BusinessMagazin

Tag: familie

  • Povestea lui Dariusz Miłek, fondatorul unuia dintre cei mai cunoscuţi retaileri europeni de încălţăminte. Magazinele companiei pe care a fondat-o se găsesc în fiecare mall

    Dariusz Miłek s-a născut pe 1 februarie 1968 în Szczecin, Polonia. În 1976, familia s-a mutat în Lubin. În 1989, imediat după căderea regimului comunist din Polonia, antreprenorul a început să vândă pantofi sub brandul Miłek. Din 1996, compania Miłek a deschis primele magazine în sistem de franciză, care operau sub denumirea Yellow Foot. În 1999, Dariusz Miłek a pus bazele retailerului de încălţăminte CCC Sp. z o.o., începând rapid colaborarea cu peste 100 de francizaţi.

    La doi ani distanţă, sunt inaugurate un nou sediu şi un depozit în Polkowice. În paralel, este dat startul construcţiei fabricii CCC.  În 2004, antreprenorul hotărăşte să schimbe numele firmei în CCC S.A. şi să listeze compania la Bursa de Valori din Varşovia începând cu 2 decembrie. Tot în acelaşi an Dariusz Miłek devine acţionarul principal şi preşedintele consiliului de administraţie, iar businessul se extinde în afara graniţelor, cu o primă subsidiară în Praga, Cehia.

    Un an mai târziu, fabrica CCC ajunge să producă pentru prima dată în istoria grupului un număr record de peste 1 milion de perechi de încălţăminte. În prezent, CCC Capital Group operează în 29 de state prin intermediul a 1.242 de magazine, cu o echipă de peste 15.600 de angajaţi. Pe lângă prezenţa din Europa, începând cu primăvara anului 2019 grupul s-a extins în sistem de franciză şi în Emirabele Arabe Unite, Qatar, Arabia Saudită, Bahrein şi Oman.

    Cota CCC pe piaţa foarte fragmentată de retail de încălţăminte din Polonia este estimată la aproximativ 25%. În 2019, businessul a vândut 52 de milioane de perechi de încălţăminte şi a înregistrat venituri consolidate de peste 1,2 miliarde de euro.

    Businessul a intrat în piaţa locală în urmă cu şase ani, iar până la sfârşitul anului 2018 ajunsese la un număr de 62 de unităţi.

    De-a lungul timpului, Dariusz Miłek a investit de asemenea în tehnologia de imprimare 3D şi în real estate. În anul 2009 el a cumpărat palatul Kulczyk din Mazovia, construit în secolul XIX. În prezent, Miłek locuieşte în Chrostnik, Polonia, alături de soţia sa şi cei trei copii şi, potrivit publicaţiei internaţionale Forbes, are o avere de 1 miliard de dolari. 

  • Ce măsuri pregătesc hotelierii de pe litoral pentru sezonul 2020

    Hotelurile de la mare aşteaptă deschiderea sezonului şi pregătesc o serie de modificări în activitatea lor pentru a respecta măsurile sanitare impuse de pandemie, inclusiv organizarea orelor de masă pe serii, folosirea tacâmurilor de unică folosinţă în unele cazuri, separarea şezlongurilor şi igienizarea lor după fiecare folosire, cazarea preponderent online şi echiparea angajaţilor cu mănuşi şi măşti, potrivit Organizaţiei Patronale Mamaia Constanţa (OPMCTA).

    Astfel, la hotelurile care nu dispun de spaţii suficient de largi, turiştii vor mânca în serii pentru a se evita aglomeraţiile din restaurante, la o masă va sta doar o singură familie, şezlongurile vor fi depărtate şi igienizate după fiecare folosire, iar saltelele ar putea să dispară de pe plajă.

    Camerele vor fi igienizate la schimbul de turişti, cameristele vor purta măşti şi mănuşi, în vreme ce cazarea se va face preponderent online, pentru a evita statul la coadă la recepţie, unde se vor trasa linii de demarcare.

    Deocamdată nu se ştie dacă sezonul de vară pe litoral va începe pe 1 iunie, 15 iunie sau mai târziu.

