Tag: oferte

  • Valoarea plăţilor cu cardul de Black Friday s-a dublat faţă de 2014. Românii preferă, în continuare, produsele IT&C

    Vinerea Neagră din România, 20 noiembrie 2015, a întrecut aşteptările PayU România, în această ediţie a evenimentului comercial Black Friday plăţile cu cardul depăşind estimările iniţiale. În cele 24 de ore în care majoritatea retailerilor online s-au concurat în oferte, valoarea comenzilor plătite cu card bancar s-a dublat.

    Cumpărăturile de Black Friday au continuat şi în week-end, când mulţi dintre comercianţii online au venit cu noi campanii de reduceri. Valoarea comenzilor în cele trei zile (vineri, sâmbătă şi duminică) a fost de 2,5 ori mai mare decât în perioada similară a anului trecut.
    În privinţa numărului de comenzi, dacă în ziua de vineri acestea depăşiseră cu 40% numărul tranzacţiilor din ziua de 21 noiembrie 2014, în cele trei zile în care s-au derulat cele mai multe campanii, creşterea a fost dublă.

    “Aşteptările noastre au fost depăşite. Strategia magazinelor online, de a-şi repartiza mai multe oferte pe o perioadă mai mare de timp a dat roade şi, per total, nu doar ele au înregistrat încasări cel puţin duble după estimările noastre, dar şi cumpărătorii au avut la dispoziţie o perioadă mai mare de timp pentru a alege produsele preferate“, declară Marius Costin, CEO la PayU România.

    Categoria preferată de cumpărători a fost cea a produselor IT&C, cu o pondere de 47% în numărul total al comenzilor înregistrate în cele trei zile, respectiv 66% din valoarea totală. Produse din categoria fashion s-au comandat în procent de 10% din numărul total al comenzilor, respectiv 5% din valoarea totală. Restul produselor comandate (parfumuri, accesorii, ceasuri, cărţi, flori, cadouri etc) au reprezentat 21% din numărul total al comenzilor şi 22% din valoarea totală.

    Cea mai mare tranzacţie realizată cu cardul bancar în ziua de vineri a fost de aproximativ 18.000 de lei, dar a existat şi o tranzacţie record de 20.000 de lei în timpul celor două zile de week-end.

    Minutul de aur a avut loc în timpul dimineţii de vineri şi a înregistrat peste 600 de tranzacţii pe minut. Intervalul orar cu cele mai multe tranzacţii a fost tot vineri între 9-9.59, când numărul total al tranzacţiilor a fost de aproximativ 18.000 de tranzacţii.

    Prin PayU s-au procesat comenzi de Black Friday plasate pe cele mai mari magazine online din România: eMag, Elefant, FashionDays, Flanco, Altex, Carrefour Online, F64.ro, PC Garage, Telekom (clickshop.ro, germanos.ro).


     

  • Black Friday 2015: Oferta Neoplaza

    Neoplaza organizează evenimentul de Black Friday vineri 20 noiembrie 2015. Compania a pregătit reduceri de până la 65% la o gamă variată de produse printre care: electronice şi electrocasnice, telefoane, produse de îngrijire personală şi produse medicale, jucării şi multe alte produse.

    Obiectivul principal al Neoplaza cu evenimentul de Black Friday de anul acesta este acela de a veni în sprijinul clienţilor cu oferte competive la gamele de produse prezente în magazinul online, se arată în comunicatul companiei.

  • Ofertele turistice şi anunţurile matrimoniale, cele mai noi modalităţi de atac ale infractorilor cibernetici

    Procentul de mesaje de spam transmise prin e-mail a scăzut comparativ în cel de-al treilea trimestru al anului comparative cu trimestrul doi, dar acestea încă abordează numeroase tactici pentru a înşela destinatarii şi a trece de filtrele de protecţie, potrivit raportului Kaspersky Lab “Mesajele de spam şi tentativele de phishing din T3 2015”.

    Raportul arată că în T3 din 2015, mesajele de spam au reprezentat 54,2% din numărul total de email-uri transmise, reprezentând o scădere cu 0,8% faţă de trimestrul anterior. Primele trei surse de spam sunt: SUA (15,3%), Vietnam (8,4%) şi China (7,2%). Un nou tip de email de phishing a devenit popular în T3. Pentru a trece de filtrele de protecţie pentru spam, textul din email şi link-urile periculoase erau amplasate într-un document PDF alăturat şi nu în corpul mesajului.

    “Pe parcursul celui de-al treilea trimestru din 2015, infractorii ciberneticiau profitat de perioada vacanţei de vară şi de persoanele singure. Au folosit mai multe tactici – de la notificări false ce păreau să vină din partea hotelurilor, până la link-uri compromise în documente PDF ataşate la e-mail şi solicitări de bani din partea unor anunţuri matrimoniale pentru persoanele singure. Cu toate aceste metode care continuă să se dezvolte, este vital ca utilizatorii să se protejeze cu cele mai noi instrumente de securitate cibernetică.”, a declarat Tatyana Shcherbakova, antispam analyst, în cadrul Kaspersky Lab.

    Ca şi în T2, pagina HTML falsă Troian-Spy.HTML.Fraud.gen a fost în topul programelor malware trimise pe e-mail. Aceste mesaje îşi ademenesc victimele imitând un anunţ important din partea unei bănci, a unei companii aeriene sau a unui magazine online. În T3 al anului 2015 s-au produs schimbări importante în clasamentul primelor trei ţări vizate de mail-uri dăunătoare. Germania (18,47%) a rămas pe primul loc, chiar dacă procentul a scăzut cu 1,12% din T2. Cantitatea de mesaje spam periculoase provenind din Brazilia aproape s-a dublat în T3, comparativ cu T2, plasând ţara pe locul al doilea (11,7%). Rusia a urcat rapid în clasament de pe locul al cincilea, pe locul al treilea (7,56%), contribuţia sa crescând cu 2,82%. Marea Britanie (4,56%), care s-a clasat pe locul al doilea în T2, a încheiat T3 pe locul al şaselea.

    SUA rămân cea mai mare sursă de mesaje spam în T3, 15,34% dintre acestea provenind de aici. Vietnam se clasează pe locul al doilea cu 8,42%, de la 3,38% în trimestrul anterior. China întregeşte Top 3 (7,15%), procentul său din total rămânând neschimbat faţă de T2. Rusia, care a ocupat poziţia a doua în T2, şi-a diminuat contribuţia cu 2,03%, până la 5,79%, clasându-se pe locul al patrulea. Este urmată de Germania (4,39%) şi de Franţa (3,32%), la care de asemenea s-au produs doar mici schimbări din T2.

    În T3 2015, sistemul anti-phishing Kaspersky Lab a înregistrat un număr de 36.300.537 de detecţii pe computerele utilizatorilor, cu 6 milioane mai multe faţă de trimestrul anterior. După câteva luni relativ stabile în cel de-al doilea trimestru, s-au produs câteva modificări în procentul de spam din totalul de email-uri transmise. Suprapunându-se cu perioada de vacanţă de vară, creşterea din lunile iulie şi august 2015 a fost urmată de o scădere considerabilă în septembrie. Prin urmare, procentul mediu de mesaje de spam din T3 s-a ridicat la 54,19%, uşor peste media din trimestrul trecut.

  • Cu o experienţă de peste 13 ani, Mădălina Rachieru coordonează activitatea de Pieţe de Capital a biroului Clifford Chance Badea

    Cu o experienţă de peste 13 ani, Mădălina Rachieru coordonează activitatea de Pieţe de Capital a biroului Clifford Chance Badea. Ea a fost promovată recent, alăturându-se celor doi parteneri care coordonează activitatea de la Bucureşti – Daniel Badea, managing partner, şi Nadia Badea. „Mă aflu, în acest moment, faţă în faţă cu cea mai mare provocare din cariera mea. Statutul de partener global al uneia dintre cele mai importante firme de avocatură din lume implică un grad enorm de responsabilitate.“ 

    Absolventă a Facultăţii de Drept Bucureşti (2002), Mădălina Rachieru este membru în Baroul Bucureşti din 2003. A acumulat experienţă în special în tranzacţii de piaţă de capital, atât pe piaţa locală cât şi pe pieţele internaţionale, precum şi în domeniul financiar-bancar. De-a lungul anilor, a consiliat instituţii financiare, bănci de investiţii şi companii locale şi internaţionale.

    Expertiza sa include toate aspectele legate de oferte publice iniţiale de acţiuni (IPO-uri), oferte secundare de acţiuni (SPO-uri), oferte de obligaţiuni domestice, oferte de euroobligaţiuni corporatiste şi suverane, programe de emisiune continuă de obligaţiuni (programe EMTN), emisiuni de certificate de depozit global (GDR-uri), securitizări de creanţe, fiind implicată în aproape toate tranzacţiile majore de piaţă de capital din România în ultimii 10 ani.

    Face parte din echipa Clifford Chance Badea încă de la înfiinţarea firmei, în 2002. În 2007, Mădălina Rachieru a fost detaşată pentru şase luni în cadrul grupului de pieţe de capital al biroului Clifford Chance din Londra. A fost promovată la poziţia de counsel în 2008

  • A cutreierat planeta şi a primit oferte de muncă din Emiratele Arabe Unite şi America, dar a ales a ales să se întoarcă în ţară pentru a conduce propriul complex turistic

    ” Alaska era liniştitoare, mai ales dimineaţa când ne duceam la micul dejun, şi, până veneau clienţii, ne savuram cafeaua pe ultima punte a vasului în timp ce traversam canalele dintre păduri“, îşi aminteşte cele mai plăcute momente petrecute pe vasul de croazieră Dan Mehedinţu, proprietarul şi managerul complexului turistic Laguna Verde.

    În cei patru ani în care a lucrat traversând oceanele a văzut mare parte din lume. „M-am certat cu toată familia, iar apoi am pornit pe un vas de croazieră“, îşi descrie Mehedinţu începutul experienţei în domeniul restaurantelor şi al vaselor de croazieră, în 2001. În acea perioadă era student în anul III la Facultatea de Finanţe-Bănci din cadrul ASE şi simţea că nu va continua în acest domeniu. Prin urmare, imediat ce a împlinit vârsta legală servirii de băuturi alcoolice a luat drumul mărilor şi oceanelor: „Aveam 21 de ani, câştigam 4.000 de dolari pe lună şi vedeam şi lumea“. Amuzat, îşi aminteşte că găsise o modalitate prin care să-şi facă viaţa mai uşoară: „Am găsit un job pe barcă în care trebuia să îi supraveghez pe chelnerii din barul personalului, astfel mi se permitea să mă trezesc la ora 11“.

    Soluţie pe care o consideră caracteristică stilului descurcăreţ al românilor, care găsesc întotdeauna o portiţă prin care să muncească mai puţin. În cei patru ani în care a lucrat pe vas, a strâns 60.000 de dolari: salariul era de 50 de dolari, iar restul de bani veneau din bacşiş, de la cei circa 4.000 de clienţi obişnuiţi cu servicii de lux.

    După ce s-a întors în ţară, Dan Mehedinţu şi-a cheltuit banii pe o maşină sport şi pe o casă şi a plecat să studieze în Elveţia la o şcoală de management hotelier. Şcoala presupunea un curs teoretic de şase luni şi un training practic în Washington, SUA, unde Mehedinţu a experimentat toate etapele muncii din industria HoReCa.

    A început cu spălatul vaselor şi bucătărie – pe care le numeşte un coşmar -, apoi cu gestionarea magaziei, până la marketingul şi contabilitatea unui restaurant. Managerii restaurantului de peste ocean i-au propus să lucreze acolo, dar a ales să se întoarcă în Elveţia pentru a-şi continua studiile cu obţinerea unei diplome de master, tot în domeniul managementului hotelier. Deşi oferta de la americani era încă valabilă, iar altele au continuat să vină, din Dubai, Vietnam sau Taiwan, Mehedinţu a mizat pe România pentru continuarea afacerii începute de tatăl lui, în acea perioadă o baltă de pescuit, aflată la 15 kilometri de Capitală. În prezent, afacerea Laguna Verde constă într-un restaurant cu specific pescăresc, căsuţe din lemn şi o vilă pentru cazare, pontoane prevăzute cu instalaţii de iluminare destinate pescuitului, dar şi hidrobiciclete, bărci, skijet sau caiac- canoe – cu o valoare totală de jumătate de milion de euro, potrivit unui interviu anterior acordat Business Magazin.  

     

  • Peste 40% dintre turiştii români apelează la ofertele de tip Last Minute sau urmăresc promoţiile

    Pe de altă parte, circa jumătate dintre locurile pentru vacanţele de vară au fost accesate prin sistemul de Early Booking (rezervare timpurie), ponderea celor care utilizează această metodă crescând cu 6-7 puncte proentuale anual, reiese dintr-un studiu efectuat de agenţia Paraela 45.

    “Până la data de 1 mai a acestui an s-au vândut peste 40% din locurile pentru vacanţa de vară, iar acum tendinţele arată o creştere a vânzărilor ofertelor speciale. Aproximativ 35% dintre locurile de vacanţă pentru vara aceasta au fost achiziţionate recent, prin ofertele speciale pe care le avem”, a declarat într-un comunicat preşedintele companiei, Alin Burcea.

    Pentru a beneficia de reduceri semnificative şi pentru a avea siguranţa unei vacanţe plănuite în detaliu, turiştii încheie cele mai multe vânzări de tipul Early Booking în luna martie.

    În topul destinaţiilor preferate de turiştii români se păstrează Rodos, Corfu, Antalya, Mallorca, Sicilia şi Tenerife, dar s-a observat şi o creştere a interesului pentru Rimini (Italia).

  • O româncă de 28 de ani a realizat ceva unic în lume. Companii precum Google sau Lincoln Labs îi fac sute de oferte

    Raluca Ada Popa este doctor în informatică şi una dintre cele mai de succes femei din lume. La doar 28 de ani, tânăra din Sibiu şi-a luat doctoratul la Massachusetts Institute of Technology (MIT) şi a pus la punct softul care ar putea să ne protejeze datele confidenţiale împotriva hackerilor si guvernelor. Giganţii IT au fost dispuşi să ofere sume considerabile pentru a beneficia de proiectele acesteia.

    Proiectul ei este denumit CryptDB şi începând din 2013 este folosit de companii de renume precum Google şi Lincoln Labs. Raluca Ada Popa proiectează sisteme informatice nedescifrate până acum de nimeni; Mylar, spre exemplu, este un program al româncei care criptează datele mai bine decât orice alt program de pe piaţă. Programul a fost dezvoltat şi publicat în 2013-2014 şi este folosit de spitalul Newton-Wellesley din Boston.

    În anul 2013-2014 a aplicat pentru un post de profesor universitar, iar după interviuri a primit oferte de angajare de la toate facultăţile de top din lume, inclusiv MIT, Stanford, Berkeley, Harvard, Princeton şi a decis să accept oferta de la Berkeley.

    Raluca Ada Popa a câştigat anul acesta premiul  pentru cel mai bun student român din străinătate. Premiul a fost acordat de Liga Studenţilor Români din Străinătate în urma jurizării realizate de peste o mie de personalităţi din mediile academic, cultural, public şi privat, studenţi şi absolvenţi români şi membri LSRS din peste 50 de ţări. Liga Studenţilor Români din Străinătate  a sărbătorit, de curând, şase ani de activitate.


     

  • O aplicaţie îţi spune ce salariu trebuie să ceri la interviul de angajare

    Negocierea salariului poate fi o sarcină dificilă, iar cei mai mulţi candidaţi aleg pur şi simplu un număr şi speră ca angajatorul să îl găsească rezonabil.

    Compania Adzuna a găsit o soluţie la această problemă – o aplicaţie care îţi examinează CV-ul pentru a determina cât de mult valorează serviciile tale.

    Pentru a determina cu acurateţe nivelul utilizatorului, Adzuna analizează CV-urile comparându-le cu cele existente deja în baza de date. Un factor important este şi nivelul de educaţie al celui în cauză.

    Adzuna, unul dintre cele mai mari motoare de căutare de job-uri din Marea Britanie, îşi îndeamnă utilizatorii să încarce CV-urile pentru a merge pregătiţi la interviurile de angajare. Mai mult, site-ul prezintă şi ofertele disponibile care oferă salarii asemănătoare celor determinate de aplicaţie

  • Manchester United pregăteşte 46,5 milioane de lire sterline pentru transferul a doi fundaşi

    Potrivit Bild, care este citat de mirror.co.uk, Borussia Dortmund îl evaluează pe Hummels (26 de ani) la 35 de milioane de lire (aproape 50 de milioane de euro), însă tranzacţia ar putea fi realizată pentru o sumă mult mai mică, având în vedere sezonul modest pe care l-a avut gruparea germană.

    Contractul lui Hummels cu Borussia expiră la 30 iunie 2017.

    Fundaşul dreapta Nathaniel Clyne este dorit şi de Chelsea, însă jucătorul de 24 de ani, ar prefera un transfer pe Old Trafford.

    Managerul “sfinţilor”, Ronald Koeman, a declarat, recent, că va fi greu ca Nathaniel Clyne să semneze un nou acord cu Southampton, având în vedere interesul grupărilor din fruntea clasamentului.

    Clyne mai are contract cu Southampton până la 30 iunie 2016.

  • Grecia, pentru al doilea an consecutiv, în topul vacantelor de vară 2015 la Târgul de Turism

    Vânzările înregistrate de companie pe toată perioada târgului au crescut cu aproape 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, notează un comunicat al companiei.

    Cele mai vândute destinaţii greceşti au fost insulele Creta, Rodos, Corfu, Mykonos, Santorini, iar preţul mediu plătit pe un pachet a fost de aproximativ 350 euro.

    „Şi anul acesta Grecia rămâne pe locul întâi pe segmentul charterelor şi transportului individual. Romanii au ales destinaţiile clasice pentru vara 2015 alături de Grecia – Turcia, Spania. Interes au prezentat şi noile destinaţii pentru vara 2015 Rimini şi Costă Blanca, dar şi Aqaba. Turiştii au plătit în medie cu 50% mai puţin pentru o vacanţă rezervată la târg, astfel că pentru un sejur în Grecia întregul pachet a costat în medie 350 euro pentru 7 nopţi cazare în hotel de 4 stele şi transport cu charterul”, explica Alin Burcea, preşedinte Paralela 45.

    Turismul social şi cel pentru seniori au înregistrat de asemenea creşteri, în special ofertele pentru Spania şi Turcia, dar şi Bulgăria. Cele mai vândute oferte au fost Madeira (Portugalia), Istanbul, Cappadocia şi Riviera Mediteranei, Costa Brava, Sicilia şi Toscana.