BusinessMagazin

Tag: top

  • Business MAGAZIN lansează 100 TINERI MANAGERI DE TOP, ediţia cu numărul 15. Theodor Alexandrescu a făcut parte din prima promoţie de tineri manageri

    „Business MAGAZIN a avut un rol important în crearea comunităţii de business, a dezvoltat oportunităţi de comunicare între diverşi lideri şi, implicit, oportunităţi de asociere în proiecte comune (de exemplu: dezvoltarea pieţei de pensii). Personal, am reuşit să dezvolt relaţii de parteneriat cu alte industrii şi liderii acestora, relaţii care au generat creşterea businessului local şi nu numai.”

    2006 – 37 de ani, Director general, AIG Life Asigurări România (actuala Metropolitan Life)

    2020 – 51 de ani, Şef de vânzări în Orientul Mijlociu pentru Zurich Insurance Company.

    Acţionariat: American Life
    Insurance Company (potrivit datelor publicate pe pagina sa de LinkedIn) (ALICO)
    Număr de angajaţi: peste 100 şi aprox. 1.200 de agenţi de vânzări
    Cotă de piaţă: 11%
    Cifră de afaceri: 40 mil. dolari (2005)
    Profit: 5 mil. dolari

    Considerat drept cel mai optimist catalog al publicaţiei noastre, anuarul 100 TINERI MANAGERI DE TOP reprezintă pariul Business MAGAZIN pentru viitor – include poveştile a 100 de tineri din mediul de business local, în fiecare an diferite faţă de anii anteriori, manageri sau antreprenori – liderii viitori ai celor mai importante companii din România.

  • Viaţa la ţară ca o afacere. Cum a transformat o femeie care a lucrat o viaţă la bancă un sat uitat de lume într-o afacere profitabilă – GALERIE FOTO

    Proiectul Caselor de Oaspeţi de la Cincşor a apărut oficial pe scena turismului local în urmă cu patru ani şi a pus pe harta Transilvaniei un sat de doar 650 de locuitori, un sat uitat de lume, rămas undeva în negura timpului.

    Când fosta şcoală, fosta parohie şi două case tradiţionale săseşti au fost restaurate şi introduse în circuitul turistic, câteva mii de iubitorii de natură, de istorie şi de gastronomie locală şi-au pus Cincşorul pe lista de vizitat. Spre exemplu, doar anul trecut circa 8.000 de români şi străini au trecut pragul bisericii fortificate din sat, iar o parte s-au cazat în Casele de Oaspeţi. Pandemia de Covid-19 a dat iniţial peste cap planurile de vacanţă pentru acest an ale multora, dar lucrurile încep acum să se aşeze din nou pe făgaşul normal, iar România în general şi Transilvania în particular devin cap de listă în ceea ce priveşte destinaţiile de top pentru acest sezon.

    O antreprenoare care şi-a construit cariera în mediul bancar a dezvoltat, alături de soţul său, în satul natal Cincşor din Transilvania un proiect ce a găzduit 1.200 de vizitatori în 2019, majoritatea români. Încă de la început fondatorii au mizat pe turiştii locali, tineri de 25-45 de ani, ce lucrează în IT, media, în corporaţii sau care au profesii liberale. Sunt persoane cu venituri peste medie, iar decidenţii sunt în proporţie de 90% femei.

    „E un segment în creştere acesta, sunt oameni care vin atraşi de autenticitatea locului, de relaţia personalizată cu proprietarii. Plus că transmitem o poveste. Şi mai avem un avantaj, bucătăria, mai exact restaurantul propriu. Suntem deschişi tot timpul anului, iar în 2019 am avut un grad mediu de ocupare de 64%”, spune Carmen Schuster, cea care alături de soţul său a lansat proiectul Casele de Oaspeţi de la Cincşor. Ea locuieşte în localitatea braşoveană Cincşor, care numără doar 650 de locuitori. S-a mutat aici, alături de soţul său, acum aproape cinci ani şi a dezvoltat proiectul ce are o capacitate de cazare de circa 40 de persoane.

    „Nu există o lipsă de calitate a vieţii aici. Trebuie să fii racordat la oraş, e adevărat, dar şi comunităţile de aici sunt vii. Există efervescenţă. Nu ducem deloc lipsa oraşului. Aici, deşi munceşti mult, te poţi concentra mai bine. Nu mai pierzi timpul în trafic. În plus, nu suntem departe de cultură şi de activităţi sociale, Sibiul fiind la doar o oră distanţă. Plus că, o dată pe lună, venim la Bucureşti.”

    Carmen Schuster a plecat în Germania în ’85, cu gândul de a rămâne acolo. Studiase aici franceza şi germana, iar acolo a absolvit o facultate cu profil economic la Karlsruhe.
    Apoi s-a angajat în sistemul bancar, unde până în 2000 s-a ocupat de restructurarea băncilor din Germania. Prima dată a revenit în România în 1996 pentru un proiect internaţional de restructurare a CEC. A plecat înapoi şi a revenit ulterior în 2000, tot pentru un proiect de consultanţă. 

    A fost angajată apoi de grupul austriac Erste Bank, care în 2006 a cumpărat BCR. Carmen Schuster face parte din echipa de tranziţie, tranziţie care a durat ceva ani. „Am făcut banking din pasiune. De altfel şi acum am lucrat la un proiect ce va fi implementat din toamnă şi care este menit să acorde credite pentru dezvoltarea businessurilor creionate de femei.” Este un proiect venit din Germania şi realizat de BERD în colaborare cu Savings Banks Foundation for International Cooperation. „Nu m-am desprins cu totul de banking, dar de acum mai bine de un deceniu am considerat că trebuie să găsesc o alternativă, că trebuie să mă racordez la alte domenii. Zona de restaurare şi cea culturală au fost întotdeauna pasiunile mele.”

    Astfel, în 2010, a început, alături de soţul său, să cumpere case în localitatea natală Cincşor pe care să le restaureze şi să le introducă în circuitul turistic. Acum aproape cinci ani s-au mutat în Transilvania şi se ocupă de acest proiect antreprenorial. „În 2010 am simţit că trebuie să rămân în România. A fost momentul când am început să construiesc ideea de case de oaspeţi. Deschiderea oficială a avut loc în 2016, însă am lucrat la proiectul de restaurare din 2010. În paralel lucram şi în corporaţie.”

    În primii ani, atât ea, cât şi soţul său, de profesie istoric, au făcut naveta. Plecau sâmbăta dimineaţa la 5 din Bucureşti şi la ora 9 erau pe şantier, la discuţii cu muncitorii. Iar duminica plecau înapoi. „N-am simţit oboseală, am simţit că nu mai eram legată exclusiv de lumea abstractă a bankingului”, rememorează astăzi Carmen Schuster.

    Ea îşi aminteşte că atunci când s-a întors prima dată în România, în 1996, a simţit o reală efervescenţă. Locuise iniţial în Freiburg, în vestul Germaniei, dar apoi s-a mutat la Berlin în ’89 pentru că acolo se întâmpla istoria. A văzut astfel în estul Germaniei cât de repede se pot dezvolta lucrurile.

    „Credeam şi cred că poate şi România să crească. Acum cred chiar mai mult ca acum un deceniu. Doar că ritmul e foarte lent. Totuşi, lucrurile se vor schimba în bine.”

    Spre exemplu, condiţiile ca turismul local să aibă o şansă să se dezvolte după modelul din Toscana sau Provence sunt multe, spune Carmen Schuster. Ar trebui dezvoltată infrastructura, la fel şi cultura ospitalităţii. „Nu e vorba de faptul că românii sunt ospitalieri, pentru că deja sunt, e vorba de ceva cu totul diferit. Clientul trebuie să fie pe primul loc. E nevoie de multă educaţie, de experienţă, atenţie la detalii şi cunoştinţe de limbi străine. Suntem încă departe.”
    Totuşi, există o posibilitate de dezvoltare, iar businessurile axate pe artizanat sunt o şansă în plus.

    Executivul devenit antreprenor îşi aminteşte propria sa poveste. Când a revenit la Cincşor nu mai avea nimic în proprietate, nici măcar casa părintească. Nu s-a judecat pentru ea, e o comunitate mică, iar pe mulţi îi mai ştia încă. Din cei 650 de locuitori însă, doar zece mai sunt saşi, ea fiind unul dintre ei. „În casele săseşti se mutase lume nouă, mulţi veniţi din Moldova sau din zona rroma din Transilvania. Existau însă oameni care ne ştiau – pe mine şi pe părinţii mei –, aşa că integrarea a fost mai simplă.”

    Dat fiind că nu mai deţinea nicio proprietate în Cincşor, a început să cumpere. Prima casă a achiziţionat-o după ce s-a înscris la licitaţia bisericii Evanghelice. E vorba de fosta şcoală, o clădire în bună parte deteriorată, cu acoperişul căzut. Biserica avea nevoie atunci de fonduri şi de aceea a vândut.

    „A fost mai degrabă o ambiţie personală. Am văzut că se vinde pe internet. Am sunat şi am aflat că mai era o singură persoană interesată, cineva care voia să transforme clădirea în atelier de reparat tractoare.”
    A cumpărat-o în 2008, plătind circa 20.000 de euro, însă restaurarea a costat foarte mult. Carmen Schuster îşi aminteşte că lumea din sat a fost uluită că face asta. „Necălătorind, mulţi din oamenii locului nu gândeau în viitor, nu îşi dădeau seama despre potenţialul zonei, al satului sau al casei.”

    Apoi însă, comunitatea a văzut ce a ieşit din proiectul cu şcoala şi i-a propus să preia şi Parohia, o clădire din 1624. A cumpărat-o. Preluarea a avut loc în 2012, însă restaurarea a durat. Ulterior a mai cumpărat ale proprietăţi, ajungând la patru case în proiectul turistic şi o altă casă închiriată pe termen lung şi care nu intră în circuitul pensiunilor. Aici însă sunt folosite grădinile şi sera care alimentează restaurantul.

    Chiriaşi sunt o familie din Germania care şi-a mutat herghelia în Transilvania şi care îşi construieşte şi o casă. „Lângă noi s-a mutat cineva din Paris. Mă sună şi clienţii caselor noastre de oaspeţi că vor să vină în zonă şi să investească, atât pentru ei, cât şi pentru oportunitatea de business din turism. Oamenii redescoperă ruralul. La început aveam turism de weekend, oamenii veneau pentru 3-4 zile. Acum stau 7-8 zile.

    Totodată, Romania e descoperită de străini, atât de cei care caută turismul de masă, cât şi de cunoscători, avandgardişti, de cei care vor o experienţă exclusivistă, e vorba de elveţieni, dar şi de germani.
    „Primele camere au fost gata în 2014, când am vrut să testăm să vedem ce funcţionează şi ce nu. Proiectul a fost foarte bine primit de la început. Totul a mers conform business planului, din lună în lună, din an în an, am crescut. Am aplicat un business plan normal, dar am avut norocul să am experienţa din mediul bancar. Acolo învăţasem că întotdeauna în business trebuie să pleci de la piaţă şi mulţi uită asta în România.”

    Totul se construieşte după client, până şi mobila. E important să îţi găseşti nişa, crede antreprenoarea. „Am avut noroc pentru că la restaurare am lucrat cu o firmă mică din Sibiu, compania căpătând experienţă din Italia tot în zona de restaurări. Iar meşterii ţi-i creşti, ai noştri au învăţat împreună cu firma de construcţii.” Pe zona de tâmplărie antreprenoarea lucrează cu o persoană din zonă, dar care a câştigat experienţă tot în Italia, iar apoi s-a mutat în România. Tot cu meşteri locali a lucrat şi mobila, o parte restaurată, dat fiind că ea şi soţul său – german– sunt şi colecţionari. „Am cumpărat chiar dacă nu aveam nevoie. Oamenii din zonă aruncă mult şi nu îşi dau seama de valoarea bunurilor.”

    În total, investiţia în proiect, fiind vorba şi de restaurări, se ridică la circa 800.000 de euro. Banii au fost investiţi pe o perioadă lungă, profitul obţinut fiind şi el reinvestit.

    „Am gândit şi un proiect pe fonduri europene, e vorba de restaurarea Parohiei. Am descoperit însă o serie de fresce medievale, aşa că a trebuit să reconfigurăm proiectul, am renunţat la o serie de camere. Dat fiind că proiectele pe fonduri europene nu permiteau reconfigurarea, am dat banii înapoi.”

    Carmen Schuster spune că dacă ar fi să se extindă în afara Cincşorului ar merge tot pe un proiect de restaurare, într-un sat cu biserici fortificate, potenţialul fiind enorm. În zonă sunt circa 150 de biserici fortificate. „Noi (ea şi soţul său – n.red.) ne implicăm noi în tot, de la construcţie, la amenajare. Anul trecut am deschis ultima casă, vechiul CAP, şi ne extindem în continuare. Avem un proiect pentru o şură multifuncţională într-una dintre grădini. Păstrăm ideea de puţine camere pe curte, aşa că dezvoltăm doar şase camere. Acum luxul înseamnă spaţiu şi timp.”

    Acest proiect nou ar fi trebuit realizat în 2020, dar pandemia a dat peste cap planurile.
    Orice criză îţi pune sub semnul întrebării alegerile pe care le-ai făcut, spune ea. Antreprenoarea adaugă că a gândit şi regândit proiectul, aşa că această perioadă a însemnat nu doar şoc, ci şi energie pozitivă. „O perspectivă despre ce a însemnat această perioadă vom avea pe final de an, dacă nu vine valul doi. Până la final de 2020 va fi perioadă complicată. La început am avut scăderi de 60-70%, dar pe vară sper să revenim. Nu vreau însă să forţez lucrurile.”
    Cerere există însă, iar dacă ar vrea, ar putea să umple toate camerele, spune ea. În această perioadă însă, a creionat un regulament intern. Astfel, cam două zile camera stă neocupată după ce au plecat turiştii. „Avem o abordare pe termen lung. Nu o să ne revenim uşor din această pandemie, aşa că trebuie să fim foarte atenţi, să ne resetăm, să nu forţăm lucrurile. E o criză care nu depinde de noi.”

    Antreprenoarea spune că a regândit businessul puţin. Astfel, se bazează cât de mult posibil pe grădina proprie, pe producătorii din sat sau din zonă. E mai greu, dar se poate, crede ea.

    „Sunt convinsă că afacerile mici vor fi favorizate – ai autenticitate, îl vezi pe proprietar, îl cunoşti, controlezi mai bine businessul. Va conta şi ideea de solidaritate şi faptul că vor fi mai puţini cei care vor pleca în străinătate.” La Cincşor, în casele de oaspeţi, se organizau şi evenimente, cum ar fi nunţile, dar momentan acest segment de business e blocat.
    Ce a mai făcut pandemia? A accelerat trendul de slow living, motiv pentru care tot mai mulţi oameni vor căuta să se mute în rural. „Trendul exista, dar pandemia l-a accelerat. Puterea de cumpărare va scădea, însă casele vor fi văzute ca un simbol de protecţie, aşa că cererea pentru ele va creşte. E o criză care va mai dura”, conchide antreprenoarea.

  • Ivana Martináková, CEO dm drogerie markt România: „Indiferent că vorbim despre viaţa profesională sau cea personală, cât timp facem ceea ce ne place, nu simţim surmenaj şi oboseală, ci bucurie şi împlinire

    Ivana Martináková lucrează de 20 de ani în cadrul dm drogerie markt şi deţine rolul actual, de CEO, din 2016. Profilul său a fost inclus în ultima ediţie a catalogului 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS, realizat de Business MAGAZIN.

    Din rândul realizărilor recente, ea menţionează faptul că a reuşit, alături de echipa dm drogerie markt România, să crească profitul companiei cu peste 200%, ceea ce le-a permis să investească „şi mai mult în oameni, atât în dezvoltarea lor profesională, cât şi la nivel de remuneraţie”. Obiectivele sale pentru acest an, pe plan profesional, constau în continuarea creşterii companiei, dar şi a notorietăţii brandului, o altă ţintă fiind atragerea de noi clienţi, iar la nivel individual, dezvoltarea personală. „Încerc mereu să devin o persoană mai bună şi mai echilibrată.” 

    În opinia sa, deşi nu crede că există calităţi pe care le are doar unul dintre genuri, poate doar calităţi care se regăsesc cu preponderenţă la femei sau la bărbaţi, după caz, de multe ori femeile „pot fi mai empatice decât bărbaţii, se pot conecta mai uşor cu sentimentele celorlalţi şi asta poate contribui la o atmosferă de lucru mai plăcută”.

    Despre echilibrul între viaţa personală şi profesională spune că este necesar să avem în vedere două aspecte: „Pe de o parte, dacă faci ceea ce îţi place, nu simţi că ai nevoie să lucrezi pentru a obţine acest echilibru. Pe de altă parte, când ne gândim la familie şi la nevoile ei, este dificil să găsim echilibrul între cele două planuri. Nu trebuie să pierdem din vedere importanţa de a petrece timpul cu cei dragi. Oricum, indiferent că vorbim despre viaţa profesională sau cea personală, atât timp cât facem ceea ce ne place, nu simţim surmenaj şi oboseală, ci bucurie şi împlinire”.

    Pe tinerele aflate la început de drum, le sfătuieşte: „Gândiţi-vă care sunt, cu adevărat, priorităţile voastre. Nu vă lăsaţi influenţate de presiunile societăţii şi alegeţi ceea ce vi se potriveşte cel mai bine, ceea ce vă doriţi sincer. Dacă o carieră de succes este ceea ce vă doriţi, luptaţi pentru ea. Însă, la fel de bine, dacă vă doriţi o familie, faceţi asta. A ne dedica timpul creşterii copiilor este un rol foarte important, la fel de important cum este conducerea unei companii de top. Atât timp cât facem ceea ce ne împlineşte, suntem pe drumul cel bun.”

  • Ce loc ocupă România în TOPUL celor mai sigure ţări din Europa de vizitat în pandemie. ITALIA este înaintea noastră

    România are un deficit de imagine serios din moment ce este situaţă pe locul 30 în Europa din 43, în topul celor mai sigure ţări în contextul COVID 19

    Ţările vecine se află îniantea noastră, chiar şi Italia se situează mai bine. Topul este realizat de un think-tank din Londra, DeepKnowledge, şi este citat de Forbes

    România nu a înregistrat prea multe cazuri de COVID-19 comparativ cu alte ţări dar cu toate acestea nu se situează în prima parte a topului celor mai sigure ţări în pandemie.

    România ocupă poziţia 30 dintr-un total de 43 în topul celor mai sigure ţări de vizitat în această perioadă în Europa, spune un studiu realizat de un think tank cu sediul la Londra. Elveţia este cea mai sigură ţară din Europa dar şi din lume, urmată de Germania şi Austria.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce au consumat bucureştenii la terase după două luni şi jumătate: mâncărurile româneşti, în topul preferinţelor

    Cele nouă terase ale grupului City Grill, cel mai mare lanţ de restaurante cu capital românesc, au fost ocupate în proporţie de 100% luni la prânz, în ziua redeschiderii. Grupul a redeschis terasele restaurantelor Caru’ cu Bere, Hanu Berarilor Casa Oprea Soare şi Hanu’ Berarilor Casa Elena Lupescu, Restaurant Hanu’ lui Manuc, Pescăruş, City Grill Primăverii, Buongiorno Primăverii şi Buongiorno Victoriei. „Printre mâncărurile preferate de bucureşteni, ajunşi în restaurante după două luni şi jumătate de pauză, s-au numărat ciorba de văcuţă, sarmalele cu mămăliguţă, ciolanul de porc cu varză călită, pulpele de raţă cu varză şi papanaşii”, a declarat Daniel Mischie, CEO Grup City Grill. La capitolul băuturi, bucureştenii au preferat berea, limonada şi vinul.

    Potrivit lui Daniel Mischie, capacitatea celor nouă unităţi este mult diminuată faţă de o situaţie normală. „Terasele funcţionează la 40% din capacitate, iar interioarele nu sunt încă folosite. Cu toate acestea, gradul de ocupare de 100% de ieri de la prânz este o dovadă clară că bucureştenii îşi doreau să se reîntoarcă în restaurante”, susţine executivul.
    În restaurantele de tip casual dinning, au fost, în medie, 2-3 persoane la o masă, iar la cele de tip berării sau restaurante eveniment, media a fost de 4 persoane. Nota de plată pentru o masă a fost între 90 şi 120 de lei.

    Dacă înainte de pandemie locaţiile din Centrul Istoric aveau aproape 50% dintre clienţi turişti străini sau expaţi, iar cele de tip casual dinning 20-30%, acum prezenţa unor clienţi străini în restaurante a fost o excepţie. „Faptul că terasele au fost pline ne-a demonstrat că bucureştenii au încredere în măsurile luate de operatorii de restaurante. Prioritatea grupului City Grill este siguranţa clientului şi a angajatului şi, abia în plan secundar, este profitabilitatea”, a adăugat Daniel Mischie.

    Fiecare restaurant al grupului a beneficiat de o investiţie între 2.000 şi 10.000 de euro în măsuri de protecţie – achiziţie de măşti, mănuşi, dezinfectanţi, scannere de temperatură pentru angajaţi, soluţii şi aparate pentru dezinfectarea bucătăriilor. „Suprafeţele se dezinfectează la fiecare 30 de minute, mesele se dezinfectează şi ele după fiecare client şi există măşti de unică folosinţă în toate restaurantele, care le sunt oferite clienţilor, în cazul în care nu au şi sunt nevoiţi să intre în interior, la casa de marcat sau la toalete. La intrarea în restaurant există scanner de temperatură. Nu e obligatoriu pentru clienţi să facă testul, dar în cazul în care aceştia vor să îşi verifice temperatura, o pot face”, spun reprezentanţii businessului.

    Grupul City Grill deţine 18 restaurante în Bucureşti sub brandurile City Grill, Buongiorno, Caru’ cu Bere, Pescăruş, Hanu’ lui Manuc, Hanu’ Berarilor şi Becker Brau. Grupul a încheiat anul 2019 cu afaceri de 187 de milioane de lei,  în creştere cu 13% faţă de anul anterior.

     

  • Care este judeţul din România unde s-au dat cele mai multe amenzi în starea de urgenţă. Valoare amenzilor din acest judet este de peste 40 de milioane de lei

    Topul judeţelor din România după amenzile date în starea de urgenţă: diferenţa dintre primul şi ultimul loc e de 40 de milioane de lei.

    În starea de urgenţă, valoarea maximă a amenzii pentru nerespectarea restricţionării circulaţiei a fost de 20.000 de lei.

    Astfel, într-un top al judeţelor cu cea mai mare valoare a amenzilor, judeţul Bihor este pe primul loc, cu sancţiuni în valoare de peste 40 de milioane de lei.

    Pe locul doi este judeţul Dolj, acolo unde poliţiştii au aplicat amenzi în valoare de aproape 18 milioane de lei, conform unei analize a ONG-ul Expert Forum.

    La polul opus este judeţul Gorj, acolo unde angajaţii MAI şi MapN au dat amenzi în valoare de puţin peste 1 milion de lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce putem vedea pe Netflix: Studenţii Profesorului s-au întors în bancă

    Cu toate că Álex Pina nu lansase iniţial decât un sezon din „La casa de papel”, pe care Netflix a decis să îl difuzeze în două părţi, succesul formidabil pe care l-a avut a atras după sine încă două sezoane, dintre care ultimul a fost lansat luna aceasta, pe 3 aprilie.
    „La casa de papel” nu m-a „prins” nici din prima, nici din a doua încercare de a-l viziona. A treia oară însă, când m-am ambiţionat să urmăresc până la capăt episodul pilot, am sfârşit prin a nu mă mai ridica preţ de multe ore (şi episoade) din faţa ecranului.
    Primele două sezoane ale producţiei „La casa de papel” prezintă, prin ochii unuia dintre personajele principale, Tokio (Úrsula Corberó), etapele unui jaf dat de un grup de opt infractori, foarte diferiţi ca abilităţi şi personalitate, costumaţi în salopete roşii, cu feţele acoperite de măşti înfăţişându-l pe Dalí şi care folosesc drept porecle nume de capitale, cu toţii recrutaţi de un personaj deosebit de inteligent şi misterios căruia îi spun Profesorul (Álvaro Morte). Aceştia intră în Monetăria Regală a Spaniei cu un plan pus la punct până în cele mai mici detalii: să imprime fabuloasa sumă de 2,4 miliarde de euro şi să evadeze. Deşi o armată de jurnalişti şi cortul comisiei de poliţie desemnate să se ocupe de caz se află la o aruncătură de băţ de clădire, ei îşi continuă nestingheriţi treaba, transformându-se, după o serie de evenimente, dintr-o gaşcă de bandiţi, în nişte eroi adulaţi şi susţinuţi de publicul revoltat împotriva autorităţilor, un fel de haiduci ai timpurilor actuale care declanşează o adevărată isterie naţională.
    În sezonul 3, celebrul grup se întoarce pe micul ecran, însă cu o nouă poveste – tot un jaf – dat această dată în Banca Spaniei – şi cu alte scopuri: eliberarea lui Rio, cel mai tânăr membru al grupului, capturat de poliţie după evadarea din Monetăria Regală, dar şi topirea într-un timp record a unei cantităţi uriaşe de aur pentru a putea fi scoasă mai uşor din clădire. Sfârşitul sezonului 3 se încheie cu capturarea Lisabonei, un membru special al bandei, aceasta fiind nu doar fosta inspectoare de poliţie Raquel Murillo (interpretată de Itziar Ituño), care se ocupase iniţial de negocierile cu Profesorul şi care se alătură în final grupului, după ce se îndrăgosteşte de misteriosul cap al bandei, ci şi iubita sa, dezvăluind publicului latura sentimentală, bine ascunsă a acestui personaj.
    Ca şi în primele sezoane, în paralel cu firul narativ principal se conturează, prin tehnica flashback-ului, alte două planuri – unul mai apropiat de prezent, în care Profesorul le explică protejaţilor săi detaliile jafului şi rolul pe care îl are fiecare, învăţându-i, de asemenea, nenumărate tehnici de supravieţuire care implică inclusiv lecţii complexe de anatomie şi chirurgie, cu ajutorul cărora îşi pot salva camarazii, la nevoie, dar şi unul petrecut cu cinci ani în urmă, când, alături de fratele său, un personaj carismatic cunoscut din primul sezon sub pseudonimul Berlin, el punea la cale tot ce se materializează astăzi, putând fi, asfel, de cele mai multe ori, cu mai mulţi paşi în faţa poliţiei.
    Raquel însă nu este singura care se află în pericol. Nairobi, una dintre cele mai îndrăgite membre ale găştii, se află la un pas de moarte, forţându-şi colegii să ia în mână bisturiul şi să se transforme în medici pentru a o salva. În sezonul 4 vedem, din nou, că atât inamicii, cât şi aliaţii grupului nu sunt doar afară, în cortul poliţiei sau în interior, în rândul ostaticilor, ci chiar în gaşca lor. Conflictele născute între membrii bandei, care se pierd cu firea în cele mai nepotrivite momente, i-au adus, nu de puţine ori, la un pas de a eşua în îndeplinirea planului, obligându-l pe Profesor să găsească rapid rezolvări la probleme nepremeditate, însă, nu o dată, s-au sfârşit tragic, chiar cu pierderea unui membru al bandei.
    În sezonul 4 m-am reîndrăgostit de eroii cu mască, cu temperamente şi istorii atât de diferite, am „urât” personajele antagoniste ca Arturo Román sau Gandia şi m-a intrigat spiritul manipulator al Aliciei Sierra, noua inspectoare de poliţie care conduce acum negocierile în locul lui Raquel, având un rol decisiv în soarta grupului.
    Dacă ultimele secvenţe ale sezonului 3 îi permit privitorului să anticipeze acţiunea din următorul, sfârşitul ultimului episod din cel de-al patrulea sezon aduce cu sine, în acordurile pătrunzătoare ale melodiei „Bella, ciao”, un mare semn de întrebare şi o mulţime de finaluri posibile. Sau, mai degrabă, începuturi. Vom avea însă de aşteptat cel puţin încă un an pentru a-l descoperi pe cel real.
    Pe actriţele Alba Flores, interpreta personajului Nairobi, şi pe Naiwa Nimri, care o joacă pe inspectoarea Alicia Sierra, am avut ocazia să le urmăresc şi în alt serial spaniol, „Vis a vis”, regizat tot de Alex Pina, unde au fost la fel de dinamice şi au reuşit să interpreteze caractere şi să stârnească sentimente la fel de puternice ca şi în „La casa de papel”. Dacă e să compar „La casa de papel” cu un alt serial spaniol foarte în vogă la momentul actual, „Elite”, pot să remarc că, deşi ambele au un ritm aproape la fel de alert şi ţin în suspans privitorul, implicând investigaţii ale poliţiei şi având totodată integrate în acţiune diverse poveşti de dragoste construite între personaje, acţiunea celui din urmă tinde însă mai mult spre genul telenovelă, lucru explicabil de altfel dat fiind faptul că protagoniştii sunt un grup de adolescenţi, în timp ce primul se concentrează pe detalii impecabile pentru a construi o poveste cât mai plauzibilă.
    Ca să închei cu o curiozitate, ştiaţi că Darko Perić, actorul sârb care îl interpretează pe Helsinki în serial, vorbeşte limba română? Şi încă foarte bine.

     Álex pina (pamplona) este un producator, regizor şi scenarist spaniol, cunoscut mai ales pentru producţia „la casa de papel”, care se bucură de succes la nivel global. Din portofoliul său fac parte şi „vis a vis” („locked up”), „el embarcadero” („the pier”), „los hombres de paco” („paco’s men) şi „el barco” („the ship”).  El şi-a început cariera ca jurnalist, scriind pentru cotidianele „diario vasco” şi „diario de mallorca”, dar şi pentru o agenţie europeană de presă. Între 1993 şi 1996 a lucrat ca scenarist şi editor pentru videomedia, înainte de a se alătura echipei globomedia în 1996. La sfârşitul anului 2016, după lansarea „vis a vis” în cadrul postului de televiziune spaniolantena 3, pina şi-a fondat propria companie de producţie, vancouver media. Prima serie produsă sub noul brand a fost „la casa de papel”, lansată pe 2 mai 2017, fiind urmărită de 4 milioane de persoane.

    La casa de papel
    Regie: Álex Pina 
    Distribuţie: Álvaro Morte, Itziar Ituño, Pedro Alonso, Alba Flores, Naiwa Nimri
    Nr. sezoane: 4
    Nr. episoade: 31

  • Hituri cântate de Pharrell Williams, Adele şi Maroon 5, cele mai ascultate în ultimul deceniu

    Piesa “Happy”, a lui Pharrell Williams, este cea mai ascultată în ultimul deceniu, potrivit rezultatelor unui top realizat de BBC Radio 2, iar podiumul este completat de “Rolling in the Deep”, a lui Adele, şi “Moves Like Jagger”, a lui Maroon 5 şi Christina Aguilera.

    Radiodifuzorul public britanic a făcut un clasament al celor mai ascultate 40 de hituri la radio şi TV în ultimul deceniu, iar topul este dominat de Adele şi Bruno Mars, cu câte trei poziţii.

    “Topul 40 al celor mai ascultate piese sunt cele pe care producătorii de radio şi TV le-au difuzat consistent în utlima decadă şi care vor evoca amintiri pentru mulţi dintre noi”, a spus Peter Leathem, şeful companiei de licenţe muzicale PPL, care a realizat topul alături de BBC. Jeff Smith, şeful BBC Radio 2, a adăugat că piesele sunt cele care au trecut testul timpului.

    Datele arată că radiodifuzorii au promovat mai mult cântăreţi, cu 22 de menţionări faţă de 14 hituri interpretate de artiste. Trupele ocupă 12 poziţii, iar colaborările între staruri, şapte.

    Cititi mai multe pe www.medifax.ro

  • Savantul de top al UE pleacă în mijlocul furtunii: Profesorul Mauro Ferrari şi-a dat demisia de la conducerea Consiliului European pentru Cercetare în mijlocul pandemiei de COVID-19

    Preşedintele Consiliului European pentru Cercetare (ERC) – savantul de top al Uniunii Europene – a demisionat, după ce nu a reuşit să convingă Bruxelles-ul să lanseze un program amplu de cercetare pentru a lupta cu pandemia de COVID-19, potrivit FT.

    Profesorul Mauro Ferrari, care a început un mandat de patru ani la şefia instituţiei ştiinţifice de top la data de 1 ianuarie, şi-a depus demisia în faţa preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, marţi după-amiază.

    „Am fost foarte dezamăgit de răspunsul european în faţa COVID-19. Am ajuns la ERC fiind un susţinător înfocat al Uniunii Europene, însă criza COVID-19 mi-a schimbat complet părerea, deşi continui să susţin cu entuziasm idealurile colaborării internaţionale”, a spus Mauro Ferrari.

    ERC-ul a fost înfiinţat în 2007 pentru a finanţa cei mai buni oameni de ştiinţă din Uniunea Europeană şi a devenit una dintre cele mai prestigioase entităţi finanţatoare din domeniu, cu un buget anual de crica 2 miliarde euro.

    Profesorul Ferrari a spus că ruptura lui de Comisia Europeană s-a născut la începutul lunii martie, „întrucât a devenit evident că pandemia va fi o tragedie de proporţii nemaivăzute.

    El spune că a propus încă de atunci înfiinţarea unui program special prin ERC pentru a combate pandemia de COVID-19.

    „Am crezut că într-un astfel de moment cei mai buni savanţi din lume ar trebui să primească resurse şi oportunităţi pentru a combate pandemia, cu medicamente noi, vaccinuri, instrumente noi de diagnosticare, noi abordări comportamentale bazate pe ştiinţă, pentru a înlocui instuiţia liderilor politici”, a spus el.

    Însă el spune că ideea sa a fost respinsă de Consiliul Ştiinţific al ERC, susţinând că structura instituţiei are o abordare „de jos în sus” – finanţând propuneri lansate direct de cercetători, în locul unei abordări „de sus în jos”, care s-ar baza pe un program de finanţare.

     

  • Criza coronavirusului îi va lovi cel mai mult şi cel mai dur pe cei cu venituri mari şi medii

    Primele estimări indică faptul că cifra de afaceri a companiilor va scădea cu 40% pe medie, asta însemnând că se poate reduce la zero în cazul HoReCa, al transportatorilor sau poate să scadă cu 10-20% în alte domenii.

    Va exista o revenire în T3 şi T4, comparativ cu T2, dar nici nu se pune problema să se reatingă nivelul din T1.
    După ce situaţia de urgenţă se va ridica, în cea mai bună variantă la începutul lunii mai, companiile vor realiza puţin mai bine care este situaţia din teren, cu ce activitate economică ar putea să rămână, cum vor sta încasările şi cash-flow-ul şi vor trece la măsuri de restructurare, pentru a încerca să echilibreze puţin situaţia.
    Nu toată lumea va putea să-şi ţină angajaţii şi nu toată lumea va putea să menţină acelaşi nivel salarial ca înainte de începutul crizei.
    Cei mai afectaţi vor fi cei cu salariile şi veniturile mari şi cei din middle management.
    Bineînţeles că vor fi tăieri şi la nivelul de jos, dar de acolo nu se pot obţine mari economii.
    Salariul mediu în România este de 3.500 de lei, iar salariul minim este de 1.300 de lei.
    Probabil că peste 40.000-45.000 de angajaţi câştigă peste 10.000 de lei net pe lună (2.500 de euro), între 400.000 şi 450.000 câştigă între 3.000 şi 10.000 net pe lună, iar restul de 4,5 milioane de angajaţi au sub 3.000 de lei pe lună.
    Doi din trei angajaţi în România câştigă mai puţin de 1.700-1.800 de lei pe lună.
    Sorina Faier, de la Elite Searchers, o firmă de recrutare de top şi middle management, estimează că un CEO care negocia înainte un pachet de 10.000 de euro pe lună, va ajunge să negocieze pentru 5.000-6.000 de euro pe lună. Adică salariile de top management se vor reduce chiar şi la jumătate, mai ales pentru noile poziţii.
    Foarte multe bonusuri vor dispărea, mai ales că nu vor fi rezultate.
    Problema este că cei care aveau salarii mari aveau şi un nivel de trai ridicat, la care se adăugau şi credite bancare pentru diferite investiţii şi pentru a susţine un anumit nivel de trai.
    Toate aceste lucruri vor dispărea în primă fază, până când managerii vor realiza mai bine pe ce venituri se pot baza.
    Vacanţele de 5.000-10.000 de euro vor fi o amintire, city-break-urile în fiecare săptămână vor dispărea peste noapte, iar maşinile, dacă nu sunt ale firmei, vor trece de la un nivel de top la un nivel mai mult spre Logan.
    Va fi extrem de greu pentru multe familii care aveau joburi de top să se replieze, pentru că aşteptările sunt foarte mari.
    De asemenea, poziţiile de top disponibile în piaţă se vor reduce, iar pachetele salariale vor fi mult diminuate.
    Sorina Faier, cu o experienţă de 14 ani în recrutare de top management, crede că pentru două poziţii de vârf – CEO, CFO – se vor bate „2.000 de CV-uri”.
    Înainte de 16 martie, când s-a declanşat starea de urgenţă, managerii de top aveau de unde alege, ce poziţii şi ce companie să accepte.
    Din aprilie, lucrurile se schimbă radical şi nu cred că cineva îşi poate permite să refuze un job, dacă i se oferă.
    Sorina Faier spune că şi poziţiile externe încep să se închidă, deci opţiunile pentru a-ţi găsi un job mai bun, pe un salariu mai mare, se reduc. Ţările Europei sunt în aceeaşi situaţie, cu economiile închise, iar revenirea va fi extrem de grea la nivelul din T1.
    Va fi o depresie generală pentru cei care erau obişnuiţi cu pachete salariale mari şi cu o posibilitate de mişcare destul de largă, în sensul că îşi permiteau să pună condiţii.
    Acum nu va mai fi aşa.