Valentin Cucu a postat pe pagina sa de socializare cea mai nouă realizare din grădina de legume: planta de la care a obţinut atât tuberculi de cartof, cât şi vinete.
Potrivit agrointel.ro, legumicultorul Vali Cucu a altoit, în urmă cu doi ani, şi planta de cartof cu roşie, obţinând ambele roade, iar acum a aplicat aceeaşi tehnică şi pentru vinete. Reuşitele au fost asigurate de faptul că atât cartoful, cât şi roşia sau vânăta provin din aceeaşi familie, respectiv solanacee.
”Găteşte moldoveneşte cu Stela Popescu conţine 345 de reţete culese din zona Basarabiei. “Să răsfoim împreună această carte de bucate care mă face să mă gândesc la vremuri trecute, dar şi la ce mâncăruri noi aş mai putea găti. Şi, chiar dacă nu respect mai niciodată reţetele de la cap la coadă – de, aşa sunt eu, îmi place să trec totul prin sufletul meu –, mi-a făcut mare plăcere să le selectez şi să le comentez pentru dumneavoastră.
Un lucru e sigur – sunt reţete tradiţionale moldoveneşti şi iţi lasă gura apă numai când le citeşti (darămite când le prepari!). Se spune că bucătarii cei mai buni din lume sunt bărbaţi. Doamnelor, nu vă subestimaţi, gătiţi cu plăcere şi cu imaginaţie şi vă asigur că dragostea va renaşte mereu şi mereu în casa voastră, iar cândva, când va veţi privi în oglindă, veţi fi şi mai frumoase.”, a declara Stela Popescu cu această ocazie.
”Găteşte moldoveneşte cu Stela Popescu conţine 345 de reţete culese din zona Basarabiei. “Să răsfoim împreună această carte de bucate care mă face să mă gândesc la vremuri trecute, dar şi la ce mâncăruri noi aş mai putea găti. Şi, chiar dacă nu respect mai niciodată reţetele de la cap la coadă – de, aşa sunt eu, îmi place să trec totul prin sufletul meu –, mi-a făcut mare plăcere să le selectez şi să le comentez pentru dumneavoastră.
Un lucru e sigur – sunt reţete tradiţionale moldoveneşti şi iţi lasă gura apă numai când le citeşti (darămite când le prepari!). Se spune că bucătarii cei mai buni din lume sunt bărbaţi. Doamnelor, nu vă subestimaţi, gătiţi cu plăcere şi cu imaginaţie şi vă asigur că dragostea va renaşte mereu şi mereu în casa voastră, iar cândva, când va veţi privi în oglindă, veţi fi şi mai frumoase.”, a declara Stela Popescu cu această ocazie.
Povestea începe cu o fată de clasa a cincea, care făcea prăjituri mai tot timpul împreună cu bunica sa, pasiune ce s-a menţinut şi cu trecerea anilor. Mai târziu, talentul culinar i-a fost descoperit de angajatorul de la acea vreme, pe care îl surprindea an de an cu torturile şi prăjiturile realizate de ziua lui. Văzându-şi produsele din ce în ce mai apreciate, Carmela Dragomir s-a hotărât să pună bazele propriului său laborator de cofetărie, iar clienţii nu au întârziat să apară. La doar un an distanţă l-a cunoscut pe cel ce avea să îi devină asociat, Laurenţiu Dascălu, care avea experienţă în alimentaţia publică, şi împreună au pus bazele afacerii Clarion.
Iniţial au închiriat un spaţiu pe care l-au transformat în laborator, în 2000, unde antreprenoarea urma să se ocupe de partea de producţie şi, conform spuselor lor, totul a decurs cu paşi foarte mici. ”La început munceam pe brânci. Eram doar eu cu o singură fată. După opt ore ea se ducea acasă, iar eu rămâneam să îmi construiesc afacerea“, povesteşte Carmela Dragomir. Au pornit la drum cu utilaje vechi, chiar şi second hand-uri, până când au ajuns pe plus şi au reuşit să cumpere altele noi, povesteşte Laurenţiu Dascălu.
În funcţie de banii disponibili, au investit constant în tehnologie, iar ulterior au deschis şi două cofetării în Câmpina, pe care le-a numit Delice. Câţiva ani mai târziu au hotărât ca pentru partea de vânzare să înfiinţeze o nouă firmă, procedură sub care funcţionează şi în prezent. Momentul în care afacerea ”a explodat“ a fost deschiderea cofetăriei din Ploieşti, când şi-au dat seama că e nevoie de un nou laborator, povesteşte Dascălu. Aşa au construit actuala unitate de producţie. în prezent, Clarion şi Delice International administrează un laborator, două cofetării în Câmpina, patru în municipiul Ploieşti şi una în Buşteni, care acoperă toată gama de produse de cofetărie; 165 de oameni lucrează în cadrul ambelor divizii.
Anul trecut, cifra de afaceri cumulată a ambelor companii a fost de aproape 20 de milioane de lei, iar pentru 2017 se aşteaptă la o creştere de circa 15% a vânzărilor, spune antreprenorul. ”Noi suntem foarte mulţumiţi de cifra de afaceri. Dacă reuşim să creştem este foarte bine, dar important este să ne menţinem standardele actuale“, adaugă Dascălu, referindu-se la modul de realizare a produselor, respectiv folosirea materiilor prime din ingrediente naturale şi lucrul manual, un subiect destul de sensibil, conform spuselor sale. ”Nu mai găsim oameni. Nu doar la noi, în toate domeniile e problema asta. Specialiştii au plecat din ţară, nu avem şcoli profesionale. La noi, majoritatea oamenilor sunt formaţi aici, în laborator, de Carmela şi de cei mai vechi“, în contextul în care angajaţii câştigă aici cu 800-1.000 de lei mai mult decât minimul pe economie, precizează Dascălu.
Pentru a suplini lipsa de angajaţi, antreprenorii au investit foarte mult în tehnologie, însă până la un punct, spun ei, fiindcă aportul manual nu poate fi înlocuit. Spre exemplu, au cumpărat un utilaj de circa 50.000 de euro, dar au constatat că nu se poate lucra cu el deoarece funcţionează doar cu blaturi semipreparate. ”Soluţia ar trebui să vină la nivel de ţară, să nu mai plece oamenii, să avem şcoli unde să calificăm forţa de muncă“, crede Dascălu. ”în momentul în care încerci să tragi de unul singur nu vei reuşi să dezvolţi o afacere. Trebuie să îţi educi oamenii, să îi înveţi să facă acelaşi lucru ca tine, doar aşa afacerea se va dezvolta la maximum“, afirmă Carmela Dragomir, care deţine în palmares numeroase premii, la concursuri naţionale sau internaţionale.
Povesteşte de primul său concurs, în 2007, la Sinaia, competiţie la care a luat şi locul I. Aşa s-a făcut remarcată, iar o prietenă i-a propus să meargă la o competiţie în Cipru, primul său concurs internaţional. ”Atunci mi-am dat seama că nu ştiam foarte multe tehnici. Asta m-a făcut să cumpăr cursuri internaţionale, să caut să învăţ cât mai mult, deoarece ceea ce făcusem eu mi s-a părut foarte în urmă faţă de alţii“, povesteşte ea. Ulterior a mers la fiecare ediţie a olimpiadei mondiale, ce are loc din patru în patru ani, competiţii în cadrul cărora a obţinut mai multe medalii de aur. Spune că olimpiadele i-au oferit şansa de a se dezvolta, de a ajunge şi a depăşi nivelul altor ţări şi de a-şi fructifica aceste experienţe în cadrul companiei sale. ”Când mă întorceam de la competiţii, le ceream mai mult fetelor mele. Le-am explicat că trebuie să ne auodepăşim şi le-am dat o motivaţie“, explică antreprenoarea. Conform ei, în prezent România se situează foarte bine în competiţiile menţionate, ceea ce nu se poate spune despre anii 2008, când ţara noastră era pe penultimul loc. ”Când am luat prima medalie de aur la Luxemburg, cei care vizitau standul României rămânau stupefiaţi şi spuneau – vai, dar cum ştie România să facă asta? De când?“, povesteşte ea.
De asemenea, experienţa concursurilor internaţionale a ajutat-o să îndeplininească pretenţii ale clienţilor în materie de torturi, ceea ce a ajutat-o să-şi fidelizeze clientela. ”în momentul în care te limitezi şi rămâi la şcoala de acum 30 de ani, nu ai ce să oferi, cum să surprinzi clientul. Nu trebuie să te uimească o cerere de la client, ci tu trebuie să-l uimeşti pe el prin ceea ce poţi să-i oferi“, explică Carmela Dragomir. Pe de altă parte, în România nu se valorizează corect produsele artistice în ceea ce ţine de cofetărie, consideră ea. Din punctul său de vedere, un tort ca piesă artistică ar trebui să coste între 10.000 şi 15.000 de euro pentru a fi în concordanţă cu timpul, modul de realizare şi materiile prime folosite. însă în ţara noastră, tortul se vinde la kg – la Delice, 65 de lei decorat simplist şi 85 de lei cu un grad de dificultate mai mare; or, consideră ea, acest cost nu reflectă valoarea muncii reale. ”Eu încerc să îi explic valoarea acestui produs, materiile prime folosite, care sunt destul de scumpe, însă omul alege după preţ şi nu după calitate“, mai spune ea.
Cu toate acestea, vânzările Delice au crescut şi, spune Laurenţiu Dascălu, sute de mii de oameni mănâncă prăjituri de la ei. Sezoanele de evenimente aduc, însă, cele mai multe plusuri în încasările firmei, având în vedere că un tort de nuntă ajunge şi la 3.000 de lei şi au fost zile în care au vândut şi 70 de torturi de nuntă, spune antreprenorul. Precizează că în astfel de perioade abia fac faţă comenzilor, iar uneori au cerere mai mare decât oferta. Iar pentru că afacerea merge ca pe roate, cei doi antreprenori au în plan încă două investiţii, mai exact deschiderea a două cofetării, una în Ploieşti şi una în Câmpina, investiţa necesară fiind de peste 100.000 de euro.
