Lufikin România are ca activităţi vânzarea şi serviciile de mentenanţă şi reparaţii pentru unităţi de pompare, sisteme automatizate, pompe de gaz cu tijă şi piston în industria petroliera.
Aceasta include o fabrică dotată cu echipamente şi tehnologii de ultimă oră şi o secţie de reparaţii şi mentenanţă. În momentul de faţă, Lufkin România are 260 de angajaţi cu experienţă în domeniul industriei petrolului şi se estimează că numărul acestora va ajunge la 350 până la finele anului curent. Activitatea principală a fabricii o reprezintă producţia unităţilor de pompare cu balansier, marca Lufkin. Potenţialul de producţie se ridică la mai mult de 1.100 de asemenea unităţo anual.
În plus, noul centru regional va avea rol de suport pentru toate operaţiunile de vânzare şi service a produselor Lufkin în Emisfera de Est. Aproximativ 90% din volumul producţiei este destinat exportului în peste 20 de ţări.
Tag: Ploiesti
-
Fabrică de 140 de milioane de dolari la Ploieşti
-
Fosta şefă a Comisiei pentru persoane cu handicap Prahova, condamnată la 8 luni cu suspendare
Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au condamnat-o, vineri, la opt luni de închisoare cu suspendare pe Viorica Oniga, trimisă în judecată pentru două infracţiuni de conflict de interese, într-un dosar instrumentat de Parchetul Curţii de Apel Ploieşti, au declarat reprezentanţi ai acestei instanţe.
Sentinţa pronunţată vineri de Curtea de Apel Ploieşti nu este definitivă, putând fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul în care fosta şefă a Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova, medicul Viorica Oniga, a fost condamnată pentru conflict de interese a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti în 22 mai, cu şase zile înainte ca Oniga să fie reţinută de procurorii DNA şi apoi arestată preventiv într-un dosar în care este acuzată de mai multe infracţiuni de corupţie.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
PIAŢA IMOBILIARĂ în ultimul an: Cum au evoluat preţurile locuinţelor în marile oraşe în ultimele 12 luni
După ce în aprilie preţurile cerute pentru apartamentele din întreaga ţară s-au depreciat, înregistrându-se o scădere de 2,4%, de la 953 la 935 de euro pe metru pătrat, în luna mai piaţa rezidenţială a fost marcată de stabilitate. Astfel, la nivel naţional în luna mai a fost consemnată o apreciere uşoară, de 0,3%, până la 938 de euro pe metru pătrat. Cu toate acestea, tendinţa generală în marile oraşe ale ţării a fost, cu două excepţii, una de scădere, se arată într-un comunicat al portalului imobiliare.ro.
Pe primul loc în topul marilor oraşe în funcţie de ieftinirile consemnate pe segmentul rezidenţial în decurs de 12 luni se află Constanţa şi Ploieşti, cu scăderi de 4,2% faţă de 2012.
În Constanţa preţurile au coborât sub 900 de euro pe metru pătrat, respectiv de la 906 la 868 de euro pe metru pătrat.
Pe de altă parte, în Ploieşti preţul mediu se apropie de limita de 800 de euro, în condiţiile în care acesta s-a redus de la 836 la 801 euro pe metru pătrat.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Profituri mai mari cu 22% pentru AFI Properties în primul trimestru
AFI Palace Cotroceni, cel mai mare şi mai profitabil activ al companiei, a înregistrat, din punct de vedere operaţional, o creştere de 10% a venitului net în primul trimestru din 2013 faţă de aceaşi perioadă a anului trecut, până la 6,9 milioane de euro. De asemenea, a înregistrat o creştere de 1,6% (în Euro), respectiv 2,5% (în RON) în ceea ce priveşte cifra de afaceri a chiriaşilor săi, în perioada menţionată, totalizând 47 milioane de euro. AFI Palace Cotroceni a a fost vizitat zilnic de 54.000 de oameni; în total, 5 milioane de vizitatori au trecut pragul AFI Palace Cotroceni în primele trei luni ale anului 2013.
