BusinessMagazin

Tag: minim

  • Noua economie a dragostei: numărul de căsătorii a scăzut cu 40%

    Anii ’90 sunt foarte diferiţi de perioada actuală, sub raport istoric, demografic şi mai ales la nivel de opţiuni ale populaţiei. Natalitatea a scăzut vertiginos, la fel şi numărul casătoriilor, iar rata divorţului este în creştere chiar, deoarece oamenii au învăţat că există şi această opţiune şi în cazul unor incompatibilităţi se pot despărţi oficial“, explică Adina Nanu, psihoterapeut în cadrul Psihopedia Center (www.psihopediacenter.ro).

    Datele de la Institutul Naţional de Statistică sunt limpezi şi confirmă spusele Adinei Nanu.

    Dacă în anul 1990 peste 190.000 de români decideau să spună DA în faţa lui Dumnezeu şi a stării civile, anul trecut numai 118.000 au mai făcut acest pas. Practic, într-un interval de circa 25 de ani numărul celor care credeau în căsnicie s-a redus cu 40%. 

    În timp ce grupul celor care încă mai cred în sintagma „până când moartea ne va despărţi“ devine tot mai select, cei care au văzut că lucrurile sunt un pic diferite şi au luat calea divorţului este oarecum constant. Dacă în 1990 erau înregistrate aproape 33.000 de divorţuri, anul trecut numărul acestora a fost de 27.000. Paradoxal, de la începutul anilor 2000, maximul numărului de divorţuri a fost înregistrat în intervalul 2007-2008, cei mai buni ani pentru economia locală.

    În acest context merită pusă o întrebare: este noţiunea de familie este complet perimată sau deja asistăm la naşterea unei noi specii de familie?

    „Nu credem că noţiunea de familie a fost deteriorată, vorbim doar de o adaptare a conceptului în funcţie de specificul perioadei în care trăim. În anii ’90, noţiunea de familie presupunea neapărat oficializarea relaţiei de cuplu, structural, la nivelul membrilor familiei existau relaţii ierarhice, puteam vorbi despre subsistemul părinţilor şi cel al copiilor, graniţele erau destul de bine delimitate. În perioada actuală, sistemul familial s-a adaptat şi el modificărilor aduse la nivel de personalitate şi opţiuni generate de schimbările sociale şi economice. Căsătoria nu mai este obligatorie «social», sunt acceptate mult mai uşor de către ceilalţi familiile formate din cupluri necăsătorite, care au şi copii“, crede Andreea Sultan, la rândul său psihoterapeut în cadrul Psihopedia Center.

    Sultan nu este de părere că familia de azi este mai puţin puternică, ci poate doar puţin diferită faţă de acea imagine perfectă, de fotografie, cu care societatea se obişnuise în perioada de dinainte de ’90. Este o familie mai realistă.
    „Odată cu modificările la nivel de rol, relaţiile din cadrul familiei s-au schimbat, poate şi pentru că s-au flexibilizat credinţele legate de familie ale membrilor acestora. Pentru că la nivel de expunere lucrurile stau diferit, există această percepţie cum că acum noţiunea de familie nu mai e la fel de solidă, însă ceea ce se vede acum nu este numai o imagine pe care familia din socialism o transmitea către ceilalţi, acea imagine de perfecţiune. Acum, oamenii sunt mai puţin cenzuraţi, pot lua decizii şi le pasă mai puţin dacă societatea îi va stigmatiza sau eticheta în funcţie de alegerile lor“, crede Sultan.

  • Urmează rate mai mici pentru cei cu credite în lei: dobânda Robor este la un nou minim

    Dobânda Robor cu scadenţa la trei luni, referinţa pentru costul creditelor de retail în lei, a scăzut ieri la minimul istoric de 1,25% pe an, ceea ce ar trebui să se reflecte în perioda următoare şi în costul împrumuturilor în lei în condiţiile în care în această lună cele mai multe bănci îşi vor actualiza ratele creditelor cu dobânzi variabile.
     
    În ultimele trei luni, costul leilor a traversat mai multe perioade puternice de volatilitate şi depăşise chiar pragul de 1,5% pe an, cum ar fi la finele lunii martie. În acea perioadă, costul leilor urcase din cauza regularizărilor impozitelor pe profit aferente anului trecut. În martie a avut loc precedenta rundă de actualizare a dobânzilor.
     

