Tag: incendiu

  • Decizia RADICALĂ luată de Emmanuel Macron, după incendiul de la Catedrala Notre-Dame

    “Toţi trecem printr-un moment de tristeţe extremă. Lista “Renaşterea” este o parte integrantă a acestui moment de unitate naţională. Prin urmare, suspendăm campania până la noi ordine”, a scris Loiseau pe contul său de Twitter.

    Partidul LREM, condus de preşedintele francez Macron, a intitulat lista candidaţilor pentru alegerile europarlamentare de luna viitoare “Renaşterea”.

    Un incendiu a izbucnit, luni seară, la Catedrala Notre-Dame din Paris, care a fost evacuată, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenţie citate de site-ul cotidianului Le Figaro. Incendiul a izbucnit la ora 18.50 (19.50, ora României) la o sursă a sistemului de încălzire al Catedralei Notre-Dame.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Imagini spectaculoase cu catedrala Notre-Dame din Paris înainte de incendiul dezastruos

    Catedrala Notre-Dame care a fost cuprinsă de flăcări luni, 15 aprilie, este un simbol al arhitecturii gotice timpurii din Franţa şi reprezintă o referinţă pentru mai multe valori estetice ale francezilor.

    Vedeţi mai jos imagini 360 din catedrala Notre-Dame înainte de incendiul dezastruos. 


    Notre Dame Cathedral, Paris, France

    Miliardarii de lux ai Franţei au promis 300 de milioane de euro pentru reconstrucţia catedralei Notre-Dame din Paris după ce faimoasa clădire a fost răvăşită luni de un incendiu, potrivit Bloomberg.

    Astfel, miliadarii au răspuns la apelul preşedintelui francez Emmanuel Macron, de a strânge bani pentru reparaţii.
    Francois-Henri Pinault, preşedinte şi CEO al grupului Kering care deţine brandul Gucci, şi tatăl său, Francois Pinault, vor dona 100 de milioane de euro din compania Artemis, potrivit unui anunţ lansat astăzi de familie.
     
    Rivalii lor, familia Arnault, au ieşit doar la câteva minute distanţă şi au anunţat că vor da 200 de milioane de euro şi vor pune la dispoziţie expertiza şi resursele arhitecturale şi de design pe care le au prin intermediul grupului de lux LVMH, care cuprinde branduri precum Louis Vuitton şi Moet.
     
    „Tragedia asta loveşte tot poporul francez, şi dincolo de asta, pe toţi cei ataşaţi de valorile spirituale. Puşi în faţa acestei tragedii, toţi ne dorim să readucem la viaţă acest diamant cât mai repede”, spune Francois-Henri Pinault, 56 ani, într-o declaraţie publică.
     
    Preşedintele francez Emmanuel Macron a promis că va reconstrui catedrala Notre-Dame din centrul Parisului după ce incendiul a mistuit monumentul vechi de 850 de ani.

    Cauza incendiului nu a fost încă stabilită. Catedrala a fost supusă unor lucrări intense de restaurare, despre care serviciul de pompieri a spus că ar putea avea legătură cu cauzele producerii incendiului.

    Procurorii francezi au declarat că este tratat ca un incendiu “involuntar”, indicând faptul că un act criminal a fost exclus acum.

     
     
  • Primele IMAGINI din interiorul Catedralei Notre-Dame după incendiul devastator: Altarul şi crucea, neatinse de flăcări | FOTO

    Edificiul este distrus aproape în întregime, dar primele imagini din interiorul clădirii arată că altarul şi crucea sa au rămas neatinse de flăcări. La nivelul boltei, există o gaură uriaşă, în dreptul locului unde se afla turla, aceasta prăbuşindu-se în timpul incendiului. 

    Un oficial francez şi şeful departamentului de pompieri din Paris susţin că turnurile dreptunghiulare, puncte de referinţă ale Catedralei Notre-Dame, au fost salvate de flăcările puternice. Cu toate acestea, valoarea totală a pagubelor nu este cunoscută încă.
     
    Şeful departamentului de pompieri de la Paris, Jean-Claude Gallet, a spus că datorită eforturilor neîncetate a sutelor de pompieri, flăcările nu s-au putut răspândi până la clopotniţa nordică.
     
     
     
     
     
  • Un simbol al Parisului, în flăcări. Turla catedralei s-a prăbuşit

    Incendiul a izbucnit la ora 18.50 (19.50, ora României) la o sursă a sistemului de încălzire al Catedralei Notre-Dame.

    UPDATE ORA 22:45 – Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a afirmat că este de neconceput pierderea Catedralei Notre-Dame, una dintre cele mai emblematice arhitecturi din lume.

    „Imagini devastatoare în direct cu focul de la Notre-Dame. Este de neconceput pierderea uneia dintre cele mai emblematice arhitecturi din lume. Sper că toată lumea va fi în siguranţă”, a scris George Ciamba, luni seară, pe Twitter.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Mai multe Biblii şi cruci de lemn au scăpat neatinse dintr-un incendiu izbucnit la o biserică

    Într-o postare pe Facebook, devenită virală, Departamentul de Pompieri din Coal City a distribuit fotografii cu peste 20 de Biblii şi trei cruci de lemn rămase intacte după un incendiu puternic. Flăcările au fost atât de devastatoare încât biserica va avea nevoie de lucrări de reconstrucţie. Pompierii recunosc că având în vedere intensitatea incendiului ar fi trebuit ca absolut orice lucru din clădire să fi fost ars până la cenuşă.
     
    Cu toate acestea toate Bibliile şi crucile de lemn aflate înauntru nu au fost afectate de flăcări.
     
    Pastorul Phil Farrington declară pentru Washington Post că „supravieţuirea miraculoasă a Bibliior şi a crucilor este un semn de la Dumnezeu”. „În ciuda focului, puterea lui Dumnezeu va dăinui mereu”, adaugă pastorul.
     
  • Speranţă din cenuşă

    Acesta a ales oraşul Paradise, mistuit de incendii în noiembrie, după ce a văzut imagini pe Facebook cu ce mai rămăsese din casa unui prieten din copilărie, căruia i-a cerut permisiunea să se ducă să picteze acolo.

    A realizat astfel un portret de femeie, intitulat „Beauty Among the Ashes”, scrie CNN, după care a trecut la pictat şi alte ruine, la rugămintea altor sinistraţi care-i văzuseră lucrarea online. 

  • O nouă tragedie pentru fotbalul mondial: 10 fotbalişti au murit într-un incendiu

    În plus, în urma raportului oferit de autorităţile din Brazilia, trei jucători sunt accidentaţi, iar un altul se află în stare gravă.

    Potrivit site-ului sport.sky.it, care îi citează pe brazilienii de la O’Globo, victimele nu au fost încă identificate, dar este vorba de centrul unde se aflau juniorii clubului.

    Pompierii au fost chemaţi la ora 07:20 a dimineţii (n.red. – ora locală). Focul ar fi izbucnit în momentul în care tinerii dormeau.

    Formaţia Flamengo este echipa care l-a vândut în vara anului 2018 pe atacantul de 18 ani, Vinicius Jr., la Real Madrid.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

     
  • Incendiul de la fabrica de condimente din Alba continuă dupa 24 de ore de luptă cu focul

    Fabrica de condimente Solina din Alba arde de peste 24 de ore, timp în care forţe de intervenţie din 4 judeţe au acţionat pentru stingere cu cea mai bună tehnică din dotare. Flăcările au distrus complet o hală de producţie şi birourile, iar peste 250 de persoane nu mai au unde să meargă la serviciu.

    Incendiul a izbucnit sâmbătă dimineaţa, la ora 6.00, şi a fost sesizat de paznicul clădirii, singura persoană aflată la acea oră în incintă. El a cerut ajutor, prin numărul de urgenţă 112 şi, iniţial, la locul incendiului s-au deplasat două autospeciale şi o ambulanţă de la Detaşamentul Alba Iulia. Foarte repede, pompierii şi-au dat seama că nu vor reuşi să stingă flăcările care deja aveau o înălţime de câţiva metri şi au cuprins întreaga clădire, astfel că forţele au fost suplimentate cu încă două autospeciale şi pompieri de la Garda de intervenţie Sebeş şi apoi cu alte maşini de stingere, autoscări şi pompieri din Hunedoara, Sibiu şi Cluj, ajungându-se la 100 de salvatori şi 11 autovehicule speciale.

    ”La momentul sosirii forţelor de intervenţie la faţa locului, în interior se auzeau mai multe explozii, cel mai probabil de la substanţele volatile existente acolo. S-a reuşit evacuarea unui număr mare de butelii cu acetilenă, azot, hidrogen, care erau folosite în procesul de producţie. De fapt acesta a fost pericolul pentru echipajele sosite la faţa locului. De asemenea, au fost evacuate şi 10 camioane aflate în curte, în apropierea rampei de încărcare”, a declarat Ovidiu Costea, purtător de cuvânt al ISU Alba.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • BREAKING. Incendiu într-un mare mall din Capitală. Oamenii au fost evacuaţi

    Pompierii intervin, la ora transmiterii ştirii, după ce a fost observat fum la un magazin de haine din Mall Băneasa din Capitală, informează ISU Bucureşti-Ilfov. Potrivit sursei citate, fumul e observat în interiorul magaziunului şi pe calea de evacuare, iar în prezent se caută sursa incendiului. Magazinul are o suprafaţă de 50 de metri pătraţi.
     
    Au fost luate măsuri pentru evacuarea persoanelor din zonă, şi nimeni nu este rănit.
     
  • Cel mai puternic incendiu din istoria Californiei

    Cartierul rezidenţial Malibu, unde numeroase vedete de la Hollywood deţin proprietăţi, a fost în mare măsură distrus. Peste 8.000 de pompieri au acţionat zi şi noapte pentru stingerea focului, fiind nevoie şi de intervenţia unui Boeing 747 modificat pentru a domoli furia flăcărilor.