Tag: păstrare

  • Efectele negative pe care le are instabilitatea deja încep să se vadă. Strada cere să plece toată clasa politică. PSD vrea să păstreze guvernarea. Fără majoritate, PNL cere alegeri anticipate

     Euro a crescut la 4,446 lei, cel mai ridicat nivel din ultimele 4 luni.  În schimb Bursa de la Bucureşti a rămas rece la plecarea premierului. Investitorii de la Londra au pus stop pe România până văd cine preia conducerea guvernului.

    Preşedintele Klaus Iohannis, con­frun­tat cu prima criză politică majoră, a refuzat să intre „în detalii tehnice“ pri­vind viitorul guvern, după demisia pre­mierului Victor Ponta sub presiu­nea străzii. Potrivit schiţei de calendar prezentată de preşe­dinte, în această săptămână se va termina o primă rundă de consultări politice, apoi vor fi anunţate concluzii.

    Deşi Ponta a plecat de la Palatul Victoria alături de hulitul mi­nistru de interne Gabriel Oprea, strada nu s-a li­niştit şi cere mai mult: o nouă clasă politică, per­sonaje noi, care să nu fie corupte.

    Nu există însă soluţie în afara clasei politice şi în afara partidelor tradiţionale, niciun partid nu a mai răzbit pe scenă în ultimii ani, partid care să însemne astăzi alternativa la aceste partide tradiţionale.

    Prin urmare, un nou guvern se va forma din nou din partidele din Parlament în condiţile în care alegerile anticipate sunt greu de organizat.

    Preşedintelui îi revine sarcina să propună o per­soa­nă pentru funcţia de prim-ministru, după ce se con­sultă cu partidele parlamentare, proce­dură care în­cepe astăzi sau cel mai târziu mâine, potrivit preşedintelui.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Opinie Lavinia Raşca: Păstraţi treaz spiritul inovator al afacerii!

    Este adevărat: pentru a obţine avantajul competitiv, antreprenorii sunt agili în valorificarea oportunităţilor, aduc pe piaţă produse şi servicii noi sau folosesc în premieră procese moderne, ce reduc timpul de servire şi costurile. Prin contrast, de cele mai multe ori, în companiile mari, cultura birocratică încetineşte şi chiar împiedică luarea deciziilor şi, pe cale de consecinţă, încetineşte sau împiedică inovarea şi creativitatea. De obicei, când îşi propun proiecte cu grad mare de inovare, companiile mari achiziţionează entităţi antreprenoriale sau încheie cu ele contracte comerciale, cumpărând produse, sevicii sau licenţe.

    Când afacerea creşte, pot apărea probleme de comunicare, iar sistemele de aprobare şi de control pot deveni mult mai greoaie. Cu cât sunt implicate mai multe persoane cu păreri proprii şi divergente în procesul decizional, cu atât discuţiile prieteneşti, care duc la decizii rapide, cedează locul şedinţelor şi rapoartelor oficiale şi lungi. Este şi mai grav când persoane din posturile specializate au interese diferite, chiar divergente. În toate condiţiile menţionate, angajaţii creativi se simt frutraţi şi fie pleacă din companie, fie devin apatici.

    În unele companii de succes, care cresc, apare pericolul ca relaţiile cu clienţii să intre cu timpul în rutină şi furnizorii, din dorinţa de a fi eficienţi în satisfacerea nevoilor clienţilor, pe care cred că le cunosc foarte bine, nu mai pun întrebări sau evită schimbările. Vi s-a întâmplat să vă simţiţi greşit înţeleşi, în calitate de clienţi? Să aşteptaţi de la furnizori opinia lor de specialişti, pe lângă tratamentul politicos şi prompt, şi, în loc de asta, să vă simţi dezamăgiţi pentru că, dintr-o politeţe greşit înţeleasă, sau dintr-o nepăsare disimulată, nu v-au prevenit că sunteţi pe cale să faceţi o alegere greşită sau nu v-au informat despre o soluţie nouă, mai bună, gândindu-se că o veţi găsi prea scumpă? Mie mi s-a întâmplat şi atunci i-am părăsit pe vechii parteneri, deveniţi inerţi, în favoarea altor firme, agile şi îndrăzneţe. De ce poate apărea această inerţie, pe măsură ce companiile cresc şi se maturizează? Pentru că, fiind prea absorbite de eficienţă şi de excelenţă în operaţiuni, uită de necesitatea de a se reinventa şi de a se adapta la mediu.

