BusinessMagazin

Tag: productie

  • GM a gasit solutia pentru a trece pe profit

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Producatorii de ciment vad o crestere mai mica in 2009

    "Avand in vedere ca mizam pe dezvoltarea constructiilor in perioada care urmeaza, in zona infrastructurii mai ales, dar fiind si constienti ca anul 2009 va genera rezultate din acest segment mai degraba incepand cu trimestrul al IV-lea, estimam ca evolutia pietei cimentului va cunoaste o stagnare sau o crestere usoara", a declarat pentru BUSINESS Magazin directorul financiar al Lafarge Ciment, Philippe Platon.

     

    Lafarge Ciment este liderul pietei autohtone de profil, inregistrand o cifra de afaceri de 324 de milioane de euro in 2007 si un profit net de 132 mil. euro. "Vrem sa credem ca noul guvern va lua masurile necesare pentru a stimula investitiile in acest moment critic, mai ales in infrastructura, decat sa incurajeze consumul, care ar duce la dezechilibre externe si mai mari", mai spune directorul Lafarge.

     

    Unele companii de profil au inceput deja sa simta o scadere a cererii, pe o piata care a ajuns anul trecut la o cifra record, de 13 milioane de tone de ciment, potrivit datelor CIROM (Patronatul din Industria Cimentului), citate de Ziarul Financiar. "Am inregistrat o scadere a cererii pentru materiale de constructii, cauzata de doua aspecte principale: venirea iernii si impactul recesiunii asupra pietei locale", spune directorul general al Holcim Romania, Markus Wirth.

     

    Holcim este, potrivit rezultatelor financiare din 2007, al doilea producator local de ciment, cu o cifra de afaceri de 296 milioane de euro si un profit net de 34 mil. euro. Reprezentantul Holcim considera de asemenea ca dezvoltarea infrastructurii va mentine cererea de materiale de constructii la un nivel ridicat si in anii urmatori, aceasta fiind dublata de nevoia dezvoltarii de locuinte. "Cu toate acestea, situatia financiara ar putea sa afecteze puternic aceste dezvoltari."

     

    In ciuda premiselor nu foarte favorabile din aceasta perioada, reprezentantii celor doua companii spun ca nu iau in calcul o micsorare a programului de lucru sau o oprire temporara a activitatii. "Consideram ca lipsa finantarii constructiilor si infrastructurii ar reprezenta o diminuare a potentialului Romaniei de a face fata conditiilor de piata in 2009 si – in plus – intarzierea unui raspuns politic la criza financiara ar genera probleme suplimentare", a adaugat reprezentantul Lafarge.

     

    Lafarge si Holcim sunt cei mai importanti doi producatori de ciment din Romania, dupa ultimele rezultate financiare oficiale disponibile, fiind urmati de Carpatcement Holding, care a inregistrat in 2007 o cifra de afaceri de 294 de milioane de euro si un profit net de 102 milioane de euro.
     

  • PIB-ul, impins cu tractorul

     

    In 2008 agricultura Romaniei nu a stat, totusi, sub sporurile importante de productie inregistrate in com­pa­­ratie cu anul precedent; putem spune ca este marcata, in schimb, de un procent si de un fenomen economic international. Este vorba de 4%, cat detin cele mai importante 50 de companii agricole din Romania din suprafata arabila totala, de 9,4 milioane de hectare, precum si de ceea ce s-a numit criza alimentara din prima parte a anului.
     
    Acum, in plina criza financiara, se poate lesne intui ca impactul productiei in crestere de biocarburanti sau consumul mai mare de cereale din Asia nu au fost principalele “motoare” ale cresterii preturilor produselor alimentare inregistrata in primavara – vara, ci fondurile speculative, care au “testat” reactia pietelor, deja fragezite dupa evolutia preturilor la petrol. Amplificarea crizei financiare in Statele Unite, in toamna, a readus preturile alimentelor la nivelurile de la inceputul anului; pe de alta parte, fenomenul la care am asistat a fost numai o repetitie cu orchestra si spectatori, pentru ca in viitor, dupa ce efectele crizei financiare se vor fi estompat, piata mancarii ar putea si va deveni un si mai bun teren de vanatoare.
     
    Iar miscarile de pe piata internationala nu au facut decat sa evidentieze minusurile eterne din agricultura Romaniei: fragmen­tarea excesiva a suprafetelor, dificultati in finantare, saracia fermierilor, performante modeste, puternic influentate de clima. Care clima a fost ingaduitoare in 2008, permitand obtinerea unor recolte de top. Situatia nu se va repeta, pare-se, anul viitor, pentru ca in toamna au fost insamantate cu grau in jur de 2 milioane de hectare de teren, cu 200.000 de hectare mai putin decat in sezonul agricol care se incheie. In conditiile in care criza a ieftinit cerealele cu 40% in septembrie si octombrie, iar costurile de infiintare a culturilor au crescut cu pana la 40 de procente, recolta anului 2009 depinde nu numai de vreme, ci si de politicile pe care la va aplica noul Guvern.
     
    Nu in ultimul rand, terenul agricol ramane, in Romania, o oportunitate pentru investitii, chiar in conditiile crizei financiare. Un studiu elaborat de BCR si facut public in luna octombrie indica o crestere de cinci ori a pretului terenurilor agricole in ultimii cinci ani, la 1.000 – 3.500 de euro pe hectar; chiar si in aceste conditii, preturile sunt cu trei pana la sapte ori mai mici decat media europeana. In acelasi timp, din cele 3,93 milioane de exploatatii agricole, numai 17.700 avea personalitate juridica si numai una din cinci se incadreaza in normele europene de profitabilitate.
     
    S-ar putea ca optimismul ex-ministrului Dacian Ciolos, care vedea Romania ajunsa in postura unui exportator net de produse alimentare in mai putin de zece ani, sa fie justificat. Dar, pentru a ajunge la aceasta pozitie, relatia dintre PIB si agricultura ar trebui sa depasasca fiorul cresterii sau scaderii productivitatii hectarului, iar cea mai mare parte a romanilor sa aiba impresia ca mancarea creste in frigider.
     
    Cifrele anului agricol
    • 7,7 milioane de tone, productia de grau.
    • 7 milioane de tone, productia de porumb.
    • 700.000 de tone, productia de rapita.
    • 3,93 milioane, numarul exploatatiilor agricole.
    • 1.700 – 2.100 lei/ha, costuri pentru productia vegetala.
    • 0,42 lei/kg, pretul graului, in scadere de la 0,6 lei anul trecut.
    • 65 de milioane de euro, cifra de afaceri estimata a celei mai mari companii agri­cole, TCE 3 Brazi din Insula Mare a Brailei.

     

  • Ilustrate de la Brebu

     

    Schita cu pricina ar fi trebuit sa includa un showroom, o noua cladire de birouri si poate o fabrica in Rusia, “daca nu venea molima”, spune Rizea. Molima la care se refera este criza financiara, care l-a facut mult mai prudent in pronosticurile pentru anul viitor. Dupa ani in care s-a putut lauda cu cresteri anuale de 30% si marje de profit peste cele medii din industrie, seful Lemet spera in 2009 la o crestere de doar 15% fata de anul acesta, ceea ce inseamna incasari in jurul a 30 de milioane de euro, cu tot cu TVA.
     
    O incetinire a ritmului atrasa de limitarea accesului la credite, dupa cum explica Rizea, adaugand ca “acum nu mai intra in magazine cei care intreaba daca pot lua mobila cu credite, ci doar cei care isi permit sa o cumpere cu banii jos”.
     
    Poate ca una dintre solutiile pentru a impulsiona vanzarile ar fi inghetarea preturilor, pentru ca “mai bine dau marfa la un tarif fix decat sa ramanem cu ea pe stoc”, dupa cum spune omul de afaceri.
     
    Criza financiara nu este singurul motiv pentru scaderea cererii, intrucat, asa cum se intampla in fiecare an odata cu inceperea postului Craciunului, vanzarile intra pe o panta descendenta. “Toata lumea spune ca piata imobiliara da tonul in cea a mobilei, dar eu cred ca nu este adevarat”, spune Rizea, in timp ce deschide un dosar ticsit cu grafice; unele sunt din articole de ziar, iar altele – statistici oficiale. Din multimea lor alege graficul vanzarilor la mobila in decursul unui an, asa cum reiese din dinamica inregistrata de fabrica sa din Brebu, pe care il compara cu alte doua – un grafic al dinamicii constructiilor si celalalt al casatoriilor.
     
    Concluzia la care ajunge este ca vanzarile merg cel mai bine in perioada iulie-noiembrie, atunci cand se fac si cele mai multe nunti. Iar ceea ce urmeaza este o perioada de “hibernare” a incasarilor, care coincide cu cea a iernii si care s-ar putea prelungi pe fondul crizei; nimeni nu stie exact cu cat si nici ce efecte va avea. Un lucru pare sigur insa: restrangerea creditelor inseamna cumparari mai rare si mai reduse valoric, dupa cum aprecia Dan Sucu, seful Mobexpert, cel mai puternic grup din industria mobilei, intr-o discutie recenta cu BUSINESS Magazin. De aceeasi parere este si Rizea, care mai crede ca “industria mobilei ar trebui sa reziste daca s-ar micsora volumul de importuri”. E o afirmatie facuta din pozitia confortabila a unui producator care se bazeaza prea putin pe importuri – fabrica Lemet exporta cel mult 5% din productia totala. O pondere mica, daca este sa luam in calcul faptul ca dupa Revolutie putini au fost producatorii care si-au putut sustine afacerile exclusiv din vanzarile realizate in tara.
     
    Singura sansa de supravietuire pentru fabricantii care nu s-au bucurat nici de magazine proprii de prezentare, nici de o retea extinsa de distributie si nici de un nume rasunator pe piata interna a fost, dupa 1989, sa se orienteze catre cea externa, in special tarile ex-sovietice si vestul Europei, iar multi dintre ei lucreaza si astazi exclusiv pentru export.
     
    “Acum cativa ani, toata lumea ne intreba de ce nu facem si export, pentru ca pe atunci se credea ca daca un producator nu vinde in afara tarii e mai putin valoros”, isi aminteste seful Lemet. “Dar eu vreau sa-mi fac afacerile in Romania, pentru ca este o piata mare, inainte ca Uniunea Europeana sa-si fi dat seama de asta.”
     
    Pentru ca exportul nu a fost niciodata un obiectiv principal, atentia antreprenorului s-a axat pe dezvoltarea retelei de distributie, care in momentul de fata a ajuns sa fie cea mai extinsa din Romania, numarand peste 150 de magazine partenere, dintre care 103 magazine sub brandul Lem’s, operate in sistem de franciza. Planuri sunt si pentru extinderea brandului in Bulgaria, acolo unde Lemet colaboreaza cu 14 magazine partenere, dar si in Ungaria, unde compania detine deja o reprezentanta si un magazin Lem’s. Un model de business suficient de interesant pentru ca anul acesta Alexandru Rizea sa adune intr-un dosar toata corespondenta cu cei care au vrut sa-i cumpere afacerea. Pe coperta dosarului, care nu are niciun titlu, este desenat un semafor aprins pe culoarea galbena – “nici rosu, nici verde”, spune el. Despre ofertanti afirma doar ca “sunt mai multe firme si fonduri de investitii” carora le-a dat acelasi raspuns – “in anul 2008, Lemet nu va fi cotata la bursa si nici nu va negocia vanzarea sau fuziunea”. Dar nici in 2009, se grabeste sa completeze. Care sunt motivele pentru un refuz atat de ferm? Lemet este o afacere de familie si asa va si ramane, spune Rizea; sotia sa, fiul, fiica si nora lucreaza deja de ani buni in cadrul companiei.
     

     

  • Dacia isi inchide fabrica pentru patru zile

    "Fabricatia de piese de schimb, activitatea anumitor sectoare ale Uzinei Mecanice, cea a centrului CKD (pachete de piese destinate exportului si asamblarii in alte uzine – n.r.), precum si expeditiile de vehicule vor continua fara intrerupere", se arata intr-un comunicat al Dacia, remis, vineri, agentiei MEDIAFAX.

     

    Cititi in editia de saptamana viitoare a BUSINESS Magazin mai multe amanunte despre decizia Dacia.
     

  • Cum se mobileaza o defensiva

    Canapele tapitate cu piele de crocodil si incrustate cu cristale Swarovski de mii de euro, paturi cu telecomanda sau fotolii de masaj. E vorba de mobila care se vinde in magazinele romanesti, pentru ca exista cumparatori care vor asa ceva. Tendintele occidentale in materie de alegere a mobilierului, care pun accent pe personalizare si pe designul original, au devenit populare in randul anumitor categorii de clienti din Romania.

     
    “Sunt clienti care nu se multumesc sa-si aleaga produsul din vitrina si apoi sa plece cu el acasa; vor sa le fie util si sa li se potriveasca la fel ca un articol de imbracaminte”, spune Camelia Sucu, presedinta importatorului Class Living, care comercializeaza mobilier de lux, o nisa inca subdezvoltata pe o piata a mobilei asteptata sa se apropie anul acesta de 1,1 miliarde de euro.
     
    O explicatie mai frusta o ofera Monica Bruzlea, directorul de marketing al producatorului transilvanean Larix, care afirma ca “unii consumatori sunt atat de snobi, incat ar cumpara orice este scump, indiferent de calitate”. Bogdan Belciu, directorul general al companiei de consultanta A. T. Kearney, considera ca putinele firme mari romanesti producatoare de mobilier au reusit sa se impuna in special in segmentul high-end, desi oferta unora poate fi clasificata mai mult prin prisma preturilor decat prin cea a calitatii si a designului. “Mobila adresata clasei de mijloc ramane insa limitata si pana cand producatorii locali vor reusi sa acopere cu produse competitive si acest segment, vom continua sa vedem cozi si cresteri record la IKEA si la alte companii similare”, afirma consultantul.
     
    Privita in ansamblu, piata mobilei, desi foarte fragmentata, cu aproape 4.000 de producatori interni de diverse marimi, de la ateliere de garaj pana la adevarate platforme industriale, este dominata de mai putin de zece companii, intre care Mobexpert, Elvila, Silvarom sau Alprom, ale caror afaceri inseamna aproape jumatate din valoarea pietei. Pentru restul fabricantilor, dintre care cei mai multi nu se bucura nici de magazine proprii de prezentare, nici de marci rasunatoare pe piata interna, singura sansa de supravietuire intr-o piata tot mai neinca­patoare in segmenul mic si mediu al preturilor a fost continuarea exporturilor. Oamenii din industrie s-au orientat cu precadere spre productia de mobilier de calitate buna si la preturi convenabile, dupa modele primite din strainatate. Desi cele mai mari volume de exporturi merg catre tari ca Franta, Germania, Italia, Marea Britanie si Austria, mobila romaneasca ramane cea mai apreciata in tarile ex-sovietice, acolo unde gusturile se aseamana cu cele romanesti si se pune mai putin accent pe design.
     
    Dupa cum afirma specialistii din domeniu, mobila romaneasca este perceputa ca fiind clasica si fada ca aspect, dar ieftina, ceea ce poate reprezenta un avantaj competitiv, mai ales pe pietele estice. Produsele romanesti de profil erau, la nivelul anului 2005, cele mai ieftine din Europa, alaturi de cele din Letonia, Lituania, Bulgaria si Macedonia, iar diferentele fata de Marea Britanie sau Italia, situate la polul opus ca nivel al preturilor, ajungeau sa fie si de 150%, potrivit biroului european de statistica Eurostat. Desi ne-am pastrat locul in clasamentul celui mai ieftin mobilier, preturile au urcat in rastimpul ultimilor trei ani in medie cu 20% si au ajuns, la inceputul acestei toamne, sa fie cu 25% mai mari fata de aceeasi perioada a anului trecut.
     
    Motivele cel mai des invocate de principalii producatori pentru scumpire sunt majorarea tarifelor la materiile prime, materiale si utilitati, la care se adauga presiunile salariale. “Ii inteleg pe angajati atunci cand vor salarii mai mari pentru ca viata e mai scumpa, insa si ei trebuie sa-si imbunatateasca performantele. Nu mai merge ca acum zece ani, cand la ora trei dupa-amiaza se incheia intreaga activitate din fabrica”, comenteaza Flavio Frola, directorul executiv al producatorului Imar, controlat indirect de omul de afaceri George Constantin Paunescu. El argumenteza ca activitatea celor 500 de angajati din Romania ar putea fi realizata si de zece oameni in Italia, iar diferentele in privinta remuneratiilor nu sunt cu mult mai mari. Astfel, daca un lucrator obisnuit din industria romaneasca castiga in jur de 300 de euro, un italian primeste un salariu triplu, insa corelat si cu un volum mai mare de munca, sustine Frola.
     
    In industria mobilei lucreaza acum circa 86.000 de salariati, iar numarul angajatilor continua sa scada. “Deficitul de forta de munca nu este accentuat, dar se resimte, deoarece pleaca personal calificat. Retehnologizarea si folosirea atenta a fondurilor structurale ar trebui sa faca insa activitatea mai eficienta”, declara Aurel Rizea, presedintele Asociatiei Producatorilor de Mobila din Romania (APMR). Cu toate acestea, o tehnologie mai eficienta nu este o solutie universala, pentru ca sunt si producatori in ale caror obiecte de mobilier manopera este o componenta majora. Iar in acest sens, lucrurile sunt cat se poate de clare – “nu mai este tara in care sa nu coste nimic, ca acum cinci ani; timpul in Romania a inceput sa fie din ce in ce mai scump”, afirma directorul executiv al Imar.
     
    Pentru pietele dezvoltate, mobila de productie romaneasca nu are prea multe sanse. “Oferta autohtona pentru produse moderne si functionale este destul de restransa. Cu exceptia unor firme de nisa, putini producatori romani sunt competitivi la export, ca sa nu mai vorbim de faptul ca un leu puternic defavorizeaza si mai mult acest sector”, spune Bogdan Belciu. Cat despre piata interna, statisticile nu par nici aici favorabile companiilor romanesti: anul trecut, importurile de mobila au crescut cu 43,5% fata de 2006, pe cand exporturile au crescut doar cu 17,5%.

     

  • Ford va produce la Craiova şi varianta pentru pasageri a Transit Connect

    "Connect are o varianta van (furgoneta) si una combi (break). Ambele vor fi construite la Craiova", a declarat Sviggum, joi, agentiei MEDIAFAX, la Salonul Auto de la Paris.

     

    Mai multe amanunte pe www.mediafax.ro
     

  • Sa vina taiwanezii




    Michael Dell, fondatorul si directorul executiv al companiei ce-i poarta numele, a repetat saptamana trecuta o miscare pe care a facut-o de mai multe ori in ultimul an si jumatate, aceea de a cumpara actiuni Dell atunci cand cursul acestora la Nasdaq a scazut. De data aceasta, Michael Dell, a carui avere Forbes o estimeaza la 16,4 miliarde de dolari, a cumparat 4,9 milioane de actiuni, pentru aproximativ 100 de milioane de dolari (70 de milioane de euro), imediat dupa ce actiunile au scazut puternic, ca efect al anuntului privind rezultatele financiare slabe din trimestrul al doilea. Acum, pachetul de actiuni detinut de Michael Dell ajunge la 255 de milioane de actiuni, reprezentand aproape 13% din companie.








     

    Pariul personal al miliardarului, citat de toata presa, e ca in urmatorii trei ani va reusi sa scada cu pana la 3 miliarde de dolari cheltuielile companiei. Deocamdata, in ultimul an, actiunile Dell au pierdut 26% din valoare, ilustrand increderea scazuta a investitorilor in sansele companiei de a-si creste eficienta. In ultimele luni, conducerea Dell a pornit discutii cu mai multe firme care asambleaza computere, punandu-le pe masa o propunere neobisnuita, aceea ca ele sa-i cumpere fabricile de echipamente hardware. Surse apropiate companiei, citate de publicatia The Wall Street Journal, sustin ca Dell ar intentiona “sa vanda cea mai mare parte dintre fabricile sale sau probabil chiar pe toate in urmatoarele 18 luni”, cu scopul de a reduce costurile si de a face rost de resurse financiare. Informatia nu a fost confirmata oficial: David Frink, purtatorul de cuvant al Dell, a refuzat sa faca vreun comentariu pe marginea informatiilor aparute in presa, calificate de el drept speculatii. “Am spus anterior ca vom continua sa ne extindem, folosind atat modelul original de productie interna de computere, cat si prin intermediul unor parteneriate cu alte companii”, a afirmat Frink. Cu toate acestea, intr-o raportare recenta catre Comisia Federala pentru Operatiuni Bursiere (SEC), organismul de reglementare a pietei de capital ameri­cane, Dell scrie ca “analizam in mod activ toate aspectele legate de logistica, lantul de aprovizionare si volumul de productie” – ceea ce poate sugera ca intentia companiei americane de a externaliza productia este plauzibila.

     

    Dell pare sa faca fata tot mai greu competitiei din industrie, dificultatile fiind vizibile in primul rand prin faptul ca producatorul de computere raporteaza rezultate financiare in scadere. La 29 august, compania a anuntat o scadere cu 17% a profitului net comparativ cu trimestrul al doilea al anului trecut, pana la 616 de milioane de dolari (aproximativ 433 de milioane de euro). Conducerea Dell a explicat diminuarea profitului prin efortul de a castiga cota de piata in Europa, Orientul Mijlociu si Africa, reducand considerabil preturile anumitor produse.

     

    In ciuda faptului ca veniturile au crescut cu 11% si ca Dell ocupa in continuare locul al doilea la nivel mondial intre pro­ducatorii de hardware, investitorii de pe Wall Street au reactionat negativ, mai cu seama cu cat compania a recunoscut ca “atitudinea conservatoare” a unora din clientii americani se manifesta si in Europa sau Asia – un mod delicat de a spune ca vanzarile nu stralucesc in aceste zone. Analistii considera ca una dintre principalele surse ale problemei este de fapt ca fabricile Dell nu mai sunt adaptate conditiilor actuale ale pietei, mai exact ca sefii companiei n-au sesizat tranzitia de la o piata a computerelor orientata pe comenzi mari de desktop-uri pentru zona corporatista la una unde notebook-urile destinate clientilor individuali castiga teren.

     

    Drept urmare, vanzarea fabricilor ar putea fi un obiectiv destul de greu de atins, pentru ca este posibil ca eventualii cumparatori sa se teama sa preia niste fabrici in zone cu costuri ridicate de productie, in principal in SUA, unde Dell detine patru fabrici. Potentialii cumparatori ar fi reprezentati cel mai probabil de mari companii asiatice care produc componente si computere. Fabricile detinute de Dell in Texas, Tennessee, North Carolina, Florida, iar in strainatate in Irlanda, Malaiezia, China, Brazilia, India si Polonia (aceasta din urma a fost deschisa chiar anul trecut) sunt considerate in general eficiente, insa nu asigura o productie realmente competitiva de notebook-uri, din punctul de vedere al costurilor.

     

    Una dintre metodele prin care Dell ar putea produce mai ieftin notebook-uri a fost pana acum externalizarea activitatii catre companii specializate in productia de astfel de echipamente.

     

    O mare parte a notebook-urilor Dell sunt construite deja partial in fabricile unor producatori angajati prin contract din Asia, computerele fiind apoi transportate in centrele de productie ale companiei americane si asamblate integral. Doar ca din cauza acestui procedeu de asamblare, fiecare computer merge la doua fabrici, implicand astfel costuri suplimentare.

     

    Dell a adoptat de anul trecut o strategie axata pe taierea costurilor, care ar urma sa inceapa cu inchiderea fabricii din Texas. “Modelul traditional folosit de Dell pentru productia de computere a fost optimizat intr-adevar pentru adaptarea la nevoile clientilor, in special ale celor din zona de business, dar mai eficient ramane tot transferul productiei catre alte firme”, spune A. M. Sacconaghi, analist la Sanford C. Bernstein. Sacconaghi e convins ca Dell va incepe sa se bazeze din ce in ce mai mult pe contractele de productie cu alte companii in dauna fabricilor proprii.

     

    La sfarsitul lunii martie, compania a anuntat ca s-ar putea sa-si inchida birourile din Austin, Texas, pana la sfarsitul acestui an, disponibilizand astfel 900 de angajati, si a precizat ca “ar fi nevoie si de alte actiuni pentru a reduce costurile totale de productie”. Vanzarea fabricilor ar putea fi deci punctul culminant al planului de a muta centrul de greutate de la productia in fabricile proprii la contractele cu alti fabricanti, strategie adoptata de competitorii producatorului american de mai multa vreme. “O multime de companii se bazeaza deja pe acest model”, recunoaste Mike Cannon, seful de productie de la Dell. HP, de exemplu, a transferat in 2005 productia dintr-o fabrica din Australia catre grupul taiwanez Foxconn, in timp ce Apple livreaza o mare parte din computerele sale clientilor direct din centrele de productie din Asia.

     

  • Stapanii energiei electrice

    Normal
    0

    false
    false
    false

    MicrosoftInternetExplorer4



    /* Style Definitions */
    table.MsoNormalTable
    {mso-style-name:"Table Normal";
    mso-style-parent:"";
    font-size:10.0pt;"Times New Roman";}

    “Cred ca vara aceasta, cel mai important om din piata de energie electrica a fost Nicolae Opris”, spunea, in urma cu cateva saptamani, o prietena care urmareste cu interes piata energiei. Legatura dintre Nicolae Opris, vicepresedintele responsabil cu piata energetica al Agentiei Nationale pentru Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), si momentul discutiei cu prietena respectiva era destul de evident: ANRE tocmai majorase tarifele din piata de energie, in medie cu 5,3%, majorarea pentru consumatorii casnici fiind de 4,5%.

    Decizia, semnata de Nicolae Opris, fusese solicitata de producatori, dar si de unii furnizori de energie, si a fost considerata insuficienta de majoritatea acestora, care intentioneaza acum sa solicite o noua majorare a tarifelor. De ce a fost Opris omul momentului? “Pentru ca in acest birou am stabilit cu cat si cand va creste pretul energiei electrice si pentru ca tot aici se vor stabili si urmatoarele evolutii ale pretului”, spune Nicolae Opris, care motiveaza decizia de a creste preturile prin investitiile de mediu pe care trebuie sa le faca producatorii de energie, dar si prin faptul ca trebuie sa recunoasca o parte din investitiile pe care le-au facut sau au promis ca le vor face o parte din distribuitorii de energie.

     

    Cresterea preturilor la electricitate este insa doar capatul unui lant ale carui verigi principale arata motivatiile, dar si efectele scumpirii curentului electric. Principalele verigi ale acestui lant au stat la baza realizarii de catre BUSINESS Magazin a unei liste cu cei mai importanti oameni din piata de energie. De fapt, alegerea celor zece a constat in nominalizarea a doua tipuri de factori de decizie: cei ce controleaza o serie de sectoare aflate in posesia statului, fie prin conducerea celor mai mari afaceri, fie prin conducerea unui lant decizional, si cei ce controleaza afacerile dintr-o serie de companii mari consumatoare de energie care nu au mai rezistat la nehotararea guver­nantilor si au decis sa se descurce singuri intr-o piata dominata inca de afaceri de stat.

    “Faptul ca una dintre pietele esentiale din economia romaneasca este controlata de o mana de oameni spune ceva despre piata in sine”, este de parere Jean Constantinescu, analist al pietei de energie si director al Insti­tutului pentru Recuperarea Energiei (IRE), care reprezinta Romania in asociatiile europene de profil. Jean Constantinescu considera ca principalul motiv pentru care atat de putini oameni controleaza o piata estimata la peste zece miliarde de euro in acest an este pastrarea unor segmente importante ale acestei piete in portofoliul statului. Acesta este si motivul pentru prezenta printre cei mai importanti oameni din energie a ministrului economiei si finantelor, Varujan Vosganian.

    Desi se poate spune ca mandatul sau de conducere a acestui minister este acum pe cale de a se termina (date fiind alegerile din toamna), deciziile luate de Varujan Vosganian de-a lungul mandatului sau au dat un anume curs pietei de energie. Principala directie in care a marsat ministrul, anume oprirea privatizarilor din domeniu, dar mai ales faptul ca nu a continuat planul initial de a privatiza complexurile energetice din Oltenia au facut ca principalele companii din piata de energie sa se gandeasca la propriile proiecte, ceea ce va schimba fata domeniului in urmatorii ani. “Daca Guvernul ar fi decis privatizarea acestor complexuri energetice, am fi fost interesati sa cumparam, mai ales datorita sinergiilor care s-ar fi creat prin faptul ca CEZ detine distributia pe zona respectiva”, spune Doru Voicu, directorul de dezvoltare al CEZ Romania.

     

    Cum complexurile nu au mai iesit la privatizare anul trecut, cum era prevazut in prima strategie energetica a actualului guvern, atat cehii, cat si alti potentiali investitori dau acum inapoi: “Noi vedem cum aceste complexuri devin din ce in ce mai neatractive”, spune Doru Voicu. Principala explicatie pentru scaderea atractivitatii lor sta in investitiile de mediu pe care trebuie sa le faca (estimate la peste doua miliarde de euro pana in 2012) si in faptul ca internalizarea costurilor pentru aceste investitii, luand in considerare faptul ca energia produsa la Rovinari, Turceni si Craiova se vinde acum la un pret mediu, ar face complexurile prea scumpe, chiar pentru pretul mediu din piata de acum.

    In aceeasi situatie sunt unitatile Termoelectrica, care au inceput insa de aproximativ doi ani sa incheie parteneriate cu investitori strategici pentru constructia unor noi grupuri pe platformele Termoelectrica. Cel mai important proiect aprobat in acest sens este cel derulat de E.ON cu Enel, pentru a instala 800 MW la termocentrala de la Braila, prin realizarea unui proiect in valoare de un miliard de euro. Un alt proiect care asteapta aprobarea si alegerea investitorilor este cel de la Borzesti, unde E.ON, CEZ si Electrabel sunt in cursa pentru castigarea unui proiect de 335 MW, in valoare de 500 de milioane de euro. Planul pentru aceste proiecte este ca Termoelectrica sa constituie impreuna cu investitorii o societate mixta care va construi si va opera noua centrala, compania de stat urmand sa participe la acest proiect cu terenul si logistica aferente.

     

    “Din nefericire, in acest fel privatizarea unitatilor termo s-a redus la o vanzare de amplasamente”, crede Jean Constantinescu, care considera ca vanzarea grupurilor termo ar fi avut succes cu cativa ani in urma, deoarece ele sunt amplasate strategic si au logistica necesara pentru productie.

     

    Ministrul economiei crede insa ca toate unitatile de productie din Romania mai au o sansa, fiind in posesia statului: “Cred ca pastrarea acestor companii in posesia statului si incercarea noastra de a crea o companie energetica nationala, acel campion de care vorbeste toata lumea (este vorba despre aducerea laolalta a tuturor companiilor de stat din piata de energie pentru a forma o companie de stat mai puternica, ce ar urma sa fie listata la bursa, dupa modelul cehilor de la CEZ – n.red.) este una dintre putinele cai prin care statul mai poate avea controlul asupra unei piete esentiale pentru viitorul Romaniei”, spune Varujan Vosganian intr-o discutie cu BUSINESS Magazin. Conform proiectului ministerial, compania energetica integrata va avea o valoare cuprinsa intre 20 si 24 de miliarde de euro si o profitabilitate ridicata, care va creste progresiv.

     

    Ministrul considera ca, odata ce aceasta companie va fi formata, statul va putea “pompa” in ea banii necesari pentru a deveni competitiva, fiind vorba de sume de ordinul miliardelor de euro, atat pentru indeplinirea normelor de mediu (in special in cazul complexurilor energetice si al unitatilor Termoelectrica), dar si pentru retehnologizare. “Vor fi bani”, considera Varujan Vosganian, care va lasa in minister (daca nu va mai fi ministru in continuare) planul de afaceri al noii companii pentru primii cinci ani de functionare.

     

  • Holcim a incheiat modernizarea fabricii de la Campulung

    "Modernizarea fabricii de ciment din Campulung marcheaza etapa finala a procesului de retehnologizare inceput in urma cu cativa ani la fabrica din Alesd. Am investit si continuam sa investim in calitate si performanta, acordand o atentie deosebita protejarii mediului” a declarat directorul general al Holcim (Romania), Markus Wirth.

    O investitie aditionala de 75 milioane de euro pentru fabrica de ciment din Campulung va incepe anul acesta si va fi finalizata in 2009. Aceste noi activitati investitionale vor fi directionate catre o serie de proiecte precum linii de macinare a clincherului, transportul la silozurile de depozitare si extinderea punctelor de incarcare a cimentului vrac.

     

    „Noul cuptor inlocuieste cele trei cuptoare mai mici, invechite si care au fost date in functiune in 1972 si evidentiaza inca o data eforturile noastre de a implementa si detine cele mai bune tehnologit disponibile” a spus Emil Raicov, director al fabricii de ciment din Campulung.

     

    Compania detine trei fabrici de ciment in Turda, Campulung si Alesd, impartindu-si piata cimentului alaturi de Lafarge si HeidelbergCement. Cifra de afaceri a Holcim a crescut anul trecut cu 28% comparativ cu 2006, pana la 296,64 milioane de euro, profitul brut fiind insa mai mic cu 33%. Compania a a inregistrat anul trecut un profit net de 34,1 milioane de euro (114,55 mil. lei), in scadere de la 50 mil. euro in 2006.