AFI Europe îşi continuă strategia de dezvoltare a unui flux de numerar puternic. în următoarea perioadă, eforturile companiei se vor concentra pe finalizarea a două proiecte, centrul comercial AFI Palace Ploieşti şi AFI Park 2, a doua clădire de birouri de clasa A din cadrul centrului de afaceri AFI Park Cotroceni.
AFI Palace Ploieşti este în prezent în construcţie, obiectivul fiind deschiderea sa în octombrie 2013. Faza 1 a proiectului este închiriată în prezent de retaileri naţionali şi internaţionali precum Cora, H&M, Reserved, Time-out, Aldo, Lee Cooper, Smyk, Carturesti, Collins, MacDonald, KFC şi alţii. Construcţia fazei 2 a proiectului a demarat, iar odată cu finalizarea acesteia vor fi adăugaţi 4.170 de metri pătraţi la mall-ul actual, aceştia fiind destinaţi în special activităţilor de divertisment si recreaţionale.
Un alt proiect important este AFI Palace B.Noi, unde peste 12.000 de metri pătraţi au fost deja închiriaţi.
Pe piaţa birourilor, AFI Park 1, primul imobil de birouri de clasa A din AFI Park Cotroceni, a fost deja închiriat în proporţie de 96% de companii precum Endava, Microchip technologies şi Cameron, în timp ce AFI Park 2 va fi gata în primul trimestru al anului 2014, cladirea având urmând să ofere o suprafaţă de 12.000 de metri pătraţi.
AFI Properties, prin intermediul subsidiarei sale, AFI Europe, pe care o deţine integral, desfăşoară activităţi în 7 ţări din Europa Centrală şi de Est (CEE) şi Europa de Sud-Est (SEE), printre acestea numărându-se Cehia, Serbia, Germania şi Polonia. România reprezintă, însă, ţara unde compania îşi concentrează în prezent cele mai multe activităţi de dezvoltare.
Suprafaţa totală a activelor AFI Properties însumează 472.000 de metri pătraţi, valoarea totală a acestora menţinându-se la 1,5 miliarde de euro, în timp ce rezervele în numerar au crescut la 55 milioane euro la 31 martie 2013.
-
Cum au ajuns sătenii din Păuleşti să facă haine pentru H&M
„O dată la două-trei luni realizăm o colecţie pentru H&M, mergem şi o prezentăm în Suedia, iar achizitorii lor aleg anumite modele. Acestea devin comenzi pentru noi„, spune Gabriela Gherghina, head-designer pentru compania Ottorose Rom. Numele Ottorose Rom a apărut pentru prima dată în prim-plan în urmă cu câteva zile, când retailerul H&M a făcut publică lista furnizorilor locali. Pe această listă apăreau nouă furnizori şi 20 de fabrici în care gigantul suedez realiza haine, iar cel mai des întâlnit pe această listă este numele Ottorose Rom, care lucrează atât în fabrica proprie, cât şi în alte cinci unităţi de producţie pe care le subcontractează. Pentru că nu face faţă comenzilor în micuţa fabrică proprie, care numără în total 25 de angajaţi.
Producătorii şi retailerii refuză să dea date oficiale despre preţul articolelor, însă, potrivit informaţiilor Business Magazin furnizate de jucătorii din piaţă, preţul poate ajunge în magazine chiar de zece ori mai mare decât cel cu care un produs pleacă pe poarta fabricii. „În România sunt confecţionate multe din hainele comercializate de H&M. Vorbim, de exemplu, despre costume, jachete sau blazere”, spun reprezentanţii gigantului suedez. Ei precizează că România este recunoscută pentru expertiza pe care o are în ceea ce priveşte realizarea produselor, motiv pentru care compania a dezvoltat parteneriate cu producători locali cu mult înainte de intrarea sa pe piaţa locală acum doi ani. „Colaborarea cu furnizorii din România are o tradiţie de peste 20 de ani.” Potrivit datelor făcute publice de compania suedeză, cele mai multe fabrici sunt amplasate în zona Moldovei, însă există şi câteva excepţii, printre care se numără şi Ottorose Rom.
