“Nu mă simt ameninţat, nici intimidat, dar spun un singur lucru, ceea ce a spus şi domnul Antonescu: colaborăm foarte bine. Sigur că presiunea principală şi sarcina principală este pe umerii Guvernului şi aşa e normal să fie. Preşedintele, în general – dar, sigur, au fost şi cazuri diferite – are atribuţiile sale constituţionale. Greul e întotdeauna pe Guvern şi problemele de zi cu zi sunt la Guvern. Deocamdată, fac faţă foarte bine şi cred că voi face şi în continuare”, a spus Ponta, miercuri, jurnaliştilor care i-au solicitat să comenteze afirmaţiile lui Crin Antonescu. Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că a observat că Guvernul a dat dovadă de “timiditate şi ezitare” în chestiunea listelor pentru referendumul din 29 iulie, afirmând că premierul Victor Ponta pare “ameninţat şi intimidat” în ultimele zile.
Tag: amenintari
-
Imigranţii care muncesc în Marea Britanie, victime ale rasismului, intimidărilor şi ameninţărilor
Cercetătorii care au realizat raportul “Experienţe de muncă forţată în industria alimentară din Marea Britanie” au descoperit că lucrătorii sunt subiectul unor intimidări rasiste şi sexiste şi al ameninţărilor. Izolaţi, incapabili să vorbească engleza şi necunoscându-şi drepturile, mulţi dintre ei se plâng că sunt deprimaţi, iar unii au fost împinşi până în situaţia de a-şi face rău singuri. “Mă simţeam de parcă ar fi căzut cerul pe mine, dar nu aveam de ales”, povesteşte Adriana, o tânără în vârstă de 30 de ani din România.
-
Strategia PDL: au combătut mogulii, acum combat extremiştii care vor distruge ţara
Declanşatorul a fost ameninţarea deputatului PSD Adrian Solomon că dacă premierul Ungureanu va veni la Bârlad fără să anunţe primăria, ar putea avea soarta lui Aldo Moro. Pornind de aici, au fost rememorate apelativul “camarad” adresat de Crin Antonescu şi Victor Ponta participanţilor la mitingul USL din 7 aprilie, gafa lui Dan Şova cum că românii n-au participat la pogromurile contra evreilor, de apariţia lui Radu Mazăre în uniformă nazistă, remarca de pe Facebook a Olguţei Vasilescu despre Mihai-Răzvan Ungureanu că “oamenii ca el erau împuşcaţi pentru înaltă trădare, în alte vremuri”, dar şi insistenţa USL de a critica programul de vânzări ale companiilor de stat către firme străine, insistenţă taxată de PR-ul puterii drept naţionalism comunist şi xenofobie.
Interesant e că opoziţia nu numai că n-a observat tactica, dar a continuat, nonşalant şi grosolan, să-i ofere muniţie proaspătă: Victor Ponta a spus despre guvernanţi că “nici dacă-i împuşti nu e suficient”, cu referire la tergiversarea intenţionată de către putere a rezolvării greşelii prin care 2,2 milioane de pensionari au fost puşi să plătească CASS.
În aceste condiţii, ascensiunea USL în urma moţiunii de cenzură le-a prilejuit comentatorilor fostei puteri, cel puţin pe internet, un tur de forţă remarcabil, cu avertismente mecanic-disperate că useliştii vor trece la un program de răzbunări în stilul anilor ’50 faţă de pedelişti şi de susţinătorii lor, care vor fi prigoniţi, expropriaţi, judecaţi sau pur şi simplu vânaţi pe stradă şi omorâţi. La aceasta se adaugă şi prezicerile că economia va cădea, leul se va prăbuşi, investitorii vor fugi ca potârnichile, ţara va fi dată afară din UE şi NATO şi se va institui teroarea comunistă, precum şi concluzia standard care îi îndeamnă pe cititori să emigreze ca să-şi scape pielea.
-
Jumătate din volumul de spam din România constă în oferte farmaceutice
În România, spam-ul autohton este dominat de ofertele de produse (cupoane şi discount-uri), precum şi de produse care promit să reducă din costul utilităţilor (energie, combustibil pentru maşini). Piaţa românească este extrem de activă şi în ceea ce priveşte trimiterea de mesaje nesolicitate, iar acest lucru se datorează faptului că multe PC-uri sunt infectate cu viruşi ce trimit automat spam şi din cauza unor grupări de infractori informatici locali.
Phishing-ul şi mesajele înşelătoare reprezintă aproximativ 2,5% din volumul de spam, iar instituţiile financiare sunt cele mai vizate. Majoritatea site-urilor de phishing sunt găzduite în Statele Unite ale Americii (circa 40%), Germania (6%), Brazilia (5%) şi Spania (5%). Cea mai vizată instituţie financiară este PayPal (32,4%), Santander UK (2,76%) şi Mastercard (1,49%). În sectorul non-financiar, cea mai vizată companie este Facebook (5,10%), urmată de TAM Airlines (3,8%) şi de AOL (1,24%).

-
Topul ameninţărilor informatice din primul trimestru al anului
Rata mare de succes pe care a înregistrat-o virusul scris în Java, Flashback, a generat cea mai mare infecţie cu malware (software periculos) din istoria Mac OS şi a demonstrat încă o dată importanţa soluţiilor de securitate chiar şi pe platformele de operare considerate imune la malware.
În ceea ce priveşte rata de răspândire, virusul Win32.Worm.Downadup este încă în topul ameninţărilor informatice, la patru ani de la descoperirea sa, fiind responsabil de mai mult de 10% din infecţiile determinate în România. Pe locul al doilea se află Trojan.AutorunINF, o altă ameninţare notorie, care deţine o cotă de 7,49% din infecţii. Aceste două ameninţări au afectat numai computerele neprotejate ce rulează Windows XP.

-
Cele mai mari ameninţări la adresa economiei mondiale în 2012
1. Ieşirea Greciei din zona euro
Deşi renunţarea la moneda unică este puţin probabilă, Deutsche Bank prezintă această situaţie ca pe un scenariu posibil.Consecinţele acestui fapt ar fi tăieri masive ale datoriilor Greciei către sectorul privat, controlul capitalurilor, prăbuşirea sistemului bancar de la Atena, care s-ar răsfrânge şi asupra subsidiarelor din celelalte ţări europene.
2. Criza de lichiditate în Italia şi Spania în sectorul bancar şi în privat
O criză de încredere din partea investitorilor ar bloca aceesul celor două ţări la finanţare, ceea ce ar ameninţa atât zona euro, cât şi sistemul financiar mondial. În acest context, Banca Centrală Europeană ar trebui să intervină “agresiv” pentru salavarea economiei globale de la prabuşire.
3. Ratingul SUA ar putea fi scăzut din nou, iar America s-ar putea întoarce la recesiune
În acest context, sectorul bancar american ar fi, de asemenea, retrogradat, iar impactul se va resimţi în intreaga lume
-
Cele mai mari ameninţări la adresa economiei mondiale în 2012
1. Ieşirea Greciei din zona euro
Deşi renunţarea la moneda unică este puţin probabilă, Deutsche Bank prezintă această situaţie ca pe un scenariu posibil.Consecinţele acestui fapt ar fi tăieri masive ale datoriilor Greciei către sectorul privat, controlul capitalurilor, prăbuşirea sistemului bancar de la Atena, care s-ar răsfrânge şi asupra subsidiarelor din celelalte ţări europene.
2. Criza de lichiditate în Italia şi Spania în sectorul bancar şi în privat
O criză de încredere din partea investitorilor ar bloca aceesul celor două ţări la finanţare, ceea ce ar ameninţa atât zona euro, cât şi sistemul financiar mondial. În acest context, Banca Centrală Europeană ar trebui să intervină “agresiv” pentru salavarea economiei globale de la prabuşire.
3. Ratingul SUA ar putea fi scăzut din nou, iar America s-ar putea întoarce la recesiune
În acest context, sectorul bancar american ar fi, de asemenea, retrogradat, iar impactul se va resimţi în intreaga lume
-
Japonia, amenintarile
Toyota, unul dintre cei mai mari constructori auto la nivel
mondial va avea inchise uzinele pana pe data de 22 martie,
productia scazand cu aproape 100.000 de masini. Productia Toyota a
fost oprita pe 14 martie si initial trebuia repornita pe 16 martie.
Japonia este cel de-al doilea cel mai mare producator de automobile
dupa China, iar numai in Statele Unite a exportat in 2009 peste 1,2
milioane de masini.Potrivit oficialilor Toyota, una dintre cele trei divizii
producatoare de baterii pentru modelele hibride din Miyagi au fost
afectate de cutremur, lucru care loveste in primul rand hibridele
Prius. Nissan, cel de-al doilea mare constructor nipon, a demarat
productia la uzinele din Japonia la finele saptamanii trecute, dar
aceasta este legata direct de stocul de componente. Honda Motor a
oprit productia la sase uzine, ceea ce se traduce prin 16.600
masini si 2.000 de motociclete care nu vor mai fi produse. Pana la
inchiderea editiei conducerea constructorului nipon nu a luat nicio
decizie cu privire la reluarea activitatii din cauza lipsei de
componente.La fel ca si Mazda, si uzinele Subaru vor ramane oprite pana pe
20 martie. “Ce repercusiuni vom avea asupra economiei globale este
greu de estimat in momentul de fata. Trebuie sa ne uitam in primul
rand la piata, Japonia fiind una dintre cele mai importante.
|ntrebarea este in cat timp isi va reveni piata”, a spus Norbert
Reithofer, presedintele consiliului de administratie al BMW
Group.BMW nu are relatii directe cu furnizori din Japonia, dar este
posibil sa aiba aici furnizori de rang doi sau trei pentru anumite
componente, potrivit lui Herbert Diess, membru in consiliul de
administratie al BMW si responsabil de achizitii. In Japonia BMW
Group are aproximativ 800 de angajati, dintre care 40 sunt expati.
“|nca nu putem evalua impactul cutremurului din Japonia asupra
pietei auto de acolo. Pentru noi Japonia este o piata puternica
care in ultimii doi ani a avut o crestere importanta”, a spus Ian
Robertson, membru in consiliul de administratie al BMW responsabil
de vanzari si marketing.Mazda va dona 30 mil. yeni (270.000 de euro) pentru refacerea
zonelor afectate de cutremur, iar compania va pune la dispozitie si
voluntari sau materiale daca acestea vor fi solicitate.
Constructorul japonez a decis suspendarea temporara a productiei
pana pe 20 martie. Uzina Mazda din Hiroshima se afla la mai mult de
1.000 km de regiunea afectata de cutremur. Distributia si livrarea
de masini si piese de schimb catre Europa Centrala si de Sud-Est nu
va fi intrerupta. -
Catalin Voicu: Am fost amenintat, ma tem pentru familia mea
“Mi s-a spus: «Ai grija baiatule ca, daca nu te cumintesti, ti
se poate intampla ceva si inauntru, stii bine ce e acolo». Dar eu
nu ma tem”, a spus Voicu. Apreciind ca imaginea sa publica este
distrusa total, Voicu a afirmat ca singurul lucru pentru care se
teme este familia lui.Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Boc ii raspunde lui Ponta la amenintari cu bataia: Un biet procuror comunist, doar asta stie sa faca
“Domnul Ponta, un biet procuror comunist. Asa stie sa faca, asta
a facut toata viata”, a raspuns Boc solicitarii jurnalistilor de a
comenta afirmatiile vicepresedintelui PSD. Intrebat in continuare
de presa cum comenteaza faptul ca Dan Nica regreta acum ca l-a
oprit pe Ponta, premierul a raspuns: “Too late!”.Cititi mai multe pe www.mediafax.ro