Tag: Înscriere

  • Cum ar putea deveni periculoasă inflaţia scăzută din zona euro

    Oficiul European de Statistică (Eurostat) a confirmat scăderea ratei anuale a inflaţiei în zona euro la 1,7% în luna martie, de la 1,8% în februarie. Astfel, rata anuală a inflaţiei a scăzut continuu de la 2,2% în decembrie 2012 până la 1,7% la sfârşitul primului trimestru din 2013. Ţinta de inflaţie pe termen mediu a Băncii Centrale Europene presupune o creştere anuală mai mică, dar apropiată de 2% a indicelui armonizat al preţurilor de consum pentru Zona Euro. “Din câte se vede în ultimele luni, inflaţia se depărtează de plafonul de 2%, menit să asigure atât o stabilitate a preţurilor, cât şi o marjă pentru evitarea riscurilor deflaţiei”, spune Cătălin Buşa.

    Între 2001 şi 2007, inflaţia în zona euro a avut o variaţie relativ redusă, între 2,3% şi 2,1% pe an. Apoi, în 2008 rata anuala a inflatiei a fost de 3,3%, dar în cea de-a doua parte a anului a înregistrat o scădere extrem de abruptă; în 2009, la nivelul zonei euro inflaţia a ajuns la 0,3%. Preţurile au intrat pe creştere în următorii ani, astfel încât în 2010 rata inflaţiei s-a ridicat la 1,6%, iar în 2011 s-a situat la 2,7%. În decembrie 2012, inflaţia zonei euro a fost de 2,2%, iar de atunci a intrat pe un trend de scădere.

    De ce ar fi periculoasă?

    Comisia Europeană a estimat că economia zonei euro se va contracta cu 0,3% în 2013 şi va reveni pe creştere abia în 2014. “O scădere accelerată a inflaţiei în continuare şi instabilitatea preţurilor ar putea avea urmări care ar întârzia chiar mai mult revenirea Zonei Euro pe creştere economică”, a precizat Cătălin Buşa. Inflaţia în scădere ar aduce cu sine riscul de a întări imaginea preţurilor în scădere, atât în ceea ce îi priveşte pe agenţii economici, cât şi în ceea priveşte populaţia.

    Astfel, atunci când vor fi luate în calcul achiziţiile sau investiţiile, ar apărea “speranţa” că preţurile ar putea scădea în continuare, iar planurile ar fi puse “în aşteptare”. “Amânarea investiţiilor (în bunuri mobile, mijloace de producţie, etc) şi a achiziţiei bunurilor de folosinţă îndelungată ar conduce în mod clar la scăderea producţiei şi a consumului general şi ar purta cu sine chiar riscul deflaţiei. Inflaţia şi preţurile în scădere sub un anumit nivel indică cerere în scădere, iar acesta ar fi un semnal negativ privind reluarea creşterii economice în regiune”, a precizat Cătălin Buşa.
     

  • Borza: Hidroelectrica organizează concurs pentru ocuparea a 67 de funcţii de manager

     “Motivul pentru care am venit astăzi (n.r. – sâmbătă) la sucursala Porţile de Fier şi mâine (n.r – duminică) voi fi la sucursala din Caransebeş este pentru a invita toţi specialiştii şi în special pe cei tineri, cei care au o bună pregătire teoretică, dar şi tehnică, pentru că au experienţă de câţiva ani în Hidroelectrica, să se înscrie la concursurile pe care le vom organiza în luna mai, privind ocuparea celor 67 de funcţii de manager. Este cel mai radical, complex sau complet proces de restructurare a managementului unei companii şi derulat din 1990 şi până în prezent”, a afirmat Borza, citat de corespondentul MEDIAFAX.

    Administratorul judiciar al Hidroelectrica a arătat că prin acest concurs îşi propune ca la momentul ieşirii din insolvenţă Hidroelectrica să fie prima companie din România care va avea un management profesionist, spunând că se caută “oameni care sunt titularizaţi pe funcţii fără nicio ingerinţă politică sau fără alte subiectivisme, la care vor prevala la toate aceste selecţii de personal exclusiv competenţele manageriale şi profesionale”

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gabriela Firea s-a înscris în PSD: Dacă răspund criteriilor partidului, voi intra şi în competiţia pentru Parlament

    Potrivit lui Negoiţă, intrarea lui Firea în PSD este un câştig pentru formaţiune. Ecaterina Andronescu şi Rovana Plumb au declarat, la rândul lor, că salută intrarea în partid a vedetei TV. Gabriela Firea a declarat, răspunzând unei întrebări, că va intra în competiţia pentru Parlament din această iarnă, în condiţiile în care va răspunde criteriilor partidului pentru acest lucru. “Dacă răspund criteriilor partidului, voi intra şi în competiţia pentru Parlament, (…) aşa bătăioasă cum sunt”, a declarat Firea, răspunzând unei întrebări pe această temă.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Înscrierea în clasa pregătitoare şi clasa I, între libertatea de a alege şi limitare la locuri

    Clasa pregătitoare, o premieră pentru sistemul de învăţământ românesc, a adus, ca orice lucru nou, şi o serie de discuţii pro sau contra.

    Ministerul Educaţiei anunţa introducerea, din septembrie 2012, a clasei pregătitoare ca pe o schimbare uşoară, în care, spre deosebire de grupa pregătitoare de la grădiniţă, prezenţa este obligatorie, copiii vin patru ore pe zi la şcoală, se pun absenţe, dar copiii învaţă jucându-se şi nu primesc note sau calificative.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro