BusinessMagazin

Tag: productie

  • Sa vina taiwanezii




    Michael Dell, fondatorul si directorul executiv al companiei ce-i poarta numele, a repetat saptamana trecuta o miscare pe care a facut-o de mai multe ori in ultimul an si jumatate, aceea de a cumpara actiuni Dell atunci cand cursul acestora la Nasdaq a scazut. De data aceasta, Michael Dell, a carui avere Forbes o estimeaza la 16,4 miliarde de dolari, a cumparat 4,9 milioane de actiuni, pentru aproximativ 100 de milioane de dolari (70 de milioane de euro), imediat dupa ce actiunile au scazut puternic, ca efect al anuntului privind rezultatele financiare slabe din trimestrul al doilea. Acum, pachetul de actiuni detinut de Michael Dell ajunge la 255 de milioane de actiuni, reprezentand aproape 13% din companie.








     

    Pariul personal al miliardarului, citat de toata presa, e ca in urmatorii trei ani va reusi sa scada cu pana la 3 miliarde de dolari cheltuielile companiei. Deocamdata, in ultimul an, actiunile Dell au pierdut 26% din valoare, ilustrand increderea scazuta a investitorilor in sansele companiei de a-si creste eficienta. In ultimele luni, conducerea Dell a pornit discutii cu mai multe firme care asambleaza computere, punandu-le pe masa o propunere neobisnuita, aceea ca ele sa-i cumpere fabricile de echipamente hardware. Surse apropiate companiei, citate de publicatia The Wall Street Journal, sustin ca Dell ar intentiona “sa vanda cea mai mare parte dintre fabricile sale sau probabil chiar pe toate in urmatoarele 18 luni”, cu scopul de a reduce costurile si de a face rost de resurse financiare. Informatia nu a fost confirmata oficial: David Frink, purtatorul de cuvant al Dell, a refuzat sa faca vreun comentariu pe marginea informatiilor aparute in presa, calificate de el drept speculatii. “Am spus anterior ca vom continua sa ne extindem, folosind atat modelul original de productie interna de computere, cat si prin intermediul unor parteneriate cu alte companii”, a afirmat Frink. Cu toate acestea, intr-o raportare recenta catre Comisia Federala pentru Operatiuni Bursiere (SEC), organismul de reglementare a pietei de capital ameri­cane, Dell scrie ca “analizam in mod activ toate aspectele legate de logistica, lantul de aprovizionare si volumul de productie” – ceea ce poate sugera ca intentia companiei americane de a externaliza productia este plauzibila.

     

    Dell pare sa faca fata tot mai greu competitiei din industrie, dificultatile fiind vizibile in primul rand prin faptul ca producatorul de computere raporteaza rezultate financiare in scadere. La 29 august, compania a anuntat o scadere cu 17% a profitului net comparativ cu trimestrul al doilea al anului trecut, pana la 616 de milioane de dolari (aproximativ 433 de milioane de euro). Conducerea Dell a explicat diminuarea profitului prin efortul de a castiga cota de piata in Europa, Orientul Mijlociu si Africa, reducand considerabil preturile anumitor produse.

     

    In ciuda faptului ca veniturile au crescut cu 11% si ca Dell ocupa in continuare locul al doilea la nivel mondial intre pro­ducatorii de hardware, investitorii de pe Wall Street au reactionat negativ, mai cu seama cu cat compania a recunoscut ca “atitudinea conservatoare” a unora din clientii americani se manifesta si in Europa sau Asia – un mod delicat de a spune ca vanzarile nu stralucesc in aceste zone. Analistii considera ca una dintre principalele surse ale problemei este de fapt ca fabricile Dell nu mai sunt adaptate conditiilor actuale ale pietei, mai exact ca sefii companiei n-au sesizat tranzitia de la o piata a computerelor orientata pe comenzi mari de desktop-uri pentru zona corporatista la una unde notebook-urile destinate clientilor individuali castiga teren.

     

    Drept urmare, vanzarea fabricilor ar putea fi un obiectiv destul de greu de atins, pentru ca este posibil ca eventualii cumparatori sa se teama sa preia niste fabrici in zone cu costuri ridicate de productie, in principal in SUA, unde Dell detine patru fabrici. Potentialii cumparatori ar fi reprezentati cel mai probabil de mari companii asiatice care produc componente si computere. Fabricile detinute de Dell in Texas, Tennessee, North Carolina, Florida, iar in strainatate in Irlanda, Malaiezia, China, Brazilia, India si Polonia (aceasta din urma a fost deschisa chiar anul trecut) sunt considerate in general eficiente, insa nu asigura o productie realmente competitiva de notebook-uri, din punctul de vedere al costurilor.

     

    Una dintre metodele prin care Dell ar putea produce mai ieftin notebook-uri a fost pana acum externalizarea activitatii catre companii specializate in productia de astfel de echipamente.

     

    O mare parte a notebook-urilor Dell sunt construite deja partial in fabricile unor producatori angajati prin contract din Asia, computerele fiind apoi transportate in centrele de productie ale companiei americane si asamblate integral. Doar ca din cauza acestui procedeu de asamblare, fiecare computer merge la doua fabrici, implicand astfel costuri suplimentare.

     

    Dell a adoptat de anul trecut o strategie axata pe taierea costurilor, care ar urma sa inceapa cu inchiderea fabricii din Texas. “Modelul traditional folosit de Dell pentru productia de computere a fost optimizat intr-adevar pentru adaptarea la nevoile clientilor, in special ale celor din zona de business, dar mai eficient ramane tot transferul productiei catre alte firme”, spune A. M. Sacconaghi, analist la Sanford C. Bernstein. Sacconaghi e convins ca Dell va incepe sa se bazeze din ce in ce mai mult pe contractele de productie cu alte companii in dauna fabricilor proprii.

     

    La sfarsitul lunii martie, compania a anuntat ca s-ar putea sa-si inchida birourile din Austin, Texas, pana la sfarsitul acestui an, disponibilizand astfel 900 de angajati, si a precizat ca “ar fi nevoie si de alte actiuni pentru a reduce costurile totale de productie”. Vanzarea fabricilor ar putea fi deci punctul culminant al planului de a muta centrul de greutate de la productia in fabricile proprii la contractele cu alti fabricanti, strategie adoptata de competitorii producatorului american de mai multa vreme. “O multime de companii se bazeaza deja pe acest model”, recunoaste Mike Cannon, seful de productie de la Dell. HP, de exemplu, a transferat in 2005 productia dintr-o fabrica din Australia catre grupul taiwanez Foxconn, in timp ce Apple livreaza o mare parte din computerele sale clientilor direct din centrele de productie din Asia.

     

  • Stapanii energiei electrice

    Normal
    0

    false
    false
    false

    MicrosoftInternetExplorer4



    /* Style Definitions */
    table.MsoNormalTable
    {mso-style-name:"Table Normal";
    mso-style-parent:"";
    font-size:10.0pt;"Times New Roman";}

    “Cred ca vara aceasta, cel mai important om din piata de energie electrica a fost Nicolae Opris”, spunea, in urma cu cateva saptamani, o prietena care urmareste cu interes piata energiei. Legatura dintre Nicolae Opris, vicepresedintele responsabil cu piata energetica al Agentiei Nationale pentru Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), si momentul discutiei cu prietena respectiva era destul de evident: ANRE tocmai majorase tarifele din piata de energie, in medie cu 5,3%, majorarea pentru consumatorii casnici fiind de 4,5%.

    Decizia, semnata de Nicolae Opris, fusese solicitata de producatori, dar si de unii furnizori de energie, si a fost considerata insuficienta de majoritatea acestora, care intentioneaza acum sa solicite o noua majorare a tarifelor. De ce a fost Opris omul momentului? “Pentru ca in acest birou am stabilit cu cat si cand va creste pretul energiei electrice si pentru ca tot aici se vor stabili si urmatoarele evolutii ale pretului”, spune Nicolae Opris, care motiveaza decizia de a creste preturile prin investitiile de mediu pe care trebuie sa le faca producatorii de energie, dar si prin faptul ca trebuie sa recunoasca o parte din investitiile pe care le-au facut sau au promis ca le vor face o parte din distribuitorii de energie.

     

    Cresterea preturilor la electricitate este insa doar capatul unui lant ale carui verigi principale arata motivatiile, dar si efectele scumpirii curentului electric. Principalele verigi ale acestui lant au stat la baza realizarii de catre BUSINESS Magazin a unei liste cu cei mai importanti oameni din piata de energie. De fapt, alegerea celor zece a constat in nominalizarea a doua tipuri de factori de decizie: cei ce controleaza o serie de sectoare aflate in posesia statului, fie prin conducerea celor mai mari afaceri, fie prin conducerea unui lant decizional, si cei ce controleaza afacerile dintr-o serie de companii mari consumatoare de energie care nu au mai rezistat la nehotararea guver­nantilor si au decis sa se descurce singuri intr-o piata dominata inca de afaceri de stat.

    “Faptul ca una dintre pietele esentiale din economia romaneasca este controlata de o mana de oameni spune ceva despre piata in sine”, este de parere Jean Constantinescu, analist al pietei de energie si director al Insti­tutului pentru Recuperarea Energiei (IRE), care reprezinta Romania in asociatiile europene de profil. Jean Constantinescu considera ca principalul motiv pentru care atat de putini oameni controleaza o piata estimata la peste zece miliarde de euro in acest an este pastrarea unor segmente importante ale acestei piete in portofoliul statului. Acesta este si motivul pentru prezenta printre cei mai importanti oameni din energie a ministrului economiei si finantelor, Varujan Vosganian.

    Desi se poate spune ca mandatul sau de conducere a acestui minister este acum pe cale de a se termina (date fiind alegerile din toamna), deciziile luate de Varujan Vosganian de-a lungul mandatului sau au dat un anume curs pietei de energie. Principala directie in care a marsat ministrul, anume oprirea privatizarilor din domeniu, dar mai ales faptul ca nu a continuat planul initial de a privatiza complexurile energetice din Oltenia au facut ca principalele companii din piata de energie sa se gandeasca la propriile proiecte, ceea ce va schimba fata domeniului in urmatorii ani. “Daca Guvernul ar fi decis privatizarea acestor complexuri energetice, am fi fost interesati sa cumparam, mai ales datorita sinergiilor care s-ar fi creat prin faptul ca CEZ detine distributia pe zona respectiva”, spune Doru Voicu, directorul de dezvoltare al CEZ Romania.

     

    Cum complexurile nu au mai iesit la privatizare anul trecut, cum era prevazut in prima strategie energetica a actualului guvern, atat cehii, cat si alti potentiali investitori dau acum inapoi: “Noi vedem cum aceste complexuri devin din ce in ce mai neatractive”, spune Doru Voicu. Principala explicatie pentru scaderea atractivitatii lor sta in investitiile de mediu pe care trebuie sa le faca (estimate la peste doua miliarde de euro pana in 2012) si in faptul ca internalizarea costurilor pentru aceste investitii, luand in considerare faptul ca energia produsa la Rovinari, Turceni si Craiova se vinde acum la un pret mediu, ar face complexurile prea scumpe, chiar pentru pretul mediu din piata de acum.

    In aceeasi situatie sunt unitatile Termoelectrica, care au inceput insa de aproximativ doi ani sa incheie parteneriate cu investitori strategici pentru constructia unor noi grupuri pe platformele Termoelectrica. Cel mai important proiect aprobat in acest sens este cel derulat de E.ON cu Enel, pentru a instala 800 MW la termocentrala de la Braila, prin realizarea unui proiect in valoare de un miliard de euro. Un alt proiect care asteapta aprobarea si alegerea investitorilor este cel de la Borzesti, unde E.ON, CEZ si Electrabel sunt in cursa pentru castigarea unui proiect de 335 MW, in valoare de 500 de milioane de euro. Planul pentru aceste proiecte este ca Termoelectrica sa constituie impreuna cu investitorii o societate mixta care va construi si va opera noua centrala, compania de stat urmand sa participe la acest proiect cu terenul si logistica aferente.

