Parlamentarii conservatori au întâmpinat cu urale anunţul privind promulgarea legii Brexit de către regină, adoptată săptămâna trecută de ambele camere ale Parlamentului britanic.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Parlamentarii conservatori au întâmpinat cu urale anunţul privind promulgarea legii Brexit de către regină, adoptată săptămâna trecută de ambele camere ale Parlamentului britanic.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Albania şi Macedonia, care se bucură de sprijinul majorităţii ţărilor membre şi a Comisiei Europene pentru demararea discuţiilor pentru aderare, speră că, în cadrul unei reuniuni ce va avea loc marţi, la Luxemburg, miniştrii de Externe din statele UE vor conveni în favoarea deschiderii negocierilor.
Totuşi, în luna aprilie, preşedintele francez Emmanuel Macron semnala că nu va putea susţine extinderea UE decât după reformarea Blocului comunitar, iar mai mulţi diplomaţi au indicat că poziţia Parisului nu s-a schimbat.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Albania şi Macedonia, care se bucură de sprijinul majorităţii ţărilor membre şi a Comisiei Europene pentru demararea discuţiilor pentru aderare, speră că, în cadrul unei reuniuni ce va avea loc marţi, la Luxemburg, miniştrii de Externe din statele UE vor conveni în favoarea deschiderii negocierilor.
Totuşi, în luna aprilie, preşedintele francez Emmanuel Macron semnala că nu va putea susţine extinderea UE decât după reformarea Blocului comunitar, iar mai mulţi diplomaţi au indicat că poziţia Parisului nu s-a schimbat.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Angela Merkel a efectuat o vizită în Iordania în contextul în care la Berlin s-au intensificat disensiunile din cauza imigraţiei.
În cursul întrevederii pe care a avut-o cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, Angela Merkel a anunţat un împrumut de 100 de milioane de dolari, în plus faţă de ajutorul acordat de Germania, de 384 de milioane de euro (442 de milioane de dolari).
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Întrevederea va avea loc cu patru zile înainte de un summit al Uniunii Europene.
Opiniile diferite au ameninţat coaliţia lui Merkel, care se află într-o dispută cu ministrul german de Interne Horst Seehofer. Italia a intensificat, de asemenea, presiunea asupra UE, pentru găsirea unei soluţii la numărul ridicat de imigranţi care ajung în statele membre.
Publicaţia Corriere della Sera a relatat prima despre întâlnire. Ştirea a fost confirmată de surse diplomatice din Italia.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Mai mulţi locuitori şi consilieri locali din Băile Herculane postau, în urmă cu câteva luni, fotografii care arătau starea de degradare a clădirii ce găzduieşte Gara din Băile Herculane…
Pentru că este monument istoric şi foarte mulţi turişti susţineau că poate candida la titlul de cea mai frumoasă gară din ţară, am solicitat conducerii CFR să ne explice dacă va lua măsuri pentru a împiedica degradarea monumentului istoric. Nu mare ne-a fost mirarea când am primit răspuns că CFR deja lucrează la realizarea documentaţiei pentru restaurarea frumoasei gări.
„În lista obiectivelor de investiţii finanţate din surse proprii CNCF CFR SA pentru anul 2018 sunt incluse lucrări de «Reparaţii, restaurare clădire călători şi reparaţii peroane şi reţele de utilităţi în staţia CF Băile Herculane» (lucrările vor fi structurate pe două etape, expertiză şi DALI/proiectare şi execuţie)”, ne-a transmis Biroul de presă al Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” SA.
De asemenea, reprezentanţii CFR SA spun că societatea are în pregătire şi proiectul „Modernizarea/reabilitarea a 47 de staţii de cale ferată din România“ (conform Master Planului General de Transport), în cadrul căruia este inclusă pentru modernizare şi staţia CF Băile Herculane. Toate documentele necesare demarării procedurilor de achiziţie a serviciului de elaborare a Studiului de Fezabilitate (SF) au fost transmise la Ministerul Transporturilor. „Conform procedurilor, s-a solicitat şi opinia consultantului Jaspers (Joint Assistance to Support Projects in European Regions – Asistenţă comună pentru susţinerea proiectelor în regiunile europene), care a decis cooptarea unor experţi externi ce au organizat un amplu program de vizitare a staţiilor de cale ferată. În funcţie de deciziile Ministerului Transporturilor, ale consultantului Jaspers şi ale experţilor cooptaţi se va trece la etapa următoare, respectiv licitaţia pentru achiziţia serviciului de elaborare a SF”, se mai arată în răspunsul CFR SA.
Gara staţiunii Băile Herculane este considerată de foarte mulţi turişti ca fiind cea mai frumoasă şi plină de istorie gară a Căilor Ferate Române. Edificiul a fost construit între anii 1878 şi 1886, în stil baroc, un baroc vienez caracterizat prin cupole şi arce de cerc sub diverse îmbinări, după planurile arhitectului A.D. Serres.
Clădirea a fost astfel concepută încât să reproducă fidel castelul de vânătoare din apropierea Vienei al împărătesei Maria Tereza a Austro-Ungariei. Edificiul se află pe Lista Monumentelor Istorice întocmită de Ministerul Culturii. Corpul central al Gării Băile Herculane, acoperit de o cupolă cu ţigle multicolore dispuse în figuri geometrice, este decorat pe interior cu fresce reprezentând elemente din mitologia romană vizând vânătoarea, care este laitmotivul arhitectonic al edificiului. Decorul interior este completat de un orologiu, realizat de Paul Garnier, şi de câteva corpuri de iluminat frumos lucrate.
Pe peron, alături de un interesant ceas de perete, tot marca Paul Garnier, atrag atenţia colonadele specifice barocului, acoperite de liane, dispuse paralel cu şinele, de care atârnă ghivece cu flori. De-a lungul vremii, pragul Gării din Herculane a fost trecut de personalităţi de marcă ale României ori Imperiului Austro-Ungar, precum Franz Josef, împărăteasa Sissi, Alexandru I al Serbiei şi regele Carol I al României, www.expressdebanat.ro
Primele rezultate la examenul de EVALUARE NAŢIONALĂ 2018 au fost afisate pe site-ul Evaluare.edu.ro. Intre orele 14.00 – 19.00, se pot depune contestaţiile pentru probele de limba şi literatura romană, matematică, limba maternă. După soluţionarea contestaţiilor, notele finale ale examenului de evaluare naţională vor fi făcute publice pe data de 23 iunie 2018.
Mexicul impune taxe vamale de 20% la importurile de carne de porc din Statele Unite, la mere şi cartofi.
Oţelul exportat de firme americane va fi taxat cu tarife cuprinse între 15% şi 25%, iar unele sortimente de brânză şi mărci de whisky vor avea tarife suplimentare de 20-25%.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Anul trecut, familia guvernatorului BNR a făcut un profit net de 52.000 de euro din cultivarea strugurilor şi producţia de vin, rezultate obţinute cu ajutorul a 21 de salariaţi, potrivit sursei citate.