Absolventă a facultăţii de arte decorative şi design din Bucureşti, Gabriela Gherghina spune că biroul de design Ottorose Rom de la Păuleşti s-a axat pe realizarea unor produse mai speciale, „de aceea primim pentru fiecare model comenzi de 20.000 până la 150.000 de bucăţi”. România este prin tradiţie o piaţă de lohn, în care marii retaileri internaţionali – fie companii mass-market (H&M, Zara sau C&A), fie de lux (Gucci, Dolce & Gabbana) – realizează hainele care apoi ajung în magazinele din toate colţurile lumii. Modelul de business în acest caz presupune că fabrica primeşte de la retailer modelul şi doar îl execută – croieşte după un tipar deja existent şi apoi coase. În cazul Ottorose însă, procesul se schimbă şi hainele practic iau naştere la Păuleşti.
-
“Cerere de eutanasiere”, semnată de 33 de angajaţi ai Institutului de Utilaj Petrolier şi trimisă autorităţilor
Salariaţii Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare Utilaj Petrolier IPCUP Ploieşti au dat publicităţii, marţi, o “cerere colectivă de eutanasiere”, semnată de 33 din cei 54 de angajaţi şi adresată preşedintelui Traian Băsescu, premierului Victor Ponta, ministrului Economiei, Varujan Vosganian, ministrului Cercetării, Mihnea Costoiu şi şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie Gabriel Dumitraşcu.
Primul motiv invocat în această cerere în reprezintă faptul că salariaţii IPCUP nu şi-au mai primit salariile din octombrie 2010.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Restricţii pe DN 1, între Ploieşti şi Braşov, din cauza lucrărilor de reabilitare a drumului
Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova, circulaţia rutieră se desfăşoară cu restricţii, joi, pe DN 1, între Ploieşti şi Braşov, unde au loc lucrări de întreţinere a drumului.
Astfel, în zona Lunca Cornului, spre Valea Prahovei, două dintre cele patru benzi de circulaţie ale drumului sunt blocate pentru lucrări de reabilitare a carosabilului. Traficul rutier în zonă se desfăşoară pe celelalte două benzi ale drumului rămase libere.
Poliţia le recomandă şoferilor să respecte semnificaţia indicatoarelor amplasate în zonă.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Operaţiunile Dufa pentru România şi Bulgaria preluate de AdePlast
”Atâta vreme cât avem capacitatea, ştim şi putem să producem la standardele impuse de Meffert AG am decis să aducem lângă marca de vopsele AdePlast şi un alt brand cu notorietate şi cotă importantă de piaţă,” declară Marcel Bărbuţ, CEO AdePlast..
“Am ales compania AdePlast pentru a reprezenta marca Dufa în România dat fiind ca în spatele investiţiilor masive din ultimii ani se află o strategie puternică de dezvoltare, care are la bază un model cu adevărat german de organizare. Mai mult decât atât, noile capacităţi de producţie sunt de un nivel tehnic de ultimă generaţie.
De asemenea, între AdePlast şi Meffert va exista o sinergie şi pe zona de mortare uscate şi polistiren, astfel că vom prelua de aici produse pentru o parte din pieţele în care suntem prezenţi”, declară Dieter Meffert, CEO Meffert A.G., deţinătorul mărcii Dufa.
Divizia Vopsele a AdePlast a preluat departamentul de vânzări, distribuţia şi clienţii cu care funcţiona Dufa în România, iar producţia de vopsea a Dufa a fost transferată în fabricile AdePlast, în primă fază la Oradea, ulterior, după deschidere, şi în cea din Ploieşti.
”Pentru moment producem vopselele Dufa în fabrica noastră de la Oradea, o fabrică cu tehnologie de ultimă generaţie, urmând ca din vara acestui an să demarăm producţia şi în fabrica din Ploieşti, odată cu pornirea acesteia, programată pentru luna iunie” declară Bogdan Pîrvu, director divizia vopsele a AdePlast.
În primă fază produsele premium marca Dufa vor fi importate din Germania, de la fabricile grupului Meffert AG. În contrapartidă AdePlast va produce pentru Meffert, sub brand privat, mortare, adezivi si polistiren pentru pieţele din Germania, Ungaria şi Ucraina.
”Divizia vopsele a AdePlast va funcţiona cu două departamente diferite de vânzări, câte unul pentru fiecare dintre cele doua mărci de vopsea. Astfel, în mai puţin de 3 ani ne propunem să devenim unul dintre jucătorii importanţi şi pe această piaţă.” declară Bogdan Pîrvu.
Anul trecut AdePlast a vândut vopsele şi tencuieli decorative în valoare de aproximativ 1,7 milioane de euro. La aceasta se adaugă suma realizată de Dufa în România anul trecut, de aproximativ 1,9 milioane de euro. ”Pentru 2013, asteptam o crestere semnificativa a cifrei de afaceri pentru Divizia Vopsele a Adeplast fata de suma vanzarilor realizate de cele două branduri, Dufa şi Adeplast în 2012, pe seama sinergiilor,” declară Bogdan Pîrvu.
Compania AdePlast a anunţat la începutul lunii martie un amplu proces de reorganizare a afacerii, pe trei divizii de business: Divizia Vopsele, Divizia Termosistem şi Divizia Adezivi şi Mortare Uscate, fiecare dintre acestea având management separat. Divizia Vopsele este condusă de Bogdan Pîrvu, iar Divizia Termosistem este coordonată de Octavian Nicula.
“Eu mă voi ocupa în continuare de dezvoltarea Diviziei de Adezivi şi Mortare Uscate până când voi găsi persoana potrivită care să preia şi acest business,” precizează Marcel Bărbuţ.
Grupul de companii Meffert s-a înfiinţat în 1947, în prezent numărându-se printre liderii producătorilor de vopsele pentru construcţii din Europa. Spectrul său de producţie şi distribuţie cuprinde produse de înaltă valoare ca: vopsele de faţadă, tencuieli interioare, lacuri, lazuri, produse de renovare şi conservare a construcţiilor.
Orientarea internaţională a companiilor din concern a început foarte timpuriu şi s-a desfăşurat expansiv la începutul anilor 90. Actualmente grupul numără în toată lumea peste 21 de capacităţi de producţie şi de distribuţie cu peste 1200 de angajaţi. Cifra de afaceri a grupului depăşeşte 300 milioane de euro pe an. Sediul central al companiei se află în Germania, la Bad Kreuznach, unde se găseşte şi principala fabrică.
AdePlast este cel mai important producător român de adezivi şi mortare uscate, cu două facilităţi de producţie dezvoltate la nivel naţional, o fabrică la Ploieşti şi una la Oradea. Capacitatea totală de producţie pentru sectorul mortarelor se ridică la 700.000 de tone anual.
Capacitatea de producţie pentru vopsele, tencuieli decorative şi adezivi speciali în stare umedă se ridică la 20.000 de tone pe un schimb. Unitatea de producţie de vopsele şi tencuieli decorative este una dintre cele mai moderne la nivel naţional, fiind inaugurată la începutul anului 2009 la Oradea. începând cu anul 2011 AdePlast a pus în funcţiune o fabrică de polisitern expandat la Ploieşti, cu o capacitate de producţie de 700.000 metri cubi pe an, iar în 2012 au fost achiziţionate utilajele pentru dotarea unor noi facilităţi de producţie de polistiren la Ploieşti şi Oradea, capacitatea crescând la 1.100.000 metri cubi anual.
Astfel, Adeplast devine producătorul de termosistem numărul 1 din România, având toate materialele componentede de bază realizate în fabricile proprii.
-
ANSVSA: În cazul cărnii de cal din mici a fost fraudă comercială. Societatea va fi amendată cu 30.000 de lei
Vladimir Mănăstireanu, care asigură conducerea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) până la numirea unui nou preşedinte, a precizat că societatea a intrat în atenţia organelor de anchetă pentru fraudă fiscală.
Alerta în cazul cărnii de cal din mici a fost finalizată pe 18 martie, rezultele indicând că din cele 1.920 de caserole a câte 800 de grame de pe piaţă, au fost vândute 1.358 de bucăţi, restul de 562 fiind sechestrate şi distruse.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a lansat, săptămâna trecută, o alertă alimentară după ce într-un magazin din Bucureşti a fost descoperită cantitatea de 200 de kilograme de carne tocată de mici asupra căreia a existat suspiciunea de fraudă constând în substituirea cărnii de vită cu cea de cal.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro