BusinessMagazin

Tag: prieteni

  • În copilărie vindea chibrituri, peşte şi stilouri, iar acum este unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. Are o avere de peste 40 de miliarde de dolari

    Ingvar Kamprad este fondatorul retailerului suedez de mobilă IKEA şi unul dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii, având o avere estimată la 42,6 miliarde de dolari.

    Kamprad a crescut la o fermă din satul suedez Agunnaryd. Încă din copilărie s-a arătat înzestrat cu un simţ dezvoltat al afacerilor, prima dintre acestea fiind vânzarea de chibrituri. A continuat apoi comerţul cu stilouri, felicitări de Crăciun şi peşte. A pus piatra de temelie pentru IKEA în 1943, când avea doar 17 ani, odată cu o sumă de bani primită de la tatăl lui pentru rezultatele bune de la şcoală. A fondat IKEA, prin intermediul căreia a început să vândă bunuri de consum: pixuri, portmonee, rame de tablou, feţe de masă, ceasuri, chibrituri, bijuterii, ciorapi din nailon. Acronimul IKEA vine de la numele lui (Ingvar Kamprad), numele fermei unde s-a născut, Elmtaryd, şi localitatea în care a crescut, Agunnaryd. Cinci ani mai târziu, afacerea s-a extins şi a început să includă şi vânzarea de mobilă.

    Până în 1950, toate celelalte produse au fost înlăturate din catalogul Ikea. Presat de competiţie, Kamprad a luat hotărârea deschiderii unui showroom în 1953, în Almhult. Ideea de asamblare a mobilei de către clienţi i-a venit pentru a reduce costurile de depozitare şi de transport. Primul depozit de retail a fost deschis în Stockholm în 1965, iar în mai puţin de două decenii magazinul s-a extins în 115 de locaţii din 25 de ţări. Potrivit săptămânalului suedez Veckans Affärer, Kamprad ar fi cel mai bogat om din lume, informaţie bazată pe presupunerea că ar fi deţinătorul întregii companii, o ipoteză pe care atât IKEA, cât şi familia Kamprad o resping. Ingvar Kamprad ar deţine o parte mică din afacere, restul revenind Fundaţiei INGKA Stichting şi INGKA Holding, ca parte a unei scheme favorabile de impozitare.

    În pofida faptului că este una dintre cele mai bogate persoane din lume, Kamprad este caracterizat drept foarte econom. Potrivit unui interviu acordat unei televiziuni olandeze, Kamprad conduce un Volvo din 1993, zboară doar la clasa economică şi îşi încurajează angajaţii să scrie pe ambele foi ale unei file de hârtie, reciclează plicuri de ceai şi colectează pacheţelele cu sare şi piper oferite la unele restaurante. Kamprad şi-a explicat principiile în cartea „Testamentul unui distribuitor de mobilă„, în care scria: „Nu avem nevoie de maşini opulente, titluri impresionante, uniforme sau alte simboluri care să exprime statutul. Ne bazăm pe propria putere şi voinţă„. Totuşi, el rămâne unul dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii, clasat pe locul cinci în indexul milionarilor realizat de Bloomberg. Deţine o  vilă în Elveţia, o proprietate în Suedia şi o vie în Provence, Franţa. În plus, a condus un Porsche timp de mai mulţi ani. În iunie 2013, la 87 de ani, a demisionat din consiliul director al IKEA Holding SA.

    CEO-ul companiei este, de la 1 septembrie, Peter Agnefjäll, care a preluat şi funcţia de preşedinte al grupului. În prezent există 303 magazine ale IKEA Group în 26 de ţări. Compania are 139.000 angajaţi şi a avut 690 milioane de vizitatori în anul financiar 2012.

  • Google prezintă “O zi din viaţa lui Homo Smartphonicus”: Românul trece printr-o metamorfoză

    Aceasta este imaginea de ansamblu pe care o creionează studiul Google “Internetul mobil în viaţa de zi cu zi”, realizat în rândul utilizatorilor de internet mobil din patru ţări din Europa Centrală şi de Est: România, Ungaria, Cehia şi Slovacia. Folosind concluziile acestui studiu, Google a recreat o zi din viaţa lui “Homo Smartphonicus” din România: utilizatorul unui dispozitiv mobil – smartphone, în general – conectat la internet.

    Obiceiuri matinale – Accesarea internetului de pe smartphone este un obicei intrat în rutina matinală a lui “Homo Smartphonicus”. Aproape 60% dintre utilizatorii de internet mobil fac acest lucru dimineaţa, până să plece de acasă. Mai mult, o treime îşi verifică smartphone-ul imediat după ce se trezesc.

    “Homo Smartphonicus” a luat micul dejun şi pleacă de acasă. Telefonul este asistentul fără de care nu iese din casă. Smartphone-ul, portofelul şi cheile sunt, în această ordine, cele mai importante trei lucruri pe care “Homo Smartphonicus” verifică să nu le fi uitat acasă. Nu aceleaşi sunt obiceiurile în Ungaria, Cehia şi Slovacia: aici portofelul, nu smartphone-ul, este pe locul întâi între lucrurile fără de care oamenii nu pleacă de acasă. Şi dacă, totuşi, aceştia uită smartphone-ul acasă? “Nu este posibil”, au răspuns 56% dintre românii din categoria “Homo Smartphonicus”, în timp ce 11% au spus că, chiar dacă s-ar întâmpla acest lucru, s-ar întoarce de oriunde după el.

    Ziua în ritm de ringtone – “Homo Smartphonicus” îşi începe ziua pe telefon şi continuă la fel, dependent de conexiunea de internet mobil şi instrumentele pe care i le oferă smartphone-ul. 43% spun că utilizează smartphone-ul (în alt scop decât a telefona) oricând în timpul zilei, în timp ce aproape jumătate (47%) spun că verifică smartphone-ul de câteva ori pe zi. Ponderea celor care utilizează smartphone-ul doar în timpul liber este foarte mică: doar 5%.

    Smartphone-ul este întotdeauna uşor accesibil: cei mai mulţi oameni îl ţin în buzunar sau în geantă (54%) sau la îndemână (42%) – pe birou sau pe masa pe care mănâncă. 51% dintre respondenţi verifică orice notificare a telefonului sau, dacă nu pe toate, cel puţin pe cele mai importante (44%). Cele mai importante aplicaţii/ funcţii cu alerte sonore de pe telefonul lui “Homo Smartphonicus” din România sunt: SMS-ul (84%), aplicaţia de Facebook (64%), e-mail-ul (59%), aplicaţiile de comunicare, precum Skype şi WhatsApp (52%), şi jocurile (22%).

    Social media este distracţia principală a lui “Homo Smartphonicus” din România. Dacă luăm ca reper alertele sonore, Facebook este a doua aplicaţie/ funcţie ca importanţă de pe telefonul lui, după SMS. În cazul reprezentanţilor “Homo Smartphonicus” din Ungaria, Cehia şi Slovacia, Facebook este de doar pe locul al treilea, după SMS şi e-mail. Mai mult, cele mai utilizate tipuri de aplicaţii de către “Homo Smartphonicus” din România sunt cele pentru social media. Nu la fel stau lucrurile la omologii săi din zonă: aplicaţiile de prognoză a vremii sunt cele mai utilizate în Ungaria, în timp ce pentru cehi şi slovaci aplicaţiile dedicate fotografiilor sunt pe primul loc.

    Cu prietenii, dar conectat – După-amiaza “Homo Smartphonicus” iese cu prietenii la bar sau la restaurant. Chiar şi aici, “Homo Smartphonicus” nu poate sta departe de telefon. Cei mai mulţi dintre românii utilizatori de internet mobil (36%) spun că verifică smartphone-ul de fiecare dată când primesc o notificare, atunci când sunt la întâlnire cu prietenii. Mai puţin de o treime (31%) îşi verifică smartphone-ul o dată sau de două ori (când ajung şi când pleacă), în timp ce aproape un sfert (23%) nu se ating de smartphone când ies cu prietenii. În alte ţări, obiceiurile “Homo Smartphonicus” diferă. Colegii lui din Ungaria, Cehia şi Slovacia procedează diferit când ies cu prietenii: cea mai mare parte a celor din Ungaria nu-şi verifică smartphone-ul deloc, în timp ce în Cehia şi Slovacia obiceiul cel mai întâlnit este să verifici smartphone-ul când ajungi şi când pleci.

    Înainte de culcare – “Homo Smartphonicus” se desparte de prieteni şi ajunge acasă. Trei sferturi dintre reprezentanţii “Homo Smartphonicus” spun că locul smartphone-ului este chiar lângă pat, în primul rând pentru că acesta joacă rolul de ceas deşteptător (81%). Însă aproape jumătate (44%) intră pe internet de pe smartphone sau tabletă înainte de a adormi – pentru a-şi citi mailurile, să se joace, să verifice statusurile de pe social media etc.

    “Homo Smartphonicus” vrea să se culce, dar nu poate să adoarmă şi îşi tratează insomnia tot cu smartphone-ul. Majoritatea (51%) reprezentanţilor “Homo Smartphonicus” din România spun că atunci când nu pot dormi îşi folosesc smartphone-ul. Acesta este principalul “medicament” împotriva insomniei, peste televizor (47%), stat în pat (29%) şi citit (20%). Nu la fel “se tratează” restul reprezentanţilor genului “Homo Smartphonicus” din celelalte ţări. În Ungaria, “medicamentul” preferat pentru insomnie este televizorul, iar cehii şi slovacii stau întinşi în pat, aşteptând să adoarmă.

