Tag: romana

  • Poşta Română va intra pe piaţa brokerajului în asigurări în perioada următoare

     “Prin adoptarea şi publicarea în Monitorul Oficial a bugetului de venituri şi cheltuieli al societăţii Poşta Broker de Asigurare, a fost îndeplinită ultima cerinţă solicitată în documentaţia de obţinere a autorizaţiei de funcţionare de la Autoritatea de Supraveghere Financiară. În perioada imediat următoare, societatea va depune documentaţia la ASF şi activitatea de intermediere va începe imediat”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poştei Române, Dan Dumitrescu.

    Poşta Broker de Asigurare este controlat integral de Compania Naţională Poşta Română.

    Conform bugetului, veniturile totale ale brokerului au fost estimate pentru acest an la 618.900 lei, iar cheltuielile totale vor atinge 617.100 lei.

    De asemenea, cheltuielile cu salariile pentru cei 3 salariaţi ai Poşta Broker de Asigurare au fost previzionate la 160.100 de lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Radu Florescu, la BM Storytellers: Semnele proaste începeau să se vadă încă din 2007 şi să ne dea de gândit

    Iată discursul lui Radu Florescu, CEO Saatchi & Saatchi, la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    Sunt plăcut surprins că nu vreţi să vă vorbesc în cadrul acestui eveniment despre motivul venirii mele în România în 1990. Am spus povestea asta de o sută de ori. 2007 a fost un an bun. România era în creştere şi nu numai România. Dar semnele proaste începeau să se vadă şi să ne dea de gândit. M-am întâlnit la un moment dat cu un taximetrist, care m-a întrebat de unde sunt, apoi mi-a spus că e normal că am venit în România, deoarece aici piaţa este în creştere, iar piaţa imobiliară este formidabilă şi că o să cumpere şi el nişte apartamente.

    Ascultându-l, mi-am dat seama că este un semn prost. Dacă vine cineva fără experienţă într-un domeniu şi spune despre acel domeniu că este formidabil – acesta este un semn prost. 2008 a fost aşadar un an mult mai prost, un an când s-au schimbat lumea şi businessul nostru din publicitate. O piaţă economică în care majoritatea activităţilor a fost cu publicitate tradiţională de print, radio şi TV a devenit după 2008 o piaţă în care se căuta masiv internet. Am fost forţaţi să ne schimbăm abordarea.

    Din venitul nostru de acum, cam 20% este bazat pe marketing digital şi este în creştere. Dacă ne uităm un pic în piaţă, singurul segment care creşte este online-ul. Criza economică din 2008 a fost bună pentru noi. Nu poţi fi o viaţă în creştere continuu, trebuie să mai existe şi fluctuaţii. De la începutul afacerilor mele în România, am bugetat tot timpul o creştere de 10%, în fiecare an; în 2007 am bugetat tot creştere pentru 2008 şi a fost prima dată când nu am fost pe plus. De atunci, am schimbat oameni şi am schimbat mentalităţi, timp de patru ani. La începutul lui 2014, această schimbare a ajuns la sfârşit, aceşti cinci-şase ani ne-au pregătit foarte bine pentru a aborda piaţa de astăzi.

    Dacă e să mă uit în urmă, îmi pare rău că nu am cumpărat Facebook la 17 dolari (râde – n.r.). Mă gândesc tot timpul unde voi fi şi ce voi face în 20 de ani şi sunt sigur că voi fi dezamăgit. Sigur voi fi dezamăgit, în primul rând că nu am făcut eu Facebook, dar o să fiu mai dezamăgit că nu am făcut mai multe lucruri, deoarece în fiecare zi îmi sunt prezentate noi oportunităţi, dar nu am timp să mă gândesc la ele.

    Românii sunt foarte cunoscuţi pentru creativitate, nu trebuie să ne uităm mai departe de festivalurile de la Cannes sau New York, unde iau tot timpul zeci de premii. Eu sunt cel mai puţin creativ din agenţia noastră. Am propus probabil 100, 1.000 sau 2.000 de idei creative în 15 ani şi niciuna nu a fost folosită; probabil eu sunt un fel de tester, dacă îmi place mie, probabil nu va merge.

    Creativitatea este un subiect subiectiv, dar când fac o comparaţie cu ce văd eu la televizor aici şi în alte părţi, cred că românii au un talent deosebit în a fi creativi, şi nu vorbesc aici doar de publicitate, ci de folosirea creativităţii pentru antreprenoriat, în România sunt oameni care au idei foarte bune. Economia este pe drumul cel bun: barometrul meu personal sunt călătoriile şi oamenii de pe stradă, mă uit mereu la ei şi îmi dau seama dacă o piaţă este în creştere sau nu.
    Eu sunt un etern optimist.

    În urmă cu cinci ani, am promis colegilor de la firmă că mă voi retrage din business la 50 de ani. Nu m-am ţinut de această promisiune, din păcate pentru ei, şi probabil încă 5-10 ani voi mai fi aici în România, deşi am tot promis familiei că mă voi întoarce în State sau în Franţa; am rămas însă aici pentru că eu cred că mai sunt încă oportunităţi. România este o insulă şi trebuie să fie un punct puternic în regiune, un punct stabil pentru zona de afaceri. 

    Imaginea României nu este grozavă, pentru că, după mine, deşI vorbim despre douăzeci şi patru de ani după ‘89, până acum n-am văzut un plan strategic naţional. Pentru mine faptele şi acţiunile vorbesc mai mult decât vorbele, şi mi se pare că am vorbit prea mult şi am făcut prea puţin, iar acum avem nevoie mai mult decât oricând de un plan pe termen lung care să însemne educaţie socială, politică şi acesta este un lucru care lipseşte.

  • MINIVACANŢA DE 1 MAI: Evenimente în Capitală şi 14 judeţe

     Evenimentele vor avea loc în 33 de locuri, a mai precizat sursa citată.

    În perioada mini-vacanţei de 1 Mai, peste 10.000 de poliţişti vor fi mobilizaţi, zilnic, pentru a asigura ordinea şi siguranţa publică inclusiv în zonele unde vor avea loc aceste evenimente şi în cele de agrement.

    “Astfel, 6.579 de poliţişti de la ordine publică, 1.600 de la structurile de poliţie rutieră, dar şi 1.899 de la transporturi, arme, explozivi şi substanţe periculoase, investigaţii criminale sau investigarea fraudelor se vor afla în stradă”, se mai precizează într-un comunicat remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu, avocaţilor: Dacă mă uit la justiţia din 2000 şi cea din 2014, puteţi fi mândri de progres

     Şeful statului a afirmat că orice stat poate avea legi moderne, şi România este un astfel de stat, chiar dacă mai sunt şi confuzii în unele legi, dar, “atât timp cât nu există pilonul justiţiei, solid şi credibil, pentru a veghea la aplicarea legii şi a sancţiona neaplicarea legii, statul nu este unul solid”.

    Traian Băsescu a mai spus că actul de justiţie nu poate să se limiteze doar la judecător, procuror sau avocat, ci merge mai departe, în partea de execuţie, la notar, executor judectătoresc, consilierul juridic, iar toţi, la un loc, trebuie să se înscrie într-o limită a deontologiei.

    “Toţi trebuie să aplice legea, sau să aplice hotărârile judectoreşti, dând dovadă de bună credinţă şi cu o deontologie profesională nealterată. pentru că avem şi acte de justiţie afectate de necorectitudinea notarului, de incorectitudinea executorului judecătoresc sau de neprezentarea în procese a consilierului juridic al primăriei, într-un proces de proprietate”, a afirmat Traian Băsescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • STUDIU privind munca temporară în România: Peste 52.000 de persoane, angajate temporar în 2013

     Asociaţia Română a Agenţilor de Muncă Temporară (ARAMT) a prezentat, marţi, rezultatele unui studiu privind munca temporară în România, arătând că peste 52.700 de persoane au fost angajate în acest regim anul trecut.

    Reprezentanţii ARAMT susţin că peste 62 la sută din angajările temporare au avut o durată de peste trei luni, 29 la sută – între o lună şi trei luni, iar 9 la sută au fost pe o durată mai mică de o lună.

    Potrivit sursei citate, domeniile în care munca temporară este mai răspândită sunt producţia (34 la sută) şi serviciile (35 la sută).

    Domenii precum agricultura ocupă cinci procente din piaţa de muncă temporară, construcţiile – doi la sută, iar alte domenii – 24 la sută, rezultă dintr-un studiu ARAMT.

    Cittii mai multe pe www.mediafax.ro

  • Plafonul BCR pentru programul “Prima Casă” a fost majorat cu 252 milioane lei

     “Preconizăm că vom utiliza integral plafonul alocat în aproximativ jumătate de an. Suntem pregătiţi ca la sfârşitul verii să solicităm o alocare suplimentară de plafon”, a declarat, într-un comunicat, Ioana Mihai, şef departament credite garantate din cadrul BCR.

    BCR a acordat, până în prezent, circa 32.000 de credite în cadrul Programului Prima Casă, în valoare de peste 5,5 miliarde de lei.

    “Pe perioada derulării Programului, creditul Prima Casă şi-a păstrat atractivitatea în special pentru tinerele familii care au putut beneficia de un avans scăzut şi condiţii avantajoase de costuri”, se menţionează în comunicat.

    BCR este cea mai mare bancă de pe piaţa locală în funcţie de active, cu peste 16 miliarde euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BCR Fleet Management a câştigat licitaţia organizată de TVR pentru achiziţia a 140 de autoturisme

     Sursele citate au spus că licitaţia electronică pentru achiziţia celor 140 de maşini s-a încheiat, câştigătoarea licitaţiei fiind societatea BCR Fleet Management. Însă contractul nu poate fi semnat din cauză că Societatea Română de Televiziune (SRTv) nu are în prezent un Consiliu de Administraţie.

    Licitaţia a fost demarată de fostul Consiliu de Administraţie (CA) al TVR, care era condus de preşedintele-director general al televiziunii publice Claudiu Săftoiu. Fostul CA a fost demis pe 10 decembrie 2013 de Parlament, odată cu respingerea raportului de activitate al SRTv pe anul 2012. Ulterior, la conducerea TVR a fost numit Stelian Tănase, acesta fiind director general interimar al Televiziunii Române.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 150 de taximetrişti, amendaţi în urma unei acţiuni a Poliţiei în zona aeroporturilor

     “La data de 15 ianuarie a.c., Direcţia Rutieră şi Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul IGPR a coordonat o acţiune pentru verificarea legalităţii desfăşurării transportului rutier în regim de taxi în zona aeroporturilor internaţionale”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Poliţia Română.

    Conform sursei citate, poliţiştii au făcut controale în apropierea aeroporturilor “Henri Coandă”, precum şi în zonele adiacente aeroporturilor din Timişoara, Cluj-Napoca, Bacău şi Iaşi.

    Echipele de poliţişti au vizat traseele dinspre şi către aeroporturi, precum şi zonele unde au loc debarcarea şi preluarea pasagerilor, unde au verificat 284 de taxiuri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • EUROVISION 2014: TVR confirmă participarea la concurs. Când va avea loc selecţia naţională

     Conform sursei citate, TVR consideră că “România şi românii merită eforturile financiare necesare pentru a participa la acest eveniment important”.

    Decizia participării la Eurovision a fost comunicată European Broadcasting Union (EBU), organizatorul concursului.

    Cei care doresc să intre în selecţia naţională se vor putea înscrie în competiţie în perioada 15 ianuarie – 14 februarie (depunerea sau trimiterea pieselor şi a documentelor prevăzute de Regulament la TVR sau prin e-mail pe adresa eurovision@tvr.ro).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Poşta a crescut tarifele cu până la 237% la serviciile nereglementate

     “Redefinirea ofertei tarifare, intrată în vigoare începând cu 1 ianuarie 2014, a avut ca obiect serviciile prestate de Posta Română în afara sferei serviciului poştal universal. Ultima modificare tarifară aferentă acestor tipuri de servicii poştale a avut loc la 1 ianuarie 2008. Noile tarife sunt determinate de evoluţia preţurilor la combustibili şi utilităti cât şi a costurilor diverselor servicii, înregistrată în perioada 2008 – 2013”, se arată într-un răspuns al Biroului de presă al Poştei remis MEDIAFAX.

    În cazul corespondenţei neprioritare cu confirmare de primire, tarifele au urcat cu procentaje cuprinse între 29,3% şi 33,7%, în funcţie de greutate.

    Pentru astfel de trimiteri cu greutate de până la 20 grame, tariful a urcat de la 4,90 lei la 6,50 lei. În cazul trimiterilor cu greutate peste 500 grame şi până la 1.000 grame, tariful a crescut de la 10,10 lei la 13,20 lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro