Creditele nu sunt acordate angajaţilor Microsoft, ţinta fiind profesorii care îi învaţă carte pe angajaţii companiei sau cei care lucrează în spitale şi au grijă de angajaţii Microsoft.
Preţurile apartamentelor în Seattle, unde este sediul Microsoft şi Amazon, au explodat, ceea ce a făcut ca anumite categorii profesionale să nu mai aibă acces la locuinţe aflate în centrul oraşului.
Brad Smith spunea că prin acest proiect categoriile profesionale vizate de Microsoft nu vor pierde zilnic patru ore pentru a veni la muncă şi a se întoarce acasă. La salariile lor, aceste categorii profesionale nu-şi pot permite să stea în centru.
În oraşele unde îşi au sediul marile companii de IT şi unde angajaţii sunt plătiţi cu mult peste salariul mediu, asta dacă nu au ajuns chiar milionari, piaţa de real estate a crescut foarte mult, fiind aproape imposibil pentru alte categorii profesionale să se apropie de locuinţe în centrul oraşului.
Microsoft a realizat că una dintre problemele cu care se confruntă ţine de faptul că profesorii care îi învaţă pe angajaţii lor în şcolile primare şi preuniversitare nu au nicio şansă pe piaţa de real estate, ceea ce îi va determina să nu-şi mai dea silinţa cu elevii.
Foarte puţine companii, odată ce au ajuns în top, se gândesc la forţa de muncă. De obicei toată lumea critică sistemul de educaţie, aşteptând ca statul să le livreze oameni, exact ca un produs de care ei au nevoie.
La rândul lor, aceşti oameni trebuie să fie pregătiţi de cineva. Iar dacă aceşti cineva nu au venituri suficiente, nu vor fi profesori buni pentru viitorii lor angajaţi. Iar toată lumea pierde. Confruntate cu o lipsă acută de forţă de muncă, companiile din România au început să investească în proiecte rezidenţiale ca să convingă oameni să lucreze pentru ele. Dacă eşti din altă parte, primul lucru la care te gândeşti când vii într-un oraş nou este unde vei sta. Şi dacă salariile din piaţă sunt suficiente, astfel încât să poţi să plăteşti o chirie. Şi, de ce nu, chiar să iei un credit şi să plăteşti rate.
Companiile vor fi nevoite să se uite şi dincolo de propriii angajaţi, către piaţa de învăţământ şi către piaţa de sănătate. Ca să ai salariaţi care să fie şi buni, ai nevoie de profesori. Şi în primul rând nu profesori de facultate, ci profesori de şcoală primară şi liceu.
În România, aici este marea problemă. Profesorii de la şcolile primare şi de la licee nu câştigă suficient astfel încât să stea la masă cu un elev. Sunt foarte multe cazuri în care salariile de intrare într-o companie sunt mai mari decât salariile profesorilor. Iar acest lucru a născut mari frustrări. Plus că o companie are pretenţia ca viitorul angajat să fie bine pregătit.
Acest lucru se va schimba, iar Microsoft doar a deschis piaţa. Vom vedea din ce în ce mai multe companii mari care îşi vor crea propriul program Prima casă, în încercarea de a avea angajaţi bine pregătiţi, bine hrăniţi şi sănătoşi.
Dacă n-are cine să ofere aceste lucruri, companiile vor avea mari probleme. De fapt, le au deja.
Toată Europa Occidentală ţipă după forţă de muncă şi constată că generaţiile sunt tot mai slab pregătite. Când un programator are 100.000 de dolari pe an, un profesor 30.000 de dolari pe an, iar profesorul face naveta ca să ajungă la şcoală, sistemul începe să crape.
În România, un programator are 1.500 de euro pe lună, iar un profesor de şcoală generală sau de liceu nu cred că este plătit cu mai mult de 500 de euro. Profesorii de la facultate pot obţine aceste venituri.
Proiectul Prima casă din România a oprit scăderea preţurilor pe piaţa imobiliară şi a dat posibilitatea foarte multor tineri să acceseze un credit la un cost pe care şi-l puteau permite. Programul a funcţionat.
Când statul va stopa acest program Prima casă, marile companii vor ajunge să-şi creeze propriul program fie pentru a-şi susţine salariaţii, fie pentru a susţine profesorii.
Tag: lipsa
-
De ce a ajuns Microsoft să dea credite „Prima casă”
-
NATO şi Rusia nu au ajuns la niciun acord privind INF
Vineri, la Bruxelles, s-a derulat o reuniune a Consiliului NATO-Rusia, tema centrală fiind situaţia Tratatului INF. Reprezentanţii statelor membre NATO au cerut Moscovei să renunţe până pe 2 februarie la noile sisteme de rachete de croazieră care pot transporta ogive nucleare. Dacă Moscova nu se va conforma, Administraţia Donald Trump va iniţia procedurile de retragere a Statelor Unite din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare.
“Tratatul INF este în pericol real. Cu cât Rusia va reveni mai curând la respectarea Tratatului, cu atât va fi mai bine. Tratatul nu are nicio valoare dacă nu este respectat; problema sunt rachetele ruse din Europa”, a declarat după reuniune Jens Stoltenberg, secretarul general NATO.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Pericolul de pe şosele: Aproape două milioane de maşini, dintr-un total de opt milioane la nivel naţional, nu au ITP
Astfel, din verificările efectuate în evidenţele DRPCIV se constată faptul că, de la data intrării în vigoare a prevederilor legale din mai 2018, dintr-un total de 8.211.381 autovehicule înmatriculate la nivel naţional, un număr de 1.996.132 au în prezent suspendată înmatricularea pe fondul lipsei inspecţiei tehnice periodice (ITP) sau al ne-transcrierii dreptului de proprietate de către noul proprietar al vehiculului.„În conformitate cu prevederile OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, conducerea unui vehicul al cărui termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni (de la 9 la 20 puncte amendă, de la 1.305 lei la 2.900 de lei) odată cu reţinerea de către poliţistul rutier a certificatului de înmatriculare/înregistrare”, se mai arată în comunicatul DRPCIV. -
Romania deţine 60% din rezerva totală din Europa a celei mai dorite RESURSE de pe PLANETĂ şi cu toate astea românii o ignoră
Circa un milion de oameni mor, anual, din cauza utilizării apei infestate sau a lipsei acesteia şi 844 de milioane de persoane nu au acces la apă potabilă, deşi 70% din suprafaţa Planetei Albastre este acoperită de apă. Problemele legate de penuria de apă la nivel global nu mai reprezintă o chestiune ipotetică, ci o realitate concretă.
Cu 2.500 de izvoare şi 60% din apele minerale din Europa, România este unul dintre statele cu cele mai bogate resurse subterane de apă. Chiar şi aşa, nu este total ferită de pericolul unei crize la nivel hidrologic. Care sunt efectele lipsei de apă pe plan global, ce impact are aceasta asupra României şi care sunt riscurile ca, într-o bună zi, acest element indispensabil vieţii să fie complet epuizat
4 milioane de oameni aflaţi în pericol iminent de a rămâne fără apă, după ce, în urma unei periode de secetă de trei ani, resursele de apă stocate în rezervorul oraşului au fost aproape complet epuizate. Nu este un scenariu de film SF, ci s-a întâmplat deja, în octombrie anul trecut, în cel mai mare oraş din Africa de Sud, Cape Town. Primarul Patricia De Lille anunţa adoptarea unor măsuri drastice menite să facă faţă situaţiei fără precedent în care se afla metropola africană.
În faţa acestui scenariu care putea deveni, în doar câteva luni, unul morbid, autorităţile au înţeles că singura metodă de supravieţuire este adoptarea unor măsuri extreme. Aşa că au redus treptat cantitatea de apă pe cap de locuitor, până la aproape o şesime din consumul mediu al Statelor Unite. Astfel, fiecare persoană a avut dreptul de a folosi zilnic maximum 50 de litri de apă. Cu toate acestea, în urma calculelor s-a constatat că rezervorul oraşului nu poate suplini nevoia celor patru milioane de locuitori decât pentru o perioadă limitată de timp, iar data limită până la care consumul urma să fie acoperit a fost numită, cu o conotaţie apocaliptică, Ziua Zero. Pe cititorii presei internaţionale, Ziua Zero poate, cel mult, să îi ducă cu gândul la un peisaj apocaliptic sau la o scenă de film. Însă, pentru patru milioane de oameni, Ziua Zero este o realitate concretă, sumbră, cu care este posibil să se confrunte curând.
Iniţial, Ziua Zero a fost fixată pe pe 22 aprilie 2018, apoi a fost mutată pe 11 mai. După schimbări succesive, datorită raţionalizării extreme la care au recurs autorităţile, locuitorii au primit o nouă amânare, până anul viitor. Măsurile rămân, însă, valabile.
Este uşor să îţi imaginezi acest scenariu într-o ţară din Sudul Africii, însă pentru populaţia altor state, penuria de apă pare un subiect îndepărtat. Cu toate acestea, Betsy Otto, directorul programului de apă la nivel global din cadrul Institutului de Resurse Mondiale, spune că „problemele cu care se confruntă Cape Town ar trebui să servească drept apel de trezire pentru celelalte ţări, cu privire la realitatea creşterii stresului cauzat de lipsa apei”. Stresul cauzat de lipsa apei apare atunci când cererea depăşeşte oferta disponibilă. Conform experţilor, statele din întreaga lume s-ar putea confrunta la un moment dat cu această criză, indiferent de numărul de izvoare pe care le deţin. Deja, California a trecut printr-o secetă care a durat mai mulţi ani. La fel, Australia a supravieţuit unei secete de aproape zece ani (2003-2012), considerată seceta mileniului, iar în 2015 Sao Paulo s-a confruntat, la fel, cu o criză a deficitului de apă datorată atât secetei, cât şi infrastructurilor ineficiente. Otto pune criza globală a penuriei de apă pe seama nepăsării autorităţilor: „Am investit prea puţin în măsuri şi am lăsat structurile existente să se degradeze”, declară ea.
Chiar dacă pare puţin plauzibil ca apa să se termine, în condiţiile în care 70% din suprafaţa Terrei este formată din apă, totuşi, procentul apei dulci este de doar 2,5%, o mare parte din această cantitate fiind stocată în gheaţă şi zăpadă. În realitate, populaţia are acces imediat la doar 1% din resursele de ape dulci.
