BusinessMagazin

Tag: nato

  • NATO va prelungi mandatul lui Stoltenberg până în aprilie 2024

    NATO va prelungi din nou mandatul secretarului general Jens Stoltenberg, a relatat duminică Welt am Sonntag, citând surse diplomatice neidentificate, în condiţiile în care alianţa încearcă să menţină stabilitatea în timpul războiului din Ucraina.

    Statele membre vor prelungi mandatul lui Stoltenberg până în aprilie 2024, datorită “realizărilor sale remarcabile” şi pentru a garanta stabilitatea alianţei militare în timpul războiului în curs de desfăşurare din Ucraina, relatează Reuters.

    Există un acord informal între cele 30 de state membre ca Stoltenberg să rămână în funcţie şi după încheierea mandatului său la 30 septembrie, a precizat ziarul, adăugând că o decizie oficială va fi luată în următoarele săptămâni.

    Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord a declarat că nu a avut intenţia de a solicita o altă prelungire a mandatului său.

    Lui Stoltenberg, economist de formaţie şi fost lider al Partidului Laburist din Norvegia, i s-a prelungit mandatul iniţial în cadrul NATO anul trecut. A fost prim-ministru al Norvegiei în perioada 2000-2001 şi 2005-2013, înainte de a deveni şef al NATO în anul următor. A fost, de asemenea, ministru de finanţe şi ministru al energiei.

    Welt a declarat că membrii alianţei doresc să-i ofere lui Stoltenberg oportunitatea de a prezida summitul de aniversare a 75 de ani al organizaţiei, care va avea loc la Washington în aprilie 2024. De asemenea, el ar fi în măsură să devină preşedinte al Băncii Mondiale atunci când David Malpass se va retrage cam în aceeaşi perioadă, potrivit publicaţiei.

    Nu a fost luată nicio decizie cu privire la cine îi va succeda lui Stoltenberg, dar premierul spaniol Pedro Sanchez şi secretarul britanic al Apărării Ben Wallace se numără printre principalii candidaţi pentru acest post, potrivit Welt.

  • Cinic vobind, războiul din Ucraina este cea mai mare oportunitate economică, politică şi militară pe care o are România pentru următoarele decenii

    În istoria noastră, multe evenimente pozitive sunt legate de războaie şi prăbuşirea unor imperii: rezultatul Primului Război Mondial şi căderea imperiului austor-ungar ne-au adus Marea Unire din 1918, prăbuşirea URSS a dus la căderea comunismului şi eliberarea noastră din punct de vedere politic, războiul din Iugoslavia a reprezentat un moment de cotitură pentru intrarea noastră în NATO în 2004 şi în Uniunea Europeană în 2006, după ce pierdusem primul val.

    Acum, războiul din Ucraina ne-a deschis din nou, după 15 ani de la intrarea noastră în UE, cea mai mare oportunitate militară, politică şi în primul rând economică pe care o avem şi din care putem trăi cel puţin următoarele două-patru decenii.

    Atacarea militară a Ucrainei de către Rusia lui Putin, care caută să recupereze gloria politică şi mediatică a unei superputeri – URSS – pentru că economic a pierdut orice luptă (Rusia, cu toate resursele naturale şi suprafaţa imensă, are un PIB de numai 1.500 de miliarde de dolari, în timp ce Statele Unite au 23.000 de miliarde, China – 17.000 de miliarde, iar Uniunea Europeană are 17.000 de miliarde), ne-a deschis nişte uşi unice:

    Militar – Americanii şi NATO trebuie să întărească din punct de vedere militar România, frontiera de Est a acestei Alianţe, ceea ce implică baze militare în ţară, cu toate investiţiile de rigoare. În joc sunt miliarde de dolari, care vin şi vor veni pentru construcţia şi consolidarea acestor baze militare. România devine punct cheie în strategia NATO referitoare la războiul din Ucraina şi împiedicarea Rusiei de a avansa dincolo de Ucraina.

    Politic – La finalul lui 2021, în plină criză politică internă, nimeni nu a înţeles decizia preşedintelui Iohannis, care a venit cu soluţia “utopică” a unui guvern PNL-PSD, ceea ce era de neconceput. Această soluţie, coroborată cu apariţia războiului, a făcut linişte pe scena politică. Dacă nu sunt sinucigaşe, cele două partide vor conduce ţara şi după alegerile de anul viitor. Mai mult decât atât, cele două partide vor fi ajutate de americani şi europeni să nu se împuşte reciproc, pentru că nimeni nu are interes ca scena noastră politică să sară în aer. Mai mult decât atât, economia, companiile şi liderii de business susţin această soluţie politică care aduce şi linişte în economie.

    Economic – Prin apariţia acestui război, România devine dintr-o dată un punct important pentru investiţii. Nu poţi să ai linişte militară fără linişte politică şi fără linişte economică. Washingtonul şi Bruxellesul au tot interesul ca economia României să fie stabilă şi să crească. Nimeni nu are chef ca România să deraieze din punct de vedere macroeconomic, valutar sau al finanţărilor externe şi interne.

    Pe masă sunt finanţări de 100 de miliarde de euro – fonduri europene şi PNRR, plus fondurile care vor veni din investiţii străine directe, de cel puţin 10 miliarde de euro pe an, investiţiile companiilor româneşti (la fiecare euro investiţie străină apare şi un euro investiţie românească) şi nu în ultimul rând investiţiile publice.

    Cred că aţi remarcat că în ultimul an au luat avânt ca niciodată lucrările de infrastructură. Practic se lucrează la foc automat, iar nordul ţării, cea mai văduvită zonă din punct de vedere al investiţiilor statului şi private, a devenit o prioritate. Cred că dacă Umbrărescu ar avea un număr triplu de oameni ar face în câţiva ani ce nu s-a făcut în ultimii 30 de ani. Pentru prima dată, principala problemă nu este legată de bani, pentru că bani sunt, ci de oameni care să lucreze.

    Prin reconfigurarea fluxurilor comerciale şi financiare globale din cauza pandemiei şi războiului din Ucraina, România va atrage mai multe investiţii străine. Deja se vede acest lucru, pentru că anul trecut ISD-urile au depăşit, pentru prima dată după 2008 (când am avut ISD-uri de 9 miliarde de euro, cel mai ridicat nivel din istorie) 11 miliarde de euro. Iar aceste investiţii străine vor continua să vină.

    Planul de reconstrucţie al Ucrainei va ajunge în prima fază la 1.000 de miliarde de euro/dolari. Chiar dacă războiul este în plină desfăşurare şi o pace nu se vede la orizont, americanii deja fac planurile pentru anii sau deceniile de reconstrucţie.

    În primii ani Ucraina nu va putea acoperi intern necesarul de reconstrucţie pentru că nu are suficiente capacităţi de producţie, multe fiind distruse de război. Aşa că o parte din produse, servicii vor veni din alte ţări. România este cea mai aproape de zona distrusă de război, iar în aceste condiţii s-ar putea să vedem multe investiţii făcute în România care vor avea ca destinaţie de livrare Ucraina. Iaşiul, Suceava, Botoşani, Vaslui devin dintr-o dată puncte importante din punct de vedere logistic şi al locului de amplasare al investiţiilor.

    Din cauza distrugerii capacităţii de export a Ucrainei, pe mare şi pe uscat, porturile de la Galaţi, Brăila, Constanţa, lăsate în urmă din punct de vedere al investiţiilor, vor ajunge să fie o prioritate.

    Orice miliard care va cădea de la masa celor care decid modalitatea de reconstrucţie a Ucrainei va susţine România din punct de vedere economic.

    Având în vedere noul context, legat de accesul la resursele Rusiei, România este presată să caute prin sertare, ca să vadă dacă are resurse care au sens din punct de vedere comercial şi care pot acoperi lipsa unor resurse la nivelul ţărilor occidentale. Măcar aşa vom şti şi noi dacă “munţii noştri aur poartă”.

    Deşi este criză pe pieţele occidentale, multinaţionalele şi companiile româneşti nu au tăiat investiţiile, nu au dat oameni afară, nu au redus salariile. Inflaţia ajută companiile, chiar dacă taie din puterea de cumpărare a consumatorilor. Multă lume este conştientă că trebuie să rămână în piaţă cu orice preţ, pentru că sunt şanse mari ca economia să-şi revină mai rapid.

    Spre deosebire de criza anterioară, acum nu există o presiune pe guvern de a reduce drastic deficitul bugetar, adică de a strânge cureaua. Nu se pune problema de disponibilizări şi nici de tăieri salariale, ca în 2009-2010. Marii finanţatori externi au căzut de acord că deficitul bugetar al României va fi redus prin creşterea PIB-ului.

    Schimbarea condiţiilor economice din lumea occidentală – scăderea inflaţiei, mai rapidă decât aşteptările, evitarea recesiunii – a ajutat Ministerul Finanţelor să se împrumute în ianuarie pentru o bună parte din an, asigurându-şi necesarul pentru finanţarea deficitului bugetar din acest an şi a datoriilor care ajung la scadenţă, un necesar de finanţare de 160 de miliarde de lei. Fără presiunea Ministerului de Finanţe de a face rost de bani, piaţa bancară începe să aibă lichiditate, ajutând astfel dobânzile să scadă. Programul de garanţii pentru acordarea de credite de către bănci va continua, ceea ce va susţine acordarea de credite, şi în final economia. Bruxellesul va aproba aproape tot ce vine de la Bucureşti în materie de garanţii şi ajutoare de stat. Numai să avem ce să trimitem spre aprobare.

    Toată lumea este conştientă că România trebuie susţinută din punct de vedere economic pentru a fi o barieră împotriva expansiunii ruşilor şi o trambulină pentru reconstrucţia Ucrainei. Pandemia şi primul an de război ne-au adus 100 de miliarde de euro în plus la PIB, de la 220 de miliarde de euro la 320 de miliarde de euro, în acest an. Sigur americanii şi europenii ne vor ajuta să nu deraiem din punct de vedere politic şi militar, dar acum să vedem ce pun cei de la putere pe masă, astfel încât să profităm de războiul din Ucraina. Dacă nu ar fi venit războiul din Ucraina, nu am fi avut aceste oportunităţi.

  • Rusia acuză Occidentul de implicare directă în conflict şi exclude orice negociere cu Zelenski

    Administraţia Vladimir Putin a acuzat, joi, naţiunile occidentale de implicare directă în războiul din Ucraina, în contextul deciziei privind transferul de tancuri avansate, şi a semnalat că exclude orice posibilitate de negocieri cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

    “Există constant declaraţii din capitalele europene şi de la Washington că trimiterea diverselor sisteme de armament în Ucraina, inclusiv tancuri, nu înseamnă în niciun fel implicarea acestor ţări sau a Alianţei în ostilităţile din Ucraina. Noi, în mod categoric, nu suntem de acord cu această poziţie şi, la Moscova, orice face Alianţa şi capitalele menţionate este considerată o implicare directă în conflict. Vedem că acest lucru se intensifică”, a afirmat joi Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, citat de agenţia Reuters.

    De altfel, Dmitri Peskov a exclus orice perspectivă de negociere cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. “Noi ştim ce promisiuni a făcut Zelenski în campania electorală prezidenţială şi nu este greu să ne amintim şi să le împrospătăm memoria celor care l-au votat în Ucraina: nu a rezolvat deloc problemele din Donbas, a renegat Acordurile Minsk, se pare că nu a intenţionat niciun moment să le aplice, pentru că se pregătea de război. În acest context, a încetat de mult timp să mai fie un potenţial interlocutor pentru discuţii cu preşedintele Vladimir Putin”, a afirmat Dmitri Peskov, citat de agenţia Tass.

    Joi dimineaţă, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat, într-un interviu acordat postului de televiziune britanic Sky News, că nu este interesat de negocieri cu Vladimir Putin. “Rusia nu vrea negocieri, iar acest lucru era valabil încă înaintea invaziei. Preşedintele Putin a decis aşa”, a declarat Zelenski. În acelaşi timp, preşedintele Ucrainei a afirmat că “nu înţelege cine ia decizii în Rusia”, argumentând că, deşi Moscova pledează public pentru pace, armata rusă atacă noaptea Ucraina cu rachete.

  • Washington Examiner: Turcia şi Ungaria trebuie să fie suspendate din NATO

    O analiză făcută la rece de Tom Rogan, analist american de securitate naţională şi editor online, pentru o publicaţie  cu opinii conservatoare. 

    “Pentru a fi credibilă, o alianţă militară defensivă necesită încrederea reciprocă şi cooperarea membrilor săi.

    Căci în cazul în care un membru este atacat, alţi membri trebuie să-i ofere un sprijin decisiv. Oricare ar fi alte interese pe care le-ar avea cu Statele Unite şi aliaţii săi din NATO, acum este evident că Turcia şi Ungaria nu pot îndeplini această aşteptare. Ambele naţiuni ar trebui să fie suspendate din alianţă”. 

    Aşa îşi începe analiza Tom Rogan, scriitor de securitate naţională şi editor online, pentru o publicaţie americană cu opinii conservatoare, Washington Examiner. 

    Mai mult, acţiunea de suspendare ar putea induce ea însăşi schimbări semnificative în politica turcă şi maghiară dacă opoziţia ar ajunge la putere. 

    Cea mai imediată cauză a suspendării Turciei este obstrucţionarea Finlandei şi Suediei în efortul lor de a adera la NATO din cauza ameninţării ruse la securitatea lor.

    Turcia a suspendat marţi discuţiile aferente, ca răspuns la protestele suedeze, văzând arderea unui Coran drept un act ofensator.

    Cea mai imediată cauză a suspendării Ungariei este închinarea primului ministru Viktor Orban în faţa preşedintelui rus Vladimir Putin şi a preşedintelui chinez Xi Jinping.

    Dar Ungaria a ratificat încă aderarea Finlandei şi a Suediei, transmite autorul. 

    Suspendarea nu este un pas care ar trebui luat cu uşurinţă. Prin poziţia sa la punctul de intrare în Marea Neagră şi prin apropierea sa de rezervele de petrol din Orientul Mijlociu, Turcia a fost mult timp un aliat cheie al NATO.

    Ca şi în cazul Ungariei, Turcia speră că într-o zi va restabili încrederea NATO.

    Dar totuşi,  ambele naţiuni îşi încalcă obligaţiile.

    Conform articolului 2 al tratatului, un membru se angajează să „contribuie la dezvoltarea în continuare a relaţiilor internaţionale paşnice şi prietenoase prin întărirea instituţiilor lor libere”.
    Nici Orban, nici Erdogan nu „îşi consolidează instituţiile libere”. Dimpotrivă, ambii lideri şi-au extins controlul asupra mass-mediei de stat.

    Ambele au reprimat vocile minorităţilor disidente, politicienii şi activiştii şi organizaţiile neguvernamentale. Erdogan a aruncat în închisoare sute de jurnalişti, unii pur şi simplu pentru că spune că l-au insultat, acuză Rogan. 

    Autorul analizei nu a menţionat, dar Orban are tendinţe iredentiste de a reclădi UNGARIA MARE, prin alipirea Transilvaniei, mai ales a Ţinutului Secuiesc (teritorii recunoscute la nivel internaţional că aparţin României) de Ungaria. 

    Conform articolului 3, un membru se angajează să „menţină şi să-şi dezvolte capacitatea individuală şi colectivă de a rezista atacurilor armate”.

    Rogan scrie că Erdogan a distrus acest angajament prin achiziţionarea sistemului rusesc de apărare antiaeriană S-400, care este conceput special pentru a distruge forţele aeriene NATO. Făcând acest lucru, Erdogan a slăbit credibilitatea NATO şi şi-a pus în pericol echipajele aeriene.

    Orban a distrus acest angajament prin subminarea sancţiunilor europene impuse Rusiei. Acele sancţiuni susţin securitatea NATO prin impunerea de costuri pentru agresiunea lui Putin în Ucraina. Ungaria s-a împotrivit ajutorării Ucrainei şi izolării economice a Rusiei. 

    Autorul mai susţine că, potrivit articolului 8, un membru „nu se angajează într-un conflict”.

    Turcia a încălcat acest angajament cu achiziţia de S-400 menţionată mai sus şi cu cererea lui Erdogan ca Suedia să renunţe la legile privind libertatea de exprimare, prin extrădarea unor oameni persecutaţi de regimul turc. 

    La fel de remarcate sunt ameninţările lui Erdogan la adresa colegului membru NATO,  Grecia.

    Turcia este implicată în războaiele sale de cucerire în Siria şi acordă sprijin militar Azerbaidjanului împotriva Armeniei.

    Ungaria a încălcat acest angajament prin subminarea sancţiunilor europene împotriva lui Putin şi a alinierii cu China şi Rusia. 

    “O alianţă nu are valoare decât dacă membrii săi păstrează încrederea comună. Sub Orban şi Erdogan, Ungaria şi Turcia nu mai pot avea credibilitate în cadrul NATO.

    Până când  se vor schimba”, concluzionează analistul, “aceste două state trebuiesc urgent suspendate din alianţa nord-atlantică”.

     

  • Rusia denunţă “războiul hibrid” al Occidentului, cere înlăturarea capabilităţilor din statele vecine

    Serghei Lavrov a afirmat miercuri, conform agenţiei The Associated Press, că statele occidentale poartă un “război hibrid” împotriva Rusiei. Ministrul rus de Externe a declarat că obiectivele “operaţiunii militare speciale” din Ucraina sunt determinate de “interesele centrale legitime ale Rusiei”.

    “Interesele asociate poziţiei Rusiei în lume au legătură în primul rând şi în principal cu vecinii noştri apropiaţi. Nici nu trebuie să mai spunem că Ucraina sau alte zone care se învecinează cu Rusia nu trebuie să aibă elemente de infrastructură militară care să genereze ameninţări directe la adresa ţării noastre”, a declarat Serghei Lavrov, potrivit agenţiei Tass, într-o conferinţă de presă pe tema activităţilor Ministerului rus de Externe.

    Referindu-se la războiul din Ucraina, Lavrov a respins condiţiile Kievului privind daunele de război şi judecarea criminalilor de război, subliniind că “nu pot avea loc negocieri cu (n.red. – preşedintele Volodimir) Zelenski”.

    “Occidentul ia toate deciziile în numele Ucrainei” cu obiectivul de a folosi acest conflict pentru epuizarea resurselor Rusiei, a acuzat Lavrov.

    Statele membre NATO oferă susţinere militară masivă Ucrainei. Administraţia de la Kiev a anunţat că nu vrea să negocieze cu Rusia până când nu vor fi retrase trupele ruse de pe teritoriul Ucrainei şi atât timp cât este în funcţie preşedintele Vladimir Putin.

  • Stoltenberg admite că Rusia nu trebuie subestimată, de aceea vrea susţinerea Ucrainei pe termen lung

    Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, afirmă că Rusia îşi menţine obiectivele militare şi recunoaşte că nu trebuie subestimată, de aceea crede că Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană trebuie să susţină apărarea Ucrainei pe termen lung.

    “Sunt prevăzute discuţii săptămâna viitoare cu ucrainenii pentru a vedea ce tipuri de armament sunt necesare şi care dintre aliaţi le pot furniza”, a afirmat Jens Stoltenberg, după semnarea Declaraţiei comune NATO-Uniunea Europeană.

    “Rusia a suferit pierderi grele, dar nu trebuie subestimată. Mobilizează trupe şi echipamente. Rusia este pregătită să sufere pierderi pentrua continua războiul. (Preşedintele rus) Vladimir Putin nu şi-a schimbat obiectivul, iar Ucraina trebuie susţinută pe termen lung”, a insistat Stoltenberg, citat de cotidianul Le Monde.

    Aliaţii occidentali argumentează că aprovizionarea cu armament a armatei ucrainene va slăbi Rusia şi va facilita negocierile pentru oprirea războiului. Săptămâna trecută, ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, a admis că, deşi a trecut aproape un an de la începerea invaziei militare ruse, nu există semnale că Rusia va opri curând războiul.

    “În pofida tuturor eforturilor internaţionale, nu există niciun semnal în prezent că Putin ar intenţiona să oprească în 2023 acţiunile brutale de distrugere”, a admis Baerbock. Ministrul german de Externe crede că va fi pace doar dacă Rusia opreşte bombardamentele şi îşi retrage trupele din Ucraina. “Dacă trupele ucrainene ar înceta să lupte, Ucraina nu ar mai exista”, a atras atenţia Baerbock.

    Rusia şi Ucraina nu poartă negocieri pentru oprirea conflictului militar. Kievul şi Occidentul acuză Moscova de lipsă de seriozitate în negocierile iniţiale, iar Kremlinul denunţă refuzul liderilor ucraineni de a negocia şi furnizarea de armament de către NATO şi Uniunea Europeană. Administraţia Volodimir Zelenski condiţionează negocierile cu Rusia de retragerea trupelor ruse şi a emis un decret prin care nu va purta negocieri atât timp cât este în funcţie preşedintele Vladimir Putin.

  • Tensiunile cresc în Balcani. Cererea Serbiei de a desfăşura trupe în Kosovo, respinsă de NATO

    Într-un interviu acordat duminică televiziunii sârbe, Vučić a declarat că misiunea NATO în Kosovo – KFOR – a declarat că „consideră că nu este nevoie de întoarcerea armatei sârbe pe teritoriul Republicii Kosovo”.

    O rezoluţie din iunie 1999 a Consiliului de Securitate al ONU permite desfăşurarea de personal militar sârb în zone sensibile, cum ar fi bisericile şi localităţile cu majoritate sârbă, cu condiţia ca KFOR să aprobe desfăşurarea.

    În decembrie, Belgradul a solicitat NATO autorizaţia de a desfăşura trupe în ţara vecină Kosovo, în urma unei serii de confruntări violente între autorităţile kosovare şi sârbii care locuiesc în regiunea de nord a ţării.

    Kosovo şi-a declarat independenţa faţă de Serbia în 2008, la un deceniu după războiul din 1998-1999, în care NATO a bombardat Iugoslavia (care includea Serbia şi Muntenegru) pe fondul violenţelor etnice împotriva albanezilor kosovari. Peste 10.000 de sârbi locuiesc în Kosovo, mulţi dintre ei opunându-se independenţei faţă de Serbia.

     

  • Un opozant al Kremlinului susţine că regimul lui Putin va cădea: Cândva de neconceput, capitularea ar putea fi o soluţie salvatoare pentru Rusia

    Războiul declanşat de Vladimir Putin nu are obiective care să poată fi atinse. Nu este vorba despre încercarea de a împiedica Ucraina să adere la NATO, acest lucru nu poate fi rezolvat prin război. Nu este vorba de a se asigura că oamenii pot vorbi rusă în Donbas, ar putea face asta oricum.

    Acest război are ca unic scop distrugerea Ucrainei: stat, cultură, naţiune. Lui Putin nu-i place Ucraina: este cât se poate de simplu. De asemenea, el nu a încercat niciodată să îşi ascundă obiectivele: Putin a spus în repetate rânduri că ruşii şi ucrainenii sunt una, că vorbesc aceeaşi limbă şi că Ucraina este invenţia lui Lenin.

    Avem motive să credem că distrugerea Ucrainei este doar un obiectiv intermediar care va fi urmat de un alt război pentru a supune întreaga civilizaţie occidentală lui Putin. Deşi mă îndoiesc că plănuieşte să încorporeze Franţa sau Spania în Rusia, Putin se gândeşte serios să readucă fostele state ale Pactului de la Varşovia în “sfera de influenţă” a Rusiei şi poate să ia Finlanda “înapoi”.

    Deoarece Ucraina nu poate fi niciodată de acord cu cererea Rusiei de a înceta să mai existe ca stat, războiul nu poate fi încheiat prin semnarea unui tratat de pace.

    Acest război poate fi urmat de pace doar dacă se va încheia cu înfrângerea militară şi politică completă a Rusiei lui Putin şi cu desfiinţarea regimului actual. Statul lui Putin trebuie să înceteze să mai existe: nu Rusia, ci statul actual, ostil întregii lumi. Orice alt rezultat ar duce doar la o încetare temporară a focului, deoarece odată ce regimul lui Putin va porni pur şi simplu un alt atac imediat ce îşi va reface forţele.

    Odată ce Ucraina îşi va elibera întregul teritoriu, şi acest lucru se va întâmpla mai devreme sau mai târziu, deoarece este clar că Rusia lui Putin nu poate câştiga pe câmpul de luptă, niciun tratat de pace semnat cu Moscova nu va fi suficient pentru a descuraja Rusia de la un nou val de agresiune.

    În acest context, propunerile frecvent auzite în Occident, care susţin că discuţiile cu Putin ar trebui să înceapă imediat ce Ucraina îşi va elibera total sau parţial teritoriul, sunt înfricoşătoare prin subestimarea ameninţării existenţiale pe care Rusia o reprezintă pentru întreaga lume.

    La fel ca la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, discuţiile sunt necesare şi importante: dar numai în măsura în care se referă la capitularea Rusiei. În plus, omului care întruchipează regimul nu i se poate permite să semneze niciun acord, chiar dacă ar vrea, are prea mult sânge pe mâini. În 1945, feldmareşalul Wilhelm Keitel a semnat la Berlin documentul de capitulare a Germaniei în faţa forţelor sovietice.

    Cine poate fi Keitel al nostru astăzi? Oricine din cercul apropiat al liderului ar fi de ajuns, cred eu. Nu este nevoie de ocupaţie pentru asta: în 1918, Germania a semnat toate tratatele pe care i s-a spus să le semneze, chiar dacă niciun soldat inamic nu a pus piciorul pe teritoriul său. Aliaţii lui Putin o vor face atunci când va fi absolut clar că războiul a fost pierdut, că linia frontului este pe punctul de a se prăbuşi, că au rămas fără resurse şi că economia este în cădere liberă.

    Aceşti acoliţi nu o vor face pentru a pune capăt vărsării de sânge sau pentru a salva ţara de haos şi foamete: o vor face doar pentru ei înşişi. Nu le pasă deloc de Ucraina – sau de Rusia, de altfel -, dar le pasă, totuşi, de salvarea propriei piei. Fiecare dintre ei are nevoie de un singur lucru: iertarea Occidentului. Ei au nevoie să se asigure că îşi pot cheltui din nou miliardele în regatul imoralităţii şi al rusofobiei. Altfel, ce rost are? Care a fost chiar scopul vieţii lor?

    Ei nu au fost prea dornici să întâmpine războiul, deşi dacă Putin ar fi câştigat, ar fi rămas servitorii săi loiali. Cu siguranţă, însă, nu au nevoie de el dacă va pierde. Desigur, pentru ca acest lucru să se întâmple, ar trebui să realizeze că a rămâne loiali este chiar mai periculos decât a se întoarce împotriva lui Putin. 

    Sper că apelul de casting pentru rolul lui Keitel este deja în curs de desfăşurare şi că figurile cheie din cercul lui Putin au primit deja sau vor primi în curând semnale corespunzătoare din partea Occidentului.

    Pentru a se asigura că războiul este urmat de pace şi nu de o simplă încetare a focului, tratatul final de pace ar trebui semnat de Ucraina, Rusia şi NATO – Putin continuă să spună că Rusia este în război cu NATO – şi pentru prima dată spune adevărul.

    Tratatul nu ar trebui doar să stabilească integritatea teritorială a Ucrainei şi să ofere garanţii de securitate, ci ar trebui să se asigure că trupele ruseşti se retrag din teritoriile ocupate din Georgia şi Moldova, precum şi din Belarus. Acesta ar trebui să stipuleze obligaţia Rusiei de a plăti despăgubiri şi de a preda toţi cei suspectaţi de crime de război.

    Cel mai important pas va fi asigurarea demilitarizării Rusiei şi renunţarea la arsenalul său nuclear, fără de care Putin nu ar fi început niciodată acest război. Cel puţin, trebuie stabilit un control internaţional asupra armelor nucleare ale Rusiei. Dacă acest lucru este urmat de un Plan Marshall al secolului XXI pentru a reconstrui economia şi instituţiile politice ale ţării, atunci procesul va fi în cele din urmă întâmpinat cu sprijin public.

    Înfrângerea în război poate fi benefică pentru orice naţiune: Înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeii, la mijlocul secolului al XIX-lea, a fost urmată în curând de abolirea şerbiei. Astăzi, capitularea regimului este în interesul Rusiei şi al poporului său, deoarece statul nu distruge doar Ucraina, ci provoacă daune uriaşe şi Rusiei.

    Dacă actualul regim supravieţuieşte, ruşii s-ar putea să nu mai poată ieşi niciodată din prezentul oribil în care se află, iar Rusia va fi condamnată la sărăcie, ca o cultură de odinioară care într-o zi a dispărut pur şi simplu pentru totdeauna.

    Capitularea urmată de dezmembrarea metodică a regimului ar putea oferi ruşilor o şansă – o şansă foarte mică, trebuie să accepte – dar, cu toate acestea, una pe care ar trebui să o profite.

  • Un opozant al Kremlinului susţine că regimul lui Putin va cădea: Cândva de neconceput, capitularea ar putea fi o soluţie salvatoare pentru Rusia

    Războiul declanşat de Vladimir Putin nu are obiective care să poată fi atinse. Nu este vorba despre încercarea de a împiedica Ucraina să adere la NATO, acest lucru nu poate fi rezolvat prin război. Nu este vorba de a se asigura că oamenii pot vorbi rusă în Donbas, ar putea face asta oricum.

    Acest război are ca unic scop distrugerea Ucrainei: stat, cultură, naţiune. Lui Putin nu-i place Ucraina: este cât se poate de simplu. De asemenea, el nu a încercat niciodată să îşi ascundă obiectivele: Putin a spus în repetate rânduri că ruşii şi ucrainenii sunt una, că vorbesc aceeaşi limbă şi că Ucraina este invenţia lui Lenin.

    Avem motive să credem că distrugerea Ucrainei este doar un obiectiv intermediar care va fi urmat de un alt război pentru a supune întreaga civilizaţie occidentală lui Putin. Deşi mă îndoiesc că plănuieşte să încorporeze Franţa sau Spania în Rusia, Putin se gândeşte serios să readucă fostele state ale Pactului de la Varşovia în “sfera de influenţă” a Rusiei şi poate să ia Finlanda “înapoi”.

    Deoarece Ucraina nu poate fi niciodată de acord cu cererea Rusiei de a înceta să mai existe ca stat, războiul nu poate fi încheiat prin semnarea unui tratat de pace.

    Acest război poate fi urmat de pace doar dacă se va încheia cu înfrângerea militară şi politică completă a Rusiei lui Putin şi cu desfiinţarea regimului actual. Statul lui Putin trebuie să înceteze să mai existe: nu Rusia, ci statul actual, ostil întregii lumi. Orice alt rezultat ar duce doar la o încetare temporară a focului, deoarece odată ce regimul lui Putin va porni pur şi simplu un alt atac imediat ce îşi va reface forţele.

    Odată ce Ucraina îşi va elibera întregul teritoriu, şi acest lucru se va întâmpla mai devreme sau mai târziu, deoarece este clar că Rusia lui Putin nu poate câştiga pe câmpul de luptă, niciun tratat de pace semnat cu Moscova nu va fi suficient pentru a descuraja Rusia de la un nou val de agresiune.

    În acest context, propunerile frecvent auzite în Occident, care susţin că discuţiile cu Putin ar trebui să înceapă imediat ce Ucraina îşi va elibera total sau parţial teritoriul, sunt înfricoşătoare prin subestimarea ameninţării existenţiale pe care Rusia o reprezintă pentru întreaga lume.

    La fel ca la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, discuţiile sunt necesare şi importante: dar numai în măsura în care se referă la capitularea Rusiei. În plus, omului care întruchipează regimul nu i se poate permite să semneze niciun acord, chiar dacă ar vrea, are prea mult sânge pe mâini. În 1945, feldmareşalul Wilhelm Keitel a semnat la Berlin documentul de capitulare a Germaniei în faţa forţelor sovietice.

    Cine poate fi Keitel al nostru astăzi? Oricine din cercul apropiat al liderului ar fi de ajuns, cred eu. Nu este nevoie de ocupaţie pentru asta: în 1918, Germania a semnat toate tratatele pe care i s-a spus să le semneze, chiar dacă niciun soldat inamic nu a pus piciorul pe teritoriul său. Aliaţii lui Putin o vor face atunci când va fi absolut clar că războiul a fost pierdut, că linia frontului este pe punctul de a se prăbuşi, că au rămas fără resurse şi că economia este în cădere liberă.

    Aceşti acoliţi nu o vor face pentru a pune capăt vărsării de sânge sau pentru a salva ţara de haos şi foamete: o vor face doar pentru ei înşişi. Nu le pasă deloc de Ucraina – sau de Rusia, de altfel -, dar le pasă, totuşi, de salvarea propriei piei. Fiecare dintre ei are nevoie de un singur lucru: iertarea Occidentului. Ei au nevoie să se asigure că îşi pot cheltui din nou miliardele în regatul imoralităţii şi al rusofobiei. Altfel, ce rost are? Care a fost chiar scopul vieţii lor?

    Ei nu au fost prea dornici să întâmpine războiul, deşi dacă Putin ar fi câştigat, ar fi rămas servitorii săi loiali. Cu siguranţă, însă, nu au nevoie de el dacă va pierde. Desigur, pentru ca acest lucru să se întâmple, ar trebui să realizeze că a rămâne loiali este chiar mai periculos decât a se întoarce împotriva lui Putin. 

    Sper că apelul de casting pentru rolul lui Keitel este deja în curs de desfăşurare şi că figurile cheie din cercul lui Putin au primit deja sau vor primi în curând semnale corespunzătoare din partea Occidentului.

    Pentru a se asigura că războiul este urmat de pace şi nu de o simplă încetare a focului, tratatul final de pace ar trebui semnat de Ucraina, Rusia şi NATO – Putin continuă să spună că Rusia este în război cu NATO – şi pentru prima dată spune adevărul.

    Tratatul nu ar trebui doar să stabilească integritatea teritorială a Ucrainei şi să ofere garanţii de securitate, ci ar trebui să se asigure că trupele ruseşti se retrag din teritoriile ocupate din Georgia şi Moldova, precum şi din Belarus. Acesta ar trebui să stipuleze obligaţia Rusiei de a plăti despăgubiri şi de a preda toţi cei suspectaţi de crime de război.

    Cel mai important pas va fi asigurarea demilitarizării Rusiei şi renunţarea la arsenalul său nuclear, fără de care Putin nu ar fi început niciodată acest război. Cel puţin, trebuie stabilit un control internaţional asupra armelor nucleare ale Rusiei. Dacă acest lucru este urmat de un Plan Marshall al secolului XXI pentru a reconstrui economia şi instituţiile politice ale ţării, atunci procesul va fi în cele din urmă întâmpinat cu sprijin public.

    Înfrângerea în război poate fi benefică pentru orice naţiune: Înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeii, la mijlocul secolului al XIX-lea, a fost urmată în curând de abolirea şerbiei. Astăzi, capitularea regimului este în interesul Rusiei şi al poporului său, deoarece statul nu distruge doar Ucraina, ci provoacă daune uriaşe şi Rusiei.

    Dacă actualul regim supravieţuieşte, ruşii s-ar putea să nu mai poată ieşi niciodată din prezentul oribil în care se află, iar Rusia va fi condamnată la sărăcie, ca o cultură de odinioară care într-o zi a dispărut pur şi simplu pentru totdeauna.

    Capitularea urmată de dezmembrarea metodică a regimului ar putea oferi ruşilor o şansă – o şansă foarte mică, trebuie să accepte – dar, cu toate acestea, una pe care ar trebui să o profite.

  • Şeful NATO avertizează că Rusia nu ar trebui subestimată

    Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat joi că ar fi periculos ca Rusia şi ambiţiile preşedintelui Vladimir Putin să fie subestimate, în contextul războiului din Ucraina, scrie Reuters.

    “Ei au arătat o mare disponibilitate de a tolera pierderi şi suferinţe”, a declarat Stoltenberg la o conferinţă de afaceri din Norvegia.

    “Nu avem niciun indiciu că preşedintele Putin şi-a schimbat planurile şi obiectivele în Ucraina. Aşa că este periculos să subestimăm Rusia”.