BusinessMagazin

Tag: muzica

  • Cronică: De ce merită La La Land să câştige Oscarul pentru cel mai bun film (şi nu doar atât)

    Insist asupra coloanei sonore, fiindcă doar muzica lui Hurwitz este un motiv suficient pentru a vedea filmul. Este un manifest pentru iubitorii de muzică bună, în special pentru cei care apreciază jazzul. Dacă pun la socoteală şi prestaţia protagoniştilor, în special interpretarea Emmei Stone, nu văd cum ar putea cineva să-i „fure” Oscarul pentru cel mai bun film. Şi nici n-am ajuns încă la regizor.

    Şi chiar dacă Emma Stone ia prim-planul, adevărata surpriză vine de la Ryan Gosling. L-am mai văzut în câteva roluri remarcabile – Ides of March sau The Big Short – dar naturaleţea de care dă dovadă în La La Land e venită parcă de nicăieri.

    Victoria de la Globurile de Aur, acolo unde La La Land a câştigat 7 premii din tot atâtea nominalizări, nu e aşadar întâmplătoare. Pe lângă Ryan Gosling şi Emma Stone, şi apariţia lui J.K. Simmons aduce un plus de culoare binevenit.

    Din punct de vedere tehnic, filmul este impecabil. Mişcarea camerei e fluentă atunci când cadrul o cere şi fragmentată atunci când e cazul; Damien Chazelle a interpretat aproape de perfecţiune scenariul pe care tot el l-a semnat.

    Chazelle, ajuns la cel de-al treilea lungmetraj, reuşeşte ceea ce pare o utopie în industria cinematografică de azi: să producă un succes de box-office fără efecte speciale, fără personaje de benzi desenate, fără roboţi şi alte bălării care au împânzit cinematografele în ultimii ani. La doar 31 de ani, regizorul din Rhode Island a reuşit să îşi creeze un nume prin poveşti simple, transpuse într-un mod aproape perfect în filmele sale. Şi Whiplash, celălalt film al său remarcat de critici, a purtat aceleaşi caracteristici.

    Cu riscul de a mă repeta, mă bucur sincer că un astfel de film a primit lumina verde a celor de la Hollywood. Simplitatea poveştii e cea care dă farmecul filmului; e o poveste în care sunt siguri că vă veţi regăsi, într-o anumită măsură. Mă îndoiesc că La La Land semnalizează o nouă direcţie a industriei de film, dar sper că va inspira şi pe alţi tineri cineaşti să aleagă un alt drum în creaţiile lor decât cele care nu mai surprind pe nimeni.

    Veţi remarca faptul că nu am menţionat, în cele de mai sus, faptul că La La Land este un musical. Nu este întâmplător; mi-aş dori că prejudecăţile legate de acest gen să nu împiedice pe nimeni de la plăcerea reală a vizionării acestei pelicule.

    Până în prezent, La La Land se dovedeşte o afacere bună şi din punct de vedere financiar: încasările la nivel global au ajuns la 130 de milioane de dolari, în vreme ce bugetul filmului a fost de doar 30 de milioane. Whiplash, filmul anterior semnat de Chazelle, a adus încasări de 40 de milioane de dolari de pe urma unei cheltuieli de 3,3 milioane. Şi dacă vă întrebaţi cum se mai pot realiza filme cu un buget atât de mic, vă amintesc că Whiplash a fost nominalizat la 5 premii Oscar (inclusiv „Cel mai bun film”), adjudecându-şi statuetele pentru „Cel mai bun actor în rol secundar” – J.K. Simmons, „Cel mai bun montaj” şi „Cel mai bun mixaj de sunet”.)

    La La Land este o poveste de dragoste din Los Angeles, dar şi o declaraţie de dragoste la adresa Oraşului Îngerilor. Este un film pentru toate vârstele, pentru toţi iubitorii de film, pentru toţi cei care îşi permit, din când în când, luxul de a visa.

    NOTA: 9/10

    REGIA: DAMIEN CHAZELLE
    DURATĂ: 128 MINUTE
    DATA LANSĂRII: 25 DECEMBRIE 2016

    DISTRIBUŢIE: RYAN GOSLING, EMMA STONE, J.K. SIMMONS
    BUGET: 30 MILIOANE DOLARI

  • Cronică: De ce merită La La Land să câştige Oscarul pentru cel mai bun film (şi nu doar atât)

    Insist asupra coloanei sonore, fiindcă doar muzica lui Hurwitz este un motiv suficient pentru a vedea filmul. Este un manifest pentru iubitorii de muzică bună, în special pentru cei care apreciază jazzul. Dacă pun la socoteală şi prestaţia protagoniştilor, în special interpretarea Emmei Stone, nu văd cum ar putea cineva să-i „fure” Oscarul pentru cel mai bun film. Şi nici n-am ajuns încă la regizor.

    Şi chiar dacă Emma Stone ia prim-planul, adevărata surpriză vine de la Ryan Gosling. L-am mai văzut în câteva roluri remarcabile – Ides of March sau The Big Short – dar naturaleţea de care dă dovadă în La La Land e venită parcă de nicăieri.

    Victoria de la Globurile de Aur, acolo unde La La Land a câştigat 7 premii din tot atâtea nominalizări, nu e aşadar întâmplătoare. Pe lângă Ryan Gosling şi Emma Stone, şi apariţia lui J.K. Simmons aduce un plus de culoare binevenit.

    Din punct de vedere tehnic, filmul este impecabil. Mişcarea camerei e fluentă atunci când cadrul o cere şi fragmentată atunci când e cazul; Damien Chazelle a interpretat aproape de perfecţiune scenariul pe care tot el l-a semnat.

    Chazelle, ajuns la cel de-al treilea lungmetraj, reuşeşte ceea ce pare o utopie în industria cinematografică de azi: să producă un succes de box-office fără efecte speciale, fără personaje de benzi desenate, fără roboţi şi alte bălării care au împânzit cinematografele în ultimii ani. La doar 31 de ani, regizorul din Rhode Island a reuşit să îşi creeze un nume prin poveşti simple, transpuse într-un mod aproape perfect în filmele sale. Şi Whiplash, celălalt film al său remarcat de critici, a purtat aceleaşi caracteristici.

    Cu riscul de a mă repeta, mă bucur sincer că un astfel de film a primit lumina verde a celor de la Hollywood. Simplitatea poveştii e cea care dă farmecul filmului; e o poveste în care sunt siguri că vă veţi regăsi, într-o anumită măsură. Mă îndoiesc că La La Land semnalizează o nouă direcţie a industriei de film, dar sper că va inspira şi pe alţi tineri cineaşti să aleagă un alt drum în creaţiile lor decât cele care nu mai surprind pe nimeni.

    Veţi remarca faptul că nu am menţionat, în cele de mai sus, faptul că La La Land este un musical. Nu este întâmplător; mi-aş dori că prejudecăţile legate de acest gen să nu împiedice pe nimeni de la plăcerea reală a vizionării acestei pelicule.

    Până în prezent, La La Land se dovedeşte o afacere bună şi din punct de vedere financiar: încasările la nivel global au ajuns la 130 de milioane de dolari, în vreme ce bugetul filmului a fost de doar 30 de milioane. Whiplash, filmul anterior semnat de Chazelle, a adus încasări de 40 de milioane de dolari de pe urma unei cheltuieli de 3,3 milioane. Şi dacă vă întrebaţi cum se mai pot realiza filme cu un buget atât de mic, vă amintesc că Whiplash a fost nominalizat la 5 premii Oscar (inclusiv „Cel mai bun film”), adjudecându-şi statuetele pentru „Cel mai bun actor în rol secundar” – J.K. Simmons, „Cel mai bun montaj” şi „Cel mai bun mixaj de sunet”.)

    La La Land este o poveste de dragoste din Los Angeles, dar şi o declaraţie de dragoste la adresa Oraşului Îngerilor. Este un film pentru toate vârstele, pentru toţi iubitorii de film, pentru toţi cei care îşi permit, din când în când, luxul de a visa.

    NOTA: 9/10

    REGIA: DAMIEN CHAZELLE
    DURATĂ: 128 MINUTE
    DATA LANSĂRII: 25 DECEMBRIE 2016

    DISTRIBUŢIE: RYAN GOSLING, EMMA STONE, J.K. SIMMONS
    BUGET: 30 MILIOANE DOLARI

  • Gadget review: Walkmanul fără casetă – VIDEOREVIEW

    Apreciez versatilitatea produselor precum smartphone-ul cu care pot suna, naviga pe internet, fotografia, urmări clipuri video etc, dar îmi plac produsele specializate. Îmi plac camerele foto care doar fotografiază sau ceasurile care spun doar cât este ora, aşa că m-am entuziasmat când am avut ocazia să testez un player de muzică, Walkmanul NW A-25 de la Sony, iar ca experienţa muzicală să fie completă le-am asociat cu căştile Sony H.ear on.

    În prezent tot mai multe dintre uneltele, gadgeturile noastre, fac mai multe lucruri sau pot fi folosite în feluri diferite, indiferent că este vorba de tigăi, unelte de construit sau laptopuri. Însă există şi loc pentru produse care fac, extrem de bine, un singur lucru, aşa cum e cazul player-ului audio walkman.
    Un walkman în 2016? Da, dar acesta nu merge cu casetă, ci este digital şi capabil să redea sunetul la cea mai bună calitate (high-resolution audio).

    Piaţa pentru playere de muzică părea moartă odată cu creşterea popularităţii telefoanelor mobile inteligente; însă nu a fost chiar aşa şi unele firme încă scot pe piaţă produse mici capabile să redea sunete de calitate, apreciate de audiofili.
    Sony NW-A25H este ceva mai mare decât o cutie de chibrituri (109 x 44 x 9 mm), extrem de uşor (66 g) şi aproape nu se simte când este purtat în buzunar. Corpul este realizat din metal şi producătorul propune mai multe culori: negru, roz, roşu, albastru şi galben. Are un buton de volum pe lateral, un slot pentru card microSD şi un alt buton pentru a bloca aparatul, astfel încât să nu apeşi din greşeală un buton şi să schimbi melodia.

    Ecranul walkmanului este un display LCD de 2,2 inchi, cu o rezoluţie de 320 x 240 pixeli, ceea ce înseamnă că imaginile albumelor şi tranziţiile în meniu arată decent. Numai că ecranul nu este prietenos cu atingerile (adică nu este un display touch), ceea ce ar putea îndepărta unii doritori. Totuşi, pe mine nu m-a deranjat faptul că nu pot naviga cu ajutorul degetului; ecranul este destul de mic şi probabilitatea de a alege melodia greşită ar fi fost destul de mare. Navigarea se face cu ajutorul butoanelor, este destul de intuitivă şi n-ar trebui să pună probleme utilizatorilor.

    Produsul testat de mine a venit cu un spaţiu de stocare de 16 GB, dar Sony are şi o variantă cu 64 GB; este bine că spaţiul ambelor modele poate fi mărit printr-un card microSD. Autonomia bateriei este bună, producătorul susţine 30 de ore de redare de muzică high-resolution şi 50 de ore de muzică MP3. Practic, în testarea reală, walkmanul ţine lejer o săptămână, poate două, în funcţie de cât de mult este folosit şi cu ce căşti, iar încărcarea completă se face în circa patru ore. Bateria s-ar putea scurge mai repede dacă este activată funcţia de noise canceling, playerul fiind dotată cu această tehnologie. Face o treabă destul de bună la eliminarea zgomotului din fundal, însă nu oferă o izolare la fel de bună ca şi căştile audio premium. Cu căştile din dotare, pe stradă nu am putut sesiza o mare diferenţă între modul noise canceling şi fără, căştile intraauriculare oferind un sunet bun, însă sub cel oferit de căştile H.ear on, de exemplu. Cu acestea din urmă, pe stradă şi la metrou, cu sunetul dat spre maximum, abia mai auzeam ceva din zgomotul de fundal.

    Cred că deja mulţi se întreabă: „De ce aş cumpăra un walkman în 2016?”. Pe scurt, datorită calităţii audio. Playerul este capabil să redea diferite formate de sunet de înaltă calitate (FLAC, WAW, AAC etc.) şi mi-a plăcut ce am auzit. Am testat diferite melodii şi genuri muzicale, de la clasicele AC/DC sau Led Zeppelin până la cele mai recente melodii de la Childish Gambino sau alt-J. Am fost mulţumit de experienţă, mai ales alături de căştile H.ear on, care sunt uşoare, confortabile la purtat ore în şir şi au un design plăcut. Sunetul oferit de NW-A25H este clar, detaliat şi cu o textură plăcută, însă parcă-i lipseşte puterea. Nici cu volumul la maximum puterea redată nu a fost satisfăcătoare pentru mine. Căştile H.ear on sunt disponibile într-o gamă variată de culori îndrăzneţe din care sigur vei găsi ceva care să-ţi placă (roşu, galben, negru, roz etc.) şi – aşa cum aminteam – au un design premium, însă preţul nu este foarte mare. Au o sensibilitate de 103 dB /mW şi un răspuns în frecvenţă între 5 şi 60.000 Hz.

    Playerul este capabil să redea sunete în format FLAC (Free Lossless Audio Codec), adică un sunet necomprimat la calitate înaltă, dar şi MP3 – un format audio comprimat ce nu conţine atât de multe detalii audio precum un FLAC sau un WAV, cu menţiunea că şi formatele MP3 vin cu diferite niveluri de calitate (128 kbs, 192 kbs, 320 kbs).

    Tehnic, este clar că formatele comprimate sunt mai proaste din punct de vedere calitativ, dar cum se traduce în folosirea de zi cu zi? Acest lucru depinde de fiecare utilizator şi cât de fin îi este auzul. Pentru a testa diferenţele, am pus pe walkman mai multe versiuni ale unor melodii. În cazul unora am găsit diferenţele în redare, însă în cazul altora mi-a fost greu să mă decid; la altele, pur şi simplu am greşit.

    Am mers mai departe cu testul, provocând cunoştinţe şi prieteni să-şi dea cu părerea; rezultatele au fost surprinzătoare. Testul consta în ascultarea a şase melodii, fiecare cu trei variante (mp3 128 kbs, mp3 320 kbs şi FLAC) şi participantul trebuia să ghicească varianta FLAC. Am testat şapte persoane şi una singură a reuşit să nimerească mai mult de trei melodii (trebuie să menţionez că testul nu a fost unul extrem de riguros şi nu a fost făcut pe acelaşi echipament audio). Ce înseamnă asta? Înseamnă că majoritatea iubitorilor de muzică nu au echipamente scumpe pentru a sesiza diferenţe majore între formatele audio, înseamnă că formatul MP3 este destul de bun pentru oamenii obişnuiţi, dar şi faptul că pentru a recunoaşte un sunet de înaltă calitate ai nevoie de o educaţie muzicală, cum este valabil şi în cazul filmelor sau degustării de vin.

    În concluzie, perechea Sony NW-A25H + Sony H.ear on este bună, însă extrem de costisitoare. Dacă pentru căşti nu scoţi o avere din buzunar pentru ceea ce primeşti (500-600 de lei), pentru walkman trebuie să justifici suma de 1.200 de lei pentru varianta cu doar 16 GB. Sumă prea mare pentru România şi pentru ascultătorul obişnuit de muzică. Totuşi, dacă vrei să renunţi la telefon pentru muzică şi cauţi un produs mic şi portabil capabil să redea sunete de o calitate înaltă, Sony NW-A25H ar putea fi o soluţie potrivită.
     

  • Povestea tinerei care a construit două companii până la vârsta de 24 de ani, chiar dacă a locuit într-un sat unde nu avea nici măcar apă curentă

    Nanxi Liu este cofondator şi CEO al Enplug, un software care ajută antreprenorii să transmită imagini sau clipuri publicitare în timp real.

    Primii 5 ani din viaţă i-a petrecut în China, într-un sat unde nu avea nici măcar apă curentă. Pentru a-i asigura un nivel minim de trai, părinţii lucrau ture de noapte ca ospătari la restaurante.

    “Una dintre amintirile din copilărie este legată de momentul în care ne-am mutat în Colorado, lângă aeroport”, povesteşte tânăra. “Când auzeam avioanele fugeam afară şi visam că într-o zi voi putea să zbor, să călătoresc.”

    Liu a absolvit Universitatea din Berkeley în 2012, reuşind între timp să construiască unul dintre cele mai apreciate start-up-uri din domeniu. Tânăra a debutat în antreprenoriat încă din timpul facultăţii, construind diverse gadget-uri alături de colegii săi. În loc să le lase în dulapurile din Berkeley, ea s-a gândit că ar putea scoate ceva bani de pe urma obiectelor construite; după ce mai multe proiecte au eşuat, Liu a pornit o companie în domeniul biomedical, Nanoly Bioscience.

    Un an mai târziu, alături de alţi cinci, ea a pus bazele Enplug. Pentru a convinge companiile să îi cumpere software-ul, Liu mergea din uşă în uşă şi explica avantajele produsului.

    Compania a ajuns astăzi la peste 300 de clienţi din numeroase ţări, inclusiv Nigeria, Japonia, Australia sau Slovacia. În majoritatea cazurilor, Enplug vinde licenţe la preţul de 99 de dolari pe lună.

    “Nu cred că e bine să te gândeşti tot timpul la afacerea ta”, a declarat Liu Nanxi, care a studiat în copilărie vioara şi pianul. Şi a urmat această idee, arătându-se deschisă în faţa unor oportunităţi care nu aveau nicio legătură cu antreprenoriatul. Recent, ea l-a cunoscut în cadrul unui eveniment pe Pascal Guyon, câştigător al unui premiu Grammy, şi i-a propus să compună împreună o melodie. Week-end-ul următor, ei s-au întâlnit la studioul de înregistrare şi au compus, în doar patru ore, un cântec.

  • Povestea româncei care a devenit una dintre cele mai bune violoniste din lume

    Clara Schumann a fost una dintre cele mai importante pianiste din epoca romantică, tatăl său, Friedriech Wieck, fiind cel care avea să-i spună lui Robert Schumann că va deveni unul dintre pianiştii colosali ai lumii. Ceea ce nu ştia Friedrich, profesorul lui Ro­bert, era că la 18 ani fiica lui se va mărita cu elevul îndrăgit, chiar împotriva voinţei sale. La un moment dat, în scenă apare Johannes Brahms, pianist şi el, despre care se spune că a legat o poveste de dragoste cu Clara după sfârşitul tragic al lui Robert Schumann, survenit unei tentative de suicid şi internării într-un azil de boli mintale. Vă imaginaţi această poveste pe muzică în Muzeul de Artă din Bucureşti? Este dincolo de cuvinte.

    Anul acesta, pentru cea de-a 11- a ediţie a Festivalului de muzică de cameră SoNoRo tema aleasă a fost La muse et le poète (Muza şi poetul – n. red.), tot repertoriul evenimentului care s-a desfăşurat în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară în perioada 28.10-14.11 fiind construit în jurul marilor poveşti din muzică.

    „Fiecare compozitor are o muză, fiecare compozitor este o muză“, spune simplu violistul Răzvan Popovici, directorul executiv al SoNoRo, cel care alături de pianista Diana Ketler, din Riga, a avut curajul de a demara acest proiect muzical în urmă cu 11 ani.

    Citiţi continuarea pe www.da.zf.ro

  • Ce muzică s-a căutat pe Google în 2016

    Melodia “Fomation”, lansată de starul pop Beyonce este pe prima poziţie în topul celor mai căutate piese pe Google în 2016. Anul acesta, oamenii din lumea largă au fost nostalgici după legendele dispărute. Pe poziţia a doua se regăseşte piesa “Purple Rain”, lansată de Prince în 1984, informează BBC.

    Beyonce a câştigat la gala MTV Video Music Awards opt premii, inclusiv pentru “Videoclipul anului” şi “Cel mai bun videoclip pop” pentru piesa “Formation”, care se regăseşte pe albumul cinematografic “Lemonade”.

    “Lemonade”, cel de-al şaselea album al lui Beyoncé, a fost lansat în data de 23 aprilie 2016. Odată cu albumul, a fost lansat şi filmul documentar cu acelaşi titlu. Regizat de Jonas Åkerlund, Dikayl Rimmasch şi Beyonce Knowles, filmul prezintă numeroase ipostaze ale lui Beyoncé, de la numere de dans realizate în studio, la secvenţe filmate în America de Sud, secvenţe urbane pe timp noapte, imagini de arhivă şi filme realizate în familie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Care a fost cel mai bine vândut artist muzical din 2016? Dacă ar mai fi trăit azi ar fi avut 260 de ani

    Cel mai bine vândut artist muzical din 2016 nu cântă, nu dansează şi nu are canal de Youtube. Ba, mai mult, a murit acum două secol. Dacă ar fi trăit azi ar fi avut 260 de ani, însă anul acest a a fost declarat de revista Billboard ca fiind cel mai bine vândut artist muzical din acest an.

    Este vorba despre Wolfgang Amadeus Mozart şi despre colecţia Mozart 225 care a fost lansat pe 28 octombrie 2016 pentru a marca 225 de ani de la moartea compozitorului. Colecţia s-a vândut în 1,25 milioane de copii de la lansare, depăşind artişti populari precum Drake, Kanye West sau Beyonce.

    Colecţia Mozart 225 este compusă din 200 de CD-uri.

  • Havasi Concert Show, muzica viitorului cu instrumente clasice

    Este în puterea puţinor artişti să genereze emoţii atât de puternice la un spectacol încât sala să râdă şi să plângă de emoţie pe parcursul aceluiaşi spectacol. Mult mai rar se întâmplă acest lucru din primele momente ale unui concert. I-a reuşit lui Havasi, care a susţinut la Sala Palatului, pe 22 noiembrie, al treilea său concert în România.

    Ştiţi cum la concerte artiştii cresc gradual înflăcărarea publicului până la momentul în care lumea cântă şi dansează? De regulă pentru asta e nevoie de cel puţin jumătate de oră, dar muzicianul ungur Havasi Balázs a reuşit nu numai să dezmorţească, ci să înflăcăreze cei 5.000 de spectatori, aflaţi într-o Sală a Palatului plină până la refuz. „Cel mai rapid pianist din lume” este titlul conferit de Guinness Book în 2009, dar artistul este şi compozitor şi showman, având o carismă de rock star. Concertul din toamna acestui an, parte a turneului mondial Landmark World Tour, a fost complex, bine echilibrat şi a adus pe scenă în cele două ore ale reprezentaţiei 15 instrumentişti, balerini, jocuri de lumină şi fum, proiecţii video care au însoţit melodiile, solo de pian, de baterie rock, de violoncel sau vocal.

    Absolvent al Academiei de Muzică Franz Listz, Havasi îşi propune ca prin compoziţiile sale, 100% originale, să transpună muzica clasică în vremurile actuale, iar melodiile sale durează câteva minute, transmit emoţii puternice – de la cele liniştitoare, de adormit copiii, până la cele cu influenţe rock, mai cu seamă că Havasi este prieten din copilărie cu toboşarul rock Endi, invitat în spectacolele sale. Artistul ungur a început să cânte la pian de mic copil, povestea el anterior, pentru că îi era dificil să se exprime, iar muzica a înlesnit comunicarea sa. Pe scena Sălii Palatului în acest an, artistul s-a aflat în largul său şi a comunicat permanent cu publicul, încă de la apariţie, când a mulţumit spectatorilor români pentru că l-au încurajat la primul concert de la Bucureşti, în 2011; era şi primul său concert peste hotarele ţării natale. „În urmă cu cinci ani, când eram plin de idei şi dorinţa de a concerta la nivel mondial – sunt şi acum – m-au încurajat aplauzele voastre. Un an mai târziu am ajuns la Carnergie Hall. Voi aţi fost primii care m-aţi încurajat să fac asta.“ A invitat spectatorii să aplaude şi, în ciuda faptului că răspunsul a fost înflăcărat, a glumit: „OK, mulţumesc pentru aceste aplauze politicoase, putem să încercăm unele mai convingătoare?” A mai povestit apoi, pe parcursul show-ului, despre melodia liniştitoare pe care o preferă copiii săi, înainte de culcare; a dedicat o melodie celei care a fost primul fan al muzicii pe care o compunea şi care a devenit soţia sa – „e prezentă în sală, dacă vedeţi o doamnă plângând acum, aceea e soţia mea”. A povestit şi despre reacţia pe care a primit-o după prima audiţie a celei mai noi melodii din spectacol, intitulată Hypnotic (imagini năucitoare se derulau pe ecran, pentru a completa impresia artistică): „Ştiţi când în filmul acela, Înapoi în viitor, personajul principal cântă o melodie rock iar sala e surprinsă? Le-a spus celor prezenţi ceva de genul: «Nu vă faceţi griji, o să vă placă»; rock-ul nu fusese încă inventat. La fel a spus şi producătorul meu despre Hypnotic.”

    Îmbrăcat cu sacou de gală şi blugi rupţi – dar cu vipuşcă din satin –, artistul a preferat o geacă de piele pentru melodiile cu influenţe rock, iar spre finalul spectacolului îşi scutura mâinile, semn că resimţea efectele sprintului la care-şi supusese degetele.

    Neaşteptat la spectacolul din acest an a fost un moment în care doi muzicieni au început să cânte acorduri ale unei melodii de Mozart; spectatorii au izbucnit în râs, pesemne din pricina surprizei, amplificată câteva momente mai târziu, când instrumentiştii au schimbat registrul muzical, trecând la… Thunderstruck a lui AC/DC. A fost singurul moment de pe parcursul spectacolului care a inclus o altă melodie decât compoziţiile artistului ungur. Spectacolul pus în scenă în cadrul acestui turneu are la bază conceptul realizat de directorul american de creaţie Brian Burke (spectacolul lui Céline Dion – The New Day din Las Vegas, Il Divo, America’s Got Talent) şi al designerului vizual francez Gilles Papain (Cirque du Soleil, Marseilles opera din Ballet de Monte Carlo). Invitat special al spectacolului din acest an a fost solista de origine australiană Lisa Gerrard, compozitor asociat şi interpret al coloanei sonore a peliculei Gladiatorul. Pentru coloana sonoră a filmului Gladiatorul, co-produsă alături de Hans Zimmer, ea a fost nominalizată la Oscar şi a primit un Glob de Aur.

    Pianistul şi compozitorul ungur, acum în vârstă de 41 de ani, s-a aflat pentru prima oară în România în toamna lui 2011, cu Symphonic Red Concert Show, care a reunit pe aceeaşi scenă peste 100 de artişti din întreagă lume: peste 50 de instrumentişti, un cor impresionant acompaniat de toboşari japonezi şi 15 solişti.

    Am ascultat, la recomandarea unei persoane dragi, melodiile lui Havasi în 2011 şi câteva săptămâni mai târziu eram la concertul din Bucureşti; mi s-a părut atunci cel mai emoţionant spectacol la care am fost vreodată. Au mai trecut trei ani; tot la Bucureşti, dar în Sala Polivalentă, bucuria spectatorilor nu a fost la fel de mare, pesemne din cauza acusticii proaste. Nici artistul nu cred că a fost prea încântat atunci – spectacolul a ţinut puţin peste o oră şi nu a revenit pentru niciun bis.

    Spre comparaţie, anul acesta a avut pregătite două momente diferite pentru bis, în replică la multele minute de aplauze cu care a fost răsplătit. Experienţa concertului din acest an a fost peste aşteptări; din punctul meu de vedere, concertul a fost cel mai bun spectacol la care am participat şi sunt sigură că Havasi va umple mai multe săli, dacă va alege să concerteze în Capitala noastră de mai multe ori. De preferat, în 2017. „Programul nostru devine tot mai încărcat. Vreţi să revenim anul viitor?” a întrebat Havasi la final. Cred că reacţia publicului a fost convingătoare.

  • Povestea tinerei care a construit două companii până la vârsta de 24 de ani, chiar dacă a locuit într-un sat unde nu avea nici măcar apă curentă

    Nanxi Liu este cofondator şi CEO al Enplug, un software care ajută antreprenorii să transmită imagini sau clipuri publicitare în timp real.

    Primii 5 ani din viaţă i-a petrecut în China, într-un sat unde nu avea nici măcar apă curentă. Pentru a-i asigura un nivel minim de trai, părinţii lucrau ture de noapte ca ospătari la restaurante.

    “Una dintre amintirile din copilărie este legată de momentul în care ne-am mutat în Colorado, lângă aeroport”, povesteşte tânăra. “Când auzeam avioanele fugeam afară şi visam că într-o zi voi putea să zbor, să călătoresc.”

    Liu a absolvit Universitatea din Berkeley în 2012, reuşind între timp să construiască unul dintre cele mai apreciate start-up-uri din domeniu. Tânăra a debutat în antreprenoriat încă din timpul facultăţii, construind diverse gadget-uri alături de colegii săi. În loc să le lase în dulapurile din Berkeley, ea s-a gândit că ar putea scoate ceva bani de pe urma obiectelor construite; după ce mai multe proiecte au eşuat, Liu a pornit o companie în domeniul biomedical, Nanoly Bioscience.

    Un an mai târziu, alături de alţi cinci, ea a pus bazele Enplug. Pentru a convinge companiile să îi cumpere software-ul, Liu mergea din uşă în uşă şi explica avantajele produsului.

    Compania a ajuns astăzi la peste 300 de clienţi din numeroase ţări, inclusiv Nigeria, Japonia, Australia sau Slovacia. În majoritatea cazurilor, Enplug vinde licenţe la preţul de 99 de dolari pe lună.

    “Nu cred că e bine să te gândeşti tot timpul la afacerea ta”, a declarat Liu Nanxi, care a studiat în copilărie vioara şi pianul. Şi a urmat această idee, arătându-se deschisă în faţa unor oportunităţi care nu aveau nicio legătură cu antreprenoriatul. Recent, ea l-a cunoscut în cadrul unui eveniment pe Pascal Guyon, câştigător al unui premiu Grammy, şi i-a propus să compună împreună o melodie. Week-end-ul următor, ei s-au întâlnit la studioul de înregistrare şi au compus, în doar patru ore, un cântec.

  • Povestea antreprenorului care a pornit fenomenul Instagram

    Kevin Systrom este un antreprenor american care a fondat alături de Mike Krieger populara aplicaţie de smartphone Instagram. Cei doi au lansat pe 6 octombrie 2010 aplicaţia, care se laudă cu cea mai mare creştere din toate timpurile, ajungând în doar doi ani la 80 de milioane de utilizatori. În prezent, Instagram are 500 de milioane de utilizatori activi la nivel global.

    Systrom s-a născut în 1983 în Holliston, Massachusetts. În şcoala primară a făcut cunoştiinţă pentru prima dată cu programarea; interesul lui pentru acest domeniu a crescut odată cu pasiunea sa pentru jocul video Doom 2, care l-a determinat să-şi creeze propriile niveluri. De asemenea, a creat un program prin intermediul căruia putea să-şi păcălească prietenii că le-au fost sparte conturile de AOL Instant Messenger.

    A absolvit Universitatea Stanford în 2006, iar primul contact cu antreprenoriatul a avut loc în timpul facultăţii, când a fost ales alături de alţi 11 studenţi să participe la prestigiosul program Mayfield Fellows, care le oferă studenţilor posibilitatea de a aprofunda cunoştinţele în domeniul antreprenorial şi în cel al tehnologiei.

    După acest program a urmat un internship în cadrul companiei Odeo, care a dat naştere Twitterului. Prima sa slujbă, din timpul liceului, a fost de vânzător la un magazin de muzică: „Eram obsedat de muzică. Voiam să fiu DJ. Le trimiteam un mail în fiecare zi pentru a mă angaja acolo. Într-un final, m-au lăsat să lucrez câteva ore pe săptămână”, a povestit el revistei Fortune. Experienţa i-a folosit pentru a mixa în câteva cluburi, chiar înainte de a împlini 18 ani. Systom obişnuia ca în timpul liber să programeze joculeţe pentru prietenii săi, iar după un semestru petrecut în Italia a devenit pasionat de fotografie; un profesor i-a arătat lui Systrom o cameră de fotografiat Holga, ieftină, simplă şi care realiza fotografii cu o alură retro.

    La terminarea facultăţii, avea mai multe oportunităţi de angajare, printre care şi Microsoft, dar s-a angajat la Google pe un post de marketing. În primul an a lucrat la produse ca Gmail şi Google Reader, iar în al doilea an al său la gigantul american a lucrat în echipa de Corporate Development. Systrom nu era pe deplin fericit: „Aveam dorinţa de a deveni antreprenor şi voiam să mă întorc în spaţiul de socializare”, a spus el.

    După Google s-a alăturat dezvoltatorilor aplicaţiei Nextstop, care a fost cumpărată de Facebook în 2010. Aici, Systrom s-a gândit să combine funcţia de „check-in” cu jocuri de socializare şi i s-a conturat ideea de a îmbina pasiunea pentru fotografie cu cea pentru reţelele de socializare. A realizat un prototip a ceea ce avea să devină Burbn, apoi a abordat două fonduri de capital de risc. Systrom a obţinut o finanţare de 250.000 de dolari de la Steve Anderson, fondator al Baseline Ventures, apoi alţi 250.000 de dolari de la Marc Andreessen şi Ben Horowitz.

    Astfel, alături de Mike Krieger, a construit Burbn, prin intermediul căruia vizitatorii puteau publica fotografii, imagini cu locurile pe care le-au vizitat, pe care vor să le viziteze şamd. Cei doi şi-au dat seama că ar fi bine să se concentreze pe un singur aspect şi au ales realizarea şi împărtăşirea de fotografii. La doar o lună de la lansare, Instagram – nume ales din combinarea cuvintelor „instant” şi „telegram” – ajunsese deja la 1 milion de utilizatori. Au realizat aplicaţia mai întâi doar pentru iPhone, care era capabil să facă fotografii bune peste care erau aplicate filtrele artistice inspirate de camera Holga.

    În aprilie 2012, Instagram a fost vândut către Facebook, pentru 1 miliard de dolari – cash şi acţiuni; reţeaua de socializare a încorporat şi cei 13 angajaţi ai Instagram. Potrivit mai multor surse, Systrom ar fi câştigat 400 de milioane de dolari în urma acestei tranzacţii şi se află în continuare la conducerea Instagram.