     

    “Din nefericire, in acest fel privatizarea unitatilor termo s-a redus la o vanzare de amplasamente”, crede Jean Constantinescu, care considera ca vanzarea grupurilor termo ar fi avut succes cu cativa ani in urma, deoarece ele sunt amplasate strategic si au logistica necesara pentru productie.

     

    Ministrul economiei crede insa ca toate unitatile de productie din Romania mai au o sansa, fiind in posesia statului: “Cred ca pastrarea acestor companii in posesia statului si incercarea noastra de a crea o companie energetica nationala, acel campion de care vorbeste toata lumea (este vorba despre aducerea laolalta a tuturor companiilor de stat din piata de energie pentru a forma o companie de stat mai puternica, ce ar urma sa fie listata la bursa, dupa modelul cehilor de la CEZ – n.red.) este una dintre putinele cai prin care statul mai poate avea controlul asupra unei piete esentiale pentru viitorul Romaniei”, spune Varujan Vosganian intr-o discutie cu BUSINESS Magazin. Conform proiectului ministerial, compania energetica integrata va avea o valoare cuprinsa intre 20 si 24 de miliarde de euro si o profitabilitate ridicata, care va creste progresiv.

     

    Ministrul considera ca, odata ce aceasta companie va fi formata, statul va putea “pompa” in ea banii necesari pentru a deveni competitiva, fiind vorba de sume de ordinul miliardelor de euro, atat pentru indeplinirea normelor de mediu (in special in cazul complexurilor energetice si al unitatilor Termoelectrica), dar si pentru retehnologizare. “Vor fi bani”, considera Varujan Vosganian, care va lasa in minister (daca nu va mai fi ministru in continuare) planul de afaceri al noii companii pentru primii cinci ani de functionare.

     

  • Holcim a incheiat modernizarea fabricii de la Campulung

    "Modernizarea fabricii de ciment din Campulung marcheaza etapa finala a procesului de retehnologizare inceput in urma cu cativa ani la fabrica din Alesd. Am investit si continuam sa investim in calitate si performanta, acordand o atentie deosebita protejarii mediului” a declarat directorul general al Holcim (Romania), Markus Wirth.

    O investitie aditionala de 75 milioane de euro pentru fabrica de ciment din Campulung va incepe anul acesta si va fi finalizata in 2009. Aceste noi activitati investitionale vor fi directionate catre o serie de proiecte precum linii de macinare a clincherului, transportul la silozurile de depozitare si extinderea punctelor de incarcare a cimentului vrac.

     

    „Noul cuptor inlocuieste cele trei cuptoare mai mici, invechite si care au fost date in functiune in 1972 si evidentiaza inca o data eforturile noastre de a implementa si detine cele mai bune tehnologit disponibile” a spus Emil Raicov, director al fabricii de ciment din Campulung.

     

    Compania detine trei fabrici de ciment in Turda, Campulung si Alesd, impartindu-si piata cimentului alaturi de Lafarge si HeidelbergCement. Cifra de afaceri a Holcim a crescut anul trecut cu 28% comparativ cu 2006, pana la 296,64 milioane de euro, profitul brut fiind insa mai mic cu 33%. Compania a a inregistrat anul trecut un profit net de 34,1 milioane de euro (114,55 mil. lei), in scadere de la 50 mil. euro in 2006.
     

  • Bun, dar putin

    Rusinate parca de gustul multimii, glasurile ce ar putea educa in materie de consum al vinului sunt timide si, de cele mai multe ori, emit condescendent doar aprecieri la adresa unor licori incerte, dar cu mare popularitate. Pentru ca in primele trei luni ale anului am facut trei calatorii in zone oenologice importante, am sa va impartasesc cateva impresii, cheite pentru nenumarate porti din lumea vinului.

    Chile este o tara pentru care ar merita sa se introduca o noua materie in scoli – turismul, iar practica pentru cei ce ar urma sa devina profesionisti ai domeniului sa fie facuta aici. Munti (unii chiar mai vechi decat Anzii), lacuri, rauri, cascade, ghetari, dealuri, plaje insorite, paduri, campii, vie si o impresionanta industrie a ospitalitatii.

    Pe langa Misiones si Vina Mar, prietenii din Chile ne-au inlesnit intalnirea cu doua varfuri: Neyen si Flaherty. Ambele vinuri (ultimul poarta numele unui producator american, venit pentru un sezon in Chile si ramas acolo vreme de 17 ani) se adreseaza cunoscatorilor, pretentiosilor. Neyen (un DaVino de la noi) apare anual in doar 20.000 de sticle, iar Flaherty’s este rodul a 1,5 hectare de vie, la care se adauga o dragoste infinita pentru tot ce e natural, dar si stiinta unui vinificator de succes. Aceste doua titluri chiliene isi fac loc la curtea marilor vinuri ale lumii. Numarul mic de butelii restrictioneaza insa aparitia lor doar la restaurante si pe rafturile magazinelor ultraspecializate.

    Urmatoarea oprire: Italia. Festivalul Benvenuto Brunello, tinut in februarie la Montalcino, este o sarbatoare a Toscanei, dar si a intregii lumi a vinurilor. E momentul cand se anunta ce fel de an a fost cel ce tocmai s-a incheiat si cand se acorda stelele, in functie de cat de bun a fost anul pentru vinuri. Dar este in egala masura si startul unei curse comerciale cat se poate de febrile. 2007 a fost cotat ca un an de cinci stele, iar Brunello cu acest an de recolta se va putea vinde abia in 2012. De aceea, negociatorii cumpara masiv dreptul de a vinde aceste vinuri. Desi e un fel de vanzare a pieii ursului din padure, cei care cunosc tehnica fac ori mari profituri (negociatorii) sau mari economii (colectionarii). Lectia e, sper, clara: vinul bun, asa cum e un Brunello autentic, nu e un produs de serie. Harta ultimilor ani arata ca 2003 (care se va vinde anul acesta) e o investitie buna (patru stele), la fel si 2004 (cinci stele). E drept, Italia nu inseamna numai Montalcino. Un Amarone special, un Chianti adevarat, un Barolo se pot atasa cu usurinta de sufletul iubitorului de vin. Ultima statie: Prowein, la Düsseldorf. La acest grandios targ poti lua pulsul noilor tendinte, poti simti cine vine din urma sau cine se pregateste sa paraseasca avanscena.

    Germania isi negociaza locul in loja elitelor, demonstrand, de la an la an, ca Rieslingul german este cu totul si cu totul altceva decat Rieslingul italian. Ne vom convinge si prin cele cateva aparitii din piata noastra. Revirimentul fantastic la nivel mondial al rose-ului (Valea Loirei, Provence) sper sa produca si la noi o unda cat de mica de natura sa „pink-menteze” putin atmosfera teraselor si a restaurantelor romanesti. Premise exista, pentru ca interesul proprietarilor de restaurante pentru vin a crescut, ceea ce va face ca noi sa avem parte de o oferta din ce in ce mai buna. Ma bazez si pe prezenta masiva a somelierilor (cred ca a fost cea mai mare adunare a acestor profesionisti) la degustarea liniei Guigal (nou-intrata pe piata romaneasca), sustinuta de o personalitate internationala a domeniului – Brett Crittenden, „senior wine judge decanter”. El a facut prezentarea vinurilor de 100 puncte Parker (o alta premiera pe piata romaneasca).

    Am pastrat ca sugestii: Guigal – Chateauneuf du Pape (un vin extraordinar, complicat si care are nevoie, neaparat, de o „aerisire” lunga) sau Côte-Rotie La Turque. Tot din nou-venitele in Romania, din „colectia de primavara” recomand Penfold’s Grange, Yalumba (cu toata gama), italienele Dievole si Pinocchio. Pentru cel din urma, ca argument sta nu doar pretul accesibil, ci si doza de optimism incorporata, amanunt remarcat de toti cei care l-am degustat.

  • Romania si Bulgaria sunt codasele UE la productia de cereale

    Mai multe amanunte pe www.gandul.info

  • Fabrica Ford, afaceri de 600 mil. euro in 2010

    Constructorul auto american a anuntat ca primul Ford „made in Romania” va iesi pe poarta fabricii din Craiova la jumatatea lui 2009. Oficialii Ford au negat zvonul privind productia modelului Fiesta, anuntand ca, de la jumatatea lui 2009, Automobile Craiova va produce modelul Ford Transit Connect.

