Site-ul Trip Advisor a alcătuit recent o listă a celor mai populare 10 destinaţii din România, în urma voturilor primite de la utilizatori.
Capitala se plasează pe primul loc, urmată îndeaproape de Braşov şi Cluj-Napoca.
Procedura anevoiasă, birocratică şi legislaţia necorelată pune beţe-n roate celui mai mare proiect ştiinţific din sud-estul Europei, Extreme Light Infrastructure – Nuclear physics (ELI-NP), sub denumirea sa populară – „laserul de la Măgurele”.
Problema este că statul român nu a corelat nici până acum legislaţiile muncii, imigrării, echivalării de diplome şi şomajului între ele, iar termenele de depunere a numeroaselor dosare nu lasă suficient timp pentru soluţionare, care şi aşa durează foarte mult timp. Departamentul de resurse umane de la Institutul de la Măgurele face tot posibilul să îi scutească pe cercetătorii de top din străinătate să treacă prin filtrul umilinţei din sistemul românesc, se ocupă ei de toată hârţogăraia, însă lucrurile trenează şi un an de zile din momentul în care un cercetător străin depune dosarul de angajare până când ajunge pe platforma de la Măgurele, a explicat pentru Vocea.biz directorul ELI-NP, profesorul Nicolae Zamfir.
„Ordinul din 2014 care trebuia să reglementeze problemele a complicat şi mai mult situaţia, nu trece doctoratul până nu trece mai întâi diploma de Bacalaureat, cu foaia matricolă cu notele din liceu, iar acum avem un profesor din Statele Unite care nu are diplomă de Bacalaureat, a dat examenele în anii 1960. Ce să mai echivaleze acum? E absolvent de Harvard, cercetător şi noi îi cerem diploma de Bacalaureat. Nu l-am putut angaja încă, suntem de şase luni blocaţi în birocraţia asta. Am mai avut probleme cu un alt cercetător pentru care a trebuit să demonstrăm că nu dăm locul unui străin când putem să-l dăm unui român. Avem cazuri care trenează de un an de zile şi, conform legii, ei trebuie să aplice la tot, dar noi le cerem procură şi ne ocupăm noi pentru că nu poţi să le spui să vină de cinci ori în Bucureşti să aplice pentru toate echivalările, să depună dosarele. La noi legea e de aşa natură că nu poţi echivala o diplomă de doctor la Harvard dacă nu demonstrezi mai întâi că ai Bacalaureatul”, a explicat Zamfir pentru Vocea.biz.
Procedura anevoiasă, birocratică şi legislaţia necorelată pune beţe-n roate celui mai mare proiect ştiinţific din sud-estul Europei, Extreme Light Infrastructure – Nuclear physics (ELI-NP), sub denumirea sa populară – „laserul de la Măgurele”.
Problema este că statul român nu a corelat nici până acum legislaţiile muncii, imigrării, echivalării de diplome şi şomajului între ele, iar termenele de depunere a numeroaselor dosare nu lasă suficient timp pentru soluţionare, care şi aşa durează foarte mult timp. Departamentul de resurse umane de la Institutul de la Măgurele face tot posibilul să îi scutească pe cercetătorii de top din străinătate să treacă prin filtrul umilinţei din sistemul românesc, se ocupă ei de toată hârţogăraia, însă lucrurile trenează şi un an de zile din momentul în care un cercetător străin depune dosarul de angajare până când ajunge pe platforma de la Măgurele, a explicat pentru Vocea.biz directorul ELI-NP, profesorul Nicolae Zamfir.
„Ordinul din 2014 care trebuia să reglementeze problemele a complicat şi mai mult situaţia, nu trece doctoratul până nu trece mai întâi diploma de Bacalaureat, cu foaia matricolă cu notele din liceu, iar acum avem un profesor din Statele Unite care nu are diplomă de Bacalaureat, a dat examenele în anii 1960. Ce să mai echivaleze acum? E absolvent de Harvard, cercetător şi noi îi cerem diploma de Bacalaureat. Nu l-am putut angaja încă, suntem de şase luni blocaţi în birocraţia asta. Am mai avut probleme cu un alt cercetător pentru care a trebuit să demonstrăm că nu dăm locul unui străin când putem să-l dăm unui român. Avem cazuri care trenează de un an de zile şi, conform legii, ei trebuie să aplice la tot, dar noi le cerem procură şi ne ocupăm noi pentru că nu poţi să le spui să vină de cinci ori în Bucureşti să aplice pentru toate echivalările, să depună dosarele. La noi legea e de aşa natură că nu poţi echivala o diplomă de doctor la Harvard dacă nu demonstrezi mai întâi că ai Bacalaureatul”, a explicat Zamfir pentru Vocea.biz.
Un român şi o belgiancă şi-au construit la Sângeorz-Băi o casă din paie şi pământ. Cei doi locuiesc în Belgia, dar vin în fiecare vară în căsuţa lor de poveste de la Sângeorz-Băi cu cei 3 copii. Au vrut să demonstreze că metodele neconvenţionale de construcţie sunt viabile, ieftine şi sănătoase. Şi au reuşit.
„Casa este uimitoare! Chiar mai frumoasă decât se vede în fotografii. Am stat trei nopţi în acest loc. Am putut să cumpărăm lapte, ouă şi brânză proaspete de la vecini. A doua zi, Marcel, un prieten de-al lui Paul care ştie multe despre zonă şi este şi istoric, ne-a explicat mai multe despre locurile pe care le-am vizitat”, spune Johan Stenz din Olanda, citat de adevarul.ro
Paul si Ann muncesc în Bruxelles. Pentru că el este din Sângeorz-Băi, au vrut să îşi facă şi acolo o căsuţă… mai puţin obişnuită.
Deşi nu au experienţă în domeniul construcţiilor, iubesc foarte mult natura. Au căutat informaţii despre cum se face o casă din paie şi au început proiectul.
Casa e făcută din peste 300 de baloţi de paie puşi pe o structură de lemn şi e tencuită cu lut şi nisip. Are şi o fereastră a adevărului, cum îi spune Paul porţiunii de perete făcute din sticlă.
Nici acoperişul nu e convenţional. E o terasă verde, unde cresc muşchi şi diverse plante.
Soţia lui Paul e la fel de îndrăgostită de natură, dar şi de România.
La construcţia casei au ajutat prietenii şi fratele lui Paul. Nu a fost uşor, dar rezultatul a meritat toată osteneala.
Casa a costat doar 30.000 de euro. Deşi ieftină şi comodă, românii apelează rar la astfel de construcţii.
”Cimitirul Vesel” este localizat în satul Săpânţa, Maramureş. Pentru umorul cu care oamenii locului abordează moartea, ”Cimitirul Vesel” nu este faimos doar în România, ci şi în lume.
Cimitirul este faimos pentru crucile colorate, decorate cu motive tradiţionale, picturi cu evenimentele din viaţa persoanei şi un poem original prin care este explicat modul în care individul a murit.
Stan Ioan Patras, un tâmplar, poet şi pictor, născut în 1908, a început să construiască aceste cruci în 1935. După moartea acestuia din 1977, munca sa a fost dusă mai departe de unul dintre ucenicii săi, Dumitru Pop (cunoscut cu apelativul Tincu)
Timp de 50 de ani, Ion Patras a creat sute de cruci şi pietre funerare. Pe pietrele funerare sunt scrise poeme umoristice, în locul unei descrieri simple.
Patras sculpta crucile din stejar şi le picta în albastru, decorându-le cu roşu, galben sau negru. Crucile sunt pictate pentru a rezista pentru mai mult timp.
Pe cruce se află o pictură care descrie modul în care persoana a murit, dar scena este prezentată într-un mod colorat şi vesel. Dedesubtul imaginii se află un poem. Patras crea aceste poeme după ce membrii familiei decedatului îi povesteau artistului viaţa persoanei care urma să fie înmormântată. Din 1960, artistul a creat peste 800 de cruci din stejar.
Triburile dacice considerau moartea un moment de bucurie deoarece credeau că decedatul se duce într-o lume mai bună.
”Cimitirul Vesel” este localizat în satul Săpânţa, Maramureş. Pentru umorul cu care oamenii locului abordează moartea, ”Cimitirul Vesel” nu este faimos doar în România, ci şi în lume.
Cimitirul este faimos pentru crucile colorate, decorate cu motive tradiţionale, picturi cu evenimentele din viaţa persoanei şi un poem original prin care este explicat modul în care individul a murit.
Stan Ioan Patras, un tâmplar, poet şi pictor, născut în 1908, a început să construiască aceste cruci în 1935. După moartea acestuia din 1977, munca sa a fost dusă mai departe de unul dintre ucenicii săi, Dumitru Pop (cunoscut cu apelativul Tincu)
Timp de 50 de ani, Ion Patras a creat sute de cruci şi pietre funerare. Pe pietrele funerare sunt scrise poeme umoristice, în locul unei descrieri simple.
Patras sculpta crucile din stejar şi le picta în albastru, decorându-le cu roşu, galben sau negru. Crucile sunt pictate pentru a rezista pentru mai mult timp.
Pe cruce se află o pictură care descrie modul în care persoana a murit, dar scena este prezentată într-un mod colorat şi vesel. Dedesubtul imaginii se află un poem. Patras crea aceste poeme după ce membrii familiei decedatului îi povesteau artistului viaţa persoanei care urma să fie înmormântată. Din 1960, artistul a creat peste 800 de cruci din stejar.
Triburile dacice considerau moartea un moment de bucurie deoarece credeau că decedatul se duce într-o lume mai bună.