Alianta trece printr-un moment paradoxal. Pe de o parte, inregistreaza o crestere in sondaje ceea ce inseamna o sporire a suportului electoral. Pe de alta parte, cu sau fara ajutor extern, PNL si PD lasa frau liber orgoliilor si certurilor interne.
Cresterile in sondaje, la fel ca si scaderile, pot fi inselatoare. Ele pot tine de masuri importante, de gesturi majore dar si de vreun eveniment punctual cu priza la public ori chiar de inspiratia operatorilor de sondare. Sondajele pot indica, in cel mai bun caz, o tendinta – si asta doar daca aceasta tendinta este confirmata de mai multe sondaje, realizate in perioade diferite. In cazul Aliantei, pe parcursul primelor sase luni de guvernare, evolutia a fost cea tipica (cu maxime la inceput urmate de scaderi – asa-numita erodare la guvernare), iar cresterea de acum, de cinci procente, poate fi considerata atipica.
Scenariul optimist ar putea vorbi despre sprijinul necesar pentru luarea masurilor de pe ultima suta de metri dinaintea integrarii. Scenariul pesimist se regaseste in bilanturile facute primei jumatati de an a guvernarii Tariceanu si in ceea ce unii denumesc ingrijorarea mediului de afaceri. Lucrul cel mai prost, spun analistii economici, este nu sa nu faci nimic bun, ci sa nu faci ceva bun pana la capat. Punctual, este vorba despre implementarea cotei unice, masura apreciata de majoritatea, dar criticata deopotriva pentru ca nu a facut parte dintr-un plan mai amplu, care sa ia in considerare si gaura din buget care trebuie cumva umpluta. Numai prin expresii gen marirea bazei de impozitare si sporirea capacitatii de colectare – dar fara anuntarea unor masuri clare – e greu sa explici ca evolutii precum criza din Sanatate si lipsa banilor pentru majorarea pensiilor, a lefurilor bugetarilor sunt probleme generate si de eroarea PSD care a elaborat un buget bazat pe un curs de 42.000 lei/euro. Tot asa cum e din cale afara de greu de dat o explicatie logica (in afara lipsei de profesionalism sau a sabotajului) contrazicerilor si balbaielilor legate, de exemplu, de majorarea sau nu a TVA. Instabilitatea, lipsa de predictabilitate, lipsa unei strategii economice pe termen mediu si lung, acestea sunt principale critici aduse de investitorii prezenti si potentiali si, practic, mai toti oamenii de afaceri din Romania. E o scapare caracteristica intregii clase politice postdecembriste, dar acum vorbim despre Alianta si nadejdea pe care si-au pus-o romanii in ea. Pana la urma, s-ar putea accepta chiar si teza potrivit careia e bine si daca strategia e facuta la Bruxelles sau la Washington, numai sa fie ceva coerent si urmat cu consecventa. Mediul de afaceri, spun observatorii, ar putea accepta, de pilda, si o cota de 22% a TVA, numai sa stie ca ea nu va fi modificata de cateva ori pe an.
Bilantul de sase luni e doar o gaselnita. Adevaratul eveniment al acestor zile e temperatura in crestere a relatiilor dintre partidele care alcatuiesc Alianta. Tandemul Basescu-Stolojan a avut succes si pentru ca a fost alcatuit din doua personalitati puternice, rotunde, complete. Noul tandem Tariceanu-Boc pare mult mai vulnerabil la ceea ce e mai rau: certuri politicianiste manate de orgolii, impulsuri de moment si fitile. Faptul ca PSD se afla, intr-un fel sau in altul, in spatele multor probleme pe care le intampina Alianta (justitie, sindicate s.a.) nu e o scuza pentru PNL si PD ci un atu al principalului partid de opozitie. Liderii sai par sa-si fi revenit din socul noiembrie-decembrie 2004 si – chiar daca sunt inca departe de momentul in care isi vor fi pus ordine in partid – sunt capabili sa contraatace ba, chiar, sa stabileasca uneori, agenda. Ei au identificat foarte bine care sunt punctele slabe ale Aliantei si ale coalitiei PNL-PD-PC-UDMR si sapa constiincios la slabirea acesteia.
E un joc politic, asa cum se face peste tot in lume. Pana la urma, ce mai conteaza acum daca si guvernul monocolor PSD s-a balbait, a avut pozitii contradictorii si a facut mai mult rau sau mai mult bine? Sunt celebre cazurile anticipatelor si a cotei unice, sustinute puternic de guvernul Nastase, la un moment dat, si contrazise ulterior vehement de acelasi guvern, dupa ce seful de atunci al statului s-a incruntat. Ce conteaza ca liderul PSD a fost un pro-american convins, iar acum critica preferintele pro-americane ale lui Traian Basescu? Ca Executivul lui Nastase a fost un campion al guvernarii prin ordonante de urgenta, iar acum le critica? Ca regimul PSD a promovat, sprijinit si s-a folosit de personaje precum Omar Hayssam? Ca insusi exponentul cel mai de seama, Ion Iliescu, declara ca el, ca fost sef de stat timp de 11 din cei 15 ani postdecembristi, nu poate fi inculpat, ca asta ar fi o palma pe obrazul Romaniei, o rusine nationala?
Acum, important e ca guvernul Aliantei sa n-o dea in bara. Ca vor sau nu mai prea vor, liberalii si democratii sunt condamnati sa-si duca pana la capat protocolul si, mai ales, sa-si vada de treaba. Romanii asta vor.
Din pacate, daca proiectul portocaliu va esua, nu va fi nimic neobisnuit. Ar fi cu adevarat neobisnuit pentru Romania ca acest proiect sa reuseasca. Cu specificarea ca n-ar strica sa existe intr-adevar acest proiect, sa fie stabilit pana la amanunt, sa-l stie si cei care ar urma sa-l puna in aplicare si sa-l stim si noi.
