Tag: important

  • Ieşirea din mediocritate şi pasul în gol

    Date fiind complexitatea cunoştinţelor cerute, cititorul este îndemnat să creadă că este vorba de o slujbă specială, pentru un post de cercetător ştiinţific sau ceva asemănător. În fapt eroul, care trăia cândva în viitor, voia să iasă din canalele oraşului şi dădea examen pentru un post de gunoier categoria a doua.

    Povestirea mea se intersectează într-un mod cumva ciudat cu un avertisment emis săptămâna trecută de miliardarul George Soros şi cu o serie de studii pe care le tot adun de o bucată de vreme, privind următorii mulţi ani pe piaţa muncii. George Soros crede că Europa s-ar putea confrunta cu 25 de ani de stagnare în stilul celei înregistrate de Japonia, dacă politicienii nu promovează o integrare mai puternică a zonei euro şi nu schimbă politicile care au descurajat creditarea.

    Europa, spune el, are de rezolvat o criză politică ce a divizat regiunea între state creditoare şi state datoare, iar băncile au fost încurajate să adopte măsuri pentru a trece de teste de stres, în loc să stimuleze economia prin creditarea companiilor. „Europa s-ar putea să nu supravieţuiască unei perioade de 25 de ani de stagnare. Trebuie să meargă mai departe cu integrarea. Trebuie să rezolve problema băncilor, pentru că Europa a rămas în urma restului lumii în această privinţă„, a spus miliardarul.

    Şi aceasta nu este singura problemă a bătrânului continent şi, implicit, şi a României. European Centre for the Development of Vocational Training, agenţie a Uniunii Europene, a anunţat că până în 2020 vor apărea în jur de 7 milioane de slujbe, dar că aceste noi slujbe – care oricum nu vor suplini cele 10 milioane de slujbe pierdute din cauza crizei – vor cere abilităţi speciale – temeinice cunoştinţe tehnice, legislative, de vânzări. Peste ocean, Biroul Federal pentru Muncă crede că slujbele viitorului vor fi cu precădere creative şi din zona serviciilor, şi mai puţin manuale. Agricultorii, mânuitorii de cash, croitorii sau strungarii sau ambalatorii vor fi din ce în ce mai puţin căutaţi.

    Şi acum întrebările. Cum se pregătesc politicienii români şi funcţionarii din ministere pentru noua realitate economică a Europei? Cum reacţionează şcoala românească la tendinţele de pe piaţa muncii? Cum ne vom rezolva problemele de finanţare într-o economie stagnantă? Meseriile ameninţate cu dispariţia nu includ câteva dintre cele mai răspândite ocupaţii din România lohnului şi prelucrării primare pe care o asigurăm? Cum procedăm, cine îi recalifică pe aceşti oameni?

    Tyler Cowen este un economist modern, care publică lucrări exclusiv online şi care este creatorul conceptului „The Great Stagnation„, pentru că nu numai Soros are astfel de idei. Ultima sa lucrare se cheamă „Average is over„ – prezintă o serie de idei pentru economia şi lumea secolului XXI: o minoritate educată care se va transforma, cu ajutorul maşinilor, într-o formă modernă de aristocraţie şi o majoriate la limita supravieţuirii, care va rezista cu ajutorul bunurilor ieftine produse de prima categorie, un nou tip de contract social, bazat pe puterea individului (şi nu pe rutinele societăţii) de a-şi croi existenţa.

    Pare un scenariu la fel de SF ca şi povestirea cu care am început, dar, totuşi, înainte să vă indignaţi, respiraţi şi gândiţi-vă un pic. Este un soi de ieşire din mediocritate cu care nu vrem să avem de-a face, totuşi posibilă, iar o economie băltită şi slujbele prost plătite nu ne ajută nicicum. Pasul următor ar fi în gol. Şi, pentru că am vorbit despre tot soiul de ciudăţenii, ilustrez cu o pictură ciudată: „La mujer barbuda„ de Jusepe de Ribera, o femeie cu barbă la fel de ciudată ca o economie stagnantă sau o societate puternic polarizată.

  • Mugur Şteţ, BNR, în 2005: “Când oamenii o să citească despre fraude de un milion de lei (în loc de zece miliarde) o să spună că e vorba de o nimica toată. E un efect psihologic invers”

    În 2005, Mugur Şteţ vorbea despre efectele denominării şi modul în care oamenii vor percepe valorile exprimate în leul greu ca fiind mai mici decât cele exprimate în ROL.

    Românii s-au adaptat relativ uşor la noile valori, ajutaţi şi de perioada în care preţurile au fost afişate simultan atât în RON cât şi în ROL.

    Mugur Şteţ, în Business Magazin, 16 martie 2005:

    Dacă vorbim despre denominare, vorbim deja despre un fenomen trecut de la 1 martie – ziua în care toţi comercianţii ar fi trebui să aibă pe raft preţurile afişate dual. Dacă discutăm de rotunjire, aceasta se face la valori de zeci de lei vechi, deci sub un ban nou. Ce s-a întâmplat acum ne spun realităţile din magazine. Retailerii profesionişti – cei care au venit din afară – au rotunjit preţurile în favoarea clientului. Îi dai clientului această idee ca “el are grijă de mine, ma duc la el”.

    Nu e nevoie ca oamenii să se simtă mai relaxaţi; oamenii vor înţelege, pur şi simplu, ce li se întâmplă. Vor reveni la realitate. Nu cred că românii doresc să fie “milionari” – pentru că a dori acest lucru înseamnă că eşti un specialist în cifre mari, şi nu cred că majoritatea sunt specialişti în cifre mari. De asta se şi încurcă la calcule. Gândiţi-vă că salariul mediu este de 7 milioane şi ceva acum…

    Confortul psihologic pe care ţi-l dă această valoare nominală care “vine pe pământ” este fantastic. Poţi să-ţi faci mult mai uşor calculele vieţii de zi cu zi. Şi eu sunt convins că la anul pe vremea asta vom discuta despre preţuri la maşini în lei, preţuri la case în lei. E normal, pentru că acum o maşină e 360 de milioane de lei. Cum poţi să faci o reclamă cu preţul ăsta?

    Eu aş adăuga, în final, ceva legat de un posibil efect psihologic invers al trecerii la leul greu. Oamenii, când o să citească în presă despre fraude de un milion de lei (în loc de zece miliarde), o să spună că e vorba de o nimica toată. Mult timp vor rămâne în minte cu valoarea veche a milionului de lei.

  • Băsescu a vorbit cu directorul Chevron Europe despre posibilitatea angajării de tineri în companie

     Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul întrevederii, preşedintele Traian Băsescu a vorbit despre importanţa transferului în România de experienţă dobândită de compania Chevron în exploatările de gaz de şist din Statele Unite ale Americii, ca o contribuţie la dezvoltarea şi la asigurarea securităţii energetice a ţării noastre.

    Preşedintele Traian Băsescu a invitat reprezentanţii companiei Chevron să analizeze oportunitatea ca un număr cât mai mare de tineri specialişti care au absolvit universităţile româneşti să poată fi angajaţi în activităţile pe care compania le desfăşoară în diferitele zone din ţară, se mai arată în comunicatul de presă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Claudiu Cercel, BRD, în 2005: “Când se va trece la un sistem cu bănuţi, lumea va începe să fie foarte atentă la preţuri”

    În 2005, Claudiu Cercel vorbea despre impactul procesului de denominare asupra modului în care românii îşi fac cumpărăturile. El considera că acesta nu va fi major, dar că românii vor fi ceva mai atenţi la preţuri. Astăzi, privind în urmă la felul în care românii au cheltuit, în perioada 2007-2009 mai mult decât îşi puteau permite, putem trage concluzia că spusele sale nu s-au adeverit.

    Claudiu Cercel, în Business Magazin, 16 martie 2005:

    Eu chiar aş risca o presupunere: s-ar putea să apară şi un efect dezinflaţionist. De ce? Pentru că lucrând pentru sume mai mici, bănuţi, lumea devine mai disciplinată. În acest moment, dacă şi magazinele au văzut că de multe ori nu au piesa metalică, şi nici clienţii nu cer – măresc direct preţul, ca să nu mai fie nevoie să ţină piesa metalică. Şi atunci, când se va trece la un sistem cu bănuţi, lumea va începe să fie foarte atentă la preţuri. 

    S-ar putea ca un mic efect – pentru că mic cred că va fi – să provină şi din iluzia monetară. Totuţi, treci la un altfel de preţ… oamenii s-ar putea simţi mai relaxaţi.

    La ora asta purtăm deja impactul unor astfel de creşteri de preţuri care au apărut la anumite produse sau pe anumite zone când s-a trecut de la referinţa dolar la referinţa euro. Despre impactul trecerii la leul greu asupra preţurilor – nu cred că de aici va încerca majoritatea să extraga plus de putere în a stabili preţul. Mai degrabă din repachetarea de produse – produse schimbate pe ici pe colo, şi cu alte preţuri – sau din alte fenomene macroeconomice ar putea veni creşterile de preţuri generale în aprilie. Poate fi un prilej; dar la fel de bine s-ar putea să nu se întâmple. Pe de altă parte avem impactul cursului de schimb, care lucrează invers. Dar nu cred că din conversii şi din rotunjiri vor fi creşteri de preţuri.

  • Gabriel Maranca, Motorola România, în 2005: Ne apropiem cu viteză de momentul în care designul telefonului mobil va fi deopotrivă de important ca şi caracteristicile tehnice

    Gabriel Maranca, fost sales account manager Motorola România, vorbea în 2004 despre tendinţa în creştere a românilor de a cumpăra telefoane mobile după o serie de criterii bine definite, precum design, durata de viaţă a bateriei sau calitatea camerei foto digitale.

    El anticipa că modul în care telefoanele arată va deveni la fel de important ca modul în care ele funcţionează. Nouă ani mai târziu, putem spune că Maranca a avut dreptate. Cel mai bine vândute două modele de pe piaţă, Iphone şi Samsung seria Galaxy S, sunt cunoscute mai ales pentru designul lor inovator.

    Gabriel Maranca în Business Magazin, 16 martie 2005:

    După ani de zile în care au alergat în aceeaşi direcţie, către telefoane mobile cât mai mici, cu ecrane color şi camere digitale cât mai performante, producătorii mondiali de top au ajuns într-un punct în care trebuie să găsească metode noi, tot mai originale, pentru a continua să-şi crească vânzările.

    În România, tehnologia continuă să fie importantă pentru cumpărători, însă şi componenta de stil şi design a aparatelor începe să conteze din ce în ce mai mult. Piaţa autohtonă este foarte aproape de acel punct critic, în care doar realizările tehnologice nu mai sunt de ajuns pentru a vinde telefoane.

    Consumatorii români continuă totuşi să rămână foarte influenţaţi de preţ, precum şi de caracteristicile de bază – cum ar fi durata de viaţă a bateriei – atunci când aleg un telefon mobil, a constatat Gabriel Maranca, sales account manager la Motorola România. Însă pe piaţa locală există o pronunţată tendinţă de creştere a interesului pentru telefoanele cu clapetă, aşa-numitele “clamshell”, pentru telefoanele cu stil, cu un design care să se apropie cât mai mult de personalitatea utilizatorului, este de părere Maranca.

    “Cred că ne apropiem cu viteză de momentul în care designul şi caracteristicile tehnice vor fi deopotrivă de importante în luarea deciziei de cumpărare”, a completat Maranca.


     

  • Ted Lattimore, fost preşedinte Connex, în 2004: Clienţii business nu vor fi marile companii multinaţionale, ci cele mici, cu spirit antreprenorial mai dezvoltat

    Ted Lattimore, preşedinte Connex la acea vreme, vorbea în 2004 despre importanţa implementării 3G şi tipul de companii care vor constitui segmentul business din portofoliile firmelor de telecomunicaţii.

    Cele mai mari trei grupuri de comunicaţii de pe piaţa Orange, Vodafone si Cosmote / Romtelecom au înregistrat, toate, în trimestrul al patrulea din 2013, pentru prima oară de la debutul crizei financiare din 2008, creşteri ale veniturilor, însă încasările nominale sunt semnificativ mai mici decât în urmă cu şase ani, arată datele publicate de operatori.
     
    Dintre toti jucătorii de pe piaţă, Orange, numărul unu pe telefonia mobilă, a avut cele mai bune rezultate în 2013, compania înregistrând creşteri din ce în ce mai mari, de la trimestru la trimestru.

    Ted Lattimore în Business Magazin, 12 august 2004:

    Înainte de a angaja investiţiile, trei sunt marile întrebări care îi frământă pe viitorii operatori. Va aduce tehnologia 3G beneficii suplimentare consumatorilor, astfel încât aceştia să cheltuie câteva sute de euro pentru pentru un nou telefon şi abonament la noul serviciu? Marii utilizatori, companiile, vor vedea 3G ca o cale de a reduce costurile de operare? Şi, mai ales, este 3G o cale spre profit pentru Connex, Orange sau alt operator? Răspunsurile la întrebări, sau mai bine zis încercările de răspuns, sunt deocamdată ezitante.

    Moderaţi în declaraţii, operatorii mobili autohtoni spun că serviciile 3G, disponibile nu mai devreme de nouă sau zece luni, nu vor aduce o revoluţie în comunicaţii, aşa cum se aştepta toată lumea. Va fi vorba mai degrabă de o “evoluţie logică” a actualelor reţele GSM. Terminalele vor fi destul de scumpe, la fel şi serviciile.

    Pentru utilizatorul obişnuit, vorbitul la telefon, trimiterea de mesaje scrise sau fotografii pe mobil se va face tot ca şi până acum, fără să fie nevoie ca acesta să apeleze la servicii 3G pentru asta. “La început, văd o evoluţie logică şi în privinţa primilor clienţi care vor migra către 3G”, spune Ted Lattimore, preşedintele Connex. “Primii care vor adopta noile servicii vor fi cei care îşi doresc cea mai nouă şi mai de vârf tehnologie de pe piaţă.”

    După fanii tehnologiei, primul grup de clienţi care va migra către 3G, de abia al doilea val (companii, întreprinzători, o masă mai largă de persoane fizice) de utilizatori va reuşi să impună 3G pe piaţă. “În Europa, putem spune că implementarea reţelelor 3G a avut un succes limitat”, mai spune Ted Lattimore.”
     

  • Anca Bidian, CEO Kiwi Finance, în 2009: Nicio bancă nu va finanţa colacul de salvare în mijlocul furtunii pentru cineva care nu ştie să înoate

    ANCA BIDIAN, pe atunci vicepreşedinte al Kiwi Finance, liderul pieţei de brokeraj bancar, constata că în primul trimestru din 2009 cea mai mare parte a cererilor de finanţare venea din nevoia de salvare a firmelor, dar fără o strategie şi o calibrare a modelului de business în acord cu condiţiile pieţei.

    Citiţi aici articolul Bancile se lupta sa atraga IMM-urile, apărut în urmă cu cinci ani în Business Magazin.

  • Cum să cumperi în siguranţă o maşină second-hand

    Jumătate dintre cei care si-au luat masina in ultimul an au luat singuri decizia, iar ceilalti 50% au luat hotararea impreuna cu altcineva, potrivit unei cercetări realizate de Autovit.ro şi ExactCC. În ce priveşte sursele de informare inainte de cumpararea unei masini second-hand, cercetarea a arătat că site-urile de anunturi auto sunt pe primul loc, 71% dintre respondenti vizitandu-le cel putin o data pe saptamana. 43% din cei intrebati au spus ca discuta cu prieteni mai avizati in domeniu, 37% citesc parerile altor cumparatori pe bloguri si forumuri si numai 35% merg si in targuri de masini. Parerea unui mecanic este esentiala pentru numai 27% din cei intrebati.

    Pentru cei care au cumparat o masina in ultimele 12 luni, cele mai relevante subiecte pentru documentare inainte de achizitie sunt: legislatia privind taxele (71%), evitarea fraudelor verificand corect caracteristicile masinii (69%) si dotarile masinii (65%). Cand vine vorba despre recomandarile privind achizitionarea unei masini second-had, pe primul loc ca grad de incredere sunt situate cunostintele si prietenii (57%) si abia pe locul doi mecanicii dintr-un service autorizat al marcii (46%). Pe locul trei site-urile cu anunturi auto (43%) iar pe ultimul loc reprezentantii targurilor auto (21%).

    Verificarea

    Orice cumparator vrea o masina cat mai buna din punct de vedere tehnic, insa mai putin de un sfert dintre cei care si-au luat automobil second-hand s-au dus la service autorizat pentru un diagnostic inainte de a-l cumpara. 42 % dintre cumparatori spun ca au verificat personal masina, 32% au evaluat-o impreuna cu un prieten care se pricepe la masini si doar 23% au dus masina la un service autorizat al marcii achizitionate.

    O diferenta este vizibila si in cazul celor care au cumparat o masina in ultimele 12 luni: nivelul de incredere in informatiile prezente in cartea de service este de 75% in timp ce la cei care urmeaza sa achizitioneze o masina SH este de numai 59%. La intrebarea „Ati verificat daca numarul de kilometri afisat pe bord este real?”, peste doua treimi dintre posesorii de masini seccond-hand au raspuns afirmativ, insa 42% nu pot explica modul in care a fost facuta aceasta verificare si doar 27% spun ca au apelat la un tester autorizat.

    Peste trei sferturi dintre cei care intentioneaza sa-si cumpere masini second-hand doresc sa verifice kilometrajul. Dintre acestia mai mult de 40% nu pot, insa, exemplifica procedura de verificare.

    Punctele slabe ale cumparatorilor romani

    Cercetarea arata ca o jumatate dintre cei care au cumparat masini second-hand nu au primit Certificatul de autenticitate de la fostul proprietar in momentul achizitionarii masinii. Mai mult de jumatate dintre cei care intentioneaza sa cumpere o masina second-hand nu cunosc faptul ca Certificatul de autenticitate trebuie inmanat de vanzator inainte de incheierea tranzactiei. Dintre cei care intentioneaza sa-si cumpere masina, un sfert au spus, in mod eronat, ca acest Certificat trebuie inmanat de cumparator.

    Certificatul este emis de Registrul Auto Roman si este o dovada ca specificatiile tehnice din acte corespund cu realitatea si ca masina nu se gaseste pe lista celor furate. Pentru totala siguranta, certificatul trebuie solicitat de cumparator inaintea incheierii tranzactiei, iar vanzatorul trebuie sa mearga la RAR sa il elibereze.

    Studiul a relevat ca 34% dintre cei care si-au cumparat masina second-hand considera ca „nu prea se pricep” la masini, in timp ce, dintre cei care urmeaza sa achizitioneze o masina second-hand 47% considera ca nu se pricep la masini, fiind astfel vulnerabili in fata unei posibile fraude. Si aici exista mare diferenta intre cei care si-au luat recent masina si cei care vor sa-si ia in perioda urmatoare. Respondentii din prima categorie -cei care au achizitionat recent o masina-sunt mult mai increzatori in competentele lor de apreciere a calitatii unei masini.

    Ceea ce este cu adevarat ingrijorator este faptul ca, desi acestia apreciaza ca nu se pricep la masini, dintre cei care si-au cumparat deja un autovehicul rulat, procente semnificative nu au facut o verificare la un service autorizat, nu au verificat daca numarul de kilometri este cel real si nu pot aprecia cine trebuie sa ceara Certificatul de Autenticitate, deci nu l-au solicitat vanzatorului la momentul achizitiei.