Rebecca Keller, om de ştiinţă şi analist tehnologic la compania de informaţii Stratfor, spune că este extrem de important ca penuria de apă să fie tratată ca o problemă globală, deoarece oraşele ar trebui să lucreze la soluţii încă de pe acum. „Poate nu ne vom confrunta cu acelaşi scenariu ca în Cape Town. Ar putea fi altele: poluarea, seceta, schimbările climatice sau suprapopularea”, avertizează aceasta, exemplificând cu cercetările ştiinţifice care arată că despăduririle masive au schimbat ciclul hidrologic al râului Amazon.
Diferenţa dintre state privind accesul la apă potabilă devine la rândul său o problemă. În timp ce unele ţări deţin resurse importante de apă, populaţiile sărace sunt nevoite să se descurce prin metode proprii. Această situaţie duce deseori la furtul de apă – pentru profit, pentru supravieţuire sau pentru ambele. „Recunoaşterea de către Organizaţia Naţiunilor Unite a apei ca drept al omului în 2010 a complicat problema furtului de apă”, a declarat Vanda Felbab-Brown, expert în cadrul Institutului Brookings. „Dreptul la apă nu este echivalent cu dreptul la apă gratuită. În acelaşi mod în care oamenii trebuie să plătească pentru hrană, ei ar trebui să se aştepte să plătească pentru apă potabilă”, a explicat Felbab-Brown.
Această idee nu a oprit însă furtul de apă pe scară largă în ţări precum Brazilia, India şi Mexic. Întreprinderile şi persoanele fizice interceptează ilegal conducte şi rezervoare sau găsesc alte modalităţi de a evita contoarele de apă. Cu toate acestea, Felbab-Brown spune că nu există o soluţie unică la această problemă, deoarece contextul furtului de apă variază între locaţii, dar crede că „o mai bună aplicare a legii, monitorizarea apei şi crearea unor baze de date cuprinzătoare sunt puncte bune de plecare pentru guverne. Guvernele trebuie să recunoască faptul că nu pot cere doar aplicarea legii fără a oferi alternativă legală”.
În momentul în care furtul apei va deveni o problemă la nivel internaţional, acest lucru ar putea conduce la un punct de tensiune geopolitică între ţările care se confruntă cu probleme transfrontaliere de apă, spune Keller, exemplificând cu construcţia barajului Marea Renaştere de pe Nil, un proiect hidroelectric de patru miliarde de dolari, finanţat de Etiopia, care ar pune Egiptul în situaţia de a-şi pierde rezervele de apă potabilă.
Diminuarea deficitului de apă s-a dovedit a fi un subiect politic dificil deoarece, în multe ţări, soluţiile de mediu sau de climă tind să întâmpine dificultăţi în a aduna destul sprijin politic pentru a deveni o realitate. De asemenea, este extrem de costisitor să se construiască noi surse de apă, baraje şi instalaţii de desalinizare. „Politicienii nu se mobilizează decât în situaţia unui eveniment acut – o secetă severă, de exemplu”, afirmă Keller. Ideea este susţinută şi de Betsy Otto, care crede că „multe guverne au făcut prea puţin pentru a-şi ghida cetăţenii în ceea ce priveşte comportamentul eficient din punct de vedere al apei. Otto consideră că „acest lucru poate fi implementat prin controale ale preţurilor, care reprezintă însă rareori o măsură populară.” Ea susţine că ar trebui să existe două niveluri de stabilire a preţurilor: preţurile de conservare, care să taxeze cu tarife minime cantitatea de apă suficientă pentru nevoile de bază, şi preţuri mai mari pentru consumul de apă la discreţie. „La nivel naţional, guvernele ar trebui să încurajeze conversaţia cu privire la problemele de conservare, deoarece economisirea apei va fi întotdeauna mai ieftină decât construirea sau forarea unor surse noi”, a adăugat Otto.
La nivel de investiţii, mesajul transmis de Global Water Fund comunităţii globale de investitori este că sectorul apei este o industrie de 500 de miliarde de dolari, în continuă creştere. Potrivit acestei organizaţii, există încă o creştere puternică a segmentului în China, Australia, Orientul Mijlociu, Africa şi Rusia. Finanţarea hidroinfrastructurii nu este obiectul unei investiţii unice, ci solicită cheltuieli imense deopotrivă din partea mediului privat şi public pentru menţinerea şi operarea activelor. Investiţiile în sectorul apei vor avea succes dacă vor fi acompaniate de politici guvernamentale, cadre legale puternice şi o stabilire inteligentă a preţurilor. Stella Thomas, fondator şi managing director al Global Waterfund, afirmă că „o investiţie de un dolar în apă poate genera profit care să varieze între opt şi 35 de dolari şi poate să crească PIB-ul unei ţări cu o medie de 3,7%. Apa trebuie să fie folosită ca o unealtă pentru progresul economic, social şi politic.”
■ Un scenariu îndepărtatPentru o ţară bogată în ape, aşa cum este România, un scenariu apocaliptic în care apa ajunge la fel de scumpă ca metalele preţioase, aşa cum vedem în filmele SF, pare, dacă nu improbabil, cel puţin îndepărtat. Şi, prin urmare, un subiect care nu ne îngrijorează cu adevărat. Frecvent apar informări şi imagini despre cât de poluate sunt apele de la noi din ţară cu reziduuri menajere. Şi asta pentru că majoritatea populaţiei din mediul rural aruncă, pur şi simplu, gunoaiele în apa din apropiere.
„Topirea zăpezilor şi ploile din această primăvară au antrenat deşeurile aruncate de riverani şi turişti pe malurile râului Bistriţa şi a afluenţilor acestora. Hidroelectrica face şi în acest an eforturi pentru ecologizarea lacului şi pentru reducerea cantităţilor de deşeuri plutitoare al căror impact este semnificativ atât pentru mediu, cât şi pentru randamentul hidroagregatelor”, se arată într-un comunicat transmis recent de Hidroelectrica. Compania estimează pentru anul 2018 un cost de circa 150.000 de lei numai pentru ecologizarea Lacului Izvorul Muntelui. În 2017, cantitatea de deşeuri colectată de Hidroelectrica de pe acest lac a fost de doar o tonă, deoarece regimul precipitaţiilor a fost relativ scăzut, însă în 2016 – prin forţe proprii şi prin acţiuni de voluntariat desfăşurate cu sprjinul ONG-urilor, s-au colectat 50,5 tone de deşeuri de pe malul lacului Izvorul Muntelui. În trecut, deşeurile astfel recuperate nu au fost acceptate de către colectorii autorizaţi ca fiind reciclabile, astfel că Hidroelectrica a suportat şi costurile pentru depozitarea temporară şi eliminarea acestora.
Penuria de apă la nivel global este, în opinia lui George Ristea, director general Apa Calipso şi preşedinte al Asociaţiei Producătorilor din Industria Apei (APRIA), o problemă reală şi urgentă. El spune că „deficitul de apă va deveni un subiect mai important decât schimbările climatice deoarece reprezintă un pericol mai mare decât încălzirea globală, fiind o relaţie de tipul cauză-efect. Comisia Europeană dezvoltă tot mai multe proiecte şi are ca obiectiv major identificarea de soluţii practice privind problema deficitului de apă şi a fenomenului de secetă în Europa.”
Radu Dumitru, director general al Societăţii Naţionale a Apelor Minerale (SNAM S.A.), declară că preocupările legate de lipsa apei pot fi subiective, şi că opiniile legate de penuria apei diferă de la caz la caz, în funcţie de persoană, deoarece vom primi un răspuns diferit „dacă ne adresăm cu această întrebare unui cetăţean din vestul Europei sau unuia din Kenya. Primul foloseşte zilnic în gospodărie în jur de 2.000 litri de apă, iar cel din urmă abia dacă are un minim pentru consumul necesar la limita supravieţuirii”. El adaugă că „problema apei se pune în două aspecte, legate oarecum unul de celalalt. Putem vorbi de apa necesară în consumul industrial, de exemplu în irigaţii, şi de apa potabilă. Al doilea aspect este cel cu efecte pe termen foarte scurt, deoarece organismul uman poate rezista, în medie, maxim trei zile fără apă. Ambele sunt însă de actualitate şi războaiele din Orientul Mijlociu şi din Africa de Nord stau mărturie”.
Pe plan local, reprezentanţii principalilor îmbuteliatori de apă consideră că nu ne putem raporta la Africa de Sud, deoarece au o climă predominant secetoasă comparativ cu cea din România, unde clima este temperat-continentală de tranziţie, marcată de influenţe climatice oceanice, continentale, scandinavo-baltice, submediteraneene, cu un regim bogat al cantităţilor de precipitaţii. „România are în jur de 2.500 de izvoare de apă care ar constitui, potrivit unor estimări, circa 60% din apele minerale ale Europei. Plus resurse de suprafaţă. Doar în situaţii extreme (ca să nu spunem apocaliptice) am putea ajunge în situaţia menţionată: cataclism, accident nuclear sau ceva similar. Puţin probabil”, afirmă Horaţiu Rada, acţionar Aur’a.
Ideea este susţinută şi de George Ristea: „România are un sistem de gospodărire a apelor bun, avem specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim, însă trebuie adoptate politici pentru căutarea de noi resurse.” De asemenea, Radu Dumitru spune că „din fericire, Romania nu are astfel de temeri în acest moment. Suntem în continuare ţara cu cele mai rezerve subterane la nivel european.” El adaugă că „nici reţeaua hidrografică de râuri şi lacuri nu este de neglijat. Cu o bună şi diligentă administrare nu se întredeve în viitor o astfel de problemă generalizată.”
Totuşi, aceştia nu exclud complet repetarea în viitor a unui scenariu asemănător celui din Africa de Sud şi la noi în ţară. „Apa poate deveni un lux în condiţiile schimbărilor climatice dramatice, în condiţiile în care creşte nivelul de poluare, sau a unei exploatări iresponsabile a resurselor. Şi, da, este posibil un asemenea scenariu. Soluţia, indiferent de termen, este să fim precauţi în consum”, afirmă Rada. El adaugă că: „Ne-am putea gândi la deşertizarea României, ca scenariu posibil, din cauza schimbării climei, a intervenţiilor umane haotice, cu defrişări masive, poluare şi dezvoltare industrială agresivă”.
Pe de altă parte, Radu Dumitru susţine că la repetarea unui astfel de scenariu în România s-ar putea ajunge din „lipsa investiţiilor în acest domeniu, în sensul că vom fi în situaţia de a avea îndeajuns de multă apă, dar să nu o putem duce unde este nevoie.”Situaţia în care apa ar putea deveni un lux accesibil doar celor cu venituri ridicate nu este, pentru reprezentantul Aur’a, doar o posibilitate, ci o realitate: „Apa la nivel mondial este un lux. Producţia mondială de apă îmbuteliată se situează la aproape 200 de miliarde de litri anual, o cifră care pare semnificativă dar care nu atinge nici pe departe necesarul real al planetei. Există ţări în care apa putem spune că depăşeşte valoarea aurului, şi ne gândim direct la Africa, unde trăiesc aproape 40% din oamenii de pe planetă fără acces la apă potabilă.”
În opinia lui George Ristea, probabilitatea unui scenariu în care tariful apei potabile din Romania să crească atât de mult încât apa să devină un lux, accesibil doar celor cu venituri peste medie, ar insemna un dezastru. „Un guvern incapabil să rezolve problemele majore ale populaţiei cauzate de secetă (şi nu numai) ar duce la un declin social şi migrare în masă. Prin politicile guvernamentale poate fi crescut artificial preţul apei, prin introducerea de taxe (nejustificate), situaţie care poate îngreuna exploatarea resurselor de apă, ceea ce duce la limitarea accesului la această resursă pentru o largă parte a populaţiei. De aceea, va trebui să ne adaptăm, adică să evaluăm punctele vulnerabile şi să acţionăm în vederea reducerii riscurilor.”
Reprezentantul Apa Calipso afirmă, de asemenea, că infrastructura nu a fost îmbunătăţită, aspect care contribuie la pierderi masive de apă, şi crede că o eventuală secetă poate fi deosebit de gravă; în consecinţă, raţionalizarea apei pe durata anilor de secetă ar deveni o realitate a vieţii cotidiene. „Populaţia cu venituri sub medie nu va avea suficiente resurse încât să platească scumpirea apei, ceea ce va duce la un alt decalaj social”, adaugă Ristea. Cu toate acestea, completează tot el, Romania are un sistem de gospodărire a apelor bun, cu specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim.
O eventuală criză a apei ar avea un impact devastator asupra companiilor producătoare de băuturi, dar şi asupra economiei în general şi asupra vieţii sociale, consideră George Ristea. „Multe dintre companiile mici şi mijlocii şi-ar închide porţile, iar şomajul ar creşte semnificativ. Un număr tot mai mare de companii din întreaga lume încearcă să se adapteze la costurile ridicate ale apei şi la rezervele deficitare.
Companiile sunt nevoite să cheltuie sume uriaşe pentru a îmbunătăţi sistemele de gestionare, conservare şi colectare a apei”, crede el. Spune că aşa i-a venit ideea de a înfiinţa Asociatia Producătorilor din Industria Apei (APRIA), pentru a sprijini industria la nivel naţional prin participarea la programele legislative şi pentru a facilita o mai bună comunicare între administraţia publică şi mediul de afaceri din domeniu, beneficiarul direct fiind populaţia.
Horaţiu Rada crede, la rândul său, că impactul s-ar răsfrânge asupra tuturor, doarece companiile ar plăti taxe şi redevenţe mult mai mari iar acestea s-ar regăsi în costul produsului final, fapt care ar conduce, automat, la scăderea producţiei şi a consumului.Ristea susţine însă că vânzările de apă îmbuteliată, la nivel global, au crescut mult în ultimii ani, iar acest trend s-a resimţit şi în Romania, în ultimii ani consumul de apă de izvor crescând semnificativ. Şi reprezentantul SNAM declară că într-adevăr, consumul de apă a crescut în România în ultimii zece ani, dar că ţara noastră are rezerve suficiente pentru a face faţă oricăror provocări.
În unanimitate, reprezentanţii companiilor şi ai instituţiilor de profil consideră că influenţa climei asupra rezervelor de apă potabilă joacă un rol esenţial: „Influenţa climei este determinantă! Biosfera şi ecosistemele în integralitatea lor depind de schimbările climatice. Şi invers. Putem vorbi de un cerc vicios sau de principiul acţiune-reacţiune”, susţine Rada.
„Pentru cei care produc apă potabilă din bazinele hidrografice de suprafaţă, încălzirea globală are un impact devastator. Aducţiunile de apă au o pierdere la suprafaţă de 40% în funcţie de temperaturile exterioare, astfel, clima are un impact major”, declară şi reprezentantul SNAM. La fel, George Ristea afirmă că „schimbarea climei influenţează viaţa noastră, a tuturor. Resursele de apă sunt esenţiale pentru dezvoltarea umană şi economică în general, însă este cert faptul că schimbările climatice îşi vor intensifica atât frecvenţa, cât şi gravitatea. Asistăm în ultimii ani la fenomene meteorologice extreme, iar oamenii de ştiintă trag semnale de alarmă în acest sens.” El adaugă că analiza privind adaptarea la schimbările climatice se concentrează mai ales asupra problemelor legate de rezervele de apă, în special pentru a reduce consecinţele secetei, afirmând din nou că, totuşi, în acest moment nu există riscul penuriei de apă în România.
În ceea ce priveşte riscurile în exploatarea apelor, principalii factori care ar putea conduce la o criză a apei sunt, în opinia reprezentantului SNAM, managementul deficitar şi lipsa protecţiei. Riscurile de infestare prin proasta administrare sunt majore în ţările slab dezvoltate şi fără infrastructură.
-
Cine vrea să cumpere un business românesc?
„Ne aflăm într-un moment în care mulţi dintre antreprenorii români nu şi-au găsit succesori cărora să le lase moştenirea businessurilor. Foarte puţine afaceri româneşti au pregătit a doua generaţie pentru a merge mai departe. Noi, românii, nu avem acest spirit de a lăsa afacerile pentru generaţiile viitoare, de aceea există o sumedenie de companii româneşti cu potenţial care ies şi vor mai ieşi la vânzare”, a spus Horia Abrudan într-o discuţie cu ZF.
În România, doar 30% din afacerile de familie rezistă tranziţiei către a doua generaţie şi numai 15% rezistă celei de a treia generaţii. Principalii cumpărători pentru businessurile româneşti sunt multinaţionalele, fondurile de investiţii şi doar printr-o excepţie un cumpărător poate să fie o altă firmă românească. Cei mai mulţi dintre antreprenorii români care au reuşit să ajungă cu firma întreagă până acum, care au un business sustenabil şi un brand recunoscut de piaţă, nu s-au pregătit pentru achiziţia unor alte firme româneşti. Cel mai probabil nici nu şi-au pus această problemă. Însă cei mai mulţi spun că multinaţionalele acaparează piaţa, domină economia românească şi fac jocurile pentru că au puterea de a-i cumpăra pe alţii şi de a stabili ulterior regulile jocului. Dar nimeni nu cred că i-a oprit pe antreprenorii români să se pregătească să-i cumpere pe alţi antreprenori români şi să-şi mărească businessul. Neavând acest exerciţiu, nici nu-şi pun problema achiziţiei unei companii româneşti sau a brandului din faţa unui business.
În 30 de ani de business dur nu au mai apucat să-şi facă echipă de fuziuni şi achitiţii, dar nici să fie permanent în legătură cu firmele de consultanţă astfel încât, atunci când apare ceva la vânzare, o dată în viaţă, să fie pregătiţi. Antreprenorii români vor să cumpere active, terenuri, clădiri de birouri, tot ce reprezintă active fixe pe care le văd în faţa ochilor, şi mai puţin vor să cumpere branduri sau poziţionări în piaţă. Până la un anumit punct un business poate să crească organic, dar pentru a ajunge mai mare, la un moment dat ai nevoie de achiziţia rivalilor, competitorilor, pentru a câştiga cotă de piaţă şi pentru a da tonul în business. Celebrele companii germane mici şi mijlocii încep să se confrunte cu aceeaşi problemă, respectiv nu mai are cine să preia şi să conducă businessul de familie. Dar ei sunt la a patra, a cincea sau a şasea generaţie.
Iar fondurile de investiţii abia aşteaptă să iasă la vânzare celebrele companii germane mici şi mijlocii, o oportunitate cu care nu te întâlneşti de multe ori în viaţă.
Antreprenorii români care nu au urmaşi nu s-au îngrijit să aibă manageri profesionişti şi de aceea le este foarte greu să lase afacerile pe mâna managerilor. Mai bine vând afacerea, iau banii, iar copiii vor moşteni un cont în bancă.
Ieşirea pe pieţele externe, fie prin vânzarea unor produse, fie prin investiţii directe, fie prin achiziţia altor companii, a fost ocolită de antreprenorii români şi, din acest motiv, comerţul exterior al României este cel mai prost dintre fostele ţări comuniste.
Nici cultivarea în cadrul propriilor companii a unor organigrame profesioniste nu a fost pe lista de priorităţi a antreprenorilor români şi, din acest motiv, fie nu găsesc manageri profesionişti atunci când au nevoie, fie cei care ar putea să conducă businessuri antreprenoriale nu vor să vină să lucreze pentru patronii români. Este un cerc vicios, din care principalii câştigători sunt multinaţionalele şi fondurile de investiţii, care sunt pregătite în orice moment pentru achiziţii. Fondurile de investiţii, şi multinaţionalele preferă mai degrabă să cumpere companii şi branduri decât să le facă de la zero, pentru că aşa ajung în frunte mult mai repede şi pot să controleze pieţele.
Antreprenorii români nu au nici exerciţiul asocierii şi, atunci când pe piaţă apare o oportunitate, nu găsesc un punct de discuţie cu alţi antreprenori astfel încât, împreună, să poată cumpăra ceva. A cumpăra o altă companie reprezintă un chin, pentru că trebuie armonizate culturile de muncă, acest proces consumând extrem de multă energie. Dar această problemă poate fi rezolvată prin exerciţii şi prin standardizarea organigramelor şi a culturilor. Multinaţionalele nu au ajuns în top doar prin creşterea organică, ci prin achiziţii repetate. Acest lucru le-a permis să câştige piaţă rapid şi, în final, să-şi mărească valoarea şi poziţia.
A doua generaţie nu prea vrea să preia conducerea companiilor înfiinţate de părinţii lor, preferând să aştepte să moştenească banii şi nu businessul în sine.
În aceste condiţii, cine vrea să cumpere businessurile româneşti? -
Cine este mai puternic: produsul sau brandul?
Şi aceasta este problema României în business.
Companiile româneşti, antreprenorii români, au creat produse, au creat servicii, dar au uitat sau nu au mai apucat să creeze şi un brand.
Suntem mulţumiţi când vedem Made in Romania, dar brandul s-ar putea să nu fie românesc.
Coca-Cola este poate cel mai bun exemplu de marketing al lumii. Produsul în sine este simplu: apă, zahăr, sirop, sifon. O banală reţetă care însă este prezentată drept cea mai secretă reţetă a lumii.
Toată lumea a copiat produsul, conţinutul, dar nu a reuşit să copieze brandul, povestea şi marketingul Coca-Cola.
La fel este şi în cazul Pepsi-Cola.
Ikea nu a făcut şi nici nu face mare lucru; vinde nişte mese, nişte scânduri, nişte rafturi la pachet. Produsul este şi made in Romania, dar brandul este Ikea.
iPhone-ul este unul singur, chiar dacă este produs în China.
Nu mai are nicio importanţă unde este produs pantoful de sport, atâta timp cât brandul este Adidas sau Nike.
Americanii au dat producţia produselor Nike ţărilor asiatice, păstrând brandul, marketingul, diviziile de cercetare şi inovare.
La fel fac toate marile companii ale lumii.
Cele mai multe îşi fabrică produsele în altă parte decât în ţara de origine, dar după schiţele, mostrele, reţetele lor.
În România sunt centre de servicii care discută cu clienţi internaţionali fără ca beneficiarii serviciilor să ştie că vorbesc cu cineva dintr-un birou din Pipera. Clientul a sunat la call center-ul unei companii, al unui brand, şi nici nu are importanţă cine livrează produsul.
Pentru că nu au avut timp să-şi creeze brandul, să lucreze la partea de cercetare şi dezvoltare a produselor şi serviciilor oferite, companiile româneşti şi antreprenorii români s-au trezit acum că au nevoie de un brand care le aduce o valoare adăugată mai mare.
Un brand puternic dublează valoarea unei companii şi atrage angajaţii, au spus speakerii prezenţi la proiectul ZF Branduri româneşti, organizat împreună cu Raiffeisen Bank.
Dacă ai un brand cunoscut, consumatorul îţi solicită produsele, spune Levente Szell, directorul general al Agroserv.
Cosmin Moldovan, directorul general al Carmangeriei Moldovan, spune: „Când am deschis firma în anul 1993, am ales un nume care era greu de reţinut, iar după 15 ani am făcut rebranding şi am ales să schimbăm numele în Carmangeria Moldovan. Anul acesta ne vom preocupa să ne creăm un brand de bun angajator”.
Acest număr din Business Magazin este dedicat companiilor care au vrut să-şi prezinte o inovaţie.
Nu avem pretenţia că sunt cele mai importante inovaţii din România. Nici pe departe, dar vrem să spunem că este un început în demersul nostru de a convinge companiile să-şi prezinte inovaţiile, să le explice, să arate rezultatele obţinute pentru a oferi un exemplu pentru piaţă.
Lăptăria cu Caimac nu face ceva deosebit, adică vinde lapte. Dar nu orice fel de lapte, şi nu în orice fel de ambalaj.
Orice schimbare într-un produs sau un serviciu poate fi considerată o inovaţie.
Berea la PET s-a inventat în România la Bere Mureş, atunci când compania era pusă cu spatele la zid.
Inovaţia este în faţa noastră, iar sărăcia şi nevoile te fac să fii mai creativ pentru a încerca să ieşi în evidenţă cu bani mai puţini.
Nimeni nu are banii companiei Coca-Cola, dar oricine poate să facă un suc din anumite plante care să prindă teren şi în final un produs care să fie cumpărat chiar de către Coca-Cola.
România este considerată o ţară cu ingineri buni, dar care au nevoie să fie puşi într-un sistem care să le permită utilizarea minţii în crearea de produse şi servicii care să aibă utilitate în piaţă.
Acum 20 de ani, a început un prim val de call centere, a urmat un val de centre de servicii, iar acum urmează un val de centre de cercetare şi dezvoltare.
Pe baza experienţei câştigate aici, mă aştept ca inginerii şi cercetătorii români să creeze produse şi servicii inovatoare, întâi Made in Romania şi apoi ca brand.
Companiile româneşti şi-au dedicat ultimii 20 de ani creării companiei şi realizării unui produs sau serviciu.
Următorii 20 de ani vor fi pentru crearea unui brand, pentru inovare şi cercetare, asta dacă nu vor să iasă din piaţă.
Şi revin la întrebarea din titlu. Cine este mai puternic: produsul sau brandul? Cine face mai mulţi bani? -
Continuaţi să inovaţi!
BUSINESS MAGAZIN: Conferinţa dedicată companiilor inovatoare este un proiect pornit în 2014 când Dorin Oancea, coordonatorul revistei din acea perioadă, observa că în pofida dezvoltării sectorului IT, România se numără printre ţările cu cel mai redus nivel de inovaţie. Ei bine, România şi Bulgaria sunt şi în prezent singurele ţări din Uniunea Europeană care au statutul de inovator modest, performanţa României în materie de inovaţie scăzând cu 14,1% în 2016, comparativ cu 2010, potrivit celui mai recent tablou de bord privind inovarea, publicat de Comisia Europeană. Investiţiile firmelor au scăzut cu 52,3%, ajungând la 18,1% faţă de media UE în 2016. Potrivit INS, în perioada 2012-2014 s-a înregistrat o pondere de 6,5% a companiilor inovatoare în total. În anul 2016, valoarea totală a cheltuielilor pentru inovaţia de produse sau procese a fost de circa 1,8 miliarde de lei, aproape jumătate faţă de nivelul din 2014, când valoarea a fost de 3,43 de miliarde de lei, potrivit datelor anterioare ale Business MAGAZIN.
Ce este de fapt inovaţia – un termen care a devenit foarte popular în ultimii ani şi care are tendinţa să se demonetizeze?
RĂZVAN RUGHINIŞ, INNOVATION LABS: Obişnuiesc să le spun studenţilor mei că, dacă în urmă cu 20 de ani eram într-o economie a resurselor şi capitalul era predictorul esenţial pentru succesul unui business, la începutul anilor 2000 a apărut paradigma „economia cunoaşterii“, şi dintr-o dată acea ţară, acea regiune ce reuşea să pună în valoare competenţe cât mai avansate reuşea să obţină produse cât mai spectaculoase, cu o valoare economică mai mare. Cred că în epoca Facebook, în epoca conectivităţii instante am trecut într-o economie a atenţiei, iar motivele pentru care suntem într-o poziţie sau alta nu ţin atât de mult de atingerea unor rezultate, ci mai mult de modul cum întreaga regiune lucrează. În acest clasament al inovării nu suntem doar alături de Bulgaria, ci şi de Polonia, care performează la fel de slab, motivul fiind un sindrom al impostorului: suntem într-o Europă mărită, în care tot timpul ne străduim să demonstrăm că aparţinem şi discutăm mai puţin despre viziunea noastră, despre ce ne dorim.
BUSINESS MAGAZIN: Ce înseamnă pentru mediul privat inovaţia? Este aceasta într-adevăr un motor, poate să ajute la dezvoltarea afacerilor locale?
ROBERT ANGHEL, ING Bank: Aş spune că sunt două caracteristici importante ale acestui termen, care într-adevăr s-a demonetizat pentru că îl folosim mult prea mult, în mult prea multe contexte şi de multe ori în contexte greşite. Prima caracteristică este funcţionalitatea serviciului pe care îl punem în piaţă – rezolvă el o problemă reală a utilizatorului? Dacă da, atunci există potenţial ca acel serviciu să fie inovator. A doua caracteristică importantă este legată de scalabilitate: odată pus în piaţă, are relevanţă? Are scalabilitate? Dacă şi acest răspuns este afirmativ, acel serviciu este inovator. Din această perspectivă, cred că şi lucrurile de rutină pot fi rezolvate într-un mod inovator. Un exemplu este şi Black Friday, unde majoritatea feedbackului legat de livrări a fost că produsele au venit mult mai repede decât se aşteptau oamenii. Acolo e un proces care s-a optimizat, a fost optimizarea unui proces de rutină. Nu s-a investit în tehnologie, nu s-a investit în absolut nimic. O altă confuzie pe care o văd destul de des este faptul că asimilăm inovaţia cu laboratorul de tehnologie; tehnologia e un facilitator pentru inovaţie, dar nu este inovaţie. Atât timp cât nu rezolvă o problemă şi nu are de-adevăratelea relevanţă în piaţă, aş zice că nu este vorba de ceva inovator. Să nu uităm că tableta n-a inventat-o Steve Jobs, e cel mai bun exemplu.
VICTOR IANCU, KPMG: Trebuie să facem clar diferenţa între două componente ale inovării: în primul rând, inovarea înseamnă creativitate şi de multe ori partea aceasta – mai ales în business – este confundată cu inovarea. Iar a doua componentă este livrarea unui rezultat bazat pe creativitate, ceva care să aibă valoare – fie monetară, fie nonmonetară; atenţie, inovarea nu e neapărat ceva care poate fi monetizat sau care trebuie monetizat, valoarea din inovare poate fi şi un zâmbet, o bucurie adusă unei persoane. Gândiţi-vă la acest domeniu al inovării sociale, care devine foarte prezent şi în România. Prin urmare, două componente: creativitate şi livrare, capitalizare pe acea creativitate. Dacă nu le avem pe cele două împreună, nu suntem în prezenţa inovării. Bineînţeles, această capitalizare trebuie să aibă la bază o nevoie, umană sau de orice alt fel. Nu în ultimul rând, trebuie să înţelegem că inovarea este un proces, nu este instantanee; creativitatea poate fi instantanee. Dacă am înţeles acest lucru, următorul pas este să conştientizăm că un proces are nevoie de timp şi resurse.
ADRIAN ZĂRNESCU, SYSWIN SOLUTIONS: Procesul inovativ din cadrul unei companii necesită mult timp şi mulţi bani, pentru că, aşa cum ştiţi, în ultima perioadă piaţa muncii s-a degradat continuu, mai ales pe partea tehnologică. Inovarea pleacă într-adevăr de la o idee, de la o minte creatoare care identifică o soluţie la o cerinţă din piaţă, iar pe urmă, întreg procesul prin care trece acea idee este lung, trecând prin multe etape de proiectare, testare, reproiectare, retestare şi abia apoi ajungând să fie pus pe piaţă. Un alt proces foarte costisitor este cel în care intervine marketingul.CRISTIAN DANCIU, GREEN SPOTS: Ai nevoie de partea creativă şi de partea de vânzare, de monetizare a ideii. Pentru noi, inovaţia este ambiţie, este curaj, energia depusă atât în discuţiile cu potenţialii beneficiari, cât şi cu autorităţile. Inovaţia reprezintă şi încredere – încredere în tine, încredere în colegii tăi, în idee şi în potenţialul şi oportunitatea de pe piaţă în momentul actual.