Pe viitor îşi propun să se concentreze pe cele două noi unităţi şi ”restul le luăm din mers, în funcţie de nevoile pe care le 
avem, din ce ne cere piaţa“, precizează Dascălu. Nu exclud nici varianta francizării, însă recunosc că sunt reticenţi la idee, deoarece se tem să nu le fie afectată reputaţia. Mulţi dintre cei care doresc o cofetărie Delice nu sunt conştienţi de costurile necesare, de circa 50.000 de euro, spune antreprenorul. ”Din exterior toată lumea spune spune că o cofetărie e o afacere bună, sunt bani mulţi, dar pe lângă investiţiile în vitrine, dulapuri, amenajare şi alte utilaje, trebuie să iei în calcul şi faptul că marfa e perisabilă; noi nu folosim conservanţi. Deci sunt şi destul de multe pierderi“, explică Dascălu. Sunt şi oameni care şi-ar asuma aceste minusuri, mai cu seamă dintre cei cu experienţă în alimentaţia publică.
Un alt plan pe termen lung ar fi deschiderea unei unităţi la Bucureşti. ”Livrăm şi în prezent pentru evenimente din Capitală, ducem marfă la multe restaurante de acolo, dar mai aşteptăm cu extinderea în alte oraşe“, adaugă antreprenorul. Şi în ce priveşte planurile de extindere, principalul impediment este tot lipsa personalului; de altfel, ”aceasta este şi cea mai mare problemă a pieţei, restul fiind cele pe care le întâlnim de zi cu zi în ţară – birocraţie multă, niciun fel de ajutor din partea statului, dar astea trec nevăzute“, conchide Dascălu.
La nivel naţional, piaţa dulciurilor este una fragmentată, cu mulţi jucători mici şi puţini jucători mari. în această industrie activează producători mari precum Nestlé, Heidi sau Kandia, importatori precum Mondelēz, dar şi fabrici mici sau laboratoare unde se realizează prăjituri pentru o plajă mică de clienţi. Conform calculelor ZF, toate aceste companii realizează împreună afaceri de circa un miliard de lei.
“Motociclismul este o pasiune, o portiţă de a scăpa din cotidian. Din ce în ce mai mulţi oameni îl vor practica, dar, sperăm noi, în condiţii cât mai sigure“, declară Adi Răduţă despre sportul care, spune el, îl defineşte de la 15 ani. Motocrosul era un sport practicat destul de mult înainte de Revoluţie, când existau numeroase cluburi, iar statul, unicul ”sponsor“, investea în ele şi în infrastructură, povesteşte antreprenorul. Ulterior, acest sport nu a mai avut continuitate, deoarece nimeni nu a mai investit, iar competiţiile au început să fie din ce în ce mai puţine, mai slabe, iar numărul celor interesaţi a tot scăzut.
Când a început această afacere, în 2001, a investit iniţial aproximativ 150.000 de euro din surse proprii, însă de atunci se află într-o continuă schimbare şi modernizare din punctul de vedere al designului, al suprafeţei de rulare, al infrastructurii şi dotărilor. ”Ne putem lăuda că suntem singurul circuit de motocros din ţară împrejmuit cu sistem de irigare, reţea electrică pe toată suprafaţa lui, iar pe viitor avem în vedere o nocturnă“, declară Răduţă. Anul acesta, de pildă, a investit în 25 de motociclete Yamaha pentru şcoala de juniori – fiind noi şi de ultimă generaţie sunt mai uşor de pilotat – şi sistemul de irigaţie.
În linii mari, o şcoală de motocros presupune un cadru sigur pentru antrenamente, concretizat într-un set de dotări mai complexe – motociclete de şcoală sigure, echipament de protecţie pentru cursanţi, mai multe circuite care să le ofere antrenamente variate, precum şi un antrenor care să îi ajute să se ferească de accidentări serioase. De altfel, preţurile reflectă în mod direct investiţiile enumerate mai sus, iar în medie un curs costă circa 200 de euro pentru copii şi 350 de euro pentru adulţi. Preţul variază, de asemenea, şi în funcţie de tipul de motocicletă ales, necesitatea sau nu a unui echipament, numărul de şedinţe, tipuri de antrenamente etc. Iniţial, se face o şedinţă de test, pentru a vedea nivelul şi feedbackul din partea participantului, fie el copil sau adult, profesionist sau începător. La mare căutare în acest moment sunt antrenamentele pentru copii, spune Răduţă.
”Avem foarte mulţi părinţi care ne caută şi programează o primă şedinţă. După această primă întâlnire lucrurile merg foarte lin, avem un grup unde programăm şedinţele în funcţie de vreme, cursele noastre, disponibilitatea elevilor etc.“, explică antreprenorul. De curând a introdus şi un curs dedicat exclusiv posesorilor de motociclete touring medii şi mari, ca de exemplu Yamaha Super Tenere, BMW R1200GS sau KTM 1290 Adventure. Un curs are zece şedinţe şi durează cel mult opt săptămâni, şedinţe pe parcursul cărora se poate vedea dacă respectivul cursant este apt pentru a merge mai departe, dacă vrea să mai continue şi în ce direcţie – motocros sau enduro.
Publicul este format din copii şi adulţi, amatori şi profesionişti, dar şi persoane pasionate de pilotaj off-road, motociclete de viteză sau choppere, precum şi cei care îşi doresc să-şi perfecţioneze tehnica sau vor să capete mai multă experienţă, însă în condiţii dificile, cum sunt cele de pe un circuit, pentru a le facilita condusul pe stradă. ”Mulţi părinţi conştientizează că poate peste câţiva ani copiii lor vor dori motociclete, iar dacă încep pilotajul de la cinci, opt sau 12 ani, atunci când vor ieşi pe stradă vor avea un set de aptitudini care le va micşora riscul de a avea accidente. De asemenea, având în spate atâţia ani de pilotaj, unii dintre ei chiar şi de curse, vor avea maturitatea necesară să evite «cascadorii» în trafic“, spune fondatorul şcolii.
Lunar, la Rams Mx School se înscriu, în medie, 4-5 adulţi şi 5-6 copii; anul trecut au fost în total aproximativ 50 de cursanţi, iar ”anul acesta va fi o creştere care se datorează şi numărului de motociclete noi cumpărate“, spune Răduţă. Despre clienţii fideli, antreprenorul spune că sunt cei care vin de plăcere la antrenamente, vor să evolueze, să-şi perfecţioneze tehnica, să ducă mai departe sportul acesta. ”Important este să vină din plăcere şi să se relaxeze atunci când sunt pe motor, nu să facă asta doar pentru că este cool să postezi despre aşa ceva pe Facebook“, completează el. Rams Mx School a avut anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 30.000 de euro, urmând ca în 2017 să ajungă la circa 45.000 de euro, conform estimărilor fondatorului. În prezent, alături de el lucrează în cadrul acestei afaceri patru mecanici, o persoană care se ocupă cu programarea antrenamentelor şi două care fac mentenanţa circuitului. Momentan nu are în plan o extindere, ci îşi doreşte să exploateze la maximum potenţialul actual şi să investească în continuare în infrastructura circuitului.
Cele mai dificile momente de când a demarat acest business au fost accidentările sale, deoarece s-a văzut nevoit să stea pe bară câteva luni, deci nu a putut susţine cursurile. ”Sunt riscuri pe care ţi le asumi atunci când eşti şi concurent la campionate internaţionale, nu numai antrenor“, declară el. Adi Răduţă a fost de patru ori campion naţional, o dată campion naţional al Bulgariei şi de cinci ori campion est-european la motocros.
La nivel naţional nu se poate vorbi despre un segment de piaţă raportat la acest sport, însă Răduţă speră să ia amploare şi să apară mai multe şcoli de acest tip. ”Suntem la început, dar uitându-mă la numărul de cursanţi pe care îl avem, văd că are potenţial“, declară el. Ca impediment în dezvoltarea domeniului stă şi prejudecata că motocrosul este un sport extraordinar de periculos. ”Ceea ce este adevărat, dacă se face fără îndrumare şi fără un antrenor cu experienţă. În acest sens, noi încercăm să educăm publicul prin filmări, poze şi postări pe reţelele de socializare de la antrenamente sau curse, unde avem copii de la 5 ani, aduşi de mână de părinţi“, spune Răduţă. Totuşi, deocamdată motocrosul reprezintă un sport destul de ”exotic“ în România, şcoala sa fiind singura de acest tip din ţară.
“Motociclismul este o pasiune, o portiţă de a scăpa din cotidian. Din ce în ce mai mulţi oameni îl vor practica, dar, sperăm noi, în condiţii cât mai sigure“, declară Adi Răduţă despre sportul care, spune el, îl defineşte de la 15 ani. Motocrosul era un sport practicat destul de mult înainte de Revoluţie, când existau numeroase cluburi, iar statul, unicul ”sponsor“, investea în ele şi în infrastructură, povesteşte antreprenorul. Ulterior, acest sport nu a mai avut continuitate, deoarece nimeni nu a mai investit, iar competiţiile au început să fie din ce în ce mai puţine, mai slabe, iar numărul celor interesaţi a tot scăzut.
Când a început această afacere, în 2001, a investit iniţial aproximativ 150.000 de euro din surse proprii, însă de atunci se află într-o continuă schimbare şi modernizare din punctul de vedere al designului, al suprafeţei de rulare, al infrastructurii şi dotărilor. ”Ne putem lăuda că suntem singurul circuit de motocros din ţară împrejmuit cu sistem de irigare, reţea electrică pe toată suprafaţa lui, iar pe viitor avem în vedere o nocturnă“, declară Răduţă. Anul acesta, de pildă, a investit în 25 de motociclete Yamaha pentru şcoala de juniori – fiind noi şi de ultimă generaţie sunt mai uşor de pilotat – şi sistemul de irigaţie.
În linii mari, o şcoală de motocros presupune un cadru sigur pentru antrenamente, concretizat într-un set de dotări mai complexe – motociclete de şcoală sigure, echipament de protecţie pentru cursanţi, mai multe circuite care să le ofere antrenamente variate, precum şi un antrenor care să îi ajute să se ferească de accidentări serioase. De altfel, preţurile reflectă în mod direct investiţiile enumerate mai sus, iar în medie un curs costă circa 200 de euro pentru copii şi 350 de euro pentru adulţi. Preţul variază, de asemenea, şi în funcţie de tipul de motocicletă ales, necesitatea sau nu a unui echipament, numărul de şedinţe, tipuri de antrenamente etc. Iniţial, se face o şedinţă de test, pentru a vedea nivelul şi feedbackul din partea participantului, fie el copil sau adult, profesionist sau începător. La mare căutare în acest moment sunt antrenamentele pentru copii, spune Răduţă.
”Avem foarte mulţi părinţi care ne caută şi programează o primă şedinţă. După această primă întâlnire lucrurile merg foarte lin, avem un grup unde programăm şedinţele în funcţie de vreme, cursele noastre, disponibilitatea elevilor etc.“, explică antreprenorul. De curând a introdus şi un curs dedicat exclusiv posesorilor de motociclete touring medii şi mari, ca de exemplu Yamaha Super Tenere, BMW R1200GS sau KTM 1290 Adventure. Un curs are zece şedinţe şi durează cel mult opt săptămâni, şedinţe pe parcursul cărora se poate vedea dacă respectivul cursant este apt pentru a merge mai departe, dacă vrea să mai continue şi în ce direcţie – motocros sau enduro.
Publicul este format din copii şi adulţi, amatori şi profesionişti, dar şi persoane pasionate de pilotaj off-road, motociclete de viteză sau choppere, precum şi cei care îşi doresc să-şi perfecţioneze tehnica sau vor să capete mai multă experienţă, însă în condiţii dificile, cum sunt cele de pe un circuit, pentru a le facilita condusul pe stradă. ”Mulţi părinţi conştientizează că poate peste câţiva ani copiii lor vor dori motociclete, iar dacă încep pilotajul de la cinci, opt sau 12 ani, atunci când vor ieşi pe stradă vor avea un set de aptitudini care le va micşora riscul de a avea accidente. De asemenea, având în spate atâţia ani de pilotaj, unii dintre ei chiar şi de curse, vor avea maturitatea necesară să evite «cascadorii» în trafic“, spune fondatorul şcolii.
Lunar, la Rams Mx School se înscriu, în medie, 4-5 adulţi şi 5-6 copii; anul trecut au fost în total aproximativ 50 de cursanţi, iar ”anul acesta va fi o creştere care se datorează şi numărului de motociclete noi cumpărate“, spune Răduţă. Despre clienţii fideli, antreprenorul spune că sunt cei care vin de plăcere la antrenamente, vor să evolueze, să-şi perfecţioneze tehnica, să ducă mai departe sportul acesta. ”Important este să vină din plăcere şi să se relaxeze atunci când sunt pe motor, nu să facă asta doar pentru că este cool să postezi despre aşa ceva pe Facebook“, completează el. Rams Mx School a avut anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 30.000 de euro, urmând ca în 2017 să ajungă la circa 45.000 de euro, conform estimărilor fondatorului. În prezent, alături de el lucrează în cadrul acestei afaceri patru mecanici, o persoană care se ocupă cu programarea antrenamentelor şi două care fac mentenanţa circuitului. Momentan nu are în plan o extindere, ci îşi doreşte să exploateze la maximum potenţialul actual şi să investească în continuare în infrastructura circuitului.
Cele mai dificile momente de când a demarat acest business au fost accidentările sale, deoarece s-a văzut nevoit să stea pe bară câteva luni, deci nu a putut susţine cursurile. ”Sunt riscuri pe care ţi le asumi atunci când eşti şi concurent la campionate internaţionale, nu numai antrenor“, declară el. Adi Răduţă a fost de patru ori campion naţional, o dată campion naţional al Bulgariei şi de cinci ori campion est-european la motocros.
La nivel naţional nu se poate vorbi despre un segment de piaţă raportat la acest sport, însă Răduţă speră să ia amploare şi să apară mai multe şcoli de acest tip. ”Suntem la început, dar uitându-mă la numărul de cursanţi pe care îl avem, văd că are potenţial“, declară el. Ca impediment în dezvoltarea domeniului stă şi prejudecata că motocrosul este un sport extraordinar de periculos. ”Ceea ce este adevărat, dacă se face fără îndrumare şi fără un antrenor cu experienţă. În acest sens, noi încercăm să educăm publicul prin filmări, poze şi postări pe reţelele de socializare de la antrenamente sau curse, unde avem copii de la 5 ani, aduşi de mână de părinţi“, spune Răduţă. Totuşi, deocamdată motocrosul reprezintă un sport destul de ”exotic“ în România, şcoala sa fiind singura de acest tip din ţară.
“Alegerea domeniului a fost dictată de pasiune. Mă interesa foarte tare cosmetica naturistă şi mi-am deschis un blog pe tema asta, unde am început să scriu despre produsele pe care mi le făceam singură acasă din ingrediente naturale“, povesteşte tânăra de 26 de ani. S-a format o comunitate de cititori în jurul blogului, iar la un moment dat cineva a întrebat-o dacă poate să îi trimită prin poştă unul dintre produsele făcute de ea.
Abia atunci şi-a dat seama că ar putea da startul unei afaceri şi a început să vândă prin intermediul blogului, care ulterior s-a transformat în magazin online. ”Am participat la un prim târg handmade în Constanţa, pentru a putea interacţiona direct cu clienţii, şi, după această perioadă de testare, în 2010, am început afacerea propriu- zisă“, povesteşte tânăra antreprenoare.
A plecat la drum cu 5.000 de euro, bani investiţi în crearea unui mic atelier de producţie de săpunuri şi cosmetice naturale în propria locuinţă, în comuna Ghidăreşti din Constanţa. ”Când am început eram într-un total pionierat în acest domeniu în România, nu prea erau producători de săpunuri şi cosmetice naturale realizate manual, practic, în regim artizanal. Între timp, în decursul anilor au apărut o mulţime de alţi mici producători cu acelaşi profil, însă noi suntem parte din generaţia iniţială care a adus acest trend al cosmeticelor naturale handmade în România“, spune Ioana Matei.
Principalele categorii de produse comercializate în prezent de Jovis Handmade Beauty sunt săpunurile naturale, şampoanele solide, serurile faciale şi produsele pentru hidratarea corpului. Printre cel mai bine vândute sunt săpunurile şi şampoanele solide, ambele cu preţ mediu de 13,5 lei, spune tânăra. În linii mari, valoarea bonului mediu este de 100 de lei. Potrivit ei, cei mai mulţi clienţi sunt femeile cu venituri şi educaţie peste medie, persoane preocupate de un stil de viaţă sănătos, pentru ele şi familia lor. ”De când am început afacerea ne-am propus să menţinem preţurile la un nivel cât mai accesibil, iar asta şi din raţiuni personale, nu numai de business“, spune antreprenoarea.
Unul dintre motivele pentru care a devenit pasionată de prepararea propriilor cosmetice naturale acasă a fost şi faptul că produsele de acest tip aflate atunci pe piaţă erau prea scumpe pentru bugetul său de studentă. ”Pe atunci domeniul era abia la început la noi în ţară şi apăruseră timid câteva magazine online care comercializau produse naturiste. Aşa că eu mi-am propus să menţin preţurile la o valoare medie spre mică pentru nişa aceasta, astfel încât să fie accesibile cât mai multor oameni“, explică Ioana Matei.
Printre cele mai recente investiţii în afacere s-a numărat şi schimbarea site-ului şi imaginii produselor, buget plasat la circa 1.500 de euro. Anul trecut, afacerea de familie, în care tânăra este responsabilă de dezvoltarea conceptului şi marketing, iar mama sa de producţie, a avut vânzări de circa 32.000 de euro. ”Noi suntem pilonii principali, iar în perioadele încărcate mai aducem ajutoare, dacă este nevoie“, adaugă ea.
Printre planurile sale pe următoarea perioadă se numără şi prezenţa în cât mai multe oraşe şi magazine, în contextul în care majoritatea vânzărilor vin din online. ”Foarte multă lume ne întreabă unde poate găsi produse Jovis în magazine fizice, deci extinderea reţelei de distribuţie este o prioritate“, precizează antreprenoarea. Pe de altă parte, pe termen lung, Ioana Matei şi-ar dori ca afacerea să rămână în continuare în familie şi să îşi construiască o fabrică în comuna Ghindăreşti, pentru a avea mai mult spaţiu; în cele din urmă, ar urma şi pasul spre piaţa internaţională. ”Am primit mai multe cereri în acest sens, dar până acum nu am fost pregătiţi pentru export“, declară ea.
Spune că cel mai dificil moment în parcursul antreprenorial a fost începutul, când nu avea cunoştinţe despre ce presupune înfiinţarea unei afaceri şi i-a fost greu cu ”descurcarea iţelor legislative şi realizarea analizelor fizico-chimice, microbiologice şi dermatologice necesare pentru punerea pe piaţă a produselor. Răbdarea şi perseverenţa au fost soluţiile“. Din scurta sa experienţă antreprenorială, Ioana Matei consideră că un om de afaceri trebuie să aibă viziune, pasiune şi foarte multă perseverenţă. ”Să îi placă foarte mult domeniul în care activează, să nu se lase descurajat de multele dificultăţi care inevitabil vor apărea, să se înconjoare de oameni de la care are ce învăţa, să aibă încredere în sine şi să fie pregătit să muncească mult“, sunt sfaturile sale pentru antreprenorii aflaţi la început de drum. Iar cunoştinţele în domeniu par să-i fi fost utile şi pe alte planuri profesionale.
Având studii de ecologie şi experienţă în fabricarea săpunului, Ioanei Matei i-a venit ideea să folosească în producţie reciclarea uleiului alimentar uzat (foarte nociv pentru mediu) în produse de curăţenie pentru casă – de pildă săpun şi detergent. Conform ei, proiectul i-a adus nominalizarea printre cei cinci finalişti pe Europa ai competiţiei Young Champions of the Earth organizată de ONU. ”Din păcate, proiectul nu a mers mai departe în următoarea etapă, însă este o disctincţie importantă, de care sunt mândră“, declară tânăra antreprenoare.
În ultimii ani, românii au devenit mai interesaţi de produsele naturiste. Practic, au fost importate tendinţele internaţionale în materie de consum, foarte orientate către produsele sănătoase. în plus, şi creşterea nivelului de trai, respectiv a consumului a avut o influenţă puternică. Piaţa online de produse naturiste de pe plan local, estimată la circa 25 milioane de euro în 2016, este foarte fragmentată şi doar în ultimii trei ani s-au înfiinţat mai multe start-up-uri pe această nişă.
Românii au cheltuit anul trecut 816 milioane de euro pe produse cosmetice, de îngrijire şi de parfumerie, cu aproape 7% mai mult decât în 2015, potrivit calculelor ZF făcute pe baza informaţiilor oferite de jucătorii din piaţă. Creşterea a fost de circa trei ori mai mare decât în urmă cu un an, iar cel mai puternic avans îl au vânzările de produse de lux, care au cunoscut creşteri constante în ultimii ani.
Vânzările directe reprezintă circa un sfert din totalul pieţei. în prezent, piaţa de cosmetice din România este una dintre cel mai puţin dezvoltate din Europa şi din regiune; la o populaţie de circa 20 de milioane de oameni şi o piaţă de 816 de milioane de euro, cheltuiala medie per capita este de circa 40 de euro pe an, respectiv 3,3 euro pe lună.
Povestea începe cu o fată de clasa a cincea, care făcea prăjituri mai tot timpul împreună cu bunica sa, pasiune ce s-a menţinut şi cu trecerea anilor. Mai târziu, talentul culinar i-a fost descoperit de angajatorul de la acea vreme, pe care îl surprindea an de an cu torturile şi prăjiturile realizate de ziua lui. Văzându-şi produsele din ce în ce mai apreciate, Carmela Dragomir s-a hotărât să pună bazele propriului său laborator de cofetărie, iar clienţii nu au întârziat să apară. La doar un an distanţă l-a cunoscut pe cel ce avea să îi devină asociat, Laurenţiu Dascălu, care avea experienţă în alimentaţia publică, şi împreună au pus bazele afacerii Clarion.
Iniţial au închiriat un spaţiu pe care l-au transformat în laborator, în 2000, unde antreprenoarea urma să se ocupe de partea de producţie şi, conform spuselor lor, totul a decurs cu paşi foarte mici. ”La început munceam pe brânci. Eram doar eu cu o singură fată. După opt ore ea se ducea acasă, iar eu rămâneam să îmi construiesc afacerea“, povesteşte Carmela Dragomir. Au pornit la drum cu utilaje vechi, chiar şi second hand-uri, până când au ajuns pe plus şi au reuşit să cumpere altele noi, povesteşte Laurenţiu Dascălu.
În funcţie de banii disponibili, au investit constant în tehnologie, iar ulterior au deschis şi două cofetării în Câmpina, pe care le-a numit Delice. Câţiva ani mai târziu au hotărât ca pentru partea de vânzare să înfiinţeze o nouă firmă, procedură sub care funcţionează şi în prezent. Momentul în care afacerea ”a explodat“ a fost deschiderea cofetăriei din Ploieşti, când şi-au dat seama că e nevoie de un nou laborator, povesteşte Dascălu. Aşa au construit actuala unitate de producţie. în prezent, Clarion şi Delice International administrează un laborator, două cofetării în Câmpina, patru în municipiul Ploieşti şi una în Buşteni, care acoperă toată gama de produse de cofetărie; 165 de oameni lucrează în cadrul ambelor divizii.
Anul trecut, cifra de afaceri cumulată a ambelor companii a fost de aproape 20 de milioane de lei, iar pentru 2017 se aşteaptă la o creştere de circa 15% a vânzărilor, spune antreprenorul. ”Noi suntem foarte mulţumiţi de cifra de afaceri. Dacă reuşim să creştem este foarte bine, dar important este să ne menţinem standardele actuale“, adaugă Dascălu, referindu-se la modul de realizare a produselor, respectiv folosirea materiilor prime din ingrediente naturale şi lucrul manual, un subiect destul de sensibil, conform spuselor sale. ”Nu mai găsim oameni. Nu doar la noi, în toate domeniile e problema asta. Specialiştii au plecat din ţară, nu avem şcoli profesionale. La noi, majoritatea oamenilor sunt formaţi aici, în laborator, de Carmela şi de cei mai vechi“, în contextul în care angajaţii câştigă aici cu 800-1.000 de lei mai mult decât minimul pe economie, precizează Dascălu.
Pentru a suplini lipsa de angajaţi, antreprenorii au investit foarte mult în tehnologie, însă până la un punct, spun ei, fiindcă aportul manual nu poate fi înlocuit. Spre exemplu, au cumpărat un utilaj de circa 50.000 de euro, dar au constatat că nu se poate lucra cu el deoarece funcţionează doar cu blaturi semipreparate. ”Soluţia ar trebui să vină la nivel de ţară, să nu mai plece oamenii, să avem şcoli unde să calificăm forţa de muncă“, crede Dascălu. ”în momentul în care încerci să tragi de unul singur nu vei reuşi să dezvolţi o afacere. Trebuie să îţi educi oamenii, să îi înveţi să facă acelaşi lucru ca tine, doar aşa afacerea se va dezvolta la maximum“, afirmă Carmela Dragomir, care deţine în palmares numeroase premii, la concursuri naţionale sau internaţionale.
Povesteşte de primul său concurs, în 2007, la Sinaia, competiţie la care a luat şi locul I. Aşa s-a făcut remarcată, iar o prietenă i-a propus să meargă la o competiţie în Cipru, primul său concurs internaţional. ”Atunci mi-am dat seama că nu ştiam foarte multe tehnici. Asta m-a făcut să cumpăr cursuri internaţionale, să caut să învăţ cât mai mult, deoarece ceea ce făcusem eu mi s-a părut foarte în urmă faţă de alţii“, povesteşte ea. Ulterior a mers la fiecare ediţie a olimpiadei mondiale, ce are loc din patru în patru ani, competiţii în cadrul cărora a obţinut mai multe medalii de aur. Spune că olimpiadele i-au oferit şansa de a se dezvolta, de a ajunge şi a depăşi nivelul altor ţări şi de a-şi fructifica aceste experienţe în cadrul companiei sale. ”Când mă întorceam de la competiţii, le ceream mai mult fetelor mele. Le-am explicat că trebuie să ne auodepăşim şi le-am dat o motivaţie“, explică antreprenoarea. Conform ei, în prezent România se situează foarte bine în competiţiile menţionate, ceea ce nu se poate spune despre anii 2008, când ţara noastră era pe penultimul loc. ”Când am luat prima medalie de aur la Luxemburg, cei care vizitau standul României rămânau stupefiaţi şi spuneau – vai, dar cum ştie România să facă asta? De când?“, povesteşte ea.
De asemenea, experienţa concursurilor internaţionale a ajutat-o să îndeplininească pretenţii ale clienţilor în materie de torturi, ceea ce a ajutat-o să-şi fidelizeze clientela. ”în momentul în care te limitezi şi rămâi la şcoala de acum 30 de ani, nu ai ce să oferi, cum să surprinzi clientul. Nu trebuie să te uimească o cerere de la client, ci tu trebuie să-l uimeşti pe el prin ceea ce poţi să-i oferi“, explică Carmela Dragomir. Pe de altă parte, în România nu se valorizează corect produsele artistice în ceea ce ţine de cofetărie, consideră ea. Din punctul său de vedere, un tort ca piesă artistică ar trebui să coste între 10.000 şi 15.000 de euro pentru a fi în concordanţă cu timpul, modul de realizare şi materiile prime folosite. însă în ţara noastră, tortul se vinde la kg – la Delice, 65 de lei decorat simplist şi 85 de lei cu un grad de dificultate mai mare; or, consideră ea, acest cost nu reflectă valoarea muncii reale. ”Eu încerc să îi explic valoarea acestui produs, materiile prime folosite, care sunt destul de scumpe, însă omul alege după preţ şi nu după calitate“, mai spune ea.
Cu toate acestea, vânzările Delice au crescut şi, spune Laurenţiu Dascălu, sute de mii de oameni mănâncă prăjituri de la ei. Sezoanele de evenimente aduc, însă, cele mai multe plusuri în încasările firmei, având în vedere că un tort de nuntă ajunge şi la 3.000 de lei şi au fost zile în care au vândut şi 70 de torturi de nuntă, spune antreprenorul. Precizează că în astfel de perioade abia fac faţă comenzilor, iar uneori au cerere mai mare decât oferta. Iar pentru că afacerea merge ca pe roate, cei doi antreprenori au în plan încă două investiţii, mai exact deschiderea a două cofetării, una în Ploieşti şi una în Câmpina, investiţa necesară fiind de peste 100.000 de euro.
Pe viitor îşi propun să se concentreze pe cele două noi unităţi şi ”restul le luăm din mers, în funcţie de nevoile pe care le 
avem, din ce ne cere piaţa“, precizează Dascălu. Nu exclud nici varianta francizării, însă recunosc că sunt reticenţi la idee, deoarece se tem să nu le fie afectată reputaţia. Mulţi dintre cei care doresc o cofetărie Delice nu sunt conştienţi de costurile necesare, de circa 50.000 de euro, spune antreprenorul. ”Din exterior toată lumea spune spune că o cofetărie e o afacere bună, sunt bani mulţi, dar pe lângă investiţiile în vitrine, dulapuri, amenajare şi alte utilaje, trebuie să iei în calcul şi faptul că marfa e perisabilă; noi nu folosim conservanţi. Deci sunt şi destul de multe pierderi“, explică Dascălu. Sunt şi oameni care şi-ar asuma aceste minusuri, mai cu seamă dintre cei cu experienţă în alimentaţia publică.
Un alt plan pe termen lung ar fi deschiderea unei unităţi la Bucureşti. ”Livrăm şi în prezent pentru evenimente din Capitală, ducem marfă la multe restaurante de acolo, dar mai aşteptăm cu extinderea în alte oraşe“, adaugă antreprenorul. Şi în ce priveşte planurile de extindere, principalul impediment este tot lipsa personalului; de altfel, ”aceasta este şi cea mai mare problemă a pieţei, restul fiind cele pe care le întâlnim de zi cu zi în ţară – birocraţie multă, niciun fel de ajutor din partea statului, dar astea trec nevăzute“, conchide Dascălu.
La nivel naţional, piaţa dulciurilor este una fragmentată, cu mulţi jucători mici şi puţini jucători mari. în această industrie activează producători mari precum Nestlé, Heidi sau Kandia, importatori precum Mondelēz, dar şi fabrici mici sau laboratoare unde se realizează prăjituri pentru o plajă mică de clienţi. Conform calculelor ZF, toate aceste companii realizează împreună afaceri de circa un miliard de lei.
În locul apariţiilor strălucitoare ale străbunicului ei şi a vieţii spectaculoase pe care acesta a dus-o, tânăra este o apariţie extrem de discretă, fiind văzută doar în cadrul unor serate caritabile sau în competiţiile care au legătura cu pasiunea ei, caii.
Citiţi mai multe pe www.one.ro