    Studiul Google “Internetul mobil în viaţa de zi cu zi” a fost realizat de IQS Online, în luna mai 2015, pe 800 de utilizatori de internet mobil, cu vârste peste 15 ani, din România, Ungaria, Cehia şi Slovacia. 95% dintre aceştia utilizează smartphone-ul, iar 54% tableta. Majoritatea (79%) utilizatorilor de internet mobil se conectează atât prin Wi-Fi, cât şi prin servicii de internet mobil de la furnizorul de servicii de telecomunicaţii la care sunt clienţi. Doar 8% se conectează la internet de pe dispozitive mobile doar prin reţele Wi-Fi gratuite, în timp ce doar abonamentul de date mobile este utilizat de 12%. Potrivit studiului “Consumer Barometer”, 46% dintre români au smartphone, iar 23% au tabletă.

    Fondat în 1998, de absolvenţii Universităţii Stanford Larry Page şi Sergey Brin, motorul de căutare Google este în acest moment o companie prezentă pe toate marile pieţele globale. Google are sediul central în Silicon Valley şi birouri în America de Nord şi de Sud, Europa şi Asia.

    Google a deschis, pe 1 noiembrie 2010, un birou în Bucureşti, echipa din România fiind coordonată de Dan Bulucea.

  • Procesul absurd al unui ţăran rus care a inventat o monedă ferită de inflaţie

    Nu înţeleg ce se întâmplă. Unde vor ajunge toate astea? Este prima oară în viaţa mea când am ajuns la tribunal”, s-a plâns Şliapnikov jurnaliştilor strânşi în jurul său. Explicaţia a venit partea unui prieten al său. „Mişa, eşti un ghimpe în coasta lor. Eşti o excrescenţă osoasă pentru autorităţile locale. Cred că au ordonat cazul împotriva ta. Te vor încadra la legea 58 din era sovietică, la activitate contrarevoluţionară”, a glumit Iuri Bojenov.

    Cazul împotriva lui Şliapnikov nu este atât politic cât economic. Banii sunt tipăriţi pe hârtie fotografică, sub forma unor bancnote cu o singură faţă, de 1, 3, 5, 10, 25 şi 50 de kolioni. Bancnotele sunt multicolore, au imprimate pe ele un fel de arbore, lângă care se poate citi: „Această bancnotă este proprietatea trezoreriei Kolionovo. Nu suportă inflaţie, deflaţie, stagnare sau alte falsificări. Nu este un mijloc de îmbogăţire sau speculaţie. Este susţinută de resursele din Kolionovo. Sau poate este un fals…”.

    Acesta nu este primul gest extravagant al fermierului Şliapnikov. În 2010, ţăranul a devenit faimos pentru că s-a luptat cu incendiile de vegetaţie fără ajutorul autorităţilor. Atunci, Şliapnikov a afirmat într-un interviu acordat publicaţiei Esquire că autorităţile au vrut să îl acuze că a acţionat împotriva consiliului local al satului, subminând ordinea constituţională. Situaţia s-a calmat ulterior. Şliapnikov a introdus totodată vize de intrare pentru oficialii care au dorit să îi viziteze ferma. Între documentele necesare pentru vize era şi o adeverinţă de la psihiatru. Acum, fermierul tipăreşte propria monedă, iar autorităţile locale îl urăsc.

    „Câte bancnote ai tipărit?”, l-a întrebat pe ţăran un jurnalist, Andrei Kozenko. „Şapte sau opt mii”, a răspuns nesigur Şliapnikov, în timp ce unele estimări din presă ajung la 20.000 de kolioni. Fermierul nu ştie nici cât valorează un kolion în ruble. „Pot să vă spun însă în cartofi. O tonă şi jumătate”, a adăugat el. „50 de kolioni fac o gâscă!”, a intervenit prietenul fermierului.

    liapnikov a început apoi să explice că s-a gândit la kolioni nu ca la o nouă formă de bani, ci ca la o formă de ajutor pentru tranzacţiile barter pe care le face mereu cu vecinii săi, un grup de aproximativ 100 de oameni. Unii sunt şi ei fermieri, în timp ce alţii sunt moscoviţi care au case la ţară. De exemplu, cineva împrumută altcuiva un rezervor de carburant şi primeşte în schimb nu ruble, ci 20 de kolioni. Apoi returnează bancnotele datornicului şi primeşte în schimb, de exemplu, un pui sau ceva similar. Şliapnikov îşi plăteşte angajaţii în ruble.

