Tag: parlament

  • Michael Gove: Parlamentul britanic ar putea susţine noul plan privind Brexit

    Parlamentul britanic a respins de trei ori acordul negociat de fostul premier Theresa May, însă câţiva deputaţi conservatori şi membri ai opoziţiei au semnalat că susţin noua propunere a lui Johnson.

    Partidul Democrat Unionist a salutat de asemenea planul prezentat miercuri la Bruxelles.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Răsturnare de situaţie în Parlament.Ce se intâmplă cu moţiunea de cenzură

    Moţiunea de cenzură nu va mai fi citită în plenul reunit de miercuri, după ce ordinea de zi a şedinţei a fost respinsă.
     
    Ordinea de zi a şedinţei a fost respinsă cu 194 împotrivă, 181 pentru, o abţinere, iar trei nu au votat. Urmează o întâlnire a liderilor grupurilor parlamentare şi posibil o nouă şedinţă a Birourilor reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

    Preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu a susţinut că, în aceste condiţii, moţiunea nu mai poate fi votată sâmbătă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Conducerea Parlamentului a desfiinţat Comisia pentru legile justiţiei, condusă de Florin Iordache

    Marcel Ciolacu a anunţat încă de la finalul lunii iulie că va propune desfiinţarea Comisiei speciale, precizând că transpunerea deciziei CCR privind Codurile penale în Comisia juridică a Parlamentului.

    ”Am luat act de decizia CCR. Mai mult ca sigur, am anunţat deja că o să avem o nouă abordare. În primul rând, o să propun colegilor mei desfiinţarea comisiei Iordache sau comisia specială care s-a ocupat de modificările de justiţie, a codurilor penale, a codurilor de procedură penală. Ele o să intre într-un parcurs parlamentar normal. În primul rând la Senat, ca şi primă Cameră sesizată, în Comisiile juridice. Se pare că funcţionalitatea comisiei speciale nu a fost cea dorită, dimpotrivă ea a avut un impact public negativ şi asupra partidului pe care îl reprezint, dar şi asupra instituţiei Parlamentul României. O să avem o abordare, în primul rând priorităţile fiind deciziile neconstituţionale deja declarate de către CCR şi pe urmă o să vedem dacă este oportun o altă modificare atât la codurile penale, cât şi la codurile de procedură penală”, a declarat Marcel Ciolacu, pe 30 iulie, la Parlament.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

     
  • Pădurarii protestează la Parlament şi solicită dotarea cu armament de serviciu

    Principala revendicare a silvicultorilor, care protestează, marţi, în faţa Parlamentului, este schimbarea legii, astfel încât să se modifice statutul pădurarilor.

    „Se solicită Parlamentului şi Guvernului României să elaboreze legi pentru întărirea autorităţii personalului silvic, având în vedere creşterea presiunii asupra pădurii şi intensificarea cazurilor de agresiune de o violenţă fără precedent asupra personalului silvic (…) Se solicită Camerei Deputaţilor modificarea în regim de urgenţă a Statutului Personalului Silvic şi a cadrului legislativ existent pentru a asigura o protecţie reală a personalului silvic. Prin modificarea Statutului Personalului Silvic trebuie obligatoriu redată demnitatea profesiei de silvicultor, întărită autoritatea silvicultorilor în exercitarea atribuţiilor de serviciu, asigurată dotarea cu armament de serviciu şi mijloace tehnice de apărare, cu mijloace de transport şi comunicaţii adecvate”, spun reprezentanţii Federaţiei Silva.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Curtea Supremă britanică va anunţa marţi dacă decizia de suspendare a Parlamentului este legală

    Instanţa a transmis că hotărârea va fi comunicată marţi dimineaţă, la ora locală 10:30 (ora României, 12:30).

    Potrivit constituţiei nescrise a Marii Britanii, suspendarea sau dizolvarea Parlamentului este în continuare o prerogativă a monarhului, o personalitate politică imparţială care acţionează în conformitate cu sfatul premierului.

    După ce în ultimele câteva săptămâni a suferit mai mult înfrângeri pe tema Brexit în Parlament, premierul britanic a luat decizia să suspende legislativul, pe 10 septembrie, acţiune criticată de opoziţie, care l-a acuzat pe Boris Johnson că încearcă să împiedice încercările parlamentarilor de a examina planurile sale pe tema Brexit.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PSD merge mai departe cu proiectul pentru impozitarea pensiilor speciale. Dăncilă cere susţinere în Parlament

    Viorica Dăncilă a declarat, joi, în debutul şedinţei de Guvern, că “salută” iniţiativa ministrului Finanţelor Eugen Teodorovici, depusă în Parlament, care vizează impozitarea suplimentară a pensiilor speciale. Premierul a subliniat că această măsură nu are scopul de a a duce bani la bugetul de stat.

    “Salut iniţiativa domnului ministru Eugen Teodorovici, depusă în calitate de senator, prin care propune Parlamentului impozitarea suplimentară a pensiilor speciale. E o măsură justă, de echitate socială, promovată deloc întâmplător în acelaşi timp cu majorarea drepturilor tuturor pensionarilor. Pensiile speciale reprezintă recunoaşterea unor condiţii de muncă sau unor restricţii, nu s înseamnă privilegii speciale”, a afirmat Viorica Dăncilă, joi, în debutul şedinţei de joi a Guvernului.

    Premierul a precizat că acest proiect nu are scopul de a aduce bani la bugetul de stat şi a făcut apel la parlamentari să analizeze şi să trateze cu responsabilitate iniţiativa ministrului de Finanţe Eugen Teodorovici.

    “În această cheie trebuie analizat proiectul de lege, care sub nicio formă nu are scopul de a aduce bani mai mulţi bani la bugetul de stat. De altfel, impactul bugetar dovedeşte acest lucru. Fac apel la membrii Parlamentului României să analizeze şi să trateze cu maximă responsabilitate această iniţiativă a domnului Teodorovici”, a conchis Dăncilă.

    Eugen Teodorovici a depus la Senat, în calitate de senator PSD, un proiect de lege care prevede impozitarea pensiilor între 7.000 şi 10.000 de lei cu 30% din sumă. De asemenea, iniţiativa prevede şi taxarea pensiilor mai mari de 10.000 de lei cu 50% din sumă. Măsura făcea parte iniţial din pachetul de propuneri discutat odată cu rectificarea bugetară de la începtul lunii august.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BREAKING | O instanţă din Scoţia a decis că suspendarea Parlamentului britanic este ILEGALĂ

    Trei judecători ai Curţii de sesiune, instanţa civilă supremă a Scoţiei, au decis miercuri că suspendarea Parlamentului britanic este ilegală, în urma unei sesizări făcute de un grup de politicieni din opoziţie.

    Decizia de miercuri contrazice o decizie emisă săptămâna trecută, conform căreia suspendarea Parlamentului de către prim-ministrul Boris Johnson nu încalcă legea.

    Decizia Curţii nu va afecta în mod imediat suspendarea Parlamentului britanic.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Boris Johnson doreşte să convoace pe 15 octombrie alegeri anticipate

    Premierul britanic Boris Johnson a anunţat miercuri că doreşte să convoace pe 15 octombrie alegeri anticipate, după ce Camera Comunelor a aprobat o moţiune ce permite opoziţiei să stabilească agenda Parlamentului de la Londra, potrivit Reuters.

    Premierul britanic Boris Johnson a declarat marţi seară că Partidul Conservator va depune o moţiune pentru convocarea de alegeri anticipate, după ce opoziţia a obţinut controlul asupra agendei Parlamentului, fapt ce ar putea să-i permită blocarea unui potenţial Brexit fără acord.

    “Nu vreau alegeri, dar dacă parlamentarii votează mâine (miercuri, n.red.) pentru stoparea negocierilor şi impun o nouă întârziere fără sens Brexit-ului, potenţial pe mai mulţi ani, atunci aceasta ar fi singura modalitate de a rezolva acest lucru”, a adăugat Boris Johnson.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Război în Parlamentul britanic. Fostul ministru de Finanţe Philip Hammond: Avem suficiente voturi pentru a-l învinge pe Boris Johnson în lupta pentru Brexit

    „Cred că ave numerele necesare. Cred că vor fi suficienţi oameni pentru a rezolva această problemă”, a declarat Philip Hammond.

    „Mulţi colegi au fost enervaţi de acţiunile din ultima săptămână.. Cred că este un grup de parlamentari conservatori care consideră că acum este momentul să pună interesele naţionale în faţa oricărei ameninţări personale de carieră”, a adăugat fostul ministru britanic de Finanţe.

    Grupul de parlamentari care doresc să oprească producerea unui Brexit fără Acord vor înainta în prima zi de după vacanţa Parlamentului un proiect de lege menit să condiţioneze şi să oprească planul prim-ministrului Boris Johnson.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Pe ce se bazează Viorica Dăncilă în Parlament. Câţi parlamentari are fiecare partid

    Pentru ca o moţiune de cenzură să treacă este nevoie de 233 de voturi în Parlament. Partidul Social Democrat deţine, după modificările apărute pe parcursul verii, 202 mandate din totalul de 465 de parlamentari iar Opoziţia are 236 de voturi, fără a lua în calcul parlamentarii neafiliaţi şi grupul minorităţilor.

    Plenul reunit (Camera Deputaţilor şi Senat) este format din 465 de parlamentari. Conform datelor oficiale de pe site-ul celor două foruri, dar care nu au fost actualizate după ultimele plecări din partide, situaţia arată astfel:

    Camera Deputaţilor: PSD-136, PNL-69, USR-27, Pro Europa (grupul Pro Romania)-26, UDMR-21, ALDE-19, Minorităţi-17, PMP-12, Neafiliaţi-2.

    Grupurile Senatului: PSD-69, PNL-25, USR-13, ALDE-12, UDMR-9, Independenţi-8.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro