BusinessMagazin

Tag: poveste

  • Cum să faci o afacere pe Instagram. O tânără de 34 de ani povesteşte cum a reuşit să clădească un imperiu în mediul online

    Plasată de Forbes pe locul 37 pe lista celor mai bogate antreprenoare din America, Huda Kattan, în vârstă de 34 de ani, are o avere de peste 500 de milioane de dolari. Cine este însă mogulul care şi-a construit o avere din postările pe Instagram şi clipurile de pe YouTube?
     
    Pe lângă averea fabuloasă, antreprenoarea în vârstă de 34 de ani are o comunitate de 26 de milioane de fani şi urmăritori pe Instagram şi 2,4 milioane de abonaţi pe YouTube, conform Bloomberg. 

    Compania de make-up a Hudei Kattan, Huda Beauty, a fost evaluată de Forbes la un circa 1 miliard de dolari. Anul trecut, Kattan a vândut o mică parte din participaţiile brandului său companiei TSG Consumer Partners LLC. Astfel, ea a devenit “primul influencer de beauty din social media care a atras un fond de capital privat”, spune Deborah Weinswig, fondatorul şi directorul executiv al Coresight Research, un think-tank de retail.

    Kattan provine dintr-o familie de irakieni şi a crescut în Oklahoma, SUA. Ea a început să se joace cu produsele cosmetice de la vârsta de 9 ani.   “Ca adolescentă, m-am simţit foarte neatractivă, asa ca întotdeauna am fost atrasă de produsele de make-up”, spune ea. În 2008, a absolvit Universitatea din Michigan obţinând o diplomă în afaceri şi s-a alăturat familiei sale în Dubai. S-a mutat ulterior la Los Angeles pentru a studia la şcoala de make-up, apoi a revenit în Dubai, iar în 2010, la îndemnul uneia dintre surorile sale, a început un blog de frumuseţe.

    Unul dintre primele sale clipuri de succes a fost Cele 10 porunci pentru a obţine un selfie perfect, care a strâns 2,5 milioane de vizionări. Când a lansat o colecţie de gene false în cadrul magazinului Sephora din Dubai, în 2013, într-o singură lună s-au vândut produsele estimate de retailer pentru un an.
    În prezent, brandul său vinde 20 de tipuri de gene false, alături de colecţii de rujuri, creioane de buze şi fond de ten.     
     

  • Cum a ajuns o tânără din Sibiu să creeze un soft pe care multe din marile companii din lume îl doresc

    Raluca Ada Popa are 30 de ani şi de 11 trăieşte în străinătate. A ajuns în Statele Unite datorită unui profesor căruia şi acum îi mulţumeşte. ”Eram la clasă de mate info intensiv. A venit un profesor din State, sibian, Liviu Iftode şi ne-a încurajat pe cei mai buni să aplicăm pentru facultăţile din America. El a fost cel care m-a ajutat, mi-a dat teste să mă pregătesc….”, povesteşte Raluca, cea care a fost şefă de promoţie în generaţia ei şi olimpică la matematică, fizică şi informatică.

    Şi pentru că informatica era pasiunea Ralucăi, a aplicat la mai multe facultăţi de profil din Statele Unite. A fost acceptată la Caltech. După primul an în care a obţinut doar note maxime, s-a transferat la MIT, o altă instituţie de prestigiu în domeniul informaticii. Aici Raluca a absolvit, a făcut un master, apoi un doctorat şi un post doctorat.

    Raluca s-a specializat în securitate informatică şi în acest domeniu a realizat şi lucrarea de doctorat. ”Lucrarea mea s-a bazat pe protejarea datelor, dar într-un fel diferit. De exemplu, alte programe de acest gen crează un zid în jurul informaţiei, dar care poate fi spart de hackeri. Eu am gândit un program care criptează informaţia. Se poate lucra cu ea, dar accesată din exterior ea e criptată. Cu această lucrare am câştigat premiul pentru cel mai bun doctorat în informatică de la MIT”, spune Raluca.

    După ce şi-a încheiat studiile, ea a primit propuneri pentru a preda de la cele mai mari universităţi din SUA: Harvard, Berkeley, MIT, Stanford. ”Am ales Berkeley, pentru că aici mi s-a oferit de la început oportunitatea de a mă dezvolta. Am avut posibilitatea să îmi fac laboratorul meu, să lucrez cu studenţii cum credeam că e mai bine, şi în plus e în Silicon Valley”, povesteşte Raluca.

    La finalul lunii noiembrie Raluca o să lanseze oficial PreVeil – programul de securitate inspirat din teza ei de doctorat. ”Deja 36 de companii aşteaptă să îl testeze, iar câteva mii de utilizatori individuali l-au descărcat. Pentru aceştia este gratuit, companiile îl primesc contra cost. Merge pe acelaşi principiu de date criptate, care pot fi văzute doar de cel care le trimite şi de destinatar”, explică Raluca. Deşi promite să se transforme într-o companie de milioane de dolari, Raluca îşi doreşte ca programul ei să ajungă la cât mai multă lume şi să protejeze cât mai multe date.

    Aşa a ajuns românca să predea la una din cele mai bune universităţi din lume. Clasa ei de securitate informatică are peste 500 de studenţi. Raluca nu este singură la curs, ci este ajutată de 19 asistenţi. ”Sistemul de învăţământ de aici este total opus celui din România. Aici eşti ajutat să te dezvolţi, ţi se oferă toate condiţiile, de la resurse la infrastructură, la orice…Nimeni nu îţi pune piedici, dimpotrivă, eşti ajutat pe toate planurile, nu eşti limitat decât de propriile puteri. Asta a fost frustrarea mea în România, că nu mă puteam dezvolta aşa cum îmi doream şi nu aveam acces la informaţii”, povesteşte Raluca.

    Ca fost student în State, iar acum ca profesor, Raluca nu găseşte scuze celor care nu tratează şcoala aşa cum trebuie. Şi nici sistemul. ”Aici nu există să copiezi. S-a mai întâmplat la teme, noi avem un sistem prin care putem verifica asta. Din 500 de studenţi poate se întâmplă la maxim 10 într-un an. Am prins un student, am făcut raport la Centrul pentru Etică, iar studentul a repetat cursul şi a fost obligat să meargă la un gen de cursuri de reeducare în acest domeniu…Dacă la teme se mai poate întâmpla asta, la examene este de neconceput aşa ceva, nici nu se pune problema”, explică Raluca.

    Şi asta se datorează tot sistemului. ”Copiii aici de mici sunt învăţaţi şi îndreptaţi să facă ceea ce le place. De aceea, acum văd la studenţi un entuziasm extraordinar atunci când vorbesc despre ceea ce învaţă. Când vin cu întrebări sau discutăm temele se vede pe faţa lor dorinţa de a învăţa, sunt deschişi la orice fel de informaţie. Fac totul pentru că le place, nu pentru că trebuie”, explică Raluca.

    Faptul că Raluca a terminat MIT, predă la Berkeley, a câştigat premiul pentru cel mai bun doctorat, a studiat un an şi la Swiss Federal Institute of Technology din Zurich, faptul că este un geniu al informaticii recunoscut la nivel mondial, nu a impresionat pe nimeni din România. Nimeni nu a fost interesat să ”profite” de experienţa şi talentul ei. ”Nu m-a contactat nimeni din România pentru vreo colaborare. Aş fi interesată să predau un curs acasă, să ajut cumva. O fac totuşi pentru că sunt membru în Liga Studenţilor Români din Străinătate, şi alături de ei avem proiecte, dar tot doar pentru studenţii români care studiază în străinătate”, spune Raluca.

    Cititi mai multe pe www.oradesibiu.ro

  • Povestea omului de afaceri sucevean care a construit primul şi singurul metru de autostradă din Moldova şi ce afaceri are acesta

    L-am întâlnit pe Ştefan Mandachi la un popas pe care l-a făcut într-o călătorie între două din francizele restaurantelor Spartan. Din discuţia cu el, reieşea că este unul dintre antreprenorii care consideră că trebuie să vadă cu propriii ochi cum decurg lucrurile în afacerile sale, indiferent că este vorba despre îndeplinirea anumitor standarde din restaurante sau a modului de lucru al angajaţilor şi colaboratorilor, motiv pentru care mare parte din timp şi-o petrece călătorind în toată ţara, deşi biroul central al afacerii este în Suceava.

    Ştefan Mandachi a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi în 2009. De altfel, chiar dacă este concentrat pe dezvoltarea propriei afaceri, nu a renunţat la Drept nici acum şi este avocat definitiv în cadrul Baroului Suceava. „Desigur, timpul nu îmi permite să mai profesez decât în contextul comercial, în cadrul companiei, în principal în sfera Dreptului Muncii, ca ramură de drept prezentă mai mult în viaţa unei societăţi comerciale“, explică el.

    Totodată, contractele de franchising sunt configurate şi avizate chiar de Ştefan Mandachi. „Cred că oricărui antreprenor îi sunt imperios necesare studii minime de drept“, descrie el o nevoie pe care a observat-o din propria experienţă.
    Încă din perioada studiilor la Drept, Ştefan Mandachi a fost pasionat de filme şi antreprenoriat. „Pasiunea pentru arta cinematografică, cu care rezonez şi acum, m-a ajutat în zona producţiei spoturilor publicitare pentru restaurante şi a configurării semnalisticii şi proiectelor ce ţin de arte vizuale“, explică el. În ce priveşte antreprenoriatul, a studiat în timpul facultăţii, pe cont propriu, literatură financiară şi de afaceri. „În acea perioadă am fost implicat în proiecte imobiliare, în afaceri de tip networking, în producţie de decoraţiuni din piatră, domenii online şi alte câteva afaceri mai mărunte. Aceste activităţi mi-au generat venituri pentru a investi ulterior în primele restaurante“, descrie el primele sale experienţe de afaceri. 

    Un pas important în dezvoltarea afacerii a fost perioada de câteva săptămâni pe care a petrecut-o în SUA, în 2011. Atunci a început să se contureze pentru el ideea de a avea propriul lanţ de restaurante. Mandachi a urmărit cu interes politici de marketing şi mai ales, procedurile şi sistemele marilor lanţuri de restaurante; s-a uitat apoi spre piaţa francizelor americane, pe care le consideră cele mai stabile şi mai performante pe plan mondial. A fost interesat de cum au evoluat unele branduri din SUA şi pe alte pieţe, de pildă Emiratele Arabe Unite, Asia, ţările scandinave. „Lecţia de bază pe care am învăţat-o este că trebuie să existe o congruenţă şi o îmbinare foarte bună între marketing, vânzări şi managementul personalului. Cred că americanii au succes şi datorită faptului că acordă o importanţă esenţială propriilor angajaţi. Aceştia sunt trataţi corect şi sunt consideraţi pilon de bază în companie, atmosfera din timpul serviciului fiind relaxantă şi prietenoasă“, descrie Mandachi principalele lecţii de business american.

    Totodată, a observat că în SUA un antreprenor este foarte bine văzut, iar statul de om de afaceri este apreciat, lăudat şi încurajat în comunitate. „În România, oricine face mulţi bani este suspectat că i-a făcut ilegal. În general antreprenorilor li se conferă o prezumţie de vinovăţie (de foarte multe ori nejustificată), ca atare, aceştia preferă să nu se afirme sau să-şi expună imaginea. În România există o supărare surdă a unora care proiectează propriile eşecuri asupra celor care reuşesc“, remarcă el.

    Cel mai recent pariu antreprenorial al lui Ştefan Mandachi este hotelul Mandachi Hotel & Spa, aflat tot în Suceava, acesta fiind rezultatlul unei investiţii de 7 milioane de euro.

  • Povestea mai puţin cunoscută din spatele unui război neîncheiat între Rusia şi Japonia

    La întrevedere vor participa adjunctul ministrului rus de Externe, Igor Morgulev, şi omologul său nipon, Takeo Mori.
     
    Noua rundă de negocieri vine după întâlnirea dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi premierul japonez Shinzo Abe, în luna ianuarie, în cadrul căreia nu s-au înregistrat însă progrese semnificative.
     
    Disputa, o moştenire a secolului XIX
     
    Japonia şi Rusia se află, formal, în stare de război de peste 70 de ani pe acest dosar de politică externă.
     
    Saga celor patru insule din Arhipelagul Kurile este însă mult mai veche: datează din 1855, când Imperiul Japonez prelua controlul asupra insulelor Iturup, Kunaşir, Şikotan şi asupra stâncilor Habomai, celelalte formaţiuni insulare rămând sub jurisdicţia Rusiei.
     
    Douăzeci de ani mai târziu, Tratatul de la Sankt Petersburg muta întregul pachet de insule în posesia Japoniei. Guvernanţii niponi erau obligaţi, însă, să recunoască suveranitatea rusească asupra insulei Sahalin.
     
    În 1905, războiul ruso-japonez şi Tratatul de la Portsmouth oferea Japoniei o porţiune din insula Sahalin.
     
    A urmat momentul 1945, când armata sovietică, în operaţiunile desfăşurate împotriva împăratului Hirohito, avea să ocupe sudul insulei Sahalin, precum şi restul insulelor din componenţa Arhipelagului Kurile. Insulele îi fuseseră promise lui Stalin la Conferinţa de la Yalta de către preşedintele american Franklin Roosevelt, cerându-i în schimb să pornească o ofensivă împotriva japonezilor.
     

  • Povestea FABULOASĂ a “regelui porno”: de la guru al site-urilor pentru adulţi la antreprenor în serie

    Imperiul său media, DMM.com, a început cu site-uri de pornografie dar s-a transformat, de-a lungul anilor, într-o vastă colecţie de start-up-uri care l-au definit ca unul dintre cei mai bogaţi oameni din Japonia.

    În luna decembrie a anului trecut, rolul său de pionier a fost confirmat prin invitaţia primită de Kameyama de a adresa un discurs în faţa studenţilor de la cea mai prestigioasă universitate privată din Japonia, Universitatea Keio, notează Bloomberg în ediţia sa online.

    Poate părea ciudat că un mall pentru pornografie hard-core, aşa cum era iniţial DMM.com este acum acceptat de marea parte a societăţii; cu toate acestea, Japonia este cunoscută pentru toleranţa crescută faţă de industria pentru adulţi.

    Grupul deţinut de Keishi Kameyama s-a extins şi cuprinde afaceri precum o platformă de trading, jocuri video, cursuri online de limba engleză şi chiar ferme solare. Anul trecut, pornografia a generat mai puţin de o treime din veniturile de 1,7 miliarde de dolari ale grupului.

  • Noul pariu al lui Liviu Drăgan: un start-up de tehnologie care să ajungă la o evaluare mai mare decât cea la care a vândut TotalSoft

    În urmă cu 25 de ani, Liviu Drăgan, de profesie inginer, punea bazele TotalSoft, companie care a devenit treptat nu doar cel mai mare producător de software de business din România, ci şi un jucător activ pe plan internaţional cu o reţea de sute de clienţi, în peste 30 de ţări. În 2016, TotalSoft a fost evaluată la peste 30 milioane euro în tranzacţia prin care compania a fost achiziţionată de grupul Logo din Turcia.

    După exit, pentru Drăgan a venit momentul unei noi provocări de business: lansarea unui start-up de tehnologie care să ajungă şi mai repede la o evaluare mai mare decât cea la care a vândut prima companie. Noul business a rămas unul în domeniul care l-a consacrat, software-ul, dar concentrat pe o nişă a cărei dezvoltare va fi mai mare decât lumea îşi imaginează acum: chatboţi – adică asistenţi software care pot prelua comenzi sau răspunde unor întrebări de la angajaţi sau clienţi pe baza unor şabloane / scenarii prestabilite. Aceşti asistenţi, sau „druizi” – după cum i-a numit Liviu Drăgan (la fel ca şi pe noua sa companie) – cu care oamenii interacţionează prin mesaje scrise (text) – sunt proiectaţi ca în timp să înveţe să răspundă la un număr mai mare de întrebări.

    La un an distanţă de la momentul lansării oficiale, ideea Druid s-a transformat într-un business cu toate atributele necesare: clienţi, venituri şi un plan ambiţios de dezvoltare cu şanse să atingă visul de expansiune al fondatorului.

    O confirmare că lucrurile chiar merg în direcţia bună? Recent, start-up-ul Druid a primit o nouă finanţare, de 800.000 euro, de la doi investitori români, printre care şi Leonard Leca, cunoscut pentru poziţii precum cea de conducător al grupului Ţiriac (până în 2014) sau de director financiar al grupului A&D Pharma (până în iunie anul trecut). Totodată, Leca a devenit şi membru în boardul Druid. Tranzacţia în valoare de 800.000 euro a fost realizată sub forma unei majorări de capital, pentru un pachet de 15% din acţiuni, în urma căreia Liviu Drăgan a rămas în continuare acţionar majoritar cu o participaţie de 25%.

    Drumul de la 0 la 1

    De unde ideea pentru înfiinţarea Druid? „Am înţeles că în acest moment există o dependenţă a omului pentru «self-service», mobilitate şi comunicarea prin chat. Aceste trei elemente duc împreună la inteligenţă artificială prin chatbot. Noi comunicăm prin chaturi, folosim telefonul mobil pentru a afla diferite informaţii şi avem această nevoie să ne autodescurcăm fără să apelăm la altcineva. De aici a venit ideea de chatbot – un asistent personal în procesul de business al companiilor”, a explicat într-o discuţie cu Business MAGAZIN Liviu Drăgan, care la 64 de ani este încrezător în noul său pariu antreprenorial.

    El a precizat că un asistent de tip chatbot trebuie perceput practic ca un angajat în firmă, dar care nu este om şi care deserveşte unor scopuri diferite – oferă informaţii despre datele financiare ale firmei, despre regulile din companie, despre furnizori, clienţi, vânzări ş.a.m.d., informaţii care ajută la luarea unor decizii. 

    Mai exact, Druid a dezvoltat o platformă în platforma cloud Microsoft Azure care permite crearea acestor asistenţi software (chatboţi) ce răspund diferitelor necesităţi ale unei companii. Dezvoltarea platformei a presupus 20.000 de ore de programare.

    Aida ştie totul despre concedii şi zile libere

    „Druid are o platformă cu ajutorul căreia se construiesc fluxurile de comunicaţie şi are conectori pentru accesul la bazele de date, la aplicaţiile clientului”, explică Liviu Drăgan.

    Primul client al Druid a fost Banca Transilvania (BT), pentru care start-up-ul a creat un asistent virtual numit Aida, cu ajutorul tehnologiilor UiPath, ca partener al unicornului românesc specializat în automatizarea de procese prin intermediul roboţilor (RPA – robotic process automation). Robotul a fost creat pentru departamentul de resurse umane al băncii, acesta fiind la dispoziţia tuturor celor 10.000 de angajaţi ai instituţiei. În loc să dea telefon la colegii de la resurse umane pentru a lua spre exemplu o adeverinţă, a întreba de concediu sau despre bonusuri sau reţineri din salariu, angajaţii BT primesc toate aceste informaţii pe chat de la robot. „Druid HR este un câştig major pentru salariaţi, care pot afla prin intermediul unui asistent virtual – chatbot – despre regulile din firmă, cum pot să avanseze, cum poate să se mute la alt departament, să facă o cerere de concediu, să obţină adeverinţe, să facă cereri de dotare personală, să ceară să lucreze 6 ore, detalii despre câştigurile salariale ş.a.m.d. Şi toate astea fără să deranjeze, fără să afle în mod subiectiv informaţiile, ci de la un chatbot competent”, a explicat el. Totodată, departamentul de resurse umane este scutit astfel de activităţile repetitive care obosesc şi frustrează angajaţii, acestea neavând nicio valoare adăugată pentru firmă.

    Pe lângă asistenţii virtuali pentru departamentele de resurse umane, Druid oferă de asemenea şi soluţii de tip chatbot pentru echipele de vânzări – Druid Sales, precum şi pentru interacţiunea cu clienţii – Druid Customer. Cu ajutorul chatbotului dedicat echipelor de vânzări dintr-o companie, acestea pot afla dacă un anumit produs este disponibil în stoc, pot face comanda pentru aprovizionare a unui anumit articol/produs, pot afla care sunt comenzile neonorate, evoluţia pe vânzări din ultimii ani, cât de aproape sau departe sunt de ţinta de vânzări propusă, istoricul comenzilor, plus multe alte informaţii utile disponibile instant oriunde s-ar afla. „Şi toate acestea doar printr-o comunicare cu un chatbot literat. Frumuseţea este că fiecare chatbot devine în timp tot mai deştept, mai literat”, a subliniat Liviu Drăgan.

    În ceea ce priveşte Druid Customer, acesta este dedicat interacţiunii online cu clienţii. Astfel, în loc ca un client să vorbească la telefon cu o persoană de la help – desk, poate afla informaţiile dorite direct de la un chatbot. Spre exemplu, pacienţii îşi pot face o programare la clinică printr-o discuţie cu un chatbot, totul petrecându-se în timp real. Până în prezent, în decurs de un an, Druid a dezvoltat peste 10 proiecte pentru diferiţi clienţi din industria financiar-bancară, medicală, farmaceutică şi retail, printre aceştia numărându-se şi BCR şi Regina Maria. Pe lângă parteneriatul cu UiPath, start-up-ul mai colaborează şi cu companiile de consultanţă EY, PwC şi KPMG.

    Modelul de business al Druid este unul de tip SaaS (Software as a Service), clienţii fiind facturaţi lunar, în funcţie de serviciile achiziţionate. Tarifele pornesc de la câteva sute de euro şi pot ajunge până la câteva mii de euro.

    Liviu Drăgan a pornit start-up-ul Druid cu o investiţie iniţială de 800.000 euro, aceasta fiind obţinută în principal de la primii clienţi ai softului Charisma dezvoltat de TotalSoft. „Ca să porneşti o afacere de succes trebuie să ai bani, să faci un lucru realizabil şi să creezi o poveste care să motiveze atât oamenii din companie, cât şi potenţialii clienţi. Pentru a obţine finanţare, m-am dus la primii clienţi de Charisma. De asemenea, au venit alături de mine colegi şi prieteni din TotalSoft.”

    Partenerii cu care Liviu Drăgan a pus bazele start-up-ului Druid sunt Eugen Banciu – fondatorul distribuitorului de medicamente Farmexpert, care deţine şi reţeaua de farmacii Dona; Iulian Trandafir – şeful distribuitorului de medicamente Farmexpert; Cristian Bostănescu – acţionar al studiourilor Castel Film; Radu Enache – acţionar al lanţului hotelier Continental; Anca Vlad – proprietar al lanţului de farmacii Catena; şi Radu Bugică, cunoscut pentru poziţia de country manager al fondului american de investiţii SigmaBleyzer.

    La mijlocul acestui an, Liviu Drăgan estimează că Druid va atinge pragul de rentabilitate, iar la final de an va ajunge la venituri de aproape 1,5 milioane de euro.

    Noua finanţare de 800.000 de euro, prin care compania a fost evaluată la 5 milioane de euro, la doar un an de la înfiinţare, va fi utilizată pentru dezvoltarea produsului. De asemenea, antreprenorul vrea ca anul acesta să atace şi pieţele externe, prin intermediul unor parteneri, ţinta fiind de a atrage cinci clienţi străini în portofoliu. Pe plan local, ţinta de clienţi este mai mare, start-up-ul având în plan să câştige 50 de proiecte noi. Echipa Druid a pornit anul trecut cu 2-3 angajaţi, în prezent aceasta având în total 15 membri. Anul acesta echipa va mai fi extinsă cu încă 5 persoane.

    Drumul de la n la n+1

    Absolvent al Facultăţii de Electroenergetică, în luna iunie a anului 1994 Liviu Drăgan se afla pe calea Dorobanţi, pregătind înfiinţarea TotalSoft, care s-a produs în mod oficial în decembrie. Ideea de a înfiinţa o firmă care să se ocupe de producerea de software în 1994 a concurat cu posibilitatea plecării în Canada, pentru o carieră universitară. I s-a părut firesc să urmeze această facultate, pentru că tatăl său era profesor universitar în domeniu şi era fascinat de ce făcuse acesta, lua şi el în calcul urmarea unei cariere universitare, dar nu era foarte încântat de această idee. Imediat după Revoluţie a plecat timp de 3-4 ani din ţară, lucrând ca progamator freelancer.

    A trăit un an de zile în Argentina, la Buenos Aires, apoi a lucrat în Africa, Asia, Italia, „în mai multe locuri”, spunea el în cadrul unui eveniment Meet the CEO al Business MAGAZIN. I-a fost greu să se desprindă de lumea expatriată, o dată din pricina câştigurilor mari, dar şi din cauza plăcerii de a descoperi lumea. S-a întors în ţară şi a venit la centrul de calcul al Energomontaj, o companie cu mii de angajaţi la acea vreme. De acolo a plecat cu şase colegi şi a făcut TotalSoft. O altă perioadă grea, nu neapărat din punct de vedere financiar, pentru că firma era stabilă şi pe val, a fost în 2012, la deschiderea proiectului mic.ro al lui Dinu Patriciu, cu 1.000 de magazine într-un an.

    „Este fabulos să deschizi 1.000 de magazine în mai puţin de un an, ne confruntam cu un management care voia toată ziua alte schimbări. Am pierdut aproape 2 milioane de euro atunci şi TVA-ul şi tot, a fost un moment foarte amar pentru mine, pentru că mobilizasem firma cu un entuziasm extraordinar.“ În 2005, fondul de investiţii Global Finance a preluat TotalSoft, iar Liviu Drăgan spune că a fost o mişcare înţeleaptă „pentru că în momentul în care devii partener al unui fond de investiţii, ai ajuns pe un alt palier“. El spunea atunci că „singurătatea acţionarulului creează tot felul de temeri, eşti bântuit de teama falimentului, de teama faptului că peste doi ani n-o să mai nu ştiu ce. Un fond de investiţii asigură valoarea firmei.“ Soluţiile software ale TotalSoft au fost implementate în 27 de ţări.

    În interviurile acordate anterior, Liviu Drăgan spunea că sunt mai multe modalităţi de evoluţie a unei companii. Există companii de tip Zeus, în care directorul general este one man show, o companie de tip Atena, care rezolvă toate sarcinile, sau o companie de tip Apollo, care este corporaţie. „Eu trebuie să fac ca firma să îşi păstreze puţină creativitate, dar să fie şi Apollo. În schimb oamenii se ataşează de un anumit mod de companie şi nu mai vor să iasă de acolo, iar tu eşti obligat să schimbi compania de pe un model pe altul. Şi ei se ataşează şi nu vor să se schimbe, iar asta devine o problemă extrem de complicată, pentru că ei au dat foarte mult pentru firmă şi eu trebuie să-i conving să se schimbe.“

    O creştere exponenţială trebuie pregătită, însă ea nu apare deodată, la semnarea unui proiect de 10 milioane. „Creşterea exponenţială înseamnă să faci altceva decât ai făcut. Dacă faci exact ce faci acum, aceea e o creştere organică. Trebuie să faci un salt, trebuie să ai un alt produs, un alt departament, trebuie să ai un alt parteneriat“, îşi descrie el percepţia asupra evoluţiei unui afaceri.

    În interviurile acordate de-a lungul timpului, s-a autodeclarat şi un susţinător al start-up-urilor; „Decizia de a face un start-up e dată de convingerea mea profundă că şansa IT-ului în România sunt start-up-urile. Circa 80% din resursele umane sunt antrenate în procese de outsourcing. Pentru a putea lucra în produse, soluţia este fascinaţia start-up-urilor, şansa creşterii în IT-ul românesc. El considera că aproape de 2020 există şanse în zona de start-up-uri datorită tehnologiei. „Dacă în anii 2000 aveai nevoie de experienţă, datorită tehnologiei actuale se poate ca un grup de cinci tineri să poată să revoluţioneze o parte a acestei industrii. Cred cu tărie în forţa start-up-urilor. Start-up-ul este o evoluţie de la zero, implică entuziasmul oamenilor, o credinţă că se poate face ceva. Sunt sigur că în următoarea perioadă vor exista multe start-up-uri în IT, resursele în România sunt calificate şi lucrul acesta va permite să apară start-up-uri, plus că avem modele globale care arată cât de puternioce sunt start-up-urile. În ce priveşte angel investors, e o efervescenţă să ne unim ca să putem ajuta start-up-urile să evolueze.”

    800.000
    de euro, valoarea investiţiei iniţiale
    în start-up-ul Druid

    800.000
    de euro, valoarea
    noii finanţări
    primite
    5
    mil. euro, valoarea la care este evaluat start-up-ul Druid
    în prezent
    1,5
    mil. euro, ţinta de venituri pentru 2019
    de 20.000
    de ore de programare a fost nevoie pentru dezvoltarea platformei care permite crearea chatboţ-ilor ce răspund diferitelor necesităţi ale unei companii
    15
    membri are în prezent echipa Druid


    864,9
    mil. dolari, valoarea pieţei globale de chatboţi în 2017

    3,2
    mld. dolari, valoarea pieţei globale de chatboţi estimată pentru 2023

    24,1%
    este rata de creştere a pieţei de chatboţi la nivel global în perioada 2018-2023

    Sursa: Mordor Intelligence

  • Cum ajuns să arate staţiunea care pe vremuri era numită de străini “Perla Carpaţilor” – GALERIE FOTO

    În 1873, câştiga medalia de aur la Târgul Internaţional de la Viena. Trei ani mai târziu ridica medalia de argint la Berlin pentru ca în 1878 să obţină diploma de onoare a Târgului Internaţional de la Paris. Astăzi, staţiunea Borsec este în paragină.

    Povestea locului supranumit “Perla Carpaţilor” începe în 1803, atunci când un austria pe nume Valentin Gunther a urmat un tratament la băile termale şi s-a vindecat de o boală considerată incurabilă. Întors la Viena, Gunther îi propune unei rude să facă comerţ cu apă adusă de la Borsec; pentru această afacere, cei doi au arendat localitatea Borsec de la comunele Lazărea şi Ditrău, care erau proprietarele.

    În 1804, membri ai familiei Gunther reuşesc să negocieze un contract valabil timp de 28 de ani şi pornesc construcţia unei fabrici de sticlă, pentru a putea îmbutelia apa. Producţia a început în 1806, an în care au fost îmbuteliaţi peste 3 milioane de litri de apă minerală. Un detaliu interesant: apa îmbuteliată provenea doar de la izvoarele 1 şi 2, iar procesul avea loc doar în zilele cu soare, atunci când presiunea atmosferică era maximă (prin urmare, şi conţinutul de dioxid de carbon era crescut).

    A urmat o perioadă de glorie pentru Borsec, transformată spre sfârşitul anilor 1800 într-o staţiunea luxoasă, cunoscută pentru proprietăţile benefice ale apelor de acolo. În perioada interbelică şi comunistă, Borsecul a continuat să prospere. La mijlocul anilor ’70, în localitatea harghiteană erau peste o sută de unităţi de cazare. Astăzi, au rămas mai puţin de zece.

    Momentul revoluţiei a fost momentul în care Borsec a început să se stingă. Privatizările din anii ’90  au fost făcute în grabă, fără să se dea atenţie cui şi în ce condiţii sunt vândute spaţiile. În doar câţiva ani, “Perla Carpaţilor” şi-a pierdut toată strălucirea.

    Lovitura de graţie a fost dată de închiderea bazei de tratament balnear din 2001, moment în care localitatea şi-a pierdut statutul de staţiune balneo-climaterică primit în 1953, dar şi pe cel de staţiune turistică de interes naţional, iar vilele au început să se degradeze, ducând la “un aspect estetic dezolant”, unul dintre punctele slabe trasate în interiorul Agendei Locale din 2005, valabil, se pare, şi pentru 2012.

     

  • Povestea tragică a germanului care a refuzat să execute salutul lui Hitler

    August Landmesser, germanul singuratic care a refuzat să ridice braţul drept la o reuniune a lui Hitler din 1936 fusese un nazist loial.
    S-a alăturat partidului în 1931 şi a început să urce ierarhic în cadrul a ceea ce urma să vină singura afiliere politică legală din ţară.
    Doi ani mai târziu, Landmesser s-a îndrăgostit de Irma Eckler, o femeie de origine evreiască, pe care a şi cerut-o de soţie în 1935.

    După ce logodna lor a fost descoperită, Landmesser a fost exclus din partid. Au decis să aplice pentru căsătorie în Hamburg, dar reuniunea nu  a fost permisă din cauza noilor Legi din Nuremberg. Cuplul a avut prima fiică, pe Ingrid, în octombrie 1935. Un an mai târziu, în timpul unei ceremonii de botez a unui vas german, Landmesser a stat cu mâinile încrucişate în timp ce ceilalţi executau salutul oficial în semn de protest.

    În 1937 a încercat să fugă împreună cu familia în Danemarca, însă au fost prinşi; el a fost închis şi eliberat după un an, cu instrucţiunile clare de a nu continua relaţia cu Eckler.
    În 1938 a fost arestat din nou şi condamnat la trei ani într-o tabără de concentrare. Nu avea să îşi mai vadă niciodată familia. Eckler a fost arestată şi ea, deşi era însărcinată; a născut-o pe cea de-a doua fiică a familiei în închisoare şi apoi a fost trimisă într-o tabără de concentrare.

    După ce şi-a executat sentinţa de închisoare, Landmesser a avut câteva locuri de muncă până să fie chemat la război, în 1944. Câteva luni mai târziu a fost declarat dispărut în Croaţia.
     

  • Povestea locului din România căutat de toţi bogaţii Europei. Cum a ajuns o ruină – GALERIE FOTO

    Drumuri rupte, pline de gropi, praf, indicatoare îndoite şi clădiri cu poveşti impresionante acoperite cu plase de protecţie. Aşa arată Băile Herculane astăzi, o staţiune aşezată într-un loc magnific, în Munţii Cernei, unde europeni din toate colţurile veneau să vadă minunea băilor termale construite de aristocraţii romani.

    Legenda spune că marele Hercule s-a oprit aici pentru a se odihni şi pentru a se spăla în băile romane, cunoscute de-a lungul şi de-a latul imperiului în timpul celor 165 de ani de ocupaţie a Daciei.

    VEZI AICI GALERIA FOTO

    În timpul regimului comunist s-au construit numeroase hoteluri precum Roman, Hercule, Afrodita, Minerva sau Diana. La câţiva ani după revoluţie, străzile şi aleile s-au umplut de pensiuni, mai mici sau mai mari, mai albe sau mai colorate. Herculane părea să îşi revină: lumea nu mai venea doar pentru tratamente iar tinerii începeau să petreacă tot mai multe vacanţe acolo. Chiar şi ceva străini, nu foarte mulţi, dar suficienţi pentru a pune pe picioare, câteva luni pe an, economia micii localităţi.

    La sfârşitul anilor 2000, însă, lipsa unui plan de reabilitare şi dezinteresul autorităţilor regionale au început să se facă simţite. Dacă în restul ţării se mai făceau ceva progrese, se mai reparau drumuri şi se mai construiau poduri, aici timpul parcă stătea în loc. Doar statuia lui Hercule, emblema unui loc pe care altădată doar cei puţini îşi permiteau să-l vadă, stă neatinsă, parcă, de anii ce trec.

    Staţiunea Băile Herculane a intrat într-un program de reabilitare, susţinut de fonduri europene şi de consiliul judeţean. La cum merg lucrările, însă, va mai trece mult timp până la primele rezultate.

  • Povestea antreprenorului care a inventat produsele folosite astăzi de milioane de şoferi

    John Boyd Dunlop s-a născut pe 5 februarie 1840 în Scoţia, la o fermă din Dreghorn, North Ayrshire. În 1867 s-a mutat în Irlanda, pentru a studia medicina veterinară în cadrul Universităţii din Edinburgh, meserie pe care o practica deja de acasă de peste zece ani. În 1871 s-a căsătorit cu Margaret Stevenson şi au avut împreună un fiu şi o fiică. Pentru o perioadă, a condus o clinică veterinară în localitatea Downpatrick alături de fratele său, James Dunlop.

    În octombrie 1887, folosindu-şi cunoştinţele în lucrul cu cauciucul, John Dunlop a inventat în curtea casei o anvelopă pneumatică pentru tricicleta fiului, care a funcţionat mai bine decât se aşteptase. Ulterior, a îmbunătăţit calitatea acestora şi a fabricat o serie de anvelope mai mari, pentru biciclete. Pe 7 decembrie 1888 Dunlop a obţinut un brevet pentru invenţia sa. Nu ştia însă că un alt scoţian, Robert William Thomson, pantentase deja o anvelopă pneumatică în 1846. Ciclistul Willie Hume a fost primul client al antreprenorului şi cel care a demonstrat calităţile roţilor Dunlop în 1889, când a câştigat şapte curse de biciclete din Irlanda iar mai apoi în Anglia cu o bicicletă dotată cu noile anvelope. Printre cei învinşi în cursă se afla şi fiul preşedintelui Asociaţiei Cicliştilor Irlandezi, Harvey Du Cros, care a întrezărit oportunitatea de a porni un business de succes şi s-a asociat cu Dunlop, punând bazele companiei Pneumatic Tyre and Booth’s Cycle Agency.

    Antreprenorul a fost de acord să îi vândă drepturile asupra invenţiei sale lui Du Cros pentru o sumă de bani nu foarte importantă şi o mică parte din acţiuni.
    La doi ani distanţă însă, Dunlop a fost informat oficial că patentul era invalid deoarece William Thomson patentase deja anvelopa pneumatică în 1846 în Franţa, iar în 1847, în Statele Unite. În 1895 Dunlop s-a retras din companie.

    Un an mai târziu, Du Cros a vândut întregul business omului de afaceri britanic Terah Hooley pentru 3 milioane de lire sterline. Hooley a reorganizat compania şi a vândut-o pentru 5 milioane de lire sterline. Du Cros a rămas însă la conducerea acesteia până la moartea sa. Producţia de anvelope Dunlop pentru automobile a început abia după 1900, când inventatorul era deja retras, iar în 1910 au fost create primele anvelope pentru aeronave.

    Încă din copilărie, Dunlop a aflat că se născuse prematur, cu două luni înainte de termen, aşa că s-a autosugestionat de-a lungul anilor că are o stare de sănătate precară şi a acţionat în consecinţă. Cu toate acestea, nu a avut nicio problemă de sănătate până la vârsta de 81 de ani, când a contactat o răceală şi a murit pe neaşteptate, în Dublin, pe 23 octombrie 1921. Un bulevard din oraşul Campinas din sudul Braziliei a fost numit după el; fabrica de anvelope Dunlop avusese acolo sediul în 1953. În 2005, antreprenorul a fost inclus în Automotive Hall of Fame.

    În 1985 compania a fost fragmentată, dar sub brandul Dunlop s-au produs în continuare anvelope şi alte piese pentru producţia auto, aerospaţială, industrială şi sportivă din întreaga lume. În prezent brandul Dunlop este deţinut majoritar de Goodyear, companie cu venituri anuale de peste 5,3 miliarde de dolari.