Tag: Victor Ponta

  • Când toată lumea era cu ochii pe Ponta, Iohannis a trimis la Monitorul Oficial următorul decret

    Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, o lege pe care a reprimit-o de la Parlament după ce a cerut ca aceasta să fie reexaminată, demersul său fiind respins de Legislativ.

    Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008.

    CE LEGE A PROMULGAT VINERI PREŞEDINTELE KLAUS IOHANNIS

  • Când toată lumea era cu ochii pe Ponta, Iohannis a trimis la Monitorul Oficial următorul decret

    Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, o lege pe care a reprimit-o de la Parlament după ce a cerut ca aceasta să fie reexaminată, demersul său fiind respins de Legislativ.

    Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008.

    CE LEGE A PROMULGAT VINERI PREŞEDINTELE KLAUS IOHANNIS

  • Europarlamentarii PSD: Îl susţinem pe Victor Ponta. Parlamentul, singura instituţie care poate decide

    “Având în vedere ultimele evenimente, dar şi speculaţiile din spaţiul public, delegaţia europarlamentarilor Partidului Social Democrat îşi exprimă întregul sprijin pentru premierul Victor Ponta şi guvernul condus de acesta, care a luat măsuri extrem de importante pentru România în aceşti ani, cu impact pozitiv asupra economiei. O demisie a lui Victor Ponta ar afecta trendul economic şi social pozitiv pe care se află România. Singura instituţie care poate decide cu privire la viitorul guvernului este Parlamentul, iar acesta urmează să se pronunţe“, se arată în comunicat.

    Delegaţia europarlamentarilor PSD “ţine să sublinieze faptul că, potrivit deciziei Curţii Constituţionale 270/2008, preşedintele nu poate decide asupra suspendării premierului, fără aprobarea Camerei parlamentare din care acesta face parte, dacă acesta deţine totodată calitatea de deputat sau senator”.

    “Europarlamentarii PSD atrag atenţia, de asemenea, că speculaţiile din spaţiul public şi încercările de a pune presiune pe guvern şi de a crea instabilitate sunt lipsite de fundament, din moment ce premierul Victor Ponta nu se află sub urmărire penală”, menţionează sursa citată.

    Delegaţia PSD din Parlamentul European va informa partenerii externi cu privire la toate aceste aspecte, “inclusiv pentru combaterea manipulărilor”, se mai arată în comunicat.

    Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni – Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat. De asemenea, DNA cere Camerei Deputaţilor avizarea urmăririi penale pe numele premierului şi pentru conflict de interese.

    Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, că, în condiţiile în care DNA a comunicat că premierul Victor Ponta este învinuit de fapte penale, i-a solicitat demisia acestuia, el spunând că, în opinia sa, este o “situaţie imposibilă” pentru România ca premierul să fie învinuit de fapte penale.

    Ulterior, premierul Victor Ponta a anunţat că respectă poziţia publică a preşedintelui Klaaus Iohannis, dar că a fost numit la conducerea Guvernului de către Parlament şi numai Parlamentul îl poate demite.

     

  • Reacţiile politicienilor după anunţul referitor la urmărirea penală a premierului Victor Ponta

    Bănicioiu: Ponta nu trebuie să plece din fruntea Guvernului, mandatul său e dat de votul românilor

    Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, consideră că premierul Victor Ponta nu trebuie să plece din fruntea Guvernului, deoarece mandatul său este dat de voturile cetăţenilor români şi are o datorie faţă de ei.

    “Victor Ponta nu trebuie să plece din fruntea Guvernului, deoarece mandatul său este dat de voturile cetăţenilor României şi are o datorie faţă de fiecare cetăţean al ţării”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

    El a mai spus că, din punctul lui de vedere, Guvernul trebuie să ducă activitatea începută mai departe şi să finalizeze proiectele începute.

    “Din punctul meu de vedere, Guvernul trebuie să-şi ducă activitatea mai departe şi să finalizeze toate acele proiecte importante aşa cum ar fi cele aflate în derulare la Ministerul Sănătăţii, privind ieftinirea preţului la medicamente, noile terapii pentru bolnavii cu hepatită C, legea salarizării personalului medical, dar şi cele din alte domenii de activitate”, a mai spus Bănicioiu.