    Fermierul nu ascunde faptul că vrea să răspândească mai mult moneda, dar îi este teamă. „Statul nu dă bani, doar îngheaţă creditele. Aşa că am decis să devin propriul meu creditor. Nu înţeleg de ce sunt acuzat”, a spus Şliapnikov.
    Procurorul districtual adjunct Nikolai Hrebet, care instrumentează cazul, i-a explicat acuzaţiile. Potrivit constituţiei, rubla este singura monedă legală din Rusia. Politica financiară din ţară este stabilită de banca centrală. Moneda kolion nu respectă legislaţia ţării şi din acest moment trebuie interzisă, scoasă din circulaţie şi distrusă. Banca centrală a Rusiei este la rândul ei terţă parte în acest proces. Cu toate acestea, procurorul a cerut ca un reprezentant al băncii centrale să depună mărturie în calitate de expert independent şi nu ca parte implicată în proces, iar instanţa a permis acest lucru, chiar dacă oriunde în altă parte acest fapt ar fi fost o încălcare gravă a procedurilor. Şliapnikov, care a venit la proces fără avocat, nu a contestat decizia judecătorului.

    „Un lucru nu înţeleg. Pe cine am lezat cu faptele mele? Banca centrală, un grup de cetăţeni? Nu înţeleg, cum au fost transformate bancnotele mele personale într-un surogat monetar?”, a întrebat bărbatul, care susţine că este doar un fermier cinstit căruia îi place să glumească. Pentru el kolionii sunt doar o joacă. Nu sunt folosiţi în sistemul de plăţi, nu au lichiditate şi nu au elemente de siguranţă. „Nu se plătesc salarii, taxe sau mită în kolioni. Nu poţi cumpăra o cutie de chibrituri de la magazin. Un ţăran nu poate distruge sistemul bancar!” a susţinut Şliapnikov. El a acuzat apoi procuratura că nu apără interesele Rusiei, ci pe cele ale băncilor comerciale, care au ignorat mediul rural şi care acordă împrumuturi sufocante.

    Procurorul a cerut şi a obţinut dreptul de a răspunde, chiar dacă este neobişnuit din punct de vedere procedural. „Dacă cineva care foloseşte kolioni vrea să primească ceea ce îi datorezi, iar tu decizi să nu faci acest lucru, atunci nimeni nu poate obţine nimic de la tine, în mod legal. Totul depinde de reputaţia şi bunul tău renume. Din punct de vedere legal este insuficient”,  explicat procurorul, adăugând că mondele kolion reprezintă un pericol pentru unitatea sistemului de plăţi şi politica băncii centrale, tocmai într-o perioadă în care Rusia se află în criză economică.

    Este chemat în instanţă primul martor. Iuri Titov este de profesie mecanic şi locuieşte la Moscova, dar are o casă în Egorevsk. El  declarat că i-a împrumutat o dată nişte motorină lui Şliapnikov şi a primit în schimb 50 de kolioni. Martorul a susţinut că nu a fost un acord între doi oameni de afaceri, ci doar un schimb privat, între două persoane, care nu priveşte pe nimeni.

    Procurorul s-a interesat de valoarea motorinei, iar martorul a spus circa 2.000 de ruble. În acest fel a explicat curţii că un kolion valorează aproximativ 40 de ruble. Procurorul l-a întrebat apoi ce ar vrea pentru 50 de kolioni. „O gâscă, sau un pui şi nişte ouă”, a venit răspunsul. Procurorul s-a întrebat apoi dacă martorul nu ar plăti prea mult, având în vedere costul motorinei.

  • Au cerut bani pentru a ajuta bolnavii de cancer. După ce au strâns peste 100 de milioane de dolari, şi-au cumpărat vacanţe şi maşini de lux

    Caz unic în America: organizaţia de caritate Rayanolds a cerut bani pentru a ajuta bolnavii de cancer, dar banii au fost folosiţi de membrii organizaţiei pentru achiziţionarea unor maşini de lux şi pentru vacanţe.

    Patru grupuri au cerut bani pentru a ajuta pacienţii bolnavi de cancer şi au utilizat donaţii de 187 de milioane de dolari pentru a plătii locurile de muncă ale famiiliei şi ale prietenilor şi excursii de lux, spune guvernul. Marţi, Comisia Federală pentru Comerţ a anunţat acuzaţiile împotriva Raynolds şi consilierilor săi, acuzaţii întemeiate pe faptul că organizaţiile au fost organizaţii de caritate doar cu numele. De fapt, guvernul spune că cele patru organizaţii au furat 187 milioane de dolari din donaţii între 2008 şi 2012 pentru diverse activităţi profitabile pentru familiei şi prietni, au consumat donaţiile pe maşini, excursii, croaziere de lux, pentru şcoli, abonamente la gimnastică, evenimente sportive şi bilete de concerte şi întâlniri cu membrii site-ului.

    Mai puţin de 3 % la sută din banii strânşi au mers la pacienţi, a spus FTC. Toate cele 50 de state şi Districtul Columbia au aderat la tarifel FTC. Ei au angajat colectori de fonduri pentru  a strânge donaţii. Colectorii de fonduri au profitat de marketingul prin telefon şi email, şi au făcut solicitări menite să impresioneze, ele au fost semnate cu nume de presupuse persoane bolnave de cancer. Tin totalul fondurilor peste 80 % din fondurile organizaţiei de caritate Rynolds au fost investite în excursii la Disney World şi pe croaziere.

    Când CFA a zis că banii au fost folosiţi pentru a ajuta părinţii bolnavi de cancer, cel puţin unele cazuri au fost aparent false.

    Adesea cei care strângeau fonduri îşi alegeu cu atenţie donatorii folosind sisteme de date elaborate. Punctul de pornire să câştige încrederea prin apeluri repetate, cerând fonduri pentru o serie de organizaţii de caritate.

    Experţii guvernamentali şi profesionişti ai organizaţiilor de caritate sunt duri cu acest tip de escrocherii şi spun că Roynald foloseşte tactici de racolare a donatorilor asemănătoare cu cele ale organizaţiilor de renume, dar adevăratele organizaţii de caritate nu fac astfel de escrocherii.
     

  • 56% dintre tineri ies cel puţin lunar în baruri, pub-uri, cafenele sau cluburi

    75% dintre ei susţin că aleg din câteva branduri favorite pe care le consumă de obicei, iar cele mai populare băuturi sunt whiskey-ul şi vodka, arată un studiu Starcom MediaVest Group realizat în colaborare cu platforma de research iVox. Cercetarea a fost realizată pe baza răspunsurilor a 445 de tineri din generaţia Y. Targetul îl constituie tinerii cu vârste cuprinse între 20-30 de ani, din mediul urban mare, utilizatori de internet şi băutori de băuturi alcoolice.

    62% dintre respondenţi consumă băuturi alcoolice pentru a se energiza în timpul petrecerilor, dar şi în momentele în care se strâng spontan cu prietenii. Printre brandurile preferate de băuturi alcoolice se numără Jack Daniel’s, J&B, Ballantine’s, Johnnie Walker, Absolut, Finlandia şI Bailey’s.

    Studiul arată că 7 din 10 tineri cheltuiesc pe băutură cel mult 100 de lei atunci când ies în oraş. Acelaşi număr de tineri alocă 200 de lei sau chiar mai puţin pentru cheltuielile unei petreceri acasă.

    Majoritatea tinerilor preferă băuturile combinate, doar 16% le beau seci. 31% dintre tineri combină băuturile alcoolice cu sucuri naturale, 19% le beau sub formă de cocktail-uri, iar 7% preferă shoturile. Acestea sunt cel mai des consumate în baruri sau cluburi.

    Shoturile marchează un moment de apropiere între membrii grupului, dar şi cea mai bună metodă de a ieşi din tipare. 11% dintre tineri văd shoturile ca warm-up pentru ieşirile în oraş.

    Studiul realizat de Starcom Media Vest şi platforma de research iVox arată că prietenii, petrecerile şi internetul reprezintă principalele surse de informare ale tinerilor cu privire la băuturile alcoolice. Iar gustul, preţul, renumele brand-ului şi recomandarea prietenilor sunt principalele criterii de selecţie. Recomandarea barmanului sau design-ul produsului nu au o importanţă aşa de mare.

  • Povestea milionarului care s-a retras din afaceri la 27 de ani . După doar trei săptămâni a pornit un nou business

    Jon Carder a fondat prima sa companie când era în primul an la liceu, unde studia filosofie şi artă modernă. BabysHeaven a fost un start-up specializat în comercializarea online a produselor pentru copii, pe care Jon Carder l-a vândut la 22 de ani pentru câteva mii de euro. El avea nevoie de bani pentru a începe un nou business, şi anume Client Shop, un site care ajuta oamenii să găsească împrumuturile cu cele mai mici rate.

    “Am putut să mă folosesc de cunoştinţele acumulate din primul business pentru a duce Client Shop la o cifră de afaceri de 2 milioane de dolari în primul an”, povesteşte Carder celor de la Business Insider. “Când am cumpărat o maşină şi m-am dus să îi vizitez pe ai mei, mama a crezut că vând droguri. Nu prea înţelegea ce e internetul şi cum se pot face bani din el. De-abia după ce am apărut pe coperta unei reviste de business şi-a dat seama că am o afacere legitimă”.

    Patru ani mai târziu, în martie 2006, Carder a decis să vândă Client Shop pentru 10 milioane de dolari. Compania avea peste 100 de angajaţi şi primise titlul “compania cu cea mai rapidă creştere din San Diego”. “Câteva luni mai târziu”, îşi aminteşte Jon Carder, “piaţa de refinanţări s-a prăbuşit. Am câştigat din tranzacţie suficienţi bani încât să pot face surf şi să pot călători, fără să mai am nevoie să muncesc o zi în viaţa mea”.

    Carder spune că a devenit antreprenor dintr-un singur motiv: pentru a face bani. Atunci când a atins acest obiectiv, a decis să se retragă din afaceri. Astfel, el a invitat mai mulţi prieteni în Indonezia pentru a sărbători. “Ne-am distrat de minune, şi am realizat faptul că banii chiar pot să aducă fericirea. Din păcate, însă, este un sentiment de scurtă durată.”

    După excursia de două săptămâni, prietenii lui Carder s-au întors la muncă, iar el s-a trezit singur pe o plajă din Indonezia. “Eram foarte, foarte plictisit”, povesteşte antreprenorul. “Mi-am dat seama că oricât de dificilă ar fi uneori viaţa unui om de afaceri, este mai bine să fii stresat decât să stai să nu faci nimic.”

    După doar trei săptămâni, Jon Carder a decis să se întoarcă la viaţa de antreprenor şi a pornit un business în Indonezia numit MojoPages.com. Afacerea nu a avut succes, aşa că în 2010 a pornit o altă companie, Mogl, alături de Jarrod Cuzens şi Jeff Federman. “Sper ca acum, după 16 ani de afaceri, să pot avea un adevărat impact asupra vieţii oamenilor”, spune Carder. “Dacă m-aş fi retras la 27 de ani, probabil că aş fi ratat această şansă.”

  • Un antreprenor şi-a vândut casa pentru a porni un business nou în România. A ajuns la afaceri de 10 milioane de euro

    Timişoreanul Cristian Oneţiu şi-a început cariera în industria vânzărilor directe la 16 ani, ca să îşi câştige banii ce aveau să îi permită să studieze la facultate. După mai multe încercări nereuşite în zona antreprenoriatului, a pus bazele, în 2005, ale unei afaceri axate pe un sistem de direct sales autentic românesc şi pe produse bio, ce abia intrau pe piaţă la momentul respectiv. Cele două companii pe care le conduce împreună cu fratele său totalizează în prezent afaceri de mai mult de 10 milioane de euro, iar în zece ani vor ajunge la 100, potrivit antreprenorului.

    “Am investit toţi banii, inclusiv pe cei obţinuţi din vânzarea celor două apartamente, deţinute de mine şi de fratele meu, într-o afacere cu produse bio, într-o perioadă în care puţini ştiau ce înseamnă acestea“ – îşi începe Cristian Oneţiu povestea afacerii înfiinţate de el şi fratele său, Dan, în urmă cu un deceniu în Timişoara. În prezent, cei doi conduc două afaceri axate pe distribuţia şi vânzarea de produse fie certificate bio, fie din ingrediente naturale – Life Care Corp., axată pe vânzările directe, şi BioLogistic, companie de import şi distribuţie pentru reţelele de magazine din care fac parte şi lanţuri de retail precum Billa, Mega Image, Kaufland. Life Care Corp., prima lor companie, a devenit una dintre cele mai mari afaceri de vânzări directe din România, cu o cifră de afaceri de 30 de milioane de lei anul trecut, iar firma de import şi distribuţie de produse bio BioLogistic, înfiinţată la câţiva ani după prima, a totalizat anul trecut afaceri de 10 milioane de lei.

    Povestea apartamentelor vândute şi ulterior răscumpărate reprezintă doar o mică parte din aventura antreprenorială a lui Cristian Oneţiu, care spune că a adus cuvântul „bio“ în România, odată cu produsele importate în 2005. A copilărit în Reşiţa şi, pentru a-şi permite să  plece la facultate în Timişoara, a intrat în industria vânzărilor directe încă de la 16 ani. Inspirat de fratele său, Dan, care făcea „tot felul de mici afaceri“,  a început să vândă şi el un produs la mare căutare la vremea respectivă: maşinile de vacuumat alimente.

    „Erau valize care cântăreau aproximativ 30 de kilograme, adică jumătate din greutatea mea. Nu puteam să le transport cu tramvaiul şi luam taxiul, iar la prezentări eram motivat să vând astfel încât să reuşesc să îmi recuperez cel puţin banii de taxi“. Ulterior a vândut şi produsele unei companii axate pe comercializarea cosmeticelor şi suplimentelor alimentare.

    În 1996, la 18 ani, după ce s-a înscris la Facultatea de Psihologie din Timişoara, a fost nevoit să renunţe la afacerile sale din Reşiţa. Timp de un an s-a dedicat exclusiv studiilor, iar apoi, pentru că se obişnuise să aibă venituri suplimentare, „m-am angajat, ca orice tânăr, la corporaţie“, spune el, mai în glumă, mai în serios, referindu-se la primul loc de muncă, într-o companie ce activa în industria tutunului. A lucrat acolo timp de patru ani şi jumătate, ultima poziţie ocupată fiind responsabil în departamentul de marketing pentru partea de vest a ţării.

    În 2002 a decis să ia din nou drumul antreprenoriatului. „Nu am mai suportat rigorile corporaţiei, care deveneau din ce în ce mai mari. Dacă la început aveam o oarecare libertate, ulterior aceasta s-a îngustat atât de mult încât am devenit mici roboţei“, spune Oneţiu.  Revenirea la antreprenoriat s-a legat şi de o pasiune a sa: pentru că îi plăcea să cânte, a deschis un bar de karaoke chiar în cadrul campuslui universitar din Timişoara. „L-am făcut cu gândul de a aduna prieteni în jurul unei mese, unde să începem să cântăm, şi s-a transformat într-o afacere foarte profitabilă. Era un bar mic, dar mereu plin, care funcţiona de luni până luni“, povesteşte el. 

    După trei ani de activitate cu barul, a deschis un alt club, mai mare, iar apoi, fiindcă a încercat să lase afacerea nesupravegheată pentru a nu mai pierde nopţile, aceasta nu a mai funcţionat. „Nu a mai mers pentru că aşa se întâmplă la baruri, este o activitate mult mai lejeră şi predispusă la fraudă.“ Acesta a fost momentul în care a plecat la Bucureşti hotărât să înceapă proiectul la care visa din adolescenţă, propria companie românească de vânzări directe. „Voiam o companie de direct sales fără americănismul specific, o companie românească bazată pe principii româneşti, dar şi cu produse româneşti“, descrie el activitatea firmei Vision Group International, pe care a creat-o în 2004 şi care vindea aproximativ 20 de produse fabricate în România – şam-poane, detergenţi ş.a. Afacerea a falimentat în aproximativ un an, motivele fiind legate, potrivit lui Oneţiu, de lipsa unor standarde de calitate pe care piaţa le cerea. „Dacă produsul pe care îl duceam în casa clientului într-o zi era roz, iar a doua zi, roşiatic, atunci pierdeam încrederea lui.“

    În 2005 a pus bazele Life Care Corp. în Timişoara, o companie ce avea să fie axată pe vânzarea de produse bio, în urma unei investiţii de 300.000 de euro, bani reprezentaţi de fonduri personale şi împrumuturi de la familie şi prieteni, ce au implicat inclusiv vânzarea apartamentului său şi al fratelui.

  • Un antreprenor a renunţat complet la viaţa personală: nu are locuinţă, nici prieteni şi munceşte non-stop – VIDEO

    Cillin Perera este fondatorul companiei Avilinga, cu sediul în Elveţia, care oferă cursuri de limbi străine altor companii din jurul lumii.

    Omul de afaceri australian călătoreşte, datorită jobului său, sute de mii de kilometri în fiecare an. Bărbatul se află atât de des pe drum încât a renunţat la apartamentul său şi este, practic, fără locuinţă stabilă.

    “Nu petrec mai mult de 4-5 zile într-un anumit loc”, spune Perera. “Trăiesc doar în hoteluri.” Perera îşi petrece timpul fotografiind aeroporturi, lobby-uri de hotel şi zonele rurale ale ţării în care se află. Contul său de Instagram, Homeless CEO (CEO-ul fără casă, n.r.) a ajuns la aproape 16.000 de fani.

    “Nu mă văd făcând nimic altceva”, a povestit Perera în cadrul unui interviu acordat celor de la BBC. “Adevărul e că sunt puţini care s-ar descurca într-o asemenea situaţie, pentru că e greu să nu ai timp să te acomodezi cu un loc.”

     

  • Sfaturi pentru mine tânăr. Elena Cremenescu, Elmiplant: Dacă ar fi să încep un business propriu, asta s-ar întâmpla în jurul vârstei de 30 de ani

    Trebuie să ştiu că fără a fi un excelent specialist în domeniul pe care vreau să-l urmez nu voi putea niciodată să-mi dezvolt o afacere sau să mă fac cunoscut. Apoi, aş învăţa  minimum două limbi străine la cel mai înalt nivel. Aş participa la toate conferinţele, prelegerile despre business, despre viaţă, despre experienţa altora, aş profita de toate oportunităţile care mi se oferă. M-aş angaja pe perioada vacanţelor şi aş munci în diferite domenii de activitate, din orice loc de muncă înveţi şi rămâi cu ceva.

    Dacă ar fi să încep un business propriu, asta s-ar întâmpla în jurul vârstei de 30 de ani. Afacerea mea ar fi în domeniul pe care eu îl stăpânesc cel mai bine. Oricâţi bani ai avea şi pe oricine ai plăti ca să-ţi facă sau să-ţi fie specialist, n-o să facă niciodată ceea ce ai putea să faci tu. Este esenţial să ştii ce aştepţi de la angajaţii tăi, ce să le ceri să facă, cum să-i controlezi şi cum să le evaluezi corect munca.

    Aş face totul  conform cu legislaţia care coordonează domeniul respectiv, nu aş accepta sub nicio formă nici cel mai mic compromis sau încălcare de lege. Relaţiile de afaceri trebuie să rămână relaţii de afaceri, prietenii de familie trebuie să nu aibă nicio legătură cu afacerea ta. Am văzut multe prietenii destrămate în urma amestecării celor două. În plus, corectitudinea şi seriozitatea trebuie să fie cuvintele de ordine în absolut tot ce faci. Nu promite niciodată ceva ce nu eşti sigur că poţi să faci.

    Respectă fiecare angajat, fii sever şi serios cu toţi în mod egal, nu face compromisuri şi nu-ţi angaja rudele în firmă. Un business se creează şi se dezvoltă pas cu pas, nu te grăbi şi nu aştepta rezultate spectaculoase peste noapte. Învaţă să ai răbdare şi să-ţi înarmezi sufletul şi mintea cu puterea necesară ca să poţi trece peste nenumăratele momente de cumpănă şi greutăţi pe care le vei parcurge. Fiecare astfel de moment greu te va face şi mai puternic pe viitor.

  • Un puşti de 17 ani ia 100.000 de euro ca să apară într-o reclamă de 6 secunde

    Un tânăr de doar 17 ani a devenit o adevărată senzaţie în social media. Nash Grier, din Carolina de Nord, Statele Unite a început în urmă cu un an şi jumătate să posteze clipuri pe Vine, o reţea socială destinată conţinutului video care permite încărcarea unor secvenţe de maxim şase secunde.

    Nash Grier are aproape 11 milioane de fani pe platforma Vine, 7 milioane de Instagram şi 4 milioane pe Twitter. Popularitatea sa se datorează clipurilor hazlii şi a parodiilor în care apar şi prietenii săi. Sora mai mică a lui Grier, Skylinn, este unul dintre cele mai active personaje în clipurile tânărului. El a început un canal de Youtube la jumătatea anului trecut şi are deja peste 4 milioane de abonaţi. Doar pe Vine, clipurile lui Nash Grier au adunat peste 2 miliarde de vizualizări, ducându-l pe primul loc în topul celor mai populari utilizatori.

    În 2014, Grier a semnat un parteneriat cu Aeropostale pentru a produce o linie personalizată de haine. Târărul mai are contracte şi cu alte companii, printre care Awesomeness TV, pentru generarea de conţinut media. Grier locuieşte în Los Angeles cu cel mai bun prieten al său, Cameron Dallas.

    Tot mai multe companii apelează la Grier pentru clipuri de tip Vine, iar nota de plată este una destul de mare. Huffington Post scrie că adolescentul primeşte între 25.000 şi 100.000 de dolari pentru cele şase secunde de film. Ca urmare, revista Time l-a inclus pe lista din 2014 a celor mai influenţi adolescenţi

    Nash Grier nu este primul tânăr care a găsit celebritatea pe internet. Michelle Phan este una dintre cele mai cunoscute figuri de pe Youtube, alături de Pewdiepie şi Bethany Mota. Ea publică zilnic clipuri în care prezintă probleme legate de makeup, modă sau frumuseţe, ajungând la peste un miliard de vizualizări. În scurt timp, tânăra a ajuns la peste cinci milioane de abonaţi, atrăgând atenţia presei din Statele Unite. Ea a apărut în numeroase reviste, precum Seventeen, The Sun Sentinel, NYLON sau Forbes.

    Prin plasarea de produse, ea a reuşit să câştige sume impresionante, având o avere estimată la peste 4 milioane de dolari. Ea a semnat deasemenea un contract de promovare a anumitor produse Lancome.