    Automulţumirea şi aroganţa pot apărea atunci când creşterea şi succesul îi îmbată pe antreprenori şi pe echipele lor. “De ce ar fi necesare schimbări, care produc deranj şi consum de resurse, de vreme ce totul merge atât de bine?“ – se gândesc unii dintre ei. “De ce să investim în tehnologii noi, când cele actuale au dat rezultate, iar noi le perfecţionăm şi le eficientizăm permanent?“  “Chiar dacă acum clienţii doresc altceva, îşi vor da seama cu timpul că au greşit.“ Vi se pare imposibil un astfel de mod de gândire? Din păcate nu este.

    DE CE DISPAR CREATIVITATEA ŞI SPIRITUL INOVATOR CÂND COMPANIILE CRESC?

    Cei care au studiat acest fenomen au evidenţiat trei cauze principale. Este indicat ca antreprenorii să le cunoască, pentru a le putea evita – total sau, cel puţin, într-o cât mai mare măsură – şi pentru a păstra vii creativitatea şi inovarea în afacerile lor, atunci când se dezvoltă.

    Aceste cauze ale dispariţiei creativităţii şi spiritului inovator sunt:

    1. birocraţia şi îngreunarea comunicării odată cu creşterea dimensiunii companiei,
    2. interpretarea greşită a nevoilor clienţilor 
    3. automulţumirea şi aroganţa.

    CUM SĂ MENŢINĂ ANTREPRENORII SPIRITUL INOVATOR TREAZ?

    Din fericire, inovarea şi adaptarea la condiţiile pieţei nu sunt incompatibile cu creşterea companiei. Antreprenorii pot păstra inovativitatea companiei prin:

    1. gândirea strategică şi clar comunicată, care să canalizeze ideile persoanelor creative în direcţia avută în vedere de antreprenor;
    2. implicarea personală a antreprenorilor şi a top managerilor în procesul de inovare, cu toate că operaţiunile devin mai complexe şi ocupă tot mai mult timp;
    3. consolidarea culturii organizaţionale propice, în care oamenii creativi şi inovativi se simt bine şi stimulaţi. |ntr-o astfel de cultură:

    • oamenii sunt încurajaţi să caute în permanenţă noul, scrutând mediul extern,
    • eşecurile nu sunt pedepsite, ci folosite ca prilejuri de a învăţa şi de a progresa,
    • angajaţii sunt apreciaţi şi recompensaţi pentru ideile şi pentru inovaţiile lor,
    • ierarhia organizaţională nu stă în calea aplicării ideilor inovatoare în practică;

    4. perfecţionarea şi scurtarea continuă a procesului parcurs de la apariţia ideilor până la comercializarea lor, astfel încât:

    •  numărul de idei generate să fie cât mai mare,
    •  inovaţiile valoroase să nu fie oprite,
    •  riscurile eşecului să fie reduse prin intermediul unor măsuri urgente,
    •  resursele să fie direcţionate către proiectele cele mai interesante;

    5. angajarea de persoane cu atitudine antreprenorială, care:

    •  acceptă schimbarea şi nu precupeţesc eforturi pentru a pune în practică soluţii noi,
    •  văd oportunităţi în nevoile nesatisfăcute,
    •  apreciază colaborarea şi managementul participativ;

    6. concentrarea simultană şi cu atenţie egal distribuită asupra procesului de inovare şi asupra performanţei în operaţiuni.

