Tag: furnizare

  • Angajaţii români învaţă online de un milion de euro pe an

    E-LEARNING-ULUI APROAPE CĂ POT FI NUMĂRAŢI PE DEGETELE DE LA O MÂNĂ, atât angajatorii, cât şi companiile care furnizează cursuri de training online sunt de părere că piaţa este în creştere şi că în următorii ani, chiar dacă nu va ajunge să înlocuiască trainingurile tradiţionale, e-learingul va fi principalul „refugiu„ al angajatorilor presaţi de bugete de HR mici şi de nevoia de a avea oameni bine pregătiţi într-un timp scurt.

    „Piaţa de e-learning este cu siguranţă în creştere, iar proiectele cu finanţare europeană dezvoltate în ultima perioadă au reuşit să o dinamizeze atât în sectorul public, cât şi în cel privat. Fără a include însă aceste proiecte europene, în momentul actual, dimensiuna pieţei se situează până în pragul de un milion de euro din bugete private. Estimăm că în prezent există un număr mic de companii care furnizează cursuri de e-learning pentru economia privată, sub cinci„, spune Măriuca Talpeş, CEO al Intuitext, divizia producătoare de software educaţional a dezvoltatorului de soft Softwin.

    LA ÎNCEPUTUL LUNII IUNIE ŞI ZIARUL FINANCIAR A LANSAT O PLATFORMĂ DE CURSURI ONLINE ÎN LIMBA ROMÂNĂ – ZFeLEARNING.ro, care are în prezent un portofoliu de zece cursuri dedicate unor domenii precum cel financiar-contabil, juridic, medical-farmaceutic, marketing şi comunicare şi cel al fondurilor europene. Cursurile sunt predate de opt traineri „preluaţi„ din companiile prezente pe piaţa locală care s-au implicat în proiectul ZFeLEARNING.

    Platforma este dezvoltată de ZF în parteneriat cu BDO Business School (programul de training al companiei de audit şi consultanţă de business BDO), Expand Health România (consultanţă în management şi marketing farmaceutic), Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (firmă de avocatură) şi The Academy at PwC (centrul de training al firmei de audit şi consultanţă fiscală PwC). „În momentul de faţă, există puţine informaţii publice centralizate despre valoarea pieţei de business de învăţare şi dezvoltare, cu atât mai puţin despre această zonă nouă – de e-learning. Însă cred că pentru zona de business, adică traininguri online achiziţionate de companii, piaţa ar putea fi oriunde între 700.000 de euro şi 1,2 mil. de euro pe an„, este de părere Silviu Martin, fondator al Enovate, dezvoltator de programe de învăţare mixte (online şi experienţe „faţă în faţă„) pentru manageri. Compania a avut anul trecut venituri de 150.000 de euro, iar din 2008 şi până în prezent a pregătit peste 1.500 de cursanţi.

    Cu toate că în România atât companiile, cât şi angajaţii sunt încă reticenţi în privinţa metodei de învăţare pe internet, angajatorii şi furnizorii de astfel de traininguri susţin că avantajele e-learning-ului vor demonta în curând această cutumă.
    „E-learning-ul nu va înlocui total piaţa de cursuri la clasă, dar o va lărgi. Va crea oportunităţi de formare şi pentru persoane care nu au acces la training din diverse motive (cele mai importante fiind legate de timp şi de bani), apoi folosirea e-learning-ului împreună cu formarea faţă în faţă va duce la degrevarea trainerului de o mare parte din informaţiile teoretice care se pot învăţa şi exersa online şi îi va permite să se concentreze pe acele activităţi de învăţare care au plus valoare dacă sunt realizate faţă în faţă (jocuri de rol)„, explică Măriuca Talpeş.

    Şi Silviu Martin este de părere că, deşi va exista o supremaţie a cursurilor online, în viitor, acestea vor fi cu atât mai eficiente cu cât vor fi folosite în combinaţie cu sesiuni de follow-up faţă în faţă, întâlniri cu manageri, sesiuni de coaching sau lucrul pe proiecte interne, metodă definită de specialiştii în domeniu ca „blended learning„ (n.red – învăţare mixtă).

    METODA DE TRAINING ONLINE ARE AVANTAJE CLARE CE ŢIN DE COSTURI, de uşurinţa implementării de programe către un public mai mare din companii, de punerea la dispoziţie a mai multor tipuri de conţinut (video, audio, text etc.), potrivit mai multor tipuri de învăţare şi, foarte important, de acces la conţinut creat de profesori, autori de cărţi sau consultanţi de renume, la care altfel se ajunge destul de greu„, mai spune Martin.

    Măriuca Talpeş pe de altă parte precizează că traingurile sau cursurile online oferă flexibilitate studenţilor, un tip de învăţare diferenţiată şi cu un grad ridicat de calitate.„Atunci când este cazul şi când este bine executat, sistemul de tip e-learning oferă una dintre cele mai bune variante de a produce rezultate tangibile. Acesta este poate şi principalul motiv pentru care această industrie înregistrează o creştere anuală semnificativă la nivel mondial„, este de părere Elvis Popovici, director recruitment manager în cadrul firmei româneşti specializată în soluţii antivirus Bitdefender,.

    Costurile unor cursuri de e-learning pot varia de la câteva zeci de euro şi chiar până la 150-400 de euro pe an pentru fiecare utilizator (angajat al unei companii), potrivit informaţiilor din piaţă. Printre principalii furnizori de e-learning de pe plan local se mai numără şi InSoft, Ascendia Design sau Siveco.

  • GOOGLE ar putea forma alianţe cu fonduri de investiţii

     Fondurile de investiţii pot acorda asistenţă unui cumpărător prin furnizarea finanţării sau consultanţă despre cum ar trebui restructurată ţinta de preluare, după finalizarea unei tranzacţii.

    GOOGLE vrea să îşi mărească vânzările prin intermediul achiziţiilor şi foloseşte o metodă pe care o numeşte “testul periuţei de dinţi”, pentru a analiza cât de frecvent este folosită o posibilă ţintă de preluare de către utilizatori, a spus Don Harrison, directorul Google pentru fuziuni şi achiziţii, relatează Bloomberg.

    El a adăugat că GOOGLE încheie acorduri de achiziţie o dată la două săptămâni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Suceava: Proiect de promovare online a obiectivelor culturale şi turistice prin plăcuţe cu coduri QR

     Potrivit unui comunicat al Bibliotecii Bucovinei din Suceava, instituţia, împreună cu bibliotecile publice din Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Gura Humorului, dar şi cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Suceava şi Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Suceava, va implementa proiectul Descoperă Suceava prin coduri QR.

    Aplicaţia, în valoare de 16.900 de lei, este finanţată de International Research & Exchanges Board (IREX), Biblioteca Bucovinei fiind câştigătoare a concursului “Idei de 15.000 + lei” din cadrul programului BIBLIONET.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • RADET a întrerupt furnizarea căldurii în Capitală

     RADET Bucureşti a anunţat încheierea sezonului de încălzire 2012 – 2013, astfel că începând de joi a fost întreruptă permanent furnizarea de agent termic pentru încălzire către consumatorii bucureşteni.

    Întreruperea furnizării de agent termic pentru încălzire poate fi decisă dacă trei zile consecutive, între orele 18.00 şi 06.00, se înregistrează o temperatură medie a aerului exterior de 10 grade Celsius, potrivit Regulamentului pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Samsung şi Electronic Arts, în parteneriat pentru conţinut dedicat Galaxy S4

    Versiunea optimizată pentru dispozitivele Samsung create de producătorul de jocuri Electronic Arts include elemente de brand şi poate fi descărcată de pe platforma Samsung Games. Ca parte a acestui parteneriat însă, Samsung şi Electronic Arts oferă primilor 100.000 de clienţi Galaxy S4 din Europa posibilitatea de a descărca aplicaţia gratuit, prin intermediul Samsung Hub.

