Tag: sarbatori

  • Care sunt cele mai ieftine şi cele mai scumpe vacanţe de Sărbători

    Românii care nu şi-au planificat încă vacanţa de Crăciun sau de Revelion mai au încă timp să îşi rezerve cazarea în destinaţii din România, dar şi din străinătate. Ofertele disponibile la agenţiile de turism româneşti sunt pentru toate buzunarele, iar hotelierii şi proprietarii de pensiuni de la noi se întrec în pachete turistice cât mai atractive, de la condiţii de lux şi relaxare la SPA, la mese cu bucate specifice Sărbătorilor şi obiceiuri tradiţionale.

    Oferte de vacanţă găsesc şi cei care vor să plece în străinătate, fie că îşi doresc să meargă acasă la Moş Crăciun, în Laponia, şi să îşi plimbe copiii cu trenuleţul prin fabrica de jucării a spiriduşilor, fie că vor să bea vin fiert şi să mănânce turtă dulce în atmosfera deosebită a Pieţelor de Crăciun din oraşe ca Viena sau Praga sau să scape de frig şi să petreacă un concediu într-o destinaţie exotica, precum Dubai.

    Gândul a realizat o analiză a ofertelor disponibile la această oră pe site-urile principalelor agenţii de turism din România pentru petrecerea Crăciunului şi a Revelionului în ţară şi în străinătate.

    Cititi mai multe pe www.gandul.ro

  • Cel mai trist oraş din ţară! Singurul municipiu din România care nu va fi împodobit de sărbători

    Ploieştiul ar putea fi singurul municipiu din România nedecorat de sărbători. Luminiţele, ornamentele şi bradul amplasat în fiecare an în centrul municipiului vor lipsi anul acesta pentru că Primăria nu a alocat suficienţi bani. Societatea care le monta de obicei a făcut un deviz care edililor li s-a părut exagerat. Primăria nu a vrut să dea decât 30.000 de euro, a organizat o licitaţie pentru serviciile de iluminat festiv, dar în aceste condiţii nu s-a prezentat nimeni.

    Anul acesta, de sărbători, ploieştenii vor rămâne doar cu amintirea frumoasă din anii trecuţi a oraşului împodobit cu sute de mii de luminiţe colorate şi ghirlande.

    “Totul era ca în poveşti. Vă spun sincer! Mai ales când am prins anii în care chiar ningea”, spune un localnic.

    “Era foarte frumos. Şi centrul şi tot oraşul era foarte frumos”, spune un localnic.

    “O să fie nişte sărbători urâte..”, spune o localnică.

    Cititi mai multe www.digi24.ro

  • Aproape 3 milioane de beculeţe se aprind luni în Capitală, cu ocazia sărbătorilor de iarnă

    Anul acesta, traseul iluminatului festiv însumează 29 de kilometri şi cuprinde 46 de zone din Bucureşti.

    Astfel, luminitele ornamentale vor fi aprinse pe bulevardele Magheru, Nicolae Bălcescu, I.C Brătianu şi Unirii, de la Palatul Parlamentului până la la intersecţia cu Mircea Vodă, în Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii şi Piaţa Romană, pe bulevardul Dacia între Piaţa Romană şi Piaţa Gemenii, bulevardul Lascăr Catargiu, între Piaţa Romană şi Piaţa Victoriei, Regina Elisabeta între Piaţa Universităţii şi Piaţa Kogălniceanu, bulevardul Carol între Piaţa Universităţii şi Piaţa Rosetti, bulevardul Dimitrie Cantemir şi bulevardul Tineretului.

    Tot pentru sărbătorile de iarnă au mai fost împodobite: Fântâna de la Arhitectură, Calea Dorobanţi (Piaţa Charles de Gaulle – Piaţa Dorobanţi), Piaţa Victoriei, Calea Victoriei (Piaţa Victoriei – Splaiul Independenţei), bd. Aviatorilor între Piaţa Victoriei şi Piaţa Charles de Gaulle, Piaţa Naţiunilor Unite, Piaţa Constituţiei, Piaţa Rosetti, Piaţa Regelui, Piaţa Operei, pe Calea Moşilor (între şoseaua Mihai Bravu şi bulevardul Carol) şi pe şoseaua Colentina (între şoseaua Mihai Bravu şi strada Doamna Ghica).