    Constantin: Ponta se bucură în continuare de susţinerea coaliţiei. Nu cred că se impune demisia

    Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, vineri, că Victor Ponta se bucură în continuare de susţinerea partidelor din coaliţie şi, personal, nu crede că se impune demisia premierului.

    Turcan: PNL cere demisia lui Ponta; va vota la vedere în Parlament pentru începerea urmăririi penale

    PNL cere demisia lui Victor Ponta şi va vota la vedere în Parlament pentru începerea urmăririi penale, a declarat, vineri, vicepreşedintele PNL Raluca Turcan.

    “PNL cere azi demisia lui Victor Ponta! Victor Ponta a întins la maximum coarda respectului faţă de instituţiile statului şi a supremaţiei legii. A sfidat, a batjocorit, a pus mai presus de lege şi democraţie interesul partenerului său de afaceri, al clientelei politice. Victor Ponta şi-a îngropat nu numai viitorul politic, ci şi partidul”, a precizat Turcan.

    Ea a arătat că dacă premierul va fi urmărit penal, “va fi anchetat că a urmărit să pună mâna pe bani, prin contracte ilegale cu statul”.

    “S-a băgat într-o complicitate pentru bani. L-a apărat pe Şova, pentru ca justiţia să nu ajungă la el. Nu mai e niciun dubiu că la noi corupţia stă la masa guvernului chiar în capul mesei”, a mai arătat Turcan.

    Vicepreşedintele PNL a mai spus că un premier urmărit penal înseamnă un premier care să-şi dea demisia.

    “Vom vota la vedere pentru începerea urmăririi penale în Parlament”, a mai spus Turcan.

    Mate Andras: Nu ştiu dacă Ponta e vinovat sau nu. Legislaţia românească este ambiguă şi prost făcută

    Deputatul Mate Andras, liderul Grupului UDMR din Camera Deputaţilor, a declarat că nu ştie dacă premierul Victor Ponta, care a fost audiat la DNA şi este urmărit penal, ar fi vinovat sau nu, dar consideră că legislaţia românească este ambiguă şi prost făcută.

    Orban: PNL nu cunoaşte ce s-a întâmplat la DNA, moţiunea de cenzură nu are legătură cu DNA

    Liderul deputaţilor PNL Ludovic Orban a declarat, vineri, întrebat despre urmărirea penală a premierului Ponta, că PNL nu are informaţii despre “ce s-a întâmplat” la DNA, nu se pronunţă pe anchete în curs de desfăşurare şi că demersul moţiunii de cenzură nu are legătură cu DNA.

    Firea: E mai mult decât suspect că DNA l-a chemat pe Victor Ponta în ziua depunerii moţiunii PNL

    Purtătorul de cuvânt al PSD precizează că este mai mult decât suspect că DNA l-a chemat pe Victor Ponta în ziua depunerii moţiunii de cenzură de către PNL şi afirmă că premierul nu a fost niciodată asociat la “Şova şi asociaţii” şi nu a avut relaţii juridice cu complexurile Turceni şi Rovinari.

    Rovana Plumb: Victor Ponta trebuie să îşi continue mandatul

    Preşedinta Consiliului Naţional al PSD, Rovana Plumb, spune că premierul Victor Ponta trebuie să îşi continue mandatul, ea susţinând că este suspectă apariţia acestui dosar în care Ponta este urmărit penal în ziua depunerii moţiunii de cenzură a PNL.

    Zgonea: Executivul trebuie să-şi ducă mai departe mandatul, cu Victor Ponta premier

    Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat, vineri, că Guvernul are un mandat dat de alegători şi de Parlament, iar Victor Ponta nu are de ce să plece de la Guvern.

    “Opoziţia şi propaganda se agită acum, dar amintesc tuturor că Guvernul are în spate votul cetăţenilor şi pe cel al Parlamentului. Acestea sunt instanţele care dau legitimitate Guvernului, iar acest Guvern şi Victor Ponta au primit legitimitate de la Parlament şi de la alegători”, a menţionat Zgonea, într-o declaraţie de presă.

    “Prin urmare, Executivul trebuie să-şi ducă mai departe mandatul, cu Victor Ponta premier, indiferent de agitaţia unora sau altora”, a adăugat Zgonea.

    Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, că, în condiţiile în care DNA a comunicat că premierul Victor Ponta este învinuit de fapte penale, i-a solicitat demisia acestuia, el spunând că, în opinia sa, este o ”situaţie imposibilă” pentru România ca premierul să fie învinuit de fapte penale. Premierul Victor Ponta a anunţat că respectă poziţia publică a preşedintelui, dar că a fost numit la conducerea Guvernului de către Parlament şi numai Parlamentul îl poate demite.

    Premierul Victor Ponta a fost audiat, vineri dimineaţă, la DNA, însoţit de un avocat, declarând că este suspect în dosarul lui Dan Şova. Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni – Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat, anunţă DNA.

  • Iohannis: Solicit DEMISIA premierului Victor Ponta. Premierul: Nu demisionez!

     Declaraţiile preşedintelui Iohannis:

    Primul ministru este învinuit de fapte penale. După părerea mea este o situaţie imposibilă pentru România. Pe de altă parte, pentru România cel mai rău lucru este o criză politică. Având în vedere toate acestea, solicit demisia primului ministru Victor Ponta.

    Preşedintele Klaus Iohannis l-a chemat pe premierul Victor Ponta la Palatul Cotroceni pentru a-i cere să demisioneze, în caz contrar intenţionând să îl suspende din funcţie, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

    Ponta nu demisionează: Doar Parlamentul poate să mă demită!

    “Am avut cu preşedintele Iohannis o discuţie instituţională extrem de corectă şi civilizată! Respect poziţia sa publică, dar am fost numit în funcţie de Parlamentul României şi doar Parlamentul poate să mă demită! Cred că respectarea principiilor constituţionale este esenţială pt societatea noastră şi în niciun caz nu pot accepta că un procuror DNA este deasupra Parlamentului, Guvernului şi a cetăţenilor acestei ţări! Asta ar insemna dictatura şi cred că la peste 25 ani după 1989 ar fi o mare eroare pt noi toţi!”, a scrie Ponta pe Facebook.

    Surse oficiale declarau pentru MEDIAFAX că preşedintele Klaus Iohannis l-a chemat pe premierul Victor Ponta la Palatul Cotroceni pentru a-i cere să demisioneze, în caz contrar intenţionând să îl suspende din funcţie.

    “Conform informaţiilor existente la momentul convocării premierului, preşedintele ia în calcul suspendarea prim-ministrului, confor Constituţiei, dacă acesta nu optează pentru varianta demisiei. Decizia va fi luată în urma discuţiei în care explicaţiile premierului vor avea o importanţă”, au arătat sursele, apropiate situaţiei.

    Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni – Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat, anunţă DNA.

    În ianuarie anul trecut, în contextul informaţiilor apărute cum că în raportul trimis de Inspecţia Judiciară către Consiliul Superior al Magistraturii se arată că este cercetat de DNA pentru afacerile de la CE Rovinari şi Turceni în care este verificat şi Şova, Ponta spunea presei: “E normal. Ce om nu e cercetat? Dar eu mă duc mâine, dacă mă cheamă, mă duc. Dar ştiţi de un asemenea dosar? Eu nu am fost informat, aflu de la dumneavoastră, dar nu m-ar mira. Dar cum aş putea să nu am şi eu dosar la DNA? Până la urmă, ar fi anormal. Pentru nişte contracte semnate de firma dumneavostră de avocatură complexului energetic Turceni… Asta e o tâmpenie”.

    De asemenea, în luna martie a acestui an, în contextul anchetării cumnatului său, Ponta afirma, într-o emisiune televizată, că va demisiona din postul de prim-ministru dacă în cazul lui va fi începută în vreun dosar urmărirea penală, precizând însă că speră că, în 2015, guvernele nu sunt schimbate cu mijloace judiciare.

    “Daca se face un dosar în care faţă de mine se începe urmărirea penală, nu am cum să rămân în funcţia de prim-ministru, să stau în fiecare dimineaţă să dau explicaţii cum e cu dosarul. Dar eu sper că, în 2015, nu se schimbă guvernele cu mijloace judiciare. Cred acest lucru, că nu se va întâmpla”, spunea Ponta.

    Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni – Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat, anunţă DNA.

  • VICTOR PONTA, AUDIAT LA DNA

    Premierul Victor Ponta este audiat în această dimineaţă la DNA. Premierul a venit însoţit de avocata sa.

    ”M-a chemat procurorul Cheşeru la ora 11.00. La final vă spunem ce şi cum”, a afirmat Ponta.

  • Opinie George Mioc, CEO PSI Industries: Guvernul „Bacşiş” trebuie trimis în judecată pentru haosul creat de OUG 8/2015

    Este timpul să se ceară guvernului Ponta să suporte toate cheltuielile legate de respectarea prevederilor aberante din ordonanţă – de exemplu, registru pentru banii personali – dar mai ales să se solicite daune morale de zeci sau sute de milioane de euro pentru: haosul creat, bătaia de joc cu care sunt tratate cerinţele mediului de afaceri (predictibilitate legislativă şi transparenţă, în primul rând) şi hărţuirea comercianţilor (inclusiv ameninţarea cu percheziţia corporală, pentru a verifica banii personali ai fiecărui angajat). Ştiu, pot fi multe obiecţii la o astfel de iniţiativă – procesul ar dura ani buni, Ponta ar ajunge la pensie înainte de finalizarea sa, iar cei care ar plăti ar fi contribuabilii nevinovaţi – dar de undeva trebuie pornită o rezistenţă clară, palpabilă, a mediului de afaceri faţă de o guvernare abuzivă.
    Nu trebuie să uităm înverşunarea cu care acest Executiv s-a năpustit asupra unor oameni care trăiesc din venituri sub salariul mediu pe economie – chelneri, frizeri, taximetrişti. Ministrul de Finanţe, Eugen Orlando Teodorovici, ne explica plin cinism despre cum se va proceda la taxarea bacşişului oferit băiatului care aduce pizza: „Dacă doriţi să lăsaţi un bacşiş, mergeţi la unitatea respectivă, iar acolo, pe casă, bate bonul fiscal, bacşişul respectiv, şi asta este.

    Sau cu taxiul, vreţi să mă întrebaţi şi de taxiuri, dacă mergeţi cu taxi?”.  Mai mult, în ordonanţa referitoare la taxarea bacşişului a fost strecurată o prevedere halucinantă prin care amenzile încasate de ANAF nu se restituie dacă instanţa anulează procesul verbal de constatare a contravenţiei. Era un text atât de flagrant în contradicţie cu legea fundamentală, încât ANAF a simţit nevoia să precizeze că nu are drept de iniţiativă legislativă – un mod discret de a spune că această prostie a fost promovată de ministrul de Finanţe Teodorovici.

    Acum, guvernul PSD crede că poate face uitate toate aceste fapte grave prin emiterea unei alte ordonanţe care să anuleze toate măsurile abuzive. Nu trebuie să acceptăm acest raţionament. OUG 8/ 2015 a produs consecinţe şi a consumat resurse bugetare importante. Funcţionarii publici au fost puşi să dea o formă legală unor idei proaste şi neconstituţionale. S-au emis documente interne, s-au ţinut şedinţe şi, în final, după aprobarea în şedinţa de guvern, ordonanţa de urgenţă s-a publicat în Monitorul Oficial. Parlamentul este obligat să dezbată ordonanţa: alte zile pierdute, alţi bani aruncaţi pe fereastră. Se vor pierde resurse şi prin faptul că actul legislativ a fost atacat la Curtea Constituţională de către Avocatul Poporului. Pe scurt, mii de funcţionari, precum şi sute de parlamentari şi demnitari sunt chemaţi să rezolve gafa Executivului.

    Dacă opinia publică şi în special mediul de afaceri vor accepta să lase să treacă această acţiune a guvernului Ponta fără a o sancţiona, este o chestiune de timp până când lucrurile se vor repeta, într-o formă sau alta. Am observat, pe Facebook, că românii sunt tentaţi să râdă de amatorismul Executivului şi apoi să uite. Mă bucur că oamenii îşi păstrează umorul, dar de data aceasta este nevoie de mai mult. Am mai arătat ce puternică a devenit Camera de Comerţ Româno-Americană, AmCham, pentru că firmele cu capital american s-au organizat şi au ţinut guvernele, de oricine ar fi fost ele conduse, sub presiune. De ce antreprenorii români, mult mai puternici decât investitorii americani din România, nu fac acelaşi lucru? Această ordonanţă scandaloasă emisă de Guvernul „Bacşiş” este un bun prilej ca oamenii de afaceri să acţioneze şi le impună respect politicienilor, în special celor din tagma lui Victor Ponta.


    Notă: Opinia prezentată îi aparţine domnului Mioc şi nu implică în niciun fel redacţia Business Magazin sau organizaţia din care publicaţia face parte.

  • Holzindustrie Schweighofer ameninţă că s-ar putea retrage din România, din cauza Codului Silvic

    “Impactul legii nu poate fi prevăzut. Unele centre de producţie ar putea fi închise”, a declarat vineri un purtător de cuvânt al companiei.

    Holzindustrie Schweighofer are în prezent 2.670 de angajaţi în România, iar numărul acesta ar fi urmat să ajungă în acest an la peste 3.000.

    În toamna anului 2014, compania a trimis o scrisoare premierului Victor Ponta în care ameninţa că ar putea avea loc concedieri în masă.

    Purtătorul de cuvânt al Schweighofer a subliniat că scrisoarea a fost făcută publică din cauza naturii competitive a Codului Silvic.

    Un articol din proiectul de lege prevede că o companie poate procesa doar 30% dintr-un tip de lemn. Schweighofer prelucrează în prezent 27%, dar intenţionează să deschidă un nou centru de producţie.

    Potrivit Schweighofer, discuţiile din România sunt exagerate, fiind declanşate de un film realizat pe ascuns, care ar trebui să dovedească faptul că ar fi cumpărat lemn tăiat ilegal. Holzindustrie Schweighofer respinge acuzaţiile.

    În data de 10 mai, directorul companiei, Gerald Schweighofer, a trimis o scrisoare deschisă CSAT-ului în care avertizează că “o implementare a acestui articol ne-ar putea obliga să concediem angajaţi”. În scrisoarea către premierul Ponta, grupul austriac avertiza că ar putea concedia toţi angajaţii.

    Într-un comunicat de presă de joi, Holzindustrie Schweighofer a susţinut că nu a ameninţat niciodată Guvernul României cu iniţierea de litigii internaţionale şi a salutat decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a discuta în CSAT problema exploatărilor de lemn, precizând că va pune la dispoziţia acestuia informaţiile necesare.

    Compania austriacă afirmă că susţine orice măsură eficientă împotriva tăierilor ilegale de lemn şi care asigură un sistem de exploatare sustenabilă a resursei forestiere în România.

    Totodată, compania susţine că, în scopul derulării unei dialog transparent, Holzindustrie Schweighofer a trimis o scrisoare deschisă adresată fiecăruia dintre membrii CSAT, pentru a le aduce la cunoştinţă obiecţiile firmei privind proiectul de lege de modificare a Codului Silvic.

    “În forma sa iniţială, aprobată de Parlamentul României, proiectul de lege de modificare a Codului Silvic ar putea duce la încălcarea mai multor acorduri comerciale şi de investiţii internaţionale, precum şi a legislaţiei europene în domeniul concurenţei”, se mai arată în comunicat.

    Totodată, se precizează că în scrisoarea deschisă se explică faptul că o abordare a problemei tăierilor ilegale care nu include toate părţile implicate, o limitare unilaterală a pieţei forestiere susţinută de un grup de interese, ar putea avea ca efect dispariţia a mii de locuri de muncă din România şi ar putea pune în pericol investiţii viitoare ale Holzindustrie Schweighofer, dar şi ale altor investitori potenţiali şi că, mai mult, o legislaţie care încalcă legi şi acorduri internaţionale ar putea decredibiliza România ca mediu competitiv pentru investitori din lumea întreagă.

    “Holzindustrie Schweighofer nu a ameninţat niciodată Guvernul României cu iniţierea de litigii internaţionale. În acelaşi timp însă, compania Holzindustrie Schweighofer este gata să-şi apere dreptul său de participant la viaţa economică a ţării şi pe acela al partenerilor, angajaţilor săi şi al familiilor acestora”, mai susţine compania.

    În cazul în care Guvernul României şi, în special, Consiliul Suprem de Apărare al Ţării nu vor considera oportun să convingă sau nu vor convinge Parlamentul de necesitatea excluderii din noua legislaţie a prevederilor care încalcă tratate internaţionale şi legea europeană în domeniul concurenţei, orice investitor străin din domeniul forestier nu va avea altă soluţie decât aceea de a se adresa justiţiei, precizează Holzindustrie Schweighofer.

    “Dacă este solicitată, compania Holzindustrie Schweighofer este gata să pună la dispoziţia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării informaţii suplimentare în scopul sprijinirii acestuia în procesul de luare a unor decizii”, se mai arată în finalul comunicatului.

    La sfârşitul săptămânii trecute, în mai multe localităţi au fost organizate proteste pe tema defrişărilor, iar preşedintele Klaus Iohannis a decis ca subiectul să fie discutat în următoarea şedinţă a CSAT.

    Proiectul de modificare a Codului silvic, iniţiat în vara anului de 125 de parlamentari PSD şi trimis înapoi la Parlament pentru reexaminare de Iohannis, a intrat marţi în dezbatere la comisiile Camerei Deputaţilor, forul decizional, după ce Senatul l-a readoptat în aceeaşi formă.

    Deputaţii din comisiile juridică, de agricultură şi mediu au respins însă cererea de reexaminare a proiectului de modificare a Codului silvic.

    Joi dimineaţă, Klaus Iohannis a cerut directorului SRI să verifice de ce informaţii beneficia Victor Ponta despre o posibilă întâlnire a unor oameni din anturajul său cu procesatori de lemn, după ce premierul a spus, într-o emisiune televizată, că “lideri din PNL au avut întâlniri private şi pe baza funcţiei publice ocupate anterior cu reprezentanţi ai companiei austriace Holzindustrie Schweighofer pe tema proiectului Codului Silvic, dezinformându-l ulterior pe preşedintele Klaus Iohannis”.

    Premierul a mai afirmat că “are informaţii concrete legate de aceste întâlniri, dar nu a dorit să prezinte numele acelor liberali, spunând doar că este convins că instituţiile statului monitorizează situaţia şi vor informa CSAT în reuniunea care va analiza şi problema Codului Silvic şi care a fost programată pentru luna iunie”.

    Referitor la scrisoarea primită din partea acestei companii, în care, conform presei, este solicitată scoaterea pragului de 30% din Codul Silvic şi este invocată posibilitatea acţionării în instanţă a statului român, premierul Victor Ponta a spus că ameninţări din partea firmelor a mai primit în mandatul de prim-ministru, dar nu l-au impresionat.

    El a susţinut totodată că reprezentanţii companiei austriece i-au cerut o întrevedere, dar nu a acceptat.

    La remarca moderatorilor că Preşedinţia a prezentat opinia Consiliului Concurenţei, din care rezultă că această instituţie a propus eliminarea pragului de 30% la comercializarea masei lemnoase, Ponta a răspuns: “Nu aţi văzut că oameni din conducerea Consiliului acum lucrează la Schweighofer?”.

    El a adăugat însă imediat că a lucrat foarte bine cu membrii Consiliului Concurenţei, care este o instituţie certificată de Uniunea Europeană, şi că nu vrea să lanseze acuzaţii fără probe concrete, precizând însă că în cazul liderilor liberali care au avut întâlniri cu firma austriacă se bazează pe lucruri concrete.

    Şeful statului a arătat că declaraţiile sunt foarte grave şi că, dacă se dovedesc a nu fi adevărate, Victor Ponta trebuie să răspundă.

    Joi, înaintea plecării la Milano, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că nu a vorbit cu premierul, dar că dimineaţă a avut o discuţie cu directorul SRI, şi l-a rugat foarte oficial să analizeze cu maximă eficienţă şi seriozitate aceste afirmaţii ale premierului.

    Miercuri seară, Preşedinţia a postat pe site opinia primită, în luna martie, din partea Consiliului Concurenţei referitor la proiectul Codului Silvic, în care instituţia apreciază că limitarea achiziţiei/procesării de masă lemnoasă la 30% este o barieră pe piaţa comercializării şi propune eliminarea acestui plafon.

    Preşedinţia a prezentat opinia Consiliului Concurenţei după ce, vineri, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat că asupra preşedintelui Klaus Iohannis “planează o suspiciune” că nu ar fi de partea românilor pentru că nu a fost de acord cu Codul Silvic votat de Parlament şi a cerut reexaminarea legii.

    Tot vineri, purtătorul de cuvânt al PSD a afirmat că vrea să creadă că respingerea Codului Silvic nu a fost rezultatul lobby-ului unei firme din industria lemnului.

    Marţi, Consiliul Concurenţei a anunţat că a cerut opinia Comisiei Europene privind introducerea pragului maxim de 30% din volumul de masă lemnoasă din fiecare specie care poate fi achiziţionat de o companie.

  • Opinie George Mioc, CEO PSI Industries: La sala de comedie: „Ilie Sârbu s-a aliat cu Verestoy ca să ne salveze pădurile”

    Mitingurile organizate duminică împotriva defrişărilor ilegale – eu însumi fiind pe deplin de acord că situaţia este dramatică şi că era momentul ca românii să iasă în stradă pentru a-şi apăra pădurile – au în spate lobby-ul PSD care doreşte să forţeze trecerea prin Parlament a unui nou Cod Silvic cu prevederi scandaloase. Premierul Ponta a recunoscut public că doreşte să fie votat acest cod, scriind pe Facebook: „Săptămâna viitoare trebuie să ne luptăm să trecem Codul Silvic, ca să nu se mai taie pădurile de către tot felul de firme din străinătate, protejate de lobby-uri din România”.

    În primul rând, eu l-aş invita pe premier să ne spună o singură prevedere, una singură, introdusă de PSD în acest nou cod şi care să susţină această declaraţie de bune intenţii. Eu mă îndoiesc că o va găsi. În al doilea rând, o afirm fără ezitări: primul-ministru vrea să legifereze raderea unei suprafeţe de pădure estimate între 550.000 şi 1,2 milioane hectare. Care este şmecheria făcută de iniţiatorii acestui proiect, şmecherie la care PSD ţine atât de mult: articolul 20 din noul Cod Silvic instituie obligativitatea întocmirii amenajamentelor silvice doar pentru proprietăţile de fond forestier mai mari de 10 ha. Asta înseamnă că proprietăţile sub 10 ha nu sunt obligate la astfel de amenajări, amenajări care presupun evidenţa masei lemnoase, vârstă acesteia, cantitatea care poate fi tăiată în fiecare an şi replantările care trebuie efectuate. Pe aceste suprafeţe se va putea tăia fără nici o supraveghere.

    Istoria PSD din ultimii ani arată că liderii formaţiunii urmăresc să radă pădurea şi să facă bani. Am uitat prea repede că mai mulţi parlamentari PSD, în frunte cu Viorel Hrebenciuc şi Ilie Sârbu, au fost prinşi de DNA încercând să retrocedeze ilegal o suprafaţă de peste 43.000 de hectare de pădure, prejudiciul estimat fiind de peste 303 milioane euro! Am uitat prea repede şi faptul că directorul Romsilva, Adam Crăciunescu, a fost trimis în judecată în acest dosar, fiind acuzat de abuz în serviciu şi sprijinirea unui grup infracţional organizat. Cu toate acestea, Crăciunescu – susţinut politic de Ilie Sârbu – este în continuare în fruntea Romsilva. De aceea, cred că onorabilii manifestanţi de duminică – cu a căror cauză simpatizez pe deplin, repet – ar fi trebuit să se ducă mai degrabă să protesteze în faţa opulentului sediu Romsilva din Şoseaua Petricani, în loc de Palatul Cotroceni.

    Curtea de Conturi a arătat încă din 2013 că, din cele circa trei milioane de hectare retrocedate, circa 20% ar fi ajuns în posesia unor persoane care nu aveau acest drept. Şi Camera de Comerţ Româno-Americană a indicat retrocedările ilegale drept sursă majoră a defrişărilor abuzive. “Am luat act cu surprindere de noul proiect pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 – Codul Silvic, adoptat de Senatul României în şedinţa din 17 septembrie 2014 şi înaintat Camerei Deputaţilor, camera decizională, în procedură de urgenţă. Modificările propuse prin acest proiect nu sunt menite nici pe departe să rezolve problema dramatică a defrişărilor şi retrocedărilor ilegale, aşa cum au fost prezentate de Curtea de Conturi a României în anul 2013 în Raportul de audit privind «Situaţia patrimonială a fondului forestier din România, în perioada 1990 – 2012»”, se arată într-un comunicat al AmCham, din toamna lui 2014. Ulterior, PSD a acceptat o parte din criticile AmCham.

    Este nevoie de un efort major în România pentru salvarea pădurilor şi, în paranteză, vă spun că tăierea pădurilor virgine şi cvasivirgine este ireparabilă, pentru că reîmpăduririle nu vor reface niciodată acel ecosistem unic. Dar noul Cod Silvic, promovat de regimul PSD – aliat din 2000 până acum cu baronii maghiari ai lemnului, în frunte cu eternul senator UDMR Atilla Verestoy – nu va face decât să adâncească răul făcut până acum.