RĂZVAN RUGHINIŞ, INNOVATION LABS: Mai ales în cazul inovării trebuie să ieşim din şabloanele unor definiţii, pentru că nu există una singură; asta îi încurajez şi pe studenţii mei, să nu rămână în şabloane. Eu cred că inovaţia este drumul de la idee la un produs, iar lucrul acesta nu se întâmplă accidental. Este adevărat că noi ne uităm doar la poveştile de succes, la acele exituri extraordinare, dar nu avem răbdarea să ne uităm în spate, la câtă muncă şi câte sacrificii au făcut acele companii pentru a reuşi să meargă împotriva definiţiilor clasice. Inovaţia înseamnă tocmai să nu accepţi definiţiile pe care ţi le dă altcineva, indiferent de autoritatea acestuia, şi într-un fel sau altul să încerci ceva diferit. De multe ori, poate să fie vorba inclusiv de optimizarea unui proces – ne gândim la inovare ca la ceva foarte, foarte mare, dar inovarea începe cu paşi mici. Pentru mine, inovarea este în primul rând asumarea unei probleme, a unei viziuni, şi dacă există acea asumare, la un moment dat va contamina mediul din jurul tău. Speranţa mea este că se va crea şi resursa de timp, se vor alinia şi resurse economice, dar ceea ce cred că lipseşte în societatea românească este acest nivel în care să faci un pas în faţă şi să spui: „Eu cred că aceasta este următoarea aplicaţie, acesta este următorul serviciu, acesta este următorul produs şi vreau să îl construiesc“.BUSINESS MAGAZIN: Care sunt cauzele pentru care suntem plasaţi în partea de jos a acestui clasament al inovării la nivel european? E o chestiune care ţine de mentalitate, de resurse, de sprijin din partea autorităţilor?
ROBERT ANGHEL, ING Bank: Nu sunt neapărat de acord cu acest clasament, pentru că umflăm, din nou, semnificaţia acestui termen. Cred că fiecare dintre noi a făcut ceva inovator în ultimul an, în oricare dintre companiile în care lucrează, şi insist pe faptul că inovaţia e ceva plictisitor. Poate e surprinzător ce spun, dar toţi, în fiecare zi, rezolvăm probleme de business – cum să vindem mai mult, cum să optimizăm un proces de producţie, cum să reparăm ceva ce nu funcţionează; soluţia creativă pe care o găsim pentru acea problemă asumată este un proces de inovaţie. E adevărat că nu toate companiile au un proces standardizat pentru a identifica problemele, pentru a le prioritiza, pentru a le valida cu acţionarii şi pentru a găsi, apoi, soluţii care să fie validate, implementate şi ulterior scalate. Cred că nu sunt foarte multe companii care au o astfel de metodologie bazată, în principal, pe design thinking, dar informal toţi facem asta.
Văd că apar din ce în ce mai multe iniţiative de digitalizare a bankingului în România, de la George până la BT Pay sau Orange Money, şi toate vin ca iniţiative care aduc gradul de digitalizare a bankingului la un standard actual. La nivel de proces, e greu de spus câte bănci au formalizat procesul de inovare.
ADRIAN ZĂRNESCU, SYSWIN SOLUTIONS: Ideile vin din toate direcţiile, inclusiv dinspre contabilitate sau dinspre marketing. Apoi este analizată acea idee, poate fi transformată într-un proiect de succes, poate fi dus produsul pe piaţă sau poate fi adoptată mai întâi în cadrul companiei. La noi în companie totul se desfăşoară bazat pe inovaţie, bazat pe idei care sunt puse în practică şi finanţate. Bineînţeles, există şi eşecuri; să nu creadă cineva că într-o companie al cărei obiect de activitate principal este inovaţia sau cercetarea nu apar eşecuri sau bugete cheltuite în van, fără un rezultat palpabil. Dar tocmai asta este frumuseţea jocului, şi până la urmă chiar şi din eşecuri se creează alte produse, se identifică alte soluţii care până la urmă sunt transformate în produse de succes.
VICTOR IANCU, KPMG: Aş plasa companiile în două mari categorii: 1. unele care se nasc inovatoare, acestea sunt în general start-up-uri, companii care s-au creat venind în întâmpinarea nevoilor unui grup de persoane sau ale unei pieţe – în mod automat, acea companie şi-a organizat şi procesele, modul de a lucra şi ecosistemul de parteneri în jurul unor metodologii care sunt per se inovatoare; 2. organizaţiile mature, care dintr-o dată se lovesc de noi realităţi şi atunci spun: „OK, trebuie să inovăm”, fără a avea neapărat proprietatea termenilor. Atunci când discutăm cu oameni din business, ajungem să înţelegem că mai întâi trebuie să facem un fel de evanghelizare a ceea ce înseamnă inovarea ca proces şi structură, iar asta e în regulă. Inovarea este complicată în afaceri pentru că „business thinking” este total diferit de „innovation thinking”; în primul caz ai nevoie de predictibilitate, nu poţi să greşeşti foarte des, pentru că ai clienţi care nu îţi permit un asemenea lux; în „innovation thinking”, greşeala este aici o oportunitate de a învăţa, pentru că poţi să experimentezi. Impredictibilitatea este ceva ce face parte din joc, este asumată. Pentru a reuşi să îmbine cele două tipuri de gândire (aparent antagonice), în unele organizaţii se formează echipe cărora li se acordă posibilitatea să funcţioneze după alte reguli, nu după cele corporate. Sunt diferite soluţii care se pot adapta, iar aici noi intervenim şi sprijinim organizaţiile să găsească şi mai apoi sa implementeze cele mai bune soluţii.
BUSINESS MAGAZIN: Cum ajungi să finanţezi un proiect important de inovare într-o companie? Puteţi să îmi daţi câteva exemple?
ROBERT ANGHEL, ING Bank: În ING am oprit operaţiunile cu numerar, adică am adresat următoarea problemă a utillizatorului: „Ca să pot să îmi depun banii mei, trebuie să fac următorul lucru: să îi iau într-o borsetă sau sacoşă – şi nu glumesc, au fost sacoşe -, să merg cu maşina până undeva, să caut loc de parcare, să stau la o coadă, să vorbesc cu cineva şi, după această interacţiune, să pot să îmi folosesc banii oricum aş vrea.” Asta nu e o experienţă de care am fost vreodată mândri şi atunci ne-am propus să îi ajutăm pe aceşti clienţi să îşi folosească banii mai uşor în format digital. În realitate, dacă te uitai la dimensiunea sau la volumul de tranzacţii făcute prin acest proces dureros, el nu reprezenta mai mult de 3% din total. A trebuit să reinventăm multe procese prin care să acomodăm depunerile de numerar la orice ATM, chiar dacă nu eşti client al ING. După un an de zile, cât a durat implementarea proiectului, am reuşit să îl închidem cu succes. Nu aş spune însă că e unul dintre cele mai inovatoare servicii ale ING sau unul de care să fim cel mai mândri. Aş oferi un alt exemplu: la un moment dat, în ING aveam funcţionalitatea prin care doi utilizatori puteau să facă transferuri peer-to-peer prin NFC (Near Field Communication), doar atingând cele două telefoane. A fost o foarte bună provocare tehnologică, ceva ce dezvoltatorii au făcut în timpul liber. De comunicat a fost extraordinar de interesant, era ceva ce nu mai avea nimeni; în final, mai puţin de 1% din utilizatorii de mobile banking au folosit opţiunea. A fost aceea o inovaţie? Nu cred că a rezolvat nicio problemă a utilizatorului şi atunci nu aş recunoaşte-o ca inovaţie. Pe de altă parte, acum ceva timp am implementat un proces prin care, în loc să validăm datele clienţilor care aplicau pentru un credit cu adeverinţă de venit în format fizic sau alte interogări asincrone la biroul de credit, am făcut un flux în timp real prin interogarea la ANAF sau Biroul de Credit. Rezolvi o problemă a clientului? Da, pentru că nu mai vine cu adeverinţa, nu mai stă două zile ca să primească creditul. Nu a fost o provocare tehnologică, a fost o implementare relativ simplă, dar a bifat aceste trei condiţii: a rezolvat o problemă a clientului cu o soluţie care a fost confirmată de către client şi care s-a scalat. E o soluţie inovatoare.
VICTOR IANCU, KPMG: La nivel de ţară, suntem pe ultimul loc în Europa la investiţiile în cercetare-dezvoltare şi inovare, deşi este demonstrat şi empiric, şi teoretic că există o legătură directă între investiţii şi valoarea economică ce provine din activitatea de inovare. Problema pe care o văd eu – şi asta e o chestiune la nivel de politici economice şi la nivel naţional – este că se pune semnul egal între nevoile unui business comun, cum e cel imobiliar, şi altele care includ inovarea pe scară largă. În real estate am cumpărat astăzi un teren, l-am dezvoltat şi în jumătate de an pot să obţin şi profit; în zona inovării lucrurile stau total diferit. În proiectele care implică inovare investeşti, dar nu ştii ce rezultate vei obţine, este posibil să pierzi, şi acesta este un lucru pe care trebuie să ţi-l asumi ca organizaţie de la început.
BUSINESS MAGAZIN: Mai puţin de 0,5% din PIB este alocat investiţiilor ÎN cercetare şi dezvoltare.
VICTOR IANCU, KPMG: Conform ultimelor date, cred că o să apară în decembrie cele pe 2017, ultimul procent era 0,48% din PIB. Media europeană e 2% din PIB.
Răzvan Rughiniş, INNOVATION LABS: Sunt foarte multe moduri de măsurare. Toată lumea e de acord că în cei 29 de ani de la Revoluţie este cel mai scăzut nivel al resurselor de cercetare. A fost un scandal european în care România a fost implicată pentru că ţinta Europei ca spaţiu inovativ e de 2% şi foarte multe ţări depăşesc 4%, ca să ştim unde este concurenţa europeană. Aici nu vorbim de Coreea de Sud, de China, cu nişte investiţii extraordinare. Europa şi-a asumat la nivelul statelor membre o susţinere a cercetării şi inovării de 2%, iar la începutul anului guvernul avea 0,18%. N-aş vrea să intrăm în toată zona aceasta, dar ne dă totuşi până la urmă o bună înţelegere şi a surselor de inovare. E un lucru extraordinar faptul că exemplele pe care le discutăm sunt susţinute de mediul privat, ceea ce pentru mine este mai degrabă un motiv de optimism. Trebuie să înţelegem – poziţia României alături de Bulgaria şi Polonia pe rankingul de inovatori modeşti ţine şi de o politică a modului în care reflectăm lucrurile. Trebuie să înţelegem că sunt inclusiv grupuri de interese economice; Germania şi Franţa vor dori nu doar să fie în top, vor dori să fie cu o imagine extraordinar de pozitivă. Noi trebuie să luptăm şi în acest joc al limbajului, este foarte greu în momentul acesta în România să spui care sunt trăsăturile acelea puternice pe care am vrea să le vedem mai puternic ponderate în acest indicator al inovării. Astfel de evenimente prilejuiesc posibilitatea de a discuta despre punctele noastre tari ca spaţiu economic, ca ţară. Asta mi se pare cel mai important – unde putem noi să performăm mai bine decât regiunea, decât Europa. Cred că lucrul acesta se va schimba. Până acum, într-un fel sau altul toată luna de miere prelungită de 11 ani de la intrarea în Uniunea Europeană cred că ajunge la un sfârşit şi nu ne mai aşteptăm să fim daţi afară mâine din UE. Şi trebuie să încercăm într-un fel sau altul să participăm la această dezbatere, la această luptă pe ce este valoare şi ce nu este valoare, pentru că este o luptă între mai multe ţări în care fiecare vine cu punctele sale tari. Şi să luptăm această luptă într-un mod perseverent.
BUSINESS MAGAZIN: Dle Zărnescu, dvs. simţiţi că aţi putea primi mai mult sprijin din partea autorităţilor, din partea statului, sau nu aşteptaţi un astfel de sprijin?ADRIAN ZĂRNESCU, SYSWIN SOLUTIONS: Nu am primit niciodată sprijin din partea statului. Compania noastră este oarecum tânără. Mai poate fi considerată totuşi un start-up, a fost înfiinţată în 2012 plecând într-adevăr de la o idee – foarte interesantă şi foarte ciudată pentru unii – să conectăm toate parcările din România la ANAF. Şi culmea a fost că după ce am avut această idee a apărut şi o lege care i-a obligat pe operatori să facă acest lucru. Şi acesta a fost momentul care ne-a dat avânt, pentru că aveam deja hardware-ul dezvoltat. Şi pe urmă a fost doar o chestiune de implementare, dezvoltare. Undeva între 25 şi 30% din buget se alocă pentru cercetare şi dezvoltare.
BUSINESS MAGAZIN: Dvs., dle DANCIU, cât aţi investit alături de asociaţii dvs. în dezvoltarea „copacilor cu energie“ şi care a fost sursa acestei finanţări?
Cristian DANCIU, Green Spots: Am avut o sursă mixtă – o parte, finanţarea de la compania-mamă, Triptic Studio, şi am fost una din echipele curajoase care au accesat programul de finanţare Start-up Nation 2017. O parte din echipamentele pentru producţia chargerelor a fost achiziţionată prin acest program, cu ajutorul unei bănci care ne-a oferit un credit-punte. Am dorit să mergem pe această soluţie pentru a accelera cumva procesul de investiţie şi pentru a acoperi mai repede nevoia identificată pe piaţă.BUSINESS MAGAZIN: ce buget este alocat inovării Într-o bancă? Aveţi un buget anual discutat sau cum se desfăşoară mai exact lucrurile legate de finanţarea acestor proiecte?
Robert Anghel, ING Bank: În cazul nostru aş zice că tot procesul acesta este cumva integrat în organizaţie. Nu există un departament de inovaţie. Există o echipă de coach care cunoaşte această metodologie prin care formalizăm procesul de inovare. Altfel, tot bugetul companiei e pentru dezvoltare. Şi e pentru inovaţie. Nu aş zice că e un buget de inovaţie. E jobul nostru – să rezolvăm probleme cu soluţii care sunt scalabile. Şi să nu investim în feature-uri despre care credem că nu vor avea scalabilitate, succes în piaţă.
BUSINESS MAGAZIN: Dle Iancu, există şi nişte stimulente fiscale pentru companiile care cercetează şi caută soluţii inovatoare?
Victor Iancu, KPMG: Există un studiu dedicat acestui subiect realizat de KPMG. Din analiza făcută de colegii mei observăm că la acest capitol suntem totuşi în faţa multora dintre vecinii noştri din regiune, atât pe zona de angajaţi – salarii, cât şi în zona pe impozitului pe profit. Ce se întâmplă în realitate însă este că nu multe organizaţii aplică pentru genul acesta de facilităţi. Legislaţia, din ce înţeleg, nu este încă foarte clară în această direcţie şi atunci este nevoie şi de un oarecare curaj, dar şi de informare suplimentară pentru a implementa aceste facilităţi.
BUSINESS MAGAZIN: Vă rog, ca o concluzie, pe fiecare dintre dvs., să ne spuneţi cum vedeţi domeniul în care activaţi şi acei indicatori ai inovării despre care am discutat, peste 10-20 de ani?
Robert Anghel, ING Bank: Cred că bankingul este, într-adevăr, una din industriile care sunt foarte tare provocate şi va fi din ce în ce mai mult de acum încolo. Sunt trei lucruri care se întâmplă în momentul acesta care încurajează această provocare. Unul e, pe de o parte, driverul regulatoriu la nivel european, care permite şi încurajează accesul şi inovarea în rândul serviciilor financiare derulate de actori nonbancari; al doilea este accesul la tehnologie. Tinerii de 20 de ani pot să îşi facă o aplicaţie de internet banking în două săptămâni, de pildă; al treilea lucru este apetitul clienţilor pentru experienţe digitale bancare. Nu mai aşteptăm. Mama mea foloseşte Facebook. A trebuit să îi răspund la un mesaj pe WhatsApp acum. Nu ştiu dacă ştie că are o adresă de mail, dar mama mea are 70 de ani aproape şi are o experienţă digitală. Noi în România nu mai aşteptăm. De fapt cred că e invers. Utilizatorii noştri aşteaptă o experienţă digitală de la noi.
Victor Iancu, KPMG: În primul rând aş vrea să spun, ca un corolar a ceea ce s-a discutat aici, că se constată cumva că inovarea şi tot ce este în jurul ei acum se întâmplă nu datorită unui suport de politici, ci chiar în pofida acestora, ceea ce e foarte interesant. Atunci când te loveşti de obstacole, parcă îţi doreşti şi mai mult să atingi anumite obiective. Eu sunt optimist că lucrurile vor evolua în continuare, şi asta nu doar aşa, pur şi simplu, pentru că sunt eu optimist. Motivul este simplu şi efectele se simt deja: vom fi forţaţi să inovăm, iar cine nu va ţine pasul va deveni irelevant pentru clienţi şi pentru pieţe şi, nu foarte târziu, va dispărea din business.
ADRIAN ZĂRNESCU, SYSWIN SOLUTIONS: Din păcate, în momentul actual cei mai mulţi clienţi sunt în afara ţării şi asta din cauza inerţiei românului de a adopta tehnologii sau a companiilor româneşti de a adopta noi tehnologii, bazată pe faptul că trebuie să investească acum şi profitul vine mai târziu. Dar eu sunt foarte optimist, atât personal cât şi referitor la dezvoltarea companiei noastre, şi consider că în următorii ani cine nu va încerca să ţină pasul cu dezvoltarea tehnologiei, cu digitalizarea, indiferent de domeniul în care activează – că e vorba de agricultură, că e vorba de medicină sau administraţie publică – va fi dat la o parte, nu doar că va rămâne în urmă. Pentru că, vrem-nu vrem, digitalizarea reprezintă viitorul şi se realizează doar prin inovaţie.
CRISTIAN DANCIU, GREEN SPOTS: Cred că s-a uitat, cumva, elementul unitar care creează inovaţia la nivel european şi care, prin spiritul nostru şi prin personalitatea românului creează tot timpul şi a venit, de-a lungul istoriei, cu soluţii. Dar tot din cauza acelui spirit nu a avut răbdarea să le coaguleze, deci asta ar fi cumva o direcţie din punctul de vedere al indicatorilor.
RĂZVAN RUGHINIŞ, INNOVATION LABS: Eu cred într-un brand de creativitate românească şi într-o piaţă care trebuie să se schimbe. Cred în acest brand pe care reuşim să îl capitalizăm în industria de film, în cea de design interior – există un brand „made in Romania“ care se aplică excepţional produselor de design interior, şi acestea sunt pe o piaţă europeană. Până la urmă, oportunitatea este să legi brandul de om de tehnologie, de inginer român care este valorizat în oricare dintre companiile americane sau europene, de brandul de creativitate. Aceşti oameni de tehnologie trebuie să aibă, într-un fel sau altul, contextul şi imboldul să creeze valoare economică made in Romania. Premisele pentru ca România să devină un actor relevant pe piaţa globală a inovării sunt aici. Întrebarea este dacă vom reuşi să le punem în valoare.Inovaţia, ca motor al transformării serviciilor
BUSINESS MAGAZIN: Domnilor, vă întreb şi pe dvs., ce este inovaţia pt dvs. şi pentru companiile pe care le reprezentaţi?
ANDREI NICULESCU, AVOCAT: În piaţa avocaturii suntem mai tradiţionalişti, deşi încercăm să inovăm. Încercăm să introducem în România conceptul de „new law“, care vine în disonanţă cu ceea ce înseamnă piaţa tradiţională a avocaturii şi care încearcă să adapteze toate serviciile pe care avocatura le poate oferi clienţilor în funcţie de nevoile actuale ale clienţilor.
DANIEL RUSEN, MICROSOFT: E un răspuns foarte complex în ceea ce priveşte o definiţie exactă a inovaţiei, dar m-aş axa în primul rând pe succes, pe cum putem să transformăm ziua de astăzi, lucrurile pe care noi le facem astăzi, activităţile pe care le întreprindem într-un mod mai benefic – să fim mai productivi, să ne atingem obiectivele mai repede, să obţinem această balanţă între viaţa personală şi viaţa de la birou. Asta îşi propune Microsoft să facă, să ajute toate companiile, fiecare individ – fie că e vorba de acasă, fie că e vorba de birou – să inoveze şi să îşi transforme viaţa în mai bine, să obţină lucruri mai bune, măreţe. Tot ceea ce facem noi se bazează pe inovaţie, pe cercetare şi dezvoltare şi pe a îmbunătăţi lucrurile pe care le facem în fiecare zi.
CĂLIN ŞTEFĂNESCU, HAPPY RECRUITER: La Târgu-Mureş există câteva companii care au dezvoltat o soluţie fantastică pe partea de marketing, sunt companii care au dezvoltat câteva soluţii inovatoare pentru dezvoltarea oraşelor. Acum un an am fost la o întâlnire cu liceeni care puneau bazele unor start-up-uri, iar aşteptările mele erau limitate, mă gândeam că cei din liceu nu au nicio legătură, cu partea de inovaţie. Dar am fost incredibil de impresionat de cât de bine documentaţi erau, ce bine pregătiţi şi cât elan aveau să facă lucruri. Noi suntem o companie mică, dar nu mai suntem una locală, suntem prezenţi în cinci ţări, ne dezvoltăm incredibil de rapid. Referitor la ce vrem noi să oferim oamenilor, în primul rând e vorba de timp: prin soluţiile automatizate care înlocuiesc poate cei mai stresanţi paşi din activitatea unui om într-o companie, reuşim să le oferim timpul necesar pentru a fi mult mai atenţi în ceea ce fac.
ANDREI NICULESCU, AVOCAT: În avocatură, inovaţia înseamnă în primul rând adaptarea la cerinţele clienţilor. Conceptul de „new law“ nu e inventat de mine, e dezvoltat cu precădere în America şi Australia începând cu 2012-2013. Vine ca şi o soluţie a pieţei avocaturii în sensul în care clienţii aveau nevoie de o paletă de servicii noi, o adaptare a acestora şi mai ales o repoziţionare a preţurilor, pentru că avocatura tradiţională presupune un timesheet, o factură la final de lună care reprezintă orele lucrate de avocaţi. Acest nou concept încearcă oarecum să elimine tarifele orare, să vină în sprijinul clienţilor şi să nu fie de fapt un serviciu pentru a livra un produs la finalul unui proiect, ci pentru a ajuta clientul să atingă scopul pe care şi l-a propus.
BUSINESS MAGAZIN: Cum „se întâmplă“ inovaţiile în companii? De unde vin ele?
DANIEL RUSEN, MICROSOFT: În primul rând, inovaţiile vin de la client – aflăm care sunt nevoile pieţei, cum putem noi să ne ajutăm clienţii să îşi depăşească provocările pe care le au sau să fie de succes. E un citat care mie îmi place foarte mult, al lui Jack Welch, fostul CEO de la General Electric, care spunea că dacă ritmul de inovare din cadrul companiei tale este mai încet decât ritmul de inovare din afara companiei tale, cel din piaţă, atunci sfârşitul este aproape. Cred că pe acest lucru ar trebui cu toţii să ne bazăm, iar noi încercăm în permanenţă să aducem ceva nou, ceva care să fie inovativ, care să ajute fiecare business în parte să îşi depăşească provocările şi să ne poziţionăm mai bine pe piaţă. Dacă ne uităm la bugetul pe care Microsoft îl investeşte în zona de inovaţie, cred că suntem una dintre companiile de top în ceea ce priveşte banii pe care îi investim în cercetare şi dezvoltare. În ultimii 10 ani, noi am dublat cifra respectivă; în momentul de faţă, circa 20% din cifra de afaceri a Microsoft se duce către R&D. Ne uităm, de asemenea, spre trenduri revoluţionare, aşa cum este inteligenţa artificială, şi pe lângă fondurile pe care le alocăm am creat şi echipe speciale. În acest moment, peste 8.000 de oameni lucrează doar pe zona aceasta de inteligenţă artificială pentru a crea noi şi noi tehnologii şi pentru a transforma zona dintr-un trend, dintr-o idee, în realitate.CĂLIN ŞTEFĂNESCU, HAPPY RECRUITER: Probabil că în următorii 5-7 ani, foarte aproape de noi, multe locuri de muncă vor dispărea total din cauza inteligenţei artificiale, a chatboţilor, a machine learningului, mai ales joburile care presupun activităţi repetitive. Pe de altă parte, aşa a fost de la primul ciocan din piatră la maşina cu aburi, face parte din evoluţia noastră şi noi, oamenii, am reuşit de atâţia ani să ne adaptăm. În momentul de faţă, trăim o revoluţie industrială; unii dintre noi nici nu observăm, deşi avem acces la machine learning şi la inteligenţa artificială zilnic, folosind telefonul mobil sau diferite aplicaţii care învaţă ce facem noi, ne propun sugestii – chiar şi unele canale de televiziune folosesc inteligenţa artificială şi încearcă să ofere utilizatorului ceea ce caută. Noi suntem antreprenori, înfiinţăm companii şi încercăm să înfiinţăm unele bazate pe tehnologie şi să inovăm lucruri. Anul trecut, prin august, ne-am întâlnit câţiva foşti colegi din companii de recrutare şi ne-am gândit ce-am putea noi face ca să rezolvăm o listă mare de probleme ale candidaţilor care îşi caută joburi, dar şi ale companiilor care îşi caută candidaţi. Noi venind din recrutare, ştim că un recrutor sau o companie, oricare ar fi ea, petrece cam 70% din timp – poate chiar mai mult – discutând cu acei angajaţi pe care nu-i va angaja niciodată, pentru că trebuie să îi selecteze, să îi filtreze şi aşa mai departe. Şi am decis să dezvoltăm un chatbot – Dora – şi să încercăm să automatizăm absolut toţi paşii care puteau fi automatizaţi, chiar dacă unii dintre ei nu mergeau cum trebuie la momentul lansării.
ANDREI NICULESCU, AVOCAT: Există diverse taskuri cu grad redus de implicare profesională, astfel încât anumite lucruri pot fi făcute prin interacţiunea clientului cu o platformă pe care i-o pui la dispoziţie. Un exemplu concret pe care noi îl dezvoltăm este o platformă în care clientul, în baza unui abonament, să poată să îşi spună problema. Pe de altă parte, la nivelul pieţei avocaturii, inovaţia este oarecum condiţionată de statutul avocatului. În România, inovaţia vizează în primul rând imaginea pe care casa de avocatură o propune clientului şi interacţiunea directă pe care o are cu acesta.
BUSINESS MAGAZIN: Cum văd inovaţia companiile cu care lucraţi, dle Rusen?
DANIEL RUSEN, MICROSOFT: Sunt două aspecte pe care le subliniez referitor la discuţiile pe care le avem în piaţă: primul este că teoretic inovaţia sau tehnologia sunt mai aproape de cei care o folosesc în fiecare zi, în special în zona asta de IT, dezvoltatori etc. Cel puţin aşa spune teoria. Din păcate – şi o spun din experienţa mea personală, nu aş vrea să vorbesc în numele Microsoft – din păcate observăm că nu întotdeauna cei care ar trebui să fie mai deschişi către inovaţie, către tehnologie sunt întotdeauna cei care promovează inovaţia şi tehnologia în cadrul multora dintre companiile din care lucrăm. Vedem că persoane din business, chiar un CFO sau un HR manager sau un marketing manager sau un executiv în operaţiuni, care sunt uneori mult mai deschişi la inovaţie, care înţeleg mult mai bine problemele de business pe care le are compania respectivă şi caută soluţiile dincolo de soluţiile tradiţionale, caută soluţii noi, out of the box uneori ne pun pe masă provocări mai deschise decât cei din zona IT. Tradiţional, noi, din zona de tehnologie, lucrăm foarte aproape de managerii de IT din cadrul companiilor din România. Dar vedem că inovaţia şi provocările vin mai mult din zona de business – zona acestor manageri care se confruntă în fiecare zi cu piaţa, cu clienţii şi aceştia ridică din ce în ce mai multe probleme pe care noi împreună cu partenerii noştri încercăm să le rezolvăm.
Există totuşi această frică, ei cred că prin inovaţie, prin tehnologie, îţi poţi afecta locul de muncă. Cred că este doar o teorie, pentru că în primul rând tehnologia te ajută să fii mai eficient, nu te va înlocui niciodată, rolul omului va fi tot timpul al omului, dar un rol în care faci management de bază de infrastructură IT se va transforma în alte tipuri de roluri. Trebuie să fim deschişi în permanenţă la inovaţie, la învăţare şi să vedem cum putem să fim mai de ajutor pentru companiile în care activăm decât să ne opunem inovaţiei, poate să devenim un facilitator al tehnologiei.
BUSINESS MAGAZIN: Dle Ştefănescu, cât aţi investit în dezvoltarea proiectului Dora şi când apreciaţi că se va recupera investiţia?
Prea mult nu am investit fiindcă au investit direct clienţii. Atunci când am început am zis că pe partea de inovare, de tehnologie bani găseşti pe toate gardurile, sunt o mulţime de angel investori, VC-uri, companii care au bani să investească în start-up-uri care au un produs tehnologic. Chiar şi în Târgu-Mureş, care este un oraş micuţ, găseşti bani uşor dacă ai un plan foarte concret şi ai dezvoltat ceva.
Pe o idee e mai greu să îţi dea cineva bani, dar dacă ai făcut câţiva paşi, în zona de tehnologie banii sunt disponibili peste tot. Noi am ales varianta de a obţine finanţare direct de la clienţi, iar în momentul de faţă suntem pe profit, creşterea e spectaculoasă, cifrele se dublează se triplează de la lună la lună – şi suntem în discuţii cu companii care vor să cumpere o bucată pentru a ne muta către alte pieţe, cum ar fi a Statelor Unite sau Asiei.
BUSINESS MAGAZIN: Dle Nicolescu, dvs. cât trebuie să investiţi pentru a ţine pasul cu noile dezvoltări tehnologice şi cât de deschis e clientul la noul tip de relaţionare adus de conceptul de „new law”?
