Tag: microsoft

  • Peste 20.000 organizaţii americane au fost compromise prin breşa de securitate Microsoft

    Peste 20.000 de organizaţii americaane au fost compromise prin breşa de securitate din softwareul de e-mail al Microsoft, a declarat pentru Reuters o sursă guvernamentală.

    Hackerii au putut accesa entităţi de creditare, autorităţi municipare precum şi companii mici, potrivit înregistrărilor din anchetă.

    Zeci de mii de organizaţii din Asia şi Europa sunt, de asemenea, afectate, arată înregistrările.

    Hack-urile continuă în ciuda patch-urilor de urgenţă aplicate de Microsoft în cursul săptămânii.

    Microsoft, care a declarat iniţial că hack-urile constau în „atacuri limitate şi ţintite”, a refuzat să comenteze cu privire la amploarea problemei, însă a declarat că lucrează cu agenţii guvernamentale şi companii de securitate pentru a oferi ajutor clienţilor. „Clienţii afectaţi ar trebui să contacteze echipele noastre de asistenţă pentru ajutor şi resurse suplimentare”.

    O scanare a dispozitivelor conectate a arătat că doar 10% dintre entităţile vulnerabile au instalat patch-urile până vineri, dar numărul era în creştere.

    Toţi cei afectaţi par să ruleze versiuni ale clientului de e-mail Outlook pe propriile maşini, în loc să se bazeze pe furnizorii din cloud, lucru ar fi putut scuti de neplăceri multe dintre cele mai mari companii şi agenţii guvernamentale federale.

    Agenţia federală pentru securitate cibernetică şi infrastructură nu a răspuns la o cerere de comentarii.

    Vineri, secretarul de presă de la Casa Albă, Jen Psaki, a declarat reporterilor că vulnerabilităţile găsite pe serverele Exchange utilizate pe scară largă ale Microsoft au fost „semnificative” şi „ar putea avea un impact de anvergură”.

    Microsoft a acuzat pentru valul de atacuri valul un grup de hackeri susţinut de guvernul chinez. Un purtător de cuvânt al guvernului chinez a declarat că ţara sa nu se află în spatele intruziunilor.

    Ceea ce a început ca un atac controlat la sfârşitul anului trecut împotriva câtorva ţinte clasice de spionaj a crescut luna trecută până la o campanie pe scară largă, iar oficialii de securitate nu exclud implicarea unui al doilea grup.

    Se aşteaptă mai multe atacuri din partea altor hackeri, pe măsură ce codul utilizat pentru a prelua controlul asupra serverelor de e-mail se răspândeşte.

  • În goana după social media, miliardarul Bill Gates încearcă să cumpere una dintre cele mai populare platforme de social media din lume

    Gigantul Microsoft a abordat compania Pinterest în ultimele luni în legătură cu o potenţială tranzacţie prin care compania fondată de Bill Gates voia să cumpere populara platformă de social media care are o capitalizare de piaţă de 51 de miliarde de dolari, potrivit FT.

    Pinterest este o platformă cunoscută pentru cei care distribuie colaje de fotografii cu decoraţiuni, mâncare şi alte elemente.

    Sursele FT au declarat că discuţiile nu se mai desfăşoară în acest moment. Microsoft a urmărit o potenţială achiziţie strategică pentru a strânge un portofoliu de comunităţi online active care ar putea funcţiona pe platforma de cloud computing dezvoltată de gigantul american.

    Valoarea de piaţă a Pinterest a crescut cu peste 600% în timpul pandemiei de Covid-19, însă compania a anunţat în trecut că vrea să rămână o companie independentă.

    Creşterea recentă a valorii de piaţă ar fi putut reprezenta un obstacol pentru Microsoft în negocieri, însă chiar şi la acest nivel de 51 de miliarde de dolari reprezintă doar 3% comparat cu valoarea de piaţă a Microsoft, care a ajuns la 1.830 de miliarde de dolari.

    O tranzacţie Microsoft-Pinterest ar fi reprezentat probabil cea mai mare achiziţie din istoria Microsoft. În plus, ar fi testat apetitul administraţiei Biden în ceea ce priveşte tranzacţiile dintre marile companii de tehnologie.

    Cu toate acestea, Microsoft a reuşit să evite până acum criticile politicului cu care s-au confruntat Facebook şi Google în ultimii ani în ceea ce priveşte politica de achiziţii.

    Microsoft şi-a arătat intresul faţă de achiziţia unei companii proeminente de social media anul trecut, când a încercat să cumpere operaţiunile americane ale TikTok, în urma interdicţiei impuse de Donald Trump. Iniţiativa însă a eşuat.

    Gigantul Microsoft a făcut mai multe achiziţii în ultimii ani. Pe lângă tranzacţia prin care a cumpărat aplicaţia de socializare pentru viaţa profesională LinkedIn pentru 26 de miliarde de dolari în 2016, compania a mai achiziţionat GitHub, Minecraft şi compania privată de gaming ZeniMax.

    Pinterest şi-a făcut debutul pe bursă în aprilie 2019 şi a beneficiat de o creştere bruscă aa numărului de utilizatori pe fondul pandemiei şi a restricţiilor care i-au ţinut pe oameni în case, în faţa ecranelor.

    Săptămâna trecută, Pinterest a anunţat o creştere trimestrială de 76% a veniturilor, o veste care a adus o creştere de 10% pe bursă. Compania şi-a extins baza de advertiseri, a introdus formate noi de reclamă şi oportunităţi de comerţ online.

  • Rezultate record pentru Microsoft: Gigantul american înregistrează primul trimestru cu vânzări de peste 40 de miliarde de dolari. Profiturile nete ajung la 15,5 miliarde, în creştere cu 33%

    Microsoft a înregistrat venituri de 43 de miliarde de dolari în ultimele trei luni ale anului trecut, în timp ce profitul net a ajuns la 15,5 miliarde de dolari, reiese de pe site-ul oficial al companiei.

    Comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019, veniturile au crescut cu 17%, iar profiturile nete au înregistrat un plus de 33%.

    De asemenea, veniturile diviziei de cloud Azure au raportat o creştere de 50%, în condiţiile în care pandemia a accelerat tranziţia întreprinderilor spre spaţiul digital. Analiştii se aşteptau în medie la o creştere de 41,4%.

    Platforma GamePass, care oferă acces nelimitat la peste 200 de jocuri video, a numărat la finalul anului 18 milioane de abonaţi, de la 15 milioane în septembrie, iar veniturile generate de divizia „Intelligent Cloud” au crescut cu 23% faţă de ultimele trei luni din 2019 şi au ajuns la 14,6 miliarde de dolari.

    „Rezultatele au fost alimentate de cererea continuă a clienţilor, înregistrând astfel un nivel extrem de puternic al nivelului de consum pe măsură ce clienţii şi-au îndreptat atenţia spre mediul virtual”, a declarat Amy Hood, director financiar în cadrul Microsoft.

    Veniturile LinkedIn, care au scăzut semnificativ la începutul pandemiei, au crescut cu 23% şi au ajuns aproape de rata de dinainte de coronavirus – plus 24%. Totodată, veniturile create de software-urile Windows şi consolele Xbox au crescut cu 14% la 15,1 miliarde de dolari.

    În prezent, Microsoft este a treia cea mai valoroasă companie din lume, cu o capitalizare de 1.757 de miliarde de dolari, după o creştere de 21,16 de miliarde în ultimele 30 de zile. Preţul unei acţiuni este de 232,33 de dolari.

     

  • În căutarea următorului TikTok: Aplicaţia indiană Josh devine unicorn după o finanţare de 100 de mlilioane de dolari în care s-au implicat Microsoft şi Google

    Compania-mamă a aplicaţiei indiene Josh, competitor pentru TikTok, a atras peste 100 de milioane de dolari în cea mai recentă rundă de finanţare de la mai mulţi investitori, printre care Google şi Microsoft, la doar câteva luni după ce aplicaţia chinezilor a fost interzisă în India, potrivit Reuters.

    Aplicaţia Josh este una dintre platformele de videoclipuri scurte care a prins avânt după ce India a blocat aplicaţia chinezească TikTok în luna iunie, în mijlocul unei situaţii tensionate la graniţa cu China. Astfel, investitorii sunt atraşi de ceea ce se poate contura rapid drept una dintre cele mai utilizate aplicaţii de social media, în contextul în care populaţia Indiei depăşeşte 1,1 miliarde de oameni.

    Companai VerSe Innovation, care controlează Josh a fost evaluată la 1 miliard de dolari în urma celei mai recente runde de investiţii.

    Printre investitorii VerSe Innovation se numără AlphaWave, parte a managerului global de active Falcon Edge Capital, precum şi alţi investitori care au intrat în rundele anterioare, printre aceşti numărându-se Sofina Group şi Lupa Systems.

    Aplicaţia Josh a fost instalată deja de peste 50 de milioane de utilizatori, conform datelor Google Play Store.

  • Gigantul Microsoft se numără printre victimele atacului cibernetic SolarWinds, în care mai multe agenţii guvernamentale din SUA au fost afectate

    Gigantul Microsoft a descoperit că a fost una dintre victimele atacului cibernetic masiv care a afectat mai multe agenţii guvernamentale din SUA şi care a fost scos la iveală de oficialii americani săptămâna aceasta, potrivit Reuters.

    Compania utilizează soluţii de gestionare a reţelelor Orion, software dezvoltat de SolarWinds, care a fost utilizat în ceea ce se suspectează a fi un atac cibernetic rusesc asupra unor agenţii americane vitale, precum şi a altor entităţi.

    Mai multe surse au declarat pentru agenţia de presă că şi o serie de produse Microsoft au fost utilizate în cadrul atacului cibernetic de către hackeri.

    Agenţia Naţională de Securitate (NSA) a emis un avertisment rar de securitate cibernetică, joi, în care a detaliat faptul că anumite servicii din cloud-ul Microsoft Azure au fost compromise de hackeri.

    „Ca şi alţi clienţi SolarWinds, am căutat în mod activ urme ale acestui actor şi putem confirma că am descoperit astfel de urme în mediul nostru, pe care le-am izolat şi le-am eliminat”, a transmis un purtător de cuvânt al Microsoft, adăugând că angajaţii companiei nu au descoperit „niciun indiciu că sistemele companiei au fost utilizate pentru a-i ataca pe alţii”.

    Cu toate acestea, o altă sursă a declarat pentru Reuters că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) nu crede că sistemele Microsoft au fost calea prin care au pătruns atacatorii.

  • Gigantul american Microsoft investeşte în aplicaţia Azure Space, prin care serviciile de cloud computing vor deveni accesibile prin satelit

    Gigantul american Microsoft, unul dintre cei mai mari furnizori de echipamente, software şi servicii la nivel global, investeşte într-o nouă aplicaţie, Azure Space prin care serviciile de cloud computing vor deveni accesibile de oriunde, prin satelit, potrivit unui comunicat de presă.

    Pentru acest proiect, Microsoft a reunit specialişti în domeniu, ingineri şi oameni de ştiinţă, cu scopul de a dezvolta o infrastructură de cloud care să răspundă nevoilor consumatorilor şi să ducă la atingerea obiectivelor. De altfel, proiectul este derulat în parteneriat cu cu SpaceX, companie din industria spaţială, şi SES, companie activă în sectorul de telecomunicaţii.

    „Domeniul cercetării spaţiale cunoaşte o expansiune rapidă, interesul manifestat pentru acesta fiind din ce în ce mai mare şi, totodată, inovaţiile elimină barierele pentru organizaţiile din mediul public şi privat care vor să se implice în această arie”, a spus Tom Keane, corporate vice president, Azure Global.

    El a adăugat că în ecosistemul Azure Space, format alături de cele două companii, vor fi integrate noi soluţii de conexiune. Astfel, parteneriatul dintre Azure şi SpaceX Starlink va asigura, prin sateliţii din reţeaua Starlink, o infrastructură performantă pentru Azure Modular Datacenter (MDC), iar parteneriatul dintre Azure Orbital şi SES va îmbunătăţi conectivitatea între regiunile unde serviciile de cloud sunt disponibile.

    „Conetivitatea de mare viteză şi sigură oferită de reţelele de sateliţi vor oferi clienţilor din sectorul privat şi public soluţii pentru a răspunde provocărilor actuale şi viitoare, precum şi noi oportunităţi de a inova folosind tehnologia Cloud. Companiile au nevoie de soluţii inovatoare pentru a obţine ceea ce numim rezilienţă în afaceri – flexibilitatea de a se adapta rapid oricărei schimbări”, a spus Lucian Ungureanu, Cloud Business Group Lead, Microsoft Romania.

    La nivel global, Azure operează o reţea de peste 160.000 de mile de fibră optică, care înlesneşte conexiunile între miliarde de oameni din întreaga lume, dar pentru mulţi dintre clienţii companiei este încă dificil să ţină pasul cu nevoia tot mai pregnantă de acces rapid la un volum mare de informaţie.

    Soluţia MDC a fost proiectată pentru a asigura conexiuni optime la internet şi pentru a oferi servicii de cloud computing chiar şi atunci când factorii determinanţi (precum racordarea la sistemul energetic sau infrastructura unei clădiri) se dovedesc a fi problematici.

    Astfel, cu ajutorul MDC, organizaţiile vor putea să-şi amplaseze centre de date transportabile oriunde au nevoie, în decurs de aproximativ câteva săptămâni, sau să îşi îmbunătăţească infrastructurile de comunicaţii de care dispun deja.

     

  • Preţurile jocurilor pentru console cresc pentru prima dată în ultimii 15 ani şi ating pragul de 70 de dolari

    Microsoft şi Sony, producătorii consolelor Xbox şi PlayStation, au anunţat un nou plafon tarifar pentru jocurile video pentru prima dată în ultimii 15 ani, transmite MarketWatch.

    Iniţiativa a prins contur încă din vară, când producătorul Take-Two Interactive Software anunţa un preţ de 69,99 de dolari pentru jocul NBA 2K21.

    În 2005, producătorii de console creşteau preţul jocurilor de la 50 la 60 de dolari, după ce compania Activision a stabilit preţul pentru „Call of Duty 2” la 59,99 de dolari. Luând în calcul infecţia, 60 de dolari în 2005 ar însemna 78,29 în zilele noastre, potrivit Biroului de Statistică din SUA.

    „Credem că preţul pentru următoarele generaţii de console reprezintă în mod corect valoarea jocurilor, luând în calcul puterea, viteza şi tehnologia folosită pe noile hardware-uri”, spune un reprezentant al Take-Two.

    Microsoft şi Sony urmează să lanseze luna viitoare ultimele modele de Xbox şi PlayStation, preţurile ajungând la 500 de dolari. Însă producătorii plănuiesc să creeze şi modele mai ieftine: varianta fără disc a PS5 va costa 400 de dolari, în timp ce preţul unui Xbox Series S poate ajunge la 300 de dolari.

    Nouă din zece gameri cred că un joc video nou nu ar trebui să coste mai mult de 60 de dolari, potrivit unui sondaj realizat pentru piaţa digitală G2A de firma de cercetare Censuswide.

     

  • Decizie surpriză: Microsoft alege Grecia pentru construcţia unui nou centru de date. Atena estimează beneficii financiare pe termen lung de 1 miliard de euro

    Gigantul Microsoft a decis să construiască un nou centru de date în Grecia, în contextul în care compania investeşte masiv în infrastructura de servicii cloud din teritoriul elen, în ceea ce se conturează drept o gură de oxigen pentru o economie lovită de o criză ce a durat un deceniu, potrivit Reuters.

    Brad Smith, preşedintele Microsoft, a declarat în cadrul unui eveniment virtual organizat luni în Atena că noul centru de date va servi atât businessurile, cât şi consumatorii şi băncile. Dimensiunea investiţiei nu a fost menţionată.

    „Investim astăzi în cercetare şi tehnologie în Grecia. Vor exista multe beneficii pentru Grecia dacă ţinem cont de angajamentul nostru de a oferi educaţie şi pregătire pentru mii de oameni”, a spus Brad Smith.

    Într-o declaraţie separată, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat că noul centru de date va genera beneficii financiare pe termen lung de 1 miliard de euro pentru Grecia.

    „Grecia va deveni hub-ul lumii pentru cloud”, a spus Mitsotakis, care a reamintit că acest centru va îmbunătăţi imaginea Greciei ca destinaţie pentru investiţii.

    El a mai spus că proiectul Microsoft cuprinde un program de pregătire care va înzestra cu abilităţi digitale circa 100.000 de oameni.

  • Serviciul Microsoft Outlook are probleme în întreaga lume

    Serviciul Microsoft Outlook se confruntă cu întreruperi la nivel mondial, cu mulţi utilizatori care nu îşi pot accesa e-mailul, relatează CNBC.

    „Am primit rapoarte despre utilizatori care se confruntă cu probleme de accesare a conturilor lor Exchange Online prin Outlook pe web”, a scris Microsoft pe Twitter.

    În timp ce ancheta iniţială a Microsoft a constatat că utilizatorii din India erau cei mai afectaţi, ulterior compania a spus că problema pare să afecteze utilizatorii din întreaga lume.

    În prezent nu se cunoaşte cauza întreruperii.

    „Revizuim modificările recente ale serviciului nostru pentru a determina în continuare cauza impactului”, a spus Microsoft.

    Utilizatorii pot întâmpina probleme cu diferite protocoale Exchange Online, inclusiv Outlook pentru desktop şi serviciile mobile, a spus Microsoft.

    Întreruperea vine în condiţiile în care un număr tot mai mare de oameni lucrează de la distanţă din cauza pandemiei.

    Utilizatorii Microsoft şi-au exprimat frustrările pe reţelele sociale, întrucât întreruperea i-a lăsat incapabili să trimită şi să primească e-mailuri.

  • William Henry Gates II, tatăl lui Bill Gates, a murit la 94 de ani. Mesajul fondatorului Microsoft

    William Henry Gates II, tatăl cofondatorului Microsoft (MSFT) Bill Gates, a murit, luni, la vârsta de 94 de ani. Anunţul a fost făcut public chiar de fiul său, pe blogul oficial, arată CNN.

    „Am avut cu toţii suficient timp să reflectăm la norocul de a avea în vieţile noastre, pentru toţi aceşti ani, un asemenea om minunat”, a scris Bill Gates.

    Conform biografiei sale oficiale, William Henry Gates II a fost veteran al armatei şi partener fondator al unei firme de avocatură din Seattle. De asemenea, a ocupat funcţia de co-preşedinte al Fundaţiei Bill & Melinda Gates, o organizaţie caritabilă înfiinţată în anul 2000.

    Familia nu a dezvăluit mai multe detalii legate de cauza decesului, dar susţine că starea de sănătate a celui trecut în nefiinţă era în declin.

    Bill Gates nu a făcut un secret din relaţia apropiată cu tatăl său, povestind ori de câte ori a avut ocazia despre calităţile celui care i-a fost model în viaţă. „Aşa cum am mai spus, el a fost adevăratul Bill Gates”, a scris magnatul tech pe Instagram. „A fost tot ceea ce încerc să devin”.