Tag: promovare

  • Oraşul din România care a investit 50 de milioane de euro în turism. A devenit una dintre cele mai căutate destinaţii de vacanţă

    Investiţiile în turism au ieşit în evidenţă în ultimii ani, iar transformarea oraşului de pe Criş este vizibilă deopotrivă în Piaţa Unirii, centrul oraşului, care şi-a schimbat înfăţişarea, dar şi în zona Băilor Felix, unde s-au investit milioanele de euro.

    Oradea a atras, anul trecut, peste 160.000 de turişti, iar Băile Felix au fost destinaţia aleasă de peste 130.000 de oameni. În 2016, numărul lor ar urma să fie şi mai mare: peste 180.000 de turişti în Oradea, dintre care 70% români, urmaţi de maghiari şi austrieci. Doar investiţiile în turism se ridică, pentru Oradea, la 50 de milioane de euro, din care 2 milioane de euro au fost investite doar pentru reabilitarea Pieţei Centrale. Cu titlul de exemplu, în alte oraşe, din Moldova, de pildă, investiţiile pe un interval de zece ani, în toate domeniile, nu se ridică la acest nivel.

    La Oradea, bugetele de investiţii au vizat şi trasee pietonale, restaurarea în întregime a Palatului Vulturul Negru sau amenajarea punctului de belvedere Ciuperca, după cum explică Traian Bădulescu, consultant în turism şi partener în cadrul Innovation Travel. „Oradea este oricum un oraş cu un mare potenţial turistic, iar în apropierea sa se află staţiunile balneare Băile Felix (numărul unu în România ca dimensiune) şi Băile 1 Mai. Faţă de alte regiuni, în Oradea a fost o colaborare excelentă între autorităţile locale şi mediul privat.“ În urmă cu doi ani, pe baza unui parteneriat public-privat, a luat fiinţă Asociaţia pentru promovarea turismului în Oradea.

    Autorităţile locale au comunicat şi au reuşit să acceseze fondurile europene, iar companiile private au investit bani. Recent, cu bani europeni (77,6 milioane de lei) a fost modernizată şi lungită pista aeroportului din Oradea. „Succesul Oradei a constat, în mare parte, în coerenţa investiţiilor şi gradul mare de absorbţie al fondurilor europene. După constatarea potenţialului turistic propriu, recomand oricărei alte regiuni să înfiinţeze o asociaţie de promovare turistică, pe baza unui parteneriat public-privat, şi să încerce să absoarbă fonduri europene şi să atragă investiţii în infrastructură; fără a neglija promovarea turistică, evident“, adaugă Bădulescu.

    Printre cele mai importante proiecte finalizate se numără restaurarea Cetăţii Oradea, cel mai important obiectiv turistic din oraş, un proiect în valoare de peste 19 milioane de euro. În cifre, poate fi sumarizat astfel: o suprafaţă de peste 25.000 mp de clădiri reabilitate, 306 încăperi amenajate şi peste 9.000 de vizitatori în 2015.

    Cea mai nouă vedetă a oraşului este Aquaparc Nymphea, cel mai complex şi modern proiect de acest fel, amenajat pe o suprafaţă de 6,7 ha. Este cea mai mare investiţie publică de acest fel din România, cu o valoare de peste 20 de milioane de euro, jumătate din fonduri europene.

    Parteneriatul public-privat este reţeta care a funcţionat şi în cazul restaurării, în cele mai mici detalii şi cu un buget de 1,5 milioane de euro, a Sinagogii Zion. Aflată pe malul Crişului, aceasta a fost construită în secolul XIX, când Oradea avea peste 25% din populaţie în rit mozaic. Pe lista de obiective turistice figurează şi Grădina Zoologică Oradea, care a fost şi ea subiectului unui proces de renovare, cu un buget de peste 4,5 milioane de euro.

    Când vine vorba despre asemănarea dintre Cluj şi Oradea, întâlnită destul de des în ultimii ani, Traian Bădulescu spune că ambele sunt caracterizate de un apetit crescut al investitorilor străini. „Oradea reuşeşte, ca şi Clujul, să atragă investiţii în general, precum şi evenimente. Oradea este ajutată, evident, şi de poziţionarea ei, la graniţa de vest a ţării, care atrage investiţiile străine şi poate fi considerată şi «poartă turistică a României». Subliniez că Oradea este singura localitate din România care face parte din reţeaua Art Nouveau, alături de Barcelona, Nancy, Viena sau Budapesta. Însă, pe de altă parte, atât reprezentanţii sectorului public, cât şi ai celui privat, au fost şi sunt buni manageri şi au reuşit să atragă fonduri europene şi investiţii.“

  • Universităţile din străinătate anunţă deschiderea sesiunii de admitere în 15 minute

    15 univeristăţi din Marea Britanie şi una din Olanda sunt deschise anul acesta să primească studenţi pe ultima sută de metri, adică pe cei care nu au apucat să ia o decizie legată de studiile universitare sau care vor să-şi schimbe opţiunile iniţiale. Tinerii pot aplica pentru programe de licenţă, master, MBA sau pentru programe de “foundation” dacă au nevoie de an pregătitor pentru studiile universitare clasice sau au note mai mici la Bacalaureat.

    „Programele pregătitoare sau foundation, prin prisma faptului că predarea se desfăşoară în clase mici, cu mai puţini studenţi, mai multe ore de contact direct cu profesorii şi suport suplimentar pentru cunoaşterea limbii engleze, oferă garanţia progresiei în anul 1 universitar. În această perioadă se vor familiariza cu materiile de studiu, mediul şi limba.După efectuarea acestui an pregătitor, studenţii vor da un examen pentru a intra la programul clasic de studiu universitar. Pentru tinerii români este îmbucurător faptul că a crescut numărul de universităţi care vin în România pentru a face admiterea pe loc, la programele pe care le mai au disponibile. Anul trecut am avut 6 universităţi prezente la noi, iar acum vor veni în România 16 universităţi care vor face interviuri şi vor da răspunsul pe loc privind admiterea. Important de ştiut este că tinerii trebuie să fi susţinut cu succes Bacalaureatul şi să aibă un atestat de engleză B2 ”, explică Ana Maria Papp, Manager Departament Universităţi, IntegralEdu. 

    Ultima sesiune unde tinerii din România pot fi admişi pentru studii în străinătate cuprinde programe diverse de la Computers, Networking and Communications Technology, Business and Finance, Fine arts, Architecture, Film, Radio and TV Studies, Tourism Management, la Oil and Gas Management şi multe altele.Reprezentanţii celor 16 universităţi vor fi prezenţi la Bucureşti pe 11 iulie la Sheraton Hotel şi îşi vor continua periplul la Timişoara, Cluj şi Iaşi pe 12, 13 şi 14 iulie.

    Universităţile care vor susţine anul acesta în România procesul de admitere în 15 minute sunt:  Canterbury Christ Church University, Coventry University, Keele University, Lancaster University, Middlesex University, London Brunel International College, Plymouth University International College si Plymouth University  (parte a NAVITAS), Northampton University, SAE Creative Media Institute, Sheffield Hallam University, Swansea University, University of Essex, University of Sunderland, York St. John University din Marea Britanie şi HZ University of Applied Sciences din Olanda.

    Cum se face admiterea doar 15 minute?

    Admiterea la un program de licenţă, master, MBA sau chiar an pregătitor se poate face în maxim 15 minute în cadrul întâlnirilor care au loc în perioada 11-14  iulie la  Bucureşti, Timişoara, Cluj şi Iaşi. În prealabil se contactează un consultant de la IntegralEdu, care va ajuta cu pregătirea dosarului, iar de la întâlnirea cu universitatea, tinerii vor pleca pe loc cu o decizie, dacă sunt acceptaţi. “Sistemul de admitere în 15 minute se adresează şi tinerilor care au aplicat deja la o universitate în străinătate, dar care nu sunt 100% convinşi că au făcut cea mai potrivită alegere. Astfel, ei mai au o şansă să schimbe universitatea sau domeniul. În plus, aceştia pot aplica şi susţine interviuri la una sau la mai multe universităţi participante”, precizează Ana Maria Papp.

    La aceasta sesiune de admitere pe loc pot avea acces şi tinerii care nu pot ajunge într-unul din cele patru orase. Aceştia pot susţine interviurile prin Skype, după ce au urmat aceleaşi proceduri de pregătire a dosarului de admitere, cu ajutorul consultanţilor IntegralEdu.   