    Vor mai fi aprinse beculeţe în mai multe intersecţii din Capitală: Calea Rahovei cu Ferentari, bulevardul Timisoara cu bulevardul Vasile Milea, în zona AFI Cotroceni, şoseaua Progresului cu Calea Rahovei, Colentina cu Mihai Bravu.

    Ornamentele de sărbători vor lumina şi la intrările în Bucureşti de pe DN1, A2, A1 şi dinspre Giurgiu.

     

  • Aproape 3 milioane de beculeţe se aprind luni în Capitală, cu ocazia sărbătorilor de iarnă

    Anul acesta, traseul iluminatului festiv însumează 29 de kilometri şi cuprinde 46 de zone din Bucureşti.

    Astfel, luminitele ornamentale vor fi aprinse pe bulevardele Magheru, Nicolae Bălcescu, I.C Brătianu şi Unirii, de la Palatul Parlamentului până la la intersecţia cu Mircea Vodă, în Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii şi Piaţa Romană, pe bulevardul Dacia între Piaţa Romană şi Piaţa Gemenii, bulevardul Lascăr Catargiu, între Piaţa Romană şi Piaţa Victoriei, Regina Elisabeta între Piaţa Universităţii şi Piaţa Kogălniceanu, bulevardul Carol între Piaţa Universităţii şi Piaţa Rosetti, bulevardul Dimitrie Cantemir şi bulevardul Tineretului.

    Tot pentru sărbătorile de iarnă au mai fost împodobite: Fântâna de la Arhitectură, Calea Dorobanţi (Piaţa Charles de Gaulle – Piaţa Dorobanţi), Piaţa Victoriei, Calea Victoriei (Piaţa Victoriei – Splaiul Independenţei), bd. Aviatorilor între Piaţa Victoriei şi Piaţa Charles de Gaulle, Piaţa Naţiunilor Unite, Piaţa Constituţiei, Piaţa Rosetti, Piaţa Regelui, Piaţa Operei, pe Calea Moşilor (între şoseaua Mihai Bravu şi bulevardul Carol) şi pe şoseaua Colentina (între şoseaua Mihai Bravu şi strada Doamna Ghica).

    Vor mai fi aprinse beculeţe în mai multe intersecţii din Capitală: Calea Rahovei cu Ferentari, bulevardul Timisoara cu bulevardul Vasile Milea, în zona AFI Cotroceni, şoseaua Progresului cu Calea Rahovei, Colentina cu Mihai Bravu.

    Ornamentele de sărbători vor lumina şi la intrările în Bucureşti de pe DN1, A2, A1 şi dinspre Giurgiu.

     

  • Monopoly sărbătoreşte 80 de ani şi peste 276 de milioane de jocuri vândute

    Monopoly şi-a lansat business-ul în anul 1935 cu un proiect pilot care a presupus o investiţie minimă, jocul fiind comercializat în primă fază la preţul de $2. La doar un an de la lansare în Statele Unite ale Americii, Monopoly a ajuns să producă peste 35.000 de copii ale jocului în doar o săptămână.

    Astăzi, Monopoly este tipărit în peste 47 de limbi şi comercializat în peste 100.000 de magazine din 114 ţări. De asemenea, în cei 80 de ani au apărut peste 300 de versiuni licenţiate ale jocului, cu tematici precum sportul sau lumea filmului.

    De-a lungul timpului, Monopoly s-a făcut remarcat prin ediţiile speciale pe care le-a lansat. Cea mai scumpă versiune a acestui joc a fost creată pentru a sărbători un bijutier faimos din San Francisco, Sidney Mobell. Respectivul joc valora nu mai puţin de 2 milioane de dolari, având o tablă de joc din aur de 23 de karate şi zaruri bătute cu diamante. De asemenea, în 1978 a fost realizată şi o versiune din ciocolată a jocului Monopoly, vândută cu $600.

  • Topul celor mai nefericite bonusuri acordate de companii angajaţilor performanţi

    Angajaţii sunt de multe ori tentaţi să muncească mai mult decât li se cere, în speranţa că vor fi recompensaţi pentru entuziasmul. Din păcate pentru ei, acesta lucru nu se întâmplă întotdeauna.

    Ce se întâmplă atunci când bonusul primit este inutil, uneori chiar jignitor? Cei de la Quora au realizat o listă a celor mai proaste recompense primite de angajaţii merituoşi.

    David Hood, angajat al unei case de îngrijire, a beneficiat de o adevărată “serie” de bonusuri, unul mai inutil decât celălalt. “Într-un an am primit şuncă. Eu nu mănânc şuncă, iar cei mai mulţi colegi ai mei sunt evrei”, povesteşte Hood. “Cu altă ocazie, am primit un tricou cu sigla firmei, dar care avea cu patru numere mai mult decât măsura mea. Am mai primit şi o scrisoare din partea şefului meu în care mi-a greşit numele de mai multe ori, numindu-mă Danny. A fost ciudat, pentru că lucram de mulţi ani acolo şi eram doar câţiva angajaţi.” Povestea lui Hood nu se termină, însă, aici: “Am primit, cu ocazia sărbătorilor, un cupon pentru o masă gratis la cantina instituţiei la care chiar eu eram bucătar. A fost stupid, pentru că angajaţii oricum nu îşi plătesc mesele. Cel mai rău a fost însă când am primit un card de benzină în valoare de 15$ valabil la o benzinărie care era închisă de şase luni”, mai povesteşte bărbatul.

    Steve Johnson, lucrător în cadrul unei baze militare americane, era obişnuit să primească în fiecare an un curcan drept bonus pentru sărbători. “Am trecut apoi în subordinea celor mai zgârgiţi oameni pe care i-am întâlnit. Primul an, de Crăciun, am primit doar o poză cu un curcan. A fost penibil. Anul următor, n-am mai primit nimic.”

    Jay Bazzinoti, un tânăr angajat în Boston, s-a bucurat atunci când a primit din partea conducerii un plic pe care scria “Bonus pentru munca depusă”. Bucuria sa nu a durat însă mult: când a deschis plicul, Bazzinoti a găsit numai cupoane cu valoare de câţiva dolari trimise de la sediul central din California. “Evident, nu am avut ce să fac cu ele în Boston”, povesteşte Bazzinoti.

    Poate cel mai amuzant exemplu este cel al lui Andy Warwick, un traducător care avea sarcina de a scrie cursuri de engleză pentru angajatorul său. Cu ocazia sărbătorilor, el a primit prin poştă un discount de 20% la cursurile scrise chiar de el. “Poate angajaţii chinezi s-au bucurat de bonus, dar în cazul meu a fost chiar stupid”, comentează Warwick.

    Corrie Hausman, îşi aminteşte de anii petrecuţi în retail, când în loc de bonus compania trimitea o cutie cu 5-6 prăjituri ce trebuiau împărţite între la 25 de oameni. “Partea cea mai bună? Prăjiturile ajungeau de cele mai multe ori zdrobite la birou”, spune Hausman.

  • Reclamaţiile turiştilor de sărbători la ANPC: De la frigul din cameră, la insecta din ciorbă

    ANPC a înregistrat, la sfârşitul lui 2014 şi începutul acestui an, 33 de sesizări privind petrecerea sărbătorilor de iarnă, majoritatea nefiind încă soluţionate, arată autoritatea într-un răspuns la solicitarea MEDIAFAX.

    Masa de Revelion a însemnat frig, farfurii nespălate şi whiskey terminat înainte de miezul nopţii pentru clienţii unui restaurant din Constanţa. Potrivit reclamaţiei, temperatura în restaurant era de 12 -15 grade C, iar plângerile clienţilor privind frigul au fost ignorate. În plus, se mai arată în sesizare, aperitivul a fost foarte sărac şi servit în farfurii nespălate, paharele şi tacâmurile au fost insuficiente, iar la la ora 22.00 consumatorii au fost anunţati că nu mai este whiskey, deşi băutura era inclusă în oferta free bar a restaurantului.

    Şi la Galaţi, o persoană care şi-a petrecut Revelionul într-un restaurant s-a plâns de frig, fum de ţigară şi lipsa unei instalaţii de aerisire, precum şi de zgomot şi de mâncarea rece.

    De la Bârnova, judeţul Iaşi, a fost făcută o sesizare de persoane care, după servirea mesei de Revelion, au început să se simtă rău.

    La Alba Iulia a fost în schimb reclamată atitudinea personalului dintr-un restaurant. Un client al unui restaurant din Aiud s-a plâns la Protecţia Consumatorului că personalul a refuzat să-l servească cu bere.

    La Durău, în Neamţ, o plângere a vizat nerespectarea meniului stabilit pentru Revelion, mai exact faptul că nu a inclus ţuică şi vin de colecţie, precum şi preparatele servite în ziua de 1 ianuarie, care nu corespundeau reţetelor tradiţionale.

    Un alt petent, care achitase masa de Revelion în avans la un local din Braşov, a fost anunţat că rezervarea respectivă a fost acordată altor clienţi.

    La Buşteni, unui client i-a fost anulată rezervarea pentru cazare pe motiv ca nu a făcut rezervare şi pentru servirea mesei.

    Tot în perioada sărbătorilor, clientul unui restaurant din Azuga a reclamat prezenţa unei insecte în ciorba care i-a fost adusă şi un comportament arogant al bucătarului unităţii.

    Legat de cazare în perioada sărbătorilor, sunt mai multe sesizări privind frigul din camere (la Oaşa, în Alba, şi la Craiova), dar şi lipsa apei calde (la Căciulata, din cauza îngheţării unei conducte) sau întreruperea acesteia (la Praid).

    La Dâmbovicioara, în Argeş, un consumator a reclamat condiţiile de cazare care nu corespundeau celor prezentate pe site, precum şi faptul că, după ce s-a cazat, i s-a solicitat un alt preţ decât cel pentru care îşi dăduse acordul. Plângeri similare au venit şi de la Buşteni şi Poiana Ţapului.

    Condiţii de cazare necorespunzătoare sau sub valoarea plătită au fost reclamate şi la Sinaia, Sibiu, Păltiniş şi Azuga, (în ultimul caz fiind semnalate igrasie şi instalaţia sanitară şi cea electrică defecte), în timp ce la Buşteni un consumator a reclamat că lenjeria de pat era ruptă iar la masă au fost puse tacâmuri ruginite.

  • CRĂCIUNUL PE GLOB: Cum au sărbătorit oameni din lumea întreagă ajunul şi ziua de 25 decembrie – GALERIE FOTO

    Tineri sirieni cară picturi cu tematică religioasă în drumul spre o biserică catolică, înaintea sărbătorilor, pe 24 decembrie 2014, în partea ocupată de rebeli din oraşul nordic Alep. Creştini de diferite confesiuni reprezintă aproximativ 5 la sută din populaţia Siriei. (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

    GALERIA FOTO COMPLETĂ

    Un participant îmbrăcat în costum de Moş Crăciun gesticulează înainte de începutul celei de-a 105-a ediţie a Cupei de Crăciun (Copa Nadal) din portul Vell din Barcelona, pe 25 decembrie 2014. Tradiţionala cursă de înot de 200 de metri a adunat aproximativ 400 de participanţi în vechiul port al oraşului spaniol. (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

    Privelişte cu Piaţa Manger şi Biserica Naşterii în timp ce oamenii se adună pentru sărbătorile din Ajunul Crăciunului, în oraşul biblic Betleem, considerat locul naşterii lui Iisus Hristos, pe 24 decembrie 2014. (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

  • Motivul pentru care o chelneriţă a primit o haină de blană de 10.000 de dolari

    O clientă a unui restaurant tip drive-thru din Houston, Statele Unite ale Americii, i-a oferit angajatei care a servit-o o haină din blană de nurcă în valoare de 10.000 de dolari săptămâna trecută, potrivit staţiei locale a postului de televiziune ABC News.

    Angajata restaurantului i-a complimentat haina clientei, iar aceasta a simţit că “face ceeea ce trebuie” dacă i-o oferă drept cadou, potrivit declaraţiilor acordate postului american de televiziune. Angajata, pe nume Cheryl Semien, a reacţionat cum ar face oricine pus în situaţia ei: “a ţipat, ca şi cum ar fi câştigat un milion de dolari”. Ea a declarat ABC că plănuieşte să păstreze blana şi să o asorteze cu o pereche de cizme pe măsură.

    Se pare că gesturile de acest tip sunt frecvente pe străzile din Statele Unite ale Americii. Potrivit Business Insider, un bărbat generos se plimbă în această perioadă prin restaurantele din Hyannis, Massachusetts şi oferă bacşişuri de căte 100 de dolari fiecărui angajat pe care îl întâlneşte. Darurile misterioase par a fi un efort de răspândire a veseliei de Crăciun, bancnotele de câte 100 de dolari fiind puse în plicuri albe, ştampilate cu urarea « Crăciun Fericit ! ». Bărbatul a oferit aceste plicuri în cinci restaurante tip fast-food, potrivit ultimelor informaţii primite de publicaţia Boston Globe : Marylou’s, două Dunkin Donuts şi două restaurante McDonald’s.

    La cafeneaua Marylou’s, bărbatul l-a întrebat pe manager câţi angajaţi are localul respectiv şi, când a aflat că era vorba de 15, a scos 15 plicuri dintr-un sac, astfel încât fiecare dintre cei care lucrau acolo să primească darul său. Aceasta nu este o premieră pentru SUA: anul trecut, înainte de Sărbători o femeie care acţiona ca „reprezentant al lui Moş Crăciun”  oferea bacşişuri generoase, de câte 50 de dolari, potrivit publicaţiei Eater.

  • PROGRAMUL MAGAZINELOR de sărbători: Închis de Crăciun şi Anul Nou, program prelungit între 26 şi 31 decembrie

    Magazinele Metro sunt deschise până pe 23 decembrie, după cum urmează: Băneasa – non-stop, Militari, Voluntari, Berceni, Pallady, Ploieşti – program normal (5.00 – 23.00). Pe 24 decembrie vor fi închise de la ora 16.00 şi vor fi redeschise pe 26 decembrie, între 8.00 şi 16.00. Magazinele Metro vor avea apoi program normal până pe 31 decembrie, când se închid la ora 16.00, iar pe 2 ianuarie vor fi deschise între 8.00 şi 16.00

    La Selgros, programul se termină la ora 16.00 pe 24 şi 31 decembrie. Pe 26 decembrie şi 2 ianuarie, programul se termină la ora 22.00, iar între 27 şi 30 decembrie – la ora 23.00.

    Magazinele Profi, cu excepţia celor din centrele comerciale şi celor deschise non-stop, sunt deschise până pe 23 decembrie, la ora 24.00, iar pe 24 decembrie vor fi închise de la ora 19.00, pentru a fi redeschise pe 26 decembrie, între orele 10.00 şi 18.00.

    Carrefour Unirii va avea program non-stop până pe 23 decembrie şi în perioada 27-30 decembrie, iar celelalte hipermarketuri sunt deschise până la ora 24.00 în aceleaşi perioade şi pe 26 decembrie. Magazinele Carrefour se închid la ora 19.00 pe 24 decembrie şi la ora 18.00 pe 31 decembrie.

    Magazinele Kaufland au program până la ora 23.00 inclusiv pe 23 decembrie şi între 27 şi 30 decembrie, până la ora 18.00 în 24 şi 31 decembrie şi până la ora 16.00 în 26 decembrie şi 2 ianuarie.

    La Billa, programul se încheie la ora 22.00, 23.00 sau 24.00 până pe 23 decembrie, dar şi între 27 şi 30 decembrie, precum şi până la orele 19.00, 20.00 sau 21.00 pe 24, 26 şi 31 decembrie.

    Magazinele Mega Image au, cu unele excepţii, program până la ora 22.00 pe 24 decembrie, până la ora 18.00 în 26 decembrie şi 2 ianuarie şi până la ora 19.00 pe 31 decembrie.

    La Auchan, programul se încheie mai devreme în zilele 24 decembrie şi 31 decembrie (în general la ora 18.00), iar între 27 şi 30 decembrie unele magazine au program prelungit şi până la ora 24.00.

    Cora are anunţat programul doar până în ziua de Crăciun, magazinele având program redus pe 24 decembrie (în general până la 18.00 sau 19.00) şi prelungit, până la ora 23.00 sau 24.00, până în Ajun.