BusinessMagazin

Tag: televiziune

  • Afacerea Eurovision: cât au câştigat austriecii din organizarea concursului din 2015

    Peste 100 de milioane de spectatori urmăresc în direct concursul internaţional Eurovision – competiţia muzicală unde fiecare naţiune îşi poate trimite câte un reprezentant. Concursul se desfăşoară în Austria ca urmare a victoriei Conchitei Wurst la concursul din 2014 cu piesa “Rise Like a Phoenix”.

    Aceasta este a doua oară când Austria organizează Eurovisionul, prima dată fiind în 1967. Echipa care s-a ocupa cu organizarea îl are ca producător executive Edgar Böhm,  şef pe divertisment la principala televiziune din Austria. Până nu demult, evenimentul era caracterizat de un singur cuvânt – “extravaganţă”, Eurovisionul fiind faimos pentru parada de cântăreţi şi actele artistice neobişnuite.
    Pentru organizatori a devenit mai mult o luptă care se duce cu armele tehnologiei – cine are cel mai amplu ecran LED, cele mai multe camere video. Organizatorii ediţiilor trecute au insistat ca filmările să se facă în cadre ample şi din toate unghiurile, pentru a fi oferită o imagine completă a grandorii scenei.

    Să facă faţă exploziei de strălucire şi de tehnică a devenit, an de an, o provocare financiară tot mai mare pentru ţările care erau desemnate să organizeze concursul. Potrivit regulamentului, ţară-gazdă a Eurovision este desemnată aceea al cărei reprezentant a câştigat ediţia de anul precedent. Una dintre cele mai mari provocări ale ţării-gazdă este aceea de a pune la bătaie milioane de euro pentru a se ridica la nivelul spectacolului anterior şi chiar de a-l depăşi.

    Concursul european Eurovision 2015 este şi o afacere pentru Austria, ţara organizatoare, care are astfel noi locuri de muncă, dar şi de câştigat sume importante de bani. Austria ar putea câştiga peste 11,5 milioane de euro în urma acestui eveniment, confrom estimărilor oficiale. Mai mult, organizarea Eurovision 2015 va asigura 150 de locuri de muncă pe o perioadă determinată.

    În timp ce Austria are câştiguri financiare, Ucraina a decis să nu mai participe la Eurovision 2015 din cauza costurilor ridicate. Cipru, Serbia si Republica Cehă revin după pauza de 1 an, respectiv 5. Aceasta ediţie marchează şi debutul Australiei în concurs, în semn de recunoştinţă pentru cei peste 30 de ani de transmitere a Eurovision-ului pe micile ecrane. Dacă Australia căştigă ediţia aceasta va fi nevoită să alegă un oraş european apt să găzduiască evenimentul şi va ajuta la organizarea lui.

  • Cum a ajuns Kris Jenner de la casnică la conducerea “mega-imperiului” Kardashian

    La începutul acestui an, Kris Jenner semnat un contract în valoare de 100 de milioane de dolari pentru a realiza încă patru sezoane ale reality-show-urilor despre familia Kardashian. Familie care a clădit un imperiu de sute de milioane de dolari, iar secretul stă în abilităţile de marketing ale lui Jenner, mama fetelor Kardashian.

    Kourtney (35 de ani), Kim (34 de ani), Khloe (30 de ani), Kendall (19 ani) şi Kylie (17 ani), cele cinci surori Kardashian, câştigau în anul 2011 peste 65 de milioane de dolari din emisiuni de televiziune precum Keeping Up With the Kardashians, din diverse contracte de marketing încheiate de Kris Jenner cu companii interesate să se promoveze prin intermediul vedetelor sau din produse semnate sub numele familiei, cum este parfumul unisex lansat de Khloe şi sotul ei Lamar Odom.

    Kris Jenner (59 de ani), mama a şase copii, este aproape în totalitate responsabilă pentru afacerea de familie. “Mi-ar plăcea ca emisiunea Keeping Up With the Kardashians să ajungă la sezonul 26. Cine ar fi crezut atunci că afacerea va fi atât de profitabilă? Ar fi trebuit să am mai mulţi copii care să contribuie la încasările familiei”, spune Jenner. Şi nu este singura emisiune în care familia este în rolul principal, fetele fiind implicate şi separat în diferite proiecte, precum Kourtney and Kim Take New York sau Kourtney and Khloe Take Miami, în care sunt prezentate detalii intime din viaţa celor trei surori.

    La rotunjirea veniturilor contribuie şi apariţiile în reclame ale fetelor. Spre exemplu, Kim a fost imaginea încălţărilor Skechers într-o reclamă pentru Super Bowl, care a costat compania trei milioane de dolari pentru 30 de secunde de emisie. În vârstă de 34 de ani, Kim este de departe cea mai cunoscută dintre surori, onorariul ei putând ajunge chiar şi la 250.000 de dolari doar ca să participe la un anumit eveniment, în timp ce publicarea unui singur mesaj pe Twitter, unde este citită de zeci de milioane de fani, ajunge la 25.000 de dolari. Khloe si Kourtney au onorarii mai mici, de aproximativ 20.000 de dolari, în timp ce tatăl lor vitreg, Bruce Jenner, încasează 10.000 de dolari pentru prezenţă.

    Povestea familiei Kardashian şi a succesului fulminant de care se bucură astăzi a început cu un clip video pornografic ce îi prezenta pe Kim şi un fost prieten, rapperul Ray J, pe care Kris Jenner l-a vândut distribuitorului Vivid Entertainment. În februarie 2007, fiica ei i-a povestit despre înregistrare şi, cum Jenner încerca încă de atunci să facă viaţa familiei ei subiectul unui reality show, decizia de a vinde conţinutul a fost destul de rapidă. “Iniţial mi-am zis că nu vom mai avea nicio şansă să ajungem vedetele unui reality show”, spune Jenner, care este de altfel şi managerul familiei Kardashian, având un comision de 10% din încasările familiei.

    Totul risca să se transforme într-un scandal de proporţii din care familia ar fi ieşit cu siguranţă cu imaginea şifonată, dar Jenner, care susţine că n-a vazut niciodată conţinutul înregistrării, a angajat un expert în comunicare, în încercarea de a îndulci situaţia. “Rolul meu era să transform acum cele 15 minute de faimă ale fiicei mele în 30”, mai spune managerul familiei Kadashian. Într-un final, înregistrarea a fost cumpărată de Vivid Entertainment pentru 5 milioane de dolari şi a devenit în scurtă vreme cel mai bine vândut DVD al anului.

    Surorile Kardashian, care au lansat şi o autobiografie numită Kardashian Konfidential, au apărut de atunci în nenumărate reclame pentru orice fel de produse, de la încălţari, la hârtie igienică sau pastile pentru slăbit. În plan este şi lansarea unui magazin cu produse imprimate cu imagini cu celebrităţi în cadrul hotelului Mirage din Las Vegas. Fratele lor Robert (27 de ani) a rămas însă mai în umbră în lumea showbiz-ului.

    “Mama a fost dintotdeauna genul de persoană care încearcă să transforme apa în vin”, spune Khloe. Probabil tocmai această reţetă a făcut dintr-o familie relativ necunoscută până în 2007 un subiect al mai multor emisiuni de televiziune, care atrage milioane de telespectatori.

  • Clarkson îşi pregăteşte revenirea pe micul ecran. Cei trei foşti prezentatori Top Gear vor lucra pentru Netflix

    Jeremy Clarkson, fostul prezentator al emisiunii Top Gear, va lansa un nou proiect alături de James May şi Richard Hammond. Cei trei ar urma să lucreze pentru compania Netflix, scriu cei la The Mirror.

    Alături de Clarkson se pare că va lucra şi Andy Wilman, unul dintre producătorii care au lansat Top Gear în formatul actual. Acesta a părăsit emisiunea atunci când Jeremy Clarkson a fost suspendat de către postul BBC.

    Seria, scriu cei de la The Mirror, se va numi “House of cars”, aluzie la serialul de succes “House of cards” produs tot de Netflix.

    BBC a anunţat, pe 25 martie, că a decis să nu reînnoiască contractul lui Jeremy Clarkson pentru “Top Gear”, după ce starul acestui show fusese suspendat pe 10 martie, ca urmare a unei dispute violente a acestuia cu producătorul Oisin Tymon. Potrivit lui Tony Hall, directorul general al corporaţiei britanice de media, această decizie nu a fost luată cu uşurinţă. Hall a precizat însă că “a fost depăşită o limită” şi acest lucru nu poate fi “trecut cu vederea”. La fel ca în cazul lui Jeremy Clarkson, contractele lui James May şi Richard Hammond cu BBC s-au încheiat şi ar fi trebuit renegociate. Aceştia însă au refuzat să revină în postura de prezentatori ai “Top Gear” fără Clarkson.

    Radiodifuzorul public britanic (BBC) a ales deja o nouă echipă de prezentatori pentru show-ul “Top Gear”, care ar urma să fie formată din fostul model Jodie Kidd, actorul Philip Glenister şi vedeta de televiziune Guy Martin.

  • Mohammad Murad vrea să lanseze televiziunea Money News, după închiderea The Money Channel

    Solicitarea a fost depusă la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), în contextul în care televiziunea The Money Channel, care este deţinută de societatea Realitatea Media SA, dar care a fost susţinută în ultimii ani de Mohammad Murad, se va închide oficial pe 25 aprilie.

    Astfel, Mohammad Murad vrea să îşi obţină propria licenţă audiovizuală, care să funcţioneze separat de Realitatea Media SA, au declarat, pentru MEDIAFAX, mai multe surse din industria media.

    În acest sens, societatea M&M Channel SRL din Bucureşti, aflată în sfera de influenţă a lui Mohammad Murad, a depus deja la CNA un dosar prin care solicită acordarea unei licenţe audiovizuale pentru televiziunea Money News, care ar urma să aibă un profil şi o echipă similare cu The Money Channel.

    Societatea M&M Channel SRL a fost înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului pe 8 mai 2013 şi are sediul în Bucureşti. Administratorul societăţii este Mihaela-Anca Basarab, o apropiată a lui Murad.

    CNA nu a prelungit, în şedinţa de joi, licenţa audiovizuală a televiziunii The Money Channel, deţinută de Realitatea Media SA, care va expira pe 25 aprilie, după ce a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru prelungire. Licenţa nu a fost prelungită având în vedere că societatea Realitatea Media SA, aflată în insolvenţă, are datorii la bugetul de stat, acestea nefiind eşalonate. De asemenea, Realitatea Media nu are un plan de reorganizare aprobat de instanţă, potrivit informaţiilor prezentate în şedinţa de joi a CNA.

    Neprelungirea unei licenţe a unei televiziuni este echivalentă cu faptul că respectivul post TV nu mai poate emite.

    Aflată în insolvenţă din septembrie 2011, societatea Realitatea Media SA este controlată de Cozmin Guşă şi Maricel Păcuraru (aflat în prezent în arest, după ce, în noiembrie 2014, a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare într-un dosar privind poliţele de asigurare pentru angajaţi, în care prejudiciul este de peste patru milioane de euro).

    În ultimii ani, televiziunea The Money Channel a funcţionat în baza unui parteneriat pe care Realitatea Media SA l-a avut cu omul de afaceri Mohammad Murad, unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri din România.

    Pe 30 aprilie 2013, odată cu structura de programe a The Money Channel, Consiliul Naţional al Audiovizualului a aprobat şi funcţionarea televiziunii din noile sale studiouri din Bucureşti. Imobilul în care au fost amenajate noile studiouri ale The Money Channel este deţinut de Mohammad Murad, cel care finanţa televiziunea în noua formulă, după cum au declarat la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX, surse din Realitatea Media.

    Pe de altă parte, la începutul anului 2014, Mohammad Murad a încercat, fără succes, să obţină o licenţă de la CNA pentru a-şi lansa propria televiziune de business şi lifestyle, cu denumirea TV Life.

  • Cronică de film: Cut bank – un oraş criminal

    Regizorul Matt Shakman trece de la televiziune la marele ecran prin adaptarea scenariului semnat de Roberto Patino. Shakman a regizat, de-a lungul carierei, episoade din seriale precum „It’s Always Sunny in Philadelphia“, „House“ sau „Mad Men“. Stilul în care filmul este regizat se aseamănă într-o anumită măsură cu al fraţilor Coen, fapt ce poate fi expli-cat prin faptul că Shakman a produs şi două episoade ale serialului „Fargo“, adaptarea celor de la FX a filmului din 1996.

    În rolurile principale îi regăsim pe Liam Hemsworth, Teresa Palmer, Billy Bob Thornton, John Malkovich, Michael Stuhlbarg, Bruce Dern şi Oliver Platt. Interpretările sunt foarte bune, cu o singură excepţie: personajul principal, Liam Hemsworth. Tânărul actor, cunoscut pentru rolul din „Jocurile foamei“, nu reuşeşte să intre în caracter de-a lungul filmului, iar acest lucru afectează interacţiunea dintre personaje.

    Urmând o linie destul de subţire între thriller şi comedie neagră, „Cut Bank“ propune o serie de personaje ciudate, ex-trem de tulburate, care sunt obişnuite să trăiască în mediul lor simplu, familiar, din micul oraş care dă şi titlul filmului. De-spre Cut Bank aflăm doar că este locul din Statele Unite cu cele mai joase temperaturi; un fapt aparent irelevant, având în vedere că acţiunea se petrece în timpul verii. În rest, filmul lasă de înţeles că povestea se desfăşoară într-un oraş ameri-can ce nu este cu nimic ieşit din comun. Un lucru interesant este că filmarea a avut loc în Canada, nu în oraşul din Statele Unite în care se desfăşoară acţiunea.

    Acţiunea începe atunci când Dwayne McLaren (Hemsworth) filmează accidental ceea ce pare a fi uciderea unui poş-taş. McLaren, obsedat de ideea de a putea pleca din Cut Bank, vede acest lucru ca o şansă unică; el anunţă autorităţile federale şi plănuieşte să folosească banii primiţi drept recompensă pentru oferirea informaţiilor pentru a-şi construi un vii-tor mai bun alături de prietena sa Cassandra (Palmer). Din acest moment, lucrurile se complică, iar secretele locuitorilor din Cut Bank încep să iasă la iveală.

    Filmul, deşi cel puţin interesant, are o mare problemă: este extrem de previzibil. Deşi regizorul Matt Shakman încearcă să ţină publicul implicat în poveste, aceasta curge către un deznodământ inevitabil încă din primele minute. Cu toate acestea, povestea scrisă de Robert Patino a fost inclus, în 2009, pe „lista neagră“ a celor mai bune scenarii care nu au fost ecranizate.

    Cut Bank, fiind un film realizat de o casă independentă de producţii, ridică o întrebare extrem de importantă: cât de mult pot influenţa producătorii calitatea unui film? În cazul în care „Cut Bank“ ar fi ajuns pe masa unei companii impor-tante, cu posibilitatea de a investi masiv într-un astfel de film, anumite lucruri ar fi putut fi îmbunătăţite. Spre exemplu, con-tractarea unui regizor cu mai multă experienţă sau distribuirea unui alt actor în locul lui Hemsworth. Cu atât mai mult tre-buie apreciat efortul celor care au produs filmul, având la dispoziţie un buget relativ mic.
    Drept concluzie, „Cut Bank“ este un film reuşit, chiar dacă are anumite lipsuri. Povestea este antrenantă, iar implicarea unor actori precum Malkovich sau Thornton în acest proiect reprezintă un argument în plus.

    Filmul va avea premiera în România pe 17 aprilie şi va rula în acelaşi timp cu producţii mult mai cunoscute, precum „Furious 7“ sau „Avengers: Age of Ultron“. Lansarea nu pare a avantaja „Cut Bank“, dar îl recomand celor care preferă să evite blockbusterele şi caută un film simplu, bazat pe poveste şi nu pe efecte speciale. 
Nota: 8/10

  • Televiziunea americană Universal Channel se retrage din România

    Decizia a fost luată de Universal Networks International după evaluarea portofoliului său de televiziuni din România, potrivit reprezentanţilor companiei.

    Universal Channel, care a intrat pe piaţa din România pe 1 decembrie 2007, este cea mai importantă televiziune din portofoliul Universal Networks International şi difuzează filme hollywoodiene şi seriale, precum “Arcaşul”, “Doi bărbaţi şi jumătate”, Dexter”, “Castle” şi “CSI: Miami”.

    După încetarea emisiei Universal Channel, UNI va rămâne prezentă pe piaţa audiovizualului din România cu televiziunile Diva şi E! Entertainment.

    Ieşirea de pe piaţa audiovizualului din România a Universal Channel vine în contextul în care televiziunea a fost scoasă din grilele de cablu şi satelit ale RCS&RDS chiar în noaptea de Revelion, după cum MEDIAFAX a relatat la momentul respectiv.

    Pe de altă parte, surse au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că un alt motiv pentru retragerea din audiovizualul românesc ar fi acela că Universal Channel era o televiziune “foarte scumpă”, care difuza seriale americane imediat după premiera din SUA. Aceste costuri nu se justificau în condiţiile unei rate foarte mari a pirateriei din România, serialele difuzate de Universal Channel regăsindu-se pe mai multe site-uri ilegale, potrivit surselor citate.

    Universal Networks International, divizia internaţională de televiziuni a NBCUniversal, este una dintre cele mai mari companii de divertisment, furnizând conţinut şi branduri de calitate în peste 176 de ţări din Europa, Orientul Mijlociu, Africa, America Latină şi Asia Pacific. Portofoliul include brandurile Universal Channel, Syfy, 13th Street Universal, Studio Universal, E! Entertainment Television, The Style Network, DIVA Universal, Telemundo şi Golf Channel. De asemenea, Universal Networks International reprezintă şi televiziunea Movies 24.

    NBCUniversal News Group operează şi televiziuniune CNBC şi NBC News la nivel internaţional.

     

  • REPORTAJ: “Angoasele” media de după Ceauşescu, cercetate de o româncă de la Universitatea din Groningen

    Dana Mustaţă, în vârstă de 35 de ani, a vorbit pentru MEDIAFAX despre parcursul ei de cercetătoare şi de profesor-asistent în studii de televiziune şi jurnalism la Universitatea din Groningen, începând din august 2011.

    Născută la Slatina, în 1979, Dana Mustaţă a părăsit România imediat după terminarea liceului, când a avut şansa să obţină o bursă de studiu în Olanda, la Colegiul Universitar din Utrecht. Acolo a obţinut o diplomă de licenţă (Bachelor of Arts) cu specializare în ştiinţe sociale, sociologie, antropologie, psihologie şi jurnalism. Şi-a continuat studiile cu un master în film şi televiziune la Universitatea din Amsterdam, după care a urmat un master de cercetare la Universitatea din Utrecht, aceea fiind perioada în care şi-a dezvoltat interesul pentru istoria Televiziunii Române. Era aceeaşi perioadă în care în România apăreau primele articole în presă despre dosarele radio-televiziunii publice.

    “Atunci mi-am început doctoratul pe istoria Televiziunii Române, în 2006, la Universitatea din Utrecht, iar proiectul l-am susţinut în 2011 şi practic teza de doctorat a fost o primă istorie a Televiziunii Române”, îşi aminteşte Dana Mustaţă.

    – Transmisia live a Revoluţiei Române, la TVR, în decembrie 1989

    Dana Mustaţă, care de formaţie este istoric de televiziune, spune că rostul său este să înţeleagă ce s-a întâmplat în decembrie 1989, nu să facă judecăţi despre cine a fost vinovat.

    “Dacă vrem să înţelegem ce s-a întâmplat în momentul din decembrie ’89, trebuie să contextualizăm acel moment şi să ne uităm cam ce s-a întâmplat în ultima decadă a perioadei Ceauşescu, când practic spiritele împotriva regimului, împotriva lui Ceauşescu deveniseră din ce în ce mai aprinse, când erau deja schimbări politice în celelalte ţări şi când, la un moment dat, devenise clar că Ceauşescu trebuia să plece, să cadă de la putere. Practic, Revoluţia, transmisiunea în direct a Revoluţiei trebuie văzută prin prisma a ceea ce s-a întâmplat de la începutul anilor ’80 încoace”, spune Dana Mustaţă.

    Deşi nu crede că la momentul respectiv Televiziunea Română a manipulat oamenii să iasă în stradă, Dana Mustaţă spune că este important să ne punem foarte atent întrebarea “Ce rol are televiziunea?”.

    “Şi mă refer aici nu la instituţia televiziunii, cât la televiziune ca un mediu de comunicare în masă. Ce rol poate avea acest mediu într-un eveniment de aşa anvengură? Practic, rezultatele din teza mea de doctorat au fost că ce s-a întâmplat, lupta care s-a dus la Revoluţie între revoluţionari – care au fost oameni, telespectatori ieşiţi în stradă -, pe de o parte, Ceauşescu, pe de altă parte, şi Securitatea, pe de altă parte, a fost o luptă care a început pe la începutul anilor ’80. Iar Revoluţia a fost momentul oportun pentru ca acea luptă între aceşti trei practic jucători-cheie să treacă dintr-un mediu privat – pentru că ea exista într-un mediu privat şi acel mediu privat era supravegheat, monitorizat de către Securitate -, iar momentul decembrie ’89 a fost momentul în care ceva ce se întâmpla deja în mediul privat a putut ieşi în spaţiul public”, explică cercetătoarea.

    – Redeschiderea dosarului Revoluţiei şi efectul faptului că după 1989 românii şi-au întors spatele propriei lor istorii, neînţelegând de fapt ce s-a întâmplat

    “Cred că ce se întâmplă acum în România este ceva ce se întâmplă şi în alte ţări şi este ceva normal”, consideră Dana Mustaţă. “Imediat după ’89, noi ne-am întors spatele propriei noastre istorii, am vrut să judecăm fără a înţelege ce s-a întâmplat şi cred că încă nu avem o înţelegere pe deplin a ceea ce s-a întâmplat înainte de ’89”, explică aceasta.

    “Că se judecă ce s-a întâmplat, bineînţeles, este nevoie de asta, dar aş pleda şi pentru a înţelege, de fapt, ce s-a întâmplat. Şi cred că este de natura istoricilor să înţeleagă, să încerce să cerceteze, să studieze şi să facă public ceea ce s-a întâmplat. Că se întâmplă acum şi nu s-a întâmplat mai devreme cred că are de-a face cu psihologia postsocialistă care nu se regăseşte numai în România, se regăseşte şi în alte ţări, în afară de fosta Germanie, care a fost prima care şi-a deconspirat trecutul”, mai spune Dana Mustaţă.

    – Psihologia postsocialistă reflectată în media din Europa de Est: România a fost “extrema rea” a fostului bloc sovietic

    Din septembrie 2013, Dana Mustaţă coordonează proiectul “Television Histories in (Post)Socialist Europe”, în care sunt analizate, printre altele, diferenţele şi asemănările din media din diferite ţări din estul Europei.

    “Este un proiect care încă se desfăşoară, din care fac parte mai mulţi cercetători specializaţi în istorie de televiziune din diverse ţări şi, prin comunicarea, colaborarea dintre noi, ne-am dat seama că au existat anumite diferenţe, au existat şi similarităţi între ţările fostului bloc sovietic. România a fost în anii ’80 extrema rea, să spunem aşa. Am avut un regim dictatorial care s-a resimţit foarte mult în cultura de televiziune. Fosta Iugoslavie, pe de altă parte, a fost extrema puţin mai pozitivă, la modul că ei au mai avut programe de divertisment, de exemplu”, explică Dana Mustaţă.

    În anii ’80, însă, România a fost o ţară atipică din acest punct de vedere, mai spune cercetătoarea română.

    “Până în anii ’80 regăsim foarte multe similarităţi între televiziunea din România şi celelalte televiziuni din estul Europei, dar şi cu celelalte televiziuni din Europa vestică. Şi asta e mai puţin cunoscut. Tindem să facem diferenţa asta – televiziunea Europei de Vest versus televiziunea Europei de Est. Au fost diferenţe politice, dar au fost şi multe colaborări între aceste două regiuni din Europa, au fost şi multe similarităţi, au fost programe, formate care au fost similare (…) Şi Anikó Imre de la University of Southern California a făcut o cercetare pe felul în care un anumit format de televiziune german practic a fost copiat şi în alte ţări. În Ungaria, de exemplu, a existat un format care aducea puţin a «Reflectorul» nostru de altădată”, a exemplificat Dana Mustaţă.

    – Media din România: consumul mare de divertisment, o angoasă care vine din trecut

    Dana Mustaţă remarcă numărul mare de televiziuni din România, însă precizează că acestea funcţionează pe o anumită piaţă de media.

    “Când vorbim despre mediul audiovizual în momentul de faţă nu putem nega că este vorba de o piaţă a media pe care televiziunile comerciale se bat, faţă de care televiziunea publică se simte puţin timorată sau încearcă să prindă din urmă această competiţie. Sinceră să fiu, în ţările vestice nu sunt atât de multe televiziuni private care să fie atât de accesibile ca la noi. Faptul că consumăm foarte mult divertisment acum poate că e şi o angoasă care vine din trecut, spun eu. Faptul că unele posturi de televiziune vor să ofere o televiziune care vinde are de-a face cu dinamica pieţei şi n-o putem nega. Televiziunea care se vinde există şi în alte ţări din Europa, nu este numai România. În diverse ţări se vând diverse conţinuturi de televiziune, la noi, în România, într-adevăr asta se vinde (divertismentul de o calitate mai scăzută, n.r.). Însă asta porneşte până la urmă de la dinamica pieţei”, a explicat Dana Mustaţă.

    – Melanjul între politic şi media în România – românii nu au înţeles pe deplin că lucrurile nu se schimbă peste noapte

    Dana Mustaţă crede că, imediat după 1989, românii şi-au întors puţin spatele la propria lor istorie. “Practic am fost judecaţi după anumite norme care aveau de-a face cu independenţa editorială, libertatea de expresie ş.a.m.d., care erau norme noi pentru cultura noastră audiovizuală. Ce pot să spun în privinţa asta este că. dacă vrem să înţelegem ok ce se întâmplă acum, înainte de a judeca, trebuie să încercăm să înţelegem”, spune cercetătoarea.

    “Interferenţa asta politică cred că vine dintr-o lipsă a noastră, a societăţii civile, poate şi a istoricilor, cercetătorilor de a încerca să înţeleagă cu ce bagaj am venit noi din comunism şi atunci, dacă e să evaluăm performanţele curente ale televiziunii din România actuală, atunci trebuie să luăm în considerare bagajul nostru politic şi că lucrurile nu se schimbă peste noapte. Dacă vorbim de TVR, trebuie să studiem practic istoria managementului în TVR după ’89, să ne punem întrebări ce s-a schimbat de la un management la altul, de la o conducere la alta, de ce au fost schimbările respective? Cred că sunt multe întrebări pe care le-am abordat din punct de vedere al judecăţii. Şi eu aş spune, înainte să judecăm, haideţi să înţelegem puţin, să ne înţelegem istoria şi, dacă e să judecăm sau să analizăm ce se întâmplă în prezent, s-o facem prin perspectiva unei înţelegeri şi a unor cunoştinţe ale propriului nostru trecut, de televiziune în cazul de faţă”, mai spune Dana Mustaţă.

    – Cunoaşterea propriului trecut prin intermediul arhivelor

    Dana Mustaţă pledează pentru digitalizarea arhivelor din România, inclusiv cea a Televiziunii Române, în acord cu ce se întâmplă în celelalte ţări europene. În prezent, Arhiva TVR cuprinde un total de 240.000 de ore de imagini, dintre care sunt digitalizate sub 10%.

    “Bineînţeles că în Europa sunt ţări care au avut un start şi sunt mult peste noi în privinţa digitalizării. Faptul că noi nu suntem la acelaşi nivel ca şi celelalte ţări se explică prin mulţi factori, inclusiv lipsa de fonduri”, a spus Dana Mustaţă.

    Ea a precizat că evenimentele de genul Conferinţei Internaţionale “Unlocking Broadcast Archives from Eastern Europe”, care a fost organizată pe 12-13 martie, la sediul TVR, şi la care a fost invitată, sunt benefice, pentru că prin colaborări sunt atrase şi finanţările. “Prin colaborări atragem atenţia că sunt materiale aici, care sunt valoroase şi pentru că sunt valoroase trebuie digitalizate, trebuie făcute accesibile”, a mai spus Dana Mustaţă.

    De altfel, între 2006 şi 2012, Dana Mustaţă a lucrat ca cercetător la proiectele europene Video Active (www.videoactive.eu) şi EUscreen (www.euscreen.eu). Pe platforma euscreen.eu sunt disponibile în prezent şi înregistrări digitalizate furnizate de Televiziunea Română. În plus, TVR s-a alăturat şi proiectului EUscreenXL, care îl va continua pe cel al euscreen.eu.

