Tag: administrare

  • Românul care deţine cele mai multe mall-uri din ţară. Colectează zeci de milioane de euro din chirii

    Iulian Dascălu a fost unul dintre primii investitori în malluri din România; în 2000, când a deschis Iulius Mall la Iaşi, în România mai funcţiona doar proiectul Bucureşti Mall al companiei turceşti Anchor Grup.

    La un deceniu şi jumătate distanţă, Iulius Group controlează patru centre comerciale sub brandul Iulius, la Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca şi Suceava, precum şi ansamblul multifuncţional Palas Iaşi. Pe segmentul office, compania a dezvoltat la nivel naţional peste 58.000 de metri pătraţi de birouri clasa A, iar alţi 15.000 de metri pătraţi se află în construcţie.

    Iulian Dascălu este licenţiat în finanţe-contabilitate în cadrul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, respectiv economie şi administrarea afacerilor în cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.

    Toate proiectele omului de afaceri Iulian Dascălu au înregistrat în 2015 creşteri ale cifrei de afaceri, ajungând la o valoare cumulată de 291 mil. lei (66,1 mil. euro) numai din segmentul de retail.

    Acestui total i se adaugă 27,8 mil. lei (6,3 mil. euro) din exploatarea sectorului office construit în cadrul an­samblului Palas din Iaşi. Faţă de anul 2014, când rezultatul pe retail a fost de 268,1 mil. lei (60,9 mil. euro), creşterea este de 8,5%. Liderul grupului în ceea ce priveşte rezultatele pentru anul trecut este centrul comercial Iulius Mall Timişoara, care a adus în 2015 venituri de 89,7 mil. lei (20,4 mil. euro), în creştere cu 6,5% faţă de anul anterior. Mallul din vestul ţării va fi integrat într-un proiect mai amplu la care compania lucrează în prezent şi în care investeşte peste 220 mil. euro. Acesta va fi al doilea ansamblu de tip mixed-use din portofoliul companiei, după Palas Iaşi.

  • Grupul City Grill a raportat afaceri de peste 33,7 mil. euro anul trecut

    Suprafaţa totală a restaurantelor şi cafenelelor operate de Grup a ajuns în prezent la 12.500 mp, iar capacitatea lor este de peste 3.372 persoane în interior (53%) şi 2.952 persoane pe terase (47%). 

    În 2017, în restaurantele Grupului City Grill, peste 40% dintre vânzările grupului au trecut prin programul de fidelizare Out4food. 

    “Aplicaţia Out4Food este pariul nostru în tehnologie şi în cei 5 ani de la lansare s-a dovedit a fi cel mai performant sistem de fidelizare al clienţilor din industria noastră. A ajuns la peste 80.000 conturi active şi este folosită în special de persoane cu vârsta între 27-40 ani, mai mulţi bărbaţi, căsătoriţi, cu copii, studii superioare şi poziţii de middle şi top management.” –declară Daniel Mischie, CEO City Grill Group.

    Valoarea medie a unei tranzacţii în restaurantele din Grupul City Grill este 99 lei. Cele mai comandate preparate diferă, în funcţie de brandul şi specificul restaurantului, însă se remarcă interesul ridicat al clienţilor faţă de ciolanul de porc cu varză, mici, pizza şi paste, papanaşi, borş de cocos sau  Mâncarea Berarului (pulpe de raţă la cuptor).

    Cu peste 1350 angajaţi în cele 19 restaurante şi cafenele operate, Grupul City Grill este cel mai important angajator român din industria restaurantelor. În 2017 au fost înfiinţate peste 200 locuri de muncă, iar în 2018 numărul angajărilor pe poziţii noi va depăşi 350. Cele mai căutate poziţii sunt cele de picoli, ospătari, bucătari şi ajutor de bucătar.

    “Academia City Grill este un proiect pe care l-am lansat anul trecut pentru a facilita intrarea persoanelor necalificate în domeniu. În cadrul Academiei se desfăşoară cursuri de formare, practice şi teoretice, pentru meserii precum ospătar sau bucătar, dar şi pentru funcţii de conducere, precum şef de sală sau şef de restaurant. O persoană fără experienţă care îşi doreşte să înveţe meserie, să primească un venit stabil şi la timp, poate de exemplu să înceapă într-o poziţie de ajutor de bucătar, să urmeze cursurile Academiei şi în 6 luni să fie calificat pentru o poziţie de bucătar, cu diplomă acreditată de Ministerul Muncii.” –adaugă Daniel Mischie.

    Motoarele creşterii cifrei de afaceri în 2017 au fost investiţiile în tehnologie, eficientizarea operaţiunilor şi deschiderea a două noi restaurante sub brandul Trattoria Buongiorno (Trattoria Buongiorno Centrul Istoric şi Trattoria Buongiorno Arena). Valoarea totală a investiţiilor demarate în 2017 a fost de 4,5 milioane de euro.

    Valoarea estimată a investiţiilor în 2018 se situează în jurul a 4,2 milioane de euro, iar direcţiile strategice către care sunt alocate sunt resursele umane (programe de formare profesională, dezvoltare personală şi fidelizare pentru angajaţi) şi tehnologie (dezvoltarea aplicaţiei Out4Food), precum şi dezvoltarea şi modernizarea reţelei şi un nou segment de business, livrările la domiciliu.

    Grupul City Grill este cel mai important jucător român din industria restaurantelor. Fondat în 2004, Grupul City Grill operează în prezent 19 restaurante şi cafenele sub brandurile Caru’ Cu Bere, Hanu’ lui Manuc, Pescăruş, Hanul Berarilor, Trattoria Buongiorno, City Grill şi City Café.

     

  • Lichiditate, lichiditate, lichiditate

    ”Creşterea lichidităţii bursei este în vârful listei mandatului meu. Nu putem vorbi despre obiective exacte – putem vorbi despre aşteptările investitorilor, iar acestea vizează o dublare a lichidităţii bursei; însă, ca potenţial şi interval de timp pentru atingerea acestui potenţial, nu pot înainta nicio predicţie“, îşi descrie Adrian Tănase principala misiune asumată a mandatului de patru ani la conducerea Bursei de Valori Bucureşti, emitent cu 241 de milioane de lei, unde a preluat recent rolul ocupat anterior de polonezul Ludwik Sobolweski.

    La o primă discuţie cu presa în noua sa funcţie, organizată la doar trei zile de când şi-a ocupat noul birou, Adrian Tănase (43 de ani) trasează, în câteva tuşe, priorităţile de pe lista mandatului său, cât şi principalele repere ale carierei sale. ”Cariera mea este o oglindă foarte bună a pieţei de asset management din România“, îşi descrie noul şef al BVB parcursul profesional început în urmă cu aproximativ două decenii şi construit exclusiv în piaţa de capital. A absolvit în 1998 Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică în cadrul ASE, iar prima interacţiune cu Bursa de Valori Bucureşti a obţinut-o imediat după absolvirea facultăţii, când s-a angajat ca analist financiar la firma de brokeraj SVM Interbrok. Ulterior, a ocupat o funcţie în compania Societăţii de Administrare a Investiţiilor Tora Invest, unde a lucrat circa trei ani (1999-2001). ”A urmat apoi criza FNI, iar toată piaţa de asset management a fost distrusă, astfel că a urmat o perioadă în care am fost freelancer, din 2001 până în 2005.“ |n 2005 s-a angajat la compania slovenă KD Investments, cu activităţi într-un domeniu similar, care intrase pe piaţa locală, de unde a fost recrutat un an mai târziu de ING Asigurări de Viaţă (acum NN Asigurări) pentru a face managementul portofoliului de acţiuni al companiei de asigurări. Nu a mai părăsit grupul olandez şi a evoluat în diferite funcţii în cadrul acestuia, cea mai recentă înainte de numirea sa ca director general al BVB fiind ca director de investiţii pentru fondul de pensii al NN, cel mai mare de pe piaţa locală, care are în administrare active de 14 miliarde de lei.

    ”Cred că rolul de director de investiţii la cel mai mare fond de pensii din România a fost cel mai solicitant; acesta însă cu siguranţă îmi va solicita mai multă energie şi va aduce mai multe provocări.“ Spune că anul trecut a fost unul dificil, nu doar pentru NN, care a primit cea mai mare amendă din industrie fiindcă şi-a avertizat clienţii cu privire la o discuţie despre naţionalizare (care s-a şi întâmplat în cele din urmă, prin reducerea cuantumului din venituri virat în contul pilonului II), ci pentru întreaga industrie; comunicarea cu autorităţile s-a dovedit a fi soluţia. ”Este important să existe o comunicare eficientă – cred că acest lucru s-a întâmplat anul trecut în ceea ce priveşte industria de fonduri de pensii. Şi în viitor ar trebui să nu ne mai surprindem unii pe alţii.“ Spune că o comunicare constructivă este esenţială şi în noul rol de la BVB, multe dintre iniţiativele de aici depinzând de aceasta. ”Este o activitate cu totul diferită faţă de ceea ce făceam acolo, atât ca responsabilităţi trasate în fişa postului, dar şi ca echipă pe care o am în management. Aici am o echipă mai mare, jucătorii implicaţi sunt mai mulţi şi cred că această funcţie mă va solicita mai mult faţă de ceea ce am făcut până acum.“

    Spune că vechea conducere a lăsat bursa într-un loc în care pot continua proiectele pe care le are în vedere în viitor. ”S-a simţit în aceste trei zile că nu sunt lucruri mari de făcut – o restructurare, de pildă, nu este necesară. Trebuie să reprioritizăm anumite lucruri, însă vechea conducere a lăsat bursa într-un loc bun pentru a termina proiectele viitoare.“ Tănase adaugă că nu poate oferi detalii concrete referitoare la proiectele pe care le va derula, însă trasează în câteva linii priorităţile sale. Din punctul lui de vedere, lichiditatea bursei vine din trei dimensiuni; prima dintre acestea este listarea de noi companii: ”Ca să avem lichiditate la bursă, trebuie să avem companii listate; fără companii la bursă, avem un potenţial limitat. Cumva am atins această dimensiune“, spune el, referindu-se deopotrivă la listările  unor companii private în mandatul predeccesorului său (Digi, Sphera Franchise Group, precum şi ale celor de stat Nuclearelectrica, Romgaz).

  • Jobul din România, la mare căutare, unde poţi câştiga 6.000 de lei în mână, FĂRĂ EXPERIENŢĂ. Nu este în domeniul IT

    Absolvenţii programului de masterat în limba germană de la Facultatea de Administrarea Afacerilor cu predare în limbi străine (FABIZ) din cadrul ASE sunt recrutaţi de angajatori pentru salarii care pot să ajungă şi la 6.000 de lei net pe lună, a spus Tănase Stamule, prode­ca­nul FABIZ. Mai mult, veniturile sa­lariale pe care le primesc absolvenţii de licenţă în limba engleză şi franceză sunt cuprinse între 2.500 şi 3.000 de lei net.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Iohannis atacă la CCR legea care modifică OUG de înfiinţare a ANCOM

    Potrivit sursei citate, şeful statului consideră că legea adoptată de Parlament în data de 27 decembrie 2017 (Legea privind aprobarea OUG nr. 33/2017 pentru modificarea şi completarea art. 11 din OUG nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, n.r.) conţine o serie de reglementări noi faţă de ordonanţa aprobată, după o procedură care contravine principiului bicameralismului, şi apreciază că au fost încălcate mai multe dispoziţii din Constituţie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bărbaţi adevăraţi şi banii voştri. Cazul Raluca Ţintoiu şi naţionalizarea pensiilor private, care chiar a avut loc şi parţial

    Pentru cei care nu ştiu, 5,1% din salariul brut lunar al fiecărui salariat se ducea într-un fond ales de el direct sau aleatoriu, prin tragere la sorţi, bani care sunt administraţi de o companie de administrare privată şi vor fi daţi la pensie.

    „În ultimele săptămâni, au existat discuţii în spaţiul public cu privire la o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private. Drepturile tale de participant la Pilonul II pot fi influenţate de decizii politice precum îngheţarea valorii procentului din venitul brut aferent contribuţiei la fondul de pensii, blocarea parţială sau integrală a virării acestei contribuţii sau naţionalizarea sumelor acumulate până acum în conturile viitorilor pensionari.

    De aceea, este important să urmăreşti permanent ce se întâmplă cu pensia ta şi să te implici activ în demersurile de economisire suplimentară pentru un trai decent la bătrâneţe. Sperăm ca aceste detalii să contribuie la o mai bună informare despre pensia ta viitoare. În eventualitatea unor măsuri care ar afecta pensia administrată privat, vom face toate demersurile posibile pentru a apăra dreptul tău la proprietate asupra acestor bani.“

    Acesta era conţinutul scrisorii trimise de NN Pensii membrilor, prin decizia Ralucăi Ţintoiu, în calitate de CEO.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cea mai bună jucătoare de poker a fost angajată de cel mai mare fond speculativ din lume

    Selbst, care a câştigat 11,9 milioane de dolari în 12 ani de poker, a anunţat într-o postare pe Facebook, la finele anului trecut, că a făcut o schimbare în carieră şi că se va concentra pe strategie şi pe cercetare într-o companie de investiţii. Surse anonime au precizat pentru Bloomberg că este vorba de Bridgewater, care administrează 160 de miliarde de dolari.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Proiect: ANAF va modifica din oficiu vectorul fiscal al angajatorilor. Care sunt noile obligaţii

    Potrivit Codului de Procedură Fiscală, organul fiscal competent din subordinea ANAF organizează evidenţa plătitorilor de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cadrul registrului contribuabililor care conţine categoriile de obligaţii fiscale de declarare, denumite vector fiscal.

    „Pentru a veni în sprijinul contribuabililor şi pentru a evita aglomeraţia la ghişee, având în vedere termenul scurt de depunere a declaraţiei de menţiuni, modificarea vectorului fiscal pentru persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora va fi realizată de către adminstraţiile fiscale centrale competente, prin înscrierea contribuţiei asiguratorie pentru muncă”, se menţionează în comunicatul ANAF.

    Ordinul preşedintelui ANAF care reglementează această situaţie a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 1027/27.12.2017.

    Potrivit ANAF, începând cu 1 ianuarie 2018 contribuţiile sociale obligatorii sunt:
    1. contribuţia de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care obţin venituri din salarii sau asimilate salariilor, iar în cazul persoanelor fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, numai pentru condiţii deosebite de muncă sau pentru condiţii speciale de muncă, după caz;
    2. contribuţia de asigurări sociale de sănătate, datorată de către persoanele fizice care obţin venituri din salarii sau asimilate salariilor;
    3. contribuţia asiguratorie pentru muncă datorată de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora.

  • Cum arată cel mai vechi hotel din lume.Este administrat de aceeaşi familie timp de peste 1300 de ani – GALERIE FOTO

    Nishiyama Onsen Keiunkan din prefecura Yamanashi, Japonia, este recunoscut drept cel mai vechi hotel din lume, care a servit, de-a lungul istoriei de peste 1300 de ani, samurai şi turişti moderni, informează atlasobscura.com

    Cum arată cel mai vechi hotel din lume – GALERIE FOTO

    Hotelul a fost stabilit în anul 705  de către unul dintre ajutoarele regelui Tenji şi este, si în prezent, o destinaţie de lux pentru cei doritori de tratament şi relaxare într-un cadru natural. Apele termale din zonă au atras vizitatori, artişti şi militari, din zonele apropiate ani de-a rândul. Printre clienţii hotelului s-au numărat şi samurai. Încă de la înfiinţare şi până în ziua de azi administrarea hotelului a fost în mâinile familiei fondatoare. Nu mai puţin de 52 de generaţii au condus hotelul până acum. Complexul Nishiyama Onsen Keiunkan este situat în Munţii Hayakama, în apropiere de Kyoto, şi are o arhitectură tradiţională, în care domină lemnul şi piatra.

