Tag: folosire

  • EXCLUSIV: Palatul Primăverii, reşedinţa lui Nicolae Ceauşescu cu robinete din aur, va fi scos la vânzare. Cum arată clădirea

     În aceste condiţii, conform unui document obţinut de MEDIAFAX, clădirea, aflată pe Bulevardul Primăverii nr 50 din Bucureşti, va fi trecută din domeniul public în cel privat al statului şi oferită la vânzare.

    “Din analiza activităţii curente a rezultat că, practic, acest imobil nu este folosit destinaţiei legale, în cel mai bun caz existând 3-4 delegaţii oficiale pe an care îl utilizează. În raport cu specificul şi cu structura sa funcţională, a rezultat că valorificarea prin închiriere a imobilului din Bd. Primăverii nr.50, fie din perspectiva apartenenţei sale la domeniul public, fie din cea a apartenenţei la domeniul privat al statului, nu este rentabilă. Costurile de întreţinere şi administrare ale clădirii sunt foarte mari, ceea ce ar impune un nivel ridicat al chiriilor plătite de cei care îl folosesc, aspect care conduce la concluzia că închirierea acestei clădiri devine neatractivă în raport cu piaţa concurenţială”, se arată în document.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum recunoşti profilul “concursomanului” de Facebook

     Aparent utilizator de Facebook normal, “concursomanul”  foloseşte de fapt aceasta retea de socializare ca pe un mijloc de a participa la cat mai multe concursuri, potrivit unui studiu realizat de Starcom MediaVest. In medie, un concursoman distribuie peste 20 de postari pe zi, recordul fiind de 35. Nu are preferinte fata de brand-uri si nici nu manifesta loialitate. Uneori o intreaga familie s-ar implica In concursuri pentru a maximiza sansele de castig.

    Intr-o saptamana obisnuita, concursomanul participa de la patru pana la 60 de concursuri si se lauda pe Facebook cu castigurile lui (dand share la postarile care il desemneaza castigator). Unii dintre concursomani chiar se straduiesc sa-si consolideze profilurile (ajungand pana la 2000 de prieteni si chiar follower-i), dar continutul pe care il distribuie are in medie intre 0 si 3 like-uri.  

    Aproape jumatate dintre cei care urmaresc brand-urile pe Facebook nu au intentia de a le cumpara. Totodata, ei prefera in cea mai mare masura activarile care nu implica mult efort: competitiile like&share fotografie + castig (80%), competitii like + castig (66%), competitii raspuns + castig (52%), acceseaza aplicatia + castig (59%), creeaza continut audio/video + castig (3%).

    Exista categorii in care numarul fanilor dedicati este depasit de cel al fanilor interesati de concursuri (dulciuri & snack-uri, bauturi racoritoare si bere). Totusi, concursomanii sunt cei care raspandesc mesajul brand-ului pe Facebook intr-o masura mai mare decat fanii dedicati, acestia fiind mai degraba interesati de postarile informative ale brand-urilor. Astfel, mesajul de brand ajunge sa fie propagat de fani interesati de beneficii materiale, utilizatori care sustin chiar si brand-uri care sunt in competitie. In fata altor utilizatori de Facebook isi pierd asadar credibilitatea.

  • EXCLUSIV: Palatul Primăverii, reşedinţa lui Nicolae Ceauşescu cu robinete din aur, scos la vânzare. Cum arată clădirea

     În aceste condiţii, conform unui document obţinut de MEDIAFAX, clădirea, aflată pe Bulevardul Primăverii nr 50 din Bucureşti, va fi trecută din domeniul public în cel privat al statului şi oferită la vânzare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Putin: Singura soluţie pentru puterea de la Kiev este dialogul. Folosirea forţei duce ţara spre haos

     “Doar prin dialog, proceduri democratice şi nu prin folosirea forţelor armate, a tancurilor şi avioanelor poate fi restabilită ordinea în ţară”, a declarat Putin, în direct la televiziune, la tradiţionala sesiune de întrebări din partea cetăţenilor.

    Vladimir Putin a respins, de asemenea, acuzaţiile privind implicarea forţelor ruse în revoltele din estul Ucrainei.

    Moscova: Afirmaţiile privind implicarea forţelor ruse în estul Ucrainei ţin de paranoia

    Afirmaţiile autorităţilor ucrainene privind implicarea forţelor speciale ruse în evenimentele din estul ţării seamănă cu “paranoia”, a declarat joi ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Amazon a cumpărat platforma comiXology care oferă versiuni digitale ale unor cărţi de benzi desenate

     Lansată în 2007 şi cu sediul la New York, comiXology este o platformă online care permite cumpărarea şi lecturarea unor cărţi de benzi desenate pe tablete, prin intermediul unor aplicaţii disponibile pentru iPad şi Kindle Fire, dar şi pe telefoanele inteligente care folosesc sistemele de operare Android şi Windows 8.

    Catalogul comiXology cuprinde peste 50.000 de titluri din portofoliul Marvel şi DC Comics, dar şi ale unor creatori independenţi, potrivit site-ului techcrunch.com.

    “Amazon şi comiXology împărtăşesc o pasiune pentru reinventarea lecturii în această lume digitală”, a declarat David Naggar, vicepreşedinte responsabil de achiziţiile de conţinut în cadrul companiei Amazon, într-un comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum luptă preşedinţii americani cu diferenţele de fus orar?

    Richard Nixon avea o metodă interesantă împotriva oboselii, el oprindu-se de obicei într-o ţară aflată de-a lungul traseului. Înainte de vizita sa istorică în China, Nixon a oprit o noapte în Hawaii şi apoi o noapte în Guam, relatează Business Insider.

    Dwight D. Eisenhower folosea o idee mult mai simplă: ajungea la destinaţie cu câteva zile mai devreme, dându-şi timp pentru a se acomoda cu noul orar. Studii efectuate ulterior au arătat că metoda funcţionează parţial: pentru fiecare oră în plus sau în minus, este nevoie de o zi întreagă de adaptare. Astfel, în cazul unei vizite în Australia, Eisenhower ar fi avut nevoie de mai bine de o săptămână de odihnă.

    Barack Obama, actualul preşedinte al Statelor Unite, face uz de ultimele descoperiri din medicina modernă. O notă apărută în 2010 pe una din fişele sale medicale face trimitere la un medicament împotriva oboselii, mai precis un stimulent care îl ajută să rămână concentrat fără a pierde prea mult timp.

    Ronald Reagan a fost preşedintele cel mai preocupat de problema diferenţelor de fus orar. El a fost unul dintre cei mai importanţi promotori ai regimului Argonne, sistem e folosea ideea unei schimbări de patru zile a dietei pentru a contracara starea de oboseală. Pe scurt, regimul presupune alternarea zilelor cu mese bogate cu zilele fără niciun fel de mâncare, astfel încât organismul să fie în permamenţă alert.

  • Antonescu: Susţinătorii PNL nu vor vota cu Mircea Diaconu. Ar fi frumos să nu se lase folosit

     Antonescu a fost întrebat într-o discuţia la Hotnews de ce PNL nu boicotează candidatura lui Mircea Diaconu. “Susţinătorii PNL vor vota PNL şi nu Mircea Diaconu”, a răspuns Antonescu.

    Liderul PNL a mai precizat că speră ca fostul vicepreşedinte al partidului să nu se lase folosit.

    “Nu l-am putut menţine pe Mircea Diaconu pe lista PNL pentru că am luat act de hotărârea şi de interpretarea oficială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Dacă alte instanţe au hotărât altceva domnul Diaconu va candida independent şi dincolo de a ne prezenta această explicaţie simplă nu avem cum opri campania despre care vorbiţi (împotriva PNL, nr). Ar fi frumos ca domnul Diaconu să nu se lase folosit în această campanie”, a mai spus Antonescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum să-ţi încarci telefonul în 30 de secunde – VIDEO

    Bateria a fost dezvoltată folosind nanotehnologia, iar reprezentanţii StoreDot susţin că o baterie descărcată complet se va încărca în doar treizeci de secunde, având o autonomie de două-trei ore, relatează BBC.

     

  • Panică pe Internet: O tehnologie cu probleme de securitate pune în pericol mii de site-uri web

     OpenSSL este o tehnologie de criptare a informaţiei în internet folosită pentru 66 la sută dintre serverele de pe Internet, iar experţii au descoperit un punct vulnerabil major – denumit “Heartbleed Bug” – în ultimele versiuni ale acestui software, scrie Los Angeles Times.

    Acest bug permite citirea memoriei serverului, inclusiv cheia privată de criptare (dacă este gasită), ceea ce poate duce la compromiterea completă a traficului criptat.

    “Pericolul este imens. Consecinţele sunt încă îngrijorătoare. Am denumit acest moment ca pe unul “Mad Max”. Este un pic de anarhie acum”, a declarat Kevin Bocek, vicepreşedinte pe probleme de securitate în cadrul companiei Venafi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Premieră la nivel mondial: cercetătorii britanici au regenerat un organ aflat în interiorul unui organism viu

    Ei au reuşit să reconstruiască într-un şoarece viu timusul, un organ aflat în faţa inimii, prin reactivarea unui mecanism natural care se închide odată cu creşterea în vârstă, relatează Business Insider. “Acţionând asupra unei singure proteine, am reuşit să inversăm procesul de îmbătrânire aproape complet”, a declarat Clare Blackburn, membră a Consiliului de Cercetări Medicale Edinburgh.

    Succesul cercetătorilor de la Universitatea din Edinburgh poate însemna începutul unui nou curent în medicină. Timusul este primul organ care este afectat de creşterea în vârstă, iar micşorarea acestuia reprezintă principala cauză pentru scăderea imunităţii.

    Medicina regenerativă este o arie de cercetare în creştere, având ca principal obiect de studiu celulele stem.