    Cu privire la persoanele care intentioneaza sa cumpere o masina second-hand in urmatoarele 12 luni, au fost identificati urmatorii factorii care sporesc vulnerabilitatea: nu ar recurge la verificarea acesteia pe un tester electronic, nu ar merge la un service autorizat, au foarte mare incredere in cartea de service fara sa verifice informatiile din aceasta. Cercetarea a mai aratat ca cele mai importante aspecte pe care le au in vedere atat cei care au cumparat o masina second-hand precum si cei care urmeaza sa cumpere sunt urmatoarele: sa nu fi fost implicata intr-un accident major, sa nu fie avariata, numarul de kilometri de pe bord sa fie cel real.

    In ceea ce priveste aspectele legale, pentru cei care si-au luat deja masina cele mai importante sunt urmatoarele: actele masinii sa fie originale, autentice, seria sasiului din acte sa corespunda cu seria masinii si masina sa aiba ITP. Pentru cei care urmeaza sa-si cumpere o masina rulata primele doua optiuni sunt tot legate de actele originale si de seria sasiului, dar pe locul trei conteaza sa aiba certificat de autenticitate de la RAR. Intrebati ce aspecte au fost importante pentru ei cand si-au luat masina, cei mai multi au mentionat pretul avantajos si aspectul automobilului (91%). Peste 70% au spus ca a contat pretul reviziilor si al pieselor, iar peste 60% au spus ca a contat faptul ca au cumparat masina de la primul proprietar. Si cei care intentioneaza sa cumpere curand masina second-hand au dat mare importanta acestor factori.

     

  • GEORGE COPOS, în 2006: Vă garantez că în doi ani vom face staţiuni care să rivalizeze cu cele din Austria

    O simplă plimbare prin zonele turistice din România ar fi suficientă pentru a contrazice declaraţia pe care Copos o făcea cu mai bine de şapte ani în urmă din postura de vicepremier. În ciuda numeroaselor intenţii de a investi în turismul românesc şi de a-l moderniza pentru a-l face atractiv pentru turiştii străini, România scoate în continuare la înaintare aceleaşi staţiuni vechi, cu infrastructură precară şi în care sunt practicate preţuri, de cele mai multe ori, mult peste nivelul serviciilor oferite.

    Business Magazin, 10 aprilie 2006: În lipsa soluţiilor de distracţie, turistul este în stare să facă orice pentru că, odată venit la munte, are de ales între a încerca să schieze şi a sta într-un restaurant. Pentru că la asta se reduc investiâiile în agrement din staţiunile româneşti de la munte. Amenajarea câtorva pârtii, unde se poate crea şi ceva zăpadă artificială, modernizarea lentă a instalaţiilor de transport pe cablu şi… cam atât. Situaţia nu este cu mult diferită nici pentru schiori, care nu au decât să viseze la sutele de kilometri de pârtii cu teleschi din Austria, Italia sau Franţa, în numeroasele ore pe care le petrec zilnic la coada la telecabina în Poiana Braşov sau Sinaia. Paradoxal, tocmai în aceste lipsuri stă răspunsul la întrebarea “De ce este mai scump la noi”?.

    Citiţi aici varianta integrală a articolului “Turişti pe tavă”

  • Doamnele de fier din finanţele mondiale

    AU ÎN MÂINILE LOR O URIAŞĂ PUTERE. STAU CU OCHII PE SISTEMELE BANCARE, PE INFLAŢIE SAU PE ŞOMAJ, influenţează pieţele financiare, chiar şi numai prin cuvintele pe care le rostesc, îşi pun amprenta asupra întregii economii mondiale şi, practic, asupra vieţii fiecăruia dintre noi, prin deciziile pe care le girează.

    Conducerea finanţelor mondiale, o lume dominată până acum de bărbaţi, a ajuns „în premieră mondială„, odată cu criza financiară şi economică internaţională, în mâinile femeilor. Trei nume ţin capul de afiş: Christine Lagarde – prima femeie care a ajuns la conducerea Fondului Monetar Internaţional (FMI) de la înfiinţarea acestuia în 1944, Janet Yellen – prima femeie preşedinte din istoria Rezervei Federale (Fed), cea mai puternică bancă centrală din lume, care a fost fondată în 1913, şi Danièle Nouy –  prima femeie care ajunge într-o funcţie de top la Banca Centrală Europeană (BCE), fiind nominalizată la conducerea autorităţii de supraveghere a băncilor din zona euro.

    A durat zeci de ani sau chiar un secol de la înfiinţare în cazul Fed pentru ca la conducerea finanţelor mondiale să fie numite femei. Şi a trebuit să vină o criză financiară şi economică gravă pentru a se produce schimbarea de ştafetă.

    Danièle Nouy a fost nominalizată de BCE şi aleasă de Parlamentul European pentru un mandat de cinci ani la conducerea Autorităţii de Supraveghere a băncilor din zona euro, înfiinţată sub tutela BCE. Este prima femeie care ajunge într-o funcţie de top la Banca Centrală Europeană, una dintre cele mai puternice din lume. Ea are o experienţă îndelungată de bancher central, lucrând timp de trei decenii la Banca Naţională a Franţei. A supravegheat băncile franceze pe parcursul crizei datoriilor.

    Din noua poziţie Danièle Nouy va supraveghea direct circa 130 de bănci, reprezentând circa 85% din totalul activelor bancare din zona euro. Are reputaţia unui supraveghetor extrem de strict şi a unui om dur. În primul ei interviu de la preluarea funcţiei de preşedinte al autorităţii de supraveghere a băncilor din zona euro, acordat FT, Danièle Nouy a avertizat că unele dintre băncile din zona euro nu au niciun viitor şi ar trebui lăsate să moară. Prin acest avertisment, franţuzoaica Nouy sugerează înăsprirea supravegherii băncilor din zona euro şi vrea să întărească încrederea în mecanismele europene de supraveghere bancară.

    PREMIERĂ ÎN LUMEA FINANŢELOR MONDIALE A FOST ÎN CAZUL FED, CEA MAI PUTERNICĂ BANCĂ CENTRALĂ DIN LUME, FONDATĂ ÎN 1913. JANET YELLEN A DEVENIT PRIMA FEMEIE PREŞEDINTE DIN ISTORIA REZERVEI FEDERALE (FED). A preluat funcţia în februarie 2014 pentru o perioadă de patru ani. Anterior ea a ocupat poziţia de vicepreşedinte al Fed din octombrie 2010. Are o puternică carieră academică şi a lucrat cu reprezentanţi ai elitei economice de-a lungul carierei.

    A fost caracterizată ca o persoană discretă, dar care impresionează rapid datorită nivelului ridicat de înţelegere şi prin sinceritatea opiniilor. Au fost voci care au spus că are o abordare metodică a problemelor şi a apelat mai puţin la soluţii neortodoxe. Nominalizarea ei a avut loc într-un moment economic crucial pentru Statele Unite, în contextul unui blocaj asupra bugetului, în Congres, care a paralizat administraţii centrale, dar şi în contextul necesităţii creşterii plafonului datoriei americane în vederea evitării unei intrări în incapacitate de plată. În discursul de acceptare a nominalizării ea s-a referit la promovarea ocupării forţei de muncă, a stabilităţii preţurilor şi a unui sistem financiar puternic şi stabil.

    Yellen a pledat în favoarea menţinerii sprijinului Fed pentru economie în contextul în care reluarea economică rămânea fragilă, iar rata şomajului ridicată. Din poziţia de şef al Fed, va avea sarcina de a înăspri politica monetară americană, reducând gradual injecţiile de lichidităţi ale FED. Christine Lagarde, cel de-al 11-lea şef al FMI, a câştigat respectul lumii financiare în timpul crizei financiare care a debutat în 2008.