Tag: proiect

  • Ministerul Finanţelor retrage proiectul noului Cod Fiscal

    “Intenţia Guvernului este de a iniţia o dezbatere publică deschisă şi transparentă cu privire la modificările necesare Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală, însă dorim, în acelaşi timp, şi adoptarea de măsuri care să contribuie la continuarea creşterii economice şi la limitarea extinderii poverii fiscale”, a comunicat Ministerul Finanţelor.

    În prezent, una dintre priorităţile Guvernului este de a limita evaziunea fiscală, inclusiv prin modificări ale Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală, aminteşte comunicatul ministerului condus de Ioana Petrescu. Modalitatea în care se vor concretiza aceste intenţii, după discuţii cu specialişti şi societatea civilă, va fi decisă de Guvern şi va fi supusă consultării publice înainte de aprobarea de către Parlament. Propunerile care vor fi asumate de Guvern vor fi dezbatute şi asumate, împreună cu bugetul pentru anul 2015, de către Parlament.

    Conform proiectului noului Cod Fiscal, prezentat vineri de agenţia MEDIAFAX, persoanele fizice care deţin clădiri cu o altă destinaţie decât cea de locuinţă vor plăti un impozit reprezentând până la 2% din valoarea impozabilă, iar impozitul pe maşini va fi majorat semnificativ, de două ori şi jumătate în cazul autoturismelor cu motorizări de până la 1.600 centimetri cubi.

    Modificări sunt indicate şi la impozitul pe terenul din intravilan, unde suma de plată creşte proporţional cu rangul şi zona localităţii, ajungându-se la creşteri de la 10.353 lei/hectar la 83.000 lei/hectar.

    Acelaşi document relevă că impozitele şi taxele locale vor fi indexate în continuare o dată la trei ani în funcţie de inflaţie, dar nu de către Guvern, ca în prezent, ci direct de primării, şi vor putea fi majorate în fiecare an cu până la 50% faţă de acest nivel, comparativ cu nivelul maxim de 20% permis de normele actuale. La sfârşitul anului trecut, Guvernul s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional, prin scrisoarea de intenţie, că nivelul taxelor pe proprietate impuse persoanelor fizice vor putea fi majorate “la latitudinea” autorităţilor locale, pentru a reduce astfel riscul acumulării de arierate şi înregistrării unui deficit la nivel teritorial.
     

  • Proiect estimat la 225 milioane euro pentru un tronson de autostradă între Ogra şi Târgu Mureş

     Proiectul, parte a autostrăzii Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, cuprinde loturile Târgu Mureş – Ungheni (4,5 kilometri) + drum de legătură (4,7 km) şi Ungheni – Ogra (10,1 km).

    Primul lot are o valoare estimată de până la 340,97 milioane lei, iar al doilea este evaluat la 457,8 milioane lei, sumele, fără TVA, incluzând şi eventuale lucrări suplimentare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 1500 de locuinţe finalizate în Cosmopolis

    Cosmopolis, unul din cele mai mari ansambluri rezidenţiale din România şi cel mai mare din zona de nord a Bucureştiului, a ajuns la 1500 de apartamente şi vile finalizate, în urma unor investiţii totale de 240 de milioane de euro.

    “2014 a fost cel mai bun an de la declanşarea crizei economice. Am investit în acest an nouă milioane de euro în proiect, urmând să avem un buget similar pentru a doua jumatate a lui 2014, am înregistrat o creştere semnificativă a vânzărilor şi în ultima lună am finalizat noi facilităţi pentru cei peste 2700 de locuitori din proiect”, a declarat Ahmet Buyukhanli, CEO Opus Land Development, dezvoltatorul proiectului Cosmopolis.

    Dezvoltatorul a încheiat recent un parteneriat cu Bancpost prin care cumpărătorii unei locuinţe în cadrul Cosmopolis pot beneficia de o finanţare în condiţii preferenţiale, aceasta fiind printre cele mai bune oferte existente pentru creditele ipotecare.

    Astfel, cei care vor accesa un credit ipotecar în lei la Bancpost pentru a cumpăra o locuinţă în proiect vor beneficia de o dobândă preferenţială, de 2,5% + Robor la trei luni (dobânda maximă stabilită pentru programul Prima Casă), dobândă care este cu un procent sub cea standard practicată de bancă pentru un credit ipotecar clasic. |n plus, comisionul de analiză a dosarului este egal cu zero, faţă de 1500 lei pentru un credit standard, evaluarea imobilului nu va presupune niciun cost, faţă de 500 de lei în cazul unui credit ipotecar clasic iar comisionul  de administrare al creditului va fi zero. Adiţional, cei care vor accesa o finanţare de la Bancpost vor beneficia şi de un voucher de 2000 de lei pentru amenajarea locuinţei, valabil în magazinele Altex, Mediagalaxy şi Elvilla, iar cei care vor recomanda un alt cumpărător în Cosmopolis vor primi un voucher de 1000 de lei.

    Dezvoltarea infrastructurii generale a Cosmopolis s-a concretizat prin amenajarea lacului Creţuleasca, amplasat în imediata apropiere a proiectului, prin amenajarea unei plaje, prima de acest gen din România, a unui bar adiacent, a unui ponton şi a unei piscine exterioare, a cincea din cadrul proiectului.

    Preţurile de vânzare ale locuinţelor din Cosmopolis pleacă de la 31.000 de euro + 5%* TVA pentru un studio dublu cu o suprafaţă construită de 54 de metri pătraţi, de la 42.200 de euro + 5%* TVA pentru un apartament cu două camere, având o suprafaţă construită de 63 de metri pătraţi, în timp ce un apartament cu trei camere, cu o suprafaţă construită de 86 de metri pătraţi, are un preţ de 58.500 de euro + 5%* TVA.

    In cadrul Cosmopolis sunt disponibile la vânzare şi vile, cu o suprafaţă de 112 metri pătraţi construiţi şi un preţ de 90.000 de euro + TVA.

    Facilităţile de care dispune Cosmopolis includ un supermarket operat de Carrefour, gradiniţă pentru copii, farmacie, pizzerie, cinci piscine exterioare, sală de fitness, terenuri exterioare de baschet şi de tenis şi numeroase spaţii de joacă pentru copii. în plus, locuitorii au transportul asigurat până la staţiile de metrou Pipera sau Aurel Vlaicu, şi în weekend şi până la Băneasa Shopping City, prin linii de microbuz care circulă la un interval de o oră.

    Cosmopolis este amplasat în zona de nord-est a Bucureştiului, în apropiere de şoseaua de Centură, între podurile din Pipera-Tunari şi Andronache-ştefăneştii de Jos. Coldwell Banker Affiliates of Romania este managerul de proiect şi agent exclusiv al Cosmopolis.

    Coldwell Banker Affiliates of Romania este liderul pieţei de consultanţă imobiliară din Romania după ultimele rezultate financiare oficiale şi compania cu cea mai extinsă activitate pe segmentul rezidenţial, fiind reprezentantul local a uneia dintre cele mai cunoscute companii imobiliare la nivel mondial.

    Coldwell Banker Affiliates of Romania oferă servicii de consultanţă, brokeraj şi management al proprietăţilor imobiliare pe toate segmentele pieţei: rezidenţial, birouri, industrial, terenuri şi investiţii. Compania are în prezent 45 de sucursale – cincisprezece în Bucureşti şi câte una în Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Bistriţa, Botoşani, Brăila, Bran, Braşov, Câmpulung, Cluj-Napoca, Constanţa, Drobeta-Turnu Severin, Galaţi, Iaşi, Miercurea Ciuc, Oneşti, Oradea, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Râsnov, Satu Mare, Sfântul Gheorghe, Suceava, Târgu Mures, Turda, Vaslui, Zalău şi Zărneşti.

    Cu o istorie de peste 100 de ani, compania de origine americană este detinuţă în prezent de Realogy Corporation, unul din cei mai mari francizori din domeniul imobiliar la nivel mondial. Prin reţeaua sa, Coldwell Banker acoperă 50 de ţări cu 3.800 de birouri şi are peste 80.000 de consultanţi şi brokeri.

     

  • Guvernul german a aprobat un proiect care obligă creditorii să susţină băncile cu probleme, din 2015

     Noile reglementări fac parte dintr-un pachet legislativ al Germaniei privind uniunea bancară europeană, proiect ambiţios de centralizare a supravegherii băncilor din zona euro şi de organizare, în caz de nevoie, a salvării sau desfiinţării acestora.

    “Germania deschide calea în Europa prin implementarea mai rapidă a regulilor europene şi creează instrumentele care permit lichidarea instituţiilor financiare de importanţă sistemică fără să fie pusă în pericol stabilitatea financiară”, afirmă Ministerul de Finanţe în proiectul de lege obţinut de Wall Street Journal.

    Proiectul asigură că, în perioade de criză, la rezolvarea acesteia vor contribui în primul rând proprietarii şi creditorii şi nu statul, din fonduri publice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Primul oraş cu temperatură controlată din lume: are 450 de hectare şi poate primi anual 180 de milioane de vizitatori

    Autorităţile din Dubai se pregătesc pentru o nouă premieră: construcţia “Mall of the world”, cea mai mare construcţie de acest gen din lume care va avea o suprafaţă de 4,5 milioane metri pătraţi. Spaţiul va include 100 de hoteluri, un parc tematic, mai mult săli de teatru şi instituţii medicale. Toate acestea vor fi conectate, creând primul oraş cu temperatură controlată din lume.

    În anunţul făcut, şeicul Mohammed bin Rashid nu a detaliat costul proiectului sau data la care acesta va fi finalizat.

    Complexul va putea primi 180 de milioane de vizitatori anual şi reprezintă cel mai recent proiect de infrastuctură menit să ajute la revenirea unei pieţe lovită puternic de criza din 2009.

     

  • Orban: Congresul de fuziune, probabil pe 26 iulie. Sondajul PNL pe prezidenţiabil, gata în 7-10 zile

     ”În ceea ce priveşte calendarul de fuziune, s-au păstrat aceleaşi termene, practic până în data de 15 (iulie – n.r.) vor fi finalizate documentele, proiectul de statut, proiectul de program politic, proiectul de ţară şi protocolul de fuziune între cele două formaţiuni politice, urmând ca cele două structuri ale celor două partide să ratifice aceste documente, mă refer la Convenţia Naţională Extraordinară a PDL şi la Congresul PNL”, a declarat Orban.

    El a precizat că este posibil ca 26 iulie să fie data congresului comun PNL-PDL pentru fuziune.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta spune că proiectul Roşia Montană este blocat fără sprijin politic: Eu însă susţin exploatarea

     Întrebat dacă Roşia Montană mai are o şansă în acest moment, Ponta a răspuns: “Până nu există o susţinere politică clară, nu”.

    El a precizat că, personal, consideră că este mai bine pentru ţară să fie exploatate toate resursele naturale, inclusiv aurul, cât timp sunt respectate toate normele de mediu.

    “Ori proiectul era ca la gazele de şist, nici nu a început şi deja se ştia că va fi ceva rău. Eu sunt pentru exploatarea resurselor naturale”, a adăugat Ponta.

    În 2011, când se afla în opoziţie, Ponta afirma că declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu în favoarea proiectului Roşia Montană sunt o încercare de a-şi proteja sponsorii din campania electorală şi că şeful statului se gândeşte doar la buzunarele sale şi niciodată la interesele României.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PROIECT: Persoanele care nu îşi plătesc amenzile, date în judecată de autorităţile locale

     Proiectul de lege urmăreşte modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, care reglementează regimul juridic al contravenţiilor, în sensul că persoanele care nu îşi achită amenzile şi care nici nu pot fi executate silit să fie date în judecată chiar de către autorităţile locale, pentru a fi astfel obligate la zile de muncă în folosul comunităţii.

    “În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organele de specialitate ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul persoană fizică vor sesiza instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”, se arată în proiectul supus dezbaterii publice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CNADNR nu mai dă un termen pentru finalizarea autostrăzii Comarnic-Braşov: Obţinerea finanţării este un proces “laborios”

    “În prezent se desfăşoară activităţile prealabile semnării contractelor de finanţare şi contractului de concesiune de lucrări publice privind proiectarea, construirea, finanţarea, operarea şi întreţinerea Autostrăzii Comarnic – Braşov. Precizăm că obţinerea finanţării în cadrul unui proiect de concesiune presupune un proces laborios, cu multe etape, care include analiza de tip «due diligence» din partea băncilor interesate în finanţarea proiectului şi care se concretizează prin încheierea unor contracte de finanţare.

    Lucrările de construire la autostrada Comarnic – Braşov vor fi demarate după semnarea contractului de concesiune şi a contractelor de finanţare”, a comunicat CNADNR la solicitarea MEDIAFAX, una dintre întrebările adresate Companiei de Drumuri vizând noul termen estimat pentru semnarea contractului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine este Sergiu Biriş, cofondatorul afacerii pe care Facebook a plătit jumătate de miliard de dolari

    Serigiu Biriş la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    Povestea mea este diferită de a celorlalţi invitaţi, pentru că în 2007 eram atât de la început încât nu ştiam nimic. Este foarte bine să fii în cel mai „hot„ domeniu acum, însă în 2007 nu ştiam în ce intru sau ce vreau să fac. Ştiam doar că vrem să încercăm să facem un proiect al nostru, personal, pentru că în acel moment dezvoltam site-uri pentru clienţi din afară.

    Poate şi dacă mergeam în această direcţie am fi crescut şi am fi fost o bună resursă de outsourcing acum, însă simţeam nevoia de a dezvolta un proiect propriu. Aveam de fapt trei idei, iar una din acele trei idei a fost Trilulilu, am vrut să facem un site românesc de videosharing. Nu ştiam cum să creăm cu adevărat un business, iar tot ce ştiam despre piaţa online era că e o piaţă de 5 milioane de euro, ceea ce mie mi s-a părut senzaţional. Nu ştiam că există foarte mult scepticism legat de proiectele online şi că erau puţini clienţi care îşi asumau riscul de a investi în publicitatea online atunci.

    După câteva luni de la lansare am fost contactaţi de Business Magazin să facem un cover story. „Vrem!„, am zis, dar nu ştiam ce înseamnă cover story. Motiv pentru care am apărut în tricou pe copertă, nu venisem la Bucureşti pregătiţi. Am făcut şedinţa foto, am răspuns la întrebări şi în mai 2007 am apărut pe coperta revistei. A fost o surpriză plăcută şi s-a dovedit a fi şi un punct foarte important din cariera noastră, pentru că mai târziu investitorul nostru ne-a spus că aşa ne-a găsit, văzându-ne pe coperta revistei. Până să ajungem pe copertă noi am investit destul de mult în acest proiect, tot ce câştigam din web design reinvesteam în site, şi am primit chiar şi oferte de cumpărare la 2-3 luni de la lansare, când a vrut să ne cumpere Neogen.

    Nu am vrut să vindem, deşi 80.000 era o sumă colosală după câteva luni de lucru, însă am avut noroc că i-am cooptat pe consultanţii care ne-au temperat şi ne-au asigurat că vor veni şi mai mulţi bani mai târziu. Mai târziu, în 2007, Alexis Bonte a preluat doar o părticică din proiect, 10%, cu 100.000 de euro. A fost cel mai bun lucru că nu am vândut businessul din prima. Îţi trebuie răbdare, ca antreprenor. Cu Trilulilu primii bani, 5.000 de lei, i-am făcut după şase luni de la lansarea proiectului, moment când aveam cheltuieli de 6.000 de euro pe lună. Cea mai mare provocare, pentru noi, a fost să învăţăm să facem bani în spaţiul online, am avut foarte multe încercări şi foarte multe eşecuri să susţinem businessul, pentru că piaţa din România are particularităţile ei. Cea mai bună soluţie a fost să ne înfiinţăm propria echipă de vânzări, am învăţat asta în decurs de câţiva ani.

    Văd foarte mulţi tineri care şi-ar dori să încerce ceva, însă se tem să nu eşueze, că sunt multe provocări pe piaţă, dar îmi dau seama că şi noi, dacă am fi analizat la fel de în detaliu afacerea, probabil nu am fi realizat nimic. Am fi mers înainte cu programarea şi web designul şi mă bucur că am avut naivitatea şi curajul de a face ceva şi de a sprijini acest proiect prin orice mijloace. Cred că foarte mulţi tineri din ziua de azi ar trebui să lase deoparte gândirea raţională şi să îşi urmeze instinctul de a crea ceva.

    Acum sunt foarte implicat în Zonga, care este un „spin off„ din Trilulilu, un serviciu de muzică, legal, care oferă acces la 20 de milioane de melodii de pe mobil, tabletă sau PC. Am semnat contracte cu toate casele de discuri internaţionale şi locale, iar acesta a fost unul dintre cele mai mari challenge-uri din ultimii ani, să reuşim să lansăm acest proiect. Am reuşit să negociem cu casele de discuri şi în circa doi ani am reuşit să obţinem drepturile. Timp în care am reuşit să dezvoltăm şi produsul, şi până la urmă am avut noroc să îl aducem la costul pentru end-user pe care l-am dorit. Casele de discuri ar fi dorit ca un abonament să coste 10 euro pe lună, noi am reuşit să-l aducem la 3 euro, am reuşit să semnăm un parteneriat cu Vodafone, ei fiind şi parteneri în afacere. Acest proiect are mult mai mari provocări şi de aceea mă focusez mai tare, pentru că este şi o piaţă care mai are nevoie de educare, cea a conţinutului online plătit.

    Este greu în acest domeniu pentru că pirateria are un grad destul de ridicat şi există şi convingerea că tot ce este pe internet trebuie să fie gratis. Am pornit pe un drum, îl ţinem în continuare şi ne gândim inclusiv să deschidem serviciul şi în alte ţări.

    Cei care vor să dezvolte acum un business online trebuie să se orienteze spre zona de mobile, pentru că Facebook, de exemplu, raportează că peste 55% dintre venituri le vin din publicitatea de pe mobil, ceea ce mi se pare incredibil. Cred, de asemenea, în orice produs care se bazează pe venituri din publicitate, atâta vreme cât este bine realizat şi are o piaţă. Cred că este o mare nevoie de produse locale. Cred în servicii cu valoare adăugată, obligatoriu plătite, şi care încep să fie pe val; vor apărea tot mai multe astfel de produse.