Tag: livrare

  • Cum poţi să îţi faci mai uşor o afacere cu flori

    Elementul de  noutate:
    Prin webshopul Floria, revânzătorii din domeniu, ateliere de creaţie floristică, florării şi designeri florişti, organizatori de evenimente sau săli pentru evenimente, pot comanda flori proaspete rapid în regim en gros, acestea urmând să le fie livrate direct la florărie sau atelier.  Astfel, floriştii din toată ţara au acces la un sistem de comandă a florilor şi plantelor care le economiseşte timpul. Aceştia pot comanda florile en gros în doar câteva minute, verificând stocurile sau inspirându-se din platformă pentru a alege diverse soiuri de flori sau plante.

    Descrierea inovaţiei:
    Floria.shop este o platformă specializată de e-commerce adresata B2B, prin care grupul Floria promovează digitalizarea distribuţiei de flori şi plante. Clienţii tip small business, florării sau florişti independenţi, sunt deserviţi exclusiv prin acces la webshop, platforma online prin intermediul căreia pot comanda florile en gros, cu livrare oriunde în ţară. Webshopul Floria este singura astfel de platformă disponibilă la nivel naţional. Prin intermediul său, utilizatorii au acces instant la stocurile de flori ale furnizorului din Olanda şi pot plasa comanda online, aceasta fiind livrată direct în florărie sau atelier. Webshopul a devenit funcţional în 2017, la câteva luni de la deschiderea depozitului Floria. Provocarea principală a Floria.shop constă în schimbarea comportamentului obişnuit al vânzătorilor de flori, acela de a merge de două ori pe săptămână la depozitul de flori pentru achiziţie. Proiectul Webshop este implementat de personalul din depozitul Floria. Practic, s-a trecut de la vânzarea tip van sale la vânzarea digitalizată, în cadrul căreia clienţii folosesc interfaţa webshopului pentru plasarea comenzii.

    Efectele inovaţiei:
    Platforma are în prezent 100 de utilizatori activi, florării şi florişti din toată ţara, care plasează saptămânal comenzi de flori şi plante. Anul acesta, primul an cu promovare activă a platformei la nivel naţional, valoarea comenzilor rulate prin intermediul webshopului a crescut la peste 2,5 milioane lei. Efectul principal al implementării platformei Webshop în grupul Floria este digitalizarea comerţului en gros cu flori şi plante, care duce la creşterea eficienţei operaţiunilor de distribuţie şi retenţia clienţilor. Depozitul Floria operează astăzi ca hub logistic pentru distribuţia naţională, după modelul brokerilor de flori şi plante din Olanda, care preiau comenzile prin personal de tip key account de la depozitele regionale, şi prin webshopuri de la florării şi florişti independenţi.

    Proiectul Floria.Shop a apărut în ediţia specială Business MAGAZIN „Cele mai inovatoare companii din  România”.

  • Cum şi-au diversificat francezii de la Auchan businessul din România. De la hipermarketuri la reţea multiformat, magazine de haine, drogherii, restaurante şi livrare la domiciliu

    Retailerul francez Auchan a semnat un acord cu platforma Uber Eats şi urmează să intre pe serviciul de livrare la domiciliu cu o gamă de pro­duse de tip restaurant creată de doi chefi interni ai companiei. 
     
    Aceasta este cea mai nouă mutare a gigantului din Hexagon pe piaţa locală după ce anul acesta a făcut primii paşi către comerţul online, a deschis propriul restaurant şi a lansat totodată o reţea de drogherii sub brandul LillaPois. În ultimii ani însă, compania a tot diversificat modelul de business cu magazinele de haine InExtenso, o florărie online şi cu alte formate de magazine alimentare.
     
  • Livrarea de mâncare nu va mai fi niciodată la fel: Ford, Walmart şi Postmates pun la punct un serviciu de livrări bazat pe vehicule autonome

    Proiectul face parte din eforturile Ford de a-şi dezvolta afacerile ce ar putea folosi vehicule autonome. Walmart va derula un proiect pilot, în zona Miami, care va folosi iniţial vehicule cu şofer pentru a simula comportamentul maşinilor autonome, a precizat Ford. Producătorul american a anunţat că se aşteaptă să lanseze producţia comercială a vehiculelor autonome în 2021.
     
    Ideea ar putea implica şi redesenarea unor echipamente pentru vehicule, spun oficialii Ford, de exemplu un sistem de depozitare a mărfurilor care să permită clientului să ia uăor o pizza sau un colet.
     
    Postmates operează în 385 de oraşe americane.
     
    Walmart se află în competiţie cu Amzon şi alte companii pentru reducerea costurilor de livrare a mărfurilor, acţiune din care face parte şi folosirea vehiculelor autonome.
     
  • Cum a ajuns fiul fostului şef al Hotelului Continental de la maşini de lux, la livrat de pizza

    Cornel Urcan a fost una dintre persoanele cele mai cunoscute ale Timişoarei. În anii 1990, dar şi înainte de Revoluţie, numele său a fost asociat cu cel al Hotelului Continental. 

    O spune chiar şi fiul său, Tinel Urcan: „Hotelul a fost copilul lui”. De fapt, la un moment dat, chiar numele complexului devenise „Continental-Cornel”. În final, tocmai această adevărată obsesie avea să-i fie fatală fostului om de afaceri, un personaj pentru care trecerea de la succes la eşec total a fost dintre cele mai abrupte care s-au văzut vreodată, scrie renasterea.ro.

    Copil de bani-gata, pasionat de muzică

    Urcan-senior a lucrat la Continental de când s-a înfiinţat hotelul. A fost chelner, apoi a ajuns director, pentru ca, după 1989, să preia afacerea pe cont propriu. Mai întâi a luat imobilul în chirie, apoi contractul s-a transformat într-unul de leasing.

    Au fost vremuri frumoase, în care numele Urcan era unul cu foarte mare greutate în Timişoara, mai ales că se ştia că la „Conti” cam aveau uşa deschisă mai-marii vremurilor respective, de la politicieni, la poliţişti şi vedete din show – biz.

    Cornel Urcan are un fiu, Tinel, pe care, la acea vreme, mai toţi tinerii îl invidiau pentru situaţia sa: maşini de lux, haine scumpe şi iubite care câştigaseră concursuri de miss.

    Desigur, şi Tinel Urcan a fost un răsfăţat al acelor timpuri, numai că tatăl său i-a şi pretins unele lucruri. De exemplu, marele boss de la „Conti” a ţinut neapărat ca fiul său să devină muzician.

    Pentru asta, Tinel Urcan a urmat cursurile şcolilor cu profil muzical până la terminarea liceului. „Chiar am câştigat unele concursuri, iar tata m-a încurajat mereu”, spune Tinel.  Urcan-junior conducea atunci cele mai avangardiste modele de maşini. Era normal să roiască şi fetele în jurul său. Nu e de mirare că Tinel Urcan umbla doar cu foste miss-uri, pentru că trebuia să ţină la etichetă.

    Totuşi, „play-boy”-ul de acum 15-20 de ani ţine să aducă o nuanţă: „Eu umblam doar cu una, nu cu mai multe, cum se întâmplă acum. Am avut câteva relaţii lungi, de trei-patru ani. La fel a fost şi cu maşinile. Erau modele tari, dar aveam o singură maşină, nu zece, cum fac alţii în ziua de azi. Atunci, erau alte distracţii, mergeam la un grătar, la un chef, nu ştiam de droguri sau alte prostii, cum se întâmplă în vremea asta”.

    O cădere pe toate planurile

    Toate au fost bune şi frumoase până în anul 2001, când Cornel Urcan a fost arestat.

    „Am rămas fără nimic. Tata a pierdut hotelul, dar şi apartamentul în care stăteam în chirie. A fost o lucrătură, pentru că miza a fost hotelul. De aia l-au arestat pe tata, ca să îi ia hotelul. L-au acuzat de delapidare, dar cum putea el să fure tot de la el? În fine, a fost tare neplăcut”, îşi aminteşte Tinel. Vremurile frumoase au apus brusc, fetele s-au reorientat, iar maşinile de fiţe au rămas doar amintiri.