    Amanunte pe www.gandul.info

  • A inceput productia de automobile electrice in serie

    Tesla Roadster poate accelera de la 0 la 100 de kilometri pe ora in 3,9 secunde, iar turatia motorului poate depasi 13.000 de rotatii pe minut, fata de 6.000-7.000 de rotatii pe minut cat poate suporta un motor pe benzina.

    Mai multe amanunte pe www.mediafax.ro

  • Ursus lanseaza berea cu gust de fructe

    Redd’s Fresh este prima bere cu aroma de fructe, produsa in Romania, printr-o linie de productie proprie, stabilita la Buzau. "Aceasta bere se mai fabrica si in Polonia, Rusia si Africa de Sud, si am fi putut sa o importam de acolo, insa am preferat sa ne creem propria linie de productie si sa investim mai degraba in dezvoltarea locala", spune Marian Olteanu, NPD Manager, Ursus Breweris.

    Campania de lansarea a produsului se va desfasura in perioada martie-aprilie, prin intermediul spoturilor TV si solo spoturilor. Redd’s Fresh va fi livrat in toate supermarketurile din tara, iar pretul de la raft este de aproximativ 2,2 lei.

    Ursus Breweries, filiala locala a SABMiller a avut anul trecut vanzari estimate la peste 200 milioane de euro, raportand o crestere de 18% a vanzarilor in ultimele trei luni ale anului, ritm de trei ori mai mare fata de cel inregistrat de grup in Polonia sau Rusia.

  • Grupul german Daimler ar putea construi o fabrica auto in Romania

    "Compania analizeaza in prezent aceste doua variante", a declarat un manager al marcii Mercedes pentru saptamanalul german Automobilwoche, citat de Thomson Financial. El a adaugat insa ca proiectul se afla intr-un stadiu incipient.

    Oficialii Daimler au refuzat sa comenteze informatiile. Divizia producatoare de autoturisme a Daimler, redenumita Mercedes-Benz Cars, vrea sa finalizeze, pana la finele primului trimestru sau inceputul trimestrului al doilea al acestui an, conceptul tehnic pentru noua generatie de autoturisme clasa A si B.

    "Vrem sa crestem, cu noua generatie auto. In acest sens ne-am propus sa producem semnificativ mai mult decat cele 270.000-280.000 de unitati actuale", a afirmat Rainer Schmückle, director operational la Mercedes-Benz Cars, intr-un interviu pentru Automobilwoche.

    Mai multe detalii pe www.mediafax.ro

  • Aventura de 2.500 de dolari

    Secretele ingineresti de reducere a costurilor pentru noua masina a Tata Motors au inclus un ax cardanic gol in interior, un portbagaj cu spatiu suficient pentru o servieta si un motor, montat in spatele masinii, nu cu mult mai performant decat o masina de tuns iarba.

    Vestea buna este ca a rezultat o masina care va fi comercializata la un pret in jur de 2.500 de dolari, adica tot atat cat costa un DVD player optional instalat pe un SUV Lexus LX 470. Vestea mai putin buna este ca a rezultat o masina care e aproape sigur ca va pica la orice test occidental de emisii de noxe si de siguranta rutiera si, probabil, si la cele din India de peste cativa ani, cand e de prevazut ca vor fi introduse si aici standarde de mediu mai stricte.

    Dar Tata nu are de gand sa intreprinda croaziere pe autostrazile din California. Compania vrea mai degraba sa ofere in premiera un vehicul cu patru roti celor care pana acum erau obisnuiti sa calatoreasca doar pe doua, in special catorva sute de milioane de indieni, dar si altora din tarile in curs de dezvoltare. Chiar si asa insa, „Masina poporului“ ar putea sa influenteze in cele din urma comportamentul cumparatorilor de automobile din toata lumea, fiind expresie a unei tendinte mai larg raspandite intre fabricantii auto, aceea de a construi masini mai ieftine.