  • Euro s-a depreciat constant faţă de dolar, reflectând divergenţa între economia SUA şi cea a zonei euro

    De la peste 1,35 dolari/euro la începutul lui iulie 2014, euro s-a depreciat constant faţă de dolar în fiecare dintre lunile următoare, reflectând atât divergenţa între economia SUA, în plină redresare, şi cea a zonei euro, ajunsă aproape de pragul recesiunii, cât şi divergenţa corespunzătoare între politicile monetare promovate de Rezerva Federală şi Banca Centrală Europeană. Fed tocmai se pregătea să încheie ultimul său program de stimulare monetară a economiei, în timp ce BCE se pregătea să lanseze în septembrie prima rundă de finanţări ieftine pentru bănci şi încă rezista cântecelor de sirenă ale pieţelor financiare care îi cereau să urmeze exemplul Fed şi să apeleze şi ea la tiparniţa de bani, spre a da un impuls mai consistent economiei din zona euro.

    După cum ştim, principala piedică în calea pornirii tiparniţei a fost rezistenţa Germaniei, care s-a temut mereu că o astfel de soluţie ar face toate statele cu probleme fiscale din zona euro să arunce la gunoi politicile de austeritate şi să se răsfeţe nemeritat pe nişte bani fictivi. Nici măcar argumentul stagnării economiei din zona euro n-a fost de ajuns spre a face BCE să treacă peste obiecţiile nemţeşti; decisiv însă a fost efortul coordonat de SUA de ieftinire treptată a petrolului în a doua jumătate a anului trecut, care n-a creat numai probleme economiei ruseşti, ci a reuşit să împingă în teritoriu negativ şi inflaţia din zona euro. Aceasta a permis compunerea în timp a unui argument tot mai convingător privind necesitatea ca BCE să pornească tiparniţa monetară spre a combate pericolul deflaţiei (ne amintim că nu mai departe de primăvara trecută, când preţul barilului era încă sus, iar războiul rece al Occidentului cu Rusia era abia la început, fostul bancher central polonez Leszek Balcerowicz încă putea spune cu temei la Bucureşti că pericolul deflaţiei este o poveste fabricată de guvernele ostile reformelor şi de speculatorii financiari).

    Aşa încât pieţele financiare au asimilat deja încă de anul trecut certitudinea că BCE va lansa până la urmă un program de cumpărare de obligaţiuni după modelul Fed (relaxare monetară cantitativă – QE, quantitative easing), singura discuţie fiind despre momentul când această lansare va avea loc. Acest efect de asimilare anticipată a silit BCE ca atunci când a făcut anunţul privind QE, luna trecută, să încerce să ia prin surprindere pieţele aruncând în joc o sumă mult peste aşteptările lor, respectiv 1.100 mld. euro faţă de o estimare în jur de 500 mil. euro. Iar consecinţa a fost că toate efectele pe care economiştii băncilor le aşteptau după lansarea QE, în privinţa deprecierii euro şi a scăderii randamentelor la obligaţiunile de stat din zona euro, să fie net depăşite în amploare. Spre exemplu, Danske Bank a admis că a subestimat efectul de „cartof fierbinte“ al QE (combinaţia dintre lichiditatea în exces din piaţă şi randamente negative la depozite, care împinge capitalurile volatile să iasă de pe euro şi să caute alte active cu riscuri mai mari, dar şi cu randamente mai bune), ajustându-şi în doar câteva zile previziunile privind cursul euro peste 6 luni de la 1,10 la 1,05 dolari.

    Efectul de „cartof fierbinte“ este ceea ce am văzut deja în ultimii ani la fiecare rundă de QE derulată de Fed: pe rând, aurul, monedele exotice, monedele economiilor emergente sau pieţele lor de acţiuni au fost luate cu asalt sau părăsite brutal, cu efecte nocive asupra economiilor respective (un exemplu a fost bula francului elveţian, stopată în 2011 de către banca centrală prin plafonarea aprecierii lui). Acesta e şi motivul pentru care încă de la finele lui 2013, Christine Lagarde, şefa FMI, avertiza guvernele din economiile emergente că e posibil ca apropierea de sfârşit a ultimei runde de QE a Fed (încheiată în octombrie 2014), să agite din nou capitalurile volatile şi să facă astfel necesară instituirea unor controale valutare. Anul 2014 a trecut însă cu bine, pentru că Fed şi-a dozat foarte exact mişcările de închidere a robinetului de bani, în funcţie de statisticile privind mersul economiei americane, şi a anunţat regulat şi din timp pieţele în privinţa a ceea ce va urma, tocmai spre a evita să fie iarăşi şantajată de acestea spre a lansa o nouă rundă de QE, aşa cum s-a întâmplat în vara turbulentă a lui 2011.

  • Deficitul de cont curent ajunge la un minim record al 
ultimilor 25 de ani

    Deficitul de cont curent a coborât anul trecut sub 1% din PIB, nivel minim istoric pentru perioada post-decembristă. Pentru 2015 unii analişti anticipează revenirea deficitului extern peste 1% din PIB, odată cu ascensiunea cererii interne şi creşterea investiţiilor productive.

    Tendinţa în ultimii ani a fost de corecţie puternică a deficitului de cont curent. Nivelul redus al deficitului extern reflectă îmbunătăţirea exporturilor de bunuri şi servicii, dar şi declinul consumului şi nivelul redus al investiţiilor.
    Înainte de criză România înregistra deficite de cont curent record de peste 10% din PIB. Până în 2008 deficitul de cont curent mare a fost una dintre cele mai importante vulnerabilităţi ale României – penalizată de pieţele externe şi de agenţiile de rating. Dacă în 2008 – anul cu cea mai mare creştere economică, de 8,5% – România avea un deficit de cont curent de aproape 12% din PIB, în 2012 deficitul de cont curent a scăzut sub 4% din PIB, pentru prima oară în ultimii 10 ani.

    În perioada 2009-2012 România a înregistrat, în medie, un deficit de cont curent de 4,3% din PIB, pentru ca anul trecut să coboare sub 1% din PIB. Contul curent evidenţiază relaţia economiei României cu exteriorul, incluzând intrările şi ieşirile de bunuri şi servicii, de venituri şi transferurile curente (banii trimişi de românii care lucrează în străinătate şi fondurile euro-pene).

    Deficitul de 696 de milioane de euro din 2014 a fost în scădere cu 40,5% comparativ cu nivelul de 1,17 miliarde de euro înregistrat în 2013. Evoluţia a fost influenţată în principal de majorarea excedentului înregistrat de balanţa serviciilor (cu 1,17 miliarde de euro) şi reducerea deficitului balanţei veniturilor primare (cu 242 milioane de euro). Componenta bunuri şi servicii a trecut de la un deficit de 743 milioane de euro în 2013 la un excedent de 352 milioane de euro în 2014. Deficitul compo-nentei venituri primare s-a diminuat cu 7,8% an/an, la 2,9 miliarde de euro.

    Unii analişti au spus că ajustarea deficitului de cont curent a fost determinată în ultimii ani mai degrabă de factori conjunc-turali decât de o reechilibrare fundamentală a economiei.

    Înainte de criză, consumul a crescut accelerat, cu impact asupra importurilor şi, implicit, asupra deficitului de cont curent. Iar finanţarea dezechilibrelor externe a fost asigurată până în 2008 în principal de investiţiile străine directe şi liniile de credit din sistemul bancar. Însă în anii de criză au scăzut puternic aceste surse de finanţare. Redresarea economiei a fost susţinută în ultimii ani de accelerarea exporturilor, în timp ce importurile au rămas constrânse de dinamica salariilor şi cere-rea internă redusă.

    Aspectul pozitiv legat de ajustarea deficitului extern este dat de finanţarea mai uşoară, reflectând diminuarea dependenţei de fluxurile externe de capital. Contul curent a fost pe deficit în ultimii 15 ani, iar investiţiile străine directe au reuşit să finanţeze integral acest deficit doar în trei ani, respectiv în 2004, 2013 şi 2014. După ce în 2010-2012 investiţiile străine directe au reuşit să acopere mai puţin de jumătate din deficitul de cont curent, în 2013 şi 2014 nivelul ISD a fost dublu, respectiv triplu faţă de soldul contului curent.

    Anul trecut România nu a fost foarte atractivă pentru nerezidenţi, investiţiile străine directe (ISD) înregistrând un declin de aproape 11% la 2,4 miliarde de euro. Cele mai multe investiţii străine, de 531 milioane de euro, au fost atrase în noiembrie, iar în decembrie au intrat doar 304 milioane de euro. La polul opus, cele mai reduse niveluri ale investiţiilor au fost în lunile februarie – 36 milioane de euro – şi octombrie – 80 milioane de euro. Volumul ISD-urilor reflectă atât atractivitatea mediului de afaceri autohton, cât şi percepţia investitorilor străini, evoluţia economiei fiind unul dintre indicatorii analizaţi. Participaţiile la capital (inclusiv pierderea netă estimată) au fost anul trecut de aproape 2,6 miliarde de euro, iar creditele intragrup au avut o valoare negativă de 155 milioane de euro (net), potrivit datelor BNR. În 2013, investiţiile străine directe au crescut cu 26,8% comparativ cu anul anterior, la 2,7 miliarde de euro, atingând vârful ultimilor patru ani, după ce în 2012 s-a înregistrat prima creştere de la începutul crizei.

    Industria a fost campioana atragerii de investiţii străine, dacă analizăm structura acestora în ultimii ani din punctul de ve-dere al orientării pe ramuri economice. Dacă ne uităm la naţionalitatea investitorilor, olandezii, austriecii şi germanii au adus în anii de criză în România aproximativ jumătate din investiţiile străine directe, menţinându-se în fiecare an pe podium, potrivit datelor BNR.

  • Euro a atins un nou minim al ultimilor 11 ani faţă de dolar, înainte de şedinţa BCE

     Euro s-a depreciat joi până la 1,1026 dolari pe unitate pe pieţele asiatice, stabilizându-se la valoarea de 1,1048 de dolari pe unitate. Prin comparaţie, miercuri seara, euro era cotat la 1,1075 de dolari pe unitate la New York, potrivit MarketWatch.

    La ora 10:00 (ora României), euro se tranzacţiona pentru 1,1040 dolari pe unitate, în scădere cu 0,3%, pe pieţele din Londra, marcând cel mai jos nivel din septembrie 2003, potrivit Financial Times.

    În luna ianuarie, BCE a anunţat iniţierea unui program de relaxare cantitativă, care presupune cumpărarea de obligaţiuni, inclusiv titluri guvernamentale, în valoare totală de 1.080 de miliarde de euro.

    Acest program este prevăzut să înceapă în luna martie şi să dureze până în septembrie 2016.

    În aceste condiţii, analiştii anticipează că preşedintele BCE Mario Draghi va prezenta detaliile programului în conferinţa de presă de la ora 15:30 (ora României), în urma şedinţei de politică monetară de joi.

    Adoptarea acestor noi măsuri de achiziţii de active este justificată de obiectivul BCE de menţinere a stabilităţii preţurilor, în condiţiile în care dobânda de politică monetară a ajuns la nivelul minim record de 0,05%.

    Preţurile de consum din zona euro au scăzut în februarie pentru a treia lună consecutiv, rata anuală a inflaţiei situându-se la -0,3%, potrivit primelor estimări publicate luni de Eurostat.

    În luna ianuarie, preţurile de consum din zona euro au scăzut cu 0,6% comparativ cu aceeaşi lună din 2014, consemnând cel mai important declin de la înfiinţarea zonei euro, în 1999, până în prezent.

    Un nivel similar al inflaţiei, de -0,6%, s-a mai înregistrat în zona euro doar în luna iulie a anului 2009, în timpul recesiunii economice.

    BCE are o ţintă de inflaţie de puţin sub 2%.
     

  • Lupta de un sfert de secol a Băncii Naţionale cu inflaţia: de la aproape 300% pe an, a coborât la mai puţin de 1%

    De la inflaţie de aproape 300% pe an, inflaţia a coborât la mai puţin de 1%. Anul 2014 a adus inflaţia anuală la un minim istoric neaşteptat de 0,83%. A fost pentru prima oară când rata anuală a inflaţiei a coborât sub 1%, după ce la începutul anilor ‘90 piaţa s-a luptat cu o hiperinflaţie galopantă. România a ajuns astfel să aibă pe an inflaţia dintr-o singură zi din 1993.

    Scăderea inflaţiei a fost anticipată de analişti în 2014, însă amploarea ajustării a luat prin surprindere pe toată lumea.

    Preţurile mărfurilor alimentare au scăzut anul trecut cu 0,4%, în timp ce preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 1,25%, iar tarifele serviciilor au crescut cu 2,25%. Anul agricol bun, inflaţia scăzută din zona euro, persistenţa deficitului de cerere agregată, scăderea preţului petrolului şi continuarea ajustării descendente a anticipaţiilor inflaţioniste şi-au adus contribuţia la minimul record al inflaţiei.

    Inflaţia anuală a oscilat pe parcursul anului 2014 în intervalul 0,66% – 1,5%, minimul de 0,66% fiind atins în iunie. Evoluţia inflaţiei a luat prin surprindere chiar şi banca centrală, care a operat trei ajustări ale prognozei (iniţial de la 3,5% la 3,3%, apoi de la 3,3% la 2,2% şi, ulterior, de la 2,2% la 1,5%).

    Rata inflaţiei din zona euro a coborât deja în teritoriu negativ în decembrie pentru prima oară din septembrie 2009, ca urmare a scăderii preţului petrolului şi a încetinirii ritmului de creştere a economiilor din zona euro.

    BNR anticipează că rata inflaţiei va depinde pentru întregul an 2015 în mare măsură de efectul de bază. Punctul cel mai de jos al inflaţiei este prevăzut a fi în februarie, iar ulterior, datorită efectului de bază, vor exista creşteri ale inflaţiei datorită efectului de bază până în septembrie, a explicat guvernatorul BNR. În ianuarie 2015 inflaţia anuală a fost de 0,4%, iar în februarie este de aşteptat ca inflaţia să se ducă spre zero, potrivit estimărilor BNR.

    Persistenţa unui trend descendent al inflaţiei poate să afecteze datornicii, dar şi creşterea economică. Dacă în condiţiile unor aşteptări inflaţioniste lumea merge şi cumpără ca să prindă preţuri mai mici pentru că ele în viitor vor creşte, în condiţiile instaurării de anticipaţii deflaţioniste comportamentul este exact invers: nu cumperi, amâni cumpărarea, aşteptând ca preţul să mai scadă. Conform cu teoria economică, asta înseamnă încetinirea creşterii economice.

    Scăderea inflaţiei şi a încurajat BNR să continue ciclul de relaxare a politicii monetare în 2014 prin reducerea dobânzii-cheie şi diminuarea ratelor rezervelor minime obligatorii, măsuri care au antrenat scăderea dobânzilor la credite şi relansarea creditării în lei, cu impact favorabil asupra economiei.

    Dobânda-cheie a fost tăiată de cinci ori în 2014 până la un minim istoric de 2,75%.

    Inflaţia mai scăzută decât aşteptările, posibila menţinere a creditării totale în teritoriul negativ, nivelul redus la care au coborât dobânzile la nivel european şi decizia Băncii Centrale Europene (BCE) de a arunca bani ieftini pe pieţe prin politica de relaxare cantitativă au determinat banca centrală să continue ciclul de relaxare a politicii monetare prin două noi ajustări ale dobânzii-cheie, până la 2,25%.

    Banca Centrală Europeană a anunţat la jumătatea lunii ianuarie un program de suplimentare a lichidităţilor prin achiziţii de obligaţiuni publice şi private în valoare de circa 1.100 de miliarde de euro, în încercarea de a stimula inflaţia şi creşterea economică.

    Datorită banilor ieftini aruncaţi pe pieţe de BCE prin politica de quantitative easing, România se va putea împrumuta mai ieftin în euro şi în lei, relaxarea politicii monetare poate continua, cu impact asupra îmbunătăţirii condiţiilor de creditare, şi există posibilitatea să vedem intrări mai mari de capitaluri străine, dar şi o volatilitate a cursului leu/euro.

  • Prima bancă din Europa care aplică dobânzi negative. Pentru 500.000 de euro depuşi, clienţii trebuie să plătească 1250 de euro anual

    Deutsche Skatbank, o divizie a VR-Bank Altenburger Land, a introdus pentru clienţii cu depozite de minim 500.000 de euro dobânzile negative începând cu 1 noiembrie. Astfel, clienţii trebuie să plătească 0,25% pe an pentru ca banca să le păstreze banii.

    Această practică este întâlnită la nivel instituţional, unde băncile comerciale “beneficiază” de dobânzi negative în relaţia cu Banca Centrală Europeană. La rândul lor, anumiţi investitori plătesc dobânzi negative către guvernele europene atunci când tranzacţionează titluri de stat.

    Chiar dacă această măsură a început doar cu clienţii care deţin sume considerabile, este de aşteptat ca instituţiile bancare să implementeze aceste dobânzi pentru toate tipurile de clienţi.

    Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a înaintat soluţia dobânzilor negative ca o metodă de a salva Europa de la o altă criză economică, însă decizia sa a fost aspru criticată de majoritatea analiştilor.

  • Modelul nuclear britanic: statul, industria şi facultăţile stau la aceeaşi masă pentru a dezvolta un sector de miliarde de euro, cu peste 60.000 de slujbe

    “Aproape că nu facem nimic în această clădire fără ca o companie să vină şi să plătească“, spune un domn cu ochelari şi cămaşă cu mânecă scurtă înainte să treacă la următorul slide din prezentarea PowerPoint. Ne aflăm într-un parc industrial de la marginea Sheffield-ului, în nordul Angliei. Este o zi caldă, cu mult soare, o vreme atipică pentru insulele britanice, dar un semn bun pentru Turul Franţei, care ia startul undeva în zonă, a doua zi. Afară o turbină eoliană cât un bloc cu şapte etaje se învârte încet. Din sala de conferinţe se văd, vizavi, siglele Rolls-Royce şi Boeing.

    „Avem şi cazuri în care companii concurente pe piaţă lucrează împreună aici pentru a rezolva probleme comune“, continuă domnul cu ochelari. Vorbitorul este Alan McLelland, directorul de operaţiuni al Centrului de Cercetare Industrială Avansată în domeniul Nuclear, sau NAMRC. Înfiinţat în 2009, la comanda guvernului britanic, pentru „a combina know-how-ul şi experienţa companiilor industriale cu competenţele universităţilor“, Centrul are o misiune simplă: să facă astfel încât, oriunde se construieşte o centrală nucleară, o parte din lucrări şi produse, de la şuruburi şi piuliţe la reactor, să fie livrate de firme britanice.

    Acest „mariaj“ între industrie şi mediul academic reprezintă acum nucleul programului atomic britanic, în care guvernul mai joacă un rol de emiţător de strategie, coordonator şi supraveghetor, după ce acum câţiva ani a privatizat aproape toate centralele nuclear-electrice. Practic tot ce mişcă în sectorul nuclear o face printr-un parteneriat între cel puţin două părţi, iar la NAMRC se întâlnesc toţi trei actorii.

    Centrul este deţinut de universităţile din Sheffield şi Manchester şi a fost creat printr-un grant de 30 milioane de lire sterline acordat de stat, plus alte fonduri de la Uniunea Europeană. O felie substanţială din veniturile centrului vine acum din „cotizaţii“ plătite de companii, printre ele numărându-se lideri ai pieţei mondiale, precum Wetinghouse, Areva sau Electricite de France. În schimb, cei 70 de angajaţi ai NAMRC sprijină întreg sectorul nuclear pe trei căi.

    Unu, prin activitatea de cercetare, orientată către obţinerea într-un orizont de timp apropiat a unei aplicaţii comerciale şi care se desfăşoară într-un atelier de 6.000 de metri pătraţi.

    Doi, dacă o companie nu are experienţă în domeniul nuclear, Centrul îi va oferi asistenţă şi informaţii pentru a o ajuta să îndeplinească standardele riguroase din sector şi să-şi facă intrarea pe piaţă. „Am lucrat cu Westinghouse şi Areva pentru a întocmi o listă completă cu firmele britanice care pot fi furnizori de componente pentru reactoarele nucleare, în ideea de a identifica oportunităţi globale concrete“, spune McLelland. În ultimul rând, în ideea de a menţine în ţară know-how-ul din domeniu, NAMRC organizează cursuri şi programe de ucenicie, orientate către nevoile industriei. Banii publici continuă să curgă către centrul de cercetare, dar statul îi trasează ţinte privind valoarea contractelor câştigate de firme, numărul de companii angajate în proiecte şi, mai ales, numărul de locuri de muncă create sau menţinute în ţară.

    Sectorul nuclear civil înseamnă pentru Marea Britanie mai bine de 62.000 de slujbe în centrale şi în industria de pe orizontală, adică fabrici şi laboratoare, dar şi birouri ale consultanţilor şi avocaţilor. Asociaţia Industriei Nucleare britanice susţine că cifra ar urma să crească cu încă 30.000 de joburi, dacă s-ar transpune în realitate planurile de a înlocui parcul atomic învechit al ţării cu centrale noi, cu puterea totală de 16.000 MW. Firmele britanice au capacitatea de a furniza echivalentul în produse şi servicii a 60% din valoarea programului de „new build“, potrivit aceleiaşi surse.

    BUSINESS CU URANIU
    În Marea Britanie, ciclul combustibilului nuclear începe la Capenhurst, un sat din nord-vestul Angliei cu nici 300 de locuitori. Pe o şosea încadrată de-o parte şi de alta de pădure şi care coboară din Chester, oraş înfiinţat în secolul I de romani, minereul de uraniu este adus la o fabrică de îmbogăţire pentru a fi convertit într-o formă cu potenţial energetic mai mare decât uraniul natural.

    „Filosofia noastră este să fim mereu cu stoc zero, nu să instalăm capacitate nouă de producţie înainte să existe piaţă“, spune Tony McCormick, director de marketing la Urenco, grupul căruia îi aparţine uzina. Urenco a fost înfiinţată în anii ‘70, printr-un tratat între Marea Britanie, Germania şi Olanda, iar acum furnizează combustibil îmbogăţit pentru majoritatea centralelor nucleare europene.

    Într-un discurs presărat cu termeni precum „cotă de piaţă“, „supraofertă“ şi „clienţi“, Tony McCormick vorbeşte despre o companie care în altă ţară ar fi declarată de interes strategic şi a cărei activitate ar fi secretă ca şi cum ar fi un business ca oricare altul. Urenco însă publică rapoarte financiare după modelul firmelor de pe bursă, din care aflăm că în 2013 a făcut afaceri de 1,5 miliarde de euro şi un profit net de 337 milioane de euro. Capitalul se împarte în trei: guvernul britanic are 33% din acţiuni, guvernul olandez deţine acelaşi procent, iar grupurile germane RWE şi E.ON împart în mod egal ultima treime.

    După propriile estimări, Urenco alimentează 31% din piaţa internaţională a uraniului îmbogăţit, în timp ce compania rusă Rosatom are o cotă de 27% şi francezii de la Areva au 15%. Pe lângă fabrica de lângă Chester, grupul mai deţine unităţi în Olanda, Germania şi Statele Unite.

  • Cea mai mare realizare a deceniului: Creditele ipotecare în lei au ajuns mai ieftine decât cele în euro

     Creditele imobiliare în lei le-au egalizat pe cele în euro ca nivel al costului efectiv în primăvară, pe fondul ajustării preţului împrumuturilor la evoluţia dobânzilor pe piaţa monetară, ajunse la minime istorice datorită procesului de relaxare monetară derulat de BNR şi a lichidităţii excedentare din sistemul bancar.

    Dobânzile medii la creditele imobiliare în lei şi euro s-au mişcat în jurul a 5,5% pe an în perioada martie-mai, potrivit celor mai recente date agregate de BNR, dar ofertele existente pe piaţă în prezent sugerează o lărgire a ecartului de dobândă, în favoarea împrumuturilor în lei.

    Cea mai avantajoasă ofertă standard de credit în lei este afişată în prezent de banca de stat CEC Bank, cu o dobândă efectivă de 5,53% pe an, adică o rată lunară de sub 1.000 de lei pentru un credit de 178.000 de lei echivalentul a 40.000 de euro) acordat pe o perioadă de 30 de ani. Cel mai ieftin ipotecar standard în euro  are o dobândă efectivă de 5,91% pe an, potrivit datelor agregate de portalul Conso.ro.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • ANRE a decis ca producătorii de gaze vor fi obligaţi să vândă minim 20% din cantitate pe bursă

    “Fiecare producător sau operator economic afiliat acestuia din sectorul gazelor naturale are obligaţia să încheie tranzacţii pe pieţele centralizate, pentru vânzarea a minimum 20% din cantitatea de gaze naturale din producţia proprie destinată consumului pe piaţa concurenţială. De la aplicabilitatea obligaţiei mai sus amintite sunt exceptate cantităţile de gaze naturale din producţia internă proprie, care fac obiectul contractelor de vânzare a gazelor naturale aferente pieţei concurenţiale aflate în derulare la data intrării în vigoare a acestui ordin”, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro