BusinessMagazin

Tag: politicieni

  • Zece seriale de televiziune pe care nu trebuie să le ratezi

    Serialele de televiziune s-au schimbat fundamental în ultimii 10-15 ani. Dacă la sfârşitul anilor ’90 urmăream încă seriale despre petrol, adolescenţi sau patrule de salvamari, astăzi aşteptăm producţii impresionante despre creaturi mitice, ţinuturi de legendă sau vieţile ascunse ale politicienilor.

    1. Suits spune povestea lui Mike, un tânăr genial care a renunţat la studii pentru că a fost prins în timp ce vindea rezultatele examenelor, şi a lui Harvey, unul dintre cei mai buni avocaţi din New York. Cei doi se unesc într-un parteneriat care îi va duce în situaţii pe cât de neobişnuite, pe atât de amuzante.

     

    2. The Walking Dead este o dramă post-apocaliptică ce prezintă lupta dintre un grup de supravieţuitori şi hoardele de zombie care au pus stăpânire pe planetă. Deşi subiectul filmului nu pare unul pe gustul tuturor, The Walking Dead este în momentul de faţă cel mai urmărit serial din Statele Unite.

     

    3. Game of Thrones este povestea a şapte regate din tărâmul de basm numit Westeros. Este unul dintre cele mai scumpe seriale produse vreodată şi a fost, trei ani la rând, cea mai piratată producţie video de pe internet. Dacă acestea nu sunt suficiente motive pentru a vă uita, printre personaje veţi putea regăsi şi câţiva dragoni.

  • Un actor britanic, românilor: Avem politicieni turbaţi, veniţi şi bucuraţi-vă de prostia lor

     “Veniţi în Marea Britanie! Este fabulos aici şi sunt sigur că o să vă placă. Da, avem politicieni turbaţi cu spume la gură, cu tentă rasistă, dar noi considerăm că aceştia sunt surse de divertisment, mai degrabă decât de frică. Veniţi şi bucuraţi-vă cu noi de prostia lor!”, este mesajul adresat românilor, într-o scrisoare deschisă, de către Mark Thomas, actor de comedie şi jurnalist din Marea Britanie.

    “Da, au existat unele comentarii mass-media rasiste scrise de pornografi, voiajori şi pungaşi cu limba spurcată, dar aceşti oameni trebuie să fie compătimiţi pentru viaţa lor inadecvată şi ignorantă”, mai scrie Thomas, care dă asigurări că aceste persoane nu reprezintă Marea Britanie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Despre W, plicticoşi şi creativi

    Cineva zicea la un moment dat că lumea nu este condusă de politicieni, de bogaţi, de guverne, de preşedinţi sau de corporaţii, ci de plicticoşi. Ies de oriunde, zic nişte platitudini, croiesc agende care îţi creează un sentiment permanent de déja-vu. Sunt plicticoşi pentru că nu schimbă nimic, nu fac nimic, şi bălmăjesc mereu şi mereu aceleaşi clişee. C

    Câţi au venit să spună cum că turismul are potenţial sau că pierdem din cauza infrastructurii precare sau că „trebuie să ne schimbăm, dar schimbarea începe cu tine!„, un îndemn care tronează în fruntea unor bloguri, deschide şi închide postări pe net, articole de presă şi emisiuni televizate. Eşti nemulţumit de autorităţi, impozite, măsurile anticriză, rezultatul alegerilor sau cine mai ştie ce? Schimbă-te tu! Te mănâncă câinii pe stradă? Schimbă-te tu! E asfaltul plin de găuri? Schimbarea e în tine!

    Nu, alţii trebuie să se schimbe! Persoanele cu defecţiuni sunt altele, iar putinţa mea şi a celorlalte persoane decente de a le schimba sunt limitate. Trebuie să se schimbe cei care au instituţionalizat şmecheria şi tunul, cei care îmi prezintă drept o mare victorie faptul că au făcut un drum lung de numai un sfert de oră de mers cu maşina, care îngroapă, din neştiinţă şi servilism imbecil, afaceri şi slujbe şi viitorul acestei ţări. Cei cărora Google le este singurul profesor.

    Sunt sigur că una din principalele cauze ale actualei situaţii din România – performanţă economică slabă, tensiuni sociale mocnite, lipsa iniţiativei, oriunde ar fi aceasta necesară – este lipsa creativităţii. Fie ea creativitate artistică sau economică sau politică; şi da, vorbesc despre un popor care, ştiu, crede despre sine că este creativ în cel mai înalt grad. Nu poţi fi creativ invocând permanent clişee, copiind sau adaptând ideile bune ale altora. Nu trebuie să ne blamăm foarte tare, omenirea s-a lenevit, intelectualiceşte vorbind, în ansamblu: pe plan global, testele indicau o creştere a IQ de 10 puncte la fiecare generaţie, iar majorarea se făcea simţită şi în testele de creativitate, cu acelaşi ritm, până în 1990.

    După acest an, rezultatele testelor Torrance, un standard de evaluare a creativităţii, indică o scădere continuă. Alte teste indică evoluţii asemănătoare: în Damenarca, IQ-ul a crescut în mod constant între 1959 şi 1998, după care a scăzut cu tot atâtea puncte cu cât s-a majorat anterior. În Australia, coeficientul de inteligenţă al copilor nu s-a schimbat între 1975 şi 2003. Faţă de 1980, în 2008 britanicii aveau un coeficient de inteligenţă mai mic cu şase puncte.

    Nu fiţi trişti, se poate face treabă şi în condiţiile acestea.

    Fără legătură cu cele de mai sus, ataşez câteva picturi, reprezentând câteva figuri cunoscute ale lumii politice internaţionale, ale fostului preşedinte american George W. Bush, care a deschis, recent, o expoziţie în Dallas. Mi se pare, sincer, că Bush junior dovedeşte talent şi are ceva primar, primitiv în exprimare; în acelaşi timp, mi se pare că are talentul de a citi nu numai figura, ci şi sufletul omului.


     

  • Găgăuzia, între nostalgia faţă de fosta URSS şi teama unui scenariu ucrainean

     “Situaţia este explozivă, pericolul este mare, dar, din fericire, în Găgăuzia există politicieni moderaţi care ştiu că dacă (scenariul ucrainean) se repetă, va fi dificil să fie oprit”, a declarat pentru AFP, în acest reportaj, primarul din Comrat, capitala Găgăuziei.

    Regiunea reprezintă 5,4% din teritoriul Republicii Moldova, o ţară cu 3,5 milioane de locuitori, majoritatea vorbitori ai limbii române.

    Găgăuzia a renunţat în 1994 la veleităţile separatiste, în schimbul unui statut de autonomie, care-i oferă accesul la independenţă în cazul în care Republica Moldova ar decide să se unească cu România.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Balcerowicz: Societatea civilă să monitorizeze guvernele; politicienii nu trebuie lăsaţi de capul lor

    Prof. Dr. Leszek Balcerowicz va veni în România, urmând să participe la “Conferinţa de Risc de Ţară Coface 2014”, organizată miercuri, 9 aprilie, de Coface şi Agenţia de presă Mediafax.

    El vorbeşte în interviu despre importanţa societăţii civile în monitorizarea guvernelor şi despre necesitatea reformelor înaintea intrării în zona euro, pentru a nu ajunge în situaţia Greciei. Leszek Balcerowicz mai spune că “a avea euro nu garantează succesul economic”.

    În prima parte a interviului acordat MEDIAFAX, difuzată în 3 aprilie, Balcerowicz s-a referit la disputa Ucraina-Rusia şi la faptul că aceasta este o problemă europeană, apreciind că ar fi o greşeală să fie ignorat pericolul reprezentat de acţiunile lui Putin şi susţinând ideea unor sancţiuni economice dure.

    Prezentăm a doua parte a interviului acordat MEDIAFAX de Leszek Balcerowicz:

    Reporter: Aţi vorbit despre reforme şi despre necesitatea lor. Ce au învăţat statele din Est din criza economică izbucnită cu şase ani în urmă şi ce ar mai avea de învăţat?

    Leszek Balcerowicz: Situaţia statelor respective în UE a fost diferită, în funcţie de politicile lor anterioare. Dacă ne uităm la zona euro, vedem că ţări precum Germania şi Austria nu au avut foarte mult de suferit, comparativ cu Grecia sau Spania. Care este explicaţia acestor diferenţe? În mare măsură, politicile diferite: în Grecia, cheltuiau, şi cheltuiau şi cheltuiau cu preţul creşterii datoriei publice şi în final au plătit preţul. Germania a beneficiat de pe urma reformelor făcute de Schroder cu zece ani în urmă, astfel încât cred că lecţia principală este aceea că politicile greşite sunt sancţionate, mai devreme sau mai târziu, inclusiv în zona euro. Cea mai bună protecţie este să ai politici bune. Pentru o politică bună într-o democraţie este necesară monitorizarea constantă a guvernului de către oameni care cred în ideile de libertate şi menţinerea sub control a acţiunilor guvernamentale. Astfel, societatea civilă este crucială pentru a preveni politicile greşite. Politicienii nu trebuie lăsaţi de capul lor.

    Reporter: Credeţi că toate statele est-europene au învăţat asta?

    Leszek Balcerowicz: Guvernele şi politicienii sunt întotdeauna sub presiunea diferitelor grupuri de interese care solicită cheltuieli mai mari sau mai multe reglementări şi sunt active peste tot, nu doar în Europa Centrală şi de Est. Dacă aceste grupuri de presiune au o influenţă exagerată, atunci guvernele introduc politici greşite. Care este soluţia? Soluţia este construirea unei contraponderi la nivelul societăţii civile.

    Reporter: Statele est-europene ar trebui să grăbească aderarea la zona euro sau ar trebui să mai aştepte câţiva ani?

    Leszek Balcerowicz: Ar trebui să se grăbească să finalizeze reformele, pentru că dacă intră în zona euro fără prea multă reformă, vor sfârşi ca Grecia. Aşa că ce trebuie să învăţăm – permiteţi-mi să repet – este că politicile greşite sunt greşite pe termen lung, pentru că sfârşeşti prin stagnare economică precum Italia, sau în criză precum Grecia şi a avea politici bune este cea mai bună protecţie, dar politicile bune în democraţie necesită o societate civilă care să monitorizeze clasa politică. Şi de aceea doar câteva ţări au succes în mod constant.

    Reporter: Dar zona euro are propriile probleme, aşa cum aţi menţionat, cum ar fi situaţia din Grecia.

    Leszek Balcerowicz: Sunt probleme în unele state din zona euro. După cum există probleme şi în state din afara zonei euro. De exemplu, Marea Britanie a cunoscut boom economic şi a avut o recesiune profundă pentru că a permis dezvoltarea bulei speculative în ceea ce priveşte creditarea şi deficitul fiscal. Nu zona euro este cea care poate fi blamată direct pentru politicile greşite din Grecia.

    Reporter: Credeţi în euro? Ce îmbunătăţiri ar trebui să aducă uniunea monetară?

    Leszek Balcerowicz: Permiteţi-mi să repet că a avea euro nu garantează succesul economic. A avea euro ajută ţările puternice, în sensul că sunt reformate, dar a avea euro pe fondul unor politici greşite poate aduce unele beneficii pe termen scurt şi probleme pe termen lung. Astfel încât nu există garanţii europene pentru politici naţionale bune. Trebuie să vă faceţi treaba, fiecare ţară trebuie să-şi facă treaba.

    Reporter: Ar trebui Uniunea să înăsprească sau să relaxeze unele politici în privinţa euro?

    Leszek Balcerowicz: Acum vorbiţi despre Banca Centrală Europeană, singura instutţie europeană care se ocupă cu politicile zonei euro. Nu cred că imitarea sau copierea politicilor Fed este o soluţie bună pe termen lung. Nu cred că cineva poate rezolva probleme structurale cu bani câştigaţi uşor; poţi amâna problemele, dar nu le rezolvi, ci le faci mult mai complicate.

    Reporter: Ar trebuie înăsprite criteriile pentru aderarea la zona euro după problemele din Grecia?

    Leszek Balcerowicz: După cum ştiţi, Grecia a fost admisă din raţiuni politice. Astfel, raţiunile politice nu ar trebui să prevaleze asupra raţiunilor economice. Dacă ţările îndeplinesc criterii economice convingătoare şi vor să adere la zona euro, nu ar trebui oprite. Estonia şi Letonia au aderat de curând pentru că au aplicat politici bune.

    Leszek Balcerowicz este un renumit economist şi politician, fiind considerat arhitectul reformelor iniţiate în Polonia în 1989, după căderea comunismului. Având realizări remarcabile, el a fost o figură dominantă în dezvoltarea ţării şi în strategia economică a Poloniei în perioada 1989-2007. Ca vicepremier, Balcerowicz a contribuit la transformarea istorică a Poloniei prin trecerea de la economia centralizată la o economie de piaţă, îmbinând vastele sale cunoştinţe în economie şi ştiinţe sociale cu valorile filozofiei morale şi politice.

    Prof. Dr. Leszek Balcerowicz se va afla la Bucureşti, urmând să participe la “Conferinţa de Risc de Ţară Coface 2014”, organizată de Coface şi Agenţia de presă Mediafax în 9 aprilie, de la ora 9.00, la Hotel Hilton.

    “Conferinţa de Risc de Ţară Coface 2014” este eveniment premium şi s-a dezvoltat peste ani, devenind o tradiţie şi un eveniment de referinţă pentru mediul de afaceri. Ediţia de anul acesta va beneficia de participarea a peste 300 de persoane, mai exact reprezentanţi de top din cele mai mari companii româneşti, dar şi multinaţionale, experţi în riscul de ţară şi specialişti din domeniul academic, bancar şi investitori străini.

    Printre lectorii deja confirmaţi se mai numără: Prof. Dr. Yves ZLOTOWSKI – Economist Şef Coface; Valentin LAZEA – Economist şef al Băncii Naţionale din România, economiştii şefi ai celor mai importante bănci din România, miniştri, reprezentanţi ai mediului de afaceri intern şi internaţional.

    Pentru a participa la “Conferinţa de Risc de Ţară Coface 2014” este necesară completarea formularului de înregistrare online, la adresa: http://mediafaxtalks.ro/risc-tara-coface/inregistrare.htm

    Mai multe informaţii despre conferinţă pot fi aflate accesând website-ul evenimentului: http://mediafaxtalks.ro/risc-tara-coface/index.htm

  • Opinie Dragoş Pătroi: Suprafiscalizarea sărăciei sau subimpozitarea bogăţiei?

    DRAGOŞ PĂTROI, consultant fiscal, cadru universitar asociat la ASE Bucureşti

    Cu toată inflaţia de analişti economici – mulţi dintre ei care nici măcar nu au ţinut în mână Codul fiscal, darămite să-l fi citit – nu am auzit până acum analize pertinente legate de cauzele reale, pe fond, ale evaziunii fiscale şi, implicit, de posibilităţile de circumscriere a acestui fenomen în limite controlabile.

    Dincolo de promisiunile politicianiste omniprezente la şezătorile mediatice referitoare la cine reuşeşte să aducă mai mulţi bani la bugetul statului, estimarea unor venituri prin legea bugetului de stat superioare celor efectiv realizate la finalul anului a fost o constantă a ultimilor ani.

    Cum putem numi asta, optimism sau autism în raport cu realităţile economice? Spre exemplu, în anul 2013, veniturile estimate au fost de 98.182 mld. lei, iar cele efective de 88.738 mld. lei. E adevărat, şi cheltuielile efective (de 106.256 mld. lei) au fost inferioare celor estimate (de 116.359 mld. lei), dar discrepanţa venituri – cheltuieli ne arată practic că putem supravieţui (ca stat) sub 300 de zile / an fără a apela la împrumuturi. Evident, acest fapt induce o formă de presiune fiscală, generată de necesitatea procurării de noi resurse financiare publice.

    Iar această presiune fiscală se va materializa prin impozitarea – în termeni populari – a tot ce mişcă. Iar aici apare a doua greşeală strategică: nu există o limită inferioară de venit sub care să nu ne intereseze dacă se colectează sau nu impozite şi taxe (chiar dacă instituirea şi colectarea acestora este prevăzută prin legislaţia fiscală). Practic, nu este identificat un nivel critic al veniturilor sub care activitatea fiscală de gestionare şi colectare a impozitelor devine ineficientă economic, fiind mai costisitoare decât valoarea impozitelor prelevate către buget.

    În mod subsecvent celor prezentate mai sus, combinaţia paradoxală a unor elemente de asimetrie şi volatilitate normativă (iar aici mă refer, în special, la lacunele şi inconsistenţa permisivă a unor texte de lege) cu ineficienţe de natură instituţională în combaterea marii evaziuni fiscale (indiferent că vorbim de incompetenţă sau de corupţie) va deplasa demersurile organelor fiscale în colectarea impozitelor şi taxelor către o atitudine facilă şi anacronică, de tip fanariot. Mai pe româneşte spus, colectăm de la cine putem, ceea ce va conduce – implicit – la o repartizare inegală şi, mai ales, inechitabilă a sarcinii fiscale.

    În fine, în strategia de limitare a fenomenului evazionist am impresia că se pierde din vedere însăşi definiţia pe fond a acestuia: sustragerea de la declarare şi impozitare a veniturilor. În acest sens, cred că ar trebui încurajat fenomenul de declarare şi, implicit, de introducere în sfera de fiscalizare a acestor venituri. Cum? Extrem de simplu, printr-o impozitare în cote regresive pe tranşe de venit. Cu cât obţii venit (ca persoană fizică) sau profit (ca firmă) mai mare, cu atât impozitul să fie mai mic (repet, pe tranşe de venit, astfel încât şi bogatul, şi săracul să plătească acelaşi impozit pentru acelaşi venit).

    Concluzia, din punctul meu de vedere, e destul de simplă: decât să supraimpozităm sărăcia, chiar şi dincolo de limita de subzistenţă, mai bine (sub)impozităm bogaţia. Evident, la un nivel stimulativ din punctul de vedere al conformării voluntare, că doar trebuie recompensată şi capacitatea de a genera venituri suplimentare peste medie. Desigur, acest fapt poate inflama spiritele în rândurile clasei muncitoare, dar îmi place să cred că dictatura clasei proletare a rămas doar o noţiune din manualele de istorie.

    Cine ar pierde în acest caz? În mod sigur, beneficiarii banilor negri, cei care acordă protecţie contra cost şi în afara legii. Iar cei care fac bani vor prefera să plătească impozite decente, atâta timp cât sumele mari de bani sunt impozitate la un nivel care face nestimulativă plata unor „comisioane„, mai ales comparativ cu riscurile asociate în cauză. La urma urmei, pragmatic vorbind, totul se reduce la o problemă de costuri, nu?

  • WSJ: Oligarhii şi politicienii ruşi sunt îngrijoraţi de impactul unor sancţiuni din partea SUA şi UE. Putin nu-i ascultă

     În schimb, liderul rus pare a fi concentrat pe păstrarea controlului asupra regiunii ucrainene Crimeea în pofida costurilor, care încep deja să fie simţite, scrie cotidianul american Wall Street Journal (WSJ).

    “Toată lumea este îngrijorată de sancţiuni, dar nu există nicio cale de a transmite această temere celui care ia deciziile, întrucât este înconjurat de loialişti”, a declarat un oficial guvernamental rus.

    De la preluarea controlului în Crimeea de către forţe ruse, bursa de la Moscova s-a prăbuşit la niveluri înregistrate ultima dată în timpul crizei economice globale. Cele mai mari 50 de companii au pierdut din capitalizare 110 miliarde de dolari.

    Rubla a atins noi minime record şi mulţi economişti şi-au redus la mai puţin de jumătate estimările privind creşterea PIB în acest an, iar asta înainte ca Rusiei să-i fie impuse sancţiuni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie Dragoş Damian: Cresterea din PIB din 2013 – cinstire “muncitorului” roman

    Dragoş Damian este CEO al companiei farmaceutice Terapia-Ranbaxy şi preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România.

    Asa ca in absenta altor opinii educate cele mai interesante raman cele ale analistilor si consultantilor, si observ ca marea majoritate a acestora pun cresterea economica pe seama norocului, a efectului de baza, a unor sectoare care nu au nici o sansa sa repete performanta, sau, si nu in ultimul rand, considera ca este un act al Domnului.
    Asa o fi, cum spun ei.

    Dar, poate ca este binevenita si opinia unuia din linia intai, care se bucura si se mandreste cu cresterea economica din 2013. Fie ca este sustenabila sau nu, fie ca se vede in indicatori macro sau in buzunarul fiecaruia, fie ca serveste sau nu relansarii consumului, finantarii deficitelor, extinderii infrastructurii sau sprijinirii domeniilor publice, cresterea PIB-ului din 2013 trebuie privita ca un succes al “muncitorului” roman. Antreprenor mare sau IMM-ist, corporatist, agricultor sau la modul propriu muncitor calificat sau necalificat, la stat sau la privat, “muncitorul” roman din prima linie a dus greul anul trecut, la tranta cu economia reala.

    Asta in conditiile in care concordia politica care a domnit (si care acum s-a terminat) nu a reusit din pacate sa creeze niste mecanisme si directii care sa ajute cu adevarat mediul de afaceri.
    Fiscalitatea complicata, ineficienta organelor de control si blocajele financiare nu reusesc sa domoleasca evaziunea si apetitul pentru munca la negru.

    Bancile au inca rani nevindecate de la creditele neperformate din trecut, castiga imprumutand statul, participand in proiecte garantate de acesta sau din provizioane, deci chiar nu au motive sa inceapa creditarea de masa, si nici macar nu poti sa le condamni.

    Scoala continua proiectul ei personal de a exporta absolventi, iar cei care din varii motive raman in tara au nevoie de costuri enorme pentru a fi recalificati in ceea ce cu adevarat are nevoie piata muncii.

    Diplomatia economica a Romaniei este absenta in zona BRICS (exceptand probabil cazuri oportuniste sau clientelare), tocmai intr-un context in care exporturile au devenit tinta de prima marime a tot mai multor afaceri.

    In continuare esuam in a gasi formule de stimulare a repatrierii celor 3-4 milioane de romani din Europa care sunt deja renumiti pentru harnicie si profesionalism si care contribuie din ce in ce mai evident la PIB-ul de aiurea.

    Cresterea din 2013 care sunt sigur ca a tras atentia asupra Romaniei (cu placere sau invidie) este meritul exclusiv al “muncitorului” roman care roboteste de dimineata pana seara ca sa puna o paine pe masa, cum se spune. Ca un adevarat luptator de transee, “muncitorul” roman – erou necunoscut fie el antreprenor mare sau IMM-ist, corporatist, functionar public, agricultor sau la modul propriu muncitor calificat sau necalificat, la stat sau la privat – s-a adaptat la conditiile ostile de mediu si a adus cea mai buna valoare adaugata din 2008 incoace.
    Cu un plan bun pe termen lung, combatand neajunsurile de mai sus si stabilind ceea ce se cere de mult, si anume planificare si prioritizare sectoriala, Romania nu poate avea probleme de dezvoltare sustenabila. Si asta pentru ca se bazeaza si in cele ce urmeaza pe “muncitorul” roman, calul de povara al economiei care a crescut datorita lui cu 3,5%.
     

  • Ponta: Oamenii de afaceri pot transmite încredere şi stabilitate, chiar mai mult decât politicienii

     Şeful Executivului a făcut această declaraţie în cadrul discursului pe care l-a susţinut la Forumul de afaceri Franţa-Europa de Sud-Est, 2014. El le-a spus oamenilor de afaceri prezenţi la lucrări că într-o lume deschisă nu se mai poate vorbi de “ţara ta”, ci trebuie privită regiunea în ansamblu.

    “Trebuie să te uiţi şi să înţelegi că nu poate fi bogăţie într-o ţară şi sărăcie în ţara de alături, că nu poţi să oferi un model de succes – iată ce se întâmplă la graniţele noastre – în primul rând pentru Moldova, după aceea pentru Ucraina, decât dacă arăţi că dezvoltarea economică, dreptatea socială, legile democratice sunt în beneficiul cetăţenilor din ţările care sunt în această regiune.

    Din acest punct de vedere, nu cred că există o democraţie stabilă şi o societate stabilă decât acolo unde mediul de afaceri se dezvoltă. Cred sincer că dumneavoastră sunteţi cei care puteţi să daţi, mai mult chiar decât oamenii politici, semnalul de încredere, de stabilitate, de care România şi regiunea au mare nevoie”, a spus Ponta

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bogdan Enoiu, la BM Storytellers: Ne-am făcut viaţa destul de grea pentru că nu am generat mai mulţi oameni de calitate în această ţară

    Iată discursul lui Bogdan Enoiu, fondatorul McCann Erickson, la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    Eu nu mă consider un om de afaceri, cred că sunt mai mult un antreprenor şi un posibil viitor tenisman. Am jucat şi azi. Joc cu Cristian Tudor Popescu de 15 ani, cam patru meciuri pe săptămână, indiferent de vreme şi de anotimp, şi nu ne-am plictisit unul de altul. Tenisul e mult mai frumos decât publicitatea, cu siguranţă. Cu toate acestea, publicitatea e cea care m-a adus aici.

    Pentru mine, ultimii ani au fost nişte ani foarte grei. Nu am crezut că vor fi atât de grei şi cred că toţi am simţit chestia asta. Nu cred că este cineva care să nu simtă o dezamăgire profundă – şi mă refer mai ales la oamenii de afaceri.

    Au fost ani când am consolidat ceea ce ştim să facem, am luat multe premii, pe care le trec la plus, avem 15 lei la Cannes, aur, platină şi alte metale semipreţioase. Ne-am poziţionat pe noua Europă, am încercat să fim cei mai buni şi cred că am reuşit. Pe partea de creaţie, am reuşit să fim cei mai buni şi să creştem continuu. Am făcut Campania pentru Ciocolata cu Rom şi am luat-o ca pe o ştafetă pentru a păstra vii brandurile copilăriei noastre. Acum, în poveştile noastre, ne lovim de Ghiţă Ciobanul, pe care vom începe să îl exportăm şi în alte ţări. Campania cu Ghiţă a avut succes pentru că omul este autentic, foarte natural, cu o meserie ancestrală. Nu am lucrat nimic la el, iar clopul lui  este 50% din succesul campaniei şi a reuşit să creeze o atmosferă frumoasă şi la noi în agenţie. Apropo de agenţie, eu sunt un şef atipic, ţin cu oamenii mei cheie trei-patru meetinguri pe an la tenis, niciodată în firmă, nu mă bag şi le dau, cel puţin, iluzia că e businessul lor.

    Înainte de a vorbi despre tenis sau despre publicitate, trebuie să vorbim însă despre profesori. Ar fi foarte bine dacă şi acum am avea profesori ca domnul Dan C. Mihăilescu la ţară; am fi mult mai departe şi nu am mai vorbi acum despre cum ar fi fost dacă. Doar din punctul de vedere al evoluţiei educaţiei în România, îmi reproşez că nu am intrat în politică. 
    Am văzut aici în sală pe un coleg, Dragoş Belduganu, de la Şcoala de Valori, care face ce trebuia să facem noi demult ca să fim la nivelul Cehiei sau Poloniei; sunt mulţi manageri polonezi în România, de ce nu sunt şi manageri români în Polonia sau Cehia? De ce nu s-a dus Electrica să privatizeze CEZ în Cehia? Răspunsul este foarte simplu: veţi vedea o directă proporţionalitate între testele PISA (la care sunt testaţi copiii de 15 ani din 68 de ţări) şi performanţa economică şi nu numai a ţării. România se află la acest test pe locul 47, Cehia sau Polonia fiind mereu în top 20.

    Cred că dacă în 2014 nu ajungem în primele 30 de ţări la testele PISA, nu vom fi nici mai buni, nici mai veseli, dar nici bine nu ne va fi şi ţara nu va merge în sus. Pentru asta, ne mai trebuie vreo 3 miliarde de euro, bani care lipsesc de la bugetul educaţiei (acum primeşte 3,3% din PIB).

    Ne trebuie profesori foarte buni la sate, în primul rând, care să fie plătiţi mult mai bine; în sate şi oraşe defavorizate, copiii nu au nicio şansă, ne batem pur şi simplu joc de ei. Nu ne pasă în ţara asta de educaţie. Nu trebuie să ne pese în ţara asta de infrastructură sau de alte investiţii, ci doar de educaţie; 10-20 de ani trebuie pompaţi bani în educaţie, câte 10-20 de miliarde pe an în profesori buni, dedicaţi, cu metode actuale de predare, cu voinţă, iar rezultatele se vor vedea. Când dascălul va fi ce a fost în perioadele bune ale României, vom vedea şi PIB-ul la acelaşi nivel. Prima mea decizie ca membru al guvernului ar fi să aloc 6 miliarde de euro la Ministerul Educaţiei.

    Am avut Samsung client în anii ‘90 şi am văzut ambiţia lor de a depăşi Sony; uitaţi-vă unde e Samsung în 2014 şi unde este Sony. În anii ‘70, când eu şi domnul Mihăilescu mergeam cu 1,5 lei la cinema la Flamura, Coreea de Sud era în spatele României, în spatele Coreei de Nord, în spatele Somaliei şi în spatele Ghanei. Ce au făcut ei în ultimii 50 de ani?

    Au învăţat de au rupt. Nu există copil de 8 ani în Coreea de Sud fără ochelari; nu zic că e bine, că au ajuns în extrema cealaltă, dar au reuşit. Finlanda este istoric în primii cinci la testele PISA. Anul trecut a fost pe 6 şi a ieşit un enorm scandal naţional. Finlanda plăteşte un profesor cu 5.000 de euro pe lună şi în Finlanda nu poţi să fii profesor dacă nu termini facultatea în primii zece. Din start au băgat o grilă foarte tare. Îţi asigură MBA. Ca la orice firmă serioasă, te atrag, îţi continuă educaţia şi îţi cer performanţă.  De unde luăm banii? Suntem 10 milioane de adulţi în ţara asta. Mama mea şi tatăl meu vitreg încă trăiesc. De fiecare dată când mă duc la ei – stau în Berceni, puţin mai departe de Flamura -, mama tot îmi dă 10 lei când plec. Este generaţia care a trecut prin foarte multe greutăţi şi nu au cheltuit şi nu cheltuie – ei oricum dau bani pentru nepoţi, pentru fondul clasei şi multe alte chestii; câte 3 lei, câte 5 lei strânşi în funcţie de pensie – se pot strânge bani foarte frumoşi; apoi de la noi toţi, de la top 300, de la top 500, ei pot da 80% din suma asta. Domnule Ţiriac, cât câştigi pe an? 10% din ce câştigi merge la educaţie. Şi se face o listă publică de „Name & Shame„; de exemplu: Ţiriac a dat, Enoiu n-a dat; Biriş a dat, Petrescu n-a dat. Aşa se face. Aşa se strâng banii. O faci tu, România, singură sau n-o faci deloc. Dacă aşteptăm bani de afară, o să aşteptăm degeaba. Nu are nimeni niciun interes să fim mai deştepţi: nici FMI, nici UE, nimeni. Aţi auzit vreodată ceva de bugete de educaţie în UE? Nu. Fiecare e pentru el aici.