    Notă: Opinia prezentată îi aparţine domnului Mioc şi nu implică în niciun fel redacţia Business Magazin sau organizaţia din care publicaţia face parte.

  • Opinie George Mioc, CEO PSI Industries: O mită cu acte în regulă de la guvernul PSD

    Sâmbătă seara, într-un interviu pentru B1, primul-ministru i-a spus domnului Dan Andronic, care a întrebat cum are de gând să ajute presa: „I-am cerut domnului Teodorovici şi încercăm să găsim o soluţie prin care să sprijinim acele mijloace de presă care prezintă ştiri (…) Televiziuni, radiouri, pentru că este audiovizualul. Cu presa scrisă nu am avut încă o discuţie, mai ales că majoritatea presei scrise s-a mutat pe online şi costurile sunt diferite. (…) Mai degrabă decât bani direcţi, reduceri de taxe şi impozite”.

    Am să o spun de la bun început: este o intenţie profund incorectă şi discriminatorie, atât faţă de alţi operatori economic, cât şi faţă de alte mijloace de informare în masă, precum publicaţiile tipărite sau site-urile de ştiri.

    Nu am uitat că şi fostul premier PSD Adrian Năstase şi-a cumpărat presa cu mijloace asemănătoare. Prin 2003, când mass media era aproape complet subjugată de diferite găşti din PSD, Clubul Român de Presă discuta cu guvernul facilităţi fiscale, sprijin pentru o reţea de chioşcuri de difuzare şi cine ştie ce altceva. Nu uit că în fruntea negociatorilor se afla directorul de atunci al ziarului Ziua, Sorin Roşca Stănescu, cel care – ce ciudată este viaţa uneori – a ajuns ulterior exact în celula lui Adrian Năstase. Facilităţile fiscale oferite de regimul PSD din anii 2001-2004 nu au ajutat cu nimic majoritatea publicaţiilor, care au rămas la fel de orientate către puterea politică, nu către cititori.

    Nu este mare diferenţă între ceea ce a făcut Adrian Năstase şi momeala pe care Victor Ponta o aruncă televiziunilor de ştiri. Primul-ministru îşi ajută doar prietenii: majoritatea acestor canale de informare, în frunte cu Antena 3, îi sunt deja aservite. Dânsul nu pare a fi preocupat să recupereze prejudiciul din dosarul Voiculescu – despre acest subiect a spus misterios c㠓e într-o categorie a unei poveşti complicate” – ci să ajute grupul Gâdea-Badea-Ciuvică. În plus, Antena 3, RTV-ul lui Sebastian Ghiţă şi toate celelalte televiziuni de ştiri au şi site-uri. Orice ajutor de stat se va răsfrânge favorabil şi asupra acestor site-uri, oferind un avantaj asupra celor nu au în spate o televiziune – de la Hotnews şi ziare.com la Evenimentul zilei sau Business Magazin. Nici nu vreau să insist cât de imoral este faptul că de acest ajutor benficiază trusturi construite cu bani sifonaţi de la statul român.

    Sunt pe deplin conştient de situaţia imposibilă a presei din România. Urmăresc în aceste zile cum se zbate să se salveze agenţia de presă Mediafax. Dacă Mediafax va înceta să difuzeze informaţii, presa va rămâne 100% la mâna Agerpres, agenţia de partid şi de stat condusă de un fost slujbaş al PSD. Am dat acest exemplu doar ca să arăt că înţeleg ce se întâmplă în media şi că poate mulţi vor fi tentaţi să creadă că orice ajutor este binevenit. Ar greşi! Domnul Ponta face un cadou otrăvit. Banii săi (de fapt, banii contribuabililor) nu vor ajuta presa liberă. Dimpotrivă, îi va crea probleme, pentru că ajutorul de stat va fi astfel conceput încât să ajungă doar la amicii PSD. Dacă acest bonus fiscal de la domnul Ponta către Antena 3 va fi legiferat, va fi doar o lovitură de imagine dată presei, pentru că publicul îl va percepe ca pe o încurajare pentru mercenarii care au făcut deja atât de mult rău acestei bresle.

    Notă: Opinia prezentată îi aparţine domnului Mioc şi nu implică în niciun fel redacţia Business Magazin sau organizaţia din care publicaţia face parte.