Majoritatea dintre noi, atunci când avem momente importante în viaţă, în carieră sau în familie, încercăm (şi mulţi dintre noi chiar reuşim) să integrăm toate elementele momentului într-un tot unitar, pentru că simţim că în acest mod funcţionăm mai bine, mai eficient şi mai în siguranţă. Conştientizăm sau nu, la nivel micro integrăm mult mai des şi infinit mai bine decât la nivel macro. Motivul este simplu: pentru că ne afectează în mod direct.
Ştim că, de când lumea, lucrurile funcţionează cel mai bine atunci când sunt integrate, iar gândul mă duce la viziunea holistică a lui Hipocrat asupra fiinţei umane, la conexiunea omului cu tot ce îl înconjoară, cu lumea în care el este integrat.
De exemplu, când ne pregătim să mergem iarna la munte şi afară ninge – mai ales dacă plecăm cu familia – încercăm să ne informăm cât mai bine ca apoi să integrăm toate informaţiile pentru a putea lua deciziile cele mai potrivite în legătură cu deplasarea, construind astfel imaginea cât mai completă a vacanţei noastre. În tot acest proces de pregătire, ne informăm şi comunicăm permanent, pentru a ne asigura că toate lucrurile se întâmplă nu oricum, ci în rezonanţă cu planurile pe care ni le-am făcut.
Cei care am trecut prin experienţa unor achiziţii, fuziuni sau preluări de companii ştim foarte bine ce în-seam-nă integrarea şi la nivel macro: plecând de la oameni şi trecând prin toate etapele aferente declanşării ideii de schimbare – atât la nivel individual, cât şi de grup, şi ajungând apoi la crearea proceselor în noua configuraţie.
Cuvântul cheie la un nivel macro superior, ca de exemplu în cazul reformelor economice, culturale, instituţionale, sociale – este tot INTEGRAREA. Această viziune integrată, dacă ea – în mod ideal – există, dă contur tuturor deciziilor legate de măsurile definitorii care se iau pentru evoluţiile viitoare, ţintind ca rezultat progresul. La această dimensiune, o viziune integrată se traduce prin: strategii integrate de dezvoltare, management integrat al calităţii şi al sistemelor, servicii integrate, platforme integrate, raportări integrate, comunicare integrată şi, nu în ultimul rând, oameni integraţi.
De câţiva ani buni, România se străduieşte, cel puţin la nivel declarativ, să se integreze în UE. Rezultatul? Unii iau avânt, un an – doi, la presiunile din exterior şi chiar construiesc ceva bun, ce-i drept mai izolat, parţial integrat… după care vin alţii, care dezintegrează prin ambiţii noi şi de dragul de a schimba totul sau măcar câte ceva… Aceştia sunt dezintegratorii, cei care de 20 de ani ne trag înapoi.
Drama nu este neapărat că există încă foarte mulţi oameni care nu integrează suficient lucrurile. Dezechilibrele se produc atunci când şi puţinele lucruri care funcţionează se dezintegrează din lipsă de competenţă, iresponsabilitate sau chiar mai rău: din lipsa de discernământ a celor care ajung în funcţii cheie prin alternanţa la putere.
Există, încă, alarmant de mulţi dezintegratori nu numai în business, ci în toate sferele societăţii. Dezintegratori care întorc totul cu susul în jos, punând astfel frână mersului înainte. Principiul: nu intră în aria mea de responsabilitate sau nu ţine de departamentul meu, de instituţia pe care o conduc etc. Rezultatul: lipsa acută a unei viziuni integrate, la toate nivelurile. Costă enorm de mult timp din vieţile noastre şi bani din buzunarele noastre!
Lumea se mişcă, este într-o permanentă schimbare. Trăind aceste experienţe şi văzând transformările fundamentale care se produc în fiecare clipă a existenţei noastre, ne punem întrebarea legitimă: oare în toată această devenire continuă, cât de mult conştientizăm, în calitate de oameni responsabili cu schimbarea, că antonimul cuvântului INTEGRARE este DEZINTEGRARE?
Sunt destule exemple în business, dar mai ales în instituţii şi în societate, de mari dezintegrări structurale sau morale în momentele de alternanţă la putere.
În orice proces de schimbare, chiar şi la nivel personal, cea mai mare provocare este să nu demolezi ceea ce a funcţionat bine înainte şi să păstrezi valorile deja existente. Nu schimba de dragul schimbării şi, mai ales, încearcă să nu dezintegrezi!
Dacă şi la nivel macro am face exerciţiul cu antonimele văzute printr-o perspectivă personală, ne-ar fi cu siguranţă mai uşor să distingem şi să simţim diferenţa „exact ca pe propria piele„ între rău şi bun, urât şi frumos, necinstit şi cinstit, imoral şi moral, boală şi sănătate.
Dezintegrat – integrat.
ALIZ KOSZA (BUSINESS STRATEGIST)
