BusinessMagazin

Tag: firma

  • Au început cu producţia de ambalaje într-un garaj, iar acum au ajuns la afaceri de milioane de euro din mutarea unor fabrici întregi

    Modpack Group, compania pe care Valentin Mălăescu a dezvoltat-o împreună cu fratele său, Bogdan, oferă companiilor servicii de relocare industrială, packaging şi export. 

    În 11 ani, numărul clienţilor firmei a ajuns la aproape 1.000. Veniturile acesteia s-au situat anul trecut la 5,3 milioane de euro, iar numărul de angajaţi la 93. Anul acesta, numărul de angajaţi a ajuns la 130, iar previziunea veniturilor vizează o creştere de circa 30%.

    Valentin Mălăescu povesteşte că un singur proiect de relocare a unei fabrici implică munca a circa 50-60 de persoane: de la evaluatori ai proiectului, oameni implicaţi în logistică, cei care se ocupă de transportul în locuri aflate oriunde în România sau în porturi ori aeroporturi, la munca echipei de packaging, care asamblează piesele în cutii. Urmează apoi încărcarea şi transportul, pe rute prestabilite, până la destinaţia de relocare a fabricii – aici intră în peisaj subcontractorii, respectiv cei care descarcă marfa. Ce este mai greu în mutatul unei fabrici?  „Managementul de proiect: să ai capacitatea sincronizării tuturor acestor activităţi astfel încât să nu existe timpi morţi”, spune Valentin Mălăescu. 

    De altfel, acesta este şi mottoul preluat de antreprenorii ploieşteni de la Steve Jobs, aflat la loc de cinste în recepţia biroului din Ploieşti: „Clienţii nu măsoară cât de mult ai încercat, ci cât de mult ai livrat”.

    Modpack desfăsoară mii de operaţiuni pe an. Dintre clienţii Modpack, 90% sunt firme multinaţionale, având puncte de lucru în Cehia, Regatul Unit sau Liverpool.

    În afara sediului central, aflat în Ploieşti, compania foloseşte un spaţiu logistic închiriat, în Cluj cu care deserveşte clienţii din centrul ţării; din rândul celor mai recente investiţii se află una de 2 milioane de euro, într-un centru logistic din Oradea. „Vrem să acoperim zona de vest a Europei şi ieşirea spre Europa; probabil va fi gata în primăvara anului viitor.”

    Compania are însă puncte de lucru şi în Cehia, Marea Britanie (Liverpool) şi vor să deschidă un birou şi în Statele Unite. Investiţiile totale în companie şi în extindere se ridică la peste 3 milioane de euro.

    Businessul Modpack Group a început prin producţia de ambalaje din lemn într-un garaj, evoluând ulterior în direcţiile transportului multimodal şi a relocărilor industriale. Valentin Mălăescu spune că au împrumutat un concept vestic, one stop shop, prin intermediul căruia pentru aproximativ 60% dintre clienţii lor oferă servicii integrate,  de la demontare de echipamente, ambalare, transport către o altă destinaţie oriunde în lume – rutier, maritim şi aerian. Antreprenorul spune că acoperă aproximativ orice tip de industrie, având capabilitatea să împacheteze şi să mute orice tip de echipament. 90% dintre clienţi vin însă din industria petrolieră, a tutunului, alimentară, automotive.


    Bazele firmei au fost puse în 2007. Până atunci, Valentin Mălăescu a lucrat în jur de 15 ani în companii multinaţionale, parcurs profesional pe care l-a început imediat după absolvirea studiilor la Universitatea Politehnica din Bucureşti.

    Înainte de Politehnică însă a lucrat într-o uzină care producea excavatoare, dar şi ca ca electronist într-o fabrică militară axată pe producţia de rachete. Povesteşte că a ajuns în aceste ipostaze fiindcă nu intrase din prima la facultate: „Tatăl meu a spus: «La lucru cu tine!», astfel că am început de jos, motiv pentru care am apreciat mereu munca.”

    După ce a lucrat ca mecanic şi electronist, a intrat la facultatea dorită, iar primul loc de muncă „mai serios”, de după absolvire, a fost în cadrul producătorului de ţigări British American Tobacco. A lucrat acolo timp de câţiva ani în zona de calitate şi s-a ocupat de mentenanţa aparatelor din acel departament. După trei ani, a trecut în departamentul de planificare a producţiei, având în responsabilitate trei unităţi de producţie ale companiei. După un deceniu în cadrul BAT, etapă din carieră despre care spune că a fost ca „o a doua facultate”, a plecat în industria automotive, ca inginer de calitate în compania cu origini irlandeze Johnson Controls International.

    Mare parte a acestui rol se desfăşura în Germania. „A fost şi aceasta o experienţă bună, care atârnă greu acum, fiindcă am avut foarte mult contact cu externul – stăteam cam o săptămână pe lună în afară, iar cumulat, în doi ani am ajuns să stau cam şase luni plecat.” Spune că acesta a fost un bun prilej pentru a stabili contacte cu firme străine şi o perioadă în care s-a familiarizat cu mentalitatea celor din vest.
    A revenit apoi la Bucureşti, în cadrul unei firme româneşti care făcea parte dintr-un grup de furnizori ai General Electric. În cadrul acesteia a avut primele roluri de top management: a fost plant manager, rol din care a condus aproape 200 de oameni şi în care integra produse complexe. Spune că cifra de afaceri a fabricii, care la momentul angajării sale era de 2 milioane de euro, a crescut în doi ani de zece ori.

    În perioada respectivă a început să se gândească să îşi facă un business propriu. Primul pas în acest sens a fost înfiinţarea unei firme de facility management, Stefa Invest, care operează şi în prezent în zona de sud a României. Firma s-a axat pe zona de cleaning industrial (nu HoReCa, ci în fabrici). „Când o fabrică se construieşte, vin ei, au maşini speciale de spălat pardoseli, echipamente speciale de spălat geamuri, de pildă”, descrie Mălăescu profilul activităţii Stefa Invest. Cifra de afaceri a acestui business este de circa 500.000 de euro anual, iar numărul angajaţilor este de aproximativ 60.

    Din Bucureşti s-a mutat apoi în Ploieşti, unde a lucrat la Bergenbier (InBev, pe vremea aceea), în departamentul de packing, ca manager de împachetare, rol din care avea în subordine în jur de 100 de angajaţi.

    La penultimul său job din Bucureşti se lovise însă de situaţia în care angajatorul său avea nevoie de o firmă care să ambaleze anumite echipamente – le-a fost foarte greu să găsească o firmă locală care să îi ajute.

    Astfel, în paralel cu locul de muncă în cadrul producătorului de bere, a demarat primii paşi în start-up-ul Modpack. A mai lucrat ca angajat, în paralel cu munca de antreprenor, circa 8 luni, iar apoi businessul a evoluat suficient de bine ca să necesite întreaga atenţie a antreprenorului pe afacerea de familie. 

    „A fost destul de greu să fac acest pas, în multinaţionale câştigam bine în perioada respectivă, dar aveam vreo 36 de ani, eram sătul de munca în corporaţie; şi într-o firmă de familie sunt reguli şi este mult stres, dar stresul la noi este generat în general de client.”

    Fratele său, Bogdan Mălăescu, s-a alăturat afacerii de la început. De profesie inginer economist, el s-a axat pe dezvoltarea relaţiilor cu clienţii, pe domeniul financiar. A fost manager pe supply chain (pe logistică, aprovizionare, contractare, partea mai mult comercială). Iar dacă iniţial îşi ajuta fratele doar în timpul liber, după doi ani s-a dedicat şi el afacerii de familie.

    Bazele firmei au fost puse contractând drept client o firmă din Bucureşti, furnizori de echipamente, iar partea de ambalaje din lemn a fost dezvoltată împreună cu producătorul ploieştean de rulmenţi Timken.

    „De la fiecare client am învăţat câte ceva şi am dezvoltat câte o arie de activitate; am plecat cu doi clienţi în 2007, cu o cifră de afaceri în perioada respectivă de undeva la 20.000 de euro pe an, iar banii care s-au investit la început au fost luaţi de la bancă”, descrie Valentin Mălăescu începuturile afacerii.

    Au cumpărat un camion, câteva utilaje, au început în nişte hale foarte mici – la un moment dat spaţiul lor de lucru era de fapt curtea unei cunoştinţe dintr-o comună din Ploieşti. De la un spaţiu de lucru iniţial de 50 de metri pătraţi, sediul din Ploieşti s-s-a extins astăzi pe o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi.

    „Problema este că în aceşti 11 ani de când am început, am investit mereu – 5,3 milioane de euro a fost cifra de afaceri de anul trecut, iar investiţiile au fost destul de mari – în ultimii 2-3 ani au ajuns la peste 2 milioane de euro.”

    Dacă la început erau producători de ambalaje din lemn, ulterior şi-au diversificat serviciile: „Putem să oferim clienţilor toată gama de servicii, de la proiectare, ambalaj, împachetare, demontarea unor utilaje, transportul oriunde în lume şi start-up-ul (pornirea utilajelor – n.red.)”.

    Una dintre etapele importante a fost la doi ani după ce au început producţia de ambalaje: au fost contactaţi de o firmă din Olanda, un competitor al lor din Utrecht, cu acelaşi obiect de activitate ca şi ei, care le-a propus o colaborare pentru un proiect de relocare. „Au venit olandezii, aveau cred doi metri, cravate, nu m-au speriat, au venit cu proiectul, au spus că în două săptămâni trebuie să îl începem, am semnat contractul – care avea o valoare de 20.000 – 25.000 de euro”.

    Cu doar 10 angajaţi (dintre ei, 8 sunt încă în companie), au acceptat proiectul despre care spun că a fost cel în care au învăţat să facă ambalare industrială în locul ales de client – „Acolo efectiv am furat meserie”.

    În prezent, businessul s-a divizat în câteva centre de profit, partea de relocări industriale generând circa 30% din business. Au avut câteva proiecte mari, exemple relevante în acest sens fiind serviciile de relocare acordate unor producători de ţigarete sau demontarea şi împachetarea unor echipamente în Nigeria, cu avionul, pentru un producător local de băuturi.

    În urmă cu câţiva ani, au făcut şi primii paşi în afara ţării. Au încercat iniţial să deschidă un punct de lucru în Polonia, dar, mai ales din cauza spiritului naţionalist de acolo, care favorizează afacerile poloneze, s-au reorientat spre Cehia, unde au şi în prezent un birou. „Ne-am gândit că se află în centrul Europei şi că este aproape de Germania, că putem dezvolta ceva în zona respectivă. Şi ei sunt mai rigizi, astfel, chiar dacă avem birouri acolo, le folosim mai mult pentru marketing.”

    În ianuarie anul acesta s-au extins în Liverpool, oraş ales din perspectiva Brexitului: „Poate se vor muta masiv multe zone de producţie, spre exemplu linia de producţie pentru Land Rover Discovery pleacă din Liverpool şi se mută în Slovacia; poate alţii vor să vină în Regatul Unit.”
    Tot anul acesta, şi-au anunţat şi prezenţa în Statele Unite, ţară pe care au ales-o prin prisma clienţilor pe care îi au deja. „Ne-am dus acolo fiindcă acum 60-70% dintre clienţi sunt americani.”

    Cum evoluează industria locală prin prisma mutărilor făcute de Modpack System?

    Din observaţiile lui Valentin Mălăescu, aceasta se află în cădere liberă. „Sunt multe semnale, fabrici care lucrează în lohn, în general pe automotive, care încep să se mute, spre Maroc, în Africa, sunt fabrici care lucrează tot în lohn în industria textilă care aleg Republica Moldova sau Macedonia, Serbia, îşi mută anumite linii de fabricaţie în alte ţări; dacă le ies cărţile, probabil că se vor muta de tot.”

    El este de părere că prin presiunile salariale actuale, în 5-10 ani industria lohnului în automotive şi textile nu va mai fi suficient de competitivă. Pe de altă parte, observă beneficii aduse de tehnologie: „Industria se dezvoltă în fabricile unde se folosesc tehnologie, roboţi, producţie inteligentă, văd că vin investiţii, apoi văd că vin investiţii puternice din China, probabil că global multe companii străine îşi închid businessurile în China, şi încep să se reloce spre Europa; chinezii au clonat deja acele businessuri, astfel că vin cu fabricile lor şi investesc în România”. Investiţii mari observă că există şi în zona dezvoltării de centre logistice.

    Valentin Mălăescu spune că de-a lungul timpului au fost curtaţi pentru vânzarea companiei către firme concurente: „Un competitor britanic a vrut să ne cumpere la început cu 1 milion de euro, le-am spus că fără 5 milioane de euro nu discut cu ei. Au încercat ulterior să ne scoată din piaţă cu diverse metode – spre exemplu, ne-au luat un om din departamentul comercial sau prin preţuri de dumping”.

    Ulterior, au propus un joint venture unei firme care voia să îi cumpere, înţelegere prin care el şi fratele său să rămână în board, să deţină acţiuni în cadrul grupului respectiv, dar compania nu a acceptat aceşti termeni. „A început ulterior războiul, lupta adevărată cu firmele străine, că până atunci eram prea mici. Au tot felul de arme financiare care pot să te distrugă”, descrie el lupta cu competitorii străini.

    Consideră că de fapt aceasta a fost şi problema României în anii ’90: „Ne-au prins nepregătiţi, au cumpărat totul pe bani puţini fiindcă nu ştiam să negociem. Dacă ştiam să negociem, eram mult mai departe, România are o poziţie geostrategică excepţională, oamenii sunt deosebiţi şi nu am ştiut să profităm de aceste calităţi”.

    Pe termen lung, nu cred că urmaşii lor se vor ocupa de business – astfel că nu exclude integrarea într-un grup global.

    Sfaturi pentru tinerii antreprenori? „Cel mai important este să creadă în businessul lor, să lupte pentru el, este foarte important să se implice, să fie flexibili, să aibă cât mai multe legături cu firmele externe, să participe la târguri, conferinţe, să aibă curaj şi să viseze.” Totuşi, Valentin Mălăescu crede şi că intuiţia şi norocul contează 80% în business.

  • Opinie Vlad Năstase – consultant financiar şi CEO Concilium Consulting: “Arta negocierii cu o bancă”

    Pornind de la premisa că firma este bancabilă, în criteriile de selecţie pentru alegerea băncii este bine să fie luate în calcul câteva aspecte esenţiale.

     Prima opţiune referitoare la alegerea băncii ar trebui să fie exact cea cu care firma îşi desfăşoară majoritatea operaţiunilor, întrucât există deja un istoric. Dar de cele mai multe ori se alege banca ce are potenţial finanţator luând în considerare: valoarea tichetului de finanţat vs. profilul băncii; industria în care activează clientul vs. industrii/modele de business preferate de bancă (să aibă personal specializat care să înţeleagă mai uşor businessul şi produse specializate industriei / pricing competitiv); localizarea clientului în raport cu banca (ne referim aici la proximitate şi întelegerea zonei/regiunii dacă vorbim de firme din ţară); apetitul de creditare „real” al băncii; complexitatea produselor oferite de bancă vs. nevoile/cerinţele modelului de business.

     Din ce în ce mai mulţi antreprenori, în special cei care au putere de negociere în relaţia cu banca, refuză să mai semneze bilete la ordin avalizate sau contracte de fidejusiune. Băncile o cer. Care este limita unei „garanţii de confort” din partea băncii? Cât de utilă este ea în realitate?

    Prin aceste instrumente suplimentare de garantare băncile urmăresc, în special, să obţină „angajamentul” antreprenorului faţă de business şi faţă de relaţia cu banca. În practică, însă, în cazul nefericit al unei executări sau insolvenţe, prea puţin se recuperează din averea personală a antreprenorului. Aşadar, acest tip de garantare nu urmăreşte neapărat creşterea gradului de acoperire cu garanţii a creditului, ci obţinerea pe termen lung a unei „mize personale” din partea antreprenorului care poate influenţa direct performanţa financiară a companiei creditate. Oricum, să nu uităm că băncile ar trebui să crediteze firme în special pe baza situaţiilor financiare şi a modelului de business, prin urmare, o posibilă soluţie de mitigare a acestor solicitări de bilete la ordin sau fidejusiuni personale poate constitui o negociere cu banca a indicatorilor de performanţă pe care afacerea trebuie să îi atingă şi eventuale condiţii sau consecinţe în cazul în care nu se întâmplă.

     Băncile vor să vadă şi să înţeleagă ce finanţează, având în vedere că perioada de criză le-a schimbat abordarea flexibilă faţă de acordarea creditelor. Un business plan este de foarte multe ori extrem de util, prezentarea unei viziuni coerente crescând şansele de creditare.

     Calitatea şi claritatea documentaţiei contractuale sunt, de asemenea, importante. Puterea de negociere a clientului este considerată în general a fi destul de limitată. Care sunt elementele cheie care trebuie urmărite? Companiile care au credite la mai multe bănci, în special, ar trebui să urmărească cum şi în ce măsură colateralele care sunt aduse în garanţie sunt alocate afacerii sau liniei de business care este creditată şi, de asemenea, în ce măsură gradul de acoperire cu colaterale a creditului este corect din punctul de vedere al proporţionalităţii cu valoarea creditului.

    Cazurile în care banca impune o creştere a dobânzii ca măsură de „penalitate” sunt în general clare în contractul de credit, însă şi antreprenorul, la rândul său, ar trebui să negocieze ca aceste majorări de dobândă să fie limitate în timp doar pentru perioada în care firma încalcă sau nu respectă indicatorii sau clauzele care au dus la creşterea dobânzii. 

     Verificarea periodică a celor mai bune oferte din piaţă, în acord cu modelul şi segmentul din care faci parte. Firmele care înregistrează o activitate de lungă durată în raport cu o anumită bancă ar trebui să analizeze în mod constant în ce măsură  actualul model de business ar fi în continuare potrivit. Totul, în contextul în care băncile îşi schimbă periodic focusul, iar ofertele sunt reactualizate.

     Modelul şi procentele de garantare a creditelor în relaţia cu banca, trebuie revizitate periodic, în funcţie de evoluţia businessului.
     Este bine de ţinut cont că, în general, băncile înregistrează fluctuaţii de personal în zona de front office. De aceea, este indicat ca impactul „relaţiei umane” faţă de afacerea antreprenorului să fie diminuat pe cât de mult posibil. 

     Companiile „premium” sunt deseori tratate preferenţial, de aceea o ofertă primită de la o altă bancă poate deveni un factor de presiune şi un motiv de negociere cu actuala bancă.  

     Imaginea face cât o mie de cuvinte. Termenii si condiţiile ofertate de bancă depind de calitatea proiectului, dar şi de modalitatea în care acesta este prezentat. Astfel, o abordare eficientă poate să crească şansele obţinerii unei finanţări/refinanţări, iar costurile şi condiţiile obţinute să fie mult mai avantajoase.

     Definirea şi cuantificarea costului de oportunitate. Evaluarea realistă a situaţiei în care se află compania, respectiv posibilitatea obţinerii doar a unei finanţări sau a negocierii celor mai bune condiţii de finanţare, este, de asemenea, extrem de importantă. Câteodată costurile de finanţare nu sunt neapărat factorul decisiv, însă cele prea mari sunt doar o soluţie salvatoare de moment care, dacă nu este gestionată atent, poate să ducă pe termen scurt sau mediu la situaţii dificile şi, în loc să rezolve, complică situaţia.

     Nu te duce la bancă abia atunci când ajungi în criză!  În cazul în care afacerea ta începe să aibă dificultăţi, o abordare proactivă în relaţia cu banca ar fi extrem de utilă. Afacerea se poate salva şi cu ajutorul băncii, care este direct interesată să îşi „protejeze” investiţia. Dacă ajungi, însă, prea târziu, este posibil să nu mai găseşti în bancă un partener constructiv de discuţie, iar şansele de salvare a afacerii să devină limitate, în condiţiile în care principala preocupare a băncii nu va mai fi sprijinirea afacerii, ci recuperarea banilor creditaţi.

  • Povestea unui business cu rădăcini slave

    În 2017, cifra de afaceri a filialei locale Berezka Stores a fost de 11,5 milioane de lei (circa 2.5 milioane de euro), iar în 2018 reprezentanţii companiei previzionează venituri de 14,5 milioane de lei. Numărul de angajaţi din România ai grupului a ajuns la 30. „În primele şase luni ale anului 2018 am crescut cu 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu aceeaşi bază de magazine”, spune Arseniy Burlakov, directorul de dezvoltare al Berezka.

    Afacerea Berezska a luat naştere în 2009 în oraşul Varna din Bulgaria, la iniţiativa familiei ruse Bacurevich, care emigrase din oraşul siberian Tomsk cu un an înainte. „Ideea care a stat la baza primului magazin a fost comercializarea produselor ruseşti pentru emigranţii vorbitori de limbă rusă care trăiesc sau vin în vacanţă pe litoralul bulgăresc”, povesteşte Arseniy Burlakov. Potrivit acestuia, datorită legăturii strânse dintre Bulgaria şi Rusia din perioada URSS, mulţi localnici au recunoscut reprede produsele ruseşti de pe rafturile magazinului.

    După cinci ani de activitate şi 25 de magazine deschise în Bulgaria, au decis că a venit momentul să intre şi pe alte pieţe din estul Europei. Astfel, în decembrie 2014 au deschis primul magazin Berezka din Bucureşti, deoarece au considerat Capitala un oraş cu foarte multe perspective, distanţa mică faţă de Bulgaria, unde existau centrele logistice, constituind un alt avantaj. „Succesul primului magazin a determinat strategia ulterioară dezvoltării reţelei. În prezent avem 34 de magazine în Bulgaria şi opt în România”, spune Burlakov, care crede că Bucureştiul are un potenţial de 20-25 de magazine. În Capitală, pe lângă magazinele fizice, lucrează şi cu mai multe companii în regim en-gros.

    Pană la sfârşitul anului 2018, reprezentanţii firmei-mamă Beryozka Trading planifică deschiderea a încă opt magazine în oraşele periferice din Bulgaria, cu o investiţie de circa 150.000 de euro, iar în Bucureşti pregătesc încă două deschideri, cu o investiţie de 200.000 de lei. De asemenea, reprezentantul companiei spune că în prezent se află „în etapa semnării unui contract cu mai multe malluri din Capitală”.

    Investiţiile anuale realizate de filiala locală se ridică la 500.000 de lei, direcţionaţi în special spre deschiderea unor noi unităţi, care presupun achiziţionarea echipamentelor şi a mărfii.

    Obiectivele companiei pentru anul următor vizează deschiderea unui depozit en-gros şi a trei magazine în Budapesta, proiecte în care se vor investi în jur de 400.000 de euro în primul an. Potrivit lui Burlakov, existenţa unui centru logistic în capitala Ungariei ar facilita deschiderea de noi magazine în vestul României, precum şi în Slovacia, Austria sau Republică Cehă. „Partea vestică a României prezintă interes: Timişoara, Cluj, Arad, Deva. Dar din punct de vedere logistic putem deschide aceste puncte de lucru doar cu un depozit în Ungaria. Prin urmare, planurile în legătură cu aceste oraşe nu se vor concretiza mai devreme de 2020.” Pe plan local, reprezentanţii Berezka România plănuiesc să investească anul viitor circa 300.000 de lei în dezvoltare. Reprezentantul Berezka spune că în ceea ce priveşte competiţia, „chiar dacă o concurenţă serioasă nu se simte, nu specificul magazinului este important. Orice magazin specializat, cu un sortiment de produse alimentare de calitate, cu un personal motivat, productiv, poate deveni concurentul nostru”.

    Acesta subliniază că, în comparaţie cu piaţa din Bulgaria, cea românească este „saturată de un număr mare de servicii şi produse de calitate şi are o abordare mai modernă de lucru într-o nişă, iar oamenii sunt mai calificaţi. Dinamica creşterii profesionalismului în afaceri este înaintea celui bulgar. În consecinţă, concurenţa în orice domeniu este mai mare şi mai aspră”. Totuşi, acesta adaugă că, „din păcate, numărul instituţiilor de stat care controlează afacerile este mai mare. Administrarea de către stat a afacerilor private îngreunează în mod serios dezvoltarea acestora, fapt resimţit în activitatea noastră aici. Cred că cei mai mulţi antreprenori vor fi de acord cu mine”. Pe lângă controlul exagerat al statului asupra bussinesului, alte provocări cu care compania se confruntă pe piaţa locală sunt legate de chiriile foarte scumpe şi împărţirea populaţiei în funcţie de venituri, fapt care împiedică extinderea în toate zonele oraşului.

    Dintre clienţii businessului, circa 40% sunt reprezentaţi de români cu venituri peste medie şi 20% de cei cu venituri mari, ambele categorii cu vârstă cuprinsă între 45 şi 55 de ani; 15% sunt români cu venituri sub medie, cu vârsta de sub 55 de ani, 10% români cu venituri medii şi cu vârsta cuprinsă între 25 şi 45 de ani şi un procent de 15% este reprezentat de locuitorii de toate vârstele din Bucureşti legaţi etnic de cultura rusească.

    Valoarea bonului mediu în magazinele Berezka este de 40 de lei. Printre produsele de top se numără dulciurile, „cu o cultură de producţie de peste 200 de ani”, vinul produs în Moldova şi Georgia – „ţări cu cea mai dură competivitate din întreaga lume”, peştele afumat, caviarul roşu şi negru şi, bineînţeles, votca, despre care Burlakov spune că „trebuie să fie rusească. Mii de producători de vodcă din Rusia concurează atât de sârguincioşi încât liderii cu care lucrăm nu iau în serios mărcile europene”. Pană în prezent, în fruntea companiei şi în poziţii-cheie au rămas reprezentanţi ai familiei Bacurevich.

    Potrivit ZF, piaţa locală de retail este condusă de retailerii Kaufland, Carrefour, Lidl, Mega Image şi Profi, care deţin aproape un sfert din totalul pieţei, estimată la peste 30 de miliarde de euro.