    „De fapt, ei lasa la o parte tot ce industria auto gandea despre structura costurilor si iau o foaie alba de hartie si-si pun intrebarea: ce anume se poate face?“, spune Daryl T. Rolley, director pentru operatiunile din America de Nord si Asia la Ariba, firma care furnizeaza componente pentru Tata, Toyota si alti producatori. „In urmatorii 5-10 ani, intreaga industrie auto se va intoarce cu susul in jos.“

    Alianta franco-japoneza a Renault-Nissan si joint-venture-ul indiano-japonez Maruti Suzuki continua sa calculeze cum sa produca masini ultra-ieftine pentru India. Iar producatorii auto occidentali aflati in dificultate cauta sa vada unde filozofia tarilor in curs de dezvoltare, dominata de efortul de reducere a costurilor, le poate imbunatati situatia contabila.

    Unii analisti estimeaza ca, la fel cum japonezii au popularizat termeni precum „kanban“ – „la timp“ si „kaizen“ – „imbunatatire continua“, indienii ar putea sa exporte un tip de „inginerie ghandiana“, care sa combine ireverenta pentru modurile conventionale de gandire cu un stil economic de viata, generat de lipsa de resurse. Sau, asa dupa cum si-a descris filozofia Ashok K. Taneja, director din industria auto indiana, „cand am nevoie de argint, de ce sa investesc in aur?“.

    Masina de 2.500 de dolari este un hatchback micut, atragator, cu patru usi si cinci locuri, sub forma de bomboana, mai mica in fata si mai inalta in spate, ca sa reduca si mai mult rezistenta la vant si sa permita instalarea unui motor ieftin. „E o masina simpatica, draguta“, spune A.K. Chaturvedi, senior vicepresedinte responsabil cu dezvoltarea in cadrul Lumax Industries, un furnizor din Delhi care a livrat farurile si luminile de interior ale masinii.

    Cei ce au promovat reducerea de costuri au fost inginerii Tata, care intr-un proiect anterior se intrebau daca nu cumva camioanele produse de companie aveau nevoie de toate patru placutele de frana sau s-ar putea descurca numai cu trei. Si in timp ce au construit noua masina a grupului Tata, care costa cam jumatate fata de cel mai ieftin competitor de pe piata, filozofia lor a fost: Chiar avem nevoie de asta? (unde „asta“ poate fi pe rand aproape orice piesa ori componenta). Asa se face ca modelul prezentat oficial in urma cu doua saptamani nu are radio, servodirectie, geamuri electrice, aer conditionat si are doar un singur stergator in loc de doua.

    Stilul economic e vizibil in tot sistemul intern al masinii, cu implicatii considerabile pentru siguranta si longevitatea vehiculului. Ca sa economiseasca 10 dolari, inginerii Tata au redesenat suspensiile ca sa elimine din faruri sistemul care ajusteaza unghiul de proiectie a luminii in functie de gradul de incarcare a masinii, dupa cum explica Chaturvedi de la Lumax. In loc de axul solid de otel care face legatura dintre roti si osii, un furnizor, Sona Koyo Steering Systems, a folosit un cilindru gol in interior, a spus Kiran Deshmukh, directorul de operatiuni al companiei cu sediul in Delhi.

    La roti, Tata a optat pentru rulmenti capabili sa sustina o viteza de 72 de kilometri la ora, dar peste aceasta viteza se uzeaza mult mai repede, reducand durata de viata a masinii, fara a afecta insa si siguranta consumatorilor, dupa cum spune Taneja. Viteza maxima pe care o poate atinge masina este de 120 de kilometri pe ora. Reducerea greutatii a scazut costurile de productie si a permis companiei sa foloseasca un motor mai ieftin. Potrivit expertilor din domeniu, masina are transmisie continua variabila, o alternativa mai ieftina la transmisia manuala sau la cea automata. Desi n-a fost nicicand populara in Statele Unite din cauza acceleratiei adesea prea lenese, transmisia continua era odinioara raspandita in Europa si a iesit din nou la lumina in vehicule ca SUV-ul Nissan Murano sau Toyota Prius.