    Reprezentanţii patronatului le recomandă tuturor turiştilor români ca, în primul rând, să rămână în ţară vara aceasta şi anul acesta, România fiind cea mai sigură destinaţie pentru ei, şi să aleagă structuri de cazare clasificate, indiferent dacă acestea sunt mici, precum pensiunile, sau hoteluri mari, acestea fiind verificate de direcţiile de sănătate publică şi sanitar-veterinară cel puţin o dată sau de câteva ori pe sezon.

    “Nu vrem să expunem niciun angajat, nici pe noi, hotelierii, care lucrăm cot la cot cu ei şi, mai ales, pe turişti, pentru că ne riscăm business-urile. Tot ceea ce avem e gajat la bancă, avem credite de dus şi răspundem ca administratori în faţa legii”, a declarat Anca Nedea, directorul executiv al Patronatului Mamaia-Constanţa.

    În cee ace priveşte angajaţii, hotelurile de pe litoral lucrează, în general, cu personal sezonier cazat în camere dedicate la hotel sau în proximitatea lui, astfel încât aceştia nu vor fi nevoiţi să circule între domiciliu şi locul de muncă sau prin oraş.

    Pentru restul angajaţilor, preponderent din departamentele back-of-the-house (contabilitate, vânzari, tehnic), e posibil ca la intrarea în hotel să treacă prin nişte porţi de dezinfecţie, li se va lua temperatura, după care se vor duce la vestiare şi se vor îmbrăca cu uniformele corespunzătoare departamentului din care fac parte. Departamentele administrative nu vor lua contact direct cu clientul şi vor lucra în echipe restrânse (1-2-3 angajaţi într-un birou).

    Pentru departamentul de house-keeping (cazare) se vor aloca măşti şi mănuşi.

    În ceea ce priveşte alimentaţia publică, hotelierii iau în considerare operarea teraselor. “Şi spaţiile interioare dedicate alimentaţiei publice vor fi folosite după ridicarea restricţiilor, dar ne vom alinia la măsurile trasate de distanţare socială, mărind spaţiul între mese, limitând numărul de persoane la o masă şi pe familie şi organizând mai multe zone de bufet. Pentru hotelurile care nu beneficiază de terase suficient de mari există ca alternativă oferirea meselor în serii, iar litoralul nu e străin de o asemenea abordare, pentru că am lucrat ani de zile în serii, şi atunci putem organiza numărul de oameni în sală respectând distanţarea socială”, a mai spus Anca Nedea.

    În ceea ce priveşte tacâmurile, se iau în calcul cele de unică folosinţă.

    Pentru ca recepţiile să nu se aglomereze, hotelierii de pe litoral vor încuraja check-in-ul online. În paralel, în zonele de primire a turiştilor, vor fi trasate linii de demarcaţie pentru păstrarea distanţei şi vor fi coordonate cazările astfel încât să nu existe cozi.

  • Miliardarul Ernesto Betarelli, cel mai bogat elveţian, care deţine în România clinicile de imagistică Afidea, a intrat în afacerea Aston Martin, care are nevoie de oxigen

    Cel mai bogat om din Elveţia, Ernesto Betarelli, în vârstă de 54 de ani, a cărui familie are o avere de 18,1 miliarde de dolari, a cumpărat o participaţie de 3,4% din Aston Martin. 

    Producătorul britanic de maşini de lux a avut dificultăţi financiare şi a rămas cu multe maşini pe stoc încă din 2018, de când s-a listat pe bursă. 

    Firma spune că luna trecută a avut nevoie de o infuzie de capital de 536 de milioane de lire.  

    Ernesto Bertarelli (54 de ani), născut la Roma, dar de naţionalitate elveţiană, este cel mai bogat om din Elveţia, cu o avere estimată de Forbes la 8,6 miliarde de dolari şi se află în spatele uneia dintre cele mai mari afaceri din industria medicală europeană – Affidea, prezentă şi în România cu 37 de centre de imagistică.

    Affidea România a avut în 2018 afaceri de 181 mil. lei, cifră care include şi centrele Hiperdia, şi se află pe locul 5 în topul celor mai mari jucători din piaţa de servicii medicale private

     

    Bertarelli conduce firma de investiţii a familiei sale – Waypoint, din care face parte şi Affidea şi are afaceri în zona de investiţii, cea imobiliară şi în sănătate.

    Miliardarul elveţian intra acum mai bine de două decenii în lumea afacerilor, preluând de la tatăl său compania de biotehnologie Serono, până în 2006, când a vândut-o pentru 7 miliarde de euro.

    Bertarelli locuieşte de aproape patru decenii în Elveţia alături de soţia sa, o cântăreaţă britanică, şi cei trei copii, fiind activ atât în domeniul afacerilor, cât şi în sport şi fundaţii caritabile. El este absolventul unui master în finanţe al Universităţii de Business a Harvard şi conduce fundaţia familiei sale încă din 1998.

    În 2000, Bertarelli a înfiinţat echipa de yachting Alinghi, concursurile de iahturi fiind o altă preocupare a omului de afaceri.

    Grupul Affidea, întregistrat în Olanda, dar care are sediul operaţional în Budapesta (Ungaria), este activ în 16 state din Europa.

    Affidea România a avut în 2018 afaceri de 181 mil. lei, cifră care include şi centrele Hiperdia, şi se află pe locul 5 în topul celor mai mari jucători din piaţa de servicii medicale private.

  • Cercetătorii au descoperit 6 tipuri noi de coronavirus la lilieci, care fac parte din aceeaşi familie ca SARS-CoV-2

    Oamenii de ştiinţă au descoperit 6 tipuri noi de coronavirus la liliecii din Myanmar, potrivit publicaţiei Live Science.

    Aceste virusuri fac parte din aceeaşi familie ca virusul SARS-CoV-2, responsabil pentru pandemia de COVID-19.

    Cu toate acestea, cercetătorii susţin că din punct de vedere genetic, aceste noi virusuri nu sunt atât de apropiate de SARS-CoV-2 sau de celelalte două coronavirusuri care au cauzat probleme de sănătate la nivel global – SARS şi MERS.

    Cercetătorii au descoperit virusurile în timp ce analizau lilieci din Myanmar, ca parte a unui program guvernamental de cercetare denumit PREDIC – proiectat pentru a identifica boli infecţioase care au potenţialul de a trece de la animale la oamenii.

    În acest context, liliecii sunt principalii suspecţi, întrucât se crede că mamiferul ar fi gaza a mii de coronavirusuri încă nedescoperite. Până acum, se crede că şi virusul SARS-CoV-2, care cauzează COVID-19, ar fi plecat de la lilieci înainte de ajunge la oameni, însă cercetătorii iau în calcul posibilitatea ca acesta să fi avut o gazdă intermediară.

    Între 2016 şi 2018, cercetătorii au colectat sute de mostre de salivă şi excremente de liliac de la 464 de lilieci din cel puţin 11 specii diferite. Aceşia Au colectat mostre de la trei locaţii din Myanmar unde oamenii iau contact cu viaţa sălbatică în contextul unor activităţi recreaţionale sau culturale.

    „Două dintre aceste situri cuprind o serie de peşteri populare, unde oamenii sunt expuşi în mod constant la lilieci în timpul recoltării de excremente în scopul fertilizării solului, cât şi în timpul practicilor religioase şi al turismului”, au scris cercetătorii în studiul lor publicat în data de 9 aprilie în jurnalul PLOS ONE.

    Sunt necesare analize pentru a înţelege impactul potenţial al acestor şase noi descoperite virusuri de a trece la alte specii şi pentru a aprofunda modul în care acestea ar putea afecta sănătatea oamenilor”, au scris cercetătorii.

     

  • Nou caz halucinant la Spitalul Judeţean Suceava: „Era şi el mort, într-un sac negru, cu un telefon care suna lângă el. Nu ne-au spus că a murit, am aflat noi cu ajutorul unor oameni”

    Bărbatul de 68 de ani a fost internat la Spitalul Judeţean Suceava în ziua în care Ministerul Sănătăţii anunţa că acesta este închis

    Duminică noaptea a murit, iar familia nu a fost anunţată nici azi depre moartea lui.L-au testat pentru COVID-19 dar familia nu a primit răspunsul dacă era infectat sau nu. Bărbatul de 68 de ani din Suceava a început să se simtă rău, săptămâna trecută miercuri.

    “Unchiul meu a sunat singur la 112 şi a spus că nu se simte bine şi acuza probleme respiratorii. El avea astm şi probleme cardiace”, a declarat pentru MEDIAFAX nepoata Gianina Ursu.

    Nepoata a povestit că acesta a fost transportat şi internt la Spitalul Judeţean Suceava. Se întâmpla exact în ziua în care Ministerul Sănătăţii anunţa că închide spitalul din cauza numărului mare de cazuri cu COVID 19 din rândul cadrelor medicale.

    Din interiorul spitalului, unde peste o sută de cadre medicale erau internate cu noul coronavirus, bărbatul a povestit scene de groază familiei lui.

    “A spus că era un haos cum nu mai văzuse în viaţa lui. Treceau saci negri cu morţi, iar din interiorul lor sunau telefoane”, a mai povestit Gianina Ursu.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Cine este adevăratul fondator al companiei Oracle şi ce a făcut el până la Larry Ellison

    Deşi numele „Larry Ellison” le vine tuturor pe buze când se vorbeşte de compania Oracle, un alt antreprenor a pus umărul la fondarea acesteia înainte ca magnatul american să ajungă în echipa fondatorilor. Este vorba de Bob Miner, primul inginer al companiei.

    Robert Nimrod „Bob“ Miner s-a născut pe 23 decembrie 1941 în Cicero, Illinois, într-o familie cu cinci copii. Părinţii săi proveneau din Ada, un sat din provincia Azerbaidjanul de Vest din Iran, şi migraseră în SUA în anii ’20. El a absolvit în 1963 facultatea de matematică din cadrul Universităţii din Illinois.
    În 1977, în timp ce lucra într-o companie de electronice, Ampex, Bob Miner l-a cunoscut pe Larry Ellison, fiind supervizorul acestuia. La scurt timp după aceea, antreprenorul a părăsit Ampex pentru a înfiinţa o companie numită Software Development Laboratories, alături de Ed Oates şi Bruce Scott; câteva luni mai târziu li s-a alăturat şi Ellison. Din 1977 până în 1992, Bob Miner a condus proiectarea şi dezvoltarea produselor pentru sistemul de gestionare a bazelor de date relaţionale Oracle. În decembrie 1992, el a părăsit acest rol şi a pornit o mică secţie de tehnologie avansată în cadrul companiei. Antreprenorul a rămas membru al consiliului Oracle până în octombrie 1993.
    La începuturile companiei, Bob Miner a fost inginerul principal şi, ca şef al departamentului de inginerie, stilul său de conducere a contrastat puternic cu al lui Larry Ellison, care a cultivat o cultură a vânzărilor agresive, cu care Miner nu a fost de acord, el fiind de părere că este greşit ca oamenii să muncească până la ore extrem de târzii şi că ar trebui să petreacă mai mult timp cu familiile. Potrivit lui Ellison, Miner a fost „loial oamenilor înaintea companiei”.
    În 1993 Bob Miner a fost diagnosticat cu mezoteliom pleural, o formă rară de cancer pulmonar cauzat de expunerea la azbest. A murit pe 11 noiembrie 1994, la vârsta de
    52 de ani, vegheat de soţia sa, Maria, şi de cei trei copii ai lor, Nicola, Justine şi Luke. A lăsat familiei acţiunile sale din cadrul companiei, pe atunci în valoare de 600 de milioane de dolari. Până în anul 2014 familia Miner reuşise să ajungă la o avere de 1,1 miliarde de dolari, fiind inclusă în topul celor mai bogate familii din SUA; a fost însă exclusă din clasament un an mai târziu. După moartea antreprenorului, Mary Miner a pus bazele Oakville Ranch Vineyards, o cramă în Napa, California. Fundaţia caritabilă a familiei a făcut o serie de donaţii către instituţiile de artă şi educaţie din San Francisco.
    Anul trecut, Oracle a înregistrat venituri de peste 39 de miliarde de dolari şi un profit de aproape 4 milioane. În prezent, compania are o echipă de circa 136.000 de angajaţi şi este clasată pe poziţia 81 în topul Fortune 500. Larry Ellison, care până în 2014 a condus businessul din rolul de CEO, deţine acum funcţia de preşedinte şi CTO. Antreprenorul s-a alăturat în 2018 şi conducerii Tesla, după ce a cumpărat o serie de acţiuni în companie, în valoare de 3 milioane de dolari. În prezent, averea sa se ridică, potrivit publicaţiei internaţionale Forbes, la 53,3 miliarde de dolari.

  • Crama de lângă castelul Sturdza, unde tradiţia întâlneşte businessul

    „Provin dintr-o familie de viticultori, am crescut în sânul celei de a treia generaţii, de unde am deprins acest meşteşug. Bunicul şi străbunicul meu au fost viticultori, cu suprafeţe mari de vie, şi acolo am învăţat să apreciez viţa, am înţeles pasiunea pentru arta vinificaţiei”, povesteşte fondatorul businessului. Absolvent al Facultăţii de Drept „A. I. Cuza” din Iaşi, ideea înfiinţării cramei Strunga Winery i-a venit în jurul vârstei de 20 de ani, după ce a vizitat un târg de vinuri din Germania. „Aveam un bagaj plin de ţeluri, dar şi multe întrebări, aşa că am plecat în lume să caut răspunsurile.” La respectivul târg a descoperit producători aflaţi şi la a şasea generaţie, fapt care l-a făcut să se întrebe dacă nu ar putea să aducă şi el din nou la viaţă povestea locului în care a crescut. „Astfel, din poveste în poveste am ajuns să descopăr lumea şi misterele vinului.”

    Vinurile Strunga provin din arealul viticol Dealurile Moldovei, considerat printre cele mai valoroase din ţară, şi înglobează numeroase plantaţii din spaţiul predominant deluros-colinar cuprins între Subcarpaţii Moldovei, Carpaţii de Curbură, valea Prutului şi valea Siretului Inferior. Viile cramei se întind pe aproximativ 42 de hectare, strugurii fiind culeşi de pe dealurilor Calda şi Pârjolita. Plantaţia viţei de vie la Strunga a început în 2014, iar fondurile pentru investiţii au fost accesate prin programul de reconversie şi restructurare în viticultură.

    „Am pornit în anul 2014 pe vechiul amplasament, unde se aflau într-o perioadă îndepărtată vii. Era un teren pe care nu se mai cultivase nimic de mult şi a fost o mare provocare. Am făcut multe studii pentru a vedea tipicitatea fiecărui soi şi pretabilitatea în funcţie de structura şi încărcătura solului”, descrie antreprenorul începuturile businessului.

    Construcţia cramei a început mai târziu, în anul 2017, anul în care au obţinut şi primul rod, şi se află în prezent în plin proces de expansiune, deoarece proprietarii au în plan dezvoltarea turismului viticol în zona Moldovei şi îşi doresc să realizeze „o adevărată experienţă senzorială”, prin care să le ofere oaspeţilor „momente de răsfăţ, cu preparate culinare desăvârşite de gustul istoriei şi vinuri Strunga”. Unul dintre marile atuuri ale cramei, spune Stegariu, este poziţionarea acesteia, crama Strunga fiind situată pe DN28, la doar 40 minute distanţă de Iaşi, 25 minute de Roman, iar drumul până la castelul Sturdza de la Miclăuşeni durează doar câteva minute şi poate fi parcurs şi cu bicicleta, accesul fiind aşadar foarte facil.

    În 2018 a început comercializarea efectivă, iar în prezent din portofoliul businessului fac parte cinci soiuri româneşti, aflate pe rod: Fetească Albă, Fetească Neagră, Muscat Ottonel, Chardonnay şi Busuioacă de Bohotin. „Vinul pe care îl facem are o personalitate puternică, un omagiu adus tradiţiei locurilor, într-o interpretare contemporană. Noul şi vechiul, tradiţia şi modernul se reunesc la Strunga, într-un vin cu gust bogat, rotund şi echilibrat, care duce legendele strămoşilor mai departe”, notează antreprenorul. Anual, compania produce circa 100.000 de litri de vin. Potrivit lui Stegariu, volatilitatea condiţiilor climatice şi sezoniere determină variaţiile subtile ale aromei şi gustului, de la un an la altul, însă, cum „enologul nostru suprem este natura, care produce experienţe irepetabile”, vinurile Strunga „se maturizează şi îşi câştigă, odată cu trecerea timpului, locul la masă, lângă vinurile cu tradiţie din ţară şi nu numai”.

    „Dacă adăugăm tradiţia locului, cultura bogată a Strungăi şi încărcătura istorică a acestor plaiuri, descoperim un vin care vorbeşte prin gustul său despre esenţa românului şi rădăcinile sale.” Antreprenorul se mândreşte cu distincţiile primite de la concursuri naţionale şi internaţionale de profil, printre care se numără International Wine Contest Bucharest (2018), Concursul Naţional al Somelierilor din România (2018) şi „International Wine Contest Bucharest” (2019).

    Executivul spune că modul de a face lucrurile, luând decizii temeinic studiate şi punând calitatea înainte de toate, a reprezentat cheia succesului afacerii, şi crede că doar cel care nu a avut un vis nu ştie că nerăbdarea de a-ţi vedea obiectivul materializat, atunci când ai o chemare, poate fi copleşitoare. „Însă nu am lăsat niciodată impulsurile de moment să ne abată de la drumul nostru. Pun accentul pe calitate, nu pe cantitate. De aceea ţin ca via să fie cât mai aerisită, să pot să intervin, să-mi fac lucrările la timp, pentru că urmez ceva organic, sezonier. Vinul este o băutură vie, cu multe provocări pe drum. Dar pentru făurirea unui vin memorabil niciun preţ nu este prea mare.”

    Pentru a produce un vin de calitate, Florin Stegariu spune că este necesar să se pună accentul pe calitatea fitosanitară a strugurilor, procesul de sortare fiind unul extrem de meticulos, atât în câmp cât şi în cramă, iar recoltarea la Strunga este una târzie şi se realizează manual, în lăzi de 15 kilograme. „Procedăm în acest mod întrucât ne dorim să avem un control foarte amănunţit asupra lăzii, să avem strugurele în faţă, să ştim ce ajunge în paharele clienţilor noştri.” Evident, lucrurile bune vin cu un preţ, adaugă el, pe care este însă dispus să îl plătească: costurile sunt ridicate, iar forţa de muncă este greu de găsit. „Am avut zile când am cules şi cu zece oameni, dar rezultatele au meritat toate eforturile.” În prezent echipa companiei numără cinci membri, alături de o serie de colaboratori. „Ne înrudesc scopul comun şi pasiunea pe care o punem în fiecare zi, în fiecare strugure, în fiecare sticlă.”

    Deoarece reprezentanţii businessului şi-au dorit să fie „la îndemâna omului care vrea să bea un vin corect, indiferent de ocazia sau locul în care preferă să îşi cinstească un moment din viaţă cu o selecţie din colecţia noastră”, produsele companiei sunt listate deopotrivă atât în restaurante – în prezent cel mai important canal de distribuţie –, în supermarketurile Carrefour, prin patru etichete din gama introductivă, cât şi în magazinul Strunga Winery, aflat la doi kilometri de cramă. „Prezenţa noastră în retail este un element de noutate şi un prilej de bucurie. Acest lucru se datorează faptului că Strunga şi-a câştigat locul la raft, alături de alţi producători regionali şi naţionali extrem de apreciaţi, în cadrul unui proiect marca Carrefour, ce are ca scop promovarea cramelor mici, ce produc vinuri de calitate şi dezvoltarea antreprenoriatului românesc.” Vinurile Strunga pot fi achiziţionate însă şi de pe platforma companiei, preţurile fiind cuprinse între 35
    şi 50 de lei.

    Cel mai căutate sortimente din portofoliul businessului sunt roze-urile, „vinuri extrem de apreciate în special de femei”, unul dintre acestea fiind Reveria. ,,Reveria surprinde plăcut prin faptul că iese din plutonul roze-urilor aromatice specifice zonei şi se îndreaptă mai mult spre o zonă complexă, gastronomică. Mirosul este fin, cu nuanţe florale de bujor, dar şi fructate, proaspete (fructe de pădure, fragi, mure). Acestea nu se regăsesc complet în gust, care impresionează prin mineralitate ridicată şi o corpolenţă rară la roze-uri”, îl descrie executivul.

    Pentru a face vinurile Strunga cunoscute în toată România, planurile pe termen mediu şi lung ale companiei constau în dezvoltarea cramei, astfel încât să poată oferi o gamă variată de servicii, de la vizitarea viilor la degustarea vinurilor. „Somelierii noştri vor face recomandări culinare pentru fiecare vin din portofoliu şi vor oferi îndrumări în asocierea aromelor şi buchetelor cu gusturile şi savoarea preparatelor culinare, pe care oaspeţii le vor putea servi în fiecare vizită la Strunga.” În plus, spune Stegariu, iubitorii de fotografie şi frumos pot găsi aici „cadrul perfect pentru a realiza shootinguri memorabile în inima naturii”.

    În ceea ce priveşte competiţia din industria viti-vinicolă locală, executivul spune că, într-adevăr, există competiţie în acest domeniu, însă, „la fel ca oamenii, vinurile se exprimă diferit de la o regiune la alta. De aceea, credem că fiecare vin este o experienţă senzorială unică şi irepetabilă”.

    „Strunga s-a poziţionat pe o piaţă matură şi se adresează cunoscătorilor şi iubitorilor acestei licori, care pun accentul pe calitatea vinului şi potrivirea sa cu momentul degustării”, adaugă el. Fiecare producător, spune antreprenorul, se străduieşte să livreze produse la standarde cât mai ridicate, iar acest lucru nu poate fi decât în folosul consumatorilor, „care se bucură de o experienţă viticolă la superlativ”. 

  • De la un butic, la un business de miliarde. Cine a fost fondatorul lanţului de retail vestimentar Mango

    Isak Andic s-a născut în 1953, într-o familie de evrei din Istanbul. În 1969, familia sa a emigrat din Turcia în Barcelona, Spania, unde Isak şi fratele său, Nahman, au început să vândă tricouri brodate manual şi saboţi. Mai târziu, cei doi fraţi au deschis două magazine, în Barcelona şi Madrid, vânzându-şi produsele întâi sub un brand propriu – Isak jeans; ulterior, au introdus în portofoliu şi alte branduri.
    În 1984, Isak Andic împreună cu fratele său şi un coleg, Enric Cusí, au rebranduit magazinele sub denumirea Mango, numele fiind ales după ce antreprenorul gustase acest fruct într-o călătorie în Filipine şi aflase că respectivul cuvânt este pronunţat la fel în orice limbă.
    În 2006, el a fost numit director al Banco Sabadell şi este, de asemenea, membru al Biroului de Publicitate Interactivă (IAB) al IESE Business School din Barcelona. Antreprenorul a fost căsătorit cu Neus Raig Tarragó, cu care are trei copii: Jonathan, pe care l-a numit drept succesor în 2012, Judith, care lucrează la rândul său în cadrul companiei, şi Sarah.
    Primul website al companiei Mango a fost creat în 1995, iar în 2000 a fost deschis primul magazin online al brandului. În 2008, businessul a lansat H. E. by Mango, o linie pentru bărbaţi, redenumită Mango Man în 2014.
    În prezent compania are peste
    16.000 de angajaţi şi îşi livrează produsele în peste 80 de ţări prin intermediul platformei online, care în 2018 a înregistrat 550 de milioane de vizite. De asemenea, businessul deţine aproximativ 2.200 de magazine fizice răspândite în 110 ţări şi, cu toate că cea mai mare piaţă a companiei este Spania, cel mai mare număr de unităţi Mango sunt în Istanbul.
    În 2017, ultimul an pentru care există date disponibile, retailerul a înregistrat venituri de peste 2 miliarde de euro. În România, businessul a intrat în anul 2013 în sistem de franciză, în prezent ajungând la un număr de 13 unităţi – opt în Capitală şi câte una în oraşele Galaţi, Iaşi, Timişoara, Cluj şi Sibiu.
    Potrivit publicaţiei internaţionale Forbes, Isak Andic are în momentul de faţă o avere de 1,4 miliarde de dolari.