    Între timp hotelul s-a extins, dar atmosfera a rămas aceeaşi. În momentul de faţă este atestat în Cartea Guiness a Recordurilor drept cel mai vechi hotel din lume, dar este pe cale să-şi dobândească şi titlul izvorul  de apă termală cu cel mai mare debit de lume, izvor ce produce peste 1000 de litri pe minut.



    VEZI CUM ARATA SI CEL MAI BUN HOTEL DIN LUME

  • (P) Cum să alegi platforma potrivită pentru tranzacţionare

    Totuşi, vorbim despre finanţe. Aşa că platforma online trebuie aleasă cu atenţie. În afară de opţiunile pe care le oferă, acea platformă are nevoie să fie, în primul rând, sigură, pentru că îţi administrează fondurile în relaţie cu piaţa internaţională.

    În România există câteva platforme cunoscute pentru tranzacţionări. Cea mai folosită este Metatrader 4. De obicei, platformele sunt puse la dispoziţie de brokerul pe care ţi-l alegi. Însă, chiar şi atunci vei primi mai multe opţiuni. Există câteva criterii după care poţi verifica dacă o anumită platformă este cea potrivită pentru tine. Hai să vedem care sunt acestea.

    Ce trebuie să îţi ofere platforma de trading

    1. Posibilităţi: Ai nevoie să tranzacţionezi oricând, de pe orice device. Platforma are datoria să îţi ofere această posibilitate. Platforma trebuie să poată fi accesată şi de pe pocket PC şi smartphone, indiferent de sistemul de operare.
    2. Unelte complete de lucru: Tranzacţii automatizate, unelte pentru gestiunea riscurilor, o interfaţă intuitivă, flexibilă şi cu funcţii uşor de descoperit.
    3. Rapoarte: Acces la ştiri relevante, analizele de pe pieţele financiare, indicatori independenţi şi rapoarte analitice pentru orice perioadă de lucru.
    4. O specializare în trading: Platforma trebuie să susţină orice fel de tranzacţie, mai ales … (adaugă aici moneda da de lucru, fie că lucrezi cu Futures, valute sau altceva). Această mini-specializare înseamnă că platforma ta va fi mai rapidă în sistemul de lucru preferat sau va oferi un pachet de rapoarte relevant pentru tine.
    5. O versiune demo: Contul demo trebuie să fie compatibil cu sistemul de operare al computerului tău. Acel cont funcţionează pe aceleaşi principii al celui real şi îţi reproduce condiţiile de piaţă. Vei avea acces la rapoarte şi evoluţia activităţilor tale şi nu numai.
    6. Siguranţă în spaţiul virtual: Platforma trebuie să aibă un sistem de criptare avansat, cu un nivel ridicat de securitate pentru trading.

    Platforma Metatrader 4 de la Admiral Markets le include pe toate acestea şi oferă şi posibilitatea de tranzacţionare pe 9 intervale de timp. Viitorii investitori au posibilitatea de a descărca atât platforma Metatrader 4 pentru Windows, cât şi Metatrader 4 pentru OS X.

    Tranzacţiile se fac cu încredere

    Atunci când un trader lucrează după o strategie, el trebuie să aibă încredere în brokerul ales, platforma pe care lucrează şi tranzacţia în sine. Platforma este cea care face legătura între tine şi piaţa internaţională bursieră şi îţi asigură o comunicare eficientă cu aceasta.

    Platforma este doar unul dintre factorii de care trebuie să ţii cont, dacă te tentează o carieră în lumea forex. Însă, este unul din cei decisivi. Piaţa bursieră este pe cât de tentantă, pe atât de solicitantă, din punct de vedere al timpului şi documentării. Vei petrece mult timp în simulări forex, citind documente despre pieţe internaţionale şi observând activitatea valutelor pe care doreşti să le tranzacţionezi. Însă, la final, câştigul reflectă munca şi poate fi unul impresionant.