    “Cred că lucrurile se schimbă, s-au schimbat de ceva ani încoace prin proiecte europene (…) EUscreen, care se numeşte acum EUscreenXL, a făcut accesibil online materiale digitalizate de la instituţii partenere din estul Europei, inclusiv Televiziunea Română. Şi, prin genul ăsta de proiecte, cei din afară, Uniunea Europeană, de exemplu, care ar putea finanţa proiecte de digitalizare, încep să ne cunoască puţin istoria şi să vadă ce fel de materiale avem de oferit. Dacă vrem să înţelegem Europa sau televiziunea în Europa, trebuie într-adevăr să facem accesibile şi aceste materiale. Iar pentru a le face accesibile, este nevoie de digitalizare”, a concluzionat Dana Mustaţă.

  • REPORTAJ: “Angoasele” media de după Ceauşescu, cercetate de o româncă de la Universitatea din Groningen

    Dana Mustaţă, în vârstă de 35 de ani, a vorbit pentru MEDIAFAX despre parcursul ei de cercetătoare şi de profesor-asistent în studii de televiziune şi jurnalism la Universitatea din Groningen, începând din august 2011.

    Născută la Slatina, în 1979, Dana Mustaţă a părăsit România imediat după terminarea liceului, când a avut şansa să obţină o bursă de studiu în Olanda, la Colegiul Universitar din Utrecht. Acolo a obţinut o diplomă de licenţă (Bachelor of Arts) cu specializare în ştiinţe sociale, sociologie, antropologie, psihologie şi jurnalism. Şi-a continuat studiile cu un master în film şi televiziune la Universitatea din Amsterdam, după care a urmat un master de cercetare la Universitatea din Utrecht, aceea fiind perioada în care şi-a dezvoltat interesul pentru istoria Televiziunii Române. Era aceeaşi perioadă în care în România apăreau primele articole în presă despre dosarele radio-televiziunii publice.

    “Atunci mi-am început doctoratul pe istoria Televiziunii Române, în 2006, la Universitatea din Utrecht, iar proiectul l-am susţinut în 2011 şi practic teza de doctorat a fost o primă istorie a Televiziunii Române”, îşi aminteşte Dana Mustaţă.

    – Transmisia live a Revoluţiei Române, la TVR, în decembrie 1989

    Dana Mustaţă, care de formaţie este istoric de televiziune, spune că rostul său este să înţeleagă ce s-a întâmplat în decembrie 1989, nu să facă judecăţi despre cine a fost vinovat.

    “Dacă vrem să înţelegem ce s-a întâmplat în momentul din decembrie ’89, trebuie să contextualizăm acel moment şi să ne uităm cam ce s-a întâmplat în ultima decadă a perioadei Ceauşescu, când practic spiritele împotriva regimului, împotriva lui Ceauşescu deveniseră din ce în ce mai aprinse, când erau deja schimbări politice în celelalte ţări şi când, la un moment dat, devenise clar că Ceauşescu trebuia să plece, să cadă de la putere. Practic, Revoluţia, transmisiunea în direct a Revoluţiei trebuie văzută prin prisma a ceea ce s-a întâmplat de la începutul anilor ’80 încoace”, spune Dana Mustaţă.

    Deşi nu crede că la momentul respectiv Televiziunea Română a manipulat oamenii să iasă în stradă, Dana Mustaţă spune că este important să ne punem foarte atent întrebarea “Ce rol are televiziunea?”.

    “Şi mă refer aici nu la instituţia televiziunii, cât la televiziune ca un mediu de comunicare în masă. Ce rol poate avea acest mediu într-un eveniment de aşa anvengură? Practic, rezultatele din teza mea de doctorat au fost că ce s-a întâmplat, lupta care s-a dus la Revoluţie între revoluţionari – care au fost oameni, telespectatori ieşiţi în stradă -, pe de o parte, Ceauşescu, pe de altă parte, şi Securitatea, pe de altă parte, a fost o luptă care a început pe la începutul anilor ’80. Iar Revoluţia a fost momentul oportun pentru ca acea luptă între aceşti trei practic jucători-cheie să treacă dintr-un mediu privat – pentru că ea exista într-un mediu privat şi acel mediu privat era supravegheat, monitorizat de către Securitate -, iar momentul decembrie ’89 a fost momentul în care ceva ce se întâmpla deja în mediul privat a putut ieşi în spaţiul public”, explică cercetătoarea.

    – Redeschiderea dosarului Revoluţiei şi efectul faptului că după 1989 românii şi-au întors spatele propriei lor istorii, neînţelegând de fapt ce s-a întâmplat

    “Cred că ce se întâmplă acum în România este ceva ce se întâmplă şi în alte ţări şi este ceva normal”, consideră Dana Mustaţă. “Imediat după ’89, noi ne-am întors spatele propriei noastre istorii, am vrut să judecăm fără a înţelege ce s-a întâmplat şi cred că încă nu avem o înţelegere pe deplin a ceea ce s-a întâmplat înainte de ’89”, explică aceasta.

    “Că se judecă ce s-a întâmplat, bineînţeles, este nevoie de asta, dar aş pleda şi pentru a înţelege, de fapt, ce s-a întâmplat. Şi cred că este de natura istoricilor să înţeleagă, să încerce să cerceteze, să studieze şi să facă public ceea ce s-a întâmplat. Că se întâmplă acum şi nu s-a întâmplat mai devreme cred că are de-a face cu psihologia postsocialistă care nu se regăseşte numai în România, se regăseşte şi în alte ţări, în afară de fosta Germanie, care a fost prima care şi-a deconspirat trecutul”, mai spune Dana Mustaţă.

    – Psihologia postsocialistă reflectată în media din Europa de Est: România a fost “extrema rea” a fostului bloc sovietic

    Din septembrie 2013, Dana Mustaţă coordonează proiectul “Television Histories in (Post)Socialist Europe”, în care sunt analizate, printre altele, diferenţele şi asemănările din media din diferite ţări din estul Europei.

    “Este un proiect care încă se desfăşoară, din care fac parte mai mulţi cercetători specializaţi în istorie de televiziune din diverse ţări şi, prin comunicarea, colaborarea dintre noi, ne-am dat seama că au existat anumite diferenţe, au existat şi similarităţi între ţările fostului bloc sovietic. România a fost în anii ’80 extrema rea, să spunem aşa. Am avut un regim dictatorial care s-a resimţit foarte mult în cultura de televiziune. Fosta Iugoslavie, pe de altă parte, a fost extrema puţin mai pozitivă, la modul că ei au mai avut programe de divertisment, de exemplu”, explică Dana Mustaţă.

    În anii ’80, însă, România a fost o ţară atipică din acest punct de vedere, mai spune cercetătoarea română.

    “Până în anii ’80 regăsim foarte multe similarităţi între televiziunea din România şi celelalte televiziuni din estul Europei, dar şi cu celelalte televiziuni din Europa vestică. Şi asta e mai puţin cunoscut. Tindem să facem diferenţa asta – televiziunea Europei de Vest versus televiziunea Europei de Est. Au fost diferenţe politice, dar au fost şi multe colaborări între aceste două regiuni din Europa, au fost şi multe similarităţi, au fost programe, formate care au fost similare (…) Şi Anikó Imre de la University of Southern California a făcut o cercetare pe felul în care un anumit format de televiziune german practic a fost copiat şi în alte ţări. În Ungaria, de exemplu, a existat un format care aducea puţin a «Reflectorul» nostru de altădată”, a exemplificat Dana Mustaţă.

    – Media din România: consumul mare de divertisment, o angoasă care vine din trecut

    Dana Mustaţă remarcă numărul mare de televiziuni din România, însă precizează că acestea funcţionează pe o anumită piaţă de media.

    “Când vorbim despre mediul audiovizual în momentul de faţă nu putem nega că este vorba de o piaţă a media pe care televiziunile comerciale se bat, faţă de care televiziunea publică se simte puţin timorată sau încearcă să prindă din urmă această competiţie. Sinceră să fiu, în ţările vestice nu sunt atât de multe televiziuni private care să fie atât de accesibile ca la noi. Faptul că consumăm foarte mult divertisment acum poate că e şi o angoasă care vine din trecut, spun eu. Faptul că unele posturi de televiziune vor să ofere o televiziune care vinde are de-a face cu dinamica pieţei şi n-o putem nega. Televiziunea care se vinde există şi în alte ţări din Europa, nu este numai România. În diverse ţări se vând diverse conţinuturi de televiziune, la noi, în România, într-adevăr asta se vinde (divertismentul de o calitate mai scăzută, n.r.). Însă asta porneşte până la urmă de la dinamica pieţei”, a explicat Dana Mustaţă.

    – Melanjul între politic şi media în România – românii nu au înţeles pe deplin că lucrurile nu se schimbă peste noapte

    Dana Mustaţă crede că, imediat după 1989, românii şi-au întors puţin spatele la propria lor istorie. “Practic am fost judecaţi după anumite norme care aveau de-a face cu independenţa editorială, libertatea de expresie ş.a.m.d., care erau norme noi pentru cultura noastră audiovizuală. Ce pot să spun în privinţa asta este că. dacă vrem să înţelegem ok ce se întâmplă acum, înainte de a judeca, trebuie să încercăm să înţelegem”, spune cercetătoarea.

    “Interferenţa asta politică cred că vine dintr-o lipsă a noastră, a societăţii civile, poate şi a istoricilor, cercetătorilor de a încerca să înţeleagă cu ce bagaj am venit noi din comunism şi atunci, dacă e să evaluăm performanţele curente ale televiziunii din România actuală, atunci trebuie să luăm în considerare bagajul nostru politic şi că lucrurile nu se schimbă peste noapte. Dacă vorbim de TVR, trebuie să studiem practic istoria managementului în TVR după ’89, să ne punem întrebări ce s-a schimbat de la un management la altul, de la o conducere la alta, de ce au fost schimbările respective? Cred că sunt multe întrebări pe care le-am abordat din punct de vedere al judecăţii. Şi eu aş spune, înainte să judecăm, haideţi să înţelegem puţin, să ne înţelegem istoria şi, dacă e să judecăm sau să analizăm ce se întâmplă în prezent, s-o facem prin perspectiva unei înţelegeri şi a unor cunoştinţe ale propriului nostru trecut, de televiziune în cazul de faţă”, mai spune Dana Mustaţă.

    – Cunoaşterea propriului trecut prin intermediul arhivelor

    Dana Mustaţă pledează pentru digitalizarea arhivelor din România, inclusiv cea a Televiziunii Române, în acord cu ce se întâmplă în celelalte ţări europene. În prezent, Arhiva TVR cuprinde un total de 240.000 de ore de imagini, dintre care sunt digitalizate sub 10%.

    “Bineînţeles că în Europa sunt ţări care au avut un start şi sunt mult peste noi în privinţa digitalizării. Faptul că noi nu suntem la acelaşi nivel ca şi celelalte ţări se explică prin mulţi factori, inclusiv lipsa de fonduri”, a spus Dana Mustaţă.

    Ea a precizat că evenimentele de genul Conferinţei Internaţionale “Unlocking Broadcast Archives from Eastern Europe”, care a fost organizată pe 12-13 martie, la sediul TVR, şi la care a fost invitată, sunt benefice, pentru că prin colaborări sunt atrase şi finanţările. “Prin colaborări atragem atenţia că sunt materiale aici, care sunt valoroase şi pentru că sunt valoroase trebuie digitalizate, trebuie făcute accesibile”, a mai spus Dana Mustaţă.

    De altfel, între 2006 şi 2012, Dana Mustaţă a lucrat ca cercetător la proiectele europene Video Active (www.videoactive.eu) şi EUscreen (www.euscreen.eu). Pe platforma euscreen.eu sunt disponibile în prezent şi înregistrări digitalizate furnizate de Televiziunea Română. În plus, TVR s-a alăturat şi proiectului EUscreenXL, care îl va continua pe cel al euscreen.eu.

    “Cred că lucrurile se schimbă, s-au schimbat de ceva ani încoace prin proiecte europene (…) EUscreen, care se numeşte acum EUscreenXL, a făcut accesibil online materiale digitalizate de la instituţii partenere din estul Europei, inclusiv Televiziunea Română. Şi, prin genul ăsta de proiecte, cei din afară, Uniunea Europeană, de exemplu, care ar putea finanţa proiecte de digitalizare, încep să ne cunoască puţin istoria şi să vadă ce fel de materiale avem de oferit. Dacă vrem să înţelegem Europa sau televiziunea în Europa, trebuie într-adevăr să facem accesibile şi aceste materiale. Iar pentru a le face accesibile, este nevoie de digitalizare”, a concluzionat Dana Mustaţă.

  • Grupul Apple, în negocieri pentru a lansa un serviciu TV online

    Informaţia a fost raportată în premieră de publicaţia Wall Street Journal (WSJ) care citează surse care au legătură cu acest proiect al grupului Apple.

    Potrivit WSJ, noul serviciu va include 25 de canale, prezentate de difuzori de renume de pe piaţa americană, precum ABC, CBS şi Fox, şi va fi disponibil pe toate dispozitivele mobile care funcţionează pe baza sistemului de operare iOS dezvoltat de grupul Apple, inclusiv pe iPhone, iPads şi box-seturile Apple TV.

    Apple negociază cu Walt Disney Co, CBS Corp şi Twenty-First Century Fox Inc, dar şi cu alte companii de pe piaţa media, pentru a oferi clienţilor săi un pachet iniţial “subţire”, care va include televiziuni cunoscute, precum CBS, ESPN şi FX, alegând să nu includă mai multe posturi mici în pachetul său standard, precizează WSJ.

    Aceeaşi publicaţie americană spune că grupul Apple, care va taxa noul său serviciu cu un tarif cuprins între 30 şi 40 de dolari pe lună, îşi va anunţa noul produs în iunie şi îl va lansa în septembrie.

    Tom Neumayr, purtătorul de cuvânt al grupului Apple, spune că firma pe care o reprezintă nu doreşte să comenteze zvonuri şi speculaţii. Posturile Fox şi CBS au refuzat la rândul lor să comenteze aceste informaţii.

    Mai multe companii de pe piaţa media analizează în prezent posibilitatea de a se alătura unor servicii de streaming sau de a-şi lansa propriile servicii online, precum HBO şi CBS, cu scopul de a atrage publicul tânăr, care nu se mai abonează la pachetele tradiţionale de televiziune. Însă specialiştii în domeniu se tem că noile pachete vor deveni atât de populare, încât vor sabota actualele contracte, foarte profitabile, cu companiile de cablu TV.

    În ianuarie, Dish Network Corp şi-a anunţat mult aşteptatul său serviciu de streaming video, denumit Sling TV, ce vizează consumatorii tineri care evită abonamentele costisitoare la posturile de cablu sau prin satelit.

    Noul serviciu Dish, care costă 20 de dolari pe lună, primul lansat de un distribuitor TV, va fi disponibil pe toate dispozitivele conectate la internet, precum Amazon Fire TV, Roku şi Google Nexus Player, pentru televizoare inteligente, tablete, computere şi telefoane inteligent şi va include programe de televiziune produse de ABC, ESPN, Maker Studios, TNT, CNN, TBS, Cartoon Network, Adult Swim, Food Network, HGTV şi Travel Channel.

    Şi alte grupuri media, precum Sony, intenţionează să lanseze servicii concurente.

    Apple nu negociază însă cu NBCUniversal, grupul care deţine reţeaua de televiziune NBC şi canale precum USA şi Bravo, din cauza neînţelegerilor dintre Apple şi Comcast Corp, grupul care deţine NBCUniversal, afirmă WSJ.

    Apple şi Comcast au iniţiat o serie de negocieri preliminare în 2014 cu scopul de a lansa un serviciu de televiziune prin streaming care ar fi permis box-seturilor Apple TV să evite blocajele de pe internet.

  • O ţară care greşeşte foarte mult

    Subtil ca întotdeauna, Băsescu a admis însă atât că Elena Udrea ”se poate înşela„ (cazul filajului de la Paris din toamna trecută, atribuit de Udrea lui Florian Coldea de la SRI), cât şi că ”nu exclude„ ca în campania sa electorală din 2009 să fi intrat şi bani negri, căpătaţi prin aceleaşi metode detaliate de denunţătorii Elenei Udrea din dosarul Microsoft.

    Seninătatea cu care preşedintele a admis că era gata să-l demită pe Coldea pentru o simplă bănuială a Elenei Udrea pare să-i fi şocat pe mulţi comentatori, însă ea poate da în mod sincer fiori reci numai celor care au uitat că pe vremuri acelaşi preşedinte îl ungea şef la SIE pe Claudiu Săftoiu pentru unicul motiv că acela era soţul uneia dintre consilierele sale.

    Cât despre acuzaţia Elenei Udrea, proaspăt rearestată preventiv, că toată lumea se preface acum că nu ştie că orice campanie electorală se finanţează cu bani negri (”întrebaţi-l pe dl Ponta, pe dl Iohannis„), ea aminteşte automat de o faimoasă replică a lui Relu Fenechiu, fost ministru PNL, actualmente puşcăriaş, care spunea în 2013 că România este ”o ţară care greşeşte foarte mult„, pentru că fostul premier PSD Adrian Năstase a fost singurul condamnat pentru nişte fapte pe care le fac mulţi politicieni, căci ”partidele politice nu se finanţează doar din bani albi„.

    Aşadar, România greşea condamnându-l pe Năstase nu pentru că faptele lui nu ar fi fost penale, ci pentru că ele sunt o practică uzuală în clasa politică. Nicio deosebire între poziţia lui Fenechiu şi cea a Elenei Udrea, cu excepţia faptului că pe atunci DNA îi ocolea cu grijă pe demnitarii apropiaţi de Traian Băsescu, ocupaţi probabil să pregătească finanţarea campaniilor din 2014.