    “Pe lângă acest lucru, am încheiat şi alte parteneriate cu furnizori importanţi de conţinut”, a declarat Lee Epting, cicepreşedinte al Media Solution Center pentru Europa în cadrul Samsung Electronics Europa. Parteneriatul încheiat cu EA este practic doar unul dintr-o serie de acorduri care au fost stabilite cu mai mulţi furnizori importanţi de conţinut în vederea livrării de conţinut prin intermediul Samsung Hub. 

    Aceste colaborări sunt concentrate pe oferirea de jocuri (prin parteneriate stabilite între Samsung şi companii precum Gameloft sau Glu), cărţi, conţinut pentru copii sau pentru pasionaţii de gastronomie şi demonstrează respectarea angajamentului asumat de Samsung de a oferi o gamă cât mai variată de conţinut de înaltă calitate pentru consumatorii din întreaga Europă.

    Printre aplicaţiile disponibile se numără câteva din seria Michelin – Trafic, Restaurants şi Travel -, Nighty Night şi Little Fox Music Box de la Goodbeans sau Random House Mondadori/

    Michelin Trafic oferă utilizatorilor acces în timp real la informaţii despre trafic în 11 ţări din Europa şi o gamă foarte detaliată de date, inclusiv referitoare la traficul din marile oraşe şi la situaţia existentă pe majoritatea autostrăzilor. Michelin Restaurants permite consumatorilor să localizeze un restaurant din  Franţa şi Germania cu ajutorul unor opţiuni de căutare realizate pe baza mai multor criterii, precum selectarea unui restaurant Michelin. De asemenea, aplicaţia permite utilizatorilor să încarce fotografii realizate în timpul vizitelor lor în respectivele locuri şi chiar să-şi scrie propriile opinii despre mâncare. Iar Michelin Travel este o aplicaţie care oferă consumatorilor recomandări realizate pentru aproximativ 30.000 de atracţii turistice din întreaga Europă.

    Pe partea de conţinut pentru familie, în Samsung Apps sunt disponibile aplicaţii furnizate de dezvoltatori precum Goodbeans, care oferă  versiuni realizate exclusiv pentru Samsung Hub ale Nighty Night (disponibilă în 8 limbi – italiană, spaniolă, germană, engleză, franceză, rusă, portugheză şi olandeză) sau ale Little Fox Music Box (disponibilă în limbile engleză şi germană).
     

  • Hidroelectrica, profit de 144 milioane lei în T1

    De la începutul anului, Hidroelectrica a reuşit să tranzacţioneze 4.100 GWh la un preţ mediu de 184 lei /MWh. Daca nu am lua in calcul pretul de 125 lei/MWh cu care Hidroelectrica vinde energie in piata reglementata pentru populatie si institutii, atunci preţul mediu realizat de societate pe piaţa concurenţială şi piaţa de echilibrare este de 212 Lei/MWh.

    Din valorificarea energiei pe cele 5 canale de distributie (piata reglementata, PZU, PCCB, contracte bilaterale si PE) Hidroelectrica  a inregistrat un profit brut de 144 milioane lei repartizat astfel: 52 milioane de lei în ianuarie, 48 de milioane de lei în februarie şi 44 de milioane de lei în martie. Prin bugetul de venituri si cheltuieli Hidroelectrica a estimat pentru anul 2013 un profit record de 434 milioane de lei la o productie de doar 13 TWh, cu mult mai mare decat cel inregistrat de societate in 2010, cand la o productie de 20 de TWh societatea a raportat un profit de doar 292 milioane de lei.

    La 31 martie 2013 Hidroelectrica avea 4.903 angajati faţă de 5.239 salariaţi la intrarea în insolvenţă. Procesul de redimensionare a organigramei va continua pentru a optimiza costul de productie si a garanta profitul bugetat in conditiile scaderii consumului si implicit a pretului energiei electrice.

    In primul trimestru al anului 2013 s-a definitivat strategia investiţională a societăţii. Nu vor mai fi finantate titlurile de investiţii istorice, ineficiente energetic, ci vor fi promovate proiectele de retehnologizare a marilor capacităţi hidroenergetice existente care după 50-60 de ani de operare necesită lucrari de reabilitare. Printr-o finantare de 400 milioane de euro de la BERD si BM vor fi retehnologizate centralele hidroelectrice Dimitrie Leonida, Mariselu, Vidraru si Raul Mare Retezat cu o putere instalata de aproape 1000 MW. Primul trimestru din 2013 a marcat inca un record la Hidroelectrica: 103 companii din toata lumea au depus documentatia de precalificare pentru retehnologizarea centralei de la Dimitrie Leonida. In trecut contractele de retehnologizare erau date cu incredintare directa si la preturi de pana la 8 ori mai mari decat pretul pietei.

    In luna martie 2013 s-au judecat la Tribunalul Bucuresti si contestatiile “baietilor destepti” Energy Holding, EFT, Alpiq, Alro, Elsid, Electrocarbon prin care solicitau daune de 1,3 miliarde lei pentru denuntarea de catre Euro Insol a contractelor bilaterale si pentru activarea clauzei de forta majora din toamna anului 2012. Pe 10 aprilie instanta a respins cererile traderilor de energie.

    Pe 16 ianuarie 2013 Euro Insol a desfiintat 22 de directii din cadrul Hidroelectrica si a revocat toti directorii din cadrul societatii. Pe 20 martie Hidroelectrica a lansat cel mai complex si radical proces de recrutare a managementului unei companii implementat vreodata in Romania. Pentru cele 67 de pozitii de conducere, au aplicat 2.447 de candidati, in medie 37 de candidati pentru o functie de conducere. Noii manageri selectati in baza unei proceduri transparente si competitive, pe criterii de competenta profesionala, probitate morala si capabilitati manageriale, vor fi angajati pana la data de 31 mai 2013.

  • Cât aur există în lume?

    Warren Buffett, unul dintre cei mai bogaţi investitori este de părere că totalul cantităţii de aur de pe suprafaţa pământulu ar putea încăpea într-un cub cu dimensiunea laturii de doar 20 de metri. Dar cum am putea calcula cu siguranţă această valoare?

    O cifră folosită deseori de investitori vine de la Thomos Reuters GFMS care publică anual studii referitoare la piaţa aurului. Ultima valoare furnizată de aceştia spune că ar fi vorba despre 171.300 de tone existente în întreaga lume, iar un cub de 20,7 metri ar fi suficient pentru a încadra această valoare.

    Ar ajune la 9.8 metri deasupra suprafeţei pământuli dacă ar acoperi terenul de tenis de la Wimbledon.Dar valoarea furnizată de GFMS a fost contestată: alţi specialişti sunt de părere că ar exista circa 2,5 milioane de tone de aur în lume, de 16 ori mai mult decât estimarea GFMS. Asta ar duce la un cub cu diametrul de 50 de metri şi un turn de 143 metri peste terenul central de la Wimbledon.

    De ce sunt estimările atât de diferite ?
    Unul dintre motive ar fi că aurul a fost ascuns în mine perioade lungi de timp, de peste 6.000 de ani, potrivit istoricului specialist în aur Timothy Green.Primele monede din aur au fost fabricate în jurul anului 550 î.HR sub regale Croesus din Lidia, o provincie din Turcia de astăzi şi a devenit metodă de plată acceotat de negustori şi de soldaţii mercenari din jurul Mediteranei. Până în 1492, anul în care Columb a navigat spre America, peste 12.780 de tone de aur ar fi fost extrase, potrivit GFMS .

    Investitorul James Turk, fondatorul Gold Money, site prin care se care tranzacţionează online aur şi argint, crede că din cauza metodele miniere de extracţie primitive valoarea totală a aurului ar fi fost supraestimată. Aproximarea lui referitoare la valoarea aurului mondial este de 155.244 tone, o valoare aparent mică dar echivalentă cu circa 950 de miliarde de dolari.

    Există totuşi o serie de comentarii care spun că aceste valori sunt mult prea scăzute : “Doar în mormântul lui Tutankhamon ar fi existat 1.500 de tone de aur. Imaginaţi-vă că a mai existat aur şi în alte morminte care a fost furat înainte de a fi înregistrat”, a declarat Jan Skoyles, specialist în investiţii în aur la The Real Asset Company.

    De asemenea, China nu oferă date concrete referitoare la extracţiile de aur de pe suprafaţa ţării, iar în Columbia, de exemplu, se fac multe extracţii miniere de aur ilegale.

    Aceste valori sunt speculative, singura certitudine fiind că nu vom rămâne fără aur în curând. Un studiu american spune că 52.000 de tone de aur se află încă în pământ şi este pe punctul de a fi extras descoperit.

  • Soluţiile software “all-in-one” pot reduce cu 50% costurile operaţionale anuale ale centrelor de contact

    “Unul dintre criteriile principale de care majoritatea companiilor ţin cont atunci când decid să investească în soluţii IT pentru centrele lor de contact este bugetul şi capacitatea de modernizare rapidă, la costuri accesibile. Din ce în ce mai multe companii încep să se convingă de beneficiile utilizării platformelor software all-in-one, în ceea ce priveşte reducerea costurilor pe termen mediu şi lung, în comparaţie cu utilizarea soluţiilor multi-point, de la diverşi furnizori”, a spus Marcin Grygielski, manager teritorial pentru Europa de Est al Interactive Intelligence.

    De exemplu, centrele de contact care utilizează platforme de soluţii software all-in-one înregistrează un cost operaţional anual per agent cu 50% mai mic decât centrele cu platforme multi-point, datorită randamentului mai rapid şi mai bun. Astfel, un centru de contact ce utilizează o platformă all-in-one, cu 100 de locuri şi costuri operaţionale anuale de 1.000 de euro per agent, înregistrează economii anuale de circa 1 milion de euro, comparativ cu centrele de contact care folosesc soluţii software de la mai mulţi furnizori.

    “Cu timpul, prin scăderea constantă a costurilor operaţionale, economiile anuale se adună. Aceasta reprezintă o diferenţă majoră pe care managerii ar trebui să o ia în considerare înainte de a lua decizii în privinţa platformelor tehnologice de bază”, a adăugat Marcin Grygielski.

    Costurile majore ce trebuie luate în calcul atunci când se decide să se investească în soluţii IT sunt legate de selectarea furnizorului, de contractarea noilor tehnologii, de instalarea şi integrarea sistemului, de administrarea acestuia, precum şi de costurile operaţionale şi cele de întreţinere şi modernizare. Selectarea furnizorului şi integrarea tehnologiilor înseamnă mai bine de 50% din bugetul necesar unei asemenea implementări.

    “Indiferent că firma caută o soluţie multi-point sau o platformă all-in-one, costul de selecţie a furnizorului este similar în ambele cazuri. Diferenţa majoră este reprezentată de costurile iniţiale de instalare şi integrare a soluţiilor all-in-one, ce pot fi cu cel puţin 15% mai mici decât în cazul soluţiilor multi-point”, a spus Marcin Grygielski.

  • Statele Unite cer Liechtensteinului date despre americanii bogaţi care ascund bani de Fisc

     Statul american vrea să ştie câte fundaţii au fost înfiinţate de persoane cu împuternicire – avocaţi, contabili, consilieri financiari şi manageri de active – pentru contribuabili americani, potrivit unei scrisori trimise de Departamentul Justiţiei autorităţilor din principatul situat în Munţii Alpi, potrivit Bloomberg.

    Va urma o cerere “formală” către persoanele împuternicite pentru activităţi financiare, a afirmat Departamentul de Justiţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 60.000 de euro este valoarea maximă pe care aproape jumătate dintre bucureşteni sunt dispuşi să o plătească pentru o locuinţă

    Cu două excepţii notabile, ponderea locuinţelor ieftine scoase la vânzare rămâne totuşi semnificativ mai mică decât cea a căutărilor pe acelaşi segment. Un alt aspect relevat de studiul www.imobiliare.ro este că, în unele cazuri, cererea pentru locuinţele de tip Prima Casă a înregistrat un uşor recul în ultimul an, în vreme ce, pe alocuri, au fost consemnate creşteri de interes pentru unităţile locative mai scumpe. Analiza ia în calcul căutările de apartamente din luna februarie 2013, comparativ cu februarie 2012, precum şi oferta existentă la nivelul lunii martie 2013.

    Bucureşti: în Capitală, cele mai multe căutări – 48% din total – sunt îndreptate spre apartamente cu un preţ de până la 60.000 de euro. Pe locul al doilea se situează locuinţele ce costă între 60.000 şi 80.000 de euro, cu o pondere de 22%. Acestea sunt urmate de proprietăţile cu un preţ de peste 100.000 de euro, care atrag 19% din cumpărătorii de apartamente, în vreme ce unităţile locative cu preţuri de la 80.000 la 100.000 de euro generează doar 10% dintre căutări.

    De observat este faptul că, faţă de luna corespunzătoare a anului precedent (februarie 2012), căutările pe segmentul de până la 60.000 de euro au crescut cu două puncte procentuale, în vreme ce ponderea clienţilor interesaţi de unităţi locative cu preţuri cuprinse între 60.000 şi 80.000 de euro, pe de o parte, şi 80.000 şi 100.000 de euro, pe de altă parte, s-a diminuat cu patru şi, respectiv, un punct procentual. O creştere de două puncte procentuale a fost consemnată însă pe segmentul proprietăţilor mai scumpe de 100.000 de euro.

    în ceea ce priveşte oferta, cele mai numeroase anunţuri sunt tot cele de pe segmentul Prima Casă, însă acestea au o pondere semnificativ mai scăzută comparativ cu cererea, respectiv 36%. Pe locul al doilea ca număr de proprietăţi se situează segmentul apartamentelor scumpe, de peste 100.000 de euro, cu o marjă de 26% din total. Pe de altă parte, locuinţele ce se încadrează în intervalul 60.000-80.000 de euro reprezintă un sfert (25%) din toate ofertele de apartamente la nivelul Capitalei, în vreme ce unităţile cu preţuri cuprinse între 80.000 şi 100.000 de euro deţin o pondere de 13%.

    Cluj-Napoca: în Capitala Transilvaniei, 76% dintre potenţialii cumpărători sunt interesaţi de apartamente cu un preţ maxim de 60.000 de euro. Căutările în intervalul 60.000-80.000 de euro reprezintă 12% din total, în vreme ce segmentele 80.000-100.000 de euro şi peste 100.000 de euro deţin câte o pondere de 7% şi, respectiv, 6%. Schimbările faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut sunt notabile: cererea pe segmentul vizat de programul Prima Casă a crescut cu cinci puncte procentuale, în vreme ce căutările pe segmentul imediat următor (60.000-80.000 de euro) au scăzut cu şase puncte procentuale. Pentru intervalul 80.000-100.000 de euro cererea a rămas constantă, iar pentru locuinţele mai scumpe de 100.000 de euro a avut loc o majorare de un punct procentual.

    La capitolul ofertă, cele mai numeroase sunt în Cluj locuinţele cu preţuri de până la 60.000 de euro – acestea ajung la 66% din total. Pe locul al doilea se situează unităţile ce se încadrează între 60.000 şi 80.000 de euro, cu o cotă de 19%. Pe de altă parte, segmentele 80.000-100.000 de euro şi peste 100.000 de euro sunt cele mai slab reprezentate, cu o pondere de 9% şi, respectiv, 6% din toate anunţurile.

    Constanţa: în oraşul de la malul mării, 62% dintre doritorii de apartamente se orientează spre unităţi cu un preţ maxim de 60.000 de euro. Pe de altă parte, 20% dintre clienţi se află în căutarea unor proprietăţi cuprinse în intervalul 60.000-80.000 de euro, 11% vor apartamente cu preţuri între 80.000 şi 100.000 de euro, în timp ce peste 100.000 de euro sunt dispuşi să plătească doar 7% dintre potenţialii cumpărători. Interesant este că, în ultimul an, în Constanţa cererea pentru locuinţe de tip Prima Casă a scăzut cu două puncte procentuale. Majorări de câte un punct procentual au avut loc pe segmentele 60.000-80.000 de euro şi 80.000-100.000 de euro, în vreme ce, pentru apartamentele mai scumpe de 100.000 de euro cererea a stagnat.

    Ca ofertă, cele mai numeroase (64%) sunt apartamentele de până la 60.000 de euro, urmate de cele cuprinse între 60.000 şi 80.000 de euro (21% din total), apoi de unităţile cu preţuri de la 80.000 şi 100.000 de euro (9%) şi de cele mai scumpe de 100.000 de euro (6%). Constanţa este, astfel, singurul mare oraş al ţării în care ponderea ofertelor de apartamente ieftine o depăşeşte pe cea a căutărilor pe acelaşi segment.

    Braşov: Ca şi în celelalte mari centre regionale, şi în oraşul de la poalele Tâmpei cea mai mare parte a cererii (69%) se îndreaptă spre apartamente de până la 60.000 de euro. 18% dintre potenţialii cumpărători sunt interesaţi de proprietăţi cuprinse în intervalul 60.000-80.000 de euro, în timp ce segmentele 80.000-100.000 de euro şi peste 100.000 de euro atrag 5% şi, respectiv, 8% dintre căutări. Interesant este că, deşi Braşovul este oraşul cu cea mai mare pondere a cererii îndreptată spre locuinţe de tip Prima Casă, în ultimul an cererea pe acest segment s-a diminuat cu nouă puncte procentuale. în contrapunct, au crescut căutările pe toate celelalte intervale de preţ: 60.000-80.000 de euro (patru puncte procentuale), 80.000-100.000 de euro (un punct procentual) şi peste 100.000 de euro (patru puncte procentuale).

    La nivel de ofertă, se remarcă o discrepanţă semnificativă faţă de cerere. Astfel, doar 54% dintre apartamentele scoase la vânzare în Braşov au preţuri de până la 60.000 de euro, în vreme ce 22% se încadrează între 60.000 şi 80.000 de euro, iar segmentele 80.000-100.000 de euro şi peste 100.000 de euro deţin ponderi de 8% şi, respectiv, 16%.

    Timişoara: în oraşul de pe Bega, 68% dintre căutările pe apartamente vizează unităţi de maximum 60.000 de euro. Pe de altă parte, 22% dintre potenţialii cumpărători sunt interesaţi de proprietăţi cuprinse între 60.000 şi 80.000 de euro, în vreme ce spre segmentele 80.000-100.000 de euro şi peste 100.000 de euro se îndreaptă 4% şi, respectiv, 5% dintre căutări. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, cererea pe segmentul ţintit de programul Prima Casă a scăzut cu două puncte procentuale; o creştere proporţională (două puncte procentuale) a avut loc în cazul proprietăţilor cu preţuri cuprinse între 60.000 şi 80.000 de euro, în vreme ce pe celelalte segmente nu au fost consemnate modificări.
    în materie de ofertă, Timişoara este oraşul cel mai bine adaptat la cerinţele potenţialilor cumpărători în materie de preţ. Astfel, 67% dintre apartamentele scoase la vânzare în oraş se încadrează în pragul de 60.000 de euro, acest nivel fiind foarte apropiat de cel al cererii. O situaţie similară poate fi observată şi pe celelalte segmente. Astfel, 21% dintre oferte au preţuri cuprinse între 60.000 şi 80.000 de euro, 5% se încadrează între 80.000 şi 100.000 de euro, iar 7% sunt unităţi locative mai scumpe de 100.000 de euro.
    Lansat în ianuarie 2000, Imobiliare.ro este primul şi cel mai accesat portal imobiliar din România. Portalul a depăşit de curând pragul de 600.000  de vizitatori unici pe lună şi cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel naţional.