Tag: urcare

  • Schimbare istorică în topul băncilor din România: Banca Transilvania depăşeşte BRD şi urcă pe locul doi în clasamentului celor mai mari bănci

    Pe primul loc este BCR, care încă nu şi-a prezentat rezultatele financiare pentru anul 2016. Cele mai recente, cele la nouă luni, arătau că BCR are active de 64,6 mld. lei, dar la nivel de grup, informează Ziarul Financiar.

    La nivelul grupului Băncii Transilvania, activele cumulau la finele anului 2016 aproape 52 mld. lei, mai mari cu doar 70 mil. lei faţă de grupul BRD.

    Banca Transilvania a anunţat astăzi venituri nete din dobânzi de 1,7 mld. lei pentru anul 2016 cu un profit net de 1,2 mld. lei, în timp ce BRD a avut venituri nete din dobânzi de 1,4 mld. lei cu un profit net de 728 mil. lei

  • Roger Federer a câştigat turneul de mare şlem de la Australian Open, învingându-l în finală pe Rafel Nadal

    Roger Federer, favorit 17, devine astfel primul jucător din istorie care câştigă cel puţin cinci titluri la trei turnee diferite de mare şlem: Wimbledon (7 titluri), Australian Open (5 titluri) şi US Open (5 titluri). La Roland Garros elveţianul are un singur titlu obţinut în 2009.

    Federer, cel mai vârstnic câştigător de turneu de mare şlem din ultimii 45 de ani, depăşeşte cu această ocazie şi pragul celor 100 de milioane de dolari câştigaţi din premii (al doilea după Novak Djokovic).

    Roger Federer va urca de pe locul 17 pe locul 10 în clasamentul ATP. 

  • Cel mai negru coşmar al românilor cu credite. Anunţul făcut de bănci astăzi

    Indicele Robor cu scadenţa la trei luni, în funcţie de nivelul căruia se calculează costul creditelor în lei cu dobândă variabilă, a urcat astăzi la 0,9% pe an, cel mai ridicat nivel din 25 ianuarie 2016 încoace.

    Spre comparaţie, în şedinţa precedentă, de pe 23 decembrie, Robor la trei luni era la 0,85% pe an. Robor cu scadenţa la şase luni, utilizat mai mult pentru creditele corporate, a urcat de asemenea la 1,12% astăzi, iar cel cu scadenţa la nouă luni la 1,19%.

    Indicele Robor cu scadenţa la trei luni este utilizat de bănci pentru determinarea nivelului de referinţă aferente creditelor imobiliare în lei şi a celor de consum.

    Robor reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. El se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de 10 bănci selectate de banca centrală.

    De exemplu, dobânda pentru creditul de locuinţă acordat de bănci prin programul Prima casă este formată dintr-o marjă fixă de 2% plus Robor la 3 luni.

    Dobânda este variabilă şi se modifică din trei în trei luni în funcţie de valoare indicelui de referinţă.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • FELICITĂRI! Alpinista din România, Dor Geta Popescu (13 ani), RECORD mondial după ce a urcat pe Vîrful Giluwe, cel mai înalt vulcan din Pacific

    Un nou record mondial a fost stabilit de alpinista din România, Dor Geta Popescu, (13 ani) după ce a urcat pe Vîrful Giluwe, cel mai înalt vulcan din Pacific (4.367 de metri).

    Adolescenta are deja în palmares numeroase recorduri mondiale de vîrstă şi îşi doreşte să fie prima alpinistă din lume care reuşeşte să încheie circuitele Seven Volcanos şi Seven Summits, informează monitorulexpres.ro.

    Dor Geta Popescu a ajuns luni, la ora locală 09.20, pe Vîrful Giluwe, din Papua Noua Guinee, care are o înălţime de 4.367 de metri.
    Odată cu această escaladare, adolescenta a devenit cea mai tînără alpinistă din lume care încheie cu succes ascensiunea vulcanului Giluwe.

    ”Un munte unic, cu totul diferit de tot ce am făcut pînă acum. Cu un traseu de apropiere prin junglă în care îţi croieşti drum, prin vegetaţie, cu ajutorul macetei, cu un parcurs în gol alpin pe un sol îmbibat în apă şi ocolind o mulţime de lacuri, ajungi în zona craterelor secundare, a crestelor de lavă dominate.

    Apoi observi din depărtare siluetele celor doua vîrfuri stâncoase. Urmează ultimii 400 metri diferenţă de nivel, cei mai frumoşi, abrupţi, stîncoşi, solicitanţi şi cu bucuria reuşitei abia stăpînită. Vîrful este fantastic: 360 de grade de munţi şi podişuri, vîrfuri peste 3.500 metri ieşind din jungla care se întinde până la orizont. Da, înţeleg, ştiu: Giluwe este un munte mult dorit!“, a scris fata pe Facebook.

  • ​Medlife şi-a dublat datoriile în nouă luni la 347 milioane de lei. Ce schimbări au intervenit însă din septembrie 2016 încoace

    Medlife (simbol bursier M), care va încerca timp de 8 zile lucrătoare să atragă subscrieri pentru listare, avea la septembrie datorii totale de 347 milioane de lei, în urcare de la 170 mil. lei la decembrie 2015. În acelaşi interval de timp, activele au urcat de la 385 mil. lei la 438 mil. lei, de unde rezultă un grad de îndatorare, calculate ca raport între datorii totale şi active totale, de 79%.

    “În condiţii normale de activitate gradul de îndatoare trebuie să se situeze în jur de 50%. O limită sub 30% indica o rezervă în apelarea la credite şi împrumuturi iar peste 80% o dependenţă de credite, situaţie alarmantă”, potrivit brokerilor de la Goldring.

    De  la  30  septembrie  2016 au intervenit următoarele modificări în situaţia financiară sau comercială a grupului: 

    @în octombrie 2016, grupul a tras o sumă suplimentară de 1,6 mil. euro din împrumutul sindicalizat, pentru a finanţa achiziţia Centrului Medical Panduri; 

    @în noiembrie 2016, grupul a rambursat suma de 2,1 mil. euro, reprezentând sume  datorate şi dobânzile acumulate din împrumuturi şi contracte de leasing financiar;

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De astăzi, valoarea tichetelor de masă poate urca la 15 lei, dacă vor angajatorii

    Angajatorii care le acordă salariaţilor şi tichete de masă pot mări valoarea acestor bonuri până la maximum 15 lei (faţă de 9,5 lei) pentru ziua lucrătoare, potrivit Legii nr. 218/2016, care intră în vigoare de la 1 decembrie.

    Angajatorii nu vor fi obligaţi să acorde tichete cu noua valoare maximă (15 lei), ci doar să se încadreze în ea, deci pot rămâne şi la valoarea de 9,5 lei. „Firmele cu marje mari de profit vor putea acorda, şi cu siguranţă că vor da astfel de măriri salriale, ca măsură de fidelizare a angajaţilor. Dar cele cu profituri mici vor da tichete ca şi până acum, pentru că nu tuturor le merg afacerile ca în statisticile oficiale. În altă ordine de idei, acest sistem cu acordarea de tichete de masă arată de fapt cât de mici sunt salariile românilor, care par, astfel, că ar avea nevoie de ajutor pentru hrană. Salariul ar trebui să fie îndestulător pentru toate cheltuielile angajatului şi să nu mai fie nevoie de suplimentarea lui cu tichete de masă”, a declarat pentru MEDIAFAX Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România.

    Potrivit legii, tichetele de masă sunt emise pe suport de hârtie sau în format electronic şi sunt destinate exclusiv alocaţiei individuale de hrană, consturile acestora fiind suportate integral de angajator.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coloane de maşini pe Valea Prahovei, mulţi turişti urcă spre staţiunile montane

    Coloane de maşini s-au format, miercuri, pe Valea Prahovei, în condiţiile în care mulţi turişti urcă spre staţiunile montane, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Potrivit Centrului Infotrafic, din cauza numărului mare de autovehicule, circulaţia rutieră pe sensul de urcare către Braşov al DN1 Ploieşti – Braşov se desfăşoară îngreunat în zona localităţilor prahovene Comarnic şi Buşteni.

    La Comarnic, coloana de autovehicule în mişcare s-a format între kilometrii 101 şi 107, iar la Buşteni, pe tronsonul kilometric 129 – 131.

    Şoferii sunt sfătuiţi să manifeste disciplină în trafic şi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri prezenţi pe teren.