Abordarea pe care o avem aduce schimbări în relaţia tradiţională dintre clienţi şi avocaţi şi atunci există o reţinere atât din interior, fiindcă şi avocatul trebuie să se adapteze – şi vorbim despre renunţarea la tarifele orare atunci când ai un proiect care te ţine în el ore, zile, luni, tendinţa e clară să îţi doreşti să facturezi la orele pe care le-ai muncit. Credem însă că este mai important rezultatul pentru client, credem că atât timp cât generăm încredere, e mai puţin important rezultatul financiar de acum decât relaţia pe care o avem cu clientul. E abordarea pe care new law încearcă să o propună. Investiţia iniţială în proiectul cu tehnologizarea unei platforme care să ofere soluţii pentru proiectele cu grad mic de complexitate nu a fost foarte mare – suntem conştienţi că automatizarea pe partea noastră de activitate este foarte importantă – ne va scuti pe noi de muncă suplimentară şi îl va scuti pe client de o facturare suplimentară. Mai puţin de 10-15% din venituri sunt direcţionate în zona de tehnologie.
BUSINESS MAGAZIN: Cum se implementează inovaţia într-o companie precum Microsoft, cum vin ideile, câte idei se învârt zilnic prin cadrul Microsoft la nivel internaţional, câte din acestea au potenţialul de a ajunge dintr-o ţară precum România în Statele Unite sau în alte pieţe?
DANIEL RUSEN, MICROSOFT: Frumuseţea tehnologiei este că nu are graniţe – nu există bariere între ţări ca România, Germania, Statele Unite sau Senegal de exemplu. Pur şi simplu dacă o idee este bună, are aplicabilitate şi se consideră că are potenţialul de a avea rezultate bune – atunci este preluată şi dezvoltată mai departe. Noi acţionăm pe un termen denumit „growth mindset” prin care încercăm în permanenţă să testăm şi să vedem care este rezultatul acelui test – luăm o idee, o punem în practică, vedem dacă are rezultat sau nu, dacă nu, mergem mai departe. Noi am crescut sau cel puţin eu – în anii de până în Revoluţie, în şcoală, tot timpul cu această frică de eşec – mai bine nu spun nimic decât să spun ceva greşit; ei bine, lucrul acesta nu cred că este neapărat benefic pentru dezvoltare sau pentru generarea de idei noi – până la urmă vii, spui o idee, poate să fie bună sau nu, aşa se naşte inovaţia, aşa se naşte progresul şi de foarte multe ori încercăm, testăm, vedem care e rezultatul – e un rezultat bun, mergem din nou la tablă şi încercăm să creăm o altă idee şi un alt concept.
Deşi eşecuri Microsoft au fost şi nu departe de noi, de exemplu eşecul de pe piaţa de telefoane mobile, fiindcă am făcut un pas în urmă, n-am inovat la timp în acel domeniu – chiar dacă ideea pe care Microsoft a propus-o, încă din perspectiva mea, este o idee bună, inovatoare, diferită faţă de a concurenţilor noştri, ea nu a fost bine adaptată la piaţă fiindcă a venit un pic mai târziu şi am făcut câteva greşeli ulterioare după ce am promovat produsul respectiv – asta nu înseamnă că Microsoft nu mai merge în direcţia respectivă şi va trebui să rămânem agăţaţi de acest eşec – în permanenţă dezvoltăm noi produse, servicii, pentru celelalte platforme de telefonie mobilă. Oarecum, mentalitatea aceasta este un lucru pozitiv pe care Microsoft l-a îmbrăţişat şi pe care îl promovează – cred că pieţele răspund pozitiv la genul acesta de gândiri şi de strategii.
Acum, revenind la zona aceasta de idei, orice idee poate veni din orice ţară, de la orice tip de client şi avem un exemplu foarte bun aici în România prin Uipath, singurul unicorn din momentul de faţă pe care îl avem din România care a plecat cu o idee locală şi a inovat la o scală globală – a câştigat clienţi din toate domeniile şi până la urmă este un start-up.
BUSINESS MAGAZIN: Care este cel mai mare obstacol care stă în calea inovaţiei?
DANIEL RUSEN, MICROSOFT: Cred că lipsa ei, mai degrabă – nu neapărat inovaţia în sine e un pericol. Cred că vom avea mai mulţi unicorni în următorii ani şi e important că avem foarte multe start-up-uri care se ajută – spre exemplu Druid, care a început o colaborare cu Uipath, e o companie mare globală, cu sediul central în New York, iar Druid este o companie mică, cu 10 angajaţi cred.
CĂLIN ŞTEFĂNESCU, HAPPY RECRUITER: Ce au făcut e fantastic, iar la cum pare că arată generaţia actuală şi următoarea, sunt ferm convins că România va genera nişte lucruri spectaculoase în zona asta – avem de trecut o barieră, cea de frică, să nu o dăm în bară, dar când înţelegem că de fapt datul în bară este poate cea mai mare oportunitate pe care o avem dacă învăţăm, o facem un pic mai bine apoi.
În prezent cred că trăim o experienţă similară cu cea de acum 200 de ani sau când a apărut motorul cu aburi – exact asta se întâmplă în momentul de faţă – dacă o companie nu are deschiderea să folosească soluţiile deja disponibile sau să-şi optimizeze procesele interne, chiar dacă nu inovează ei, pot folosi lucruri care există deja şi au nişte costuri pe care şi le pot permite – trebuie doar să facă un pas şi să aibă deschiderea necesară de a adopta lucrurile care sunt deja existente.
Timpul este o presiune fantastică, cum spunea un prieten la o corporaţie mare, în momentele acestea, cel rapid o să-l mănânce pe cel mare pentru că cel mare ia o decizie incredibil de greu, are o mulţime de proceduri interne şi într-un timp scurt s-ar putea să se trezească cu un nou concurent care a apărut de nicăieri – o companie mică care a avut curaj să implementeze.
ANDREI NICOLESCU, AVOCAT: Pentru noi este foarte important să începem această schimbare în paradigma relaţiei dintre client şi avocat – dacă nu am făcut-o acum 10 ani, acum 5 ani, cel mai bun moment este astăzi. Suntem la început, schimbăm oarecum imaginea despre ce înseamnă un avocat care să fie acolo lângă client şi care să furnizeze exact serviciul de care are nevoie şi sper să ne mai întâlnim ori pe această scenă, ori pe alta – sunt convins că şi piaţa avocaturii din România va suferi o transformare aşa cum şi piaţa internaţională a suferit.
DANIEL RUSEN, MICROSOFT: Mesajul pe care îl transmit companiilor este să continue să inoveze, acesta este principalul mesaj – dacă au o idee să vină, către companii mai mari care au probabil know how-ul necesar să îi ajute, să îi asiste, fie că este Microsoft, fie că este altă companie. Noi suntem foarte deschişi în a avea genul acesta de discuţii – în această direcţie – să continue pe ritmul acesta al inovaţiei.
Revin la citatul acela al lui Jack Welch – cred că este esenţial ca noi, în cadrul companiilor noastre, să inovăm mai mult decât inovează piaţa în sine – mediana pieţei – pentru a ne putea detaşa în marketplace.
Ţin minte o istorie – în 1890 Thomas Edison patenta motorul electric, care era mult, mult mai eficient decât motorul cu aburi, totuşi, prin 1905, doar 5% dintre companiile americane adoptaseră noul motor electric – al lui Edison, era o adopţie foarte scăzută. Lucrul acesta s-a schimbat în 1910 când Henry Ford a lansat noul model T şi odată cu lansarea noului model T a construit o nouă fabrică, 100% electrică, absolut toate motoarele pe care le folosea, toate benzile de asamblare erau alimentate de energie, folosind motorul electric, până şi maşina în sine a avut un demaror electric instalat şi a fost o inovaţie majoră a acelei vremi – imediat ce Henry Ford a lansat fabrica respectivă a avut un succes răsunător, cu toţii ştim asta, a devenit cea mai vândută maşină a acelor vremuri – dar foarte multe companii care nu s-au adaptat au dispărut de pe piaţă.
Ford a devenit un gigant, dar şi cei care s-au adaptat – General Motors de exemplu – au reuşit să rămână pe piaţă, celelalte companii din păcate nu au reuşit – tocmai din cauză că nu au inovat. Investiţia în tehnologie niciodată nu a greşit din perspectiva mea – este absolut esenţial să continuăm investiţia în tehnologie, investiţia în inovaţie.Evenimentul dedicat celor mai importante companii din România a fost realizat cu sprijinul Bitdefender, Telecom, ING Bank. Participantii la conferinta au răspuns la intrebari pe tema inovatiei prin intermediul platformei interactive Votion.
-
S-AU STRICAT înainte să fie puse ÎN CIRCULAŢIE. Motivul pentru care NOILE AUTOBUZE au nevoie de REPARAŢII
Directorul Transport Călători Express (TCE) Ploieşti, Nae Alecsandri, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că muncitorii societăţii au găsit picături de ploaie în cele 10 autobuze achiziţionate de Consilul Local Ploieşti, înainte de a veni comisia de recepţie.Imediat, oamenii şi-au dat seama cum a fost posibil să ajungă apa în interior.“Nu a plouat în autobuze. Au fost mici scurgeri. Cel care a montat ecranele în interior, când le-a montat, a folosit şuruburi care nu aveau şi silicon. S-au scurs câţiva stropi de ploaie. Problema a fost remediată. S-a pus silicon şi acum nu mai sunt probleme”, a declarat Alecsandri.Acesta a mai precizat că cele 10 autobuze nu au fost puse în circulaţie, iar acest lucru se va întâmpla, cel mai probabil, vineri întrucât se aşteaptă înmatricularea lor.În data de 15 noiembrie, Primăria Ploieşti anunţa că primele 10 autobuze noi contractate de municipalitate au ajuns la Ploieşti.Aceste autobuze fac parte dintr-un total de 50 de mijloace de transport public. -
La pas prin tărâmul fermecat
Unii însă, cum ar fi membri ai grupului suedez de artişti Anonymouse MMX, hotărăsc să se întoarcă într-un loc care le-a plăcut şi să lase în urmă ceva legat de specificul acestuia. În cazul acestora, sunt căsuţe de zâne şi mici castele amplasate din loc în loc pe Insula Man, din Marea Irlandei, în folclorul căreia zânele ocupă un loc important, scrie CNN.
Pentru confecţionarea căsuţelor şi castelelor, artiştii s-au inspirat din cărţile pentru copii ale unor scriitoare ca Astrid Lindgren sau Beatrix Potter, precum şi din filmele de animaţie Disney. Până în prezent, publicul a descoperit doar câteva din creaţiile magice amplasate de Anonymouse MMX pe Insula Man, după cum au anunţat artiştii, care nu au dezvăluit unde anume se află restul.