  • Ernst-Wilhelm Arnoldi

    Ernst-Wilhelm Arnoldi s-a născut pe data de 21 mai 1778 în oraşul Gotha din Germania, fiind primul fiu din familia cu nouă copii a lui lui Ernst Friederich Arnoldi, un comerciant german, şi a lui Sabine Elisabet, fiica unui producător de ace. Arnoldi însuşi a lucrat în comerţ înainte de a fonda compania de asigurare Gothaer Feuerversicherungsbank din Gotha, prima instituţie de acest fel din Germania.
    Între 1794 şi 1799, Arnoldi a urmat un stagiu de ucenicie la o cunoscută firmă de comerţ din Hamburg. Ce a învăţat acolo a reprezentat bazele pentru un parcurs profesional de succes: în 1799 s-a alăturat ca asistent afacerii tatălui său – Ernst Wilhelm Arnoldi & Sohn – şi a devenit partener în 1803, păstrând acest rol până în 1812. În 1804 a pus bazele unei fabrici de vopsea şi a unei mori în Remstädt, iar în 1808, a unei fabrici de porţelan.
    Arnoldi şi-a asigurat cele trei companii prin firma de asigurare Phoenix din Londra. Experienţa neplăcută a unui incendiu la o fabrică de tutun a tatălui său, la finalul anilor 1810, l-a pus faţă în faţă cu dezamăgirea faţă de compensaţia adusă de firma de asigurare, care avea o poziţie dominantă pe piaţa germană. Din acest motiv, primele erau foarte scumpe pentru asiguraţii formaţi mai ales din comercianţi şi producători.
    Furia lui legată de acest aspect l-a motivat să scrie un articol în ianuarie 1817, axat pe ideea înfiinţării unei companii germane de asigurări împotriva incendiilor, care a fost foarte bine primit de colegii săi.
    Au urmat o serie de discuţii care au condus la propunerea lui Arnoldi de a face o firmă care să asigure depozite comerciale, magazine şi mobilă. 16 comercianţi din Gotha au susţinut demersul. După o perioadă scurtă de timp, 118 comercianţi s-au înscris pe listă. În iulie 1820, planul înfiinţării firmei a fost aprobat de primul consiliu director al acestuia. Arnoldi a fost numit director al acestuia şi director onorific între 1820 şi 1822. Acest demers a îndepărat monopulul firmei londoneze Phoenix. Din 1823 până la moartea sa pe data de 27 mai 1841, Arnoldi a fost membru al comitetului Gothaer al firmei de asigurări împotriva incendiilor. În 1824, comitetele Eisenach şi Langensalza au părăsit adunarea generală. După moartea lui Ernst-Wilhelm Arnoldi, Gothaer a trecut prin multe schimbări, atât la nivelul organizaţional, cât şi ca brand, iar în anul 1946 sediul central al companiei s-a mutat în oraşul Köln.
    În prezent, potrivit celor mai recente date publice disponibile, compania are aproximativ 6.000 de angajaţi la nivel internaţional şi venituri din prime de peste 4 miliarde de euro. Pe piaţa locală businessul a intrat în 2013, iar în prezent ocupă locul 10 în topul asigurătorilor din România.

  • Jucăriile Lego revin în mâna fondatorilor

    Kristiansen îl înlocuieşte astfel pe Jorgen Vig Knudstorp, fostul CEO al companiei, care va fi în continuare membru al boardului.
    Schimbarea a venit pe fondul unei creşteri a profitului Lego de 3% anul trecut, cu o valoare netă care s-a plasat la 1,24 miliarde de dolari (8,31 miliarde de coroane daneze). Veniturile au crescut cu 6%, până la 38,5 miliarde de coroane daneze.
    Thomas Kirk Kristiansen are 41 de ani şi este unul dintre cei trei copii ai lui Kjeld Kirk Kristiansen, nepotul în vârstă de 72 de ani al fondatorului Lego.
    Compania ţinteşte China ca piaţă strategică şi are deja acolo 140 de magazine deschise. În 2020, Lego plănuieşte să deschidă încă 80 de magazine în 20 de oraşe din China.