BusinessMagazin

Tag: regizor

  • Cronică de film: Southpaw

    Încep prin a spune că cel mai bun lucru din Southpaw este interpretarea lui Jake Gyllenhaal (Prisoners, Nightcrawler, Donnie Darko, Zodiac). Actorul de 35 de ani îşi face treaba cu brio, aşa cum a făcut-o de nenumărate ori de-a lungul anilor. Gyllenhaal este unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale, iar alegerea sa de a juca mai mult în producţii independente este singura explicaţie pentru faptul că a fost ignorat de Academia Americană de Film (Gyllenhaal are o singură nominalizare la Oscar, pentru rolul din Brokeback Mountain). În distribuţie îi regăsim şi pe excelentul Forest Whitaker (Last King of Scotland, Platoon, Lee Daniels’ The Butler) şi pe Rachel McAdams (Midnight in Paris, Sherlock Holmes, About Time).

    Regia filmului este semată de Antoine Fuqua, cunoscut publicului larg mai ales pentru filme de acţiune precum Olympus Has Fallen, The Equalizer, Shooter sau Training Day. Trecerea către genul dramatic nu pare să îi fi prins foarte bine, pentru că desfăşurarea pare pe alocuri grăbită, iar acest lucru duce la o lipsă de profunzime a caracterelor prezentate. Spectatorul nu ajunge să cunoască bine personajele, iar asta afectează experienţa generală a filmului.

    Scenariul prezintă un atlet aflat în anii de glorie, care ajunge pe culmile disperării, dar reuşeşte, în cele din urmă, să găsească puterea de a triumfa din nou. Povestea are câteva momente dramatice bine realizate, dar nu reuşeşte să surprindă pe parcursul celor mai mult de două ore. Spectatorul ştie, încă de la bun început, cum se va termina filmul.

    În concluzie, Southpaw este un film mediocru, dar acest lucru se datorează în mare măsură actorilor. Cu o altă distribuţie, el ar fi trecut neobservat şi fără prea mult succes. Este un film cu o desfăşurare uşor de anticipat, destinat în mare măsură celor care au apreciat filme precum Rocky sau The Fighter.

    Nota: 7/10

  • Cronică de film: Jurassic Park

    Deşi nu are impactul pe care l-a avut Jurassic Park (alte vremuri, altă tehnologie), Jurassic World este un film ce merită urmărit. Este un film distractiv, antrenant şi fără prea multe secvenţe inutile, iar acest lucru va fi apreciat de fanii seriei originale.

    Au trecut 22 de ani de la evenimentele din Jurassic Park, iar complexul de pe Insula Nublar este acum deschis publicului. Numărul vizitatorilor este însă în scădere, iar managementul decide crearea unei noi atracţii care să atragă noi clienţi. Din acest moment, acţiunea se derulează similar celei din filmul regizat de Spielberg. Pentru cei care nu au văzut producţia din 1993, mă voi opri aici cu detaliile.

    Efectele speciale sunt impecabile, dar dinozaurii din 2015 nu au acelaşi efect asupra spectatorului pe care l-au avut cei din 1993; este normal, pentru că astăzi suntem obişnuiţi cu CGI în majoritatea filmelor de acest gen.

    Regizorul Colin Trevorrow (39 de ani )a mai regizat un singur lung metraj până acum, “Safety not guaranteed”, primit relativ bine de public. Este de apreciat curajul producătorilor de a lăsa un buget de peste 150 de milioane de dolari pe mână unui regizor cvasidebutant.

    Implicarea lui Spielberg s-a rezumat, probabil, la câteva sfaturi; folosirea numelui său pe ecran a fost o mişcare mai mult de marketing, pentru că funcţia de producător este una care contează doar la nivel financiar. Regizorul Colin Trevorrow a făcut însă o treabă bună, reuşind să pună cap la cap două ore de acţiune şi suspans de calitate.

    În rolurile principale îi regăsim pe Chris Pratt (“Guardians of the Galaxy”, “Parks and recreations”), Bryce Dallas Howard (“The Village”, “Spider-Man 3”) şi Ty Simpkins (“Insidious”, “Iron Man 3”). Singurul actor care a apărut şi în producţia din 1993 este B.D. Wong, reluând rolul doctorului Henry Wu.

    Chris Pratt este o alegere excelentă pentru acest rol, pentru că filmul nu se vrea o dramă profundă ci mai degrabă un film de acţiune presărat cu momente amuzante, iar Pratt şi-a dovedit umorul în ultimii ani, mai ales în cadrul serialului “Parks and recreations”.

    În concluzie, vă recomand să vedeţi acest film. Dacă puteţi ajunge la cinema, cu atât mai bine; efectele speciale sunt parcă şi mai speciale pe marele ecran. Nota: 8/10

  • Cronică de film: Ex Machina

    „Ex Machina“ revine asupra acestei idei şi încearcă să îi dea noi conotaţii, insistând de această dată asupra asemănărilor şi nu asupra diferenţelor.

    Filmul este regizat de Alex Garland, un alt regizor aflat la debutul în lung metraje, şi îi aduce în prim-plan pe Oscar Isaac („Inside Llewyn Davis“, „A Most Violent Year“), Alicia Vikander („A Royal Affair“, „Seventh Son“) şi Domhnall Gleeson („About Time“, „Unbroken“).

    Povestea este predictibilă în sensul în care poţi ghici cu uşurinţă ceea ce urmează, dar reuşeşte să surprindă prin felul în care dezvoltă exact acele pasaje pe care le aşteptai. Din punct de vedere artistic, producţia poate fi asemănată cu „Her“, „Moon“ sau „Under the skin“.

    Aflat la debutul ca regizor, Garland este totuşi cunoscut pentru scenariile sale science fiction. El este cel care a creat „The Beach“, „28 Days Later“ şi „Dredd“ – filme care au avut partea lor de apreciere.

    Povestea începe atunci când Caleb (Gleeson), angajat al unei companii de tehnologie inspirate de Google (veţi înţelege de ce în primele minute ale filmului), câştigă o loterie la birou, premiul fiind un weekend în compania fondatorului Nathan Bateman (Isaac). Odată ajuns la proprietatea lui Bateman, protagonistul realizează că este de fapt subiectul unui experiment. Toţi actorii îşi fac treaba foarte bine, dar Isaac iese în evidenţă prin interpretarea sa.

     „Ex Machina“ oferă numeroase puncte de vedere vizavi de relaţia dintre bărbaţi şi femei, mai precis asupra modului în care bărbaţii încearcă să controleze femeile.

     Industria de film se transformă în fiecare an, însă anumite subiecte vor rămâne în atenţia producătorilor. Până când inteligenţa artificială va deveni ceva obişnuit, oamenii vor rămâne fascinaţi de legile lui Asimov. Întrebarea care se pune este dacă ei vor fi dispuşi, în continuare, să plătească biletul de intrare la cinematografele care difuzează filme bazate pe acest subiect.

     Încasările mari aduse de filme precum „Avatar“, „Independence Day“ sau „Star Trek“ au încurajat studiourile să prezinte publicului mai mult explozii decât întrebări existenţiale. Cu toate acestea, producătorii unor filme precum „Gravity“ sau „Interstellar“ par că au găsit formula ideală pentru a prezenta atât efecte speciale de ultimă generaţie, cât şi poveşti cu înţeles. Asistăm oare la renaşterea genului science fiction?

    „Ex Machina“ este un film pentru fanii genului SF; cei care nu se regăsesc în această categorie s-ar putea să nu îl aprecieze la întreaga valoare. Dacă ar fi fost produs în urmă cu 20 sau 25 de ani, filmul lui Garland ar fi putut avea un impact mult mai mare.

  • Cronică de film: Entourage

    Serialul Entourage a rulat pe HBO timp de opt ani, din 2004 până în 2011. De-a lungul celor opt sezoane, serialul a fost recompensat cu un Glob de Aur, primind alte 13 nominalizări la aceste premii şi alte 26 de nominalizări în cadrul Primetime Emmy Awards. Revenirea eroilor principali a fost aşteptată cu mult entuziasm de fanii serialului, aceştia aducându-le celor de Warner Bros. peste 10 milioane de dolari în week-endul lansării.

    Filmul este regizat de Doug Ellin, creatorul şi scenaristul serialului original. Ellin a şi condus şase episoade ale serialului, dar experienţa sa în scaunul de regizor este extrem de limitată. În rolurile principale îi regăsim pe Kevin Connolly (The Notebook, Unhappily Ever After), Adrian Grenier (The Devil Wears Prada, Drive Me Crazy), Jeremy Piven (Old School, Serendipity, Family Man) şi Kevin Dillon (Platoon, The Blob).

    Entourage, pentru cei care nu au urmărit serialul original, spune povestea lui Vince Chase, un actor cunoscut de la Hollywood care află secretele vieţii mondene alături de agentul său şi cei mai buni prieteni. Serialul a fost apreciat în primul rând pentru umorul de calitate şi reprezentaţiile excelente ale lui Kevin Connolly sau Jeremy Piven.

    Problema filmului Entourage, cel puţin din perspectiva cuiva care nu a urmărit cu foarte mare atenţie serialul, este aceea că toată producţia pare un episod mai lung. Nici măcar unul foarte bun, aş adăuga.

    Povestea începe undeva prin Ibiza, acolo unde îl întâlnim pe Vince şi aflăm că s-a despărţit de soţia sa chiar în timpul lunii de miere. Personajul nostru primeşte un telefon de la fostul său agent Ari, eveniment care declanşează o serie de aventuri fără prea multă noimă.

    În concluzie, dacă aţi fost fani ai serialului, există posibilitatea ca acest film să vă aducă o anumită doză de satisfacţie sau să vă trezească ceva sentimente de nostalgie. Dacă nu aţi urmărit povestea originală, vă recomand să consultaţi din nou programul cinematografelor şi să vă reorientaţi.

    Nota: 6/10

  • Cronică de film: Tomorrowland

    În ultimii 50 de ani, potrivit scenariului, umanitatea a căzut sub semnul pesimismului. Dacă înainte oamenii priveau spre viitor cu speranţă şi entuziasm, acum văd în viitor doar declin şi inutilitate. Totul se destramă, iar cei mai mulţi dintre noi nu reuşim să punem lucrurile cap la cap, mulţumindu-ne în loc cu un soi de resemnare. Regizorul încearcă să transmită un mesaj ce pare, aparent, simplu: treziţi-vă şi începeţi iarăşi să visaţi!

    Filmul are o serie de contradicţii ce pun la îndoială logica scenariştilor. Ele derivă din încercarea producătorilor de a crea o atmosferă „ameţitoare” şi de a preda, în acelaşi timp, o lecţie de optimism.

    Efectele din „Tomorrowland” se ridică la nivelul altor filme SF, precum „Avengers” sau „Inception”. Problema filmului nu stă în cinematografie, ci mai degrabă în felul cum actorii îşi duc la capăt sarcinile. George Clooney, deşi un actor excelent, nu se potriveşte în rolul principal. Sunt probabil zeci de alţi actori care ar fi putut face o treabă mai bună. Britt Robertson, în rolul tinerei care exclamă de cel puţin 20 de ori „Incredibil!”, nu face nici ea un rol mult mai bun. Cunoscută în general pentru rolurile din comedii romantice, precum „The Longest Ride” sau „The First Time”, Robertson nu este alegerea ideală atunci când vine vorba de un film de acest gen. În alte roluri îi regăsim pe Hugh Laurie, cunoscut pentru rolul de excepţie din serialul „Dr. House”, pe Tim McGraw („The Blind Side”) şi pe Keegan-Michael Key („Due Date”, „Let’s Be Cops”).

    Revenind la coerenţa filmului, aceasta lipseşte în multe dintre momentele-cheie. Scenariul, deşi pe alocuri reuşit, nu reuşeşte să fie convingător atunci când vine vorba de includerea spectatorului în acţiune. Participi doar ca spectator, neavând niciun fel de sentiment faţă de personajele principale; „Tomorrowland” se aseamănă, din acest punct de vedere, cu o altă producţie semnată de regizorul Brad Bird, „Ratatouille”, povestea animată a unui şoarece devenit bucătar. Aşa cum nu poţi dezvolta prea multe sentimente faţă de protagoniştii unui desen animat, nu poţi crea o legătură nici cu cei din SF-ul produs de Disney.

    Producătorii nu s-au obosit prea mult nici în cazul unei verificări de rutină a principiilor fizice enumerate în film. Credibilitatea se pierde încă din primele minute şi poate că studioul ar fi trebuit să dezvolte un proiect de animaţie în locul unui film artistic.

    Disney avea speranţe mari legate de film, dovadă fiind şi bugetul de 200 de milioane de dolari. Debutul la box office a fost unul dezamăgitor, „Tomorrowland” aducând venituri de 40 de milioane de dolari în primul weekend, mult sub aşteptările companiei de producţie.

    Greşeala lui Brad Bird şi a celor de la Disney este că au încercat să exagereze toate elementele acestui film, de la personaje până la modul în care au dezvoltat oraşul „Tomorrowland”.

    În concluzie, “Tomorrowland” se prezenta drept un film cu potenţial, însă a dezamăgit la numeroase capitole. Pentru cei mici, filmul va fi un motiv de bucurie, însă pentru cei care înţeleg câteva concepte minime de logică va fi o experienţă lungă şi chinuitoare. Nota: 5/10

  • Regizorul Mihnea Columbeanu, condamnat la 26 de ani şi patru luni de închisoare pentru pornografie infantilă

    Decizia luată de judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti este definitivă.

    Prin sentinţa de vineri, judecătorii Curţii au menţinut pedeapsa dată în primă instanţă, în februarie, de Tribunalul Bucureşti.

    Mihnea Columbeanu a fost condamnat la mai multe pedepse pentru pornografie infantilă, trafic de minori şi agresiune sexuală, toate în formă continuată, acestea nedepăşind şase ani. Instanţa a decis adăugarea unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 20 de ani şi patru luni de închisoare, astfel că Mihnea Columbeanu va executa 26 de ani şi patru luni de închisoare, dacă decizia rămâne definitivă.

    În acelaşi dosar a fost condamnată şi Gabriela Ionescu, mama uneia dintre victimele lui Columbeanu, la nouă ani şi patru luni de închisoare. Femeia a fost găsită vinovată de complicitate la pornografie infantilă în formă continuată.

    Judecătorii au decis ca regizorul Mihnea Columbeanu să platească daune morale de câte 5.000 de euro pentru victimele sale.

    Mihnea Columbeanu se află în arest din 31 iulie 2014. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au instrumentat acest dosar de pornografie infantilă, trafic de minori, viol şi agresiune sexuală în formă continuată.

    Din probele administrate, anchetatorii au ajuns la concluzia că regizorul, între 14 iunie 2010 şi 1 iunie 2014, a primit şi a adăpostit, o minoră de la vârsta de şapte ani şi trei până la 11 ani şi trei luni, cu scopul exploatării sexuale.

    “Inculpatul a obligat minora să suporte şi să întreţină acte sexuale orale şi alte acte de natură sexuală, profitând de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa şi prin oferirea de bani şi alte foloase mamei acesteia. Exploatarea sexuală a minorei a vizat şi producerea de către inculpat de materiale pornografice cu victima”, potrivit DIICOT.

    Mai mult, în 5 februarie 2013, Mihnea Columbeanu “ar fi întreţinut un act sexual oral cu minora care avea, la acel moment, vârsta de nouă ani, profitând de imposibilitatea ei de a-şi exprima voinţa, precum şi de starea de constrângere morală în care se afla din cauza autorităţii exercitate de mama sa”.

    “Astfel, în schimbul promisiunii unei sume de bani de către inculpat, mama minorei a determinat-o şi a încurajat-o pe fiica sa să suporte actul sexual oral, promiţându-i că urma să o înveţe chiar ea cum să întreţină acte sexuale pe viitor”, mai spun procurorii.

    Mama fetei a fost găsită vinovată de trafic de minori în formă continuată, complicitate la viol, complicitate la pornografie infantilă şi complicitate la agresiune sexuală în formă continuată.

    Potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Mihnea Columbeanu, în vârstă de 54 de ani, a accesat materiale pornografice cu minori, folosind ID-ul “Mike”, apoi le-a pus la dispoziţia utilizatorilor unei reţele informatice, în locuinţa acestuia fiind găsite 12 hard-disk-uri, patru memory-stick-uri şi 1.331 de DVD-uri şi CD-uri cu astfel de materiale.

    “Cu privire la inculpatul Columbeanu Mihnea Gheorghe, din materialul probator rezultă suspiciunea rezonabilă că din data de 15 februarie 2014 şi până în data de 17 iulie 2014, folosind conexiunea de Internet la locuinţa lui din Bucureşti, sub ID-ul de utilizator «Mike», în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a accesat fără drept materiale pornografice cu minori prin intermediul aplicaţiei informatice «Sharează», aferent reţelei P2P GNUTELLA, pe care le-a stocat şi le-a pus la dispoziţia celorlalţi utilizatori ai reţelei P2P”, preciza sursa citată.

    În perioada 18 mai – 5 iunie 2014, de la conexiunea de Internet a lui Columbeanu au fost efectuate 2.731 de transferuri de date, prin intermediul reţelei de partajare fişiere GNUTELLA. Fişierele conţineau materiale pornografice cu minori, “o parte dintre acestea având denumiri specifice, respectiv pthc (preteen hard core), 10yo, 5yo, pedoland etc”, mai arătau procurorii.

    Anchetatorii au mai stabilit că, în perioada 6 iulie – 15 iulie 2014, Mihnea Columbeanu, prin intermediul aceleiaşi aplicaţii informatice, a pus la dispoziţie celorlalţi utilizatori, în spaţiul public, 31.036 fişiere care conţineau materiale pornografice cu minori.

    Columbeanu a recunoscut faptele de care este acuzat, arătând, la audieri, că începând din 2004 a utilizat reţelele P2P pentru a procura materiale pornografice cu minori, pe care ulterior le-a stocat.

  • 19 filme şi o singură Palme d’or. Din culisele festivalului de la Cannes

    Ceremonia oficială de deschidere a Festivalului de Film de la Cannes l-a avut ca maestru de ceremonii, pentru al doilea an consecutiv, pe actorul Lambert Wilson. Numeroase staruri ale industriei cinematografice au păşit pe celebrul covor roşu de la Cannes, purtând ţinute vestimentare spectaculoase, şi au participat la această gală de deschidere a festivalului, care a fost transmisă de postul de televiziune CanalPlus şi a fost urmărită de peste 170 milioane de telespectatori.

    Anul acesta, 19 filme se luptă pentru Palme d’or, iar noutatea faţă de anii trecuţi este reprezentată de numărul mare de filme asiatice înscrise în competiţie.

    Printre favorite se numără „Carol“, în regia lui Todd Haynes, care spune povestea a două lesbiene, în anii ‘50, şi le are în distribuţie pe Rooney Mara şi Cate Blanchett. Haynes a mai participat doar o dată la Cannes, în 1998. Mexicanul Michel Franco prezintă „Chronic“, o dramă despre un asistent medical înconjurat de durere şi moarte. Franco a câştigat, în 2012, secţiunea Un certain regard cu filmul „After Lucia“. „Dheepan“ este povestea unui luptător din Sri Lanka care, după ce fuge în Paris, ajunge să lucreze ca îngrijitor la o instituţie a statului. „Dheepan“ este regizat de Jacques Audiard, care se află la a patra participare la Cannes.

    „The Assassin“ este un film asiatic, primul regizat de taiwanezul Hou Hsiao-hsien după mai bine de opt ani. Ultimul său film, „Flight of the Red Balloon“, a participat la Cannes în 2007 la secţiunea Un certain regard. Hou Hsiao-hsien a câştigat marele premiu de la Cannes în 1993, pentru filmul „The Puppetmaster“.

    „The Lobster“ este filmul de debut în limba engleză al regizorului grec Yorgos Lanthimos. Filmul îi are în distribuţie pe Colin Farrell, Ben Whishaw, John C. Reilly şi Rachel Weisz, iar acţiunea se petrece într-un viitor apropiat în care oamenii sunt obligaţi să îşi găsească sufletul-pereche în 45 de zile.

    După ce a impresionat juriul în 2011 cu „Oslo, 31 august“, regizorul norvegian Joachim Trier prezintă la Cannes o dramă avându-i în distribuţie pe Isabelle Huppert, Gabriel Byrne şi Jesse Eisenberg.

    „MacBeth“ este o nouă ecranizare a celebrei piese de teatru, semnată de către regizorul australian Justin Kurzel. În rolurile principale joacă Michael Fassbender şi Marion Cotillard.

    Radu Muntean şi Corneliu Porumboiu revin anul acesta la Festivalul de la Cannes, în secţiunea Un certain regard, cu cele mai noi lungmetraje ale lor, „Un etaj mai jos“, respectiv „Comoara“, iar regizorul Andrei Creţulescu va fi prezent în secţiunea Semaine de la critique cu scurtmetrajul „Ramona“. Acesta este deja al treilea an consecutiv când România nu are niciun film în competiţia oficială a prestigiosului Festival de la Cannes, care debutează miercuri.

    Selecţia oficială este realizată de către directorul festivalului, Thierry Fremaux, iar acesta susţine că „regizorii buni vor face întotdeauna filme bune, aşa că vor avea mereu un loc în festival“. Pentru a alege producţiile ce intră în competiţie, Fremaux se consultă cu o serie de specialişti din Europa. În Marea Britanie, spre exemplu, una din cele mai influente păreri este cea a scriitoarei Agnes Poirier. Marile companii britanice de film, precum Film4, BFI şi BBC, au şi ele un cuvânt greu de spus. Dar, asemenea festivalului, şi companiile se concentrează asupra numelor
    deja consacrate. „Construim cariere“, susţine Tessa Ross, directoare a Film4, casa de producţii care a lansat „Slumdog Millionaire“ şi „12 ani de sclavie“. „Este singurul mod în care poţi avea filme care să conteze.“

    Una din lecţiile pe care ar trebui să le înveţe responsabilii festivalului de la Cannes este că arta nu înseamnă întotdeauna şi bani mulţi. Este nevoie ca astfel de evenimente să dea atenţie şi unor regizori sau actori mai puţini cunoscuţi, dar care poate reuşesc prestaţii de invidiat.

    Inaugurat în 1964, Festivalul de la Cannes este unul dintre cele mai prestigioase evenimente de profil din lume. Participarea la concurs este permisă doar pe bază de invitaţie, iar ceremonia se ţine la Palatul Festivalului şi Congresului din Cannes.

    Trofeul Palme d’or, un simbol al festivalului, a fost decernat pentru prima oară în 1955. Înainte, între 1946 şi 1954, câştigătorii primeau „Marele premiu al Festivalului Internaţional de Film de la Cannes“, sub forma unei diplome şi a unui trofeu realizat de un artist contemporan.

    Începând cu anul 2014, preşedinţia juriului a fost preluată de către Pierre Lescure, preşedintele canalului francez Canal Plus.

  • Cronică de film: “Promisiunea”, o poveste despre familie, tragedie şi speranţă din Primul Război Mondial

    Russell Crowe îşi face debutul ca regizor cu „Promisiunea“, o dramă despre un bărbat din Australia care pleacă să îşi caute cei trei fii daţi dispăruţi în timpul bătăliei de la Gallipoli.

    Lansarea filmului coincide cu împlinirea a 100 de ani de la bătălia Gallipoli, unde aproape 9.000 de australieni şi-au pierdut viaţa, iar ”Promisiunea„ vine ca un remember al faptului că lupta a fost o dramă pentru ambele tabere şi pune partea turcă într-o lumină oarecum favorabilă. ”Promisiunea„ nu seamănă cu genul de filme lansate în ziua de azi la Hollywood: este lent şi se concentrează pe călătoria personajului principal, fără a face prea mare uz de efecte speciale. Publicul ştie în fiecare moment încotro se îndreaptă acţiunea, dar acest lucru este uşor de acceptat fiind vorba de un film cu tentă istorică.

    Stilul lui Crowe este unul interesant, dar oarecum neşlefuit. Scenele normale se suprapun cu amintiri din timpul războiului, efect care devine, pe alocuri, obositor. Personajele nu sunt suficient de bine definite, iar prima parte a filmului, care ar trebui să creeze o legătură emoţională între personajul lui Crowe şi spectator, este uşor grăbită.
    Russell Crowe se alătură unui şir lung de actori deveniţi regizori, precum Ben Affleck, care a fost recom-pensat cu premiul Oscar pentru ”Argo„. Un alt nume important care a reuşit să se impună atât în faţa cât şi în spatele camerei de filmat este Clint Eastwood, recompensat cu cea mai importantă distincţie din industrie pentru ”Unforgiven„ şi ”Million Dollar Baby„. Există, desigur, şi actori care au eşuat în încercarea de a regiza; exemple recente sunt Angelina Jolie sau Drew Barrymore.

    ”Promisiunea„ este un film independent, iar acest lucru se reflectă în numeroase aspecte. Bugetul redus al filmului a afectat în bună măsură scenele de luptă din timpul bătăliei. În al doilea rând, deşi au reuşit interpre-tări surprinzător de bune, actorii din plan secund sunt cvasinecunoscuţi, acesta fiind probabil unul din mo-tivele pentru care filmul nu a avut un impact semnificativ la box-office. Până la jumătatea lunii aprilie, filmul a avut încasări globale de doar 11 milioane de dolari.

    Titlul original al filmului, ”The Water Diviner„, face trimitere la dispozitivul folosit de Crowe pentru a localiza zonele cu apă din uriaşul deşert australian. Este o metaforă, dacă vreţi, a modului cum personajul principal foloseşte metode neortodoxe pentru a-şi găsi copiii.

    Olga Kurylenko se potriveşte personajului Ayshe, o mamă singură care judecă un om în funcţie de senti-mentele acestuia faţă de familie. Relaţia de pe ecran dintre Crowe şi Kurylenko este una credibilă, cu excep-ţia câtorva clişee hollywoodiene. Steve Bastoni, în rolul cumnatului oportunist, este o altă surpriză plăcută.

    Câteva momente ies în evidenţă de-a lungul filmului, cum ar fi scena în care Connor îi învaţă pe soldaţii turci să joace cricket în tren. De asemenea, ideea că în Turcia totul se decide la cafea apare de mai multe ori. Interpretarea lui Crowe este una de calitate, poate cea mai bună din ultimii ani. Deşi s-a remarcat în roluri de forţă, precum ”Gladiatorul„ sau ”Noe„, Crowe exprimă cele mai bune calităţi ale sale atunci când este distribuit în filme în stilul ”A Beautiful Mind„.

    Chiar dacă nu reprezintă o reuşită cinematografică de excepţie, ”Promisiunea„ este un film binevenit în peisajul producţiilor care ajung pe marile ecrane. Foloseşte un scenariu bun şi nu are nevoie de efecte spe-ciale sau actori cunoscuţi pentru a transmite o idee.

    Fiind dedicat zecilor de mii de soldaţi căzuţi în timpul bătăliei de la Gallipoli (sau Canakkale, aşa cum este geografic corect), ”Promisiunea„ reuşeşte în bună măsură să reînvie un moment extrem de delicat din timpul primului război mondial, concentrându-se asupra unui singur personaj. 


    Notă: 7/10

  • Cronică de film: Cut bank – un oraş criminal

    Regizorul Matt Shakman trece de la televiziune la marele ecran prin adaptarea scenariului semnat de Roberto Patino. Shakman a regizat, de-a lungul carierei, episoade din seriale precum „It’s Always Sunny in Philadelphia“, „House“ sau „Mad Men“. Stilul în care filmul este regizat se aseamănă într-o anumită măsură cu al fraţilor Coen, fapt ce poate fi expli-cat prin faptul că Shakman a produs şi două episoade ale serialului „Fargo“, adaptarea celor de la FX a filmului din 1996.

    În rolurile principale îi regăsim pe Liam Hemsworth, Teresa Palmer, Billy Bob Thornton, John Malkovich, Michael Stuhlbarg, Bruce Dern şi Oliver Platt. Interpretările sunt foarte bune, cu o singură excepţie: personajul principal, Liam Hemsworth. Tânărul actor, cunoscut pentru rolul din „Jocurile foamei“, nu reuşeşte să intre în caracter de-a lungul filmului, iar acest lucru afectează interacţiunea dintre personaje.

    Urmând o linie destul de subţire între thriller şi comedie neagră, „Cut Bank“ propune o serie de personaje ciudate, ex-trem de tulburate, care sunt obişnuite să trăiască în mediul lor simplu, familiar, din micul oraş care dă şi titlul filmului. De-spre Cut Bank aflăm doar că este locul din Statele Unite cu cele mai joase temperaturi; un fapt aparent irelevant, având în vedere că acţiunea se petrece în timpul verii. În rest, filmul lasă de înţeles că povestea se desfăşoară într-un oraş ameri-can ce nu este cu nimic ieşit din comun. Un lucru interesant este că filmarea a avut loc în Canada, nu în oraşul din Statele Unite în care se desfăşoară acţiunea.

    Acţiunea începe atunci când Dwayne McLaren (Hemsworth) filmează accidental ceea ce pare a fi uciderea unui poş-taş. McLaren, obsedat de ideea de a putea pleca din Cut Bank, vede acest lucru ca o şansă unică; el anunţă autorităţile federale şi plănuieşte să folosească banii primiţi drept recompensă pentru oferirea informaţiilor pentru a-şi construi un vii-tor mai bun alături de prietena sa Cassandra (Palmer). Din acest moment, lucrurile se complică, iar secretele locuitorilor din Cut Bank încep să iasă la iveală.

    Filmul, deşi cel puţin interesant, are o mare problemă: este extrem de previzibil. Deşi regizorul Matt Shakman încearcă să ţină publicul implicat în poveste, aceasta curge către un deznodământ inevitabil încă din primele minute. Cu toate acestea, povestea scrisă de Robert Patino a fost inclus, în 2009, pe „lista neagră“ a celor mai bune scenarii care nu au fost ecranizate.

    Cut Bank, fiind un film realizat de o casă independentă de producţii, ridică o întrebare extrem de importantă: cât de mult pot influenţa producătorii calitatea unui film? În cazul în care „Cut Bank“ ar fi ajuns pe masa unei companii impor-tante, cu posibilitatea de a investi masiv într-un astfel de film, anumite lucruri ar fi putut fi îmbunătăţite. Spre exemplu, con-tractarea unui regizor cu mai multă experienţă sau distribuirea unui alt actor în locul lui Hemsworth. Cu atât mai mult tre-buie apreciat efortul celor care au produs filmul, având la dispoziţie un buget relativ mic.
    Drept concluzie, „Cut Bank“ este un film reuşit, chiar dacă are anumite lipsuri. Povestea este antrenantă, iar implicarea unor actori precum Malkovich sau Thornton în acest proiect reprezintă un argument în plus.

    Filmul va avea premiera în România pe 17 aprilie şi va rula în acelaşi timp cu producţii mult mai cunoscute, precum „Furious 7“ sau „Avengers: Age of Ultron“. Lansarea nu pare a avantaja „Cut Bank“, dar îl recomand celor care preferă să evite blockbusterele şi caută un film simplu, bazat pe poveste şi nu pe efecte speciale. 
Nota: 8/10

  • A apărut trailerul pentru cel mai nou film din franciza “Misiune Imposibilă” – VIDEO

    Filmul este regizat de Christopher McQuarrie (“The usual suspects”, “Edge of tomorrow”) şi îi are în rolurile principale pe Tom Cruise (“Jerry Maguire”, “Misiune Imposibilă”), Jeremy Renner (“The hurt locker”, “American Hustle”) şi Simon Pegg (“Shaun of the dead”, “Hot Fuzz”).

    “Misiune Imposibilă: Ghost protocol”, filmul din aceeaşi franciză lansat în 2011, a avut încasări globale de aproape 700 de milioane de dolari.

    “Rogue Nation” va fi lansat pe marile ecrane la sfârşitul lunii iulie.