    ÎN LOC DE CONCLUZIE

    Bill Gates spunea că „succesul este un profesor prost. Îi seduce chiar şi pe oamenii cei mai inteligenţi, făcându-i să creadă că nu vor eşua niciodată“.

    Legat de acest citat, care mi se pare foarte adevărat, doresc să vă recomand o carte – „Seduced by Success“, de Robert J. Herbold. Autorul foloseşte exemplele unor companii precum General Motors, Kodak şi Sony, pentru a arăta cum pot fi evitate capcanele care stau în calea creativităţii şi inovării în companii şi cum se poate menţine avantajul lor competitiv  pe termen lung. Astfel de capcane sunt menţinerea modelelor de business şi a produselor cu mare succes în trecut, dar depăşite în prezent, care sunt promovate în continuare, la adăpostul unei culturi a confortului, în loc de a moderniza procesele şi de a actualiza cunoştinţele angajaţilor.

    Astfel de greşeli pot fi evitate, arată autorul,  dacă se acordă o atenţie deosebită unor aspect precum:

    1. Revitalizarea continuă a brandurilor şi a produselor;
    2. Abordarea din unghiuri noi a practicilor folosite cu succes;
    3. Menţinerea vitezei şi agilităţii companiei cu ajutorul unui leadership puternic;
    4. Luarea măsurilor necesare astfel ca angajaţii să aibă putere şi să nu fie împiedicaţi de birocraţie să îşi manifeste ideile.
     

  • Sfaturi utile pentru a-ţi păstra în siguranţă dispozitivele mobile

    Bitdefender a elaborat o listă de recomandări pentru protecţia dispozitivelor mobile şi a datelor stocate pe ele în vacanţă. Pe durata călătoriilor în ţară sau străinătate, terminalele mobile se conectează frecvent la hotspot-uri wireless nesecurizate, pot fi pierdute pe plajă sau pot deveni victimele criptării de către temuţii viruşi ransomware.

    Viruşii ransomware fac din ce în ce mai multe victime, prin blocarea dispozitivelor mobile şi a conţinutului acestora şi solicitarea unei răscumpărări pentru deblocarea terminalelor. Ransomware se instalează mai ales prin drive-by download, deci fără ca utilizatorul să descarce cu intenţie vreun fişier, aşadar evitaţi pe cât posibil navigarea pe pagini cu conţinut maliţios. Nu daţi click pe linkuri care pot părea suspecte şi instalaţi o soluţie antivirus ca să vă alerteze despre eventualele site-uri nesigure. Nu uitaţi să vă asiguraţi datele prin back up, fie online sau pe un dispozitiv fizic, pentru a vă feri de probleme în caz de variaţii ale alimentării cu energie electrică sau alte eventuale accidente.

    Dacă folosiţi aplicaţii pentru a facilita găsirea hotelurilor, restaurantelor, muzeelor sau pentru a lua un taxi într-o zonă mai puţin cunoscută, instalaţi aplicaţii numai din surse de încredere. Altfel, aplicaţiile piratate pot să vă transmită contactele din agenda telefonului, pot să vă identifice poziţia folosind serviciile de localizare sau să colecteze fotografii şi alte date cu conţinut sensibil.

    Locurile care oferă servicii de internet wireless în mod gratuit sunt cel mai adesea cadrul ideal pentru distribuirea de viruşi, dat fiind că nu sunt protejate prin intermediul unei parole şi oricine le poate accesa. Într-un spaţiu public, persoana de alături poate să intercepteze uşor traficul de pe dispozitivul folosit de către dvs. şi poate colecta informaţiile personale, precum conturile şi parolele folosite la plăţi online.

    Dacă trebuie să transferaţi bani prin Wi-Fi, alegeţi o variantă sigură. Soluţii precum Bitdefender Safepay™ protejează reţeaua de accesul neautorizat şi se asigură că datele ajung în deplină siguranţă la destinaţia dorită. Este recomandat să opriţi setări precum Bluetooth sau conexiunea Wi-Fi atunci când nu le folosiţi.

    Restricţionarea accesului la conţinutul telefonului sau al tabletei de către alte persoane – fotografii private, agenda de contacte sau mesaje text – reprezintă o măsură de siguranţă simplă. Blocaţi ecranul gadgetului cu un cod PIN sau o parolă. Folosiţi soluţii de securitate anti-furt cu capacitate de urmărire şi securizaţi informaţiile esenţiale prin criptare. Datele se pot securiza, utilizând software specializat, dacă dispozitivul o permite, sau soluţiile deja existente pe terminal. Astfel de soluţii de securitate sunt disponibile şi pentru PC.

    E-mail-urile accesate pe mobil pot fi contaminate cu linkuri infectate şi fişiere ataşate care să conţină malware, la fel ca în cazul laptop-urilor sau desktop-urilor. Ransomware şi alte tipuri de conţinut malware sunt răspândite mai ales prin mecanisme de acest fel, de aceea evitaţi să daţi click pe linkuri cu caracter dubios sau să descărcaţi fişiere ataşate provenite de la expeditori necunoscuţi.

    Partajarea fotografiilor pe reţelele de socializare este o practică frecventă pe durata vacanţelor, însă postarea acestora având setările GPS activate va dezvălui şi poziţionarea dvs. geografică. Dezactivaţi tehnologia GPS înainte de a face poze cu smartphone-ul, dacă plănuiţi să le publicaţi online, pentru a evita să fiţi localizaţi.

    Bitdefender a obţinut anul trecut o creştere de circa 40% a afacerilor, acestea ajungând pentru Bitdefender SRL, parte a holdingului Bitdefender, la 276,89 mil. lei (circa 62 mil. euro).

  • Povestea antreprenorului care a abandonat meseria de medic în favoarea unei afaceri aflate în pragul falimentului

    În 2007, fostul medic Raul Ciurtin spunea în textul ce îi descria profilul din catalogul tinerilor manageri că are un obiectiv clar: păstrarea identităţii companiei Albalact, alături de ritmul de dezvoltare. El preluase frâiele Albalact în 1999, într-un moment când compania se afla într-o situaţie precară.

    În 2007, Ciurtin conducea deja o afacere de circa 29 de milioane de euro şi 508 de angajaţi. A reuşit să îşi îndeplinească obiectivul, în special datorită celor două mărci lansate şi promovate intens, Fulga şi Zuzu. Evoluţia companiei, înfiinţată în 1971 şi privatizată în 1999, a luat o turnură spectaculoasă în momentul când conducerea companiei a hotărât să intre, din 2004, pe segmental lactatelor UHT şi să lanseze un brand care să se deosebească de celelalte de pe piaţă: „Aşa s-a născut Fulga, văcuţa care se mişcă, vorbeşte şi face glume“. Prezenţa mărcii în portofoliul de produse a avut un efect imediat: cifra de afaceri a companiei a crescut de la 6,4 milioane de euro în 2003 la 11 milioane de euro în 2004 şi 16,5 milioane de euro în 2005. Bazându-se tot pe strategia unui brand jovial, au decis în 2006 să lanseze marca Zuzu. Gama Zuzu a adus o creştere de 70% în 2006 a cifrei de afaceri, care a depăşit pragul de 29 de milioane de euro.

    Despre abandonarea meseriei de medic în favoarea unei cariere în management, Ciurtin spune că a fost cea mai dificilă decizie din viaţa sa, pentru că „nu ştii niciodată dacă va fi un loz câştigător sau nu“, dar între timp a ajuns la concluzia că „traseul meu de până acum a fost mai bun decât cel pe care îl visam“. Albalact este în prezent al doilea cel mai mare jucător de pe piaţa lactatelor, cu o cifră de afaceri 423 milioane de lei (aproximativ 96 de milioane de euro) în 2013.

  • ACR lansează “Street View Test” – un sistem de evaluare ce foloseşte motorul Google Street View

    Noua platforma www.streetviewtest.ro pastreaza atat formatul si numarul de intrebari dintr-un test auto traditional, cat si timpul disponibil pentru rezolvare, anunţă site-ul ACR.

    Chestionarele auto formulate pe Google Street View de instructorii ACR schimba, pe de o parte, paradigma testelor clasice auto, nepropunandu-si sa le inlocuiasca, ci sa le completeze. Scopul noului tip de teste este de a prezenta intrebari formulate pe situatii reale, din viata de zi cu zi, cu care viitorii soferi se pot identifica mai bine, pentru ca au loc pe strazile pe care chiar vor conduce.

    Ideea a pornit de la faptul ca imaginile din testele clasice nu surprind realitatea cotidiana. In schimb, camerele Google Street View capteaza mereu situatii relevante, care devin adevarate lectii pentru cei care se pregatesc sa-si obtina permisul de conducere, notează aceeaşi sursă.

    Astfel, toata harta Google poate deveni un instrument de educatie rutiera relevant si extrem de simplu de folosit. Nu doar in Romania, ci in orice tara pe strazile careia au trecut masinile Street View.

  • Samsung lansează seria de smartphone-uri Galaxy A

    Noile smartphone-uri din Seria A sunt dotate cu camere frontale de 5 MP şi a funcţiilor precum Beauty Face Features, Rear-cam Selfie, Palm Selfie, Wide Selfie şi Animated GIF. Seria A este echipată cu ecrane Super AMOLED şi tehnologia Adaptive Display pentru unghiuri de vizualizare mai bune şi contrast puternic, chiar şi în mediul exterior, sub lumină solară puternică.

    Smartphone-urile folosesc un procesor Quad Core de 1,2 GHz, dispun de 16GB de memorie şi de posibilitatea de a suplimenta spaţiul disponibil până la 64GB. Seria A incorporează funcţii precum Ultra-Power Saving Mode şi Multiscreen, existente deja pe dispozitivele Galaxy.

    Noua clasă A păstrează designul metalic creat pentru Samsung Galaxy ALPHA, iar carcasele metalice au 6,7mm, respectiv 6,9 mm grosime. Produsele vin în mai multe culori: Pearl White, Midnight Black, Platinum Silver şi Champagne Gold.

    „Vorbim de cele mai subţiri smartphone-uri Samsung de până acum, din metal, cu caracteristici tehnice superioare, specifice seriei Galaxy”, a spus Mircea Stoicescu, Head of Product Management IM în cadrul Samsung Electronics România.
     

  • Cele mai impresionante 10 oraşe pierdute

    Unele dintre acestea au fost într-adevăr regăsite, iar celelalte au devenit adevărate legende despre nu se ştie dacă au existat, vreodată, cu adevărat. Oraşele din această listă au captat imaginaţia multor istorici, arheologi şi aventurieri.

    1. Oraşul Patagoniei

    Cunoscut şi ca “oraşul plimbător”, Oraşul Patagoniei s-ar fi aflat în cel mai sudic punct al continentului american, în regiunea cunoscută astăzi drept Patagonia. Se spune că ar fi fost construit de către supravieţuitorii unui vas spaniol şi că ar fi avut resurse mari de aur şi bijuterii.

    2. Troia

    Făcut celebru de scrierile lui Homer, Troia este un oraş legendar aflat pe teritoriul actual al Turciei. Cunoscut mai ales datorită războiului ce îi poartă numele, Troia era o aşezare fortificată aflată pe malul mării.

    3. Oraşul pierdut Z

    Se presupune că acest oraş se afla în jungla braziliană şi că adăpostea o civilizaţie evoluată, cu o vastă reţea de poduri, drumuri şi temple. Zvonurile despre acest oraş au început atunci când un navigator portughez a spus că a vizitat locul în 1753. Relatarea acestuia rămâne singura dovadă legată de existenţa oraşului.

    4. Petra

    Oraşul Petra se află în Iordan, în apropierea Mării Moarte, şi se remarcă prin arhitectura unică în lume. Oraşul a intrat în declin după ce romanii au cucerit întreaga regiune în anul 363 î.e.n.

    5. El Dorado

    El Dorado este, poate, cel mai inportant oraş legendar din lume. Aşezarea ar fi fost un imperiu aflat în junglele sud-americane, iar numele înseamnă “cel de aur”. De-a lungul anilor au fost efectuate numeroase expediţii de căutare, cele mai multe în Evul mediu.

    6. Memphis

    Fondat în anul 3.000 î.e.n., Memphis a fost capitala Egiptului antic şi a servit ca un centru administrativ pentru sute de ani. Se spune că Memphis a avut chiar şi 30.000 de locuitori, primind astfel titlul de cel mai mare oraş al antichităţii.

    7. Angkor

    Regiunea Angkor din Cambodgia a fost un centru al puterii în timpul imperiului Khmer pentru mai bine de 2.200 de ani. Oraşul a fost abandonat în urma unui atac al armatei tailandeze în 1431.

  • Cea mai bună metodă de a obţine un salariu mai mare în 2015 este să îţi schimbi jobul

    Cei care doresc o mărire de salariu în 2015 ar trebui să caute un nou job, arată un studiu publicat recent de Wall Street Journal. În cadrul unui sistem financiar global care îşi revine treptat după criză economică, cei care se mută la un nou angajator au mai multe şanse de a negocia un salariu mai bun.

    “În comparaţie cu salariile celor care îşi păstrează jobul, contractele celor care se mută reflectă cu mai multă acurateţe condiţiile economice actuale”, notează Jose Mustre-del-Rio, economist la Kansas City Fed. “În condiţiile în care piaţa muncii se apropie de nivelul din 2007, creşterile de care au beneficiat în ultima perioadă cei care au schimbat joburile au fost consistente.”

    Spre exemplu, în primul trimestru din 2013 cei care schimbau joburile beneficiau de o creştere medie salarială de 4,3%, în vreme ce valoarea a ajuns la 5,6% în trimestrul trei din 2014. Cea mai mare creştere s-a înregistrat în domeniul horeca, respectiv 7,7%.

    Un alt element important este numărul celor care renunţă la slujbă în mod voluntar, deoarece aceştia sunt cei care vor căuta un job mai bine plătit, consideră Janet Yellen, preşedinte al Fed. Numărul acestora este cel mai mare din ultimii şase ani, notează Yellen.

    Jose Mustre-del-Rio se arată optimist vis-a-vis de modul în care piaţa muncii evoluează şi consideră că, într-o scurtă perioadă de timp, aceste creşteri salariale vor fi similare şi pentru cei care îşi păstrează jobul. Astfel, angajaţii “loiali” vor avea posibilitatea de a negocia creşteri de câteva procente anual, fără a le lua în considerare şi pe cele incluse iniţial în contractul de muncă.

  • Cea mai bună metodă de a obţine un salariu mai mare în 2015 este să îţi schimbi jobul

    Cei care doresc o mărire de salariu în 2015 ar trebui să caute un nou job, arată un studiu publicat recent de Wall Street Journal. În cadrul unui sistem financiar global care îşi revine treptat după criză economică, cei care se mută la un nou angajator au mai multe şanse de a negocia un salariu mai bun.

    “În comparaţie cu salariile celor care îşi păstrează jobul, contractele celor care se mută reflectă cu mai multă acurateţe condiţiile economice actuale”, notează Jose Mustre-del-Rio, economist la Kansas City Fed. “În condiţiile în care piaţa muncii se apropie de nivelul din 2007, creşterile de care au beneficiat în ultima perioadă cei care au schimbat joburile au fost consistente.”

    Spre exemplu, în primul trimestru din 2013 cei care schimbau joburile beneficiau de o creştere medie salarială de 4,3%, în vreme ce valoarea a ajuns la 5,6% în trimestrul trei din 2014. Cea mai mare creştere s-a înregistrat în domeniul horeca, respectiv 7,7%.

    Un alt element important este numărul celor care renunţă la slujbă în mod voluntar, deoarece aceştia sunt cei care vor căuta un job mai bine plătit, consideră Janet Yellen, preşedinte al Fed. Numărul acestora este cel mai mare din ultimii şase ani, notează Yellen.

    Jose Mustre-del-Rio se arată optimist vis-a-vis de modul în care piaţa muncii evoluează şi consideră că, într-o scurtă perioadă de timp, aceste creşteri salariale vor fi similare şi pentru cei care îşi păstrează jobul. Astfel, angajaţii “loiali” vor avea posibilitatea de a negocia creşteri de câteva procente anual, fără a le lua în considerare şi pe cele incluse iniţial în contractul de muncă.

  • Afacerile antreprenorilor români care închiriază brazi de Crăciun se îndreaptă spre faliment. În alte ţări, businessul este profitabil

    Închirierea unui brad în ghiveci costă doar 10% din preţul unui pom de Crăciun, spun proprietarii de pepiniere. De exemplu, un brad mare şi bogat care costă 400 de lei poate fi adus acasă pentru perioada Sărbătorilor pentru doar 40 de lei. Românii nu sunt însă tentaţi de ofertă.

    Printre firmele care includ astfel de servicii se numără bradcrăciun.ro sau brazidecrăciun.ro. Acestea oferă brazi de închiriat, aduc pomul acasă în Ajun şi după sărbători vin să îl ia înapoi. Până acum, românii nu au fost foarte interesaţi de această variantă, preferând să plătească în plus şi să păstreze pomul mai apoi în grădină.

    “Nu prea a mers, pentru că românii nu sunt obişnuţi cu îngrijirea plantelor”, susţine un proprietar de pepinieră, citat de Digi24. “Au fost cazuri în care s-au închiriat şi au fost aduşi înapoi într-o stare deplorabilă, jalnică.”

    Cei care vor să păstreze bradul de Crăciun şi după sărbători trebuie să plătească între 150 şi 180 de lei pentru un molid în ghiveci. Bradul normandian porneste în schimb de la 250 de lei şi un soi de 5 metri, poate ajunge de exemplu până la 2.800 de lei. Un brad argintiu de un metru costă în jur de 85 de lei, în timp ce un astfel de brad, mult mai înalt însă şi mult mai bogat în ramuri costă până la 2.500 de lei, notează sursa citată.

    Practicat deja în Canada, SUA şi Elveţia, obiceiul de a împodobi casa de Crăciun cu un brad viu plantat într-un ghiveci se răspândeşte tot mai mult şi în Franţa datorită unei firme care închiriază coniferele pe perioada sărbătorilor de iarnă, conform Agerpres. Se evită în acest fel tăierea unui mare număr de copaci, iar Crăciunul poate fi plin de farmec cu un brad ‘adoptat’, cum spune firma pariziană Treezmas, care promovează această practică ecologică.

    Bradul este comandat pe internet şi livrat acasă împreună cu un ‘manual de îngrijire’. După sărbători, firma îl preia şi îl transportă la pepiniera de la care provine. Dacă bradul se usucă, ceea ce se întâmplă în 20-30 % din cazuri din cauza temperaturii ridicate din locurile în care a fost amplasat, materialul lemnos este folosit drept combustibil sau este dat la reciclat.

    În 2012, când a fost lansată această firmă, numărul comenzilor a fost de 400, iar pentru 2014 se aşteaptă că va ajunge la 1.400. Cifra de afaceri estimată, de 80.000 de euro, este încă insuficientă pentru a face rentabilă mica afacere lansată de patru ingineri, care lucrează în alte părţi pentru a se întreţine. Ei susţin însă că vor să contribuie în acest fel la schimbarea obiceiurilor de consum şi, totodată, să câştige experienţă în afaceri, mai scrie sursa citată.