Tag: Italia

  • Italia impune carantină şi test COVID pentru persoanele venite din Marea Britanie

    Italia impune carantină de 5 zile şi test COVID pentru persoanele venite din Marea Britanie, din cauza creşterii cazurilor cu varianta indiană de coronavirus. 

    „Am semnat o nouă ordonanţă care introduce o carantină de 5 zile şi obligativitatea unui test COVID-19 pentru cei care vin din Marea Britanie”, a anunţat ministrul Sănătăţii din Italia, Roberto Speranza, conform ANSA.

    Cei veniţi din ţările Uniunii Europene şi din Statele Unite, Canada sau Japonia pot intra în Italia cu certificatul verde.

    Acest aspect este prevăzut de noua ordonanţă semnată de ministrul Roberto Speranza. Ordonanţa, anunţă ministrul, prelungeşte şi interdicţia intrării în ţară pentru cei din India, Bangladesh şi Sri Lanka.

  • Vrei să te muţi din România? Mai multe sate superbe din Italia te plătesc pentru a te muta acolo. Vezi ce trebuie să faci pentru a locui în ele

    Munca la distanţă a devenit o posibilitate pentru mulţi în pandemie, ceea ce înseamnă că biroul poate fi acum oriunde, din living până la o plajă cu nisip. În încercarea de a-i atrage pe nou-veniţi, Santa Fiora din Toscana şi Rieti din Lazio vor plăti până la 50% din chirie.

    Santa Fiora din Toscana şi Rieti din Lazio vor plăti până la 50% din chiria oricărei persoane care lucrează de acasă şi care decide să se mute în una din aceste superbe destinaţii, informează CNN.

    Solicitanţii trebuie să aibă o slujbă „activă”. Nu contează ce faceţi pentru a trăi, atâta timp cât sunteţi suficient de pricepuţi în tehnică pentru a o face oriunde.

    Aşa-numitele „sate inteligente de lucru” înfloresc acum în Italia, deoarece autorităţile locale înţeleg potenţialul de a stimula internetul de mare viteză şi de a înfiinţa „laboratoare” echipate pentru telecomunicaţii.

    Situat în inima Toscanei sălbatice, satul medieval Santa Fiora este amplasat în rezervaţia naturală Monte Amiata şi este aproape de Val D’Orcia.

    Populaţia a scăzut la 2.500 de locuitori, iar primarul Federico Balocchi crede că tehnologia şi munca virtuală pot revoluţiona viitorul oraşului său natal.

    Telelucrătorii care doresc să se mute şi să închirieze o casă aici sub soarele toscan vor primi până la 200 de euro sau 50% din chiria totală pentru sejururi pe termen lung cuprinse între două şi şase luni.

    Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

     

  • Cum plănuiesc autorităţile italiene să rezolve problema natalităţii din peninsulă, care a devenit în ultimii ani a doua cea mai îmbătrânită ţară din lume

    Prim-ministrul italian Mario Draghi intenţionează să şteargă declinul ratei naşterii din peninsulă cu un plan de 21 de miliarde de euro care va include măsuri precum venitul universal pentru toţi muncitorii, notează Bloomberg.

    Situaţia se arată critică, după ce rata de natalitate din ţară a atins un nou minim în 2020, cu circa 16.000 de naşteri sub nivelul înregistrat în anul precedent. Experţii dau vina pe efectele economice ale pandemiei, impactul resimţindu-se din plin în rândurile femeilor.

    „Fără copii, soarta Italiei stă în îmbătrânire, iar apoi în dispariţie”, a declarat Draghi în cadrul unui eveniment dedicat creşterii numărului de familii. Premierul a adăugat că guvernul său vrea să extindă beneficiile pentru cupluri şi femei, inclusiv plăţile în cash pentru familiile cu cel puţin un copil.

    Italia a raportat doar 404.000 de naşteri în 2020, cu 30% sub nivelul din urmă cu 30 de ani, conform agenţiei de statistică Istat, cu o medie de 1,24 copii per femeie, sub media din 2019 de 1,27. Doar două ţări din Europa au înregistrat o rată mai slabă: Spania şi Malta.

    Totodată, impactul pandemiei a scurtat speranţa la viaţă din Italia cu 14 luni, potrivit Istat.

    Noile măsuri vor intra în vigoare în luna iulie, urmând să adauge circa 6 miliarde de euro fondurilor deja existente. În plus, Italia plănuieşte să aloce aproximativ 5 miliarde de euro noilor grădiniţe şi şcolilor primare.

    Prin comparaţie cu declinul din Italia, unele ţări est-europene şi Germania au înregistrat creşteri ale ratei natalităţii în ultimii ani, rezultate alimentate de un nivel relativ generos al alocaţiilor, programele de susţinere ale mamelor şi creşterea spaţiului din grădiniţe.

    „Deşi motivele din spatele natalităţii scăzute sunt în cea mare parte de ordin economic, lipsa stabilităţii şi siguranţei sociale joacă, de asemenea, un rol important”, a spus Draghi.

     

  • Primul studiu din UE privind efectele vaccinului în lumea reală

    Primul astfel de studiu realizat de o ţară din Uniunea Europeană asupra impactului real al campaniei de imunizare a fost realizat de Institutul Naţional de Sănătate din Italia (ISS) şi Ministerul Sănătăţii pe 13,7 milioane de persoane vaccinate la nivel naţional.

    Oamenii de ştiinţă au început să studieze datele din ziua în care a început campania de vaccinare, pe 27 decembrie 2020, până pe 3 mai 2021.

    Analiza a arătat că riscurile de infecţie cu SARS-CoV-2, de spitalizare şi de deces au scăzut progresiv după primele două săptămâni.

    „La 35 de zile după prima doză, există o reducere cu 80% a infecţiilor, cu 90% a spitalizărilor şi cu 95% a deceselor”, a spus ISS, adăugând că acelaşi tipar a fost observat atât la bărbaţi, cât şi la femei, indiferent de varstă.

    “Aceste date confirmă eficienţa campaniei de vaccinare şi necesitatea unei acoperiri majore în întreaga populaţie pentru a pune capăt stării de urgenţă”, a declarat preşedintele ISS, Silvio Brusaferro.

    Dintre cele aproape 14 milioane de persoane incluse în studiul italian, 95% dintre cei care au luat Pfizer şi Moderna au finalizat ciclul de vaccinare, în timp ce niciunul dintre cei cărora li s-a administrat AstraZeneca nu a primit o a doua doză.

    Până în prezent, Italia a urmat recomandările producătorilor, oferind o a doua doză de Pfizer la trei săptămâni după prima, o a doua doză de Moderna după patru săptămâni şi o a doua doză de AstraZeneca după 12 săptămâni.

    Până sâmbătă dimineaţă, aproximativ 8,3 milioane de italieni, sau 14% din populaţie, au fost complet vaccinaţi, în timp ce în jur de 10 milioane de persoane au primit o primă doză.

  • Cum vor să-şi redeschidă turismul pentru străini Grecia, Italia, Spania şi Franţa

    Grecia şi-a redeschis plajele la începutul acestei luni, în condiţiile în care ţara îşi relaxează restricţiile pentru a se pregăti de revenirea turiştilor străini, scrie Reuters, citat de ZF.

    Turismul reprezintă aproximativ o cincime din economia şi locurile de muncă din Grecia, iar, după cel mai slab an din istorie pentru industrie în 2020, ţara nu-şi permite o altă vară pierdută.

    Restricţiile de călătorie pentru vizitatorii străini vaccinaţi vor fi ridicate începând cu 15 mai.

    Premierul grec Kiriakos Mit­sotakis a arătat că o combinaţie între testarea pe scară largă, vacci­nare şi faptul că multe activităţi vor avea loc în aer liber le-a dat autorităţilor ţării încredere că vizitele turiştilor vor fi sigure.

    Italia, care se bazează pe revenirea turismului pentru a ieşi dintr-o recesiune profundă, a anunţat săptămâna trecută că este pregătită să primească din nou turişti străini, potrivit RFI.

    „A venit vremea să vă rezervaţi vacanţele în Italia“, a declarat premierul Mario Draghi.

    De la mijlocul acestei luni, turiştii care s-au vaccinat cu un vaccin aprobat în UE s-au recuperat de pe urma bolii sau au fost testaţi negativ cu 48 de ore înainte de a călători vor putea intra în Italia fără restricţii.

    Sectorul italian de turism, care a reprezentat 14% înainte de pan­de­mie, a înregistrat pierderi totale de 120,6 miliarde de euro în 2020, notează The Guardian.

    Spania ţinteşte 45 milioane de turişti străini în 2021, puţin peste jumătate din numărul de vizitatori primiţi în 2019, înainte de debutul crizei sanitare, potrivit Le Figaro. Ţara mizează pe paşaportul de vaccinare european care ar urma să fie lansat la mijlocul lunii iunie.

    „Spania este pregătită să se redeschidă foarte curând pentru lumea întreagă“, a anunţat ministrul spaniol al turismului Reyes Maroto cu ocazia lansării campaniei de promovare turistică a ţării pentru această vară.

    Campania vizează în primul rând turiştii europeni, în special pe cei britanicii, care reprezentau înaintea pandemiei cel mai numeros grup de vizitatori străini din Spania. Franţa şi Germania se numără la rândul lor printre ţările vizate.

    În 2020, numărul turiştilor străini din Spania s-a prăbuşit cu 77% anual în condiţiile în care economia ţării de­pinde masiv de industria călătoriilor.

    Şi Franţa s-a alăturat cursei pentru atragerea de turişti străini după un an de lockdownuri naţionale şi restricţii de călătorie, lansând o campanie de ordinul milioanelor de euro avându-i drept ţintă în principal pe europeni, relatează RFI.

    Campania #ExploreFrance care promovează stilul de viaţă al ţării a fost lansată pe 10 pieţe europene: Austria, Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Germania, Italia, Olanda, Spania, Suedia şi Elveţia.

    Preşedintele francez Emmanuel Macron a avansat 9 iunie ca dată posibilă pentru revenirea turiştilor din afara UE.

  • Italia amendează Google cu 100 de milioane de euro

    Autoritatea pentru concurenţă din Italia a anunţat că a amendat Google cu peste 100 de milioane de euro pentru închiderea aplicaţiei pentru smartphone a unui companii care oferă reîncărcarea vehiculelor electrice, relatează Reuters.

    Autoritatea a declarat că Google, al cărui sistem de operare Android şi magazin de aplicaţii Google Play domină piaţa italiană, a abuzat de poziţia sa pe piaţă prin blocarea unei aplicaţii Enel X pentru utilizatorii de vehicule electrice.

    Amenda de 102.084.433,91 euro este acordată pentru încălcarea articolului 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care reglementează monopolurile şi problemele care implică restricţionarea concurenţei.

    Italia a constatat că Google nu a permis Enel X Italia să dezvolte o versiune compatibilă cu Android Auto a aplicaţiei sale JuicePass. JuicePass oferă servicii legate de reîncărcare a vehiculelor electrice, cum ar fi găsirea celei mai apropiate staţii de încărcare şi rezervarea unui spaţiu acolo.

    „Refuzând interoperabilitatea Enel X Italia cu Android Auto, Google a limitat în mod nedrept posibilităţile pentru utilizatorii finali de a utiliza aplicaţia Enel X Italia atunci când conduc şi reîncarcă un vehicul electric”, a declarat autoritatea.

    „Prin urmare, Google şi-a favorizat propria aplicaţie Google Maps”, a adăugat autoritatea.

    „Excluderea aplicaţiei Enel X Italia din Android Auto a avut loc acum doi ani şi, dacă ar continua, ar putea pune în pericol şansele Enel X Italia de a construi o bază solidă de utilizatori într-un moment de creştere semnificativă a vânzărilor de vehicule electrice”.

    Acest lucru, a concluzionat autoritatea, a redus posibilităţile de alegere pentru consumatori şi a constituit un obstacol în calea progresului tehnologic care ar putea influenţa dezvoltarea mobilităţii electrice.

    Ca urmare, autoritatea a declarat că a dispus companiei Google să pună la dispoziţia Enel X Italia şi altor dezvoltatori de aplicaţii instrumente de programare a aplicaţiilor care sunt interoperabile cu Android Auto, adăugând în acelaşi timp că va monitoriza situaţia printr-un expert independent cu care Google va fi obligat să coopereze.

  • Omul de afaceri Sorin Strutinsky, condamnat la 10 ani de închisoare, s-ar fi predat în Italia

    Omul de afaceri Sorin Strutinsky, condamnat de Tribunalul Constanţa la 10 ani şi 8 luni de închisoare, s-ar fi predat în luna februarie la sediul Secţiei de Poliţie din Bologna şi acum urmează să fie extrădat în România.

    În momentul în care s-a predat el era însoţit de doi avocaţi. În prezent, Strutinsky se află în arest la domiciliu, precizează sursele.

    Sorin Strutinsky, un apropiat al politicienilor Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, a fost condamnat definitiv anul trecut. El a fost judecat pentru trafic de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani.

  • Vrei să te muţi din România? Mai multe sate superbe din Italia te plătesc pentru a te muta acolo. Vezi ce trebuie să faci pentru a locui în ele

    Santa Fiora din Toscana şi Rieti din Lazio vor plăti până la 50% din chiria oricărei persoane care lucrează de acasă şi care decide să se mute în una din aceste superbe destinaţii, informează CNN.

    Solicitanţii trebuie să aibă o slujbă „activă”. Nu contează ce faceţi pentru a trăi, atâta timp cât sunteţi suficient de pricepuţi în tehnică pentru a o face oriunde.

    Aşa-numitele „sate inteligente de lucru” înfloresc acum în Italia, deoarece autorităţile locale înţeleg potenţialul de a stimula internetul de mare viteză şi de a înfiinţa „laboratoare” echipate pentru telecomunicaţii.

    Situat în inima Toscanei sălbatice, satul medieval Santa Fiora este amplasat în rezervaţia naturală Monte Amiata şi este aproape de Val D’Orcia.

    Populaţia a scăzut la 2.500 de locuitori, iar primarul Federico Balocchi crede că tehnologia şi munca virtuală pot revoluţiona viitorul oraşului său natal.

    Telelucrătorii care doresc să se mute şi să închirieze o casă aici sub soarele toscan vor primi până la 200 de euro sau 50% din chiria totală pentru sejururi pe termen lung cuprinse între două şi şase luni.

    Chiriile imobiliare locale sunt de obicei cuprinse între 300 şi 500 de euro lunar, ceea ce înseamnă că oricine se mută aici ar putea ajunge să plătească doar 100 de euro pe lună.

    Pentru a ajuta persoanele din afară să îşi găsească tipul ideal de cazare, fie că este o căsuţă confortabilă din piatră în centrul istoric sau o vilă pe dealurile verzi din jur, primăria a lansat un site web să facă publicitate ofertelor imobiliare alături de o listă de servicii utile şi contacte de instalatori, bone, medici, electricieni şi livrare de alimente pentru a face nou-veniţii să se simtă instantaneu ca acasă.

    Există, de asemenea, legături către agenţii imobiliare locale pentru o gamă mai largă de case.

    „Nu se adresează turiştilor ocazionali, ci persoanelor care doresc cu adevărat să experimenteze viaţa satului nostru”, spune Federico Balocchi, primarul satului.

    „Scopul este de a stimula oamenii să se mute şi să lucreze practic de aici. Vrem ca Santa Fiora să devină biroul lor flexibil. De fiecare dată când un tânăr pleacă să caute un loc de muncă în altă parte, o bucată din satul nostru este luată. Acesta este doar primul pas al proiectului nostru de sat inteligent, axat pe conectivitate şi tehnologie pentru a atrage noi rezidenţi şi firme”, continuă acesta.

    Satul tocmai a fost cablat cu internet cu fibră de mare viteză, iar dincolo de conexiunea în bandă largă, ritmul vieţii în Santa Fiora este lent, oferind o şedere departe de haosul oraşului.

    Pentru cei care ar prefera să fie mai aproape de Roma, Rieti are o ofertă similară, dar pentru un sejur de minim trei luni.

    Chiar dacă Rieti are aproximativ 50.000 de locuitori şi este unul dintre cele mai mari oraşe din regiunea Lazio, populaţia sa nu creşte.

    „Suntem cam blocaţi”, spune viceprimarul Daniele Sinibaldi: „Tinerii continuă să fugă la Roma în căutarea unui loc de muncă, aşa că ne-am angajat într-o misiune de a atrage lucrătorii îndepărtaţi care vor transforma Rieti în biroul lor inteligent şi vor revitaliza oraşul nostru”.

    Telelucrătorii sunt liberi să aleagă o proprietate chiar şi în districtele rurale din apropiere, unde chiriile sunt mai mici în comparaţie cu oraşul. Găsirea unui loc ar putea fi mai dificilă, deoarece nu există un site web al primăriei cu proprietăţi disponibile. Solicitanţii vor trebui să ia legătura direct cu agenţiile sau platformele de închiriere online,

    Angajaţii vor avea nevoie de o scrisoare de la şeful lor pentru a dovedi statutul lor de lucrător la distanţă, dar liber profesioniştii pot furniza pur şi simplu o descriere a muncii lor profesionale.

    Sinibaldi este încrezător că telecomunicaţiile vor revigora somnolentul Rieti.

    „Chiriile în oraş sunt cuprinse între 250 şi 500 de euro”, spune el: „Pentru 600 de euro puteţi avea o întreagă vilă într-o zonă rurală liniştită. De asemenea, voucherul poate fi utilizat pe întreg teritoriul Rieti, inclusiv în cătunele rurale Sant’Elia, Cerchiara şi staţiunea de schi Terminillo, dar mi-a plăcea ca oamenii să se mute să locuiască în centrul istoric”.

     

  • Compania Wizz Air anunţă lansarea a două noi destinaţii de vacanţă spre Italia şi Grecia

    Compania Wizz Air anunţă lansarea a două noi destinaţii de vacanţă spre Italia şi Grecia,  respectiv Catania-Sicilia şi Creta-Chania. Noua destinaţie, Catania-Sicilia, va fi operată în premieră de pe aeroportul internaţional ’’Avram Iancu’’ Cluj şi reprezintă a şasea destinaţie din Italia spre care va zbura Wizz Air din Cluj-Napoca, după Milano, Veneţia, Roma, Bologna şi Bari. 

    Creta (Chania) reprezintă a treia destinaţie grecească, după Zakynthos şi Mykonos, propusă spre operare de către Wizz Air de pe aeroportul internaţional Cluj, în sezonul de vară 2021. Cele două noi destinaţii sunt deja disponibile spre vânzare şi vor fi operate începând din prima jumătate a lunii iunie 2021. Pasagerii aeroportului vor avea astfel posibilitatea de a călători anul acesta spre aproximativ 38 de destinaţii, oferite de către operatorul aerian Wizz Air.

     

     

     


     

     

  • Italia anunţă relaxarea condiţiilor de intrare în ţară

    Italienii încurajează turismul, în încercarea de a readuce economia, afectată de recesiune, pe linia de plutire, şi au stabilit un termen limită pentru ridicarea carantinei: jumătatea lunii mai.

    Italia şi-a stabilit ca termen-limită de ridicare a carantinei: jumătatea lunii mai, informează AFP, citându-l pe ministrul italian de Externe Luigi Di Maio.

    „Scopul este de a permite din nou accesul vizitatorilor din ţările care au atins un nivel ridicat de vaccinare, relaxând anumite măsuri de la jumătatea lunii mai”, a declarat Di Maio, după o discuţie cu ministrul sănătăţii Roberto Speranza.

    „Lucrăm la cum să ridicăm <mini-carantina> în cazul persoanelor din ţările europene, Marea Britanie şi Israel, dacă au un test negativ, dovadă de vaccinare sau s-au vindecat după COVID-19 în ultimele şase luni”, a anunţat ministrul de externe italian.

    Restricţiile actuale privind sosirile din statele membre UE expiră pe 15 mai. Di Maio a adăugat că se lucrează la creşterea numărului de zboruri „scutite de COVID” către şi dinspre Statele Unite, pentru care cerinţa de carantină va fi ridicată în iunie.

    În Peninsulă este aşteaptă cu nerăbdare revenirea turiştilor, Italia încercând să îşi revină după o recesiune dură cauzată de pandemie.

    Sâmbătă, Italia a înregistrat din nou 10.000 de noi cazuri şi 224 de decese cauzate de COVID-19. Numărul total al morţilor depăşeşte 122.000, cel mai grav din UE raportat la numărul populaţiei.

    Premierul Mario Draghi a subliniat importanţa implementării mult discutatului „paşaport verde” în UE, care să faciliteze circulaţia persoanelor imunizate, vaccinate sau care au un test negativ pentru COVID-19.

    Înaintea pandemiei, Italia era a a cincea cea mai importantă destinaţie turistică din lume, dar numărul vizitatorilor străini a scăzut cu peste 60% între 2019 şi 2020.