    „Nici nu am mai avut maşină. Mai îmi împrumutau, câteodată, prietenii autoturismul lor, dar de foarte multe ori am mers cu tramvaiul. Am făcut de toate în acea perioadă. Am fost ospătar, iar apoi am cărat pizza acasă la oameni.

    Ce, e o ruşine să munceşti? Mie nu mi-a fost ruşine. Prietenii s-au împuţinat dintr-odată, au mai rămas doar câţiva, îi pot număra pe degete. Recunosc, au fost şi câţiva care ne-au ajutat, dar cât să îţi dea şi prietenii? Te ajută o dată, de două ori, dar nu mai mult, că doar nu îţi e nici mamă, nici tată”, spune Tinel Urcan.

    Cititi mai multe pe www.renasterea.ro

  • Livrările de spaţii industriale vor depăşi un milion de metri pătraţi, cu 70% mai mult decât în 2017

    Din total, peste 540.000 de metri pătraţi de spaţii industriale au fost deja livraţi, iar restul proiectelor se află într-un stadiu avansat de construcţie. “2018 se anunţă ca fiind un an record al pieţei industriale, vârful de activitate fiind atins în urma creşterilor consecutive de 40-50% în fiecare din ultimii trei ani”, arată o analiză a companiei de consultanţă Activ Property Services.

    Activitatea de dezvoltare din zona spaţiilor industriale a fost reluată în 2015, pe fondul creşterii cererii din partea sectorului logistic, care a condus la livrarea unui stoc nou de 593.000 metri pătraţi în 2017.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Toyota şi SoftBank încheie un parteneriat legendar pentru a livra pe şosele maşinile autonome

    Toyota Motor Corp şi SoftBank Group se aliază pentru a dezvolta servicii pentru maşinile autonome, semnalând încă o alianţă de top în rândul producătorilor auto împreună cu firme de tehnologie în contextul în care giganţii se întrec pentru lansarea în masă a vehiculelor autonome, potrivit Reuters.

    Cel mai mare producător auto japonez şi cea mai influentă firmă de tehnologie din ţară se reunesc pentru a dezvolta o platformă prin intermediul căreia vor opera vehicule autonome, ce pot fi folosite drept magazine mobile, spitale mobile sau orice alt serviciu pentru care ar putea exista piaţă.

    Această alianţă arată că firme din ce în ce mai mari, şi mai bine finanţate, vor să împartă costurile şi expertiza pentru a livra viitorul în care străzile sunt acoperite de vehicule autonome şi nimeni nu mai conduce maşini.

    Proiectul comun va începe de la un nivel redus, cu un capital de 17,5 milioane de dolari. SoftBank va deţine puţin peste jumătate din noul business, care se va concentra iniţial pe piaţa din Japonia, pentru a ieşi apoi la rampă globală.

    „SoftBank pe cont propriu sau producătorii pe cont propriu nu pot face totul”, spune Junichi Miyakawa, CTO în cadrul SoftBank, care va deveni noul CEO al companiei. „Vrem să lucrăm pentru a ajuta oamenii să iasă din sistemul limitat de transport”.  

     

  • C&W Echinox: Numărul de angajaţi din clădirile de birouri moderne din Bucureşti poate ajunge la 270.000 pȃnă la finalul anului

    „După cum se poate observa din raportul nostru, numărul angajaţilor care lucrează ȋn clădiri de birouri clasa A şi B este ȋn continuă creştere. În condiţiile ȋn care disponibilitatea forţei de muncă este redusă, chiriaşii sunt din ce ȋn ce mai interesaţi să ocupe spaţii de birouri ȋn clădiri care să-i sunsţină ȋn demersul lor de a atrage şi a reţine angajaţi talentaţi. Astfel proprietarii şi firmele care administrează clădiri de birouri, ȋncep să fie şi ei implicaţi ȋn procesul de atragere de noi talente şi retenţie a angajaţilor existenţi, propunând de exemplu pentru zonele comune un design interior modern cu spaţii colaborative, creând astfel o atmosferă animată care să ȋncurajeze interacţiunea ȋntre diferite departamente. Un alt exemplu ar fi diversificarea serviciilor oferite, pe lângă cele tradiţionale (restaurante, spaţii comerciale, etc.) proprietarii iniţiează o serie de activităţi sportive sau de divertisment care să dezvolte şi să fixeze concepul de micro-comunitate”, spune Mădălina Cojocaru, partner, office agency C&W Echinox.

    Pipera Sud (Dimitrie Pompeiu), Barbu Văcărescu – Floreasca şi zona de Vest ocupă ȋn continuare primele trei poziţii din punct de vedere al numărului de angajaţi din clădirile de birouri moderne. Astfel, un număr de aproximativ 52.000 de persoane lucrează ȋn clădirile de birouri din zona Pipera Sud, circa 45.000 ȋn zona Barbu Văcărescu – Floreasca, iar ȋn Vest ȋn jur de 38.500, cele trei zone concentrând 63% dintre angajaţii clădirilor moderne de birouri din Bucureşti.

    Calculul numărului de angajaţi este realizat ȋn funcţie de destinaţia fiecărei zone de birouri şi de rata de ocupare ȋnregistrată pentru fiecare zonă la finalul primului semestru din 2018. Clădirile de birouri cu cea mai mare rată de metri pătraţi per angajat sunt situate ȋn special ȋn zona centrală şi CBD (Central Business District – Piaţa Victoriei – Piaţa Charles de Gaulle), care găzduiesc ȋn special sedii de firme din sectoare precum consultanţă, asigurări şi servicii bancare sau din domeniul farmaceutic.

    Cea mai mică rată de metri pătraţi per angajat rămâne ȋn continuare zona Pipera Sud (Dimitrie Pompeiu), zona de birouri dedicată operaţiunilor de back-office, fiind o destinaţie aleasă ȋn special de companiile care oferă servicii de outsourcing. Departamentul de birouri al companiei Cushman & Wakefield Echinox a ȋnchiriat ȋn prima jumătate a anului 2018 spaţii cu o suprafaţă cumulată de aproximativ 30.000 de metri pătraţi ȋn clădiri de birouri din Bucureşti şi din ţară.

  • FlorideLux deschide un nou atelier-florărie în Ploieşti

    „Deschiderea unei noi florării în Ploieşti a fost un pas firesc în dezvoltarea noastră, mai ales că exista deja o cerere expresă a clienţilor noştri din Prahova. Aici am descoperit o piaţă matură, în care clienţii acordă o atenţie deosebită calităţii florilor şi designului floral”, declară Marius Dosinescu, CEO şi fondator FlorideLux.

    Printre beneficiile pe care FlorideLux le pune la dispoziţia clienţilor din Ploieşti se numără livrarea rapidă, oriunde în judeţ, în toate zilele săptămânii, dar şi livrarea directă, concept cunoscut ca hand delivery. În curând, FlorideLux va organiza şi sesiuni de cursuri de florişti la atelierul din Ploieşti

  • Liniştea de la birou

    O soluţie ar fi amenajarea unor spaţii speciale izolate de zgomotul de fond, la care s-a gândit o companie newyorkeză nu de mult înfiinţată, Room, scrie Business Insider.

    Aceasta produce cabine telefonice de birou, care se pot asambla la locul unde este nevoie de ele, fiind gândite astfel încât să izoleze utilizatorul de zgomotele din jur şi totodată să fie bine ventilate.

    Cabinele elegante produse de Room au însă şi un dezavantaj din construcţie, ele fiind prevăzute cu un taburet şi nu cu un scaun mai confortabil, pentru ca nu cumva angajaţii să fie tentaţi să se mute cu totul acolo cât stau la serviciu, iar cererea e atât de mare încât clienţii trebuie să aştepte cam două luni pentru livrare.

  • Rusia şi Republica Centrafricană vor semna de cooperare militară

    Rusia a livrat anul acesta mai multe arme uşoare către forţele de securitate din Republica Centrafricană şi a trimis 175 de militari şi instructori civili pentru a ajuta la antrenamente.

    Luna trecută, trei jurnalişti au fost ucişi în Republica Centrafricană în timp ce investigau acivităţile mercenarilor ruşi în regiune.