lansare. Compania susţine că are o rată de acurateţe de 92%. Spre comparaţie, un medic efectuează în medie 7.000 de consultaţii pe an.

    „Nu cred că o să fie la fel de bun ca un medic”, spune Ali Parsa, fondatorul Babylon. „Va fi de 10 ori mai precis decât un medic. Niciun creier uman nu va putea face aşa ceva.”

    Doctorul-robot al lui Parsa este doar unul din mulţimea de instrumente puternice care au transformat smartphone-urile în clinci medicale mobile care pot fi accesate oricine are conexiune la internet. Aceste instrumente sunt cu mult mai sofisticate decât dispozitivele wireless din generaţia Fitbit, care ajută la numărarea paşilor, la calcularea caloriilor arse şi la monitorizarea somnului. Revoluţia digitală este în plină desfăşurare: anul trecut Administraţia pentru Alimente şi Medicamente a SUA (FDA) a aprobat 36 de aplicaţii şi dispozitive din domeniul sănătaţii, de la monitoare pentru plămâni la teste pentru glucoza din sânge, care furnizează sfaturi medicale consumatorilor. În 2015, autorităţile britanice au promis că va testa în următorii cinci ani aceste inovaţii cu circa şase milioane de pacienţi reali.

    Anul acesta, medicii vor folosi experimental smartphone-urile pentru examinări tradiţionale ale organelor umane, pentru efectuarea de ecografii cu ultrasunete, pentru măsurarea ritmului inimii, a presiunii sângelui şi a nivelului de glucoză, teste privind funcţionarea ficatului şi rinichilor şi chiar pentru secvenţionarea ADN‑ului. Toate acestea vor fi făcute prin dispozitive miniaturale conectate la telefon. Transformarea graduală a smartphone-ului într-un medic va revoluţiona industria serviciilor de sănătate.

    „În cinci ani, smartphone-urile sau orice alt dispozitiv vom folosi pentru a avea acces la informaţie va lua povara de pe numărul limitat de specialişti umani pe care-i avem”, spune Keith McNeil, director de informaţii la NHS, serviciul naţional de sănătate din Marea Britanie. „Oamenii vor primi o triere inteligentă, personalizată, pe telefoanele lor, sau vor putea să se îngrijească singuri în cazurile cu afecţiuni cronice, cum ar fi diabetul, prin monitorizare acasă.”

    Sistemele de sănătate sunt adesea copleşite de numărul mare de clienţi şi prin urmare oamenii nu pot primi consultaţii la timp. În Marea Britanie, unu din opt diagnostice este eronat. Erorile medicale ucid 1.000 de persoane pe lună în regat şi reprezintă a treia cauză de deces în SUA, potrivit unui studiu din 2016 publicat de British Medical Journal.

    „Se simt schimbări importante în cerere, atât în ceea ce priveşte numărul persoanelor, în condiţiile în care trăim mai mult, cât şi în ceea ce priveşte îmbătrânirea populaţiei în întreaga lume”, explică McNeil.

    „Oamenii îmbătrânesc cu multe afecţiuni cronice şi de aceea este nevoie de o nouă paradigmă în ceea ce priveşte tratamentul acasă, în afara spitalului sau a clinicii.”

    În acest sistem de servicii medicale pe care smartphone-ul îl face posibil, pacientul va fi custodele propriei sănătăţi. Telefonul va fi o bază de date medicale, care va avea informaţii despre dietă sau despre activitatea fizică. Va ţine evidenţa stilului de viaţă, a mediilor în care îşi petrece timpul proprietarul şi astfel va putea crea un strat adiţional de context pentru diagnosticul medical.

    Dacă organismul se comportă atipic, o aplicaţie, aparţinând ori unui furnizor de servicii medicale privat, ori unuia de stat, va scoate acest lucru în evidenţă şi va efectua primul pas în procesul de triere: un ghiont pentru adoptarea unui stil de viaţă mai sănătos sau diagnosticarea unor probleme precum entorsele, arsurile stomacale sau gripa. În unele cazuri, aplicaţia poate îndruma utilizatorul spre un medic de familie sau spre un specialist, scutind bolnavul de un drum la spitalul de urgenţă. Datele vor fi păstrate, integrate şi analizate de maşinării care învaţă, permiţând medicilor umani să identifice tendinţe şi interacţiuni la nivelul populaţiei şi, în cele din urmă, să găsească Sfântul Graal al serviciilor de sănătate: prezicerea şi prevenirea bolilor înainte ca aceastea să apară. Această explozie de date ridică probleme mari privind intimitatea şi siguranţa, iar inventatorii va trebui să găsească soluţii.

  • Ţara în care au fost descărcate cele mai multe aplicaţii de Android în 2016

    India ocupă primul loc în topul ţărilor în care s-au descărcat cele mai multe aplicaţii pentru Android – peste 6 miliarde – în 2016. Pe locurile doi şi trei s-au situat SUA şi Brazilia, potrivit firmei de cercetare App Annie. Cea mai populară aplicaţie în statul din Asia esteWhatsApp.-story go4it.ro

    India este a doua cea mai mare piaţă din lume pentru smartphone-uri, după China. Trebuie precizat faptul că magazinul virtual de aplicaţii Google Play nu este disponibil în China, din cauza cenzurii de stat. Acolo oamenii descarcă aplicaţii din magazinele virtuale ale producătorilor de telefoane sau ale unor giganţi precum Baidu sau Tencent.

  • (P) Centrele de date Telekom şi soluţiile de hosting în cloud

    Business-urile de azi au nevoie de furnizori de comunicaţii care să le asigure accesul rapid şi securizat la resursele companiei respective. Având în vedere volumul de informaţii pe care le generează şi gestionează zilnic, găzduirea acestora într-un centru de date capabil să  proceseze zeci de mii de comenzi într-o perioadă foarte scurtă poate determina succesul oricărei afaceri.
     
    Noua arhitectură next-generation-data center, dedicată serviciilor de cloud virtual privat implementată în centrele de date Telekom din Bucureşti şi Braşov, este unică pe piaţa din România pentru că permite stocarea si procesarea de volume uriaşe de date fără limitarile serverelor clasice, pe o arhitectură integrată, unificată şi convergentă. Aceasta poate scala individual orice componentă (memorie, disc sau procesor), în funcţie de nevoile fiecărei companii.
     
    De exemplu, o firmă de distribuţie, ce are aplicaţia de gestionare a clienţilor (CRM) găzduită în centrul de date Telekom, odată cu dezvoltarea afacerii şi creşterea numărului de clienţi, va avea nevoie de mai multă memorie pentru a rula aplicaţia. Aceasta poate fi alocată imediat, cu uşurinţă, din cloud-ul Telekom, fără a fi nevoie ca acea companie să investească în echipamente. Sau, în cazul unui trust de presă ce generează foarte mult conţinut video ce trebuie stocat şi accesat, Telekom poate oferi capacitatea virtuală de care are nevoie pentru a rula acest conţinut.
     
    Noua arhitectura este, de asemenea, capabilă să susţină aplicaţii pretenţioase din punctul de vedere al resurselor, condiţii pe care alţi furnizori din piaţă nu au reuşit încă să le ofere.  Un caz concret este cel al unui mare dezvoltator internaţional de aplicaţii cu harţi online ce are necesităţi mari de scriere şi accesare a datelor (un volum de ordinul zecilor de terabites). Acesta a încercat soluţii de storage în cloud de la cei mai mari jucători de pe piaţă, dar infrastructurile lor nu au reuşit să facă faţă cerinţelor. Singura arhitectură ce a rezistat testelor a fost cea a Telekom.
     
    Tot această arhitectură are integrat sistemul de “unified fabric” care unifică reţelele de stocare şi de date, iar capacitatea porturilor prin care circulă datele aduce un spor de performanţă de 8 ori mai mare faţă de modelul tradiţional.
     
    Pentru a asigura cel mai ridicat SLA (nivel minim garantat) din piaţă – de 99,999% disponibilitate – Telekom a dezvoltat o platformă tehnică în care fiecare componentă are redundanţă, adică este dublată fizic, fără niciun single point of failure (SPOF). De asemenea, toate maşinile virtuale ale clienţilor beneficiază automat de funcţia de High Availability, care asigură funcţionarea neîntreruptă a maşinilor virtuale. Cu alte cuvinte, e ca si cum clientul primeşte câte două servere fizice pentru fiecare server virtual achiziţionat. Mai ales pentru aplicaţiile de importanţă critică ale clienţilor, unde fiecare minut de nefuncţionare înseamnă pierderi, acesta este un diferenţiator important faţă de alte soluţii existente pe piaţă.
     
    Şi totuşi de ce cloud: în mod normal , la fiecare 3-5 ani trebuie înlocuite serverele fizice de la sediul clientului. Prin soluţiile de stocare şi procesare a datelor în cloud (VDC – virtual data server), clientul are posibilitatea de a avea cele mai noi tehnologii şi echipamente fără a fi nevoit să îşi achiziţioneze şi să înlocuiască periodic toată infrastructura. Specialiştii Telekom vor face permanent update şi upgrade la platforma de cloud, astfel încât se evită orice întrerupere în activitate şi nu sunt blocate resurse umane pentru a înlocui servere.
     
    “Cererea de soluţii IT web-based este în creştere, iar centrele de date sunt instrumente indispensabile pentru afaceri. Serviciile de hosting Telekom răspund acestor nevoi, fiind o alternativă sigură, sustenabilă şi eficientă financiar. În loc să trebuiască să aloce investiţii iniţiale de capital în infrastructura locală, cu costuri mari de intreţinere, clienţii beneficiază de un serviciu lunar deductibil, care nu implică un efort financiar iniţial”, spune Ovidiu Ghiman, Director Comercial Business, Telekom România.
     
    Şi pentru că securitatea datelor în cloud este unul din subiectele care preocupă multe companii, Telekom oferă  cea mai matură tehnologie de virtualizare din lume, cu upgrade şi dezvoltare continue. Se analizează constant toate vulnerabilităţile şi se trimit automat soluţii de update ale sistemelor de securitate.
     
    Pe site-ul Telekom, companiile pot cere acum un cont de test gratuit pentru Virtual Data Center, ca să îşi determine exact aceste nevoi specifice afacerii lor. 
     
    Mai multe detalii aici
     
  • SAP lansează platforma HANA 2

    SAP, liderul mondial pe piaţa de soluţii software de business şi tehnologie, anunţă lansarea SAP HANA 2, care include noi instrumente pentru analiza datelor colectate din surse multiple,  precum şi o variantă gratuită dedicată dezvoltatorilor.

    Platforma in-memory SAP HANA a fost lansată în 2010, oferind procesarea unor cantităţi masive de date într-un timp mult mai scurt decât soluţiile tradiţionale de gestionare a bazele de date şi având capacitatea de a procesa concomitent atât date tranzacţionale, cât şi analitice.

    SAP HANA 2 va fi lansată către clienţi pe 30 noiembrie, iar o ediţie express, gratuită, va fi disponibilă la scurt timp, pentru a susţine organizaţiile în noi proiecte de dezvoltare. Astfel, programatorii pot folosi softul pentru început pe propriile calculatoare. 

    “În 2010, lansarea SAP HANA a reprezentat un pionierat pentru tehnologia in-memory, iar în ultimii ani aceasta a stat la baza iniţiativelor de inovaţie ale clienţilor noştri. Lansarea SAP HANA 2 marchează un nou moment cheie pentru industrie, platforma reprezentând motorul transformării digitale cu succes a companiilor care utilizează deja sau vor utiliza soluţii SAP”, a declarat Cristian Popescu, Managing Director SAP România.

    Cele mai importante update-uri aduse de SAP HANA 2 sunt în zonele de gestionare a bazelor de date din diverse surse, alături de capabilităţile avansate de analiză şi dezvoltare de aplicaţii. Astfel, au fost aduse update-uri la nivel de securitate şi eficientizare a gradului de utilizare a resurselor. De exemplu, noua opţiune active/active read-enabled permite companiilor IT să valorifice şi sistemele secundare, folosite anterior doar pentru replicare.

    În ceea ce priveşte gestionarea datelor, au fost aduse modificări la nivel de integrare a acestora şi de stocare pe diverse niveluri. O nouă ediţie a aplicaţiei  SAP Enterprise Architecture Designer Web, care rulează pe SAP HANA, permite companiilor să gestioneze arhitecturi complexe de informaţii şi să poată vedea potenţialul impact al noilor tehnologii înainte ca acestea să fie implementate.

    Noua versiune oferă insight-uri complexe, datorită motoarelor analitice îmbunătăţite pentru date de tip text, spaţiale, grafice sau din streaming. De exemplu, au fost adăugaţi noi algoritmi pentru analiză predictivă, care să permită descoperirea de noi pattern-uri şi încorporarea unor soluţii bazate pe machine learning în aplicaţii customizate.

    Platforma HANA 2 încorporează o serie de update-uri pentru creşterea performanţelor în ceea ce priveşte analiza textelor – analiză lingvistică, analiză contextuală capabilă să identifice oameni, companii, organizaţii, oraşe sau alte entităţi geografice în conţinutul WEB şi să transforme informaţiile nestructurate în date structurate, sau analiza sentimentelor.
    Dezvoltatorii vor avea şi acces la instrumente cu noi interfeţe de programare a aplicaţiilor (APIs),  care permit extragerea mai multor metadate din documente, pentru analiză, sau oferă funcţii avansate pentru servere şi limbaje.

  • Românii au comandat de pe Fashion Days haine de 17 mil. lei de Black Friday. O geantă Prada de 6.500 de lei, cel mai scump produs comandat

    Magazinul online de haine Fashion Days a înregistrat de Black Friday comenzi în valoare de 17 milioane de lei, dublu faţă de ediţia din 2015, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. Ediţia de anul acesta, desfăşurată sub umbrela campaniei „Răsfaţă-te de Black Friday”, a avut loc pe 18 noiembrie, o singură zi. Clienţii care au avut instalate aplicaţiile mobile au putut comanda de pe 17 noiembrie, începând cu ora 20:00.

    „Black Friday este un eveniment unic pentru noi, o sărbătoare pentru care ne pregătim cu luni de zile înainte, şi ne bucurăm că le-am putut oferi clienţilor noştri o gamă atât de vastă şi diversă de produse, alături de branduri de lux, o premieră la care au răspuns foarte bine. Creşterea notabilă a traficului, cu precădere în zona de mobile, şi dublarea vânzărilor dovedeşte faptul că modelul de business al Fashion Days le aduce clienţilor o experienţă unică de shopping. Putem spune că anul acesta a fost anul fashion online”, spune Andrei Chirilă, Chief Marketing Officer Fashion Days.

    Ediţia de anul acesta a însemnat o creştere semnificativă şi în ceea ce priveşte traficul cumulat, desktop, mobile şi aplicaţii, în shopul Fashion Days: de 2,5 ori mai mare faţă de ediţia precedentă, potrivit reprezentanţilor companiei. 77% din traficul total a venit de pe desktop şi variantele mobile ale siteului, iar 56% din vânzările totale au fost realizate din aplicaţiile mobile. Mai mult, vânzările prin intermediul aplicaţiilor mobile au crescut de trei ori faţă de ediţia precedentă.

    Varianta iOS a adus 60% din vânzări, în vreme de varianta Android, 40%. Pe perioada Black Friday aplicaţia de mobile Fashion Days a fost numărul 1 în top trending apps, în App Store, şi numărul 2 în top descărcări, cu peste 50.000 de downloadari, surclasând aplicaţii precum Instagram sau Snapchat.

    Cele mai populare categorii de produse vândute de Black Friday au fost hainele, urmate de încălţăminte (tenişi si cizme), genţi, produse pentru copii şi ceasuri. În topul celor mai bine vândute branduri s-au înscris: United Colors of Benetton, Zee Lane, Desigual, Napapijri, Pepe Jeans, Love Moschino, Guess, Puma, US Polo, Levi’s, Furla.

    Ediţia 2016 a Black Friday a însemnat şi o premieră pentru clienţii români, Fashion Days aducând în special pentru acest eveniment branduri de lux la nivel internaţional. Astfel, pe această categorie, clienţii au făcut achiziţii în valoare de 1,8 milioane de lei, cu reduceri de până la 56%. Cel mai scump produs a fost o geantă Prada în valoare de 6.500 de Lei.

  • Ţara în care fiecare tânăr primeşte la majorat 500 de euro de la stat

    Toţi italienii care îşi sărbătoresc majoratul între 3 noiembrie 2016 şi 31 decembrie 2017 (schema ar putea fi extinsă), pot primi de la stat 500 de euro pe care să îi cheltuiască pentru produse culturale, ca parte a unei iniţiative a guvernului pentru a îmbogăţi viaţa culturală a cetăţenilor lor, potrivit The Independent. 
     
    Banii pot fi ceruţi prin intermediul unei aplicaţii care poartă numele 18app – banii pot fi cheltuiţi pe cărţi, bilete de concert, teatru sau cinema; vizite la muzeu, călătorii în parcurile naţionale şi alte produse sau servicii culturale. 
    Această decizie va costa guvernul italian circa 290 de milioane de euro, dar subsecretarul parlamentar Tommaso Nannicini consideră că sunt bani bine cheltuiţi. 
     
    ”Iniţiativa trimite un mesaj clar tinerilor şi le aminteşte că aparţin unei comunităţi care le urează bun-venit la majorat”, a declarat el publicaţiei Corriere, citată de Independent. ”În acelaşi timp, le aminteşte cât de important este consumul de produse culturale – atât pentru îmbogăţirea lor ca prsonae, cât şi la îmbogăţirea societăţii noastre.”
     
    Pentru a fi folosită, aplicaţia trebuie descărcată până la finalul anului, chiar dacă vârsta majoratului va fi atinsa de utilizatori în cursul anului viitor. Ulterior, ei pot descărca vouchere care pot fi folosite în scopurile menţionate. 
     
    Anul următor, o schemă similară va fi lansată pentru profesori. În baza acesteia, ei vor primi 500 de euro pe care să îi cheltuiască pentru dezvoltarea carierelor lor. 
  • Un tânăr primeşte zilnic oferte de angajare de la Apple şi le refuză fără să le citească

    John Meyer, un tânăr de 19 ani din Statele Unite, a renunţat recent la studii pentru a se concentra pe startup-ul său, Fresco News. Aplicaţia Fresco News este un agregator de ştiri, iar Meyer speră să îi aibă printre clienţi pe cei de la New York Times sau Wall Street Journal.

    Meyer urma cursurile New York University, acolo unde mama sa era profesoară.

    Părinţii au fost reticenţi la început, dar au înţeles că Meyer este deja un antreprenor de succes: el scrie aplicaţii încă din anul 2008, învăţând de unul singur limbajul de programare C+.

    Meyer câştigat sume considerabile din aplicaţiile pentru iPhone, având astfel posibilitatea să locuiască singur. El a dezvoltat până acum peste 40 de aplicaţii, printre care şi prima lanternă pentru iPhone.

    Succesul său a atras atenţia celor de la Apple: compania condusă de Tim Cook i-a propus în repetate rânduri tânărului John Meyer un internship plătit cu aproape 6.000 de dolari pe lună. Deşi pentru cei mai mulţi tineri de vârsta lui acesta ar fi un job de vis, Meyer a refuzat. “Primesc emailuri de la agenţii de recrutare tot timpul”, povesteşte tânărrul. “Cu toate acestea, eu mă consider un antreprenor. Nu aş vrea să lucrez pentru altcineva.”

    El nu exclude ideea de a se întoarce cândva la universitate. Pentru moment, însă, este mulţumit de veniturile pe care le obţine.

    Apple ocupă locul al 34-lea în topul angajatorilor la nivel global, realizat din perspectiva angajaţilor, clasament condus de compania Facebook.