Tag: Academie

  • Universitatea Harvard vrea să atragă donaţii de 6,5 miliarde de dolari până în 2018

     Un sfert din bani vor fi utilizaţi ca sprijin financiar pentru studenţi, 20% vor fi investiţi în renovare şi alte lucrări de construcţii, iar 10% vor merge către “noi iniţiative”, au declarat reprezentanţii universităţii americane, citaţi de Bloomberg.

    Harvard a obţinut deja promisiuni şi donaţii de 2,8 miliarde de dolari în perioada premergătoare lansării publice a campaniei.

    Pe lângă extinderea activităţilor de cercetare şi învăţământ, universitatea va renova căminele şi va reporni mai multe proiecte de construcţii îngheţate în urma crizei financiare mondiale din 2008.

    Cea mai recentă campanie de finanţare derulată de Universitatea Harvard, începută în 1999 şi desfăşurată pe parcursul a 7 ani, a atras fonduri de 2,65 miliarde de dolari. Harvard este cea mai bogată instituţie de învăţământ din SUA, cu active de peste 30 miliarde de dolari la jumătatea anului trecut.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine sunt tinerele care au devenit ambasadoarele Wizz Air în România (FOTO+VIDEO)

    Denise are 23 de ani şi este absolventă de relaţii economice internţionale la Academia de Studii Economice din Bucureşti. Este pasionată de dans, fiind fostă campioană de dans sportiv în copilărie. Alice are tot 23 de ani şi a absolvit facultatea de limbi moderne aplicate din cadrul Universităţii din Bucureşti.  Spune despre ea că este o fire artistică şi este pasionată de pictură.

    Ambasadoarele au fost alese din rândul stewardeselor din ţările în care operează Wizz Air şi vor promova pe plan internaţional destinaţiile din România: Cluj-Napoca, Timişoara, Arad, Târgu Mureş şi Bucureşti. Cei mai buni însoţitori de zbor îşi vor reprezenta colegii şi vor discuta despre profesia lor cu jurnalişti, elevi, copii spitalizaţi sau cu alte persone care ar putea fi inspirate de viaţa interesantă a unui însoţitor de bord.

    Programul Wizz Ambassador a fost infiintat in 2011 pentru a remarca insotitorii de zbor reprezentativi pentru angajamentul Wizz Air pentru excelenta in servicii si pentru a le oferi acestora oportunitatea sa reprezinte Wizz Air in tara natala. Cei mai buni insotitori sunt selectati din fiecare tara pentru aceasta distinctie, atribuita acestora de catre pasagerii Wizz Air prin vot pe Facebook. Fiecare Ambasador isi mentine titulatura timp de doi ani, timp in care are oportunitatea sa participe la interviuri, conferinte de presa si alte evenimente.

    Wizz Air a transportat anul trecut în şi din România 2,76 milioane de pasageri, potrivit oficialilor companiei aeriene low-cost, trafic în creştere cu 2,2% faţă de 2011 şi sub estimările de 3 milioane de euro anunţate în octombrie. Pentru anul acesta este estimat un trafic de peste 3 milioane de pasageri pe piaţa locală. Compania maghiară Wizz Air are ca investitor principal fondul american de private equity Indigo Partners.

    Wizz Air este singura companie din România care taxează bagajele de mână. Doar bagajele de mână mici pot fi transportate gratis, în anumite condiţii. Iată când poate fi transportat un bagaj de mână gratis.  

    Dacă dimensiunile bagajului de mână sunt mai mari de 42x32x25cm, atunci bagajul de mână costă. Află care sunt tarifele unui bagaj de mână la Wizz Air în articolul Cât costă un bagaj de mână la Wizz Air.  

    Bagajele de cală pot fi transportate în aeronavele Wizz Air contra cost. Află care sunt tarifele unui bagaj de cală la Wizz Air în articolul Cât costă un bagaj de cală la Wizz Air.

  • Cutremur cu magnitudinea 6 în largul Peninsulei Kamciatka

     Cutremurul s-a produs la ora 1.55 GMT (4.55, ora Roâniei) la o adâncime de 33 de kilometri şi la 136 de kilometri est-sud-est de oraşul rus Petropavlovsk-Kamciaţki, în Oceanul Pacific, potrivit USGS.

    Potrivit serviciului geologic din cadrul Academiei ruse de Ştiinţe, cutremurul a avut magnitudinea de 6,1.

    O serie de seisme au fost înregistrate ulterior, a anunţat într-un comunicat Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă, care nu a anunţat victime sau pagube.

    Ministerul a adăugat că nu există un risc de tsunami.

    Autorităţile locale au îndemnat locuitorii Peninsulei Kamciatka să nu cedeze panicii, a anunţat agenţia Itar-Tass.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Leonhard Euler, elveţianul care a revoluţionat matematica, omagiat de Google

    Google îl omagiază astăzi printr-un Doodle pe Leonhard Euler, matematicianul şi fizicianul elveţian care a fost considerat forţa dominantă a ştiinţei în secolul al XVIII lea.

    Google îl sărbătoreşte astăzi pe Leonhard Euler

    În acest sens, noul logo – parţial interactiv – include imaginile mai multor formule matematice atribuite lui LeonhardEuler. Google Doodle-ul de astăzi,  logoul, este realizat în alb-negru, cuprinde cuvântul Google scris cu creionul pe o bucată de hârtie, cea de-a doua literă “o” fiind înlocuită cu un element interactiv, care poate fi mişcat de utilizatori.

     Leonhard Euler a lucrat în aproape toate ramurile matematicii, printre care geometrie, calcul infinitesimal, trigonometrie, algebră şi teoria numerelor. În numeroasele sale cercetări, Euler a introdus şi a popularizat convenţii de notare. Leonhard Euler a introdus noţiunea de funcţie şi a fost primul care a notat f(x) pentru aplicarea funcţiei f elementului x. De asemenea,  Leonhard Euler a introdus notaţia modernă pentru funcţiile trigonometrice, litera “e” pentru baza logaritmuluinatural (cunoscut în prezent drept “numărul lui Euler”), litera grecească ∑ (sigma) pentru sumă şi litera “i” pentru unitatea imaginară, potrivit Wikipedia.

    În 1720, la vârsta de 13 ani, Leonhard Euler s-a înscris la Universitatea din Basel, cu scopul de a se pregăti pentru o carieră teologică şi filosofică. Însă, în timpul studenţiei sale, Leonhard Euler şi-a dat seama că vocaţia sa este matematica, fiind îndrumat de profesorul său Johann Bernoulli. În 1723 a absolvit Facultatea din Basel, obţinând titlul de master în filosofie. În teza de masterat, Leonhard Euler a comparat şi a pus în antiteză ideile filosofice ale lui René Descartes şi Isaac Newton. Mai târziu, în 1726, Euler şi-a încheiat studiile teologice, tot la Universitatea din Basel.

    În 1727 i-a fost acordat marele premiu la un concurs al Academiei din Paris dedicat modalităţii optime de aranjare a catargelor pe un vapor. În cariera sa, Leonhard Euler a obţinut de 12 ori premiul Academiei din Paris.

    Tot în 1727, la vârsta de 20 de ani, Leonhard Euler şi-a susţinut teza de doctorat, cu titlul “Despre acustică”, pe baza căreia a solicitat un post de profesor de fizică la Universitatea din Basel, însă solicitarea i-a fost refuzată.

    Leonhard Euler s-a implicat şi în teoria numerelor şi a dezvoltat unele idei ale lui Fermat, dar a şi demonstrat că unele dintre conjecturile sale erau false. Leonhard Euler  a demonstrat identitatea lui Newton, mica teoremă a lui Fermat, teorema celor două pătrate a lui Fermat şi teoria celor patru pătrate a lui Lagrange.

    Leonhard Euler a fost omagiat şi de banca centrală a Elveţiei, figura matematicianului apărând pe bancnota de 10 franci emisă în anul 1979.

    Leonhard Euler s-a născut la Basel, în Elveţia, tatăl său fiind un prieten al familiei lui Johann Bernoulli, unul dintre cei mai faimoşi matematicieni ai acelei perioade. Leonhard Euler a fost admis la Universitatea din Basel la vârsta de numai 13 ani, unde a studiat filosofia şi a primit şi lecţii de matematică de la Johann Bernoulli. La 19 ani, Leonhard Euler  şi-a luat doctoratul cu o teză referitoare la propagarea sunetului, iar un an mai târziu a fost distins cu Marele Premiul al Academiei Franceze de Ştiinţă, pentru rezolvarea unei probleme referitoare la dispunerea optimă a catargelor unei nave.

    În teza de masterat, Leonhard Euler a comparat şi a pus în antiteză ideile filosofice ale lui René Descartes şi Isaac Newton. Mai târziu, în 1726, Euler şi-a încheiat studiile teologice, tot la Universitatea din Basel.

    În anul 1727, la doar 20 de ani, Leonhard Euler a fost propus pentru un post de cercetare la proaspăt-înfiinţata universitate din Sankt Petersburg, în cadrul catedrei de medicină. Leonhard Euler a trecut la scurt timp de la catedra de medicină la cea de matematică, fiind numit şeful Comisiei de matematică a Academiei.

    Din cauza muncii extenuante, la 28 de ani, Leonhard Euler a suferit o congestie cerebrală şi şi-a pierdut vederea la ochiul drept.

    Între 1741 şi 1766 Leonhard Euler a locuit la Berlin, la propunerea lui Frederic cel Mare al Prusiei, unde a publicat două dintre cărţile sale de analiză matematică. În 1766, Leonhard Euler a revenit în Rusia, unde a rămas până la finalul vieţii, în anul 1783.

    Leonhard Euler este cel care a ilustrat pentru prima oară (în 1768) raţionamentele de tip silogistic cu ajutorul curbelor închise. Aceste scheme logice au rămas cunoscute sub numele de diagrame Euler.

    În 1773, după o căsătorie care a durat 40 de ani, soţia sa, Katharina, a decedat. După trei ani, Leonhard Euler s-a căsătorit cu sora Katharinei, Salome Abigail. Cu Katharina, Euler a avut 13 copii, dintre care au supravieţuit doar 3. Unul singur a devenit matematician.

    Leonhard Euler a decedat pe 18 septembrie 1783, la Sankt Petersburg, la vârsta de 76 de ani.

    Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Antonescu: N-am văzut un anunţ oficial al lui Ponta privind şefia DNA. Când va fi, am să comentez

     Antonescu a fost întrebat, la plecarea de la Academia Română, cum vede anunţul premierului privind desemnarea Codruţei Kovesi la şefia DNA.

    “Nu am cunoştinţă de acest anunţ”, a replicat liderul PNL.

    El a precizat că subiectul discutat cu Ponta a fost cu totul altul la dezbaterea de la Academia Română, cel privind regionalizarea. “Am avut un cu totul alt subiect aici, cred că ştiţi. Dacă nu ştiţi, informaţi-vă, am discutat despre regionalizare”, a adăugat Antonescu.

    Liderul PNL a fost întrebat dacă pe telefonul ce i-a fost înmânat la un moment dat de Victor Ponta, în timpul dezbaterii, nu a discutat despre subiectul propunerii şefului DNA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dragnea: Ghemul de putere care este acum la Bucureşti trebuie să fie rupt

     “În ceea ce priveşte descentralizarea, ghemul de putere care este acum la Bucureşti, pe care îl ştim cu toţii, pe care îl simţim cu toţii, trebuie să fie rupt. Nu se va pune problema niciodată ca un proces de regionalizare să pună sub semnul întrebării caracterul naţional al statului român. Nu trebuie să ne fie frică de lucrul ăsta, pentru că transferul de competenţă către autorităţile locale înseamnă, de fapt, să ducem puterea mai aproape de oameni”, a spus Dragnea.

    El a arătat că instituţiile judeţene ale căror conduceri sunt numite de la Bucureşti nu vor fi interesate de percepţia cetăţenilor asupra serviciilor pe care le oferă şi a pledat pentru trecerea acestor instituţii în subordinea primăriilor sau a Consiliilor Judeţene.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hugo Chavez, omagiat solemn după şapte zile de la deces

     La ora locală 16.25 (22.25, ora României), ora oficială a morţii fostului preşedinte, o trompetă a sunat, marcând începerea unei ceremonii religioase.

    “El (ne) binecuvântează şi este însărcinat să binecuvânteze patria noastră”, a declarat Maduro într-un scurt discurs pronunţat în faţa sicriului fostului preşedinte, tot mai “divinizat” de către succesorii politici.

    “Ei au încercat să profaneze onoarea sa. Ei nu au putut să o facă în timpul vieţii sale. Ei au încercat să profaneze spiritul său etern. Ei nu vor mai putea”, a adăugat succesorul lui Chavez, îndemnându-i pe detractorii fostului preşedinte să-şi reprime “furia şi ranchiuna”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Filmul “Argo”, marele câştigător la gala BAFTA 2013

    Lungmetrajul “Argo”, regizat de Ben Affleck, a fost marele câştigător la gala premiilor decernate de Academia de Film şi Televiziune Britanică (BAFTA), unde a obţinut trei trofee, inclusiv la categoria “cel mai bun film”, informează bbc.co.uk.

    Continuând seria de victorii repurtate în sezonul marilor premii cinematografice din acest an, confirmată şi la Globurile de Aur de luna trecută, lungmetrajul “Argo” a fost recompensat la trei categorii de premii la cea de-a 66-a ediţie a galei BAFTA, care s-a desfăşurat duminică seară, la Royal Opera House din Londra.

    Astfel, “Argo” s-a impus la categoriile “cel mai bun film”, “cel mai bun regizor” (Ben Affleck) şi “cel mai bun montaj” (William Goldenberg).

    Citeşte cele mai importante ştiri ale zilei pe gandul.info

  • Admitere la Academia de Politie: Aproape 1.800 de candidati pe 546 de locuri

    Rectorul Academiei, chestorul Ioan Liviu Taut, a declarat, marti
    dimineata, inaintea inceperii examenului, ca unitatea de invatamant
    dispune de 546 de locuri pentru anul universitar 2011-2012, din
    care 60 la specializarea “drept”, 203 la specializarea “ordine si
    siguranta publica”, 55 la pompieri si 30 la arhivistica. Din cele
    203 locuri la ordine publica, 15 sunt rezervate pentru cetateni
    romani de origine maghiara, sase pentru romi si noua pentru alte
    nationalitati. La Politia de Frontiera, din 50 de locuri, unul este
    rezervat pentru un candidat rom si doua pentru cetateni romani de
    alte nationalitati. De asemenea, la Jandarmerie sunt disponibile
    trei locuri pentru romi si patru pentru candidati de alte
    nationalitati. La examenul de admitere din acest an s-au inscris,
    in faza initiala, 2.654 de candidati. In urma vizitei medicale,
    numarul acestora a ramas de 2.576.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro