Tag: ministru

  • Tudorel Toader şi-a anunţat DEMISIA. Ministrul, declaraţii de pe treptele MJ: Prezint demisia. Voi rămâne la minister până când în Monitorul Oficial va apărea numele noului ministru

    Tudorel Toader a anunţat că merge la Guvern şi va prezenta demisia din funcţia de ministru al Justiţiei, urmând ca premierul Viorica Dăncilă să ia o decizie.

    “Merg la Guvern şi îi prezint doamnei prim-ministru demisia din funcţia de ministru al Justiţiei. Domnia sa va decide ce face cu această demisie, sigur, cel mai probabil o trimite la preşedintele Republicii, în felul acesta domnia sa declanşează procedura de remaniere prin solicitarea pe care a formulat-o şi trimis-o de aseară, are în acelaşi timp şi demisia mea şi cel mai probabil o trimite la preşedintele Republicii.

    Voi rămâne până în momentul în care preşedintele îmi evalueazăm analizează, decide şi emite decretul pe de o parte de eliberare a mea, pe de altă parte de numire a noului ministru al Justiţiei”, a completat Toader.

    Ministrul Justiţiei a făcut referire şi la decizia din şedinţa PSD, acolo unde liderii social democraţi au decis retragerea sprijinului politic.

    “Voi merge la Guvern şi am o întrevedere cu doamna prim-ministru. Oarecum voi dezvolta ce am spus dimineaţă, dacă nu am fost explicit. Voi porni în scrisoarea redactată de la voinţa politică exprimată în cadrul Cex de retragere a sprijinului politic, în calitate de ministru al Justiţiei. Voi porni de la voinţa exprimată în cele două întrevedere, de la faptul pe care vi-l spuneam că doamna premier are rol decisiv atât în formarea guvernului cât şi revocarea unor membri. Luând act de aceste circumstanţe, iau în considerare că orice autoritate trebuie să aibă în vedere continuarea activităţii voi rămâne în minister până când în Monitorul Oficial apare numele noului ministru al Justiţiei”, a mai spus Toader.

    Toader a precizat că premierul Viorica Dăncilă este cea care va decide ce va face cu demisia sa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Primul meu job – Alexandru Reff, country managing partner, Deloitte România şi Moldova – VIDEO

    „Nu a fost neapărat o activitate propriu-zis juridică, dar mi-a oferit o experienţă interesantă şi, mai ales, mi-a oferit şansa să fiu aproape de o mare personalitate a dreptului, pe care o admiram profund, alături de cei mai mulţi dintre colegii mei.”

  • Care sunt priorităţile guvernului pentru investiţii? Ministrul Eugen Teodorovici: domeniul sănătăţii, educaţiei şi infrastructurii sunt prioritare

    Ministrul Finanţelor Publice a menţionat prioritizarea domeniilor sănătăţii, educaţiei şi infrastructurii în ceea ce priveşte alocarea bugetară şi investiţiile străine, pentru care se doreşte asigurarea unui cadru legal propice. „Am stabilit un cap de pod al relaţiilor economice româno-americane şi ne-am întâlnit cu reprezentanţi ai BCIU, pe care i-am invitat să investească în România. Atitudinea părţii americane a fost favorabilă şi am purtat o discuţie deschisă despre mediul economic şi potenţialul de dezvoltare al României”, a precizat ministrul.
     
    Teodorovici a avut întâlniri şi cu oficiali ai Motorola Solutions, Textron, Exxon Mobil, Parson Corporation, Amgen, Amro, Metlife, Google, Swiss Re Management, Merk, Lockheed Martin, corporaţii care fac parte din BCIU (Business Concil for International Understanding).
     
  • Apariţia inopinată a ministrului Pintea, în mijlocul nopţii, la un spital din provincie s-a terminat cu sancţiuni

    Trei din angajaţii Spitalului Judeţean Constanţa au fost sancţionaţi după ce duminică noaptea ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a făcut o vizită inopinată în spital, declarând că a fost în secţiile de Neurologie, Cardiologie şi Pediatrie şi a găsit „dezastru este în secţia Neurologie! Dezastru, mizerie, debandadă, o lipsă de organizare totală”.
     
    Astfel, s-a dispus încetarea mandatului de asistent şef interimar pentru asistenta din Secţia Neurologie, avertisment scris asistentei medicale din cadrul secţiei UPU-SMURD Constanţa, care a fost de serviciu în zona de triaj în data de 7 aprilie, iar directorul de îngrijiri a primit o atenţionare privind intensificarea controalelor pe secţiile unităţii.
     
    „Menţionăm că niciuna dintre salariate nu a mai fost sancţionată până în prezent, iar deciziile au fost luate în conformitate cu prevederile legale din Codul muncii, coroborat cu prevederile Regulamentului Intern al SCJU Constanţa”, arată, într-un comunicat de presă transmis vineri, reprezentanţii SCJU Constanţa.
     
    De asemenea, în secţia de Neurologie vor începe lucrări de igienizare.
     
    „O procedură similară a avut loc şi în anul 2016, iar în anul 2018 a fost înlocuit tot mobilierul – paturi, saltele, noptiere, mese şi scaune. Facem însă precizarea că secţia Clinică Neurologie nu a fost niciodată reabilitată, urmând ca lucrările să înceapă după finalizarea reabilitării secţiei Obstetrică Ginecologie 1”, mai arată sursele citate.
     
    Ministrul Sorina Pintea a spus, după vizită, că a găsit „dezastru” şi „mizerie”, în special în secţia Neurologie.
     
  • La doar o lună de mandat, ministrul Răzvan Cuc “vânat de Opoziţie” în Parlament pentru autostrăzi

    „În conformitate cu articolul 112 din Constituţia României şi a articolelor din regulamentul Camerei Deputaţilor, vă înaintm moţiunea simplă -Mandatul ministrului Cuc, cu numărul trei este unul de nota trei-, iniţiată de deputaţii PNL şi PMP. Poate sunteţi surprinşi că la o lună de la preluarea mandatului de ministru al Transporturilor de către domnul Răzvan Cuc, opoziţia a decis să sancţioneze cu o moţiune simplă activitatea ministrului Transporturilor. Citind însă textul moţiunii simple veţi constata că există motive suficiente care legitimează demersul nostru. Într-o lună de mamdat, două domenii strategice pentru economia României, mă refer la sectorul feroviar şi sectorul aerian se află într-o criză fără precedent din cauza unor decizii iresponsabile în ceea ce priveşte managementul acestor sectoare”, a anunţat deputatul PNL Lucian Bode, în plenul de miercuri.
     
    Biroul permanent a decis ca moţiunea simplă intitulată „Mandatul Ministrului Cuc cu numărul trei, este unul de nota 3!”, să fie dezbătută în plenul Camerei Deputaţilor luni, 1 aprilie, urmând ca votul să fie dat pe 3 aprilie.
     
    „PSD s-a evidenţiat în ultimii ani pentru modul în care numeşte în Guvern numai persoane care nu trec de un anumit nivel de expertiză şi competenţă. Se pare că ministrul Răzvan Cuc îndeplineşte toate condiţiile cu brio, fiind numit de trei ori ministru. Remaniat în octombrie 2017 pentru incompetenţă, confirmată prin faimosul raport al lui Darius Vâlcov care trecea un mare ZERO în dreptul realizărilor ministrului Cuc, iar acum, acelaşi incompetent conduce astăzi Ministerul Transporturilor.
     
    O ţară întreagă speră că a treia oară este cu noroc şi că actualul ministru va înţelege că a fost nominalizat în această funcţie pentru a munci în folosul şi spre binele românilor şi al României şi nu al partidului mamă. Acest Cuc al PSD-ului nu este decât un ministru care s-a remarcat prin faptul că în toate mandatele sale nu a făcut niciun km de autostradă, ci a inaugurat ce au construit alţii, fapt pe care şi l-a asumat cu o doză de mândrie, declarând în faţa unei ţări întregi că nu promite niciun kilometru de autostradă. Şi s-a ţinut de cuvânt. Cel mai probabil, aceasta a fost singura declaraţie sinceră şi singurul adevăr spus de un ministru al tuturor guvernelor PSD”, arată partidele de Opoziţie în textul moţiunii simple.
     
  • Ministrul german de Externe, de părere că România ar trebui să rămână fără finanţarea de la UE

    Ministrul german a menţionat că ţări ca România, Ungaria şi Polonia au primit mai multe fonduri de la UE decât au contribuit la bugetul uniunii, astfel că oprirea finanţării pentru încălcarea principiilor fundamentale ar putea oferi o pârghie în astfel de cazuri.

    ”Există principii fundamentale pe care toţi trebuie să le respecte”, a declarat Maas într-un interviu pentru postul ZDF, relatează cotidainul The New York Times.

    În cazul ţărilor care le încalcă ‘‘va trebui să investigăm dacă acest lucru ar trebui să aibă consecinţe financiare’‘, a declarat ministrul german.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • După campania „Alege oaia” a ministrului Petre Daea, apar clădiri termoizolate cu panouri din lână de oaie | FOTO

    Hegyi Andrea, cercetător în cadrul sucursalei Cluj a Institutului de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltarea Teritorială Durabilă, a declarat, miercuri, la Cluj-Napoca, la un salon de inventică, faptul că România se află printre primele 5 ţări din Europa care au această resursă de lână de oaie, material care nu este valorificat, ci ars sau aruncat pe câmp.
     
    „Pornind de la propunerea ministrului Agriculturii, Petre Daea, de valorificare a potenţialului ovin din România, noi propunem mai mult, şi anume să valorificăm atât lâna de oaie, cât şi să ne inspirăm din tradiţia pe care o avem de-a lungul sutelor de ani de istorie şi, prin inovare, să ajungem la un mediu de locuit sănătos, puţin poluant, ecologic.
     
    Resursa de lână de oaie există, dar nu este valorificare, astfel că se ajunge la aruncatul lânii pe câmp sau la arderea ei. România se află printre primele 5 ţări din Europa care au această resursă. Noi am depus o cerere de brevet de invenţie pentru panouri termoizolatoare compozite, cu miez din lână de oaie, cu scopul creşterii confortului termic în spaţiile de locuit, clădiri administrative, spaţii închise destinate desfăşurării activităţilor industriale sau agro-zootehnic. Lâna de oaie are capacităţi de izolare termică şi fonică, permeabilitate la aer şi apă”, a spus Hegyi.
     
     
  • Canabisul ar putea fi legalizat în România şi utilizat în scopuri medicinale, anunţă ministrul Teodorovici

    ”Am discutat şi eu ieri cu doamna ministru Pintea şi am aflat că este o astfel de comisie care se întruneşte la nivelul Ministerului Sănătăţii pentru a se analiza şi argumenta legalizarea utilizării canabisului în scopuri medicinale, adică pentru cei diagnosticaţi cel puţin în zona de cancer în fază terminală. Se ia în calcul legalizarea pentru a se utiliza în acest sens. Medical, este un argument care justifică o astfel de procedură de legalizare şi utilizare în scopuri medicinale a canabisului”, a anunţat ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici.

    El a precizat că tema a fost dezbătută în cadrul unei comisii a Ministerului Sănătăţii.
     
    ”Nu ştiu dacă la Guvern (se lucrează la un proiect – n.r.), dar ieri a fost la Ministerul Sănătăţii la comisia de profil, înseamnă că asta este direcţia în care se merge. Este deja o practică europeană şi justificarea medicinală o are. Fiind în fază terminală pacienţii, probabil că este o cale de a diminua din suferinţa”, a mai spus Teodorovici.
     
    De asemenea, el a mai spus că nu este momentul unei dezbateri pentru utilizarea canabisului în scop recreaţional.
     
  • Începe MĂCELUL în piaţa muncii din Germania: 30.000 oameni vor râmane fară loc de muncă

    După mai multe luni de speculaţii, zvonuri şi discuţii, care au prins avânt în ultimele săptămâni, Christian Sewing, CEO-ul Deutsche Bank, a primit în sfârşit undă verde pentru a continua cu negocierile pentru o fuziune cu rivalii de la Commerzbank, potrivit Bloomberg.

    Ministrul de Finanţe din Germania, Olaf Scholz, a anunţat că nu se va opune celor câteva zeci de mii de concedieri care ar fi necesare pentru ca cele două bănci să poată funcţiona sustenabil împreună, potrivit surselor citate.

    Săptămâna trecută, reprezentanţi ai angajaţilor din partea ambilor creditori şi-au anunţat poziţia cu privire la o potenţială fuziune, avertizând că ar duce la 30.000 de concedieri – adică peste o cincime din forţa de muncă combinată.

    În timp ce Scholz şi adjunctul său Joerg Kukies a făcut presiuni pentru combinarea celor două bănci slăbite pentru a se asigura că cea mai mare economie din Europa se poate baza măcar pe un singur creditor puternic, a transmis ministrul duminică după ce ambele bănci au anunţat simultan vestea.

    Concedierile din anumite structuri ale băncilor vor arăta totuşi mai rău puse în balanţă cu salariile mari din braţul de investiţii al Deutsche Bank, ceea ce ar putea afecta opinia politicienilor.

    Analiştii de la Bank of America spun că unul dintre dezavantajele fuziunii ar fi incapacitatea Deutsche Bank de a păstra structura de remuneraţii în cadrul braţului de investiţii după o fuziune cu Commerzbank.

     

  • Noul ministru al Transportului vrea schimbarea conducerii CFR

    “Sunt convins că fără ca eu să am vreo ingerinţă, cei din Consiliu de administraţie de la CFR Călători îl vot lăsa pe domnul director să se odihnească în continuare, dar nu pe banii de la CFR Călători şi în cursul zilei de mâine o să vreau să am şi eu o discuţie cu reprezentantul Adunării generale AGA în CFR Călători şi cu preşedintele CA şi să vină cu modificarea de urgenţă în ce înseamnă managementul de la CFR Călători. Nu mi-a venit să cred reacţia, dânsul trebuia să vină cu lucruri clarificatoare legate de aceste incidente şi nu să fie trezit din somn. Drept urmare eu sunt convins că trebuie să se odihnească, dar nu pe banii de la CFR Călători”, a declarat Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, la Antena 3.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.