     

  • Bucureştiul o să aibă cea mai mare plajă urbană din Europa. Vezi când se deschide şi unde – VIDEO

    Cea mai mare plajă urbană din Europa se va deshide la doar 15 minute de Bucureşti pe 10 iunie. Plaja de 30.000 de metri pătraţi include o piscină tropicală de 720 mp şi 1.500 de şezlonguri de nisip.  Investiţia totală a proiectului se ridică la 5 milioane de euro şi plasează Bucureştiul în liga selectă a capitalelor europene cu plaje urbane, precum Lisabona, Berlin, Viena, Paris, Moscova sau Hamburg. 

     „Fiecare vară la Therme Bucureşti aduce extinderi şi elemente unice în România pentru vizitatorii noştri. Din acest an, bucureştenii beneficiază de cea mai mare şi complexă plajă urbană din Europa, care recreează scenografia exotică estivală prin nisip fin, piscină tropicală, vegetaţie, şezlonguri pe plajă şi terasă, pool bar şi Concept Beach Bar, şi activităţi de plajă, la doar 15 minute de agitaţia oraşului”, a declarat Stelian Iacob, General Manager Therme Bucureşti.

    În zona dedicată relaxării, The Palm, pe lângă plaja generoasă cu nisip fin, vizitatorii se pot relaxa într-o piscină de 720 metri pătraţi, cu o temperatură constantă de 30 de grade Celsius şi o adâncime de 1,26 de metri, a cărei capacitate este similară piscinei interiorare din zona The Palm. Piscina cu pool bar, situată în zona de sud a zonei The Palm, dispune de 171 de locuri de relaxare – locuri la bar, locuri la mese, pe banchetă şi şezlonguri în apă – şi este înconjurată de vegetaţie exotică, palmieri spectaculoşi cu înălţime de până la 7 metri şi gradene cu şezlonguri.

    La Cocktail Bar, vizitatorii sunt aşteptaţi cu o mare varietate de signature cocktails, precum The Fabulous Pina Colada, The Refreshing Kiwi Daiquiri, Therme Cool Breeze sau Cucumber Cooler. Pool bar-ul este acoperit de o copertină din lemn stratificat, iar zonele neacoperite din jurul piscinei sunt dotate cu zone de relaxare cu şezlonguri, umbrele şi vele.

    Concept Beach Club cu design urban

    Plaja Sands of Therme găzduieşte şi un Concept Beach Club, cu mai multe zone dedicate: Cocktail Bar, Gelateria Carte d’Or, Coffee Shop, Beer Bar (cu locuri la masă şi la bar) şi VINO Wine Bar, dar şi o zonă de grill, Beach Barbeque. Terasa semi-acoperită a Beach Club-ului poate acomoda la mese şi la bar circa 400 de vizitatori simultan. Design-ul urban al Beach Club-ului a fost realizat împreună cu Sweet Damage Crew, un grup de street artists (graffiti) multi-premiaţi în cadrul concursurilor internaţionale şi locale, care au realizat pentru Therme Bucureşti una dintre cele mai complexe lucrări de street art din România.

    Zona de grill, Beach Barbeque are un meniu sofisticat, pe care se regăsesc preparate inspirate din bucătăria internaţională, oferind o mare varietate de carne şi peşte, maturate şi marinate în baiţuri fine, concepute de Chef Lucian Dobre, un împătimit al gastronomiei.

    Wine-bar-ul VINO de pe plajă oferă nu mai puţin de 126 de sortimente de vin atent selecţionate, din toate zonele reprezentative ale lumii, care pot fi savurate alături de brânzeturi şi charcuterie, într-o atmosferă relaxantă.

    Gelateria Carte d’Or îşi propune să răsfeţe vizitatorii cu deserturi pe bază de îngheţată, ce au ca sursă de inspiraţie cele mai exotice destinaţii de vacanţă. Fie că vorbim de gusturi autentice franţuzeşti, de savoarea deserturilor italieneşti sau de arome exotice din Hawaii, Gelateria Carte d’Or oferă consumatorilor experienţe senzoriale inedite.