  • Este acesta cel mai frumos beachbar din Europa? – GALERIE FOTO – VIDEO

    Restaurantul deschis în 2011 se află pe o platformă elevată din lemn, astfel încât apa mării să-şi poată face loc sub podea.
    Deasupra zonei cu mese, o serie de textile atârnate de tavan produc un efect incredibil: atunci când bate vântul, acestea se mişcă şi produc iluzia unor valuri.
    Această combinaţie de elemente creează o arhitectură multi-senzorială care se află în perfect echilibru cu mediul înconjurător.

  • Milioanele din iluminat

    Mă implic de când mă ştiu în toate activităţile companiei pentru că nu mi-am pierdut nici interesul, nici curiozitatea de a învăţa”, îşi descrie activitatea Cristinel Sandu, preşedinte şi fondator al celui mai mare distribuitor local de echipamente de iluminat, Elbi Electric & Lighting. Compania pe care a înfiinţat-o în urmă cu aproape 20 de ani a înregistrat la finalul lui 2017 o cifră de afaceri de aproximativ 244,7 milioane de lei, profit net de 9,3 milioane de lei la un număr mediu de aproape 200 de angajaţi. Perspectivele sunt optimiste şi pentru anul în curs, pentru care preşedintele Elbi Electric & Lighting previzionează o creştere de peste 15% a cifrei de afaceri. Compania este deţinută în proporţie de 97% de Cristinel Sandu, iar restul de 3% din acţiuni îi aparţin lui Dorin Crisoverghi, care este şi directorul executiv, potrivit datelor transmise de companie.
    Elbi Electric & Lighting distribuie în prezent peste 16.000 de produse – surse de iluminat, corpuri de iluminat tehnice, corpuri de iluminat decorative, cabluri, conductori şi trasee electrice, sisteme de protecţie şi automatizări, conectică, sisteme de supraveghere şi securitate. Clienţii companiei sunt din zona de business to business, din distribuţia tradiţională şi retailul modern (Hornbach, Rewe, Leroy Merlin, Auchan, Kaufland, Metro, Carrefour), alături de companii de instalaţii, de construcţii, municipalităţi, firme de arhitectură, electricieni şi instalatori.
    Din rândul celor mai recente proiecte în care a fost implicată compania, Cristinel Sandu oferă ca exemple modernizarea unui segment al iluminatului public de pe Bulvevardul Unirii din Buzău, cu o valoare a valoare netă a proiectului de peste 250.000 lei, cât şi modernizarea sistemului de iluminat public a bulevardului Dunărea din Galaţi, proiect cu o valoare de peste 200.000 lei, unde s-au instalat peste 100 corpuri de iluminat stradal.
    Compania se adresează şi direct clienţilor din zona DIY, prin intermediul retailerilor parteneri, dar şi printr-un magazin propriu recent deschis. Cea mai mare pondere în întregul business o au sistemele de iluminat, care aduc circa 60% din totalul cifrei de afaceri.
    În ceea ce priveşte etapele construirii afacerii, Cristinel Sandu povesteşte că ştia că „îşi doreşte propria afacere, în care să poată să cântărească şi să ia singur deciziile” încă din 1992, anul în care a terminat studiile la  Universitatea de Construcţii din Bucureşti. Fiindcă îi plăceau domeniul studiat, precum şi cel al electricelor, spune că a fost un pas firesc să înceapă de aici.
    A înfiinţat compania în 1996 şi a început activitatea ca distribuitor de produse marca Elbi, realizate de producătorul de echipamente electrice cu acelaşi nume, din Turcia. Sandu povesteşte că în primii zece ani de activitate compania şi-a mărit lista de furnizori de produse specifice, cu încă zece branduri importante, printre care Philips, General Electric, dar şi cu mărci proprii.
    În prezent, compania sa are o structură logistică proprie la nivel naţional destinată distribuţiei produselor comercializate în România, formată din nouă centre (în Bucureşti, Ilfov, Iaşi, Baia Mare, Constanţa, Braşov, Timişoara, Cluj şi Bistriţa) cu o suprafaţă totală de 45.500 mp, dintre care 22.000 mp suprafaţă acoperită.
    De altfel, cele mai recente investiţii ale companiei se leagă de dezvoltarea huburilor logistice proprii: în mai puţin de un an, în intervalul 2016-2017, compania aproape şi-a dublat suprafaţa de astfel de spaţii, de la 26.000 mp la 45.500 mp, din care 22.000 mp suprafaţă acoperită. Investiţia în centrele de depozitare a fost de 1,8 milioane de euro. „Mai mult, am investit în capacitatea de a pune la dispoziţia clienţilor o cantitate şi diversitate mare de produse. Astfel, există în permanenţă pe stoc marfă de peste 16 milioane de euro”, explică Cristinel Sandu.
    Dezvoltarea brandurilor proprii reprezintă un alt pilon de investiţii, în contextul în care compania are un portofoliu complet de branduri dedicate şi specializate (Total Green este, de exemplu, marca lor premium din categoria surselor de iluminat, gama Solentis denumeşte soluţiile profesionale de iluminat ale companiei). 
    Sandu spune că, odată cu construcţia unei infrastructuri complexe de distribuţie, compania şi-a dezvoltat activitatea comercială inclusiv prin intrarea pe piaţa din Serbia – circa 2,4 milioane de lei au reprezentat anul trecut vânzările la export – şi dezvoltarea unui portofoliu de branduri.
    „Un moment foarte important pentru businessul Elbi a fost decizia de a investi în construcţia unor branduri proprii de produse”, descrie Sandu un proiect care a avut un rol important în dezvoltarea companiei. Spune că şi-au propus ca de la început să pună accentul pe calitatea şi caracteristicile tehnice corecte ale produselor.
    „Încă există problema produselor contrafăcute sau a celor care, deşi afişează caracteristicile produsului, în realitate acestea nu corespund cu eticheta; de aceea ne-am asumat şi un rol în educarea pieţei”, descrie el filosofia companiei.
    În 2015, compania a dezvoltat şi o divizie de proiecte speciale, Projects Division, axată pe sistemele de iluminat croite special pentru beneficiarul lucrării; până acum, divizia a deservit 300 de proiecte rezidenţiale, comerciale, industriale, de infrastructură şi lucrări publice. „Vorbim de soluţii profesionale în care durata corpurilor de iluminat poate fi de 100.000 de ore, echivalentul a 25-27 de ani”, explică Cristinel Sandu.
    Din rândul investiţiilor recente, preşedintele Elbi menţionează şi deschiderea primului concept store, la Cluj. „Ne propunem să oferim soluţii de iluminat şi echipamente electrice pentru toate tipurile de clienţi, de la profesionişti precum designeri, distribuitori, electricieni, instalatori şi până la publicul larg.”
    În ceea ce priveşte provocările de pe piaţa pe care activează, preşedintele Elbi spune că acestea se leagă de capacitatea de a livra rapid, din stoc, un portofoliu complex de produse, la preţuri accesibile. Acesta este, spune preşedintele Elbi, şi motivul pentru care au investit în creşterea suprafeţelor de spaţii logistice proprii. O altă provocare se leagă de investiţiile B2B din sectorul privat. „Există clar nevoia de optimizare a consumului şi reducere a facturii la energie electrică printre priorităţile beneficiarilor. Totuşi, alegerea tehnologiei LED pentru proiecte de mai mare anvergură este încă limitată de valoarea iniţială de achiziţie”, spune Cristinel Sandu.
    Potrivit lui, valoarea iniţială a investiţiei în sisteme de iluminat cu corpuri tehnice LED este una încă mare, de aceea, chiar dacă mai mulţi doresc să cumpere, nu au toţi bugetele necesare. „Vestea bună apare odată cu amortizarea investiţiei şi economiile din factura de energie electrică care justifică preferinţa pentru această tehnologie. Astfel, un sistem de iluminat LED necesar echipării unui magazin se amortizează în 2-3 ani, în timp ce pentru proiectele mai vaste perioada poate fi de 2-5 ani.” 
    Planurile de dezvoltare a companiei se leagă de creşterea accesibilităţii la produsele electrice cu tehnologii inovatoare către un număr cât mai mare de clienţi. „Pe această direcţie se înscrie şi concentrarea pe brandurile proprii, croite pentru clienţii din România; vom continua să aducem noi repere în fiecare grupă de produs, astfel încât fiecare brand Elbi să ofere un portofoliu complex, şi vom dezvolta noi branduri dedicate unor segmente de nişă (exemplu – protecţie şi automatizări).”
    Întrebat de o potenţială ieşire din această afacere, antreprenorul spune că aceasta nu reprezintă o opţiune: „Elbi nu este doar un business, pentru mine înseamnă mulţi ani de muncă şi dăruire pentru a crea branduri proprii şi de care să se bucure toţi consumatorii, indiferent de venituri. Cred că Elbi va continua să se dezvolte şi să îşi extindă reţeaua de distribuţie”.

  • LOVITURĂ de teatru: Rudy Giuliani recunoaşte că a fost plătit pentru a trimite scrisoarea către Iohannis. Cine e personajul care a orchestrat totul

    Avocatul preşedintelui Trump a fost plătit de o companie globală de consultanţă pentru a trimite scrisoarea destinată preşedintelui Iohannis, scriu cei de la Politico.

    “Ei îmi plătesc onorariul”, a spus Rudolph Giuliani, citat de Politico.eu.

    Politico.eu notează că avocatul preşedintelui american Donald Trump a fost plătit de o firmă globală de consultanţă când a trimis, săptămâna trecută, o scrisoare preşedintelui Iohannis prin care cerea verificarea protocoalelor PG-SRI şi stoparea presiunile asupra judecătorilor.

    Giuliani, care îl reprezintă public pe liderul de la Casa Albă, a declarat pentru site-ul Politico.eu că scrisoarea sa “se bazează pe un raport revizuit” de fostul director FBI, Louis Freeh, care în prezent deţine o firmă globală de consultanţă numită Freeh Group International Solutions.

    Acesta nu a menţionat cu cât a fost plătit, însă a sugerat că toate întrebările ar trebui redirecţionate companiei Freeh Group. Reprezentanţii firmei de consultanţă nu au răspuns, mai scrie Politico.

  • Creştere spectaculoasă pentru sectorul HoReCa datorită voucherelor de vacanţă distribuite bugetarilor

    „Industria hotelurilor din România a crescut, în ultimii 5 ani, cu aproape 40%, la o cifră de afaceri de peste 5,5 miliarde de lei în 2017, estimările privind evoluţia din 2018 arată că sectorul hotelier ar putea atinge afaceri de 5,8 miliarde de lei”, arată analiza.
     
    Frames precizează că în privinţa restaurantelor, industria are şanse ca în 2018, pe fondul creşterii consumului, să depăşească nivelul de afaceri de 10 miliarde de lei, mai mult decât dublu faţă de rezultatul înregistrat acum cinci ani, de 4,5 miliarde lei.
     
    Statisticile arată că în industria Horeca activează peste 16.000 de companii, dintre care aproape 10.000 în sectorul restaurantelor, iar firmele raportau, anul trecut, peste 82.000 de angajaţi în sectorul restaurantelor şi 45.000 în hoteluri şi pensiuni.
     
    „Capitala este în continuare locul care oferă cea mai largă paletă de servicii în horeca şi care înregistrează şi cele mai bune performanţe financiare”, spun analiştii.
     
    Potrivit datelor companiei de consultanţă, Bucureştiul reprezintă peste 30% din piaţa hotelieră (373 firme) şi mai mult de 40% din afacerile restaurantelor (2072 companii), iar deschiderea unor noi afaceri anunţă un plus semnificativ în anii următori.
     
    De asemenea, Capitala este urmată de judeţele Constanţa (1403 firme în Horeca), Cluj (768 firme), Braşov (608 companii), şi Timiş (696), cu ponderi între 4 şi 12%.
     

  • Studiu: Sectorul horeca creşte la peste 15 miliarde de lei, ajutat de voucherele de vacanţă

    „Industria hotelurilor din România a crescut, în ultimii 5 ani, cu aproape 40%, la o cifră de afaceri de peste 5,5 miliarde de lei în 2017, estimările privind evoluţia din 2018 arată că sectorul hotelier ar putea atinge afaceri de 5,8 miliarde de lei”, arată analiza.

    Frames precizează că în privinţa restaurantelor, industria are şanse ca în 2018, pe fondul creşterii consumului, să depăşească nivelul de afaceri de 10 miliarde de lei, mai mult decât dublu faţă de rezultatul înregistrat acum cinci ani, de 4,5 miliarde lei.

    Statisticile arată că în industria Horeca activează peste 16.000 de companii, dintre care aproape 10.000 în sectorul restaurantelor, iar firmele raportau, anul trecut, peste 82.000 de angajaţi în sectorul restaurantelor şi 45.000 în hoteluri şi pensiuni.

    „Capitala este în continuare locul care oferă cea mai largă paletă de servicii în horeca şi care înregistrează şi cele mai bune performanţe financiare”, spun analiştii.

    Potrivit datelor companiei de consultanţă, Bucureştiul reprezintă peste 30% din piaţa hotelieră (373 firme) şi mai mult de 40% din afacerile restaurantelor (2072 companii), iar deschiderea unor noi afaceri anunţă un plus semnificativ în anii următori.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro. 

  • Studiu: Sectorul horeca creşte la peste 15 miliarde de lei, ajutat de voucherele de vacanţă

    „Industria hotelurilor din România a crescut, în ultimii 5 ani, cu aproape 40%, la o cifră de afaceri de peste 5,5 miliarde de lei în 2017, estimările privind evoluţia din 2018 arată că sectorul hotelier ar putea atinge afaceri de 5,8 miliarde de lei”, arată analiza.

    Frames precizează că în privinţa restaurantelor, industria are şanse ca în 2018, pe fondul creşterii consumului, să depăşească nivelul de afaceri de 10 miliarde de lei, mai mult decât dublu faţă de rezultatul înregistrat acum cinci ani, de 4,5 miliarde lei.

    Statisticile arată că în industria Horeca activează peste 16.000 de companii, dintre care aproape 10.000 în sectorul restaurantelor, iar firmele raportau, anul trecut, peste 82.000 de angajaţi în sectorul restaurantelor şi 45.000 în hoteluri şi pensiuni.

    „Capitala este în continuare locul care oferă cea mai largă paletă de servicii în horeca şi care înregistrează şi cele mai bune performanţe financiare”, spun analiştii.

    Potrivit datelor companiei de consultanţă, Bucureştiul reprezintă peste 30% din piaţa hotelieră (373 firme) şi mai mult de 40% din afacerile restaurantelor (2072 companii), iar deschiderea unor noi afaceri anunţă un plus semnificativ în anii următori.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro. 

  • Primăria sectorului 6 face un parc între Plaza şi AFI Cotroceni, zonă înţesată de şantiere de locuinţe. Preţurile locuinţelor situate lângă parc pot creşte cu 10-20%

    Dezvoltatorii imobiliari care construiesc ansambluri de locuinţe în sectorul 6, în apropierea mallului Plaza România, ar putea beneficia de un parc de 16.000 de metri pătraţi amplasat pe un teren între centrele comerciale Plaza şi AFI Cotroceni. Parcul este o investiţie făcută de Primăria sectorului 6 şi ar putea ridica preţurile apartamentelor din preajmă, care vor fi astfel, brusc, poziţionate lângă un spaţiu verde.

    „Observăm că locuinţele construite lângă un parc sau în imediata apropiere a unei zone verzi se vând mai rapid şi la un preţ mai ridicat. E posibil, dacă urmărim preţurile, să observăm o diferenţă de preţuri de 10-20%“, spune Bogdan Voica, CEO al firmei de consultanţă imobiliară Coldwell Banker România.

    Citiţi mai multe pe Ziarul Financiar