    Şi pe plaja zonei dedicate familiei, Galaxy, vizitatorii se pot relaxa pe cele 1.000 de şezlonguri pe nisip, întinse pe o suprafaţă de 7.500 de metri pătraţi. Cocktailuri şi alte băuturi revigorante, precum şi gustări vor putea fi savurate în 3 beach bar-uri de pe plajă. Zona Galaxy are, de asemenea, propriul Grill Bar, care completează meniul variat al restaurantului Galaxy.

    Pentru vizitatorii amatori de activităţi sportive, Sands of Therme găzduieşte două terenuri de volei şi un teren de fotbal pe nisip, ce recreează întocmai atmosfera de la malul mării, urmând ca în curând să fie deschis şi un teren de fotbal pe iarbă.

    Grădină mediteraneană

    Una dintre marile atracţii care completează atmosfera exotică de pe plaja Sands of Therme este oaza de verdeaţă mediteraneană compusă din 600 palmieri şi 40 de măslini, originari din zona mediteraneană. Vegetaţia exotică include şi specii rare de palmieri, printre care Washingtonia robusta, palmieri originari din California, plantaţi în pisicina exterioară şi împrejurimile acesteia. Palmierii au peste 7 metri înălţime şi „vârste” cuprinse între 35 şi 40 de ani, iar frunzele acestora pot ajunge pana la 2,5-3 metri lungime.

    O altă specie rară de palmieri este Trachycarpus fortunei, originari din centrul Chinei, Japonia şi India. Cei de pe plaja Therme au înălţimi între 3,5 şi 5 de metri şi pot fi admiraţi în împrejurimile piscinei exterioare şi ale Beach Barbeque-ului.

    Decorul mediteranean din apropierea Barbeque Bar-ului este completat de cei 40 de măslini aduşi din însorita Spanie. Măslinul este considerat „arborele veşnic roditor”, având o longevitate extraordinară şi o uimitoare putere de regenerare. În gradina de la Therme pot fi admiraţi arbori cu vârste de până la 350 ani, cu înălţimi ce variază de la 1 metru, până la 4 metri şi un trunchi ce ajunge la 1,5 metri în diametru.

     
  • Satul unicat în România, aflat la doi paşi de Timişoara, ce fascinează turiştii din toată lumea

    Vorbim de Charlottenburg, singurul sat rotund din Romania, care in ultimii ani a fost calcat ceva mai des de vizitatori, cu totii sedusi de farmecul locului.

    Filmata de la inaltime, localitatea Charlottenburg, sau Sarlota, varianta romanizata a numelui sau, isi dezvaluie splendoarea, iar primavara este un adevarat spectacol.

    Ascuns intre dealuri, pe drumul spre Lipova, Charlottenburgul s-a cladit in 1772 in vremea celui de-al doilea val de colonizari germanice. Guvernatorul de atunci al Banatului, contele de Aldringen, aduce in zona 32 de familii, iar legenda spune ca numele asezarii a fost inspirat de cel al sotiei sale Charlotte.

    Colonistii proveneau din Tirolul de Sud, astazi Trentino, Lorena si Baden-Wurttemberg, iar dupa 1880 localitatea era populata si cu familii de romani si unguri.

    Planul satului a fost intocmit de inginerul Carl Samuel Neumann Edler von Bucholt. La inceput, in mijlocul localitatii exista o plantatie de duzi ce inconjurau o fantana,scrie opiniatimisoarei.ro

  • Satul unicat in Romania, aflat la doi pasi de Timisoara, ce fascineaza turistii din toata lumea

    Vorbim de Charlottenburg, singurul sat rotund din Romania, care in ultimii ani a fost calcat ceva mai des de vizitatori, cu totii sedusi de farmecul locului.

    Filmata de la inaltime, localitatea Charlottenburg, sau Sarlota, varianta romanizata a numelui sau, isi dezvaluie splendoarea, iar primavara este un adevarat spectacol.

    Ascuns intre dealuri, pe drumul spre Lipova, Charlottenburgul s-a cladit in 1772 in vremea celui de-al doilea val de colonizari germanice. Guvernatorul de atunci al Banatului, contele de Aldringen, aduce in zona 32 de familii, iar legenda spune ca numele asezarii a fost inspirat de cel al sotiei sale Charlotte.

    Colonistii proveneau din Tirolul de Sud, astazi Trentino, Lorena si Baden-Wurttemberg, iar dupa 1880 localitatea era populata si cu familii de romani si unguri.

    Planul satului a fost intocmit de inginerul Carl Samuel Neumann Edler von Bucholt. La inceput, in mijlocul localitatii exista o plantatie de duzi ce inconjurau o fantana,scrie opiniatimisoarei.ro

  • Cuplul care câştigă mii de dolari pentru fotografiile pe care le publică pe reţelele de socializare

    Contul lor de Instagram a adunat de-a lungul timpului peste 3 milioane de urmăritori pe Instagram. Morris, originar din Manchester, şi Bullen, născută în Australia, deţin blogul Do You Travel, cu acelaşi nume pe reţelele de socializare. Cei doi, care au mai puţin de un an împreună, s-au întâlnit în Fiji în deplasări de serviciu. Acum trăiesc împreună în Bali, Indonezia. „Ne-am înţeles atât de bine din prima zi încât am fost  inseparabili pe parcursul întregii călătorii. În ultima noapte petrecută în Fiji am rugat-o să călătorească  în Bali cu mine. Ea a acceptat şi de atunci am rămas împreună”, povesteşte Morris.

    Morris a declarat că cel mai mult a câştigat 9000 de dolari pentru o singură postare pe Instagram, în timp ce Bullen a primit 7.500 de dolari pentru o singură fotografie. Morris a adăugat, însă, că nu va posta nimic pentru mai puţin de 3.000 de dolari.

    Ideea a apărut în urmă cu ceva timp când Moris a constatat că Instagram ar putea fi o modalitate de a câştiga bani în plus, mai ales că economiile sale au început să scadă. Au început o afacere repostând imagini ale unor branduri de nişă din diferite conturi. Conturile sale au început încet-încet să crească şi, pentru a câştiga un capital consistent, a decis să le vândă pe toate înafară de cel pe care îl deţine în prezent. 

    El a folosit banii pentru a continua să călătorească şi a început să posteze propriile fotografii din ce în ce mai multe pe site-ul său. Pe măsură ce baza sa de followeri a crescut, brandurile şi agenţiile turistice au început să-l abordeze şi să-i sponsorizeze munca. 

  • Cum să obţii o MĂRIRE de SALARIU fără să ceri una

    Potrivit Huffington Post, există câţiva paşi simpli ce trebuie urmaţi dacă vrei să ai succes în viaţa profesională.

    Primul Pas: Dincolo de dezvoltarea abilităţilor necesare pentru slujbă, învaţă despre industria companiei, concurenţi, ultimele evoluţii şi provocări din domeniu

    Dezvoltarea profesională este importantă, dar de ce să te opreşti acolo? Dacă vrei cu adevărat să îţi impresionezi şeful, învaţă tot ce poţi despre domeniul şi industria în care activezi. Astfel, îţi poţi transfera cunoştinţele de pe hârtie în viaţa reală şi este o modalitate foarte bună de a adăuga valoare muncii tale.

    Pasul 2: În loc să ai întotdeauna un răspuns, împiedică apariţia întrebării

    Ai un sentiment bun atunci când poţi să răspunzi la întrebările şefului tău, pe loc, fără să apelezi la hârtii, dar dacă vrei cu adevărat să-l impresionezi, fă în aşa fel încât întrebarea să nu apară. Anticipează ceea ce vrea să ştie şi dă-i tu update-uri fără să-ţi ceară acest lucru. O să îi salvezi timp şi energie, iar şeful îţi va aprecia entuziasmul.

    Pasul 3: În loc să îţi asumi greşelile atunci când sunt descoperite, fii tu cel care le dezvăluie

    Prea mulă lume încearcă să îşi acopere greşelile atunci când le comite, din frica consecinţelor. Fii diferit. Da, toată lumea greşeşte, dar tu vei ieşi în evidenţă dacă eşti cel care recunoaşte primul. În acest mod, îi arăţi şefului tău că eşti de încredere şi proactiv.

    Pasul 4: În loc să ceri instruire, ocupă-te singur de asta

    Fă-ţi training singur, în timpul liber. Nu trebuie să fie ceva scump, există cursuri online gratuite sau foarte ieftine. În timp ce restul coelgilor îl roagă pe şef să le asigure instruiri, tu îi poţi spune ce ai făcut deja singur, iar iniţiativa ta va fi cu siguranţă răsplătită. Vei economisi banii companiei şi vei continua să îţi extinzi competenţele în acelaşi timp.

    Pasul 5: În loc să faci ce ţi se spune să faci, fii proactiv

    Aproapte toată lumea poate face ceea ce li se cere. Pentru a-ţi impresiona superiorul, trebuie să fii proactiv. Dacă întâmpini o problemă, rezolv-o. Vezi dacă cineva are nevoie de ajutor, oferă-te. Fă un ghid pentru noii angajaţi, orice poţi pentru a face diferenţa.

    Pasul 6: Cosntruieşte-ţi relaţii cu celelalte departamente

    La un moment dat, sarcinile jobului se vor extinde şi cel mai probabil vei avea nevoie şi de alt departament. Interacţiunile de la persoană la persoană sunt mai de efect, decât cele dintre departamente. Poţi să-ţi ajuţi enorm şeful dacă îi spui: ”Mă ocup eu de asta. Cunosc pe cineva care ne poate ajuta imediat”.

    Pasul 7: Fii cel calm într-o criză

    Puţine lucruri atrag cu adevărat atenţia şefului, iar capacitatea de a rămâne calm în timpul unei crize este unul dintre ele. În orice situaţie neplăcută, care are tendinţa de a agita spiritele, încearcă să îţi păstrezi calmul şi emoţiile stăpânite.

  • Cum să obţii o MĂRIRE de SALARIU fără să ceri una

    Potrivit Huffington Post, există câţiva paşi simpli ce trebuie urmaţi dacă vrei să ai succes în viaţa profesională.

    Primul Pas: Dincolo de dezvoltarea abilităţilor necesare pentru slujbă, învaţă despre industria companiei, concurenţi, ultimele evoluţii şi provocări din domeniu

    Dezvoltarea profesională este importantă, dar de ce să te opreşti acolo? Dacă vrei cu adevărat să îţi impresionezi şeful, învaţă tot ce poţi despre domeniul şi industria în care activezi. Astfel, îţi poţi transfera cunoştinţele de pe hârtie în viaţa reală şi este o modalitate foarte bună de a adăuga valoare muncii tale.

    Pasul 2: În loc să ai întotdeauna un răspuns, împiedică apariţia întrebării

    Ai un sentiment bun atunci când poţi să răspunzi la întrebările şefului tău, pe loc, fără să apelezi la hârtii, dar dacă vrei cu adevărat să-l impresionezi, fă în aşa fel încât întrebarea să nu apară. Anticipează ceea ce vrea să ştie şi dă-i tu update-uri fără să-ţi ceară acest lucru. O să îi salvezi timp şi energie, iar şeful îţi va aprecia entuziasmul.

    Pasul 3: În loc să îţi asumi greşelile atunci când sunt descoperite, fii tu cel care le dezvăluie

    Prea mulă lume încearcă să îşi acopere greşelile atunci când le comite, din frica consecinţelor. Fii diferit. Da, toată lumea greşeşte, dar tu vei ieşi în evidenţă dacă eşti cel care recunoaşte primul. În acest mod, îi arăţi şefului tău că eşti de încredere şi proactiv.

    Pasul 4: În loc să ceri instruire, ocupă-te singur de asta

    Fă-ţi training singur, în timpul liber. Nu trebuie să fie ceva scump, există cursuri online gratuite sau foarte ieftine. În timp ce restul coelgilor îl roagă pe şef să le asigure instruiri, tu îi poţi spune ce ai făcut deja singur, iar iniţiativa ta va fi cu siguranţă răsplătită. Vei economisi banii companiei şi vei continua să îţi extinzi competenţele în acelaşi timp.

    Pasul 5: În loc să faci ce ţi se spune să faci, fii proactiv

    Aproapte toată lumea poate face ceea ce li se cere. Pentru a-ţi impresiona superiorul, trebuie să fii proactiv. Dacă întâmpini o problemă, rezolv-o. Vezi dacă cineva are nevoie de ajutor, oferă-te. Fă un ghid pentru noii angajaţi, orice poţi pentru a face diferenţa.

    Pasul 6: Cosntruieşte-ţi relaţii cu celelalte departamente

    La un moment dat, sarcinile jobului se vor extinde şi cel mai probabil vei avea nevoie şi de alt departament. Interacţiunile de la persoană la persoană sunt mai de efect, decât cele dintre departamente. Poţi să-ţi ajuţi enorm şeful dacă îi spui: ”Mă ocup eu de asta. Cunosc pe cineva care ne poate ajuta imediat”.

    Pasul 7: Fii cel calm într-o criză

    Puţine lucruri atrag cu adevărat atenţia şefului, iar capacitatea de a rămâne calm în timpul unei crize este unul dintre ele. În orice situaţie neplăcută, care are tendinţa de a agita spiritele, încearcă să îţi păstrezi calmul şi emoţiile stăpânite.

  • Povestea celui mai de succes parior din istoria Marii Britanii. Şi-a cumpărat o echipă de fotbal, iar anul acesta a promovat în Premier League

    Echipa se afla aproape de faliment când a fost preluată de Tony Bloom, un jucător de poker ce câştigase peste 3 milioane de dolari din turneele de poker.

    Potrivit Business Insider, Bloom a făcut milioane de dolari realizând site-uri de pariuri şi de poker în anii 2000. Averea lui, deşi încă un mister, este estimată în rândul miliardelor de dolari.

    “De la vârsta de 8, 9 ani, obişnuiam să merg cu prietenii şi să ne jucăm banii de buzunar la păcănele”, a povestit Bloom într-un interviu în 2009 la scurt timp după ce a preluat echipa de fotbal. Atunci, Bloom (39 de ani) era îndeajuns de bogat, încât să pompeze 80 de milioane de lire în echipa de fotbal. Daily Mail scrie că Bloom, din 2009 până în prezent, a investit în jur de 200 de milioane de lire sterline.

    Bloom a studiat matematica la Universitatea din Manchester şi a fost un parior înrăit. După facultate, el s-a angajat la Ernst&Young, dar nu s-a oprit din pariuri, având un venit constant de 20.000 de euro din pariuri sportive. În 1993 s-a mutat în city-ul londonez lucrând ca trader. După doar şase luni a decis să-şi dea demisia şi să devină parior profesionist, iar Business Insider l-a numit ca fiind cel mai de succes parior din istoria Marii Britanii. Totuşi, The Telegraph a scris în 2009 că Bloom şi-a făcut cea mai mare parte din avere în tranzacţii imobiliare. 

  • Un învăţământ criminal: copiii sunt mai deştepţi, dar mai proşti

    Sunt 775 de milioane de analfabeţi în lume. 42% dintre elevii români de 15 ani sunt analfabeţi funcţional – deşi ştiu să scrie şi să citească, nu înţeleg sensul lucrurilor pe care le citesc. Aveţi idee cum s-a ajuns aici? Dacă gradul de inteligenţă nu înregistrează niciun regres, ci dimpotrivă, progresează de la generaţie la generaţie, ce anume este atât de greşit încât se ajunge în această situaţie?

    Nu ştiu cât de des vă puneţi această întrebare, dar pentru mine este un subiect la ordinea zilei. Copilul meu este în clasa a II-a; face matematica pe care generaţia mea a învăţat-o într-a IV-a şi gramatica pe care am făcut-o într-a V-a.

    Săptămâna trecută, a trecut de mai multe foruri propunerea înăspririi pedepselor pentru cei care agresează sau insultă un cadru didactic. De ce discutăm despre cum să creştem pedepsele aplicate părinţilor sau copiilor de la 5 ani la 6 ani şi jumătate de închisoare în cazul în care agresează un cadru profesoral? De ce nu se fac legi despre felul în care profesorii, învăţătorii şi educatorii să se simtă mândri de profesia lor, să fie o ţintă să ajungă un cadru în învăţământ? De ce nu se găsesc metode care să încânte copiii de şcoală? Vă daţi seama că elevii şi sistemul de învăţământ actual, din mediul de stat, sunt axe care se intersectează ocazional? Că privitul ţintă la tablă, cu mâinile la spate, timp de 45 sau 50 de minute, este aproape imposibil pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 ani (când, brusc, trebuie să se „cuminţească”) şi 18 ani, să stea ţepeni în bănci, să asculte monoloage, lecţii concepute în urmă cu câteva decenii după metodele de atunci?

    Sau poate ar trebui să vorbim despre faptul că regula spune că în clase trebuie să fie maximum 24 de elevi. La „şcoala noastră” 30 este cel mai mic număr de elevi într-o clasă.

    Declaraţiile ministrului, care consideră că temele pentru acasă trebuie desfiinţate, sunt de domeniul penibilului. Nu numai că sunt necesare, dar sunt obligatorii. Cred că numărul copiilor care pot asimila materia predată la şcoală fără ajutor nu depăşeşte 5 procente.

    Nu temele sunt problema. Ci materia. Care este înfiorător de încărcată şi îmbâcsită. Pe la Ministerul Educaţiei s-au perindat tot felul de specialişti care au făcut tot felul de propuneri, vreme de 25 de ani, fără să gândească ce impact au deciziile lor.

    Sunt necesare cel puţin două ore pe zi de lucru susţinut, acasă, pentru a ţine cât de cât pasul cu materia predată. Cu volumul URIAŞ de informaţii care este pompat în manuale. Orice pretenţie la note de 9 şi 10, al căror corespondent în clasele primare este reprezentat de calificativul FB, înseamnă mult mai multă muncă. Muncă a părinţilor, a copiilor, a meditatorilor. Sunt necesare chiar şi caietele suplimentare de lucru şi culegerile de toate felurile. Pentru că altminteri părinţii trebuie să se gândească ei să compună probleme şi exerciţii pe care să exerseze copiii.

    Nu cunosc nici măcar un singur părinte care să muncească şi să îşi poată permite să „facă teme” după ce ajunge acasă, în „crucea nopţii”. „Păi părinţii dvs. nu făceau temele cu voi?” Poate că da, poate că nu. Însă generaţiile de 30-40 de ani cu siguranţă nu se simţeau copleşite de „şcoală” de la nivelul claselor primare. Acum, în timpul semestrelor de şcoală, copiii au program contra cronometru; sau cel puţin aşa este cel al căror părinţi sunt preocupaţi de cât şi ce ştiu copiii lor; în cazul în care copilul mai are una sau două activităţi extraşcolare, programul trebuie organizat ca la armată. De aici apare şi repulsia copiilor – de vârste cât se poate de diverse. În loc să fie interesaţi de şcoală, de materii, de lecţii, se simt obosiţi, frustraţi, ajung să asocieze studiul cu un chin.

    În plus, ceea ce se întâmpla în urmă cu decenii, când părinţii lucrau până la 3 sau 4 după-amiază, este o situaţie care nu se mai regăseşte în prezent. Acum, alternativa părinţilor care lucrează până târziu este reprezentată de programele de after school (la şcoală sau în privat) sau de meditaţii. Niciunul dintre sisteme nu este perfect, iar fiecare se descurcă cum poate.

    Sistemul de învăţământ este putred până în temelii. Materiile sunt absurde. Numărul de cadre didactice este prea mic în comparaţie cu necesarul. Prea mulţi dintre cei care sunt în sistemul de învăţământ au ajuns acolo pentru că nu au avut alternativă, nu pentru că au vocaţie. Nu există fonduri, interes, strategie. (Mă amuză „ilegalitatea” fondului clasei. Păi dacă nu există creioane de colorat şi nicio jucărie la grădiniţă, iar la şcoală nu sunt capace de WC, cretă sau hârtie igienică – ce să facem? Să cerem o audienţă la primărie? Sau poate un interviu la ministru? Şi până când răspunde primăria sau ministerul, copiii noştri ce să facă? Să nu mai meargă la baie?)

    Abia ce intrasem pe o linie de bun simţ, în care directorii de şcoli nu erau numiţi pe criterii politice, ci de competenţă, că noul guvern ne-a liniştit rapid: ne întoarcem la vechile practici. Altfel spus, nu contează ce ai în cap, ci pentru cine votezi. Nu contează meritele, ci cum pui ştampila pe buletinul de vot.